Decizia civilă nr. 3538/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3538/R/2011
Ședința publică din data de 11 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE: D. C. G.
JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de S. S. D. Î. T. împotriva sentinței civile nr. 2702 din 26 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe intimații G. DR. I. R., I. Ș. AL J. C., C. LOCAL T. și P. M. T., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul intimatului C. Local T. - consilier juridic C. P., lipsind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de (...) intimatul I. Ș. J. C. a înregistrat la dosar întâmpinare.
Reprezentantul C.ui Local T. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatului C. Local T. solicită respingerea recursului ca nefondat cu consecința păstrării sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civila nr. 2702 din 26 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I. Ș. J. C. j invocată de către acesta.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. S. D. Î. T. în contradictoriu cu pârâta G. „. I. R. T., C. LOCAL T. și P. M. T.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. S. D. Î. T. în contradictoriu cu pârâtul I. Ș. J. C. ca urmare a admiterii excepției.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamantul a formulat prezenta acțiune în numele membrilor de sindicat, așa cum rezultă din tabelul depus la dosarul cauzei.
D. Adeverințele nr.424/1-26/(...), eliberate de pârâta G. „. R. rezultă faptul că cei reprezentați de către reclamant dețin funcții de educator, bucătar, muncitori si îngrijitori, s-au aflat în concediu de odihnă în perioada (...) - (...) si au beneficiat de o indemnizație de concediu redusă cu 25% față de cât ar fi avut dreptul (f.10-35).
Începând cu data de (...), în conformitate cu prevederile O. nr. 41/2009, aprobate prin L. nr.300/2009, s-a dispus reîncadrarea personalului în limita coeficienților si valorilor stabilite în aceste acte normative recalculare care nu a fost contestată de către cea reprezentată de către reclamant.
Conform art. 1 alin.1 din L. nr. 1. privind unele măsuri în vederea restabiliri echilibrului bugetar „se reduce cu 25% cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, indemnizațiile și alte drepturi salariale, stabilite conform L. nr. 330/2009 și ale O. nr. 1/2010";. Personalul din sectorul bugetar a beneficiat până la intrarea in vigoare a acestor prevederi legale de o indemnizație de concediu de odihnă stabilită în baza prev.art. 7 din HG nr. 250/1992 si ale art. 23 din O.G. nr. 10/2008 calculată în raport de numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază si sporurile de care beneficiază conform legii, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Conform prev.art. 21, art. 22 și art. 23 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, date în aplicarea prevederilor art. 103 din L. nr. 128/1997, abrogată de art. 361 din L. nr. 1/2011 si a HG nr. 250/1992, pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime si, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu. In cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte si acesta se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Prevederile Codului Muncii arată că indemnizația concediului de odihnă nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile si sporurile cu caracter permanent cuvenite pe perioada respectivă, prevăzute în Contractul individual de muncă.
Prin L. nr. 1. s-a stabilit, așa cum s-a arătat mai sus, reducerea cu 25% a tuturor cheltuielilor aferente drepturilor de natură salarială în care intră si indemnizații de concediu de odihnă efectuat după intrarea in vigoare a acestui act normativ. Așadar, această reducere operează si asupra indemnizației de concediu de odihnă ce se cuvine pentru lunile de concediu, respectiv iulie si august 2010.
Apoi, s-a arătat că potrivit prev.art. 103 din L. nr. 128/1997 și ale
Normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ, personalul didactic poate beneficia de concediu de odihnă în oricare dintre vacanțele școlare iar nu numai în vacanța de vară.
Potrivit art. 157 alin.2 din Codul Muncii sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
În baza acestei prerogative statul, prin instituțiile sale, poate stabili și diferenția indemnizațiile și salariile de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar. În acest sens legiuitorul este în drept să instituie modalități de salarizare în funcție de categoriile de personal și de importanța socială a muncii, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor nereprezentând acordarea unor privilegii ori instituirea unor discriminări.
Curtea Constituțională s-a pronunțat, prin D. nr.872/(...) nr.1655/(...) și nr.1657/(...), asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor L. nr.1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii exercițiului bugetar, a dispozițiilor L. privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și asupra dispozițiilor L. bugetului de stat pe anul 2011,acestea două din urmă cuprinzând ample referiri la L. nr.1., excepții care au fost respinse .
Cu toate acestea, chiar dacă Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea unei legi, acest fapt nu împiedică instanța investită să cerceteze dacă aplicarea acestei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare, Convenției Europene a D. O..
În jurisprudența Curții Europene a D. O. (C.E.D.O.) s-a statuat că noțiunea de „. înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la un salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate , iar salariul, unui bun proprietate privată.
Dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O. nu este în orice caz un drept absolut, aceasta însemnând că el poate comporta anumite limitări de către stat, care are, sub acest aspect o largă marjă de apreciere.
Astfel, prin H. în cauzele Vilho Eskelinen vs.Finlanda din 19 din
04.2007, Kechko vs.Ucraina din (...) și Lelas vs.Croația din (...) s-a stabilit că există o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.
De asemenea, s-a arătat că, C. nu conferă dreptul să primești un salariu într-un anumit cuantum, o creanță putând fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, doar dacă are o bază suficientă în dreptul intern (ex. prin jurisprudența stabilită de către instanțele de judecată). Apoi, este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat și drept urmare acesta poate introduce, suspenda sau anula plata unor sporuri făcând modificările legislative necesare.
În acest context reducerea temporară a indemnizației de concediu cuvenită celor reprezentați de reclamant cu 25%, în temeiul art.1 alin.1 din L. nr.1., nu poate fi considerată o încălcare a dreptului de proprietate, iar lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art.1 al Protocolului nr. 1 deoarece, așa cum am arătat mai sus, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării, mai ales într-o perioadă de criză economică în vederea reducerii deficitului bugetar.
Ca atare în spețele anterior menționate Curtea a reținut că nu este vorba de o privare de proprietate analiza făcându-se doar cu privire la ingerințele statului asupra drepturilor salariale anterior stabilite.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S. S. D. Î. T. solicitândadmiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând pe fond cauza, obligarea pârâtelor la calculul și plata drepturilor neacordate, reprezentând diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă cuvenită legal și cea efectiv încasată, aferentă concediului de odihnă efectuat în anul 2010, sume ce urmează a fi actualizate în funcție de coeficientul de inflație, la data plății.
În motivarea recursului apreciază că sentința pronunțată este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Așa cum a arătat și în cererea introductivă de instanță, art. 145 din L. nr. 5. - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, prevede următoarele:
,,(1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază. indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioadarespectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. (nu poate fi mai mică, dar poate fi mai mare - n.a.)
(2) Indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu."
D. dispozițiile art. 145 alin. (2) din Codul muncii rezultă fără putință de tăgadă faptul că indemnizația de concediu de odihnă se calculează ca medie zilnică a drepturilor salariale (salariul de bază + indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul. În consecință, pentru salariații care s-au aflat în concediu de odihnă în luna IULIE, indemnizația de concediu trebuia calculată raportat la drepturile salariale din lunile IUNIE, MAI și APRI. 2010. În egală măsură, pentru salariații care s-au aflat în concediu de odihnă în luna AUGUST, indemnizația de concediu trebuia calculată raportat la drepturile salariale din lunile IULIE, IUNIE și MAI 2010.
Pârâții au ignorat însă dispozițiile exprese ale Codului muncii și au procedat la diminuarea cu 25% a indemnizației de concediu de odihnă pentru toți membrii noștri de sindicat (semnatari ai tabelului anexat prezentei cereri) aflați în concediu de odihnă în lunile iulie și august 2010. În motivarea acestei diminuări, au invocat, în principal, dispozițiile L. nr. 1. privind unele măsuri necesare În vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Însă, în opinia recurentei, actul normativ în cauză nu influențează în minus cuantumul indemnizației de concediu pentru salariații din învățământ aflați în concediu legal de odihnă în luna iulie 2010, iar influența pentru luna august 2010 este mult mai mică decât cea aplicată de pârâți. A. deoarece:
1. L. nr. 1. prevede, la art. 1, că: ,,(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora. precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
(2) În situația în care. din aplicarea prevederilor alin. (1). rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei."
Învederează instanței faptul că art. 1 alin. (1) face referire la salarii, solde
și indemnizații lunare de încadrare, iar nu la indemnizația de concediu. E. adevărat că textul se referă și la "alte drepturi în lei", însă acestea trebuie să îndeplinească o condiție - de a fi "stabilite în conformitate cu prevederile L.- cadru nr. 330/2009 ( ... ) și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. ... ". Ori, niciunul dintre cele două acte normative nu reglementează modalitatea de calcul a indemnizației de concediu.
E. deci evident că diminuarea de 25% nu afectează indemnizația de concediu.
La art. 4 din lege se dispune: "Prevederile art. 1 - 3 se aplică Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi."
L. în cauză a intrat în vigoare la 3 zile de la publicarea sa în M. O. al R., respectiv la data de 3 iulie 2010 (fiind publicată în M. O. al R., Partea 1, nr.
441/(...)).
În consecință, raportat la principiul neretroactivității legii consacrat de art. 1 din Codul civil și art. 15 alin. (2) din Constituție, ea se aplică numai salariilor, soldelor, indemnizațiilor lunare de încadrare și drepturilor stabiliteconform L. nr. 330/2009 și O. nr. 1/2010 aferente lunilor iulie, august, septembrie etc. 2010, iar nu celor din lunile aprilie, mai și iunie.
Sau, mai pe scurt, L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar a intrat în vigoare la 3 zile de la publicare (deci în data de 3 iulie 2010) și își produce efectele numai pentru viitor, astfel că diminuarea cu 25% a salariilor (nu a indemnizațiilor de concediu) operează abia din data de 3 iulie 2010.
Astfel cum a arătat deja, potrivit art. 145 alin. (2) din Codul muncii indemnizația de concediu de odihnă se calculează ca medie zilnică a drepturilor salariale (salariul de bază + indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul. În consecință, calculul indemnizației de concediu trebuia făcut după cum urmează: a) pentru salariații - personal didactic de predare și pregătire/instruire practică - care s-au aflat în concediu de odihnă în lunile IULIE și AUGUST (fără întrerupere conform art. 103 din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completări le ulterioare) indemnizația de concediu
(aferentă ambelor luni, iulie și august) trebuia calculată raportat la drepturile salariale din lunile iunie, mai și aprilie 2010; în condițiile în care salariile pentru lunile respective nu au fost diminuate, nici indemnizația de concediu de odihnă nu putea fi diminuată; b) pentru salariații - personal didactic auxiliar și nedidactic - care s-au aflat în concediu de odihnă în luna IULIE, indemnizația de concediu trebuia calculată raportat la drepturile salariale din lunile iunie, mai și aprilie 2010; în condițiile în care salariile pentru lunile respective nu au fost diminuate, nici indemnizația de concediu de odihnă nu putea fi diminuată; c) pentru salariații - personal didactic auxiliar și nedidactic - care s-au aflat în concediu de odihnă în luna AUGUST, indemnizația de concediu trebuia calculată raportat la drepturile salariale din lunile iulie, iunie și mai 2010; dintre acestea, numai salariul aferent lunii iulie a fost diminuat cu 25%, astfel că indemnizația de concediu de odihnă trebuia diminuată, raportat la dispozițiile L. nr. 1., dar nu cu 25%, ci cu cel mult 8,3%.
Un argument suplimentar îl reprezintă și momentul plății indemnizației de concediu de odihnă.
Astfel, art. 145 alin. (3) din Codul muncii prevede: indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu." în plus, Contractul Colectiv de M. U. la N. de R. Î. (înregistrat la M. cu nr. 596/15/(...)) prevede, la art. 29 alin. (4), că: Indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă."
Subliniază faptul că, potrivit art. 30 alin. (1) raportat la art. II alin. (1) din
L. nr. 130/1996 aplicarea acestora la nivelul ramurii învățământ, în toate unitățile și instituțiile de învățământ și pentru toți salariații din învățământ este obligatorie. Inclusiv C. R. garantează caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă; avem în vedere dispozițiile art. 41 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia "dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate". În sensul obligativității clauzelor contractelor colective de muncă este inclusiv practica Înaltei Curți de
C. și Justiție - Secția C. A. și F. prin D. civile nr. 3201/(...) (dosar nr. (...)) și nr.
260/(...) (dosar nr. (...)), s-a pronunțat în sensul anulării art. 1 alin. (3) din
H.G. nr. 122112006 tocmai pe considerentul că încălcau dispozițiile art. 36 alin. (1) Iit. i) din Contractul Colectiv de M. U. la N. de R. Î. de asemenea, prin D. nr. 3126/(...) (dosar nr. (...)), Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția C. A. și F. s-a pronunțat în sensul respingerii recursului declarat de Guvernul R omâniei împotriva sentinței Curții de A. B. nr. 2843/(...), prin care s-a anulat art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 297/2008 tot pe considerentul că încălcau dispozițiile Contractului Colectiv de M. U. la N. de R. Î.
E. evident deci că, pentru personalul care a intrat în concediu în luna iulie, indemnizația de concediu trebuia calculată și plătită încă din luna iunie
2010 (dată la care L. nr. 1. nu era în vigoare), dreptul lor fiind garantat de contractul colectiv de muncă aplicabil și de C. R.
Pentru a justifica diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, pârâții au invocat și acte administrative cu caracter normativ (O.M.E.N. nr.
3251/(...) și Hotărârea G. nr. 250/1992), care le susțin punctul de vedere.
Nici acest argument nu poate fi avut în vedere, deoarece Codul muncii este lege, act normativ cu forță juridică superioară oricărei hotărâri de G. sau ordin de ministru, astfel că se aplică cu prioritate.
În aceste condiții, invocarea O.ui ministrului educației naționale nr.
3251/(...) pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr.128/1997 și a Hotărârii G. nr. 250/1992, republicată și a Hotărârii G. nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, este irelevantă și lipsită de suport, cu atât mai mult cu cât Codul muncii este și ULTERIOR celor două acte menționate, pe care le modifică implicit, având în vedere și principiul activității legii în timp.
Instanța de fond, în motivarea sentinței, s-a raportat numai la dispozițiile art. 157 alin. 2 din Codul muncii, care sunt însă irelevante pentru speța dedusă judecății.
Or, așa cum a arătat și în cererea introductivă de instanță, plata corespunzătoare concediului de odihnă din vara anului 2010 aferentă perioadei de activitate școlare 2009-2010, care a început în septembrie 2009.
Nu ar fi deloc corect să se reducă abuziv acești bani, deoarece așa cum am arătat, reducerea salariilor urma să producă la data de 3 iulie 2010 conform L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, iar plata concediului de odihnă trebuia să se facă cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu, potrivit art. 145 alin. (3) din Codul muncii, sau cu cel puțin 10 zile înainte potrivit art. 29 alin. (4) din C.C.M. la nivel de ramură. E. pur și simplu dreptul profesorilor să-și primească indemnizația de concediu de odihnă nediminuată.
Astfel, indemnizația de concediu trebuia calculată în funcție d drepturile salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care s-a efectuat concediul conform art. 145 alin. (2) și (3) din Codul muncii și nu în funcție de salariul diminuat cu 25%, care urma să aplice cu data de 3 iulie 2010, deci numai pentru viitor.
În consecință, raportat la principiul neretroactivității legii consacrat de art. 1 din Codul Civil și art. 15 alin. (2) din Constituție, ea se aplică numai salariilor, soldelor, indemnizațiilor lunare de încadrare și drepturilor stabilite conform L. nr. 330/2009 și O. nr. 1/2010 aferente lunilor iulie, august, septembrie 2010 etc., iar nu celor din lunile aprilie, mai și iunie.
Rezultă foarte clar faptul că, a impune aplicabilitatea normei unei situații juridice anterioară apariției acesteia, înseamnă a încălca principiul neretroactivității legii consacrat de art. 1 din codul Civil.
Dacă, din orice motive, un salariat care a solicitat și a fost planificat să execute concediul de odihnă în luna martie, beneficiază de indemnizația de concediu prevăzută de lege, lipsirea celor ce au fost planificați în concediul de odihnă după apariția actului normativ care le restrânge drepturile creează, îndefavoarea celor din urmă, o stare de discriminare încălcându-se așadar, principiul egalității prevăzut de art. 16 din Constituție, art. 5 alin. (1) din L. nr.
5. - Codul muncii și art. 14 din Convenție.
Dreptul salariaților la concediul de odihnă și, implicit, la indemnizația de concediu, operează deplin și în perioada (...) (începutul anului calendaristic) 3 iulie 2010 (intrarea în vigoare a legii), fără posibilitatea angajatorului de a invoca un temei legal pentru diminuarea indemnizației.
Plata indemnizației de concediu nu este o favoare pe care legiuitorul o face angajatului, ci este un drept legal prevăzut și În consecință el trebuie respectat ca atare, stricto sensu.
A pretinde chiar și împrejurarea că diminuarea operează pentru perioada de concediu efectuată ulterior datei de (...) este o contradicție în termeni căci nu se poate admite că la momentul efectuării plății de angajator, cu cel puțin
10 zile în situația cadrelor didactice și 5 zile pentru restul categorii lor de personal se putea plăti un cuantum diminuat, aplicând o lege care exista doar în formă de proiect și era în vigoare.
Tot așa nu se poate pretinde restituirea echivalentului de 25% din indemnizația încasată pe motiv că ulterior încasării acesteia a survenit un act normativ care prevede această obligație de reținere din salariul încasat.
Stăruind în măsura diminuării indemnizației de concediu, prevalându-se de dispozițiile L. nr. 1., angajatorul încalcă valorile protejate de întregul sistem de drept și a impus cu putere de principiu în dezvoltarea istorică a dreptului național și universal prin norme ce se regăsesc în dreptul pozitiv: principiul neretroactivității legii, principiul forței obligatorii a contractului, principiul disponibilității, principiul egalității în fața legii, principiul nediscriminării, principiul preeminentei dreptului, principiul proporționalității, principiul separației puterilor, principiul subsidiarității.
Mai mult decât atât, adeverințele emise de unitatea de învățământ nu au fost contestate de I. Ș., ceea ce înseamnă că modalitatea de calcul, respectiv cea prevăzută în Codul muncii, a fost recunoscută de pârâtă, chiar dacă prin întâmpinare invocă o altă formulă de calcul, respectiv cea prevăzută de O. nr.
3..
Consideră că, nu pot fi invocate în justificarea diminuării indemnizației de concediu de odihnă nici dispozițiile O.ui nr. 3. sau ale H.G. nr. 250/1992, întrucât aceste acte normative sunt anterioare intrării în vigoare a Codului muncii, pe de o parte, iar pe de altă parte sunt acte cu caracter normativ inferior Codului muncii aprobat prin L. nr. 5., pentru a putea considera că au caracter derogator de la dispozițiile respectivei legi.
În plus, precizează că modalitatea de calcul a indemnizației de concediu de odihnă este prevăzută și în Contractul Colectiv de M. la N. I. Ș. al J. C. pentru anul școlar 2009-2010.
Face precizarea că, chiar în situația în care aceste indemnizații de concediu de odihnă au fost plătite în luna iulie sau august 2010, instituția de învățământ trebuia să calculeze aceste drepturi în conformitate cu legislația în vigoare la data nașterii drepturilor de concediu de odihnă și nu la data plății efective întrucât legea română nu retroactivează. Astfel, I. Ș. ar ajunge să-și invoce propria culpă în justificarea diminuării drepturilor bănești ale reclamanților, ceea ce nu se poate admite.
Drept urmare, obligația angajatorului de a achita indemnizația de concediu de odihnă nu este susceptibilă de executare succesivă deosebindu-se, așadar, esențial de obligația de a achita salariul.
În consecință, apreciază că sentința pronunțată este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Pârâtul I. Ș. J. C. prin întâmpinare (f.7-9) a solicitat respingerea recursului.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea rețineurmătoarele:
Recursul este fondat și urmează a fi admis ca atare, cu consecința modificării sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
Se constată, sub acest aspect, că primul motiv de recurs vizează aplicarea retroactivă a dispozițiilor art. 1 al L. nr. 1..
Teza recurentului este întemeiată.
Astfel, trebuie remarcat că așa cum se arată în cererea de recurs, modul de calcul al indemnizației de concediu stipulat de art. 145 alin.2 Codul muncii este prin raportare la „. zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele
3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu";. În plus, există imperativul de a se plăti această indemnizație „cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu"; și ca indemnizația de concediu să nu fie „mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă";.
În speță, se pune problema de a corela aplicabilitatea acestor dispoziții legale cu caracter general cu cele ale O.ui nr. 3. pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, care în anexa 1 pct. 21 și 22 reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu „în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu";. În același sens sunt prevederile art. 7 din H.G. nr. 250/1992, republicată.
Curtea constată că deși aparent aceste din urmă prevederi legale ar trebui să prevaleze, ca normă specială în raport de norma generală, în fapt, aceste din urmă stipulații legale, pe de o parte, nu au un caracter special, iar pe de altă parte, sunt abrogate.
Astfel, O.ui nr. 3. pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ a fost emis în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a Hotărârii G. nr. 250/1992, republicată, avându-se în vedere art. 8 din L. nr. 6. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților.
L. nr. 6. stipula la art. 3 că „pe durata concediului de odihnă, salariații au dreptul la o indemnizație care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, sporul de vechime și indemnizația pentru funcția de conducere, luate împreună";.
Acest act normativ a fost abrogat de art. 298 din actualul Cod al muncii, L. nr. 5..
Inițial Codul muncii prevedea calculul indemnizației pentru concediul de odihnă în mod similar prevederilor art. 3 din L. nr. 6., anume, „. perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu care nu poate fi mai mică decât valoarea totală a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada respectivă.
(2) Indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a veniturilor din luna/lunile în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu";.
Aceste prevederi legale au suferit modificări, fiind aduse la forma actuală prin dispozițiile O. nr. 6..
În preambulul acestui act normativ se arată că „urgența adoptării prezentului act normativ rezultă din necesitatea îndeplinirii angajamentelorasumate de R. în cadrul negocierilor privind Capitolul 13 "Ocupare și politici sociale", de armonizare a legislației naționale cu acquis-ul comunitar";.
Prin urmare, norma generală, care anterior, prin dispozițiile L. nr. 6. și apoi ale actualului Cod al muncii, în varianta inițială, stabilea modul de calcul a indemnizației de concediu de odihnă prin raportare la salariul de bază, sporul de vechime și indemnizația pentru funcția de conducere avute în chiar perioada concediului, a fost înlocuită prin norma generală dată de prevederile din cuprinsul actualului Cod al muncii astfel cum a fost modificat prin O. nr. 6., citate anterior, în sensul arătat, anume, al calculării acestei indemnizații prin raportare la media zilnică a drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul.
Ca o consecință, și actele normative cu putere inferioară, emise în baza prevederilor cuprinse în legi cu caracter general, trebuie considerate abrogate în măsura în care actele în aplicarea cărora au fost emise nu mai sunt în vigoare.
E. cazul O.ui nr. 3. pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, dar și al art. 7 din H.G. nr. 250/1992, republicată.
Astfel, H.G. nr. 250/1992 privind concediul de odihna și alte concedii ale salariaților din administrația publica, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare a fost emisă în baza prevederilor art. 7 din L. nr. 6., care stipula: „regulile privind durata concediului de odihnă, inclusiv a concediului de odihnă suplimentar, cuantumul indemnizației cuvenite, programarea, efectuarea, întreruperea și amânarea concediului de odihna, precum și compensarea în bani a concediului neefectuat se stabilesc, în limitele și cu respectarea dispozițiilor prezentei legi, prin: a) hotărâre a G., pentru salariații din administrația publică, regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare; b) regulamente, pentru salariații din justiție, procuratură și alte organe de stat";.
Or, în măsura în care L. nr. 6. a fost abrogată explicit, trebuie considerată abrogată implicit și H.G. nr. 250/1992, adoptată în baza acestei legi și în executarea ei. În acest sens sunt prevederile art. 67 din L. nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ce reglementează evenimentele legislative implicite: „în cazuri deosebite, în care la elaborarea și adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite. (…) (3) Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres";.
În mod evident, în cauză nu este vorba despre o astfel de abrogare implicită a unor acte normative speciale, întrucât după cum s-a demonstrat în cele de mai sus, actele normative invocate de către unitățile școlare în calcularea indemnizației de concediu de odihnă nu au avut un caracter special la data edictării, ci au fost în acord cu norma generală, fiind acte juridice cu putere inferioară legilor în a căror aplicare au fost emise.
Așa fiind, se constată că stabilirea cuantumului indemnizației pentru concediul de odihnă pentru salariații din învățământul preuniversitar de stat trebuia să se facă prin raportare la dispozițiile art. 145 alin.2 Codul muncii, deci cu luarea în considerare a mediei zilnice a drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul.
Or, în această situație, diminuarea indemnizației prin aplicarea prevederilor art. 1 din L. nr. 1. este nelegală, făcându-se cu aplicarea retroactivă a legii.
Practic, plata indemnizației trebuia făcută cu cel puțin 5 zile înainte de plecarea în concediu.
Astfel, conform art.145 alin.3 din Codul muncii, indemnizația de concediu de odihnă trebuia plătită cu 5 zile înainte de plecarea în concediu.
Potrivit art.59 alin.4 din Contractul Colectiv de M. U. la N. N. pe anii 2007-
2010, indemnizația de concediu se plătește înainte de plecarea în concediu.
Art. 29 alin.4 din Contractul Colectiv de M. la N. de R. de Î. pe anii 2007 -
2008, aplicabil față de data înregistrării la M., prevede că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă.
Or, în aceste condiții, trebuie concluzionat că plata era datorată anterior intrării în vigoare a L. nr. 1. (data de 3 iulie 2010), față de data reținută necontestat a fi cea a începerii concediului de odihnă.
Nu se poate considera nici că stabilirea indemnizației ar fi trebuit corectată prin aplicarea diminuărilor impuse de L. nr. 1. ulterior întoarcerii din concediu, prin compensări operate cu alte drepturi salariale atunci scadente, și în acest mod a se respinge acțiunea.
Astfel, dreptul la primirea indemnizației de concediu este aferent muncii deja prestate de angajați de-a lungul întregului an școlar, fiind astfel un drept câștigat.
În învățământ, drepturile anuale, cum este cel la concediu de odihnă, la indemnizația pentru acest concediu etc. sunt considerate de legiuitor a fi aferente anului școlar, iar nu anului calendaristic, evocatoare fiind în acest sens dispozițiile art. 2 din anexa 1 la O. nr. 3. și ale art. 103 din L. nr. 128/1997, unde se arată că „personalul didactic beneficiază de concediu de odihnă cu durata integrală, dacă a funcționat în baza unui contract individual de munca în tot cursul anului școlar sau universitar. În cazul în care angajarea s-a făcut după începerea anului școlar sau universitar, durata concediului de odihnă este proporțională cu perioada cuprinsă între data angajării și sfârșitul anului școlar";.
Așa fiind, dreptul la concediu de odihnă plătit include un veritabil drept de creanță pentru sumele datorate cu titlu de indemnizație, la sfârșitul perioadei pentru care se acordă concediul. Acest drept a fost câștigat, în acord cu prevederile legale în vigoare la data derulării raporturilor de muncă, tocmai prin prestarea muncii în perioada pentru care se acordă concediul, or în speță concediul s-a acordat în vara anului 2010 pentru anul școlar 2009-2010, deci pentru munca depusă în intervalul septembrie 2009 - iunie 2010. Ca urmare, diminuarea indemnizației ar echivala cu o lipsire de proprietate, așa cum se afirmă în acțiune și în cererea de recurs.
Curtea apreciază că nu se impune cercetarea temeiniciei cauzei prin raportare la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și protocoalele la aceasta, ca și la jurisprudența C., prevederile legale interne fiind suficiente pentru dezlegarea pricinii.
Faptul reglementării, prin dispozițiile art. 145 Codul muncii, a obligativității plății acestei indemnizații anterior plecării în concediu și a calculului acesteia prin raportare la media zilnică a drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul este suficient pentru a deduce că la data intrării în vigoare a L. nr. 1., dreptul reclamantului/ei la plata integrală a acestei indemnizații era deja născut, neputând fi afectat de reglementări ulterioare fără a se produce o aplicare retroactivă a legii, cu încălcarea prevederilor constituționale.
Cererea de actualizare a diferențelor de indemnizație de concediu de odihnă cu indicele de inflație este de asemenea întemeiată.
Curtea apreciază că sumele datorate cu acest titlu și neacordate trebuie astfel actualizate pentru a se asigura deplina reparare a prejudiciului creat prin neplata unor drepturi legale, în conformitate și cu prevederile art. 80 alin. 1 Codulmuncii republicat (art. 78 varianta dinaintea republicării), text de lege cu valoare de principiu în ceea ce privește situația nelegalei neacordări a unor drepturi salariale, și care stipulează că în cazul concedierii efectuate în mod netemeinic și nelegal, instanța va obliga angajatorul la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate. Or, chiar dacă nu este vorba în speță de o nelegală concediere, rațiunea legii este aceeași, anume, integrala reparare a prejudiciului creat printr-o injustă neplată a unor drepturi salariale; știut fiind că salariul reprezintă de principiu sursa traiului zilnic al angajatului, apare ca legitimă solicitarea de a se actualiza cu rata inflației aceste sume, astfel încât puterea de cumpărare să se prezerve iar neplata la termen să nu diminueze importanța economică a acestor sume. De altfel, plata salariului este cel puțin lunară, astfel încât cu privire la orice drepturi de natură salarială, angajatorul este de drept în întârziere, potrivit art. 166 alin. 1 coroborat cu art. 160 Codul muncii republicat (art. 161 și 155 varianta dinaintea republicării), situație în care actualizarea sumei de natură salarială neplătită la timp apare ca imperativă.
Curtea reține ca fiind fondat și capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâții C. Local T. și P. mun. T.
Astfel, obligația de a plăti indemnizația de concediu de odihnă, revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară reprezentată prin director.
Aceste drepturi se asigură însă din surse bugetare, așa cum o indică art. 167 alin.1 din L. învățământului nr. 84/1995, unde se prevede că: „unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
Potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din L. nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.
Conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Potrivit art.40 din aceeași hotărâre, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ- teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Având în vedere și dispozițiile art. 157 alin.2 din Codul muncii, Curtea reține că intimaților-pârâți: C. Local T. și P. mun. T. le reveneau atribuții legale însemnate în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ce se cuveneau personalului din învățământ.
Văzând și prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., urmează a admite recursul și a modifica sentința în sensul admiterii acțiunii, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACE. MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE :
Admite recursul declarat de S. S. D. Î. în numele și pentru membrii de sindicat R. C. M. și alții împotriva sentinței civile nr. 2702 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar nr. (...) pe care o modifică în tot și în consecință:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de S. S. D. Î. în numele și pentru membrii de sindicat R. C. M. în contradictoriu cu pârâții G. Dr. I. R., I. Ș. J. C., C. Local T. și I. P. M. T. și în consecință:
Obligă pârâta de rândul 1 la calcularea îndemnizației de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării de 25 % prevăzută de L. nr. 1. și obligă pârâta de rândul 1 la plata diferenței dintre îndemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului 2009-2010, actualizată cu indicele inflației.
Obligă pârâții de rândul 2 - 4 la alocarea fondurilor necesare pentru plata sumelor mai susmenționate.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 11 octombrie 2011.
PREȘED.TE JUDECĂTORI D . C. G. C. M. I. T.
GREFIER N. N.
Red.DCG/(...) Dact.SzM/3ex.
| ← Decizia civilă nr. 3900/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3600/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
