Decizia civilă nr. 3582/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 3582/R/2011
Ședința publică din data de 13 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent I. M. împotriva sentinței civile nr. 2297 din 5 mai 2011 pronunțată de Tribunalul
Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe pârâta intimată S. C. P. 2. S., având ca obiect litigiu de muncă - contestație împotriva deciziei de concediere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 11 octombrie 2011, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de (...) reclamantul I. M. a contestat în contradictoriu cu pârâta S. C. P. 2. S. D. de concediere solicitând anularea acesteia, obligarea pârâtei la plata indemnizației aferente pe durata concediului medical, reintegrarea pe postul și funcția deținută anterior, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare arată că începând cu data de (...) a fost în incapacitate temporară de muncă iar pârâta i-a desfăcut contractul de muncă.
Pârâta a arătat prin întâmpinare că reclamantul a primit toate drepturile bănești cuvenite pe durata suspendării contractului individual de muncă.
La data de (...) pârâta a emis decizia de concediere disciplinară ulterior fiind anulată această decizie, sens în care solicită respingerea acțiunii ca nefondată si lipsită de obiect.
Prin sentința civila nr. 2297 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), afost respinsă ca fiind rămasă fără obiect acțiunea, ca și cererea privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr.7/(...) pârâta a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului, angajat pe postul de supervizor flotă, în baza art.61 lit.a, art.264 alin.1 lit.f din Codul muncii, reținându-se că reclamantul a utilizat mașinile societății pentru rezolvarea unor probleme personale, a avut un comportament neadecvat în relațiile de muncă și față de furnizorii de piese, nu și-a organizat la timp traseele, nu și-a planificat activitatea, în mod repetat, nu și-a îndeplinit sarcinile de serviciu.
Potrivit copiei certificatului depus la dosar, reclamantul s-a aflat în concediu medical în perioada (...)-(...), prin urmare, în mod nelegal pârâta a emis decizia de concediere în data de (...), încălcând art.60 alin.1 Codul muncii.
Prin decizia nr.15/(...) pârâta a dispus anularea deciziei nr.7/(...) și a oricăror efecte juridice produse de aceasta.
În consecință, s-a constatat că acțiunea a rămas fără obiect.
În ce privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamant, instanța a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere întrucât decizia atacată nu se mai afla în ființă la data înregistrării cererii de chemare în judecată (31 ianuarie
2011, fiind anulată la data de 05 ianuarie 2011).
Pentru aceste motive, în baza art.60 alin.1 Codul muncii, art.274 alin.1
C.pr.civ., instanța a respins acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitândmodificarea sentinței în sensul admiterii cererii privind obligarea pârâtei- intimate la plata cheltuielilor de judecata aferente fondului și din recurs.
În motivare se arată că temeiul acordării cheltuielilor de judecata este culpa procesuala a părții.
D. atacată nu i-a fost comunicată de către pârâtă decât la primul termen de judecata, în fond. În momentul sesizării instanței de judecata ((...)) reclamantul nu a fost informat cu privire la anularea deciziei, fiind justificata inițierea litigiului, pentru a respecta termenul legal de contestare a măsurii.
Intimata-pârâta nu a făcut în nici un fel dovada comunicării deciziei de anulare a CIM, anterior inițierii procesului, astfel încât, de bună credința recurentul-reclamant a declanșarea procesul în cauză. În caz contrar, recurentul - reclamant ar fi fost ținut într-o stare de incertitudine, prelungită pe toata durata concediului medical.
Notificarea adresată și comunicată pârâtei prin intermediul executorului judecătoresc ar fi fost în măsura să stopeze declanșarea procesului. Întrucât intimata-pârâta nu a înțeles să îl informeze, pe aceea cale, că decizia atacata a fost anulata ulterior, a fost pus în situația de a promova procesul. Prin răspunsurile acesteia cu nr. 71/(...) și cu nr. 175/(...), la notificarea menționată, nu i s-a comunicat, in mod explicit, că decizia contestata a fost anulata, ci doar că decizia în cauza nu își produce efectele, ca urmare a situației de suspendare de drept a C. D. prin întâmpinarea depusa de către pârâta la dosarul cauzei și comunicata reclamantului de către instanța în ședința publica din data de 24 martie 2011, a fost informat despre existenta deciziei nr. 15 din (...) a pârâtei, prin care se anulau efectele deciziei de desfacere CIM atacată.
Întrucât pornirea procesului a fost justificata de emiterea deciziei nr. 07 din (...), act emis de către pârâta și anulat prin propria voința a acesteia, act care însa nu a fost comunicat recurentului-reclamanta decât ulterior promovării acțiunii, pârâta este în culpă procesuala, fapt pentru care trebuie obligată la plata cheltuielilor de judecata, reprezentând onorariul avocațial, conform facturii și chitanței anexate și cheltuieli executor judecătoresc pentru comunicarea notificării.
Prin concluziile scrise înregistrate la data de 12 octombrie 2011, recurentul reclamant s-au reluat argumentele din recurs.
Nu s-a depus întâmpinare.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este fondat și urmează a fi admis ca atare.
Se constată că, așa cum arată recurentul, culpa procesuală care stă la baza dispoziției de obligare a părții căzută în pretenții la plata cheltuielilor dejudecată nu este cu necesitate legată de soluția pronunțată asupra petitelor principale, putând exista situații în care culpa pentru efectuarea cheltuielilor de judecată să aparțină părții căreia i s-a încuviințat poziția procesuală prin hotărâre.
Este cazul de față, în care, deși acțiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect datorită retractării actului unilateral de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantului de către emitent, culpa procesuală aparține pârâtei, care nu a comunicat acest aspect reclamantului anterior declanșării procedurilor judiciare. Or, prin retractarea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, pârâta recunoaște caracterul nelegal al acesteia, recunoscându-și practic culpa procesuală consecutivă nelegalității deciziei inițial emise și pentru anularea căreia s-a declanșat acțiunea, situație în care deși acțiunea a fost respinsă sub aspectul petitului principal ca fiind rămasă fără obiect, suportarea cheltuielilor de judecată aferente cauzei trebuie să cadă în sarcina pârâtei.
Ca urmare, statuarea instanței de fond asupra cheltuielilor de judecată aferente fondului încalcă prevederile art. 274 Cod proc.civ.
În drept, sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., în baza cărora urmează a fi admis recursul, cu consecința modificării sentinței în sensul obligării pârâtei la plata sumei de
2064,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond.
Suma reprezintă onorariu avocațial și cheltuielile aferente notificării trimise de reclamant anterior deschiderii procedurilor judiciare, prin executor judecătoresc, pentru clarificarea situației create prin concedierea reclamantului în timpul concediului medical.
În mod evident, și aceste din urmă cheltuieli au fost ocazionate de emiterea deciziei de concediere și sunt aferente indirect judecății, fiind efectuate tocmai în scopul de a se clarifica situația a cărei modificare o urmărește reclamantul prin acțiune. Se are în vedere că decizia de concediere nu a fost comunicată inițial reclamantului, ci acesta a fost informat de colegi despre concedierea sa, așa cum însuși arată în cererea de chemare în judecată, iar în raport de importanța unei atari decizii pentru viața sa profesională, acesta în mod legitim a încercat să obțină informații concrete de la angajator despre realitatea acestei situații, trimițând o notificare angajatorului, anterior începerii oricărui demers în instanță.
Neprimind un răspuns lămuritor, a declanșat o acțiune provocatorie, prin care cere practic angajatorului să dezvăluie situația contractului său de muncă, iar prin întâmpinare, i se aduce la cunoștință că s-a procedat la anularea deciziei de concediere, cu comunicarea tuturor actelor.
Chiar dacă efectele deciziei de concediere se produc de la data comunicării, iar în speță nu s-a efectuat comunicarea deciziei de concediere anterior retractării acesteia, deci practic nu a produs efecte decizia de concediere, nu poate fi constatată culpa procesuală a reclamantului în declanșarea acestui litigiu cu caracter provocatoriu, în condițiile arătate, în care reclamantul a solicitat informații precise despre existența unei decizii de concediere emisă pe numele său, iar angajatorul nu i-a oferit aceste informații.
În mod evident, dispozițiile art. 77 Codul muncii (fostul art. 75) sunt instituite în favoarea angajatului, pentru a-l proteja, astfel încât demersul angajatului de a clarifica situația sa profesională, chiar în lipsa comunicării deciziei de concediere, nu poate apărea ca lipsită de interes și deci a se considera în consecință ca o culpă procesuală inițierea unei acțiuni în instanță anterior comunicării deciziei de concediere. E. interesul acestuia de a solicita precizarea subzistenței contractului său individual de muncă, mai cu seamă încondițiile în care comunicarea deciziei de concediere nu este supusă prin dispozițiile legale incidente unei forme procedurale care să asigure certitudinea primirii comunicării, iar practica judiciară este inconstantă sub acest aspect.
Art. 77 Codul muncii republicat statuează doar că decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului.
Ca un argument suplimentare, se constată că nu s-au formulat apărări ale intimatei pârâte față de recurs, fapt ce echivalează cu o achiesare la pretențiile recurentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamantul I. M. împotriva sentinței civile nr. 2297 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că obligă pe pârâta S. C. P. 2. S. la plata sumei de 2064,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 13 octombrie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. C. G. C. M. I. T.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond.E. B.
| ← Decizia civilă nr. 3352/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1493/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
