Decizia civilă nr. 3588/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3588/R/2011
Ședința din 17 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D.
G. : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL B. M., P. M. B. M., MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1007 din 20 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. și pe pârâtul intimat C. T. "G. B." B. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 03 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor și menținerea sentinței recurate, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că prin motivele de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242
C.pr.civ.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A Î n urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 1., pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. D. I. M., în contradictoriu cu pârâții C. T. „. B. B. M., C. Local B. M., P. municipiului B. M., Ministerul Finanțelor Publice.
Au fost obligați pârâții să acorde cadrului didactic P. V. Gratian drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea O.G. nr. 1., începând cu 1 octombrie 2008 până la (...), actualizate în funcție de indicele de inflație, până la data efectivă a plății.
S-a reținut că prin dispozițiile OG nr. 1., privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie
2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin L. nr. 2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Guvernul României, prin OUG nr. 1., privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ, pe anul 2008, modifică unele prevederi ale OG nr. 1., așa cum a fost probată prin L. nr. 2., reducând majorările salariale stabilite de P.
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1. noiembrie 2008, publicată în M.O. al R., partea I, nr. 804/2 decembrie 2008.
S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, adoptată de P. încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție.
Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din L. fundamentală. În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. 5, potrivit cărora „în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie";.
Ulterior, G.ul emite OUG nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O. - partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea OG nr. 1., prin art. I pct. 2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 2. de aprobare a OG nr. 1..
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 8. iunie 2009, publicată în M.O.
Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza OUG nr. 1..
Este important de reținut, ca o situație de fapt, că, Curtea, prin decizia nr.
9. iunie 2009, a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din OUG 151 concomitent cu constatarea neconstituționalității art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.
De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din OUG nr. 41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, prevederi constatate ca neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Cum modificările aduse OG nr. 1., prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3, fraza a II-a din L. nr. nr. 47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către
Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de G. OG nr.
1., așa cum aceasta fusese aprobată prin L. nr. 2., tribunalul consideră că în prezent se aplică OG nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul
2008 și 2009 personalului din învățământ în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin L. nr. 2..
A privi astfel lucrurile, înseamnă a respecta considerentele Curții Constituționale și a pune în aplicare voința parlamentului cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a principiului respectării Constituției, a supremației sale și a legilor țării.
Pe de altă parte, potrivit art. 169 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art. 157 alin. 2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat și care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează. Întrucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încât atunci când e vorba de plata unei sume de bani, cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât și din corecția ei cu indicele de inflație.
Procedând astfel, se dă satisfacție și respectării dispozițiilor art. 1 din
Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., care prevede că, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
În practica CEDO, s-a statuat că noțiunea de „., în sensul art. 1 din
Protocolul nr. 1 la C., cuprinde atât „bunuri actuale"; cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamanta poate pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său (a se vedea Draon împotriva Franței (MC, nr. 1.513/03/ 65, CEDO 2005-IX).
Or, reclamantul, fiind beneficiarul dispozițiilor OG nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2., poate pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor aferente creșterilor salariale. De altfel, această
„speranță legitimă"; a reclamantului își găsește justificarea și prin prisma deselor modificări legislative prin intervenția G., care prin ordonanțe succesive a căutat că contracareze măsurile legislative dispuse de P. cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ.
Mai mult decât atât, în speță, nu s-a dovedit că ingerința în dreptul reclamantei cu privire la reglementarea drepturilor ei salariale s-a făcut cu respectarea limitărilor reglementate de art. 1 din Protocolul adițional la C. A., potrivit art. 1 din Protocol, privarea de un bun se poate face dacă aceasta este prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică.
Pentru ca o ingerință să fie „legală"; aceasta trebuie, pe de o parte, să fie prevăzută de lege, asigurându-se astfel principiul supremației legii, principiu fundamental într-o societate democratică, iar, pe de altă parte, să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților ( cauza Viașu contra R., hot. din 9 decembrie 2008).
Or, în cauză s-a constatat că însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de G. și care se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamantei încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de P.
Cât privește prejudiciul suferit de către reclamant și care trebuie să fie acoperit de pârâți, în practica CEDO, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 41 din C., aceasta a stabilit că reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse ( vezi cauza Tarik împotriva R.-hotărârea din 7 februarie 2008 și cauza Șerbănescu împotriva R.).
În conformitate cu această practică se impune ca reclamantului să i se restituie diferența drepturilor salariale de care aceasta ar fi trebuit să beneficieze potrivit dispozițiilor OG nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2..
Acțiunea fiind găsită întemeiată, a fost admisă potrivit dispozitivului.
În termen legal, au declarat recurs P. municipiului B. M., C. Local almunicipiului B. M. și Ministerul Finanțelor Publice.
1. Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. a județului M. a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
Pârâtul apreciază că nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, prin prisma faptului că acesta nu are raporturi juridice cu reclamanții.
Rolul esențial in procesul bugetar și în execuția bugetara revine G., respectiv P. potrivit art. 17 alin. 1 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, P. fiind acela care adopta legile bugetare anuale si legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul G. la art.18 din aceeași lege, stabilește că acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale si transmiterea acestora spre adoptare P., precum si supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara si a contului general anual de execuție.
Obligarea M.ui F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsita de suport legal si în același timp imposibila, deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art.34 alin.1 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, iar Ministerul Finanțelor Publice sa fie autorizat in acest sens de către legiuitor.
In drept, au fost invocate prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ.
2.Pârâtul P. M. B. M. a solicitat admiterea recursului, modificarea sentințeiatacate, în sensul respingerii acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive a
P.ui M. B. M.
În susținerea excepției, pârâtul învederează că între el și membrii de sindicat reprezentați de reclamantul S. nu există un raport juridic de tipul angajat-angajator sau unitate de învățământ - unitate administrativ teritorială, astfel că nu se poate reține că are calitate procesuală pasivă într-un litigiu în care se solicită plata unei sume de bani, reprezentând drepturi salariale, neexistând nici o prevedere legală care să îl oblige în acest sens.
În drept, au fost invocate prevederile art. 302 și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
3. Prin recursul formulat, pârâtul C. Local al M. B. M., a solicitat admiterearecursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii pentru lipsa capacității și calității procesuale pasive a C.ui Local al M. B. M.
Învederează că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C.ui Local B. M.
Arată că, în conformitate cu art. 41 coroborate cu prevederile art. 26 alin.
1 din Decretul nr. 31/1954 și art. 21 din L. nr. 215/2001, republicată, C. localnu are personalitate juridică și buget propriu, situație în care nu poate sta în judecată în nume propriu, într-un litigiu având ca obiect plata unor despăgubiri bănești.
Potrivit art. 21 din L. nr. 215/2001, republicată, "(1) unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și- privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane juridice sau fizice, în condițiile legii.
(2) În justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean.
(3) P., respectiv președintele consiliului județean, poate împuternici o persoană cu studii superioare juridice de lungă durată din cadrul aparatului de specialitate, sau un avocat care să reprezinte interesele unității administrativ- teritoriale, precum și ale autorităților administrației publice locale respective, în justiție".
Potrivit art.20 din L. nr. 215/2001, republicată, unitățile administrativ- teritoriale sunt: comunele, orașele, municipiile și județele, în care se exercită autonomia locală și funcționează autorități ale administrației publice locale.
C. Local este, potrivit art.23 din L. nr. 215/2001, republicată, autoritatea administrației publice locale, în speță a M. B. M., o autoritate cu caracter deliberativ (hotărăște, avizează, aprobă etc, conform art. 36 din L. nr. 215/2001, republicată) în problemele de interes local, iar primarul este autoritatea administrației publice locale cu caracter de execuție, (« ... pune în aplicare hotărârile consiliului local ... » conform art. 61 din L. nr. 215/2001, republicată).
De asemenea, acest pârât învederează că între el și membrii de sindicat reprezentați de reclamantul S. nu există un raport juridic de tipul angajat- angajator sau unitate de învățământ - unitate administrativ teritorială, astfel că nu se poate reține că are calitate procesuală pasivă într-un litigiu în care se solicită plata unor drepturi salariale, neexistând nici o prevedere legală care să îl oblige în acest sens.
În drept, au fost invocate prevederile art. 302 și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de (...) reclamantul S. L. din Î. M. asolicitat respingerea recursurilor și menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță.
Nu au fost administrate probe noi.
1.Reținând că recursurile P.ui M. B. M. și C.ui Local al M. B. M. se suprapunîn mare măsură, Curtea le va analiza împreună.
Obiectul acțiunii deduse judecății este de obligarea, printre alții, și a pârâților C. Local al M. B. M. și P. M. B. M. la plata în favoarea membrilor de sindicat reprezentați de reclamant a drepturilor salariale rezultând din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile
Legii nr. 2. pentru aprobarea OUG nr. 1., începând cu 1 octombrie, actualizate cu indicele de inflație, până la data plății efective.
În raport de pretențiile formulate de reclamant, Curtea reține că solicitarea de obligare a pârâților C. Local al M. B. M. și P. M. B. M. la plata unor sume pretinse cu titlu de drepturi salariale este lipsită de temei legal.
O asemenea cerere este legată indisolubil de existența unor raporturi juridice de muncă din care ar izvorî obligația angajatorului de a achita drepturile salariale angajatului corespunzător muncii prestate conform contractului individual de muncă.
Or, în absența oricărui raport juridic de muncă între părți, recurenții C.
Local al M. B. M. și P. M. B. M. nu pot fi obligați la plata unor drepturi salariale către persoane care nu sunt angajații lor.
Este adevărat că potrivit art.167 alin. din L. nr.84/1995 finanțarea de bază
(care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. (1) lit.b) din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale „veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
La fel de adevărat este și faptul că sursa din care trebuie plătite drepturile salariale solicitate de membrii de sindicat reprezentați de reclamant rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ.
Mai mult, conform art.36 alin. (4) lit. a) din L. nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...) privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
P. M. B. M. este de ordonator principal de credite al bugetului M. B. M., conform art. 63 alin. (4) lit. a) din L. 215/2001 și, în mod evident, are calitatea de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv B. M. De altfel, art. 62 alin. (1) din L. administrației publice locale prevede expres că „primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
Având în vedere normele legale evocate și raportându-se la obiectul acțiunii prin care se solicită obligarea acestor pârâți „la plata"; drepturilor salariale născute dintr-un raport de muncă, Curtea consideră că aceștia au calitate procesuală pasivă doar în ceea ce privește „alocarea sumelor";, iar nu și în privința ";plății acestora"; .
Constată că reclamantul face o confuzie între calitatea de angajator și cea de ordonator de credite (finanțator), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală a recurenților în cadrul unui eventual litigiu al cărui obiect l-ar reprezenta obligarea acestora la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale datorate de angajator.
Este adevărat că prin întâmpinarea depusă în recurs, reclamantul a susținut calitatea procesuală pasivă a pârâților din perspectiva obligației acestora de a aloca fondurile necesare, însă această cerere nouă nu poate fi formulată pentru prima dată în recurs, conform dispozițiilor art. 316 coroborate cu cele ale art. 294 Cod de procedură civilă.
Drept urmare, Curtea consideră că, în speță, raportat la pretenția concretă dedusă judecății, este incidentă cu prioritate, excepția lipsei calității procesuale pasive a recurenților, care va fi soluționată în sensul admiterii sale, conform considerentelor expuse anterior.
2. Recursul M.ui F. P.
Ministerul Finanțelor Publice este cel care, potrivit art. 19 din L. nr.
500/2002, privind finanțele publice, „coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție";, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționarea M.ui F. P.,
„elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare";.
Totodată, legea instituie răspunderea M.ui F. P. pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de P., precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Însă, toate aceste aspecte sunt de natură să justifice calitatea procesuală pasivă a acestui pârât numai în măsura în care acesta a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcțiile specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar.
Or, în cauza dedusă judecății, rezultă fără nici un dubiu, că reclamantul nu a avut în vedere acest rol, în contextul în care a solicitat prin acțiunea promovată la data de (...) obligarea tuturor pârâților, inclusiv a MFP „la plata"; diferențelor salariale rezultate din neaplicarea Legii nr. 2..
Solicitarea de plată a dreptului salarial menționat se întemeiază pe existența unui raport de muncă, însă un astfel de raport nu se identifică între pârâtul recurent și membrii de sindicat reprezentați în cauză. Drepturile pretinse derivă dintr-un raport juridic de muncă străin de recurent.
Cu alte cuvinte, admiterea acțiunii așa cum aceasta a fost formulată, respectiv în sensul instituirii obligației de plată și în sarcina pârâtului recurent, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se număra printre angajații M.ui F. P., încălcându-se astfel prevederile art.14 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice.
Într-adevăr, prin întâmpinarea depusă în recurs, reclamantul a susținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului din perspectiva obligației acestuia de a aloca fondurile necesare, însă acest aspect, formulat pentru prima dată în recurs, contravine dispozițiilor art. 316 coroborate cu cele ale art. 294 Cod de procedură civilă.
Curtea concluzionează că în raport de obiectul acțiunii cu care a fost învestită, excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâtul
Ministerul Finanțelor Publice este fondată.
Potrivit considerentelor expuse, în temeiul dispozițiilor legale menționate și ale art. 312 al. 1, 3 C.proc.civ., coroborat cu art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea va admite recursul pârâtului, va modifica sentința atacată, în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia și în consecință va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, potrivit dispozitivului.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE Î N NUMELE LEGII D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâții P. M. B. M., MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. și C. LOCAL AL M. B. M. împotriva sentinței civile numărul 1007 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosar numărul (...), pe care o modifică în parte, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu P. municipiului B. M., Ministerul
Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. și C. Local B. M., pentru lipsa calității procesuale pasive.
Menține restul dispozițiilor.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘED.TE JUDECĂTORI G.
D. G. S. D. L. D. C. M.
Red./dact./DG
3 ex./(...) Jud.fond: D.M.H.
| ← Decizia civilă nr. 3590/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3309/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
