Decizia civilă nr. 1758/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1758/R/2011
Ședința publică din data de 18 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
G.-L. T. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C.- N. împotriva sentinței civile nr. 4271 din 9 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. AL Î. P. C.EAN și pe pârâtul intimat L. DE M. „. T., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 8 aprilie
2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare din partea reclamantului intimat, prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârea atacate.
Constatând că întâmpinarea a fost depusă în termenul procedural, Curtea apreciază că nu se impune comunicarea acesteia cu pârâtul recurent.
Având în vedere că prin cererea de recurs și prin întâmpinare s-a solicitat judecarea în lipsă, constatând că la dosar există suficiente probe pentru soluționarea recursului, cauza rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4271/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarnr. (...), s-a admis acțiunea formulată de S. L. al Î. P. C., în calitate de reprezentant al reclamantului, membru de sindicat M. G. M., în contradictoriu cu pârâții L. de M. „. T. C.-N. și C. Local al municipiului C.-N. și în consecință:
A fost obligat pârâtul L. de M. „. T., în calitate de angajator, pentru membrul de sindicat M. G. M., la calcularea si plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea L. nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile L. nr. 2. pentru aprobarea O.G. nr.
15/2008, începând cu data de 01 octombrie 2008, până la data de 31 decembrie 2009, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective. A fost obligat pârâtul L. de M. „. T. să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă și evidențele salariale.
Pârâtul C. Local al municipiului C.-N. a fost obligat la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze pentru membrul de sindicat reprezentat în prezentul litigiu.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut reclamantul a promovat prezenta acțiune în numele membrului de sindicat
M. G. M., care are calitatea de cadru didactic în unitatea de învățământ ce ființează pe raza M. C.-N.
Anterior, Curtea Constituțională prin D. nr. 93/(...) a constatat că L. nr. 2. privind aprobarea OG 15/2008 este constituțională, însă Guvernul României a emis OUG nr. 136/2008 care limitează efectele creșterilor salariale dispuse prin L. 2. și prin OUG nr. 1. ceea ce face inaplicabilă respectiva lege.
Împotriva acestor două ordonanțe a fost ridicată excepția de neconstituționalitate privind prevederile art. 1, 2 și 4 din O.U.G. nr.
136/2008 și prevederile art. I pct.2 și 3 din OUG nr. 1..
Prin D. nr. 843/(...) și D. nr. 989/(...) Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate si a constatat că dispozițiile art. I pct.2 si 3 din OUG nr. 1. pentru modificarea si completarea O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ și art.2 și art.3 din O.U.G. nr. 1/2009 sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a folosit aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O.U.G. nr. 136/2008 si a statuat că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de P. încalcă prevederile art. 1 alin.4, art. 61 alin. 1 si art.115 alin.4 din legea fundamentală si este contrară dispozițiilor art. 115 alin.6 coroborate cu cele ale art. 41 si art. 47 alin.7 din Constituția Românei.
S-a remarcat că atât prin dispozițiile art.2 și art.3 din O.U.G. nr.
1/2009, cât și prin dispozițiile art.2 și art.3 din O.U.G. nr. 31/2009 și art.2 din O.U.G. nr. 41/2009 se aduc modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct.2 și 3 din OUG nr. 1. ce au fost declarate neconstituționale.
Salariul reprezintă remunerația în bani a muncii prestate în baza contractului individual de muncă, echivalentul muncii prestate de către angajat. Prin corelația dintre prestarea muncii de către salariat si salarizarea muncii de către angajator se respectă principiul echivalenței prestațiilor în contractele sinalagmatice do ut des, respectiv poți pretinde numai în măsura în care dai.
Salariul constituie obiect, dar si cauza contractului individual de muncă. Este obiect, deoarece el constituie contraprestația pentru munca efectuată de către salariat, este cauză, pentru că în vederea obținerii lui persoana fizică s-a încadrat în muncă.
Obligația principală a angajatorului este cea de plata salariului, orice reținere din salariu putând fi operată doar în cazurile si în condițiile prevăzute de lege. T. angajatorii, indiferent de forma de proprietate, sunt obligați să depună la bancă, odată cu documentele pentru plata salariilor si documentația pentru plata contribuției datorate bugetului asigurărilor sociale de stat. În cazul neachitării, Casele teritoriale de pensii vor putea aplica măsuri de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite conform prevederilor legale privind executarea creanțelor bugetare.
În cazul lichidării administrative sau falimentului angajatorului, sumele datorate bugetului de stat se recuperează conform proceduri legale în această materie.
Potrivit disp. art.156 și art.163 C. muncii, salariile se plătesc înaintea oricărei obligații bănești ale angajatorului, iar plata acestora se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Conform prevederilor art.169 alin.1 C. muncii, angajatorul este obligat, în temeiul principiilor răspunderii civile contractuale, să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Pe de altă parte, neplata de către angajator la scadența a drepturilor salariale cuvenite dă naștere, în plus față de achitarea salariului restant și obligației de plată a daunelor-interese sub forma dobânzii legale aferente sumei solicitate.
Față de cele ce preced, având în vedere că cel reprezentat de către reclamant nu și-a primit toate drepturile salariale stabilite și recunoscute prin actele normative anterior arătate ca și faptul că prevederile O.G. nr.
15/2008 privind creșterile salariale ce urmau a se acorda în anii 2008 si
2009 personalului din învățământ erau în vigoare, în condițiile în care aceste prevederi au fost aprobate prin L. nr. 2., până la apariția L. nr. 3., tribunalul a admis cererea reclamantului, în conformitate cu prevederile art.283 și urm. C. muncii, coroborate cu prevederile art.155, art.157 alin. 2 și art.169 alin.1
C. muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul C. Local al municipiului C.-N., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii față de C. local al municipiului C.-N.
Invocând disp. art. 304 pct. 9 C. pr. civ., recurentul a arătat că soluția pronunțata de către instanța de fond este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor legale incidente in materie.
Consideră recurentul că la pronunțarea hotărârii instanța de fond nu a avut in vedere poziția procesuala a instituției recurente, care, raportat la prevederile legale in vigoare, nu are legitimare procesuala pasiva.
În conformitate cu dispozițiile L. nr. 128/1997, unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula si achita drepturile salariale acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 167 din L. nr. 84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar sunt finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror raza își desfășoară activitatea, de la bugetul local si din alte surse, urmând ca finanțarea de baza sa se asigure prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si din alte venituri ale bugetelor locale.
De asemenea, față de prevederile art. 50 alin. 2 lit. a din L. nr.
273/2006, Direcția Generală a Finanțelor P.e asigura repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, în termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în M. O. al R.
Din coroborarea textelor legale menționate, rezulta ca, pentru ca recurentul sa poată aloca fonduri pentru cheltuielile de personal, este imperios necesar ca aceste sume sa fi fost prevăzute in bugetul de stat pentru anul 2010 - aceasta pe de-o parte, iar pe de alta parte, din bugetul de stat sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate si virate in contul bugetului local, C. local făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, in funcție de necesarul financiar al fiecăreia, in conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. 6 din L. nr. 273/2006.
Pe de altă parte, recurentul învederează faptul ca bugetul pe anul 2010 a fost aprobat prin HCL nr.30/2010, însă nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamantului.
De asemenea, potrivit L. bugetului de stat pentru anul 2010, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin D. a directorului Direcției Generale a Finanțelor P.e Județene după consultarea consiliului județean si a primarului si cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de munca si solidaritate sociala, după caz, in funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
Prin întâmpinarea formulată, reclamantul S. L. al Î. P. C. a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală (f. 8-11).
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A.reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de recurent Curtea constată că argumentația pe care se fundamentează nu este întemeiată. În concret, prin raportare la normele legale incidente, excepția nu poate fi primită.
Astfel, dispozițiile art.167 alin. 1 din L. nr. 84/1995 statuează că finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ- teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale veniturile bugetare locale se constituie și din „sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât C. Local al M.
C.-N. este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din L. nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...) privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
Deși repartizarea efectivă a fondurilor necesare plății drepturilor salariale pentru unitățile de învățământ se realizează, conform art. 5 alin. (6) din L. nr. 11/2010 a bugetului de stat pentru anul 2010, de către directorul direcției generale a finanțelor publice județene, Curtea reține că acesta repartizează sumele pe comune, orașe și municipii, astfel încât drepturile salariale solicitate se achită tot din bugetul local.
Instanța de fond a obligat recurentul la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale aferente perioadei (...) - (...), iar salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege, fiind obligatoriu ca salariile să fie plătite înaintea oricăror alte obligații ale angajatorului, conform prevederilor art. 156 din Codul muncii.
Neprevederea în bugetul pe anul 2010 a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamanți nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii principali de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamanților, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Pentru aceste considerente, apreciind că motivele de recurs invocate nu sunt fondate, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și ale art. 312 alin. 1 C.proc.civ., să respingă ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C.- N. împotriva sentinței civile nr. 4271 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 mai 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI S .-C. B. I.-R. M. G.-L. T.
GREFIER G . C.
Red.GLT/dact.MS/2 ex./(...) Jud.fond: E.B.
← Decizia civilă nr. 1420/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3590/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|