Decizia civilă nr. 3612/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3612/R/2011
Ședința publică din data de 18 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. L. B. S. împotriva sentinței civile nr. 2126 din 26 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată G. I. M. având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta recurentei - avocat S. S. E. în substituire av. Tripa Dragoș V.a A., din cadrul
Baroului B., lipsind reclamanta intimată..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că reclamanta intimată a formulat întâmpinare, înregistrată la dosarul cauzei la data de 11 octombrie 2011.
Reprezentanta recurentei declară că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei, arătând în esență că instanța de fond a încălcat autoritatea de lucru judecat. Reclamanta și-a precizat cererea după un an de la data introducerii acțiunii în sensul solicitării drepturilor salariale pe o altă perioadă decât cea solicitată inițial, cerere care trebuia tratată la fel cu cea anterioară, respectiv trebuia respinsă ca tardivă. Reiterarea aceleiași cereri nu dă dreptul instanței de a schimba soluția.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A A supra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul T. C. sub nr. 1479/117/(...), reclamanta G. I. M. a chemat în judecată pe pârâta S. „. B. S., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 5797 lei reprezentând: salariul neachitat în sumă de 1828 lei, aferent lunilor iunie - septembrie 2009; indemnizația însuma de 255 lei, cuvenită pentru 11 zile concediu de odihnă efectuat în cursul anului 2009 și neachitată; orele suplimentare, în sumă de 3714 lei efectuate în perioada iunie 2008-septembrie 2009, prestate în zilele de sâmbătă și duminică (37 zile de sâmbătă și 38 zile de duminică, 13 ore/zi, programul de lucru fiind de la orele 9-22).
S-a mai solicitat și obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente sumei datorate de la data scadenței acestor sume până la plata efectivă a drepturilor salariale.
În motivarea cererii, s-a arătat că, în perioada (...)-(...), reclamanta a fost încadrată la pârâtă cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, dar a fost obligată să-și dea demisia deoarece pârâta nu și-a respectat obligațiile contractuale privind drepturile salariale. Reclamanta fost angajată în calitate de lucrător comercial (vânzătoare) la un magazin de bijuterii situat în incinta P. C. C., iar pârâta nu a înțeles să-i plătească obligațiile salariale, la data încetării contractului de muncă și nici până în prezent.
Prin întâmpinarea formulată la data de (...), pârâta S. L. B. S. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă și a arătat că societatea este o firmă remarcabilă pe plan local și care are o politica de vânzări bine stabilită în sensul motivării angajaților cu tot felul de stimulente pentru vânzările de bijuterii efectuate. Neplata la timp a salariului ar atrage după sine demotivarea angajaților, scăderea vânzărilor ceea ce ar crea mari prejudicii unei societăți de elită în domeniu.
S-a mai arătat că statele de plată întocmite de către departamentul contabilitate aflate la sediul societății - O., erau trimise prin curierat sau prin delegat la punctul de lucru din C. și nu s-a verificat fiecare semnătură. Administratorul societății le înmâna salariul la toate cele patru angajate, fiecare dintre ele văzând pe celelalte când își ridicau banii.
Pârâta a mai susținut că, în luna septembrie, când reclamanta a solicitat desfacerea contractului de muncă încheiat cu societatea și după ce aceasta și-a primit salariul pentru munca prestată până în ultima zi, departamentul contabilitate a calculat banii cuveniți pentru zilele de concediu de odihnă neefectuat, iar suma i s-a trimis prin mandat poștal.
S-a mai arătat că nu au fost efectuate ore suplimentare în magazin având în vedere că, în locația respectivă, lucrează patru vânzătoare pe zi în două ture, având chiar suprapunere de program și nicidecum ore suplimentare.
La data de (...), reclamanta G. I. M. a formulat precizare de acțiune prin care a arătat că pârâta a depus la dosar statele de plată pe perioada iunie 2008-septembrie 2009, mai puțin statele de plată pe lunile august
2008, decembrie 2008 și ianuarie 2009 care nu au fost depuse și care lipsesc. Drepturile salariale aferente acestor luni sunt în sumă de 1.527 lei
(470 lei/august 2008, 507 lei/decembrie 2008 și 550 lei/ianuarie 2009). De aceea, reclamanta și-a majorat câtimea obiectului cererii reprezentând salariu neachitat la suma de 5180 lei. Precizează că nu a cunoscut cuantumul salariilor neachitate deoarece a primit și bonusuri situație în care nu a știut cu ce titlu a primit banii. De asemenea, reclamanta a arătat că renunță la indemnizația pentru concediul de odihnă neefectuat în suma de 255, având în vedere ca ulterior înregistrării cererii de chemare în judecată, în luna noiembrie 2009, pârâta i-a achitat cu acest titlu suma de
316 lei.
În ședința publică din data de (...), instanța a admis excepția tardivității modificării acțiunii invocată de societatea pârâtă .
Reclamanta G. I. M. a depus apoi note de ședință prin care și-a precizat din nou câtimea obiectului cererii la suma de 5180 lei.
În ședința publică din data de (...), pârâta a invocat excepția tardivității acestei modificări a cererii, iar reclamanta a depus modalitatea de calcul a orelor suplimentare din care reiese suma de 4316 lei (fila nr.149).
În cauză, instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiate martorele I. A. C. și Z. E. D.
(filele nr.146, 147).
În ceea ce privește excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată invocată de a pârâta S. „. B. S., prima instanță a reținut că, potrivit art. 132 coroborat cu art. 103 din Codul de procedură civilă, modificarea acțiunii introductive se poate realiza până cel târziu la prima zi de înfățișare, sancțiunea procedurală a nerespectării acestui termen fiind decăderea reclamantului din dreptul de a-și modifica cererea.
Pe de altă parte, însă, s-a constatat că majorarea sau micșorarea câtimii cererii nu reprezintă modificare de acțiune și nu trebuie formulată înăuntrul termenului menționat.
În speță, instanța a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată constă în pretenții bănești, indicate inițial la nivelul de 5797 lei, dintre care suma de 1828 lei reprezintă salariul neachitat aferent lunilor iunie- septembrie 2009. Solicitarea ulterioară a sumei totale de 5180 lei cu titlu de salarii restante nu poate reprezenta decât o majorare a pretențiilor inițiale, și nicidecum o modificare a capătului de cerere. A. altor intervale de timp pentru care se pretinde că nu s-a acordat salariul corespunzător nu echivalează cu schimbarea obiectului cererii, care a fost și rămâne cel de pretenții.
Prin sentința civilă nr. 2126/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins ca nefondată excepția tardivității formulării precizării de acțiune,invocată de pârâta S. „. B. S., s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G. I. M., în contradictoriu cu intimata S. L. B. S., astfel cum a fost precizată, a fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei totale de 5180 lei, reprezentând drepturi salariale restante aferente perioadei iunie 2008- septembrie 2009 și a dobânzii legale aferente sumelor menționate, începând cu data promovării prezentei cereri - de (...) - și până la plata efectivă.
Prin aceeași hotărâre a-a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea capătului de cerere având ca obiect acordarea indemnizației pentru concediul de odihnă neefectuat, s-au respins ca nefondat petitul de acordare a contravalorii orelor suplimentare prestate în perioada noiembrie
2008-august 2009 și s-a respins ca nefondată solicitarea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Între pârâta S. B. S., în calitate de angajator, și reclamanta G. I. M., în calitate de salariat, s-au stabilit raporturi de muncă în baza contractului individual nr. 1/(...), înregistrat la I. B. sub nr. 7./(...) (filele nr.67-69), încheiat pe perioadă determinată, pentru postul de vânzător la punctul de lucru C. Prin decizia nr. 2/(...) emisă de societatea pârâtă s-a constatat încetarea contractului individual de muncă al reclamantei, în temeiul art. 79 alin. 1 din Codul muncii, începând cu data de (...) (fila nr.64).
Prin prezenta cerere, astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5180 lei reprezentând drepturi salarialerestante pe perioada iunie 2008-septembrie 2009 și a sumei de 4316 lei reprezentând contravaloarea orelor suplimentare.
Potrivit art. 154 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă și reprezintă un element esențial al acestui contract (art. 10 din Cod). De asemenea, conform art. 163 alin. 1, „Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit";.
Prima instanță a reținut că statele de plată întocmite de societatea angajatoare și depuse în copie la dosar (filele nr.47-56) nu sunt semnate de către reclamantă, conform prevederilor legale citate, pe lunile care ne interesează, respectiv iunie 2008, februarie 2009, mai-septembrie 2009.
De asemenea, s-a mai reținut că declarațiile extrajudiciare ale numitelor Z. E.-D. și B. A. A. (filele nr.21, 22), prin care se arată că reclamanta G. I. M. a ridicat drepturile salariale pe lunile anterioare desfacerii contractului de muncă, nu sunt de natură a constitui „documente justificative"; în sensul textului legal. De asemenea, registrul de casă depus în copie la dosar (filele nr.103-122) atestă doar alocarea unor sume de bani pentru suportarea salariilor angajaților, iar nu și plata efectivă a drepturilor către aceștia.
Având în vedere acestea, tribunalul a apreciat că societatea angajatoare nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale restante cuvenite reclamantei, probă care îi incumba conform art. 287 din Codul muncii, sens în care, în temeiul art. 281, a dispus obligarea pârâtei S. „. B. S. la plata sumei totale de 5180 lei, reprezentând salariile aferente lunilor menționate.
În ceea ce privește contravaloarea orelor suplimentare, potrivit stipulațiilor contractuale, norma de muncă a reclamantei urma să fie de 8 ore pe zi, respectiv 40 de ore pe săptămână. Foile colective de prezență depuse de angajator atestă respectarea unui program de 8 ore respectiv de 6 ore pe zi (filele nr.58-63).
Cu toate acestea, instanța de fond a reținut că proba testimonială administrată în cauză confirmă, în condițiile art. 16 alin. 2 din Codul muncii, susținerea reclamantei că, în mod concret, programul de muncă era altul. Astfel, martorele I. A. C. și Z. E. D. (filele nr. 146, 147), foste colege de- ale reclamantei, au arătat că programul de lucru era următorul: o zi în tura de dimineață, ceea ce presupunea desfășurarea activității în intervalul orar
9-16, o zi în tura de după-amiază, între orele 16-22 și din două în două săptămâni se lucra sâmbăta și duminica între orele 9-22. În contul sfârșitului de săptămână în care se muncea salariatele beneficiau de o zi liberă, stabilită prin înțelegere cu angajatorul.
Prin concluziile scrise depuse, pârâta a contestat începerea activității la ora 9, susținând că programul cu publicul începea doar la ora 10. La solicitarea expresă a instanței, pârâta a arătat că nu este în măsură să depună condicile de prezență pentru verificarea orelor concrete (fila nr.144). Pe de altă parte, prima instanță a reținut că activitatea de aranjare a bijuteriilor în vitrină face parte tot din atribuțiile de serviciu, fiind inclusă în sarcinile pe care salariații le desfășoară sub autoritatea angajatorului, iar martorele au atestat că în mod obișnuit se prezentau la locul de muncă începând cu ora 9, nefiind, deci, vorba despre o situație izolată.
Astfel, s-a constatat de către tribunal că reclamanta G. I. M. a muncit aproximativ 182 de ore pe lună, față de cele 160 de ore prevăzute de legiuitor. Or, prin tabelul întocmit, reclamanta însăși recunoaștecompensarea a 21 ore suplimentare prestate pe lună cu ore libere plătite în următoarele 30 de zile, conform art. 119 din Cod (fila nr.149).
În acest context, s-a menționat că raționamentul reclamantei pornește de la premisa greșită că toate sâmbetele și duminicile în care a muncit reprezintă ore suplimentare, fără a ține cont de posibilitatea legală de acordare a repausului săptămânal în alte zile decât cele de sâmbătă și duminică (art. 132 din Cod).
Dând eficiență principiului disponibilității care guvernează procesul civil și art. 129 alin. 6 din codul de procedură civilă în sensul de a putea statua doar în limita pretențiilor formulate și reținând că reclamanta nu a învestit instanța cu acordarea sporului prevăzut de art.132 alin. 3, tribunalul a apreciat că reclamanta nu esra îndreptățită la compensarea în bani a orelor suplimentare.
În temeiul art. 1088 din Codul civil și art. 2, 3 din O. G. nr. 9/2000, s- a admis petitul accesoriu de acordare a dobânzii legale aferente sumei indicate, începând cu data introducerii cererii - de (...) - și până la data plății efective.
Prin înscrisul sub semnătură privată depus în cursul procesului, reclamanta G. I. M. a arătat că înțelege să renunțe la judecarea capătului de cerere având ca obiect acordarea indemnizației pentru concediul de odihnă neefectuat (fila nr.76).
Ținând cont de atitudinea procesuală a reclamantei, precum și de dispozițiile art.246 din Codul de procedură civilă (aplicabile în speță în temeiul art. 291 din Codul muncii), potrivit cărora „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă";, instanța a dat eficiență actului de dispoziție al părții și a luat act de această renunțare la judecată.
În temeiul art. 291 din Codul muncii, raportat la art. 274 și art. 276 din Codul de procedură civilă, s-a respins ca nefondată solicitarea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. L. B. S.,considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
La data introducerii acțiunii in instanță reclamanta solicita plata drepturilor salariale neachitate pe perioada iunie- septembrie 2009, in suma de 1828 lei.
Recurenta susține că, în timpul administrării probelor, la un an după data depunerii acțiunii, reclamanta și-a amintit ca suma reprezentând salariile ramase neachitate este mult mai mare, ajungând la un total de
5180 lei. Suma la care societatea a fost obligată sa o plătească este tripla fata de suma inițiala, de unde rezultă că reclamanta in mod tendențios a introdus o acțiune vădit netemeinica si nelegala, afirmând ca nu a beneficiat de plata drepturilor salariale cuvenite, fiind de neconceput situația in care o persoană ar desfășura o activitate timp îndelungat fără a fi remunerata, ba mai mult, ar mai desfășura și lucru sistematic peste program.
Recurenta susține că noua cerere formulata de către reclamanta din dosarul de fond, trebuia sa primească același tratament juridic cu cea anterioara: aplicarea sancțiunii decăderii din termen si respingerea ca tardivă.
In încercarea de a eluda prevederile legale incidente, reclamanta si-a mascat cererea sub denumirea de "majorare a câtimii obiectului cererii" , dar prin raportare la motivarea acesteia in fapt, reiese fără dubiu o modificare a obiectului cererii, respectiv solicitarea unor drepturi salariale pe o alta perioada decât cea solicitata inițial.
Recurenta mai arată că plata drepturilor salariale a fost realizata, așa cum rezulta din coroborarea statelor de plata cu conținutul registrului de casa, din perioada menționata. Aceste drepturi au fost achitate in fiecare luna, in conformitate cu prevederile contractului individual de muncă al reclamantei, concomitent cu plata salariilor tuturor angajatelor de la punctul de lucru din C.-N., Centrul Comercial P..
S-a mai arătat că nesemnarea statelor de plata de către reclamantă este imputabila acesteia și nu poate să contrazică aserțiunea de mai sus, câtă vreme din registrele de casa reiese achitarea drepturilor salariale in conformitate cu statele de plata.
Mai mult, recurenta a arătat că toate celelalte trei salariate au semnat si au recunoscut plata integrala a drepturilor lor salariale.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 Cod.proc.civilă.
Prin întâmpinarea formulată, intimata G. I. M. a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat, pentru următoarele motive:
Potrivit disp.art.116 din Codul muncii, angajatorul are obligația de a
ține evidența orelor de muncă prestate de către salariat și, conform art.163 din Codul muncii, de a face dovada achitării drepturilor salariale cuvenite acestora, ori, recurenta nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a depune la dosar actele doveditoare în acest sens în termenele stabilite.
Intimata mai susține că majorarea câtimii obiectului cererii la suma de
5180 lei se datorează faptului că a primit și bonusuri din vânzări, situație în care nu își poate da seama cu ce titlu a primit banii, cu titlu de bonusuri sau cu titlu de salarii.
Se mai arată că pârâta își invocă propria culpă, având în vedere faptul că nu a ținut evidențele contabile potrivit legii contabilității, evidența muncii, conform Codului muncii și evidența fiscală, conform Codului fiscal.
Analizând recursul declarat de pârâta S. L. B. S., în temeiul disp.art.3041Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și adispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Se reține că reclamanta-intimată a solicitat într-adevăr inițial obligarea pârâtei la plata sumei de 1828 lei cu titlu de drepturi salariale restante pentru lunile iunie-septembrie 2009.
Conform cărții de muncă depuse la dosar, poziția 4, salariul de bază al acesteia era, conform deciziei nr.6 din (...) a societății, de 720 lei lunar, iar salariul net de 550 lei lunar.
Curtea mai reține că, astfel cum rezultă din contractul individual de muncă înregistrat la I. B. sub nr.7. din (...), reclamanta a fost salariata recurentei începând cu luna iunie 2008, figurând în statele de plată ale societății pe întreaga perioadă a angajării și semnând marea majoritate a statelor de plată.
După depunerea statelor de plată de către angajator, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale în sumă totală de 3653 lei, atât pentru lunile în care societatea nu a depus state de plată (august 2008, decembrie 2008 și ianuarie 2009), cât și pentru toate lunile în care nu a semnat statele de plată ( iunie 2008, februarie 2009, iunie 2009, mai 2009, iulie 2009, august 2009 și septembrie 2009), arătând că : „…nu am cunoscut cuantumul salariilor neachitate deoarece am primit și bonusuri situație în care nu mi-am putut da seama cu ce titlu am primit banii cu titlu de salariu sau cu titlu de bonus.";
Se reține că prima instanță a obligat în mod corect pârâta-recurentă să plătească reclamantei-intimate drepturile salariale restante pe lunileiunie-septembrie 2009, pe care aceasta a arătat încă de la introducerea acțiunii că nu le-a primit și pentru care statele de plată nu sunt semnate de către reclamantă.
Conform statelor de plată depuse la dosar, acestea erau în sumă netă de: 598 lei, în luna iunie 2009; de 550 lei, pe lunile iulie și august 2009 și de 390, în luna septembrie 2009, deci în sumă totală de 2088 lei.
În acest sens, se reține că în mod corect nu au fost reținute de către prima instanță înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă, reprezentând registru de casă și declarații extrajudiciare date de către alte salariate, acestea neputând constitui, în sensul art.163 alin.1 din Codul muncii, art.168 din Codul muncii republicat, documente justificative care să demonstreze efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
În ceea ce privește lunile iunie, august și decembrie 2008 și ianuarie, februarie, mai 2009, în care reclamanta, prin precizări, a recunoscut primirea unor sume de bani de la angajator cel puțin egale cu salariile ce i se cuveneau, motiv pentru care inițial nici nu le-a inclus printre drepturile restante, în privința cărora a arătat însă, la data de (...), că acestea au fost primite cu titlu de bonusuri, nu salarii, Curtea reține că, potrivit prevederilor contractuale societatea nu s-a obligat să plătească reclamantei alte drepturi bănești decât cele salariale, astfel încât, sumele de bani primite de către intimată în lunile respective, au stins, în primul rând, obligațiile scadente ale angajatorului privind drepturile salariale, iar în ceea ce privește eventualele bonusuri ce ar fi trebuit să fie primite de către salariată, nu s-a probat în cauză convenția părților în acest sens, cuantumul acestora, condițiile de acordare.
Se mai reține că, în depozițiile lor, martorele I. A.-C. și Z. E. D., nu au menționat nimic în legătură cu primirea salariilor lunare de către reclamantă.
Martora I. A.-C., ce a ocupat și ea postul de vânzătoare în cadrul societății recurente, a declarat că, pe lângă salariul lunar, obținea și un comision de 0,5% din vânzări, precum și o primă la fiecare 4 luni lucrate, însă această probă nu se coroborează cu alte dovezi administrate în cauză, privind alte venituri lunare la care ar fi fost îndreptățită reclamanta, convenite de către părți a fi plătite în afara salariului.
Chiar și în situația în care acestea ar fi fost dovedite, se reține că plata bonusurilor nu face obiectul prezentei cauze și, astfel cum am argumentat anterior, angajatorul datorează în primul rând salariul angajaților săi, apoi alte adaosuri, astfel încât, recunoașterea reclamantei că a primit sume de bani pe care le-a apreciat la momentul scadenței acestora ca fiind salariul, face ca cererea acesteia de obligare a recurentei la o nouă plată cu acest titlu să fie nefondată.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod. proc.civilă, se va admite recursul declarat de pârâta S. „. B. S. și se va modifica în parte sentința primei instanțe, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 2088 lei, reprezentând drepturi salariale restante aferente perioadei iunie - septembrie 2009.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E A dmite recursul declarat de pârâta S. „. B. S. împotriva sentinței civile nr.2126 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pârâta la plata sumei de 2088 lei reprezentând drepturile salariale restante aferente perioadei iunie - septembrie 2009.
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 18 octombrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. I. T. D. C. G.
N. N.
GREFIER
Red.C.M.;
Tehnored.: C.M./M.S.;
2 ex./(...)
Jud.fond: T. C.:- A.G.C. .
| ← Decizia civilă nr. 4821/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5335/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
