Decizia civilă nr. 3634/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3634/R/2011
Ședința publică din data de 19 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții A. T. B., C. B. F., M. M., I. D., S. D. B., S. A., D. M. S., L. A. și C. E. A. împotriva sentinței civile nr. 471 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. M., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 17 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței reclamanții recurenți au depus la dosarul cauzei un script prin care învederează instanței că au primit citațiile pentru acest termen de judecată și solicită judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, se constată că pârâta intimată a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată, rămâne în pronunțare.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 471 din 4 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții A. T. B., C. B. F., M. M., I. D., Ș. D. B., S. A., D. M. S. (fostă R.), L. A. și C. E. A- LINTA în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. M..
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că în anul 2010, drepturile salariale ale reclamanților, personal contractual dintr-o instituție publică din sectorul bugetar, erau stabilite de L. cadru nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Caracteristic personalului din autoritățile și instituțiile publice și din celelalte unități bugetare este că salariile acestuia se suportă din fondurile special defalcate de la bugetul statului, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale și, drept consecință, salariul nu este negociabil, libertatea contractuală a părților fiind în cea mai mare parte suplinită de legiuitor. A. în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legați, în mod esențial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizațiile sau soldele de bugetul public național, de încasările și de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecințe în ceea ce privește diminuarea cheltuielilor din acest buget.
S-a constatat că în speță, nu este vorba despre o modificare a salariului în înțelesul art. 41 din C.muncii, ci despre o restrângere a dreptului de a primi salariul în cuantumul stabilit prin contractul individual de muncă al fiecăruia dintre reclamanți.
S-au reținut cele arătate Curtea Constituțională în Decizia nr. 872 din (...) prin care s-a constatat că L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar este constituțională.
În ce privește susținerile reclamanților conform cărora reducerea unilaterală a salariului brut cu 25% încalcă prevederile art. 1 din Protocolul 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instanța a considerat că sunt nefondate.
S-a arătat că jurisprudența C. nu garantează dreptul de a continua să primești un salariu într-un anumit cuantum.
Restrângerea dreptului reclamanților în cauză de a primi salariul integral a fost prevăzută de lege, pentru o perioadă de 6 luni și mai înainte ca aceștia să presteze munca pentru care urmau a fi remunerați cu aplicarea L. nr. 1..
Ingerința statului în exercitarea dreptului este, în întregime, posibilă dacă se sprijină pe o bază legală, urmărește un scop legitim și este necesară într-o societate democratică și aceasta deoarece dreptul de proprietate, ca aproape toate drepturile ocrotite de C., nu are un caracter absolut.
Potrivit Curții Europene, statele contractante beneficiază de o marjă de apreciere pentru a hotărî necesitatea unei ingerințe, acest aspect impunându- se în contextul în care autoritățile naționale dispun de o cunoaștere apro- fundată și concretă a situației sociale locale și, de aceea, sunt mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ce măsuri apar ca impera- tive de interes general al comunității. Î. marjei de apreciere de care se bucură statele semnatare variază ca întindere în raport de domeniul și dreptul garantat, vizate de măsura politică legislativă analizată.
A.ajul aprecierii revine legiuitorului căci acesta este chemat să analizeze oportunitatea luării unei măsuri de ordin legislativ și apoi, în funcție de datele complexe de care dispune, să aplice acea măsură legislativă menită să soluționeze problematica socio-economică astfel încât să corespundă cel mai bine dezideratului avut în vedere.
Aceasta este, practic, urmarea directă în sistemul de drept român a principiului separației și echilibrului puterilor în stat, reglementat prin art. 1 al. 4 din Constituția revizuită.
Chiar Curtea E. a D. O. a cărei jurisprudență a avut adesea drept consecință modificări legislative semnificative în dreptul intern al statelor, a manifestat reticență în a interveni în marja de apreciere a statelor, în special în ce privește chestiuni de natură fiscală sau ce țin de politicile socio-economice.
În speță, ingerința a fost prevăzută de lege, iar scopul legitim al măsurilor luate este evidențiat ca atare în expunerea de motive a L. nr. 1. și re- cunoscut de Curtea Constituțională în D. nr. 872 și 874 din (...) când a analizat constituționalitatea acestei legi în raport de încălcarea art. 53 din Constituție, respectiv situația de criză economică și financiară cu care se con- fruntă statul, atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A. T. B., C. B. F., M. M., I. D., Ș. D. B., S. A., D. M. S. (FOSTĂ R.), L. A. și C. E. ALINTA solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului s-a arătat că au fost aplicate greșit prevederile art.1 din protocolul nr.1 la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Restrângerea dreptului de a primi salariul integral a fost prevăzută de lege, dar consideră că reducerea salariilor nu se încadrează în marja de apreciere de care beneficiază statele, nici în ceea ce privește procentul de reducere a salariilor și nici ca perioadă.
Prin faptul că la 1 ian.2010 au fost stabilite anumite salarii în baza L. nr.3., în care cărora reclamanții au asumat anumite angajamente și după 6 lunisalariile au fost diminuate, consideră că a fost încălcată speranța legitimă în sensul jurisprudenței C..
De asemenea consideră că au fost aplicate în mod greșit prevederile Cartei
Sociale Europene Revizuite ratificată de R. în 1999, art. 1 pct. 2 și 4 privind dreptul la muncă, art. 4 privind dreptul lucrătorilor la o salarizare echitabilă, art. 20 privind egalitatea de șanse a lucrătorilor.
Pârâta C. J. DE P. M. prin întâmpinare (f.40) a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulateîn cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea constată următoarele:
Reclamanții au investit instanța competentă de jurisdicție a muncii cu verificarea legalității reducerii drepturilor salariale cuvenite pentru perioada iulie - decembrie 2010, în temeiul dispozițiilor L. nr. 1., respectiv, cu solicitarea de a dispune instanța plata diferențelor salariale dintre sumele încasate cu acest titlu în baza L. nr. 1. și sumele stabilite prin L. nr. 3., aferente lunilor iulie - decembrie 2010.
Recurenții - reclamanți se consideră vătămați în drepturile lor prin aplicarea art.1 din L. nr.1., care prevede următoarele:
„Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.- cadru nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
În situația în care din aplicarea prevederilor alin.1 rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei";.
Sub aspectul susținerilor reclamanților recurenți privind încălcarea art. din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. pentru Apărarea D. și Libertăților
Fundamentale Curtea reține următoarele:
Conform art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. pentru Apărarea D. și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Art.1 din Protocolul nr. 1 garantează, în substanță, dreptul de proprietate, conținând trei norme distincte. Prima, exprimată în prima frază a primului alineat al art.1, stabilește principiul de drept al respectării bunurilor. A doua, cuprinsă în cea de a doua frază a aceluiași alineat, vizează privarea de proprietate, pe care o subordonează anumitor condiții, iar cea de a treia, consemnată în cel de-al doilea alineat al art.1, recunoaște statelor contractante puterea, printre altele, de a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. A doua și a treia normă constituie exemple particulare de atingere a dreptului de proprietate, care trebuie interpretate în lumina principiului consacrat de prima normă.
Din perspectiva art.1 din primul Protocol adițional la C., în lumina jurisprudenței Curții Europene a D. O., se constată că salariul, în principiu,este o valoare patrimonială care intră în câmpul de aplicare al art. 1 din
Protocolul nr. 1.
Diminuarea pentru o perioadă determinată, viitoare, prin lege, a salariului personalului bugetar, constituie o atingere adusă dreptului de proprietate, fiind analizată de Curtea E. a D. O. numai din unghiul primei norme cuprinse în art. 1, respectiv a principiului respectării bunurilor. În acest context, Curtea E. a D. O. urmărește numai dacă justul echilibru între exigențele relative la interesul general si imperativele legate de protecția drepturilor fundamentale ale individului a fost menținut (a se vedea cauza Aizupurua Ortiz si ceilalți c. Spaniei, Hotărârea din 2 februarie 2010, par. 48), reducerea salariilor nefiind tratată ca o privare de proprietate, pentru care lipsa despăgubirii ar conduce la încălcarea art. 1 al Protocolului 1.
Prin urmare, în cazuri asemănătoare, Curtea E. a D. O. a urmărit să stabilească dacă dreptul la respectarea bunurilor este înfrânt de o manieră care antrenează o atingere adusă însăși substanței dreptului și a analizat respectarea principiului proporționalității, adică a justului echilibru care trebuie păstrat între interesul general al colectivității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Hotărârea din 12 octombrie 2004, par. 39 si 41).
În cauză, Curtea de A. reține că măsura luată prin L. nr.1., constând în restrângerea exercițiului dreptului reclamanților, în reducerea drepturilor salariale cu 25%, fără a fi afectată substanța bunului, a fost determinată de motive de utilitate publică, în contextul crizei economice profunde cu care se confrunta R., care putea pune în pericol stabilitatea economică a României și, prin aceasta, siguranța națională, situație ce a impus adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional.
Potrivit art. 16 alin. 1, prevederile acestei legi, intrate în vigoare la data de (...), se aplică până la data de 31 decembrie 2010, fiind deci dispoziții temporare, păstrându-se astfel justul echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Pentru aceste motive, se reține că, în speță, restrângerea exercițiului dreptului reclamanților s-a efectuat cu respectarea cerințelor art. 53 din Constituție și nu încalcă prevederile art.1 din Protocolul adițional la C. E. a D. O.
În același sens, nu se poate susține că măsurile adoptate prin L. nr. 1. contravin angajamentelor asumate de părțile semnatare în cuprinsul art. 1 pct.
2, 4 și art. 4 ale Cartei Sociale Europene revizuite, invocată de reclamanți, cu privire la protejarea de o manieră eficientă a dreptul lucrătorului de a-și câștiga existența printr-o muncă liber întreprinsă și la asigurarea unei orientări, formări și readaptări profesionale corespunzătoare.
Recurenții au mai invocat și prevederile art. 20 din Carta Socială E. revizuită, cu privire la dreptul la egalitate de șanse și de tratament în materie de angajare și profesie, fără discriminare în funcție de sex, or se constată că măsura restrictivă instituită prin L. nr. 1. s-a aplicat nediscriminatoriu destinatarilor săi angajați ai instituțiilor publice.
S-a mai susținut de către reclamanți faptul că salariile nu au revenit la nivelul anterior diminuării, fiind indicată L. nr. 285/2010, însă Curtea apreciază că dispozițiile acestui act normativ nu au incidență în cauză, deoarece L. nr. 285/2010 reglementează salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, or în speță pretențiile reclamanților astfel cum au fost formulate prin cererea de chemare în judecată vizează doar drepturile salariale aferente anului 2010.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. va respinge ca nefondat recursul, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții A. T. B., C. B. F., M. M., I. D., Ș. D. B., S. A., D. M. S. (FOSTĂ R.), L. A. și C. E. ALINTA împotriva sentinței civile nr. 471 din 4 martie 2011 a T.ui M. pronunțată în dosarul nr.
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 octombrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G .-L. T. S.-C. B. I.-R. M.
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud. fond: V. C.
G. G. C.
| ← Decizia civilă nr. 131/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2932/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
