Decizia civilă nr. 3639/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3639/R/2011
Ședința publică din data de 19 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE: G.-L. T. JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr.
1014 din 20 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. și pe pârâții intimați Ș. DE A. ȘI M. „. R., C. LOCAL D., P. O. D., Ș. DE A. ȘI M. B., C. LOCAL B. și P. C. B., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 3 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței reclamantul intimat a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă.
Constatând că întâmpinarea a fost depusă în termenul procedural,
Curtea apreciază că nu se impune comunicarea acesteia cu pârâtul recurent.
Având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A A supra recursului de față;
D. examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de (...) pe rolul T. M., reclamantul S. L. din Î. M. a chemat în judecată pe pârâții Ș. de A. și M. „. R.
D., C. Local D., P. orașului D., Ș. de A. și M. B., C. Local B., P. comunei B. și Ministerul Finanțelor Publice, pentru a-i fi opozabilă hotărârea, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta unitatea școlară să calculeze membrilor de sindicat menționați în cererea introductivă, reprezentați în prezenta cauză, indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, în cuantumul integral, fără aplicarea diminuării de
25% prevăzută de L. nr. 1., în conformitate cu prevederile legale în vigoare cu 10 zile anterior plecării în concediu și să plătească diferența dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății.
S-a solicitat obligarea pârâților C. Local și I. P. la asigurarea sumelor necesare pentru plata diferențelor solicitate.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive învederând instanței că nu are raporturi juridice cu reclamanții, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, arătând că drepturile salariale au fost corect stabilite.
Ceilalți pârâți, deși legal citați, nu și-au exprimat poziția procesuală.
Prin sentința civilă nr. 1014/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureșîn dosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P., invocată de acesta prin întâmpinare.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M., în contradictoriu cu pârâții Ș. de A. și M. „. R. D., C. Local D. și P. orașului D., Ș. de A. și M. B., C. Local B. și P. comunei B., Ministerul Finanțelor Publice.
Au fost obligați pârâții Ș. de A. și M. „. R. D. și Ș. de A. și M. B. să calculeze și să plătească indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, pentru membrii de sindicat reprezentați de reclamant: O. A., G. F., Net Ana, C. I., C. F., D. I., Z. I., Z. I., A. M., C. M., P. M., A. M., O. M. F., C. M., Z. E., T. I., G. Ion, L. V., Z. D., S. I., S. Ion, B. M., Z. I. Fl., B. D., R. M., C. V. F., H. A., D. I., S. G., F. Ion, I. I., B. R., în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de L. nr. 1., actualizată în funcție de indicele de inflație la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local D., P. O. D., C. Local B. și P. comunei B. să asigure unităților de învățământ sumele necesare pentru plata diferențelor mai sus-menționate.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să asigure fondurile necesare ordonatorilor de credite în scopul îndeplinirii obligației de plată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a pârâtului
Ministerul Finanțelor Publice, instanța a reținut că potrivit art. 19 din L. nr.
500/2002, privind finanțele publice, pe care se fundamentează pretențiile reclamantului împotriva acestui pârât, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar, și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Având în vedere că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, instanța a apreciat că legitimarea procesuală pasivă a M. F. P. este conferită de prevederile legale evocate.
Referitor la fondul cauzei, tribunalul a reținut că membrii de sindicat reprezentați de reclamant sunt cadre didactice, la unitatea școlară pârâtă în cauză. Pentru anul 2009-2010 aceștia au beneficiat de concediu de odihnă.
Potrivit art. 103 lit.a din L. nr. 128/1997, personalul didactic beneficiază de „. anual cu plată, în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale.";
Potrivit dispozițiilor art. 28 alin.4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. Ș. al județului M. 2008-2009, în vigoare și pentru anul
2010, se prevede că pe durata concediului de odihnă salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. I. nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă. I. de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 145 alin.3 din Codul muncii, indemnizația de concediu se plătește cu cel puțin 5 zile anterior plecării în concediul de odihnă.
Pentru membrii de sindicat reprezentați în prezenta cauză, indemnizația de concediu de odihnă trebuia plătită cu cel puțin 5 zile anterior datei de (...). D. actele depuse la dosar și din adeverința eliberată de unitatea școlară, se constată că indemnizațiile de concediu au fost plătite în (...).
Față de cuantumul indemnizației la care membrii de sindicat sunt îndreptățiți, raportat la modalitatea de calculare a acesteia, așa cum este precizată în art. 28 alin.4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. școlar al județului M. 2008-2009, indemnizația plătită efectiv a fost diminuată cu 25%.
Potrivit art. 1 din L. nr. 1., „cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de U. a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu
25%.
L. nr. 1. a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 441/(...), data intrării în vigoare a acesteia fiind (...).
În condițiile în care plata indemnizației de concediu pentru membrii de sindicat reprezentați de reclamant trebuia să se facă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1., după modalitatea de calcul a acesteia așa cum deja s-a arătat, diminuarea cuantumului acesteia cu 25% este greșită. Chiar dacă plata efectivă a indemnizației s-a făcut după intrarea în vigoare a Legii nr.1., cuantumul acesteia trebuia să rămână cel rezultat din calculul anterior, fără aplicarea diminuării de 25%.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. M., solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii obligării M. F. P. la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamant.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul consideră sentința atacată ca netemeinică, arătând că măsurile luate conform Legii nr.1. au făcut obiectul controlului de constituționalitate stabilindu-se prin D. nr. 872/(...) a Curții Constituționale că dispozițiile art. 1-8 și cele ale art. 10-17 din L. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constituționale.
Efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat și angajator se concretizează în obligații de ambele părți, iar una dintre obligațiile angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestată.
Întrucât dreptul la salariu este un drept constituțional, diminuarea sa se constituie într-o restrângere a exercițiului dreptului la muncă, măsura ce se poate realiza numai în condițiile strict și limitativ prevăzute de art.53din Constituție, iar aceste condiții au fost constatate ca fiind întrunite de către Curtea Constituțională.
Astfel, conform dispozițiilor legii și a controlului de constituționalitate drepturile salariale au fost corect stabilite.
În drept, recurentul a invocat art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de (...) reclamantul-intimat S. L.din Î. M. a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță, arătând că nu contestă aplicabilitatea Legii nr. 1.începând cu data de (...), ci faptul că diminuarea prevăzută de această lege nu se aplică și indemnizației de concediu cuvenită persoanelor care au intrat în concediu înainte de data intrării în vigoare a legii.
Dreptul la plata indemnizației de concediu se naște cu 5 zile înainte de intrarea în concediu de odihnă, iar membrii de sindicat menționați au început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 1., aplicându-li-se astfel abuziv diminuarea indemnizației de concediu cu 25%.
Recursul este fondat.
Astfel cum rezultă din cererea introductivă de instanță, prin demersul lor juridic reclamanții membri de sindicat, prin reprezentant, au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, pentru a-i fi opozabilă hotărârea, fără a formula o pretenție concretă împotriva acestui pârât și fără a arăta obligațiile pe care acesta ar trebui să le îndeplinească în urma pronunțării hotărârii în contradictoriu și cu acesta.
Calitatea de parte în proces trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului, respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății. Instanța are obligația de a analiza calitatea procesuală a fiecărei părți, în privința pârâtului trebuind să constate că este titularul obligației în raportul juridic dedus judecății.
În mod corect a reținut prima instanță că unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
Ministerul Finanțelor Publice elaborează în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea
M. F. P., proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 28 din L. nr.
500/2002, legea finanțelor publice, Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectului legii bugetului și a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite.
Prin urmare, rolul Ministerul Finanțelor Publice este acela de administrator al bugetului statului și, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.
Ministerul Finanțelor Publice are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite acele sume care au fost prevăzute de legea bugetului de stat, revenindu-i obligația de a elabora proiectul legii bugetului și a bugetului de stat în conformitate cu dispozițiile legale, ținând seama de sumele corespunzătoare drepturilor salariale cuvenite personalului bugetar potrivit legii.
Având în vedere însă că prin cererea introductivă reclamantul nu a formulat o asemenea pretenție împotriva pârâtului recurent, Curtea constatăcă prin dispoziția de obligare a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure fondurile necesare ordonatorilor de credite în scopul îndeplinirii obligației de plată, instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1-3
C.proc.civ., Curtea va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul
Finanțelor Publice și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va fi respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1014 din 20 mai 2011 a T. M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 octombrie 2011.
PREȘED.TE JUDECĂTORI G .-L. T. S.-C. B. I.-R. M.
Red.GLT/dact.MS
3 ex./(...) Jud.fond: D.M.H.
G.
G. C.
← Decizia civilă nr. 130/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2736/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|