Decizia civilă nr. 2095/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2095/R/2011
Ședința publică din data de 8 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B. JUDECĂTORI: I.-R. M.
G.-L. T. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 350 din 24 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată D. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente, av. I. D., lipsă fiind reclamanta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamante intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 8 iunie 2011, prin serviciul de registratură, s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare din partea reclamantei intimate, prin care solicită respingerea recursului.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune, pentru motivele invocate în memoriul de recurs, fără cheltuieli de judecată.
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 350 din 24 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-au respins ca nefondate excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și a lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepții invocate de SC O. P. SA.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta D. M. și a fost obligată pârâta SC O. P. SA să calculeze și să plătească reclamantei contravaloarea unei cote de gaz de 4000 mc/an aferentă perioadei efectiv lucrate, respectiv (...)-(...), sumă actualizată în funcție de rata inflației la zi, de la data cuvenirii acestor sume și până la data plății efective.
Pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 250 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut în legătură cu excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, că potrivit disp. art. 1 alin. 2 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Regula este că prescripția extinctivă începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Raportul de muncă ia naștere, ca regulă, prin încheierea unui contract individual de muncă și cuprinde obligațiile părților, angajat și angajator, prestarea unei activități de către angajat în folosul angajatorului și contraprestația acestuia constând în plata drepturilor salariale indiferent de forma lor, contravine prin contractul individual de muncă și contractul colectiv de muncă.
Executarea de către o parte a prestației stabilite constituie cauza juridică pentru a solicita celeilalte părți executarea contraprestației.
Dreptul la participare a salariaților în cotă parte la profitul net este indiscutabil legat de raportul juridic de muncă, astfel că este asimilat drepturilor salariale, de unde se constată că sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, care prevăd că termenul de prescripție este de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune și nu disp. art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei instanța a reținut, calitatea procesuală, condiție ce trebuie îndeplinită pentru ca o persoană să poată fi parte în proces, se analizează în cerința existenței unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății.
În CCM la nivel de ramură, valabil pe anii (...) și 2009, la art.187 se prevede că salariații agenților economici nominalizați în Anexa nr.1, vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar prin acțiune reclamanta solicită obligarea pârâtei la executarea acestei prestații, de unde rezultă că există identitate între reclamantă și titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății.
Raportul de muncă ia naștere, ca regulă, prin încheierea unui contract individual de muncă și cuprinde obligațiile părților, angajat și angajator, prestarea unei activități de către angajat în folosul angajatorului și contraprestația acestuia constând în plata drepturilor salariale indiferent de forma lor, contravine prin contractul individual de muncă și contractul colectiv de muncă.
Executarea de către o parte a prestației stabilite constituie cauza juridică pentru a solicita celeilalte părți executarea contraprestației.
Art. 243 din Codul muncii prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie. Neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta
Este adevărat că în CCM din 1997 la art.176 se prevede că începând cu (...) ajutorul material reprezentând c/v a 4000 mc. gaze naturale va fi inclus în salariul de bază, iar modalitatea concretă de calcul face obiectul unui act adițional.
Nu s-a dovedit că părțile au încheiat un act adițional pentru stabilirea modului de calcul a includerii ajutorului material în salariu.
Apoi, potrivit disp. art.238 din Codul muncii contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă la un nivel superior.
Rezultă prelevanța CCM la nivel de ramură, care nu a cunoscut modificări, față de CCM la nivel de unitate.
În acest sens a fost definit salariul și în Declarația Universală a Drepturilor Omului și în dispoziția art.1 din Convenția nr.95/1949 a Organizației Internaționale a Muncii.
Dispozițiile art. 165 din Codul muncii reglementează inadmisibilitatea renunțării la drepturile salariale.
În consecință, aceste susțineri nu au relevanță în cauză și nu înlătură dreptul reclamantei la c/v a 4000 mc. gaze naturale anual.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC O. P. SA solicitândmodificarea sentinței și respingerea acțiunii ca prescrisă, iar pe fond ca neîntemeiată.
În motivarea recursului se arată cu privire la prescripția dreptului material la acțiune, că natura juridică a venitului solicitat de reclamant se regăsește la art. 187 CCM R. respectiv art.176 CCM P. în cap. VIII Protecția socială a salariaților, distinct de cap. VI S.
Așadar venitul la care se referă art.187 alin.1 CCM R. precum și art.176
CCM P. nu poate fi considerat drept salarial, ci alt venit reglementat ca măsură de protecție socială de esența acestora fiin nevoia specială în care se găsește persoane căreia i se acordă, fiind deci aplicabil termenul de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune. D. nașterii dreptului la acțiune este data la care salariatul, potrivit susținerilor sale nu a încasat suma solicitată prin acțiune, deși momentul pretins al exigibilității era luna octombrie a fiecărui an. Așadar pentru prezenta cerere de chemare în judecată termenul de prescripție extinctivă s-a împlinit: pentru 2006 în aprilie 2007; pentru 2007 în aprilie 2008; pentru 2008 în aprilie 2009; astfel că acțiunea trebuia respinsă ca prescrisă.
În privința fondului, apreciază că chiar dacă niciun înscris nu atestă încheierea pe anul 1997 a unui act adițional care să ateste modul de calcul la salariului de bază al angajaților P., clauza contractuală prevăzută la art.176 din
CCM 1997 are semnificație unui acord al angajaților prin organizația sindicală cu privire la includerea în salariul de bază a drepturilor bănești supuse analizei. Că este așa rezultă din împrejurarea că la negocierile colective din anii următori, clauza din art.187 alin.2 nu a fost reluată în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate în aceeași formă, în sensul că dreptul la suplimentările salariale, reprezentând contravaloarea ajutorului cu titlu de cota de gaz nu au mai fost prevăzute distinct.
Prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate P. din 1997 la art.176 alin.1 s-au prevăzut că începând cu (...) ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc de gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat, va fi inclus în salariul de bază.
Prin urmare începând cu anul 1997 prezentul articol a rămas fără obiect, având în vedere că acest ajutor nu se mai acordă salariaților, fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când P. și FSLI vor conveni altfel.
Începând cu data de 1 iulie 1997 de comun acord cu sindicatul salariile de bază individuale au fost renegociate sau reașezate, în limita fondului disponibil, incluzând contravaloarea ajutorului reprezentând cota de gaze.
Arată că în anul 2008 reprezentanții sindicatului care au participat la negocierea contractului colectiv de muncă au recunoscut la art.176(1) ca ajutorul materiale reprezentând contravaloarea cotei de gaze a fost compensat prin CCM
1997. Ceastă recunoaștere face dovada clară și neechivocă a netemeiniciei acțiunii reclamanților, care pe de o parte atestă compensarea prin CCM dar mai apoi o neagă prin acțiune.
Reclamanta D. M. prin întâmpinare (f.10-12) a solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.
Analizând actele dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, Curteareține următoarele:
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 din Codul muncii „cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
Potrivit alineatului 2 al aceleiași norme citate, „în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. 1, termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.";
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin. 1 din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului.
În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. 1 lit. a - d din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s- ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
Este adevărat că acordarea cotei de gaz se face anual, însă aceasta se face proporțional cu perioada lucrată, fiind un drept câștigat prin trecerea timpului, astfel că acesta poate fi solicitat până la data de 31 decembrie a fiecărui an, moment de la care începe să curgă și termenul de prescripție.
Astfel, Curtea constată că nu sunt prescrise pretențiile aferente anului
2007 - 2008, întrucât acțiunea a fost înregistrată la data de (...), cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani.
În privința fondului, Curtea constată că art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii prevede că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă.
Prin Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze valabil pe anii 2007, 2008, la art. 187 se prevede că salariații agenților economici nominalizați în Anexa nr.1, vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.
Potrivit art. 241 alin. 1 din Codul muncii și art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind Contractul colectiv de muncă, clauzele contractelor colective produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul.
Chiar dacă la nivel de P. SA există un contract colectiv de muncă, legal încheiat între partenerii sociali P. SA și FSLI P., aplicabil, care nu cuprinde clauzele de natura celor solicitate de reclamantă, în speță, sunt aplicabile dispozițiile din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică,termică, petrol și gaze, deoarece potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin C. colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură (în speță).
Recurenta nu a contestat existența dreptului solicitat, ci chiar îl recunoaște, însă susține că ar fi fost inclus în salariul de bază începând cu anul
1997, însă pârâta nu a probat nici faptul că începând cu anul 1997 drepturile solicitate ar fi fost incluse în salariu de bază, conform art. 176 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității P..
În consecință, cum pârâta nu a făcut dovada achitării dreptului cuvenit pentru perioada 2007-2008, reclamanta este îndreptățit să primească drepturile bănești solicitate.
Din actele depuse în probațiune în dosarul de fond, rezultă că în fapt, indexări și majorări au fost înregistrate anual de mai multe ori, neexistând vreun motiv de a considera că acele creșteri salariale din anul 1997 ar corespunde includerii în salariul de bază a ajutorului material în discuție. Atâta timp cât înscrierile din carnetul de muncă al reclamantei nu constată cu precizie creșteri salariale ca urmare a includerii ajutorului material, deci cât timp explicitarea acestor creșteri salariale nu este indubitabil formulată pentru a face nefondată cererea, Curtea consideră că nu a fost făcută proba de către angajator a susținerilor pe care își fundamentează apărarea.
Este în sarcina angajatorului să probeze dincolo de orice dubiu că invocatele creșteri salariale au fost efectuate în executarea stipulației 176 din contractul colectiv de muncă, prin evidențierea prin mijloace specifice (înscrieri neechivoce în carnetul de muncă, acte adiționale la contractul de muncă) a efectuării acestei includeri în salariul de bază.
Ca atare, nefiind probată includerea adaosului în salariul de bază, chiar în ipoteza în care contractele colective de muncă ulterioare încheiate la nivel de unitate, nu au mai prevăzut acordarea acestor drepturi, obligativitatea acordării lor a subzistat față de dispozițiile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
Invocarea de către recurentă a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate în anul 2008 nu poate produce efecte pentru o perioadă anterioară încheierii sale, decât cu încălcarea principiului neretroactivității care este aplicabil și în privința clauzelor interpretative din contractul colectiv de muncă.
În acest sens, art. 31 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă stabilește că: „1. Clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. 2. Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.";
Așadar, nu există un temei legal pentru întinderea efectelor acestei clauze contractuale ce au intrat în vigoare în anul 2008 asupra unei perioade anterioare încheierii actului adițional.
Curtea apreciază că nu se poate suplini sarcina probatorie a angajatorului prin stipulații ulterioare în contractele colective de muncă prin care să se ateste achitarea drepturilor salariale în litigiu în modalitatea includerii în salariul de bază, față de prevederile art. 38 și 165 Codul muncii, care stipulează interzicerea renunțării la drepturi și cu precizarea distinctă a celor salariale, din partea salariaților. Ca atare, chiar o recunoaștere ulterioară din partea sindicatului că s- au achitat anumite drepturi salariale nu este de natură a înlătura obligațiaangajatorului de a-și proba concret îndeplinirea obligațiilor ce îi incumbă în cadrul raporturilor juridice de muncă, sub aspectul plății drepturilor salariale.
Recurenta a indicat ca temei de drept al cererii de recurs și prevederile art. 304 pct. 5 și 6 C.proc.civ., însă nu a indicat care dintre formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității ar fi fost încălcate, și nici modul în care instanța a încălcat limitele investirii sale, astfel încât reținând că prin hotărârea atacată nu s-a acordat mai mult decât s-a cerut sau ceva ce nu s-ar fi cerut și văzând că hotărârea a fost pronunțată de tribunal cu respectarea formelor de procedură, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente motivele de modificare prevăzut de art. 304 pct. 5 și 6 C.proc.civ.
Recurenta, deși a invocat și prevederile art. 304 pct. 7 C.pr.civ., Curtea constată faptul că în considerentele hotărârii, prima instanță a făcut referire la apărările pârâtei formulate prin întâmpinare cu privire la excepțiile și apărările de fond invocate, astfel că văzând că hotărârea pronunțată de tribunal este motivată în fapt și în drept, motivele nefiind contradictorii ori străine de natura cauzei, Curtea constată că în cauză nu este incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ.
Având în vedere dispozițiile art. 287 din Codul Muncii, care prevăd că, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale reprezentând ajutorul material, egal cu c/v unei cote de gaze naturale solicitate de reclamantă, în calitate de angajat, Curtea constată că reclamanta este îndreptățită să beneficieze de drepturile suplimentare salariale solicitate, iar tribunalul a interpretat corect actele juridice dedus judecății și a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, astfel încât motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă nu sunt întemeiate.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenta, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 350 din 24 ianuarie 2011 a T.ui S., pronunțată în dosarul nr.
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
D. și pronunțată în ședința publică din 8 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI S . C. B. I. R. M. G. L. T.
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud.fond:K. M.
G. C.
GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 4280/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4155/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
