Decizia civilă nr. 3642/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3642/R/2011
Ședința publică din data de 19 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 1147 din 30 mai 2011, pronunțată de T. B. în dosar nr. (...), privind și pe reclamanții intimați D. D., V. L., V. A. Ana-M., V. A., V. C., V. D., U. I., T. I., Ș. M.-R., S. L. și pe pârâții intimați C. T. I. B., P. M. B., C. LOCAL AL M. B. și pe chematul în garanție M. E., C., T. ȘI S., având ca obiect drepturi bănești - diminuare salariu cu 25%.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 14 septembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat P. municipiului B. a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă.
Constatând că întâmpinarea a fost depusă în termenul procedural, Curtea apreciază că nu se impune comunicarea acesteia cu recurentul.
De asemenea se constată că la data de 14 octombrie 2011, chematul în garanție recurent a depus note de ședință.
Având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza fiind în stare de judecată, rămâne în pronunțare.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 1147 din 30 mai 2011, pronunțată de T. B. în dosar nr. (...) s-au respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. municipiului B. și C. local al municipiului B. invocate de pârâți.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții D. D., V. L., V. A. ANA-M., V. A., V. C., V. D., U. I., T. I., Ș. M. R., S. L., împotriva pârâților C. T. I. B., P. M. B., C. LOCAL AL M. B.
Pârâtul Colegiu T. I. B. a fost obligat să plătească fiecărui reclamant diferența dintre suma cuvenită și cea încasată pentru zilele de 1 și 2 iulie
2010; C. local al municipiului B. și P. municipiului B. au fost obligați să aprobe, respectiv să aloce pârâtului C. T. I. B. diferența dintre suma cuvenită și cea încasată pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010 de fiecare reclamant; s-au respins ca neîntemeiate celelalte pretenții formulate.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E., C., T. ȘI S. B..
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâții P. municipiului B., C. local al municipiului B. împotriva chematului în garanție
M. E., C., T. și S. B., ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
S-a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâții P. municipiului B., C. local al municipiului B. împotriva chematului în garanție
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B., reprezentat prin D. G. a F. P. B.-N. și în consecință a fost obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice B. să vireze pârâților P. municipiului B. și C. local al municipiului B. diferența dintre suma cuvenită și cea încasată pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010 de fiecare reclamant;
S-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție pentru restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul examinând, în prealabil, excepțiile invocate de pârâții C. local al municipiului B. și P. municipiului B., precum și de chematul în garanție M. E., C., T. și S. B., tribunalul a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local al municipiului B. și P. municipiului B. nu este întemeiată deoarece C. local este entitatea căruia unitatea de învățământ îi înaintează proiectul de buget întocmit, cu identificarea tuturor categoriilor de venituri și cheltuieli, finanțate din bugetul local, însoțit de notele de fundamentare, calitate în care aprobă prin hotărâre proiectul de buget, iar primarul, care este ordonator de credite și consiliul local sunt obligate să aloce unității de învățământ sumele necesare plății drepturilor salariale cuvenite cadrelor didactice și celuilalt personal al unității de învățământ.
Întrucât primarul este ordonator de credite conform art. 63 alin. 4 lit. a din L. nr. 215/2001, republicată, iar consiliul local răspunde de aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică, pârâții primarul și consiliul local justifică legitimare procesuală pasivă, astfel că excepția lipsei calității procesuale pasive este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E., C., T. și S. s-a reținut că potrivit art. 167 alin. 17 din L. nr.
84/1995, republicată, în vigoare la data promovării acțiunii, de la bugetul de stat, prin bugetul M. E., C. T. și S. se asigură doar cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământul special expres enumerate la literele a - h, printre care nu sunt prevăzute și cheltuieli cu salariile personalului din învățământ.
Aceleași dispoziții legale se regăsesc și în cuprinsul art. 111 din L. nr. 1., în prezent în vigoare.
Ca atare, având în vedere că acest minister nu finanțează învățământul preuniversitar, acesta nu justifică legitimare procesuală pasivă.
Pe fond, tribunalul a reținut faptul că în perioada 1 iulie 2010 - 31 decembrie 2010 reclamanții D. D., V. L., V. A. Ana-M., V. A., V. C., V. D., U. I.,
Ș. M.-R., S. L., au desfășurat activitate în calitate de profesori în cadrul unității școlare chemate în judecată, iar reclamantul T. I. a desfășurat activitate de maistru instructor, conform mențiunilor din adeverințele și din statele de plată depuse la dosar, activitatea reclamanților fiind remunerată conform legii de salarizare a personalului bugetar.
Prin acțiunea formulată, reclamanții a înțeles să solicite pentru perioada iulie - decembrie 2010 plata drepturilor salariale neacordate ca urmare a reducerii prin lege cu 25% a drepturilor salariale ale personalului bugetar și repunerea lor în situația salarială anterioară lunii iulie 2010.
Prin art. 1 din L. nr. 1., în vigoare din data de 3 iulie 2010, cuantumul brut al salariului reclamanților, ca și al tuturor persoanelor din sistemulbugetar, s-a diminuat cu 25%, așa cum rezultă din adeverințele emise de unitatea de învățământ, depuse la dosar (f. 8- 27).
Totodată, din adresa nr. 298/(...) emisă de angajator, rezultă că prevederile L. nr. 1. s-au aplicat în privința reclamanților cu începere din 1 iulie 2010, aspect ce rezultă cu evidență și din examinarea statelor de plată depuse dosar, conform cărora salariul încasat pe luna iulie 2010 este egal cu cel încasat în luna august.
Potrivit dispozițiilor art. 16 din L. nr. 1., măsura diminuării drepturilor salariale ale personalului bugetar are caracter temporar, fiind aplicabilă în intervalul 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010.
Având în vedere faptul că dispozițiile legii de reducere a drepturilor salariale sunt aplicabile numai cu începere din data de 3 iulie 2010, tribunalul constată că diminuarea drepturilor salariale începând cu data de 1 iulie 2010 este nelegală, reclamanții fiind îndreptățiți la plata diferențelor bănești dintre suma cuvenită acestora în baza contractului individual de muncă și cea efectiv încasată pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010, când încă nu erau în vigoare prevederile L. nr. 1..
Operarea diminuării salariale și pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010 însemnă o aplicare retroactivă a L. nr. 1..
În ceea ce privește perioada 3 iulie 2010-31 decembrie 2010, de incidență a L. nr. 1., tribunalul reține faptul că dispozițiile L. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar au fost suspuse controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională reținând prin deciziile nr. 872/(...) și nr. 874/(...) constituționalitatea prevederilor ce instituie diminuarea temporară a drepturilor salariale.
Diminuarea drepturilor salariale cuvenite lunar reclamanților constituie fără îndoială o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, modificare ce este însă posibilă, independent de voința părților, atunci când intervine ca urmare a modificării unor prevederi legale imperative.
Salariul reclamanților este stabilit prin lege, astfel că acesta poate suferi modificări, în sensul creșterii sau micșorării cuantumului său, ori de câte ori intervine vreo modificare legislativă, fără ca pentru aceasta să fie necesar consimțământul angajatorului și/sau al salariatului.
În baza L. nr. 1., care în art. 1 prevede diminuarea salariilor și altor drepturi salariale începând cu 3 iulie 2010 până la 31 decembrie 2010, s-a procedat la diminuarea drepturilor salariale ale reclamanților cuvenite atât pentru perioada cât au fost în activitate (septembrie - decembrie 2010), cât și pentru perioada în care s-au aflat în concediu de odihnă (iulie - august 2010).
În privința diminuării drepturilor aferente concediului de odihnă tribunalul reține că dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea personalului didactic prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 1., act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr. 1..
În aplicarea prevederilor art. 103 s-a emis O. nr. 3. pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, care este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din H. nr. 2., republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.
Ca atare, în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 150 din C. muncii, în forma republicată, care nu sunt astfel incidente.
Practic, în baza reglementării speciale derogatorii, indemnizația de concediu cuvenită reclamanților coincide cu salariul acestora pe luna iulie,respectiv luna august. În aceste condiții, indiferent de data la care s-au achitat, suma rămâne aceeași, salariul lunar diminuat cu 25%.
Prin urmare, pentru luna iulie 2010, în care reclamanții s-au aflat în concediu de odihnă indemnizația de concediu este egală cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime corespunzătoare lunii iulie (adică în cuantum diminuat cu 25%) înmulțită cu numărul zilelor de concediu. A. modalitate de calcul se aplică și pentru luna august.
Dat fiind faptul că diminuarea salarială cu 25% este prevăzută începând cu veniturile lunii iulie 2010, este evident că indemnizația de concediu pentru lunile iulie și august 2010, care se calculează în raport de salariul aferent lunilor iulie și august trebuia diminuată cu 25% în baza L. nr. 1., cu începere doar din data de 3 iulie 2010.
O asemenea diminuare opera și în ipoteza în care indemnizația de concediu se achita cu cel puțin 5 zile înainte de ziua plecării în concediu, conform art. 7 alin. 5 din HG nr. 2., republicată.
Aceasta întrucât, chiar dacă la data la care se achita, anterior intrării în vigoare a L. nr. 1., se plătea indemnizația în cuantum nediminuat, ulterior, angajatorul era obligat la regularizarea plăților în raport de media zilnică a salariului de bază și a sporului de vechime stabilite, ținând seama de diminuarea prevăzută de lege, urmând a proceda ulterior la recuperarea sumelor achitate în plus.
Ca atare, indemnizația de concediu pe care ar fi primit-o reclamanții anterior plecării în concediu, în cuantum nediminuat, aferentă perioadei 3 iulie
2010-31 august 2010, egală conform reglementărilor legale mai sus amintite cu salariu aferent lunilor respective, după intrarea în vigoare a L. nr. 1. ar fi fost supusă recalculării conform prevederilor acestei legi, dat fiind faptul că privește venituri aferente lunilor în care operează diminuarea salarială, ajungându-se în final la aceeași situație, aceea a dreptului de a beneficia pe perioada mai sus amintită (3 iulie 2010-31 august 2010) de indemnizația de concediu în cuantum diminuat cu 25%.
Plata îndemnizației de concediu nediminuate ar fi determinat în final recuperarea de angajator de la reclamanți a sumelor achitate în plus, reprezentând diferența dintre indemnizația încasată și cea cuvenită, adică salariul aferent lunii iulie, respectiv august, diminuat cu 25%.
În acest caz nu se poate reține o aplicare retroactivă a L. nr. 1. atâta timp cât indemnizația de concediu se achită în avans, deci anterior efectuării concediului și ea reprezintă un drept cuvenit pentru lunile iulie și august, în care își găsesc aplicabilitate dispozițiile L. nr. 1..
Deși în adresa unității școlare de învățământ nr. 298/(...) se învederează faptul că drepturile aferente concediului de odihnă s-au calculat conform prevederilor C. muncii, tribunalul, în examinarea pretențiilor bănești aferente concediului de odihnă, nu poate porni de la modul de calcul nelegal efectuat de unitatea școlară, ci are în vedere faptul că în privința reclamanților există o reglementare specială, O. nr. 3., derogatorie de la dispozițiile C. muncii, care trebuie respectată.
Faptul că unitatea școlară a nesocotit aceste dispoziții derogatorii constituie o problemă de disciplină financiară, care însă nu poate avea ca și consecință îndreptățirea reclamanților la restituirea reținerilor operate în baza
L. nr. 1. în perioada concediului de odihnă, prin raportare la modul de calcul al indemnizației de concediu prevăzut de C. muncii, tribunalul trebuind să analizeze legalitatea pretențiilor formulate prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, în privința concediului de odihnă al cadrelor didactice acestea fiind
O. nr. 3., H. nr. 2. și L. nr. 1..
Măsura diminuării drepturilor salariale constituie o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă, aspect reținut de altfel și de instanța constituțională în cuprinsul deciziilor nr. 872/010 și nr. 874/2010, măsură care, pentru a fi justificată, trebuie să îndeplinească anumite cerințe și anume: să fie prevăzută de lege; să fie necesară într-o societate democratică; să se impună pentru motivele prevăzute de art. 53 din Constituție (apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății sau moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav); să fie proporțională cu situația care a determinat-o; să se aplice nediscriminatoriu și să nu aducă atingere însăși substanței dreptului sau libertății.
Toate aceste condiții sunt îndeplinite. Astfel, măsura diminuării drepturilor salariale este prevăzută în art. 1 din L. nr. 1., s-a impus pentru apărarea securității naționale, așa cum rezultă din expunerea de motive a G., securitate privită din perspectiva componentei sale sociale și economice și nu militare, pentru a nu fi afectată ființa statului.
Măsura restrictivă instituită se aplică nediscriminatoriu destinatarilor săi - angajați ai autorităților și instituțiilor publice, este temporară (privește perioada 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010), este rezonabilă și proporțională cu situația care a determinat-o, alăturându-se altor măsuri legislative, determinate de aceeași cauză și având aceeași finalitate: încadrarea în constrângerile bugetare determinate de un fenomen de criză economică.
Diminuarea rezonabilă și cu caracter temporar a salariului personalului unităților bugetare, alăturată unei serii de măsuri de gestionare a problemelor financiare cu care se confruntă bugetul de stat constituie în opinia tribunalului o restrângere a dreptului la muncă al acestei categorii de angajați, compatibilă cu legea fundamentală.
Este neîndoielnic faptul că în baza dispozițiilor art. 20 din Constituție, instanța de judecată este obligată să acorde prioritate reglementărilor internaționale, care fac parte din dreptul intern odată ce au fost ratificate de R., putând proceda la o analiză a concordanței normelor dreptului intern cu normele convenționale, chiar în condițiile existenței deciziilor instanței constituționale privitoare la conformitatea cu C. a dispozițiilor legale referitoare la diminuarea temporară a drepturilor salariale. Aceasta întrucât, au existat situații în care instanța constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a unui anumit text legal, reținând că acesta este conform Constituției și ulterior, Curtea europeană a reținut încălcarea normelor convenționale prin aplicarea respectivului text legal analizat de judecătorul constituțional (spre exemplu, Cauza D. P.escu împotriva României, Hotărârea din 26 aprilie 2007).
În temeiul obligației instanței de a interpreta și aplica dispozițiile legale în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de R., a superiorității
Convenției europene față de normele interne, se impune a se analiza de tribunal dacă reglementările interne privitoare la diminuarea drepturilor salariale ale reclamantului intră sau nu în conflict cu normele convenționale.
Întrucât dreptul de creanță al reclamanților și corelativ obligația de plată a salariului de către angajator are la bază legea, care poate suferi modificări în privința cuantumului dreptului și obligației corelative în funcție de politica economică a statului, nu se poate reține că reclamantul are un bun în sensul Convenției europene sau cel puțin o speranță legitimă. Curtea europeană face o distincție esențială între dreptul de a continua să se primească în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigatpentru perioada în care munca a fost prestată (a se vedea cauza Lelas împotriva Croației, Hotărârea din 20 mai 2010).
Ca atare, existența bunului sau a speranței legitime s-ar fi putut reține numai atunci când fie creanța reclamantului, în cuantumul anterior datei de 3 iulie 2010, ar fi fost stabilită irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, fie diminuarea salarială ar fi intervenit retroactiv, după prestarea muncii de către reclamant, ceea ce nu este cazul întrucât L. nr. 1. s-a aplicat numai pentru viitor de la momentul intrării sale în vigoare (a se vedea Cauza Bahceyaka împotriva Turciei, Hotărârea din 13 iulie 2006, unde s-a opinat că veniturile viitoare constituie bun numai dacă au fost câștigate sau există un titlu executoriu în privința lor).
O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul art. 1 din
Primul Protocol adițional la C. europeană numai dacă are o bază suficientă în dreptul intern, fiind spre exemplu confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor judecătorești (a se vedea Cauza Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2002; Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie 2007).
C. europeană nu garantează dreptul de a continua să se primească un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea Cauza Vilho Eskelinen împotriva
Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie 2007), ci este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților din bugetul de stat, astfel că statul poate introduce, suspenda sau anula plata diferitelor sume (a se vedea Cauza Kechko împotriva Ucrainei, Hotărârea din 8 noiembrie 2005).
Diminuarea drepturilor salariale nu este analizată de Curtea europeană din perspectiva privării de proprietate, ci a regulii generale privitoare la dreptul la respectarea bunurilor.
Lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art. 1 din
Protocolul nr. 1 adițional la C. S. se bucură de o marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în acest domeniu.
Pentru a fi conformă cu C. europeană măsura diminuării salariale trebuie să fie prevăzută de lege, necesară într-o societate democratică și proporțională cu situația care a justificat-o.
Sub acest aspect tribunalul a reținut că măsura diminuării drepturilor salariale este prevăzută de L. nr. 1. și a fost justificată de necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare pentru asigurarea protecției securității naționale, măsura fiind necesară într-o societate democratică, ea răspunzând unei situații de criză economică și socială majoră a societății, care poate fi evitată și prin măsura diminuării salariale.
Nefiind vorba de o privare de proprietate, caracterul proporțional nu se analizează prin prisma neacordării de despăgubiri adecvate, ci se analizează în ce măsură salariatul a fost lipsit în totalitate de salariu, în ce măsură situația financiară a sa și a familiei sale a fost grav afectată.
Necesitatea intervenției statului a rezultat din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.
În cauză reclamanții nu au dovedit că prin măsura diminuării veniturilor lor salariale situația financiară a acestora și a familiilor lor a fost grav afectată, ajungându-se la lipsirea lor de mijloacele de subzistență (nu s-a probat că măsura luată a pus reclamanții în imposibilitatea de a plăti rate, întreținere, etc.).
În aprecierea proporționalității trebuie să se aibă în vedere și faptul că măsura diminuării drepturilor salariale are caracter temporar.
Referitor la prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din C. muncii, invocate expres de reclamanți ca temei juridic al acțiunii, tribunalul observă că acest text legal, ce reglementează una dintre obligațiile angajatorului, prevede că acesta trebuiesă acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate, însă această dispoziție legală nu poate atrage o soluție de admitere a acțiunii pentru că, după cum s-a explicat anterior, angajatorii din sectorul public pot și trebuie să acorde cu titlu de drepturi salariale doar ceea ce este reglementat prin lege, neputând negocia cu salariații acordarea unor drepturi salariale mai mari ori mai mici prin contractul individual de muncă, drepturi ce ar fi situate în afara cadrului legal în materia salarizării personalului bugetar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs chematul în garanție M INISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicitând admiterea recursului,modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii de chemare în garanție.
În motivarea recursului s-a arătat că potrivit art. 167 din L. 84/1995 care era in vigoare la data achitării drepturilor bănești solicitate de reclamanți, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finantate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror raza își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat si din alte surse.
Finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, exclusiv învățământul special și centrele de resurse și asistență educațională, se face pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar, aprobate prin hotărâre a G., aspect prevăzut în Lg.11/2010, invocată de pârâtul de rând 2 și 3. Fondurile aferente finanțării de bază, aprobate de ordonatorul principal de credite sau provenite din rectificările bugetare din timpul anului, se utilizează de directorul unității de învățământ, ca ordonator terțiar de credite. La nivel local, C. local stabilește cuantumul fondurilor alocate fiecărei unități de învățământ, pe baza metodologiei de calcul și folosire a niveluri lor de costuri standard pe elev/preșcolar, aprobată prin ordin al ministrului E., C., T. și S., în baza prevederilor HGR 2192/2004.
La fel si noua lege a educației - L. nr.1. prevede la art.9 alin.4 "M. E., C.,
T. și S., prin organismul specializat, stabilește anual costul standard per preșcolar/elev, cost care stă la baza finanțării de bază. Alin.5 Finanțarea de bază a învățământului preuniversitar se face după principiul "resursa financiară urmează elevul", în baza căruia alocația bugetară aferentă unui elev sau unui preșcolar se transferă la unitatea de învățământ la care acesta învață, cu respectarea prevederilor alin. (2)-(4)".
Potrivit dispozițiilor art.34 din L. 500/2002 ordonatorii principali de credite au obligația ca pana la data de 15 iulie a fiecărui an sa depună la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget si anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea in limitele de cheltuieli si estimările pentru următorii 3 ani, însoțite de documentații si fundamentări detaliate.
Pe de alta parte cererea de chemare in judecata se fundamentează pe un raport juridic tipic de dreptul muncii, in conținutul căruia intra drepturi si obligații pentru angajator si angajat, așa cum prevede L. 53/2003, cu completările și modificările ulterioare, părți în cazul conflictului de drepturi, fiind în principiu angajatorul și salariatul, acest aspect decurge din caracterul intuitu personae. Intre Ministerul Finanțelor Publice si ceilalți parați nu exista nici o obligație de garanție pentru eventualele sume ce ar trebui sa le plătească aceștia intr-un raport de munca izvorând din contractul de munca.
Obiectul cererii de chemare in garanție este obligarea chematului in garanție, Ministerul Finanțelor Publice, de a vira fondurile necesare achitării sumelor reprezentând drepturi bănești solicitate de reclamanți de la ceilalți parați, insa, așa cum este reglementata de art. 60-63 Cod procedura civilainstituția chemării in garanție reprezintă acea forma de participare a terților la activitatea judiciara care conferă uneia dintre parți posibilitatea de a solicita introducerea in proces a acelor persoane ce ar avea obligație de garanție sau de despăgubire in ipoteza in care partea respectiva ar pierde procesul, deci aceasta instituție se întemeiază pe existenta unei obligații de garanție sau de despăgubire care nu exista in sarcina M. F. P..
Intre Ministerul Finanțelor Publice si ceilalți parați nu exista nici o obligație de garanție pentru eventualele sume ce ar trebui sa le plătească aceștia intr-un raport de munca izvorând din contractul de munca.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulateîn cererea de recurs, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 60 alin. 1 din C. de procedură civilă: „Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire."
Dispozițiile art. 60 din C. justifică utilizarea instituției procesuale a chemării în garanție ori de câte ori partea în proces are dreptul, în cazul în care ar cădea în pretenții, să se îndrepte împotriva altei persoane cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Instituția juridică a chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție - izvorâtă fie din convenție, fie dintr-o dispoziție legală - sau a unei obligații de despăgubire ce revine, în principiu, tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros, iar obligația de garanție este condiționată de existența unei transmisiuni anterioare, cu titlu oneros, a unui bun sau drept subiectiv.
Având în vedere atribuțiile chematului în garanție Ministerul Finanțelor
Publice astfel cum au fost stabilite prin dispozițiile art. 19 lit. a), g), h) și i), art. 28 și 34 din L. nr. 500/2002, respectiv art. 3 alin. (1) pct. 6, 7, 8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34 din 22 ianuarie 2009, privind organizarea și funcționarea M. F. P., modificată și completată, Curtea reține că acestea nu pot constitui fundamentul unui raport juridic obligațional între autoritatea chemată în garanție, Ministerul Finanțelor Publice și autoritățile publice pârâte.
Cum între pârâtul C. Local și P. M. B. și chematul în garanție M. F. P. nu există o obligație legală de garanție sau de despăgubire, Curtea reține că în speță cererea de chemare în garanție nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 60 C.
A. soluție a fost adoptată și de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin D. nr. 10 din 19 septembrie 2011 a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S. și a stabilit că:
„În aplicarea dispozițiilor art. 60 din C. de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C. va admite recursul declarat împotriva sentinței tribunalului, pecare o va modifica în parte în sensul că va respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. Local al M. B. și P. M. B. în contradictoriu
Ministerul Finanțelor Publice.
Vor fi menține celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE :
Admite recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1147 din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâții P. M. B. și C. LOCAL B. în contradictoriu MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Menține restul dispozițiilor din sentință. D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 octombrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G .-L. T. S.-C. B. I.-R. M.
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...) Jud.fond:G.C.F.
G. C.
GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 3220/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5371/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
