Decizia civilă nr. 3779/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3779/R/2011
Ședința publică din data de 26 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
M.-C. V.
JUDECĂTORI:
T. D. - președintele Secției I civilă
T.-A. N.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C.-B. S.-L. prin U. J. A S. DIN Î. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 8. din 19 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosar nr. (...), privind și pe pârâții Ș. G. P., P. C. C., C. LOCAL AL C. C., având ca obiect drepturi bănești - diminuare indemnizație de concediu cu 25%.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamantei-recurente C.-B. S.-L. prin U. J. a S. din Î. B.-N., consilier juridic
P. M.-B.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta reclamantei- recurente depune la dosar un înscris prin care indică dosare având obiect similar celui prezent, în care Curtea de A. C. a admis recursul reclamanților.
Curtea din oficiu, pune în discuția reprezentantei reclamantei- recurente cele statuate prin decizia nr. 20 din 17 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că momentul considerat relevant pentru calcularea indemnizației de concediu este cel al formulării cererii prin care s-a solicitat indemnizație pentru concediu de odihnă și concediul de odihnă.
Reprezentanta reclamantei-recurente arată că modalitatea concretă de acordare a indemnizației de concediu în scopul acordării acesteia și plecării în concediu, personalul didactic și didactic auxiliar formulează o cerere scrisă care se înregistrează la unitatea școlară în cadrul căreia își desfășoară activitatea didactică. Arată totodată că data cererii este anterioară primei zile de concediu, iar pentru anul școlar 2009-2010 toate cererile pentru acordarea indemnizației de concediu s-au formulat și înregistrat la o dată anterioară primei zile de plecare în concediu.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei-recurente susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate ,în sensul admiterii acțiunii ca întemeiată, și în consecință să se dispună obligarea pârâților la calcularea indemnizației pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de L. nr. 1., în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare cu 10 zile înainte de data plecării în concediu de odihnă, obligarea la plata diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-
2010 precum și obligarea la asigurarea finanțării pentru plata acestor sume. Nu solicită cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 8. din 19 aprilie 2011 a T.ui B.-N., pronunțată în dosar numărul (...) s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul/a C.-B. S.-L. reprezentată de U. J. a S. L. din Î., împotriva pârâților Ș. G. P., P. C. C., C. LOCAL AL C. C. a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul/a este angajatul/a unității școlare chemată în judecată,pe postul de profesor, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar.
În cursul anului școlar 2009-2010 reclamantul/a a intrat în concediu de odihnă la data de 14 iunie 2010, pe perioada lunilor iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr. 1., diminuarea operând cu începere din data de 3 iulie
2010, conform adresei unității școlare depusă la dosar (f. 8).
O asemenea măsură a fost contestată în prezentul cadru procesual, apreciindu-se că pentru lunile iulie și august 2010 în care reclamantul/a s-a aflat în concediu de odihnă acesteia i se cuvenea o indemnizație de concediu nediminuată, întrucât pe de o parte, L. nr. 1. nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte, plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.
Conform dispozițiilor art. 1 din L. nr. 1., aplicabilă din data de 3 iulie
2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
Dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr. 1..
În aplicarea prevederilor art. 103 s-a emis O. nr. 3. pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, care în anexa 1 pct. 21 și 22 reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, statuând că pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație,calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelorlucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din
H.G. nr. 250/1992, republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.
Prin urmare, în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 145 din Codul muncii, care nu sunt astfel incidente.
Practic, în baza reglementărilor speciale derogatorii, indemnizația de concediu cuvenită reclamantului/. coincide cu salariul acesteia pe luna iulie, respectiv luna august. În aceste condiții, indiferent de data la care s-au achitat, suma rămâne aceeași, salariul lunar diminuat cu 25%.
Aceasta întrucât diminuarea drepturilor salariale a operat începând din data de 3 iulie 2010.
Prin urmare, pentru luna iulie 2010, în care reclamantul/a s-a aflat în concediu de odihnă indemnizația de concediu este egală cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime corespunzătoare lunii iulie (adică în cuantum diminuat cu 25%) înmulțită cu numărul zilelor de concediu. A. modalitate de calcul se aplică și pentru luna august.
Dat fiind faptul că diminuarea salarială cu 25% este prevăzută începând cu veniturile lunii iulie 2010, este evident că indemnizația de concediu pentru lunile iulie și august 2010, care se calculează în raport de salariul aferent lunilor iulie și august trebuia diminuată cu 25% în baza
Legii nr. 1..
O asemenea diminuare opera și în ipoteza în care indemnizația de concediu se achita cu cel puțin 5 zile înainte de ziua plecării în concediu, conform art. 7 alin. 5 din HG nr. 250/1992, republicată.
Aceasta întrucât, chiar dacă la data la care se achita, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1., se plătea indemnizația în cuantum nediminuat, ulterior, angajatorul era obligat la regularizarea plăților în raport de media zilnică a salariului de bază și a sporului de vechime stabilită ținând seama de diminuarea prevăzută de lege, urmând a proceda ulterior la recuperarea sumelor achitate în plus.
Nu s-a reținut nici susținerea potrivit căreia dispozițiile Legii nr. 1. nu sunt incidente în privința indemnizației de concediu de odihnă.
Dispozițiile art. 1 ale legii fac referire nu numai la salarii, ci și la alte drepturi salariale. Or, atâta timp cât indemnizația de concediu se stabilește în raport cu salariul de bază este evident că aceasta reprezintă un drept salarial.
De altfel, în mod indirect reclamantul/ta recunoaște natura juridică a indemnizației de concediu de drept salarial, făcând trimitere la dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, text ce reglementează termenul de prescripție al acțiunii în plata unor drepturi salariale neacordate.
Acțiunea este neîntemeiată și din perspectiva reglementărilor europene invocate de reclamant/ă.
Potrivit dispozițiilor art. 16 din L. nr. 1., măsura diminuării drepturilor salariale ale personalului bugetar are caracter temporar, fiind aplicabilă în intervalul 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010.
Dispozițiile Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar au fost suspuse controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională reținând prin deciziile nr. 872/(...) și nr. 874/(...) constituționalitatea prevederilor ce instituie diminuarea temporară a drepturilor salariale.
Diminuarea drepturilor salariale cuvenite lunar reclamantului/ei constituie fără îndoială o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, modificare ce este însă posibilă, independent de voința părților, atunci când intervine ca urmare a modificării unor prevederi legale imperative.
Salariul reclamantului/ei este stabilit prin lege, astfel că acesta poate suferi modificări, în sensul creșterii sau micșorării cuantumului său, ori de câte ori intervine vreo modificare legislativă, fără ca pentru aceasta să fie necesar consimțământul angajatorului și/sau al salariatului.
Măsura diminuării drepturilor salariale este prevăzută în art. 1 din L. nr. 1., s-a impus pentru apărarea securității naționale, așa cum rezultă din expunerea de motive a G., securitate privită din perspectiva componentei sale sociale și economice și nu militare, pentru a nu fi afectată ființa statului.
Măsura restrângerii vizează exercițiul dreptului, iar nu substanța acestuia și este determinată de o situație de criză financiară mondială care ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării, și implicit, securitatea națională.
Tocmai pentru a nu fi afectată substanța dreptului s-a instituit caracterul temporar al diminuării salariale.
Măsura restrictivă instituită se aplică nediscriminatoriu destinatarilor săi - angajați ai autorităților și instituțiilor publice, este temporară (privește perioada 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010), este rezonabilă și proporțională cu situația care a determinat-o, alăturându-se altor măsuri legislative, determinate de aceeași cauză și având aceeași finalitate: încadrarea în constrângerile bugetare determinate de un fenomen de criză economică.
Diminuarea rezonabilă și cu caracter temporar a salariului și implicit a indemnizației de concediu de odihnă care ce calculează în raport de salariu, alăturată unei serii de măsuri de gestionare a problemelor financiare cu care se confruntă bugetul de stat constituie în opinia tribunalului o restrângere a dreptului la muncă al acestei categorii de angajați, compatibilă cu legea fundamentală.
În temeiul obligației instanței de a interpreta și aplica dispozițiile legale în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de R., a superiorității C. europene față de normele interne, se impune a se analiza de tribunal dacă reglementările interne privitoare la diminuarea drepturilor salariale ale reclamantului/. cuvenite pe perioada concediului său de odihnă intră sau nu în conflict cu normele convenționale.
discriminarea reclamantului/., ca salariat în sectorul bugetar față de angajatul din sectorul privat nu poate fi reținută, întrucât pentru a exista o încălcare a principiului nediscriminării consacrat de P. 12 al C. europene și art.
14 din C. europeană, este necesar ca diferența de tratament să aibă loc între persoane aflate în aceeași situație, ori în situație analogă sau comparabilă.
Așa cum rezultă din cuprinsul Legii nr. 1., dispozițiile sale privesc întreg personalul bugetar și nu numai anumite categorii profesionale.
În sfera publică angajatorul este, întotdeauna, statul, prin diferitele sale entități de la nivel central sau local. Aceste entități trebuie să țină seama de faptul că în sectorul public salariile sunt stabilite în baza legii, ca act al legiuitorului originar sau delegat, legea este cea care oferă o marjă angajatorului public ca eventual să acorde anumite sume de bani, acesta neavând competența de a acorda drepturi salariale numai în baza și în temeiul unei manifestări discreționare de voință.
Întrucât dreptul de creanță al reclamantului/. și corelativ obligația de plată a salariului de către angajator are la bază legea, care poate suferi modificări în privința cuantumului dreptului și obligației corelative în funcție de politica economică a statului, nu se poate reține nici faptul că reclamantul are un bun în sensul C. europene sau cel puțin o speranță legitimă. Curtea europeană face o distincție esențială între dreptul de a continua să se primească în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru perioada în care munca a fost prestată (a se vedea cauza Lelas împotriva Croației, Hotărârea din 20 mai 2010).
Ca atare, existența bunului sau a speranței legitime s-ar fi putut reține numai atunci când fie creanța reclamantului, în cuantumul anterior datei de
3 iulie 2010, ar fi fost stabilită irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, fie diminuarea salarială ar fi intervenit retroactiv, după prestarea muncii de către reclamant, ceea ce nu este cazul întrucât L. nr. 1. s-a aplicat numai pentru viitor de la momentul intrării sale în vigoare (a se vedea Cauza Bahceyaka împotriva Turciei, Hotărârea din 13 iulie 2006, unde s-a opinat că veniturile viitoare constituie bun numai dacă au fost câștigate sau există un titlu executoriu în privința lor).
O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la C. europeană numai dacă are o bază suficientă în dreptul intern, fiind spre exemplu confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor judecătorești (a se vedea Cauza
Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2002; Cauza Vilho E skelinen împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie 2007).
C. europeană nu garantează dreptul de a continua să se primească un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie 2007), ci este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților din bugetul de stat, astfel că statul poate introduce, suspenda sau anula plata diferitelor sume (a se vedea Cauza Kechko împotriva Ucrainei, Hotărârea din 8 noiembrie 2005).
T. reține că măsura diminuării drepturilor salariale lunare și implicit a indemnizației de concediu este prevăzută de L. nr. 1. și a fost justificată de necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare pentru asigurarea protecției securității naționale, măsura fiind necesară într-o societate democratică, earăspunzând unei situații de criză economică și socială majoră a societății, care poate fi evitată și prin măsura diminuării salariale.
Nefiind vorba de o privare de proprietate, caracterul proporțional nu se analizează prin prisma neacordării de despăgubiri adecvate, ci se analizează în ce măsură salariatul a fost lipsit în totalitate de salariu, în ce măsură situația financiară a sa și a familiei sale a fost grav afectată.
Necesitatea intervenției statului a rezultat din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.
Este real că, și în prezent, urmare a intrării în vigoare Legii nr.
285/2010, nivelul salariilor este inferior celor din iunie 2010, dar aceasta nu înseamnă că diminuarea drepturilor salariale este definitivă ci aceasta și- a menținut caracterul temporar, în condițiile în care L. nr.285/2010 se aplică doar în anul 2011, scopul aplicării limitate în timp fiind acela al neafectării substanței dreptului.
În baza considerentelor exprimate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 1 din L. nr. 1., a pct. 21 și 22 din anexa nr. 1 la O. nr. 3., art. 7 din HG nr.
250/1992, republicată și ținând seama de jurisprudența C. europene mai sus relevată, tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată.
Împ o tr iv a ac es te i sen tințe a decl ar at rec ur s, în ter men leg al, U. J. a S. L. din Î. B.-N., în nu me le ș i pen tru me mb rul de s ind ic at, recl aman ta/ul C. B. S. L., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, cu consecința admiterii acțiunii reclamantei/., astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a arătat că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor art. 103 lit. a din L. nr. 128/1997, privind Statutul personalului didactic, acest drept fiind reglementat atât de art. 145 alin. 1 C. muncii, cât și de C. C. de M. U. la N. N., C. C. de M. U. la N. de R. de Î., cât și de art. 7 din HG nr. 250/1992, dispoziții conform cărora indemnizația de concediu se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu.
La data la care ar fi trebuit plătită indemnizația de concediu, respectiv anterior datei plecării în concediu, L. nr. 1. nu era în vigoare, dispozițiile sale, aplicabile din (...) neputând retroactiva.
Reclamanta/ul a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 03 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 1., respectiv la data de (...), astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. 2 din Constituția României și ale art. 1 din C. civ., dispozițiile Legii nr.
1. trebuiau aplicate doar pentru viitor, respectiv, indemnizația de concediu cuvenită reclamantei/. nu putea fi diminuată cu 25%.
Art. 1 din L. nr. 1. dispune diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, fără să facă referire la indemnizațiile de concediu de odihnă .
Tot în motivarea recursului au fost invocate prevederile art. 78 din
Constituția României, ale art. 48 alin. 2 din L. nr. 330/2009, ale art. 1 din
Protocolul 1 al CEDO, concluzionându-se în sensul că reclamanta/ul avea un „drept de proprietate"; - dreptul la indemnizație fiind un astfel de drept de proprietate -, precum și o „speranță legitimă";, în înțelesul prevederilor Convenție și că prin aplicarea acestei diminuări reclamanta/ul a fost privată/privat de un drept cuvenit în mod legal.
Pârâții intimați, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare pentru a-
și susține poziția procesuală în cauză.
Recursul este fondat.
Reclamanta/ul este angajata/ul unității școlare chemată în judecată,pe postul de profesor, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar (fila 8 dosar fond).
În cursul anului școlar 2009-2010 reclamanta/ul a intrat în concediu de odihnă la data de (...), în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr. 1..
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din L. nr. 1., aplicabilă din data de 3 iulie 2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1., privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
Dreptul la concediul de odihnă al cadrelor didactice este reglementat prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr. 1..
În aplicarea prevederilor art. 103 din L. nr. 128/1997, s-a emis O. nr.
3., pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ.
În anexa 1 pct. 21 și 22 din O. nr. 3. se reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, stabilindu-se că pe durata concediului de odihnă cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 250/1992, republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.
Susținerea instanței de fond, conform căreia „în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 145 din Codul muncii, care nu sunt astfel incidente în speță";, este reală, însă se impune a se preciza faptul că și dispozițiile art. 145 Codul muncii, devenit art. 150 după republicare, conține dispoziții similare cu cele ale art. 7 din HG nr.
250/1992, după cum urmează :
În conformitate cu prevederile art. 150 din L. nr. 53/2003 republicată
- Codul Muncii (fost art. 145 înainte de republicare), „(1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu,care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.
(2) Indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. (3) I ndemnizația de concediu de odihnă se plătește de că tre angajator cu
cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu";.
Dispoziții similare au fost reglementate și prin A. nr. 1 la O. nr. 3.251 din 12 februarie 1998, pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a Hotărârii G. nr. 250/1992, republicată (abrogat de din ORD. 5559/2011 la data de 13 octombrie 2011).
Din economia textelor legale mai sus invocate, reiese că indemnizația de concediu de odihna trebuie plătită de către angajator cu cel puțin 5 zile înaintea plecării in concediu.
În speță, față de împrejurarea că reclamanta/ul a plecat în concediu de legal de odihnă începând cu data de (...) în raport de dispozițiile legale citate anterior, reclamanta/ul era îndreptățită/îndreptățit la a-i fi acordată indemnizația de concediu de odihnă cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu";, adică cu mult înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 1..
Drept urmare, Curtea constată că este fondată susținerea reclamantei/., conform căreia nu i se putea aplica diminuarea cu 25% a indemnizației de concediu de odihnă, prevăzută de L. nr. 1., decât cu încălcarea prevederilor art. 15 alin. 2 din Constituție și art. 1 C. civ.
Întrucât reclamanta/ul și-a formulat cererea de acordare a indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, anterior datei de 03 iulie 2010, respectiv, și-a început efectuarea concediului legal de odihnă cuvenit anterior datei de 03 iulie 2010, atunci este îndreptățit/ă la a-i fi acordată în întregime indemnizația de concediu de odihna, fără aplicare diminuării prevăzută de L. nr. 1., lege care a intrat în vigoare la data de (...), și aceasta pentru că dreptul său la acordarea indemnizației de concediu de odihnă s-a născut în patrimoniul reclamantei/. anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1..
În acest sens s-a pronunțat și decizia nr. 20/(...), pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 20/2011, în soluționarea unui recurs în interesul legii, decizie prin care instanța supremă a statuat următoarele :
„Admite recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S. în sensul că:
Stabilește că dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, raportat la art.150 (fost art. 145) din Codul Muncii, art. 103 lit. a) din L. nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art.7 din Hotărârea G. nr.250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specificdeosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr.1., respectiv 3 iulie 2010.
Obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă";. Restrângerea exercițiului dreptului reclamantului/ei în baza Legii nr.
1., chiar dacă s-ar fi făcut cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 53 din
Constituție, raportat la împrejurarea că dreptul reclamantei/. la acordarea indemnizației de concediu de odihnă s-a născut în patrimoniul său anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1. prin diminuarea cu 25% a indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009/2010 s-au încălcat și prevederile art.1 din Protocolul adițional la C. E. a D. O.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului/ei de obligare a pârâților C . local al C. C. și P. comunei C., să asigure finanțarea pentru platadiferenței menționate aceasta este întemeiată.
În conformitate cu prev. art. 7 din L. nr. 84/1995 unitățile de învățământ au personalitate juridică.
Conform art. 13 din OUG nr. 32/2001 începând cu anul 2001 finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale. Această dispoziție legală a fost reiterată prin HG nr. 5. privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat .
Conform art. 16 din HG nr. 2192/2004 privind Normelor metodologice pentru finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțarea acestor unități se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
Potrivit art. 167 alin. 1 din L. nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea , de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Din coroborarea acestor dispoziții legale în materia finanțării unităților de învățământ preuniversitar de stat, reiese că în cauză, obligația asigurării finanțării pentru plata diferenței dintre indemnizația integral calculată și cea efectiv încasată de reclamant/ă revine pârâților , C. local al C. C. și P. comunei C., acțiunea urmând a fi admisă și sub acest aspect.
În temeiul tuturor considerentelor de drept mai sus expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 321 alin. 1 C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul reclamantei/., conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de reclamanta U. J. A S. L. DIN Î. B.-N. împotriva sentinței civile numărul 8. din 19 aprilie 2011 a T.ui B.-N., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantă, în numele și pentru membrul/a desindicat C.-B. S.-L. împotriva pârâților Ș. G. P. , C. LOCAL AL C. C. și P. C.
C. și în consecință:
Obligă pârâta/ul Ș. G. P. să calculeze indemnizația de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% , prevăzută prin L. numărul 1. și să plătească reclamantei/. diferența dintre indemnizația integral calculată și cea efectiv încasată.
Obligă pârâții C. local al comunei C. și P. comunei C. să asigure finanțarea pentru plata diferenței menționate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 octombrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER M. C. V. T. D. T. A. N. M. T.
Red. M.V. dact. GC
2 ex/(...)
Jud. primă instanță: G. C. F.
| ← Decizia civilă nr. 5148/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5380/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
