Decizia civilă nr. 5179/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5179/R/2011
Ședința din 12 decembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 1. din 10 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat D. V., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA, avocat N. M., lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 29 noiembrie
2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantei pârâtei recurente.
Reprezentanta pârâtei recurente arată că nu solicită lăsarea cauzei la a doua strigare în vederea studierii întâmpinării, deoarece a lecturat această întâmpinare și arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii recurate și rejudecând pe fond pricina respingerea acțiuni ca nefondată, susținând pe larg motivele expuse în scris prin memoriul de recurs depus la dosar. S. obligarea reclamantei recurente la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorar avocațial și depune la dosar dovada justificativă a acestora.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1. din (...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr.(...), au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile necompetenței teritoriale, a nulității cererii de chemare în judecată, a lipsei calității procesual active a reclamantului/ei și a prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anilor 2006 și 2007.
A fost admisă ca fiind întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anului 2005 și în consecință a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant/ă privind aceste pretenții ca prescrise.
A fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul/a D. V., împotriva pârâtei SC O. P. SA, și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantului/ei contravaloarea ajutorului a 4.000 mc de gaze naturale pentru anii 2006 și 2007, pentru acest an 2007 doar proporțional cu perioada lucrată, respectiv până la data de 15 ianuarie 2007, în funcție de prețul unui mc de gaze naturale la data de 01 ianuarie 2006, și respectiv de la data de 01 ianuarie 2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței la data plății efective.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului/ei suma de 478 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția necompetențeiteritoriale a tribunalului este nefondată și a fost respinsă ca atare, întrucât potrivit art.284 alin.2 C. muncii, în forma de la data sesizării instanței, cu precizarea cu textul legal în prezent e prevăzut de art.269 al.2 C. muncii ca urmare a republicării, competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă revine tribunalului în a cărei rază teritorială reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori după caz, sediul. Față de aceste dispoziții legale, tribunalul a constatat că este competent din punct de vedere teritorial să judece în primă instanță acțiunea dedusă judecății, întrucât reclamantul/a are domiciliul în județul B. N..
Contrar aserțiunilor pârâtei, în speță nu sunt aplicabile prevederile art.72 din Legea nr.168/1999, întrucât aceste dispoziții legale au fost abrogate implicit prin dispozițiile art.298 alin.2 C. muncii, care prevede că orice alte dispoziții contrare se abrogă, caz în care este evident faptul că trebuie considerate abrogate și dispozițiile invocate prevăzute de art.72 din Legea nr.168/1999 care prevedeau în cazul conflictelor de drepturi că acestea se soluționează de instanța judecătorească competentă în a cărei circumscripție își are sediul unitatea. Trebuie subliniat că aceasta este practica constantă a instanțelor judecătorești sesizate cu acest tip de litigii.
T. a respins ca nefondată și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, întrucât acesta având calitatea de salariat al societății pârâte și invocând prevederile art.176 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate care prevede că salariații au dreptul la un ajutor material reprezentând contravaloarea a câte 4000 mc de gaze naturale pentru fiecare an, și art. 187 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură ce se referă la același drept, tribunalul statuează că acest drept aparține salariaților, iar nu sindicatului, situație în care aceștia sunt îndreptățiți să acționeze în judecată societatea pârâtă, având legitimitate procesuală activă, urmând a se stabili dacă aceste pretenții sunt fondate sau nu în funcție de probele administrate și apărărileinvocate de părți.
A fost respinsă și excepția nulității cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă pentru că, chiar dacă reclamantul/a nu a indicat valoarea obiectului acțiunii dedusă judecății, tribunalul a statuat că prin modul de formulare a obiectului acțiunii prin care se solicită obligarea pârâtei la plata ajutorului material reprezentând contravaloarea 4000 mc gaze naturale pentru anii (...), acesta este suficient de determinat, iar acțiunea poate fi soluționată în mod adecvat pe baza acestor pretenții deduse judecății, urmând ca instanța de judecată să stabilească în măsura în care consideră necesar, în situația în care, pe fond, pretențiile vor fi găsite întemeiate, data de la care trebuie calculat prețul unui metru cub de gaz naturale solicitate pentru a se realiza o justă soluționare a litigiului dedus judecății.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturilebănești invocate de reclamant pentru anii 2005, 2006 și 2007, tribunalul a statuat că în cauză sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit. c din C. muncii - dupărepublicare textul legal este 268 alin.1 lit. c - care instituie in termen de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data nașterii dreptului solicitat, și că nu este aplicabil termenul de 6 luni invocat de către societatea pârâtă, deoarece obiectul pretențiilor deduse judecății de reclamant/ă prin care solicită obligarea pârâtei la plata unor venituri cu titlu ajutor material anual, respectiv contravaloarea a câte
4.000 mc gaze naturale, sunt și trebuie asimilate drepturilor salariale cuvenite angajaților și trebuie să aibă un regim juridic similar, inclusiv sub aspectul termenului de prescripție.
Observând însă că reclamantul/a a înregistrat acțiunea la data de 29 mai
2009 și că acesta solicită ajutorul material și pentru anul 2005, tribunalul aconstatat că pentru acest an, acțiunea formulată de reclamant/ă este prescrisă și a fost respinsă ca atare, întrucât în situația în care dispozițiile din contractele colective de muncă invocate la nivel de unitate și ramură, anterior precizate, nu indică o dată fixă din cursul anului în care ar fi trebuit achitat ajutorul material reprezentând cota de gaze naturale, înseamnă că trebuie luată în calcul pentru determinarea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție, cel mai târziu ultima zi din anul respectiv, ori în cazul anului 2005, ultima zi a fost
31 decembrie 2005, deci acțiunea putea fi introdusă în termenul legal de prescripție cel mai târziu în data de 31 decembrie 2008, dar acțiunea a fost înregistrată doar în data anterior precizată. Așa fiind, tribunalul a constatat că a fost depășit termenul general de prescripție de 3 ani aplicabil în cauză, motiv pentru care s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune privitor la drepturile bănești aferente anului 2005, iar în consecință a fost respinsă acțiunea ca prescrisă privind pretențiile din acel an.
Contrar aserțiunilor reclamantului, tribunalul a considerat că termenul de prescripție de 3 ani în acest caz nu se calculează de la expirarea a 150 zile necesare pentru închiderea anului financiar întrucât față de pretențiile deduse judecății, acestea nu se află în legătură de conexitate directă cu închiderea anului financiar la nivelul societății, ci trebuie executate dispozițiile contractelor colective în timpul anului respectiv în lipsa altor prevederi derogatorii.
Însă, pentru anii 2006, 2007, tribunalul constatând că sunt aplicabile dispozițiile art.268 alin.1 lit. c din C. muncii, care instituie un termen de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune și observând data înregistrării acțiunii de către reclamant anterior precizată, se observă că pentru aceste pretenții acțiunea a fost formulată în termenul de prescripție menționat, motiv pentru care s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile deduse judecății aferente anilor 2006-2007.
În ce privește fondul acțiunii, analizând actele și lucrările dosarului,tribunalul a reținut următoarele:
Din copia carnetului de muncă depus la dosar reiese că reclamantul/a a avut calitatea de salariat la pârâtă în meseria de lucrător gestionar, începând cu data de 08 aprilie 1996 și până la data de 15 ianuarie 2007, iar în această perioadă, doar la data de 01 iulie 2004 s-a făcut mențiunea în carnetul de muncă că salariul reclamantului/ei a fost majorat ca urmare a aplicării prevederilor art.134 alin.1 din contractul colectiv de muncă, neexistând nici un fel de mențiuni înscrise cu privire la aplicarea art.176 alin.1 din contractul colectiv de muncă invocat drept temei al pretențiilor deduse judecății.
Potrivit art.39 alin.1 lit. a C. muncii salariatul are dreptul la salarizare pentru munca depusă, iar angajatorului îi revine obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă potrivit art.40 alin.2 lit. c din același cod. Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri conform art. 155 C. muncii. Potrivit art.229 C. muncii republicat,contractele colective de muncă, încheiate cu dispozițiilor legale constituie legea părților, executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală.
Față de aceste dispoziții legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului, precum și caracterele
și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, tribunalul a stabilit dacă reclamantul/a în calitate de fost salariat al pârâtei este îndreptățit/ă să primească un ajutor material anual reprezentând contravaloarea a câte 4.000 mc de gaze naturale potrivit dispozițiilor contractelor colective de muncă expres invocate prin acțiune.
Potrivit art.187 din C. colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, pentru anul 2005, salariații agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa nr.1, în care este prevăzută și societatea pârâtă, vor primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază. Cuantumul și condițiile de acordare a acestui ajutor material vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivel inferior. Trebuie reliefat faptul că aceste dispoziții au fost reiterate și în contractele colective de muncă la nivel de ramură pentru anii 2006 și 2007 potrivit actelor adiționale depuse în copie la dosar.
Potrivit art.176 alin.1 din C. colectiv de muncă la nivelul unității pârâte, se prevedea inițial că fiecare salariat are dreptul la acordarea unui ajutor anual reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale, iar modalitatea concretă de calcul urmează a face obiectul unui act adițional. Însă ulterior prin C. colectiv de muncă la nivelul unității pârâte din 1997 f.60 s-a prevăzut că începând cu data de 01 iunie 1997 ajutorul material anual reprezentând contravaloarea a
4000 mc gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază. Modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la contract. În contractele colective de muncă la nivel de unitate din anii 1998 și
2008 s-a prevăzut la art.176 că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM 1997. Trebuie reliefat faptul că pârâta nu a dovedit în concret includerea ajutorului material în litigiu în anul 1997 în cazul reclamantului, însă nici în cazul altor salariați din acest județ care aveau această calitate la data respectivă, copia deciziei nr.92/(...) nefăcând această dovadă, ci doar prin acest act emis de angajator s-au stabilit cuantumul salariilor personalului unității începând cu data de 01 noiembrie 1997, fără a se preciza expres că prin acest act s-ar include în salariu ajutorul aferent cotei de gaz..
Observând probatoriul administrat în cauză prin înscrisurile depuse de părți, tribunalul a apreciat că nu sunt justificate susținerile societății pârâte în sensul că s-ar fi introdus în salariul de bază al reclamantului/ei contravaloarea ajutorului material pentru anii menționați în acțiune reprezentând contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale anual în care acesta a activat la societatea pârâtă, fiind simple afirmații neurmate de majorarea efectivă a salariului de bază. Înscrisurile depuse de pârâtă în copie la dosar f.62-64 ce reprezintă adrese către sucursale ale pârâtei din anul 1997 nu sunt în măsură să convingă instanța că se referă la includerea ajutorului material prevăzut de art. 176 alin.1 în salariile de bază ale angajaților, întrucât nu se face trimitere expresă la acest drept, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu s-au efectuat mențiunile necesare în carnetul de muncă în acest sens.
Pentru că pârâta angajator nu a făcut proba necesară prin înscrisuri în condițiile art. 272 C. muncii, instanța constată că acțiunea formulatăreclamant/ă este în parte fondată, respectiv pentru anii 2006 și 2007 în care a avut calitatea de salariat al pârâtei, motiv pentru care pârâta va fi obligată să plătească reclamantului/ei contravaloarea ajutorului a 4.000 mc de gaze naturale pentru anii 2006 și 2007, pentru acest an 2007 doar proporțional cu perioada lucrată, respectiv până la data încetării raporturilor de muncă, respectiv 15 ianuarie 2007, în funcție de prețul unui mc de gaze naturale la data de 1 ianuarie
2006 și respectiv de la data de 1 ianuarie 2007. T., pentru a evita eventuale litigii între părți, a considerat că este necesar să stabilească data de la care se va calcula prețul unui metru cub de gaze naturale, preț ce va fi înmulțit cu 4.000 unități, iar data avută în vedere de tribunal, respectiv cea din 1 ianuarie a anului pentru care s-au acordat drepturile solicitate, este justificată de faptul că anumiți salariați nu au muncit la pârâtă pe tot parcursul acelui an, astfel că se impune stabilirea unei date fixe drept etalon pentru toți salariați din acel an calendaristic.
Pentru a se realiza o reparare integrală a prejudiciului suferit de reclamant/ă în urma neachitării în anii 2006 și 2007 a ajutorului material cuvenit, suma respectivă va fi actualizată cu indicele de inflație de la scadență, respectiv din ultima zi calendaristică a anilor 2006 și 2007 și până la data plății efective.
Apărările societății pârâte potrivit cărora drepturile bănești solicitate prevăzute de art.176 alin.1 din contractele colective de muncă pentru anii (...), care prevedeau că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin contractul colectiv de muncă din anul 1997, nu sunt în măsură a exonera societatea pârâtă de la obligația de a acorda acest drept prevăzut expres de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pe de o parte, iar pe de altă parte, în condițiile în care nu a depus dovezile necesare la dosar din care să rezulte în concret că în cazul acestui reclamant s-ar fi realizat compensarea respectivă prin majorarea salariului de bază.
Având în vedere considerentele anterior reliefate și ținând cont de prevederile art.40 C. muncii care prevede că angajatorul are obligație de a plăti salariatului drepturile prevăzute de lege și de contractele colective de muncă, precum și dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură invocat reclamant/ă, tribunalul a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamant/ă și a obligat pârâta să plătească reclamantului/ei contravaloarea ajutorului a 4.000 mc de gaze naturale pentru anii 2006 și 2007, pentru acest an
2007 doar proporțional cu perioada lucrată, respectiv până la data încetării raporturilor de muncă, respectiv 15 ianuarie 2007 în funcție de prețul unui mc de gaze naturale la data de 1 ianuarie 2006 și respectiv de la 1 ianuarie 2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței la data plății efective.
În baza art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamantului/ei suma de 478 lei cheltuieli de judecată, având în vedere faptul că, față de modul de soluționare a acțiunii, prin care pretențiile deduse judecății au fost admise în parte, se impune ca pârâta, aflată parțial în culpă procesuală, să suporte proporțional-1/3- cheltuielile de judecată efectuate de reclamant/ă, potrivit înscrisurilor justificative depuse la dosar f.158-160, f.134-135 privind plata onorariului avocațial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta SC O. P. SA solicitândmodificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii promovată de reclamantă și obligarea acesteia la plata sumei de 763 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
În motivarea recursului s-a arătat că ajutorul constând în contravaloarea unei cote de gaze naturale a fost inclus în salariul de bază al salariaților. Astfel, prin art.187 din CCM la nivel de ramură nr. 2. s-a stipulat că angajații P. vorprimi anual un ajutor materiale, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, cuantumul și condițiile vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivele inferioare.
Prin art.176 din CCM la nivel de unitate P. se prevede că ajutorul social constând în plata contravalorii cotei de gaze naturale a fost compensat prin contractul colectiv de muncă pe anul 1997. Această împrejurare a fost adusă la cunoștința sucursalelor P. prin adresa nr. IP nr.1721/(...).
La nivelul anilor 1998 și următorii suma aferentă ajutorului privind cota de gaze a fost majorată implicit ori de câte ori au fost majorate salariile SC P. S A.
Această împrejurare rezultă din conținutul art.176 alin.1 din CCM la nivel de P. în care s-a stipulat că ajutorul material reprezentând c/val unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin C.. Aceeași formulare se regăsește și în CCM pentru anii 2006-2007 iar în anul 2008 alin.11 al art.176 s-a completat cu precizarea expresă că începând cu anul 1997 prezentul articol a rămas fără obiect, având în vedere că acest ajutor nu se mai acordă, fiind inclus în salariul salariaților.
Împrejurarea că după anul 1997 nu au mai existat negocieri între P. și sindicat cu privire la acordarea separată a acestui ajutor, demonstrează cu prisosință faptul că acesta a fost inclus în salariul de bază al salariaților.
Se critică și pretinsa omisiune a instanței de fond de a indica natura sumelor la plata cărora a fost obligată pârâta, respectiv caracterul brut sau net al acestora, deoarece angajatorul are obligația virării impozitelor și contribuțiilor aferente drepturilor salariale la bugetul de stat, pe care nu și-o poate îndeplini în atare situație.
În fine, s-a susținut că deși reclamantul nu a contestat decizia de concediere prin care s-au stabilit drepturile de care a beneficiat în momentul disponibilizării, prin dispoziția primei instanțe s-a modificat implicit decizia de concediere .
Prin întâmpinare reclamantul a solicitat respingerea recursului declarat depârâtă ca nefondat și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
S.rea reclamantului de acordare a cotei de gaz privește perioada 2005-
2007, hotărârea fiind recurată de către pârâtă sub aspectul acordării cotei de gaz aferente perioadei (...)-(...).
Curtea constată că art. 40 alin. 2 lit. c din C. muncii prevede că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă. Prin C. Colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2000 înregistrat la M. sub nr. 53346/06/(...), prelungit prin acte adiționale succesive, actul adițional nr.430/(...) și CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2006, înregistrat la M. sub nr. 288/02/(...) a cărui aplicare s-a prelungit prin actul adițional nr. 397/(...) pe o perioadă de minim un an de la data înregistrării, s-a prevăzut, la articolul 176 că salariații vor beneficia de un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de 4000 mc gaz.
Potrivit art. 241 alin. 1 din C. muncii și art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind C. colectiv de muncă, clauzele contractelor colective produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul.
Chiar dacă la nivel de S. ". S. există un contract colectiv de muncă, legal încheiat între partenerii sociali P. SA și FSLI P., aplicabil, care nu cuprinde clauzele de natura celor solicitate de reclamanți, în speță, sunt aplicabiledispozițiile art.176 din CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, deoarece potrivit articolului 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin C. colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură (în speță).
Recurenta nu a contestat existența dreptului solicitat, ci chiar îl recunoaște, însă susține că ar fi fost inclus în salariul de bază în anul 1997. Pârâta nu a făcut dovada achitării dreptului cuvenit pentru anul 2006 și parțial pentru 2007.
O astfel de apărare este însă lipsită de orice fundament, în contextul în care la data de (...), dată la care societatea recurentă susține că ar fi inclus acest ajutor material în salariul de bază, reclamantul era angajat al SC PECO SA B.
(poziția 35-36 carnet de muncă fila 143 fond), raportul de muncă luând naștere doar ulterior.
Așadar nu se poate reține că pârâta a făcut dovada achitării dreptului cuvenit pentru perioada la care se referă acțiunea dedusă judecății.
Actul adițional din 2008 la contractul colectiv de muncă nu poate produce efecte pentru o perioadă anterioară încheierii sale, decât cu încălcarea principiului neretroactivității care este aplicabil și în privința clauzelor interpretative din contractul colectiv de muncă.
În acest sens, art. 31 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă stabilește că:
„(1) Clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
(2) Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la odată ulterioară, potrivit convenției părților.";
Așadar, nu există un temei legal pentru întinderea efectelor acestei clauze contractuale asupra unei perioade anterioare încheierii actului adițional.
Curtea apreciază că nu se poate suplini sarcina probatorie a angajatorului prin stipulații ulterioare în contractele colective de muncă prin care să se ateste achitarea drepturilor salariale în litigiu în modalitatea includerii în salariul de bază, față de prevederile art. 38 și 165 C. muncii, care stipulează interzicerea renunțării la drepturi și cu precizarea distinctă a celor salariale, din partea salariaților. Ca atare, chiar o recunoaștere ulterioară din partea sindicatului că s- au achitat anumite drepturi salariale nu este de natură a înlătura obligația angajatorului de a-și proba concret îndeplinirea obligațiilor ce îi incumbă în cadrul raporturilor juridice de muncă, sub aspectul plății drepturilor salariale.
Curtea observă, de asemenea, că motivul de recurs referitor la neindicarea caracterului brut sau net al sumelor acordate nu este întemeiat, deoarece nici art. 176 alin.1 din C. nu lămurește acest aspect, după cum nici Legea nr.
53/2003 (C. muncii) cuprinde reglementări privind baza de calcul a impozitului și contribuțiilor sociale.
Prin urmare, aceste apărări formulate de recurentă sunt probleme de executare a hotărârii (benevolă sau silită) și se întemeiază pe dispoziții legale privind regimul fiscal aplicabil în speță, ceea ce însă excede cadrului procesual specific conflictelor de drepturi.
În fine, Curtea reține că necontestarea deciziei de concediere de către reclamant cu privire la cuantumul indemnizației de concediere nu îl lipsește de posibilitatea solicitării suplimentărilor salariale pe cale separată, deoarece art. 165 C. Muncii interzice asimilarea acceptării unei părți din drepturile salariale cu renunțarea la partea neachitată, iar art.38 din C. muncii instituie principiulinterdicției renunțării salariaților la drepturile recunoscute prin lege, cum este dreptul la salarizare.
Având în vedere dispozițiile art.287 din C. Muncii, care prevăd că, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale suplimentare reprezentând cota de gaz aferentă perioadei efectiv lucrate în anul 2006 de reclamantă, în calitate de angajată, Curtea constată că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de drepturile suplimentare salariale solicitate pentru perioada (...)-(...).
În ceea ce privește cheltuielile de judecată stabilite la fond în sarcina pârâtei, Curtea reține că s-au luat în considerare numai cheltuielile de judecată efectuate de reclamant (485 de lei), fără a se avea în vedere că și pârâta a suportat cheltuieli de judecată, la restituirea cărora este îndreptățită în parte, proporțional cu măsura în care reclamantul a căzut în pretenții.
Or, pârâta a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 499,35 lei (fila
179-180 fond), fiind îndreptățită să obțină obligarea reclamantului la suportarea parțială a acestora, respectiv până la concurența sumei de 333,3 lei (2/3 din
499,35 lei).
Astfel, pentru anul 2005 acțiunea este prescrisă, iar pentru perioada ulterioară datei încetării raporturilor de muncă - (...), acțiunea este nefondată. În concret, cererea reclamantului apare ca admisă doar pentru intervalul (...)-(...), respectiv într-un procent de aproximativ 1/3, fiind respinsă în mod corespunzător în proporție de 2/3.
Reținând că pretențiile reclamantului au fost admise doar în parte
(aproximativ 1/3) și având în vedere că ambele părți au solicitat cheltuieli de judecată, Curtea opinează că este incident art. 276 Cod de procedură civilă, respectiv se impune compensarea cheltuielilor de judecată de la fondul cauzei, astfel că în urma acestei operațiuni juridice, va dispune obligarea pârâtei să plătească reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată la fond suma de 144,7 lei (485-333,3).
Curtea consideră că pârâta este îndreptățită la plata cheltuielilor de judecată în limita admiterii recursului, respectiv cu privire la diminuarea cheltuielilor de judecată de la fond, în final va obliga intimatul reclamant să plătească recurentei pârâte suma de 50 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de pârâta SC O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) a T.ui B. N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că obligă reclamantul D. V. să plătească pârâtei suma de 333, 3 lei, cheltuieli de judecată parțiale la fond.
Compensează parțial cheltuielile de judecată și obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 144,7 lei, cheltuieli de judecată.
Obligă pe intimatul D. V. să plătească recurentei suma de 50 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
L. D. D. G. S. D.
GREFIER C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...).
Jud.fond. M. l. B.
| ← Decizia civilă nr. 4557/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5068/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
