Decizia civilă nr. 388/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 388/R/2011
Ședința publică din data de 2 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M. JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B. GREFIER: S.-D. G.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. S., împotriva sentinței civile nr.
2965 din (...), pronunțată de T. S. în dosarul nr. (...), privind reclamanții R. L.
E., T. M. F. și pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și C. N. ÎN C. D. B., având ca obiect drepturi salariale ale personalului de justiție - spor risc.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă areprezentanta M.ui P.- P. de pe lângă C. de apel cluj, consilier juridic M. V. - A. cu delegație la dosar, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind formulate cereri prealabile ori de altă natură, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtului recurent P. Curții de A. C. solicită admiterea recursului declarat prin aceeași cerere atât de P. de pe lângă C. de A. C. cât și de Tribunalul Sălaj, în baza motivelor expuse pe larg prin memoriul de recurs, fără cheltuieli de judecată.
Cu privire la recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție, solicită admiterea lui, iar cu privirela recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, solicită respingerea acestuia.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 2965 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă în parte acțiunea reclamantelor T. M. F. și R. L. E., în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE
LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL
PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B. și în contradictoriu C. N. PENTRU C. D. și în consecința au fost obligațipârâții de rândul 1-3 sa calculeze și sa plătească reclamantelor sporul de risc și suprasolicitare neuropsihica in procent de 50% calculat la salariul de baza brut lunar aferent perioadei (...)-(...) pentru reclamanta T. M. F., și perioadelor (...)-(...), (...)-(...) pentru reclamanta R. L. E.
Au fost obligați pârâții de rândul 1-3 sa calculeze și să plătească reclamantelor diferența de spor de risc și suprasolicitare neuropsihica în procent de 25% calculat la salariu de baza brut lunar, aferent perioadei (...)-(...). Aceste sume vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE sa aloce sumele necesare în vederea efectuării acestor plăți sens în care s-a admis cererea de chemare în garanție formulata de paratul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B.
A fost respinsă ca nefondata cererea reclamantelor privind obligarea pârâților de rândul 1-3 la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihica în procent de 50% calculat la salariul de baza brut lunar pana la zi și în continuare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 47 din L. nr.
50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pentru risc și solicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Este adevărat că prin art. 1 pct. 42 din O. nr. 8. pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din L. nr. 50/1996 a fost abrogat în mod expres, însă prin aceasta au fost încălcate normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, precum și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituția R., ordonanțele guvernului se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art. 1 pct. Q 1 din L. nr. 125/2000, Guvernul României a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.
50/1996, republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Cu toate acestea, prin O. nr. 8. s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, în pofida faptului că potrivit dispozițiilor art. 56-62 din L. nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii au fost abrogate și unele dispoziții ale acesteia.
Acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut în mod expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare, ceea ce în speță nu s-a realizat.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr.
21/(...).
În altă ordine de idei s-a reținut că potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Sporul de 50% de risc și solicitare neuropsihică solicitat de către reclamante este un drept de creanță, constituind un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. E. a D. O.
Prin abrogarea Legii nr. 50/1996, reclamantele au fost lipsite de proprietatea asupra acestui bun în mod nelegal și nedrept, această lipsire de proprietate putându-se face doar pentru o cauză de utilitate publică, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. europeană a drepturilor omului.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția R., dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care R. este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care
Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Instanța a reținut că există conflict între art. 1 pct. 47 din O. nr. 8. și O. 8., prin care a fost abrogată L. nr. 50/1996, și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la
C. europeană a drepturilor omului, urmând a fi aplicat în cauză ultimul text legal.
Față de cele anterior reținute, întrucât abrogarea realizată prin O. nr. 8. și O. 8. este nelegală, iar în plus rațiunea acordării sporului de risc și solicitare neuropsihică subzistă, instanța a apreciat că pretențiile reclamanților au fost întemeiate cu privire la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzute de art. 47 din L. nr. 50/1996.
Pe cale de consecință, instanța a obligat pârâții de rândul 1-3 la plata actualizată la zi în raport de indicele de inflație a sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din L. nr. 50/1996, republicată și modificată, cu modificările ulterioare privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești.
Potrivit dispozițiilor art. 35 din L. nr. 500/2004 M. E. și F., pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor pe care le depune la guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an. În același timp, potrivit art. 15 din HG 93/2000 toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din L. nr. 304/2004.
Pe cale de consecință, instanța a obligat M. E. și F. să pună la dispoziție fondurile necesare plății acestor drepturi bănești către reclamante, deoarece în sarcina sa cade adoptarea proiectului bugetului de stat și a proiectelor de rectificare bugetară, sens în care a admis și cererea de chemare în garanței a acestuia.
Având în vedere faptul ca prin L. nr. 3. au fost reglementate aceste drepturi salariale cuvenite reclamantelor, în consecință de la aceasta data reclamantele nu mai au temei legal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor P ublice prin D. G. a F. P. S. solicitând desființarea sentinței atacate ca netemeinică și nelegală, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată a Ministerul Finanțelor Publice în principal ca inadmisibilă, iar pe fond ca nefondată.
În motivarea recursului pe cale de excepție se invocă excepția inadmisibilității acțiunii formulată de către reclamante.
În speță M. E. și F. nu participă nemijlocit la raportul juridic litigios pentru a fi citat conform Codului de procedură civilă.
În conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea M.ui F. P. aceasta elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare:
„L. bugetară anuală prevede și autorizează, pentru anul bugetar, veniturile
și cheltuielile bugetare, precum și reglementări specifice exercițiului bugetar.
Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin.(2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite.
Legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exercițiului bugetar numai prin . de rectificare cărora li se aplică aceleași proceduri ca și legilor bugetare anuale inițiale";.
Recurentul mai invocă prevederile art. 15 alin. (1) și (3) din L. nr.
500/2002 și art. 2 și 3 din OG nr. 22/2002 precizând faptul că M. E. și F. nu poate fi implicat în plata drepturilor solicitate de reclamanți întrucât aceste fonduri sunt asigurate din bugetul M.ui P. și nicidecum din cel al M.ui F. P..
Pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca fiind nefondată, pentru următoarele:
S.ul de salarizare instituit prin O. nr.27/2006 cu modificările ulterioare, are în vedere stabilirea unei indemnizații de încadrare brute lunare în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzute de art. 86 din L. nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorilor de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței.
Conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu al magistraților fată de alte categorii profesionale precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categorii profesionale distincte - magistrați, funcționari publici, demnitari, alți salariați, etc.
Fiind evident că modalitatea de salarizare a magistraților este distinctă de cea reglementată de alte categorii profesionale, diferențele fiind motivate de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii profesionale, lipsa beneficiului unui drept suplimentar de natură salarială recunoscut altor categorii de salariați, nu presupune plasarea într-o situație discriminatorie.
Reclamantele nu pot susține cu succes că sunt discriminați față de alte persoane aflate sub incidența dispozițiilor O. nr.43/2002 și O. nr. 24/2004, acestea aplicându-se la fel pentru toate persoanele care se găsesc în situația prevăzută de actul normativ respectiv. D. Curtea Constituțională are competența de a aprecia că un text legal creează o discriminare și încalcă principiul egalității instituit prin C. și prin urmare poate stabili modalitatea în care trebuie interpretat textul respectiv pentru a elimina încălcarea principiului egalității.
În consecință, consideră că este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească acordarea sporului de 30% din salariul de bază lunar acordat ofițerilor de poliție judiciară detașați la D. N. A., precum și categoriile de salariați care pot beneficia de acest drept.
În situația în care, cum este cazul în speță dedusă judecă, norma legală invocată nu a fost declarată neconstituțională în perioada în care acesta este în vigoare, instanța de judecată are obligația de a respecta conținutul respectivei norme.
De asemenea, pârâta invocă Deciziile Curții Constituționale nr. 1325 din 4 decembrie 2008, nr.997 din 7 octombrie 2008, nr. 818 - 821 din 3 iulie 2008, rămase definitive și general obligatorii, prin care s-a constatat că dispozițiile OG nr.1. privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuzeaplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatori, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Prin urmare, în ipoteza în care s-ar aprecia că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea sporului de 15% din salariul de bază lunar acordat magistraților deoarece sunt discriminați prin dispozițiile O. nr.43/2002 și O. nr.24/2004, implicit instanța de judecată ar trebui să desființeze o normă juridică prevăzută prin lege, ceea ce ar excede în mod cert competenței sale.
Ca atare, instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât ar încălca principiul separației puterilor consacrate în art.1 alin.4 din C. și a prevederilor art.61 alin.1, în conformitate cu care P.ul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, P.ul, și prin delegare legislativă în condițiile art.115 din C., Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În conformitate cu prevederile art.47 din L. nr.50/1996 privind salarizarea
și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, prevedea:
„Pentru risc și solicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut luna.";
A. normă legală și-a produs efectele până la data de 1 octombrie 2000, când a intrat în vigoare O. nr. nr.83 din 29 august 2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, și care a abrogat expres prevederile art.47 din L. nr.50/1996.
Astfel, prin dispozițiile art. I pct.42 din O. nr.8., se statuează că „L. nr.
50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al R., partea I nr. 563 din 18 noiembrie 1999, se modifică și se completează după cum urmează: (…) 42. Articolul 47 se abrogă";.
A. normă legală nu comportă un risc de interpretare, stabilind în clar că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate nu mai beneficiază, începând cu data de 1 octombrie
2000, data intrării în vigoare a O. nr. nr.8., de un spor în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar.
Pe de altă parte, O. nr. nr. 8. pentru modificarea și completarea Legii nr.
50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, a fost adoptată în temeiul prevederilor art.107 alin.1 și 3 din Constituția R. în vigoare la acea dată și ale art.1 lit.q pct.1 din L. nr.125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, fiind aprobată prin L. nr.3..
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 62 alin.3 din L. nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată:
„(3) Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial. Fac excepție prevederile din ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către P..
Or, în speță, O. nr. nr.8. nu este o ordonanță respinsă prin lege de către
P. ci, dimpotrivă este o ordonanță aprobată de P. prin L. nr.334 din 6 iulie 2001.
În acest context, este evident că voința legiuitorului, expres și ferm exprimată în cuprinsul O. nr. nr.8. a fost în sensul abrogării textului de lege prin care magistraților și personalului auxiliar din instanță și parchete li se acordă un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din venitul brut lunar.
Pe de altă parte, a susținut că O. nr. nr.8. pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, nu produce efecte juridice înseamnă a-i lipsi pe magistrați și personalul auxiliar de specialitate de majorarea salarială semnificativă acordată de acest act normativ.
De altfel, prin O. nr. nr.8. pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, legiuitorul a instituit un nou sistem de salarizare pentru magistrați și pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă, sistem total diferit de vechea reglementare în care salariile se stabileau pe funcții, în raport cu nivelul instanțelor și al parchetelor și cu vechimea în magistratură.
Ulterior, prin art.50 alin.2 din O. nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin L. nr.347 din (...), s-a abrogat art.1, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din L. nr.50/1996 cu modificările completările ulterioare, fără însă a se introduce dispoziții expres cu privire la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Totodată, prin art.41 lit.a din O. nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin L. nr.45/2007, s-a abrogat O. nr.177/2002.
Noul act normativ a înlocuit în totalitate prevederile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților din L. nr.50/1996, fără a face însă, referire și fără a dispune cu privire la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin O. nr.27/2006 au fost prezentate avantajele unui sistem unitar de retribuire prin care s-a limitat acordarea de sporuri, numai la cele justificate prin vechimea în magistratură, prin condițiile de muncă vătămătoare, precum și la cel cuvenit prin titlurile științifice. Reglementarea unei indemnizații majorate care să reflecte în mod judicios diferențierile pe nivel ierarhic și corespunzător funcțiilor deținute, a constituit unul dintre obiectivele urmrărite prin adoptarea acestui act normativ.
De altfel, în jurisprudența constantă a Curții Constituționale s-a stabilit că sporurile, adaosurile și alte drepturi salariale suplimentare nu reprezintă drepturi fundamentale, astfel încât instituirea și diminuarea acestora, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea lor ori încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca și a altor condiții și criterii de acordare țin de competența și de opțiunea exclusivă a legiuitorului
(decizia nr.728 din (...) pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.990 din (...)), respectiv că, stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului, iar modificarea reglementărilor în această materie nu înseamnă restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale (decizia nr.706 din (...) pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.714 din (...)).
Împrejurarea că persistă condițiile de risc și suprasolicitare neuropsihică nu poate conduce la aplicarea unui text legal abrogat, atâta timp cât, în actualareglementare nu mai există o dispoziție legală care să prevadă acordarea în favoarea magistraților și a personalului auxiliar de specialitate a unui spor pentru munca desfășurată în aceste condiții.
Împotriva aceleiași hotărâri au declarat recurs și pârâții P. de pe lângă C. de A . C. și P. de pe lângă Tribunalul Sălaj solicitând admiterea acestuia.
Cu privire la primul motiv de recurs, pentru a admite în parte cererea de chemare în judecată, instanța a depășit limitele puterii judecătorești în ceea ce privește admiterea cererii de chemare în judecată pentru perioadele anterioare intrării în vigoare a Legii nr.3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Din coroborarea actelor normative, precum și din studiul Deciziei nr. 2. martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - S. U. se desprinde concluzia că raționamentul în baza căruia se solicită sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică este aplicabil numai pentru perioada 01 octombrie
2000 - 03 februarie 2007, dată la care a intrat în vigoare OG 8., act normativ care prin art. 30 abrogă în mod explicit întreaga Lege 50/1996, deci și art. 47.
Pe de altă parte, prin D. nr. 8. Curtea Constituțională s-a
. asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, pe de o parte, și P.ul și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de P. R. în temeiul art. 146 lit. e din C..
În considerarea deciziei menționate se desprinde concluzia că: instanțele au obligația de a soluționa cauzele în raport de dispozițiile legale în materie și fără a se prevala de modul în care Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat recursul în interesul legii.
În consecintă, soluția instanței de a admite cererea de chemare în judecată șia pârâții de rândul 1 - 3 să calculeze și să plătească reclamantelor sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la salariul de bază brut lunar aferent perioadei (...) - (...) pentru reclamanta T. M. F. și perioadelor (...) - (...), (...) - (...) pentru reclamanta R. L. E., este nelegală și netemeinică.
Cu privire la al doilea motiv de recurs: pentru a obliga pârâții să calculeze și să plătească reclamantelor diferența de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 25%, calculată la salariul de bază brut lunar, aferent perioadei (...) - (...), instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut prin cererea de chemare în judecată.
Analizând dispozitivul și considerentele sentinței, se constată că există o evidentă contradicție, întrucât pe de o parte, instanța reține că ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice reclamantele nu mai au temei legal pentru a solicita obligarea la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică iar, pe de altă parte, dispune obligarea la calcularea și plata sporului solicitat, dar numai în procent de 25%, pentru perioada (...) - (...).
În ceea ce privește cele dispuse prin alineatul 2, soluția instanței este criticabilă din două perspective: în primul rând întrucât reclamantele nu au solicitat acordarea unor drepturi de natură salarială în temeiul Legii nr.
33012009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, este evident că s-a acordat ceea ce nu s-a solicitat, în al doilea rând sentința nu este motivată în ceea ce privește aceste dispoziții.
Începând cu data de (...) sporul solicitat se acordă potrivit art. 4 din Legii nr. 3. - L. cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice publicată în Monitorul Oficial nr. 792 din (...) prin urmare, pentru perioada ulterioară acestei date acțiunea urmează a fi respinsă ca rămasă fără obiect.
Pe de altă parte, instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente și care au girul puterii legislative - respectiv P. sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive - reprezentate de G.
De altfel, chiar actele adoptate de puterea executivă - ordinele, ordonanțele și hotărâri le de guvern - trebuie să fie adoptate, în cele din urmă, printr-o lege de către P.
Cu privire la al treilea motiv de recurs pentru a admite petitele accesorii,instanța a aplicat greșit legea.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este instituție bugetară și nu poate înscrie în bugetul propriu nici o plată fără a avea baază legală pentru cheltuiala respectivă.
Fondurile alocate M.ui P. pe anul 2009 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin L. B. de stat nr. 18 din 27 februarie 2009, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata despăgubirilor acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație și aplicarea dobânzii legale - nu se justifică.
Pe de altă parte, potrivit art.14 alin. (2) din L. nr.500/2002 - privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată șiefectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin.3 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinațieprecisă și limitată", iar potrivit art. 47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nupot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol ".
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, prin urmare plata sumelor reprezentând actualizare cu indicele de inflație și dobânda legală putându-se face doar în situația în care acestea sunt cuprinse într-un act normativ.
Mai mult, apreciază că actualizarea conform indicelui de inflație și aplicarea dobânzii legale apar ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
Prin urmare, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație și cu aplicarea dobânzii legale fiind lipsită de cauză juridică.
Prin recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta C urte de Casație și Justiție s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată pentru perioada anterioară datei de (...) și ca inadmisibilă pentru perioada ulterioară aceleiași date.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul reiterează motivele invocate de către pârâții P. de pe lângă C. de A. C. și P. de pe lângă Tribunalul Sălaj, cu privire la prevederile art.304 pct.3, 4 și 9, cu aplicarea art.3041 C. și art.299 C.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, C. reține că recursurile sunt fondate în parte, având în vedereconsiderentele ce vor fi expuse în continuare:
Criticile formulate vizând lipsa de temei a acțiunii reclamantelor sunt nefondate, având în vedere dispozițiile Deciziei nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra recursului în interesul legii - obligatorie conform art. 329 C.proc.civ, prin care s-a stabilit că, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat laindemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a O. nr. 8., aprobată prin L. nr. 3..
Pretențiile deduse judecății, vizează tocmai interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din L. nr. 50/1996, iar D. nr. 21/2008 a Înaltei Curți de C. și J. a fost pronunțată ulterior intrării în vigoare a OG nr. 8., la care se face referire prin motivele de recurs, statuările instanței supreme din decizia menționată lipsind de temei legal argumentele aduse de recurent privind pretinsa abrogare a prevederilor art. 47 din L. nr. 50/1996.
Cum, potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3 C.proc.civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin deciziile în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, se constată că este de prisos a mai face referire și la alte aspecte aduse în discuție de pârâți, referitoare la soluționarea pe fond a litigiului, cu privire la problema dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție. A., atât în ceea ce privește caracterul datorat al sporului, cât și cuantumul acestuia.
Nu se poate reține că prima instanță ar fi încălcat atribuțiile conferite puterii judecătorești, anume, că ar fi adăugat la lege prin obligarea la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în favoarea reclamantelor.
Sentința pronunțată are bază legală și este expresia activității instanței de aplicare a legii, anume, a dispozițiilor enunțate în cuprinsul ei.
S-a mai arătat în cererile de recurs că dacă prima instanță s-ar fi raportat la deciziile nr. 818, 819, (...), prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art.1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin.1 din O. nr. 1. privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea s-ar desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii, soluția pronunțată nu ar fi putut fi decât de respingere a acțiunii.
Trebuie subliniat faptul hotărârea atacată nu se bazează pe prevederile OG nr. 1., astfel că rămân fără suport criticile aduse sub acest aspect.
Este adevărat că, prin D. 8. mai 2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
Numai că, însăși Curtea Constituțională în decizia de mai sus a reținut faptul că, decizia pe care o pronunță în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuțiilor consacrate de art. 329 C.
Prin aceste considerente, s-a dat valoare principiului separației puterilor în stat, recunoscând lipsa de efect a hotărârii pronunțate de C. constituțională asupra hotărârii pronunțate de o instanță de judecată, această instituție neavând competența de a cenzura legalitatea unei hotărâri judecătorești.
În ceea ce privește criticile aduse de pârâtul M. E. și F., C. reține că acestea nu pot fi primite, fiind neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurent, având în vedere că prima instanță, admițând acțiunea în contradictoriu cu acest pârât, a înțeles să îl oblige la alocarea fondurilor necesare pentru plata sumelor de bani cuvenite reclamanților, astfel încât nu se pune problema ca prima instanță să fi avut în vedere existența unor raporturi juridice directe între reclamanți și acest pârât. A fost avut în vedere rolul acestui pârât în elaborarea bugetului de stat din grija pentru a se asiguracaracterul efectiv al hotărârii pronunțate. Nu se pune problema alocării sumelor necesare achitării drepturilor recunoscute reclamanților din bugetul propriu al acestui minister, ci, așa cum s-a arătat, asigurarea efectuării demersurilor necesare pentru includerea în bugetul de stat, a sumelor necesare achitării acestor drepturi.
Chiar dacă nu este în atribuția acestui minister adoptarea bugetului, ministerul este cel care elaborează proiectul de buget precum și al legii de rectificare bugetară, astfel încât cu această ocazie se impune a se avea în vedere de către pârât includerea sumelor încuviințate prin prezenta hotărâre în bugetul de stat.
Critica privind situația creată prin pronunțarea unei hotărâri de obligare la plata unor sume care nu au fost aprobate prin legea bugetară anuală nu poate fi reținută, având în vedere că există posibilitatea rectificării legii bugetare, iar pe de altă parte, acest argument vizează momentul punerii în executare a hotărârii, deci nu este pertinent pentru soluționarea cererii pe fond. O. de a se pune la dispoziție surse financiare pentru acoperirea drepturilor salariale în discuție este subsecventă celei de a se plăti aceste drepturi de către instanța la care reclamanții își desfășoară activitatea.
Nici lipsa suportului legal pentru includerea sumelor în discuție într-o rectificare a bugetului nu poate fi reținută, având în vedere că hotărârile judecătorești irevocabile au putere de lege, astfel încât hotărârea în sine reprezintă o suficientă întemeiere legală pentru o astfel de rectificare, potrivit O. nr. 22/2002.
Totuși recursurile declarate se găsesc a fi fondate prin prisma criticilor aduse în ceea ce privește momentul până la care se impune obligarea la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, acesta fiind determinat de intrarea în vigoare a noii legi de salarizare, L. nr. 3., care a determinat momentul până la care angajatorul poate fi obligat la plata sporurilor respective.
Astfel la data de (...) a intrat în vigoare L. nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. La art. 4 alin.1 din anexa VI din lege se prevede „Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii beneficiază de următoarele sporuri: a) pentru risc și suprasolicitare neuropsihică - 25% din salariul de bază, respectiv indemnizația de încadrare brută lunară; b) confidențialitate 5% din salariul de bază, respectiv indemnizația de încadrare brută lunară";.
De asemenea, potrivit alin. 2 și 3 lit. a din același art. 4 „dispozițiile alin.1 intră în vigoare la 3 zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al R., Partea I, sporurile aplicându-se în procentele prevăzute la alin.1 lit. a și b până la data de 31 decembrie 2009; de la 1 ianuarie 2010, personalul prevăzut la alin.1, beneficiază, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității, de următoarele drepturi salariale: a) un adaos de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, respectiv, de 10% pentru păstrarea confidențialității…";.
Prin urmare, în ceea ce privește personalul din justiție, prevederile Legii nr.
3. au intrat în vigoare la data de (...), de la această dată fiind reglementat sporul ce formează obiectul litigiului dedus judecății.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. 3 c.pr.civ., C. va admite în parte recursurile declarate, acestea fiind găsite ca fiind fondate în limitele precizate anterior, cu consecința modificării în parte a sentinței atacate potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Admite în parte recursurile declarate de pârâții P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. S. împotriva Sentinței civile nr. 2965 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că înlătură obligația de plată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și de alocare a fondurilor pentru perioada 12.11.09-31.12.09.
Menține restul dispozițiilor.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond:M.K. și R.M.P.
S.-D. G.
GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 1009/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3939/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
