Decizia civilă nr. 39/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 39/RC/2011
Ședința publică din 04 aprilie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. C. B. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva deciziei civile nr. 4. din 22 noiembrie 2010, pronunțată de C. de A. C. în dosarul nr. (...), privind și pe intimații B. A., G. V., G. B., D. G., K. M., I. D., M. S., N. P., T. A., T. C., POP V., MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. S., TRIBUNALUL SĂLAJ, CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție
- valoare sectorială de referință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația în anulare a fost formulată și motivată în termenul legal, a fost comunicată intimaților și este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 08 februarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, intimatul Ministerul
Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. S. a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită admiterea contestației în anulare, modificarea deciziei contestate în sensul respingerii recursului formulat de reclamanți, ca netemeinic și nelegal, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242
C.pr.civ.
De asemenea, se constată că prin motivele contestației în anulare contestatorul Ministerul Justiției a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
C. constată contestația în anulare în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A :
Prin decizia civilă nr. 4885 din (...) a C. de A. C. pronunțate în dosar numărul (...), a fost admis recursul declarat de reclamanții B. A., G. V., G. B., D. G., K. M., I. D., M. S., N. P., T. A., T. C., POP V. împotriva sentinței civile nr. 1638/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui C., pe care a modificat-o în parte după cum urmează:
A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții B. A., G. V., G. B.,
D. G., K. M., I. D., M. S., N. P., T. A., T. C., POP V., în contradictoriu cu pârâții
C. de A. C., Ministerul Justiției, Tribunalul Sălaj și Ministerul Finanțelor P ublice și în consecință, au fost obligați pârâții de rândul 1-3 la plata diferențelor de drepturi salariale calculate în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant și de următoarele valori de referință sectorială:
- pentru perioada 5 martie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG nr. 9/2005,
- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG nr. 9/2005,
- pentru perioada 01 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG nr. 3/2006,
- pentru perioada de 01 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331,0 lei, conform OG nr. 3/2006,
- pentru perioada de 01 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358,0 lei, conform OG nr. 10/2007,
- pentru perioada de 01 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365,0 lei, conform OG nr. 10/2007,
- pentru perioada 01 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365,0 lei, conform OG nr. 10/2007,
- pentru perioada 01 octombrie 2007 - 1 aprilie 2008, la valoarea de referință sectorială 405,0 lei, conform OG nr. 10/2007 și drepturile salariale efectiv plătite.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumei datorate reclamanților.
A fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul
Finanțelor Publice împotriva aceleiași hotărâri.
Pentru a hotărî astfel, C. a reținut următoarele:
Prioritară în cauză este analizarea excepției prescripției dreptului la acțiune, excepție cu privire la care se constată că nu este incidentă, din perspectiva faptului că drepturile solicitate de reclamanți prin acțiunea înregistrată la data de (...), se încadrează în termenul general de prescripție de
3 ani, conform D.ui nr.167/1958.
De asemenea, în privința excepției lipsei calității procesuale pasive a M. E. și F., C. a constatat că susținerile recurentului referitoare la încălcarea L. nr.500/2002 au fost nefondate din prisma următoarelor considerente:
Art.118 din L. nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din L. nr.500/2002, privind finanțele publice, M. E. și F. coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea M.ui E. și F. și a Agenției Naționale de A.
F., în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: „… elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare";.
Ministerul Public, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
M. E. și F. este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum
și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea M.ui E. și F. pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de P., precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Pe cale de consecință, M. E. și F. are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Într-adevăr, M. E. și F. este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate , la fel ca și Ministerul Public, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din L. nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă M. E. și F. este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice referitoare la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
În privința fondului, C. a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare, care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestuia fiind guvernate de C. muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin. 2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea aceleiași valori de referință sectorială, instanța a cercetat situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio- profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78, privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de C. muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din L. nr. 53/2003.) Deci, reclamanții se află în aceeași situație, sub acest aspect, ca și restul personalului din sistemul bugetar care beneficiază de o valoare de referință sectorială superioară.
Însă, printr-o serie de acte normative (de exemplu: O. nr. 10/2007; O. nr.
11/2007; O. nr. 16/2007; O. nr. 27/2007; L. nr. 232/2007; O. nr. 8/2007; O. nr. 20/2007; O. nr. 23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din O. nr. 10/2007); judecătorii C. C. (art. 1 din O. nr. 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art.3 alin.3 din O. nr. 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din O. nr. 10/2007); personalul C. de C. (art. 2 din O.nr. 27/2007); personalul contractual din unitățile bugetare (art.1 din O. nr.
10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din O. nr.8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din O. nr. 11/2007), personalul din aparatul M.ui Afacerilor Externe, a M.ui Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din O. nr.
16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct.5 din legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art.1 pct.3 din O. nr. 23/2007); funcționarii publici au statut special din sistemul administrației penitenciare
(art.1 din O. nr. 20/2007).
Expunerile de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29-32 din L. nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din L. nr. 52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Trebuie subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor C. C., membrilor C. de C. și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților.
În concluzie, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei, în care se face plata salariului), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică ( nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin D. nr. 2. (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art. 14 din C. Europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv P. nr. 12 la această C. (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin L. nr. 7.) caregarantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin.1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din L. nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din C. (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii), ceea ce face inaplicabilă D. nr.821/2008 a C. C. care se referă numai la OG. nr. 1..
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 C. muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Raportat la decizia nr.1325/2008 a C. C. se constată că obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare. A., în cauză nu s-a solicitat instanței: să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici să le înlocuiască cu alte norme. Prin acțiune s-au cerut despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii (art. 269 raportat la art. 295 alin. 2 și art. 1 din C. muncii, conform art. 1 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 1-3 din C.. Deci, dreptul la acțiunea în despăgubiri nu poate fi îngrădit de nici o decizie a C. C..
Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanțele române sunt obligate în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor P.ui nr.12 la
C. europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art.20 din C., în sensul verificării existenței unui act de discriminare, indiferent de natura lui. Subliniem că, în cauza de față, actele de discriminare s-au produs prin acte unilaterale interne de salarizare.
Acțiunea dedusă judecății este admisibilă, mai ales prin prisma dispozițiilor art. 6 paragraful 1 al C.i europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care garantează „dreptul la acces la instanță";. Deci instanța română trebuie să dea dovadă de o jurisdicție deplină, fiind obligată să aplice competența sa de a analiza toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei ( în acest sens Hotărârile Terra Woningen B.V. contra Olandei și Rotaru contra României ). De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art.5, art.1 alin.2 și art.295 alin.1 din C. muncii, ale art.14 din C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale P.ui nr.12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile C. C.), conform art.11 și art.20 din C..
Pentru aceste considerente, apreciind că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile legale menționate anterior, C. a reținut incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) și (3) C.proc.civ., a admis recursul declarat de reclamanți, s-a modificat sentința atacată, în sensul că s-a admis în parte acțiunea.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare MINISTERUL JUSTIȚIEI solicitând admiterea acesteia și să se dispună anularea decizieinr.1607/(...) pronunțată de C. de A. O. și, rejudecând recursul formulat de contestator să fie admis, cu consecința respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiat.
În motivarea contestației în anulare, pârâtul a arătat că dezlegarea dată speței de către instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale săvârșite în legătură cu examinarea recursului întrucât în ședința din data de
3 iulie 2008 Curtea Constituțională a admis prin mai multe decizii
(nr.818/819/820/(...) publicate în Monitorul Oficial al Românie, partea I din (...)) excepțiile de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției referitor la unele dispoziții din Ordonanța Guvernului nr.1. privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, în sensul admiterii acestora.
Or, față de cele arătat mai sus intimații-reclamanți nu au temei legal pentru a beneficia de diferențele calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică.
Având în vedere cele reținute de către Curtea Constituțională prin D. nr.818/819/820/(...) și, respectiv D. nr.1325/(...), învederează instanței că printr-o eroare materială C. de A. C. a stabilit că intimații reclamanți au dreptul la diferențele calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică pentru perioada (...)-(...), sume actualizate cu indicele de inflație de la data efectuării plății efective.
Totodată, principiul echilibrului celor trei puteri în stat prevăzute de C. nu presupune reglementarea drepturilor salariale în mod egal, în C. neexistând principiul aplicării aceleiași valori de referință sectorială. De altfel, L. nr.154/1998 cât și celelalte acte normative care au reglementat ulterior drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcții publice alese și numite în cadrul autorităților legislative și executive nu prevăd pentru aceștia și alte drepturi salariale în afară de indemnizația stabilită în cuantum fix.
Cu titlu de exemplu, arată că potrivit art.2 alin.4 din O. nr. nr.3/2006
„indemnizațiile persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, precum și ale celor care ocupă funcții asimilate cu funcții de demnitate publică sunt prevăzute în anexele nr. VII/1, VII/2, VII/3 și VII/1a, VII/2a, VII/3a precum și în anexele nr. VII/1b, VII/2b, VII/3b reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial, iar potrivit alin.5 al aceluiași articol „în aplicarea prevederilor alin. (4) persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege";. Aceleași interdicții au fost menținute și prin O. nr. nr.10/2007.
Or, spre deosebire de aceștia, potrivit O.U.G. nr.2. și O. nr. nr.8/2007, magistrații și personalul auxiliar beneficiază de premii, spor de vechime în muncă, de majorarea indemnizației în raport cu vechimea efectivă în specialitate, de primă de vacanță, și alte drepturi salariale urmare cărora cuantumul total al veniturilor calculate cu coeficientul de multiplicare prevăzut pentru instanța cea mai mare în grad în cazul magistraților depășește indemnizația prevăzută pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Analizând contestația în anulare formulată prin prisma motivelor invocate
și a dispozițiilor legale aplicabile, C. de apel reține următoarele:
Prin „eroare materială";, ca temei al unei contestații în anulare în sensul art. 318 Cod procedură civilă (invocat de reclamant) se înțelege orice eroare materială evidentă de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite. În această categorie se încadrează erorile comise în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului, cum ar fi de exemplu, anularea greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Drept urmare, greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecata, deapreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale, contestația în anulare neconstituind un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar și greșite, date în recurs, întrucât instanța este ținută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege ce permit să examineze justețea soluției pronunțate.
Contestatorul invocă incidența în cauză a Deciziilor nr.818/819/820/(...) pronunțate de Curtea Constituțională, respectiv că începând cu data intrării în vigoare a L. 347/2003 care a modificat art. 2 din OUG 1. nu există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești fiind stabilit prin OUG 1., OG
2. și OUG 2..
Motivele invocate de contestator nu se încadrează în cele prevăzute limitativ în dispozițiile legale menționate anterior și reiterează motivele de recurs, scopul urmărit fiind acela de a se obține o nouă examinare a cauzei sale soluționate în mod irevocabil, fapt care încalcă principiul securității juridice și dreptul la o instanță, componente esențiale ale sistemului de garanții instituit prin art. 6 paragraf 1 din C. Europeană a Drepturilor Omului
(Cauza Popov contra Republicii Moldova, nr.2, Hotărârea CEDO din 6 decembrie 2005).
De asemenea, în Cauza Mitrea contra României (Hotărârea din 29 iulie
2008) C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „dreptul la un proces echitabil înaintea unui tribunal, după cum este garantat de A. 6 alineatul 1 trebuie să fie interpretat în conformitate cu Preambulul la C., care prevede, printre altele, că statul de drept face parte din patrimoniul comun al S. C. U. dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii legale, care impune, inter alia, ca în cazurile în care instanțele au soluționat definitiv o problemă, hotărârea acestora să nu mai fie pusă sub semnul întrebării";.
În consecință, C. apreciază că susținerile contestatorului necesită o analiză în drept și nu se încadrează prin urmare în noțiunea de greșeală materială prevăzută de art. 318 Cod procedură civilă.
Întrucât contestația în anulare nu constituie un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar și greșite, date în recurs, instanța fiind ținută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege ce permit să examineze justețea soluției pronunțate, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 320 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondată contestația în anulare declarată de contestatorul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva deciziei civile numărul 4885 din (...) a C. de A. C. pronunțate în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 04 aprilie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. G. L. D. S. C. B.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M./2 ex./ (...) Jud.recurs: S.D./D.G./L.D.:
| ← Decizia civilă nr. 335/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 953/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
