Decizia civilă nr. 448/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 448/R/2011
Ședința din 07 februarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : L. D.
JUDECĂTOR : S. D.
JUDECĂTOR : D. G.
G. : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC W. & F. S. împotriva sentinței civile nr. 1074 din 22 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul
Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat P. D. A., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente SC W. & F. S., avocat D. F., lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 14 decembrie 2010, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat P. D. A. a depus la dosar întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantei pârâtei recurente.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită lăsarea cauzei la a doua strigare în vederea studierii întâmpinării.
Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea reprezentantei pârâtei recurente să studieze întâmpinarea.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente SC W. & F. S., avocat D. F. și reclamantul intimat P. daniel A., asistat de avocat P. T. A.
Reprezentanta pârâtei recurente arată că nu mai susține cererea de suspendare a executării sentinței civile atacate, având în vedere că nu s-a stabilit un termen prealabil în acest sens.
Reprezentantele părților arată că nu mai au alte cereri în probațiune de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca nefondată și menținerii deciziei de concediere atacate ca fiind emisă de angajator cu respectarea dispozițiilor legale de formă și de fond, susținând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar.
Reprezentanta pârâtei recurente arată că va solicita pe cale separată obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și menținerea în totalitate a sentinței atacate, susținând pe larg motivele arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar. S. obligareapârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată și depune la dosar chitanța care atestă achitarea onorariului avocațial.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1074 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă în parte contestația formulată de contestatorul P. D. A. în contradictoriu cu intimata S. W. & F. S. B. M. și în consecință s-a dispus înlocuirea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă prevăzută în decizia nr. 2430 din data de (...), emisă de către intimată, cu sancțiunea avertismentului scris și s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul avut anterior concedierii.
A fost obligată intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul dacă nu ar fi fost concediat, începând cu data de (...) și până la reintegrarea efectivă pe postul deținut anterior.
S-a dispus efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al contestatorului. Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte cereri formulate.
A fost obligată intimata la plata către contestator a sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 2362 din (...), emisă de intimata S. W. & F. S., s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatorului P. D. A., reținându-se că la data de (...), între orele 9,00 și 10,00, a fost văzut de către d-na S. L. conducând în interes de serviciu autoturismul cu numărul de înmatriculare (...), proprietatea intimatei, în localitatea C. - județul M., având pe bancheta din față o persoană străină societății. Ulterior, prin decizia nr. 2430 din (...), contestată în cauză, intimata S. W. & F. S. a dispus revocarea deciziei de sancționare nr. 2362 din (...) și desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de (...).
Decizia anterioară a fost revocată în temeiul dispozițiilor art. 60 alin. 1 lit. a) din Codul muncii, raportat la starea de incapacitate temporară de muncă a contestatorului, stabilită prin certificat medical, începând cu data de (...) și până la (...).
Sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă a fost din nou dispusă pentru abaterea săvârșită de salariat la data de (...), prin transportarea la bordul autoturismului de serviciu a unei persoane străine societății, cu încălcarea art. 74 din regulamentul de ordine interioară.
Analizând conținutul deciziei atacate cu nr. 2430 din (...), tribunalul a constatat că aceasta conține elementele prevăzute de art. 268 alin. 2 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, respectiv descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din regulamentul intern care au fost încălcate de salariat, temeiul de drept în baza căruia s-a aplicat sancțiunea disciplinară, termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă să soluționeze contestația.
Din înscrisurile depuse în probațiune, a rezultat că reclamantul a fost convocat în scris în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, dându-i-se posibilitatea să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa, toate probele și motivațiile pe care le-a considerat necesare, fiind asistat și de avocat, cu respectarea dispozițiilor art. 267 din Codul muncii.
Rezultatul cercetării disciplinare prealabile a fost consemnat în cuprinsul procesului verbal nr. 2323 din (...), redactat de comisia de disciplină.
Potrivit procurii aflate în copie la fila 107 din dosar, numita S. L. V. a fost împuternicită de către asociatul unic și administratorul societății intimate, Z. O., să îl reprezinte în îndeplinirea formalităților legale privind încetarea raporturilor de muncă cu angajații societății, astfel încât nu poate fi reținută susținerea contestatorului în sensul că cercetarea disciplinară prealabilă și măsura concedierii ar fi fost luate de către o altă persoană decât cea împuternicită de angajator, în condițiile legii.
Temeiul legal al revocării deciziei de concediere nr. 2362 din (...) prin decizia nr. 2430 din (...) este art. 60 alin. 1 lit. a) din Codul muncii, în conformitate cu care nu poate fi dispusă concedierea salariaților pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii.
Nicio dispoziție legală nu împiedică angajatorul să revină asupra unei măsuri luate anterior cu încălcarea legii.
Astfel, în cazul în care angajatorul, care a hotărât concedierea, constată netemeinicia sau nelegalitatea măsurii luate, are posibilitatea să revină asupra acesteia și să o revoce, prin actul său unilateral, simetric celui pe care îl desființează.
Este posibil un asemenea act, întrucât, pe de o parte, niciun text legal nu oprește revocarea, iar, pe de altă parte, decizia de concediere nu este un act jurisdicțional, care prin esență este irevocabil.
Revocarea poate interveni chiar după sesizarea instanței cu soluționarea contestației împotriva concedierii, până la rămânerea definitivă a hotărârii instanței de menținere a deciziei, pentru a nu se încălca principiul autorității de lucru judecat.
În ceea ce privește decizia de sancționare disciplinară nr. 2430 din data de (...), tribunalul a constatat că nu există motive de nulitate a acesteia, fiind emisă cu respectarea prevederilor legale.
Suspendarea contractului individual de muncă pe durata cercetării disciplinare prealabile este o prerogativă legală a angajatorului, în condițiile art. 52 alin. 1 lit. a) din Codul muncii.
În speță, prin decizia nr. 2315 din (...), aflată în copie la fila 87 din dosar, intimata a decis suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de (...), înainte de a avea cunoștință de împrejurarea că acesta se află în incapacitate temporară de muncă.
Codul muncii nu cuprinde dispoziții de procedură cu privire la suspendarea contractului individual de muncă și nici cu privire la forma pe care trebuie să o îmbrace actul angajatorului.
Cu toate că este util ca angajatorul să emită o decizie cu privire la suspendare, care să constituie temeiul efectuării înscrierilor necesare în registrul general de evidență a salariaților și în carnetele lor de muncă, aceasta nu trebuie să conțină elementele prevăzute de lege sub sancțiunea nulității pentru decizia de concediere.
De altfel, la data de (...), contractul individual de muncă al contestatorului s-a suspendat oricum de drept pe durata incapacității temporare de muncă, în baza art. 50 alin. 1 lit. b) din Codul muncii.
Fapta săvârșită, respectiv transportarea unei persoane străine, cu autoturismul proprietatea intimatei, în timp ce se afla în interes de serviciu, a fost recunoscută de contestator și dovedită cu probele administrate în cauză.
Fapta constituie abatere disciplinară, conform art. 39 alin. 2 lit. c) din Codul muncii și art. 74 din regulamentul de ordine interioară nr. 664 din (...), potrivit căruia este interzis transportul persoanelor străine cu autoturismul companiei, fără acordul superiorului.
De asemenea, potrivit fișei postului nr. 1703 din (...), salariatul nu are voie să transporte persoane sau mărfuri din afara firmei.
Nu mai puțin însă, potrivit art. 266 din Codul muncii, angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, având în vedere împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului, precum și eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
În speță, contestatorul nu a fost sancționat disciplinar anterior, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse în probațiune.
Nu s-au dovedit în cauză consecințele grave ale abaterii disciplinare săvârșite.
Concedierea disciplinară poate interveni atunci când salariatul săvârșește o abatere gravă sau abateri repetate de la disciplina muncii, de la regulile stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern.
T. a apreciat că abaterea săvârșită de contestator nu justifică desfacerea disciplinară a contractului de muncă, având în vedere împrejurările în care a fost săvârșită, consecințele sale și faptul că este prima sancțiune disciplinară aplicată salariatului.
Așa fiind, în baza art. 266, art. 264, art. 268 alin. 5 din Codul muncii, tribunalul a admis în parte contestația formulată și a dispus înlocuirea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă prevăzută în decizia nr. 2430 din data de (...), emisă de către intimată, cu sancțiunea avertismentului scris.
În baza art. 78 din Codul muncii, tribunalul a dispus reintegrarea contestatorului pe postul avut anterior concedierii și a obligat intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul dacă nu ar fi fost concediat, începând cu data de (...) și până la reintegrarea efectivă pe postul deținut anterior.
Instanța a dispus efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al contestatorului.
Potrivit art. 269 din Codul muncii, în actuala reglementare, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
În ceea ce privește petitul privind obligarea intimatei la plata despăgubirilor în sumă de 5000 E., tribunalul a apreciat că nu s-a dovedit existența și întinderea prejudiciului moral pretins.
Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamantul se face vinovat de săvârșirea abaterii disciplinare pentru care a fost sancționat, iar deciziile atacate au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale, fiind doar înlocuită sancțiunea aplicată cu cea a avertismentului scris, apreciată ca fiind proporțională cu gravitatea faptei.
Raportat la considerentele mai sus-expuse, tribunalul a respins ca neîntemeiate celelalte cereri formulate, privind despăgubirile morale solicitate și constatarea nulității absolute, respectiv, anularea deciziilor emise.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, reținând că a căzut în pretenții, tribunalul a obligat intimata la plata către contestator a sumei de
2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale, apreciate ca fiind ocazionate de petitul subsidiar, admis de instanță.
Împotriva acestei hotărâri a declarat pârâta SC W. & F. S. solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii contestației ca nefondată și menținerea deciziei de concediere atacate ca fiind emisă de angajator cu respectarea dispozițiilor legale de formă și de fond; suspendarea executării civile atacate până la soluționarea recursului - în temeiul art.300 C.pr.civ. și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în recurs.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că sentința atacată este nelegala și netemeinica, întrucât a fost data de judecator cu încălcarea și aplicarea greșita a legislației muncii.
Judecatorul de fond nu poate interveni în aprecierea gravității abaterii disciplinare care sta la baza deciziei unei unități economice de concediere disciplinara a unui salariat. Instanța nu poate interpreta pe de o parte ca decizia de desfacere a contractului de munca este legală sub aspectul condițiilor de formă și de fond, dar, pe de alta parte, sancțiunea aplicată este prea aspră, fără a reține o analiză concreta a rigorilor specifice unității angajatoare.
Deși a rezultat din probele administrate că salariatul a transportat cu mașina unității o persoana străină, iar instanța a reținut aceasta stare de fapt, soluția pronunțată nu a ținut cont de voința angajatorului de a se proteja printr-un regulament intern strict, regulament care fusese adus la cunoștința salariatului și era cunoscut de catre acesta.
Consideră ca prin soluția pronunțată instanța de fond a încălcat dispozițiile art.39 alin.2 lit.b) si c) din Codul muncii care instituie în sarcina salariatului obligațiile ferme de a respecta disciplina muncii și prevederile cuprinse în regulamentul intern.
Având în vedere ca regulamentul intern al unității recurente prevede la art. 74 o dispoziție conformă legii, adusă la cunoștința salariatului prin toate mijloacele și necontestată de acesta, înlăturarea de către instanța de fond a acestei dispoziții reprezintă o ingerința în strategia de funcționare și organizare stabilita de angajator, strategie care este atributul exclusiv al angajatorului.
Prin probele administrate în cauza, s-a dovedit că societatea angajatoare
- investitor străin - este o unitate riguroasă cu numeroși angajați, strict organizată ierarhic pe diferite compartimente, iar accesul în unitate se face pe o poartă unică cu cartela magnetică pe care este marcată ora exactă a intrării și ieșirii salariatului. Prin urmare, este evident ca investitorul străin a dorit să stabilească reguli clare de comportament al salariatilor pentru a asigura disciplina muncii, respectarea obligației de fidelitate față de angajator și pentru a se proteja de interpretări diferite a normelor din regulamentul intern.
Asadar, încălcarea de către salariat a obligației de a nu transporta cu mașina unității persoane străine reprezintă o abatere gravă care se sancționează potrivit regulamentului intern cu desfacerea disciplinara a contractului de munca, cu atat mai mult cu cât în concret s-a dovedit că la momentul surprinderii în trafic a salariatului cu o persoana străina în mașină, acesta transporta marfa de valoare importanta.
Salariatul P. D. A. - angajat pe postul de conducator auto (sofer profesionist) a fost văzut de către d-na S. L. în data de (...) între ora 9:00 si
10:00 conducand auto MM-IO-WKF proprietatea W. & F. pe raza localității C., jud. M. având pe bancheta din față o persoana străina societății, o persoana cu caracteristicile brunet, foarte corpolent, îmbrăcat în haine de culoare închisa, purtând pe cap căciula neagră.
Abaterea disciplinară a fost dovedită prin audierea martorului ocular - dna. S. L. și prin recunoașterea directă a contestatorului P. D..
Abaterea disciplinară este deosebit de gravă datorită faptului că firma prin conducatorii auto transporta produs finit - confecții textile de valori importante atât în țară cât și în străinătate și prin transportarea altor persoane se pune în pericol atât siguranța mărfii cât și răspunderea firmei pentru o alta persoana în cazul în care s-ar întâmpla un accident rutier.
Societatea intimată a făcut atât dovada valorilor care erau transportate în mod obișnuit cu acest vehicul de către salariatul P. D., cât și dovada valorii mărfii care era transportata la momentul săvârșirii abaterii disciplinare - împrejurări care au relevanță pentru stabilirea proporționalității sancțiunii aplicate.
Interdicția expresă de a transporta alte marfuri sau alte persoane cu autovehiculele aparținând societății se adresează în mod special angajaților societății pe posturile de conducatori auto, care în calitatea lor de șoferi profesioniști trebuie să dea dovadă de mai multă responsabilitate față de valorile materiale care le sunt încredințate pe durata transportului în țară sau în străinătate.
Inculcarea de către reclamant a acestei interdicții pe care o cunoștea foarte bine este extrem de gravă raportat la funcția de conducător auto profesionist pe care o deținea.
În drept, pârâta apreciază că fapta salariatului P. D. A. - săvârșită în legătura cu munca constituie o încălcare a art.39 alin.2 lit. b), c), d) din Codul Muncii, a art.74 din Regulamentul de O. I. nr.664/(...) însușit și semnat de dl. P. la data de (...), unde se arată că: „Este interzis transportul persoanelor străine cu autoturismul companiei decât cu acordul superiorului sau transportul de mărfuri, altele decât cale care sunt proprietatea W. & F."; și a
Fișei postului nr.1703/(...) însușită și semnată la data de (...) aliniat nr.15 unde
„salariatul nu are voie sa transporte persoane sau marfuri din afara firmei"; a unității cunoscut de către salariat și reprezintă abatere disciplinară în înțelesul textului art.263 alin.2 din Codul Muncii.
Consideră că față de cele petrecute, salariatul a încălcat obligații esențiale precum:
1. obligația de respectare a disciplinei muncii;
2. obligația de respectare a prevederilor cuprinse în regulamentul intern;
3. obligația de fidelitate față de angajator în executarea atribuțiilor de serviciu.
Articolul 74 din R.O.I. care a fost încălcat de salariat conține dispoziții în concordanță cu legislația muncii în vigoare în România și reflecta dorința angajatorului de a avea o unitate disciplinata și angajați corecți și riguroși. Atâta timp cât angajatorul și-a respectat cu prisosință toate obligațiile față de reclamant (a achitat fără întârziere toate drepturile salariale), este firesc ca și reclamantul să respecte disciplina muncii.
Totodată, solicită instanței să se observe și să rețină împrejurarea că salariatul nu a contestat niciodată regulamentul intern.
Intimatul P. D. A. prin întâmpinare a solicitat respingerea ca nefondat arecursului declarat în cauză.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,
Curtea de A. reține următoarele:
Contrar celor invocate de recurentă, se apreciază că în lipsa unei limitări legale exprese, controlul judecătoresc al actului de sancționare este unul devolutiv, astfel încât analizând legalitatea și temeinicia deciziei de sancționare, instanța judecătorească este competentă să se pronunțe inclusiv cu privire la legalitatea și temeinicia sancțiunii disciplinare și să înlocuiască sancțiuneaaplicată de angajator cu una mai ușoară. În acest fel nu se creează angajatului o situație mai grea decât cea avută anterior introducerii acțiunii și se asigură și realizarea scopului răspunderii disciplinare, în sensul că dacă s-ar recunoaște numai dreptul instanței de judecată de a anula sancțiunea aplicată, ar angajatul ar rămâne nepedepsit, întrucât nu s-ar mai putea aplica o nouă sancțiune pentru aceeași faptă.
Referitor la modul concret în care s-a realizat individualizarea sancțiunii de către angajator, respectiv reindividualizarea de către instanța de fond a sancțiunii aplicate de către angajator, Curtea reține că măsura desfacerii contractului individual de muncă este cea mai gravă sancțiune disciplinară, la care trebuie să se recurgă numai când față de circumstanțele, conținutul și urmările faptelor culpabile se impune concluzia că menținerea persoanei vinovate în cadrul colectivului angajatorului nu mai este posibilă. De asemenea, avertismentul scris este cea mai ușoară sancțiune disciplinară, aplicabilă salariaților care au săvârșit abateri de mică importanță.
Analizând criteriile legale prevăzute de art. 266 din Codul muncii, Curtea reține referitor la consecințele abaterii disciplinare că acestea se interpretează nu dar prin prisma unui pericol real, efectiv creat angajatorului, dar și prin posibilitatea ca activitatea angajatului să pună în pericol patrimoniul unității. Astfel, din coroborarea înscrisurilor administrate în cauză, respectiv A. de însoțire a mărfii nr. 3081/(...) (fila 189 dosar fond) cu Foaia de parcurs a intimatului din (...) (fila 201 dosar fond) rezultă că acesta nu a efectuat transportul din (...) la SC W.ING B. S. U., întrucât nu a semnat de primire pe avizul de însoțire a mărfii. De asemenea, avizul de însoțire a mărfii nr. WF
000050/(...) (fila 135 dosar fond) atestă un transport dinspre S. spre M. A., iar intimatul a fost sancționat pentru că în data de (...) a condus autoturismul proprietatea societății pe ruta S.-B. M. având pe bancheta din față o persoană străină.
Drept urmare, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că în momentul săvârșirii faptei intimatul nu transporta marfă, prin abaterea disciplinară nu s-a pus în pericol siguranța mărfii, așa cum susține recurenta. Aceasta nu înseamnă însă că fapta săvârșită de intimat este una minoră, așa cum a reținut instanța de fond, întrucât în calitate de angajat acesta avea obligația să respecte dispozițiile art. 74 din Regulamentul de ordine interioară care nu condiționează interdicția de a transporta cu autoturismul societății persoane străine acesteia în funcție de transportul efectuat.
În ceea ce privește comportarea generală în serviciu a salariatului, criteriu de individualizare prevăzut de art. 266 lit.d) din Codul muncii, Curtea reține din declarația martorului P. I. (fila 181 dosar fond) că intimatul a refuzat să îl transporte pe acesta cu mașina aparținând societății recurente. De asemenea, intimatul nu a mai fost sancționat disciplinar și a recunoscut săvârșirea faptei comise.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că deși fapta săvârșită de intimat este relativ gravă, față de circumstanțele, conținutul și urmările sale aplicarea celei mai grave sancțiuni disciplinare este excesivă. În concret, se apreciază că următoarea sancțiune ca gravitate după desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, respectiv sancțiunea reducerii salariului de bază al reclamantului pe o durată de 3 luni cu 10% aplicată pentru abaterea disciplinară săvârșită de intimat este suficientă pentru a se realiza scopul sancționator, preventiv și educativ al răspunderii disciplinare.
În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a art. 3041 și 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va admite în parte recursul declarat de pârâta SC W. & F. S. împotriva sentinței civile nr. 1074 din (...) a T.ui M.pronunțată în dosar nr. (...), care va fi modificată în parte în sensul că se va înlocui sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă prevăzută în decizia nr. 2430 din (...) emisă de către pârâtă cu sancțiunea reducerii salariului de bază al reclamantului pe o durată de 3 luni cu 10%.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Întrucât recurenta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată din recurs, iar pârâta a căzut parțial în pretenții în temeiul art. 276 Cod procedură civilă se va obliga recurenta să plătească intimatului P. D. A. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs, reprezentând onorariu de avocat diminuat (fila
25 dosar fond).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de pârâta SC W. & F. S. împotriva sentinței civile nr. 1074 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că înlocuiește sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă prevăzută în decizia nr. 2430 din (...) emisă de către pârâtă cu sancțiunea reducerii salariului de bază al reclamantului pe o durată de 3 luni cu 10%.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Obligă recurenta să plătească intimatului P. D. A. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 07 februarie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. D. S. D. D. G.
G., C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond: D.M.H. și M.C.
| ← Decizia civilă nr. 2699/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2160/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
