Decizia civilă nr. 3079/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3079/R/2011
Ședința n 19 septembrie 2011
Instanța constituită din: P. : L. D.
JUDECĂTOR : D. G.
JUDECĂTOR : I. T. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. "PRO AS" S. împotriva sentinței civile nr.1984 din 21 martie 2011, pronunțată de Tribunalul
Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați C. J. S. și D. G. DE A. S. ȘI P. C. S., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtului intimat C. J. S., consilier juridic F. C. G., lipsă fiind reprezentantul reclamanților recurenți S. „ PRO AS"; S. și reprezentantul pârâtei intimate D. G. de A. S. și P. C. S.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 16 septembrie 2011, pârâtul intimat C. J. S. a transmis prin fax întâmpinare, într- un singur exemplar.
Reprezentanta pârâtului intimat C. J. S. depune la dosar delegație și întâmpinare și arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtului intimat C. J. S. solicită respingerea recursului și pe cale de consecință, menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, susținând concis motivele expuse în scris prin întâmpinarea depusă la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A Î n urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 1., pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), s-a respins ca nefondată acțiuneaformulată de S. „. AS"; S. - prin președinte D. M., în numele membrilor de sindicat - personal contractual, în contradictoriu cu pârâții C. J. S. și D. G. de A. S. și P. C. S., având ca obiect obligarea pârâtului la calcularea, alocarea și plata către reclamanții membri de sindicat a drepturilor salariale neacordate, începând cu 04 iulie 2010 și până la pronunțarea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești, reprezentând diferența dintre salariile cuvenite și cele efectiv încasate, prin reținerea unui procent de 25% din salariu, sume actualizate cu rata inflației de la data scadentei fiecăreia și până la data plațiiefective a sumelor datorate, precum și obligarea pârâtului la revocarea măsurii reținerii ilegale din salariu și plata drepturilor salariale integral și pe viitor.
Soluția menționată se fundamentează, pe următoarele considerente:
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a C.ui J. S. instanța a reținut faptul că, în calitate de autoritate deliberativă, acesta aprobă proiectul de buget sau de rectificare a bugetului DGASPC S. care este angajatorul reclamanților și în consecință, are calitate procesuală raportat la obiectul acțiunii. Prin urmare, excepția a fost respinsă.
Referitor la fondul cauzei s-a reținut că reclamanții sunt sau au fost angajați cu contract individual de muncă ai pârâtei. Î. cu drepturile salariale aferente lunii iulie 2010, reclamanții au primit salariile diminuate cu un procent de 25% (f. 22-29).
Această diminuare s-a făcut în temeiul prevederilor art. 1 alin. (1) din L. nr. 118/2010, potrivit cărora „cuantumul brut al salariilor/soldelor/îndemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, îndemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii - cadru nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de U. a G. nr.1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și unele măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25% .
Potrivit alin.(2) al aceluiași articol „În situația în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei˝. Aceste prevederi au intrat în vigoare la data de (...).
Urmare a sesizării C. C. aceste prevederi au fost supuse controlului de constituționalitate iar prin D. nr. 8. a C. C. s-a constatat că sunt constituționale.
Într-adevăr, potrivit art. 10 din Codul muncii salariatul are dreptul pentru munca prestată în temeiul contractului individual de muncă la un salariu în bani negociat cu ocazia încheierii acestui contract dar la art. 164 alin. (1) din Codul Muncii se prevede faptul că asupra acestui salariu pot fi operate rețineri în cazurile prevăzute de lege.
Existând cadrul legal pentru ca angajatorul să opereze aceste rețineri s-a constatat faptul că pârâta a procedat în mod legal și în consecință, cererea reclamanților a fost respinsă ca nefondată.
În termen legal, a declarat recurs S. „. AS"; S. pentru reclamanți, solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței atacate, cu consecința obligăriipârâților la plata diferențelor dintre salariile cuvenite potrivit contractului individual de munca si salariile plătite efectiv începând cu luna iulie 2010, sume actualizate in funcție de rata inflației de la data scadenței fiecărei sume si până la plata efectivă.
Recurentul critică sentința primei instanțe întrucât reducerea unilaterala a salariului brut cu 25%, în temeiul dispozițiilor art. I din L. nr.118/2010, privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, încalcă prevederile Declarației Universale a D. Omului si pe cele ale art. l alin. l din Primul protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, ratificata de R. prin L. nr.30/(...), dispoziții ce privesc protecția proprietății.
În acest sens subliniază că reglementările internaționale au întâietate în fata celor interne, inclusiv in fata Constituției României, statuările C. Europene a D. Omului de la S. având prioritate fata de cele ale C. C. a României, fiind obligatorii pentru instanțele de judecata.
De asemenea, recurentul formulează o analiză exhaustivă a condițiilor de aplicare a dispozițiilor art. 1 din Primul protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, apreciind, în esență, că acesta a fost încălcat, ca urmare a nerespectării principiului proporționalității, în contextul în care rezultă imposibilitatea salariaților reprezentați în cauză de a obține o despăgubire, chiar și parțială, dar adecvată în cadrul privării de proprietate, fiind, practic, rupt echilibrul între necesitatea protecției dreptului de proprietate și exigențele de ordin material.
Prin întâmpinarea depusă la data de (...), pârâtul C. J. S. s-a opus admiteriirecursului, învederând că diminuările salariale au fost operate în baza Legii nr.
118/2010, a cărei constituționalitate a fost stabilită de către Curtea
Constituțională.
Mai mult, arată că, începând cu data de (...), a intrat în vigoare L. nr.
285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este nefondat.
Curtea constată că soluția primei instanțe este legală și temeinică însă, apreciază că se impun o serie de nuanțări, după cum urmează:
Reclamanții au investit instanța competentă de jurisdicție a muncii cu verificarea legalității reducerii drepturilor salariale cuvenite potrivit contractului individual de muncă, începând cu luna iulie 2010, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 118/2010, respectiv, cu solicitarea de a dispune instanța plata diferențelor salariale cuvenite potrivit contractului individual de muncă, dintre sumele încasate cu acest titlu în baza Legii nr. 118/2010 și sumele stabilite prin contractul individual de muncă, începând cu luna iulie 2010, actualizate cuindicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
Reclamanții se consideră vătămați în drepturile sale prin aplicarea art.1 din L. nr.118/2010, care prevede următoarele:
„Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
În situația în care din aplicarea prevederilor alin.1 rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei";.
În principiu, Curtea reține că, deși art. 157 alin. 2 din Codul muncii prevede că sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale, se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative și nu prin negocieri individuale și/sau colective cu angajatorul, aceasta nu înseamnă că legislația națională și internațională le oferă salariaților plătiți din fonduri publice o protecție mai redusă în ceea ce privește dreptul lor la menținerea stabilității salariale și a siguranței lor economice și sociale, decât celor plătiți de către angajatori din sectorul privat.
Astfel, în cazul salariaților din sectorul public, salariul, astfel cum a fost stabilit prin lege, în speță printr-o Lege unică de salarizare, respectiv L. nr. 3., rămâne un element esențial al contractului individual de muncă, conform art. 41 din Codul muncii, fiind deopotrivă cauză și obiect al raporturilor de muncă,care nu poate fi modificat/redus de către angajator, de către S., prin acte normative, în mod discreționar, iar legile ce afectează acest drept trebuie să fie suficient de previzibile și să respecte dreptul angajaților la informare, pentru ca aceștia să își poată orienta conduita în raport de măsurile ce urmează a fi luate.
În acest sens este și art. 6 alin. 1 din L. nr. 24/2000, potrivit căruia, orice proiect de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care R. este parte, precum și cu jurisprudența C. Europene a D. O.
De asemenea, strâns legat de condițiile generale de previzibilitate a actelor normative în materie de salarizare, în mod special Codul muncii, prin art. 17 alin.4, ce a transpus prevederile Directivei C.ui 91/533/CEE din 14 octombrie
1991, garantează în mod nediscriminatoriu atât salariaților din domeniul public, cât și celor din sectorul privat, pentru buna desfășurare a relațiilor de muncă, dreptul la informare asupra tuturor elementelor raporturilor de muncă, în primul rând asupra celor esențiale ale acestora, ce privesc condițiile prestării muncii și salariul, astfel încât, măsurile legislative adoptate în domeniul salarizării să fie previzibile și nediscriminatorii.
Având în vedere că sectoarele de activitate în care prestează munca salariații plătiți din fondurile publice sunt de o deosebită însemnătate și responsabilitate, că în aceste domenii activează foarte multe persoane care au înalt grad de pregătire profesională, de specializare, care au fost angajați sau numiți în funcții, cu respectarea legislației, doar prin concursuri sau examene severe, că o parte însemnată dintre angajații ce fac parte din această categorie, datorită incompatibilităților prevăzute de actele normative în vigoare, nu ar putea să-și asigure menținerea unor venituri lunare pe care aveau speranța de a le obține, muncind în sectorul privat, se impune ca S. să asigure acestora, în mod nediscriminatoriu față de lucrătorii din sectorul privat, stabilitatea și previzibilitatea salarială, siguranța economică a lor ca indivizi și, implicit, a familiilor lor, acesta trebuind să fie un deziderat pentru S. și un obiectiv de interes public.
Riscul pe care și-l asumă statul în situația în care nu asigură o asemenea stabilitate a veniturilor lunare realizate în urma muncii prestate, salariaților plătiți din fonduri publice, este tocmai orientarea lucrătorilor, mai ales a acelora cu înaltă calificare, spre sectorul privat, care poate să le garanteze respectarea stabilității și previzibilității salariale.
Pentru argumentele prezentate anterior, Curtea consideră că salariații reprezentați în cauză aveau în cauză și un drept de creanță, „o speranța legitimă";, "un bun"; în sensul Convenției Europene a D. O.
Se reține însă că, măsura luată prin L. nr.118/2010, constând în restrângerea exercițiului dreptului reclamanților, respectiv în reducerea drepturilor salariale cu 25%, fără a fi afectată substanța bunului, a fost determinată de motive de utilitate publică, în contextul crizei economice profunde cu care se confrunta R., care putea pune în pericol stabilitatea economică a României și, prin aceasta, siguranța națională, situație ce a impus adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional.
Potrivit art. 16 alin. 1, prevederile acestei legi, intrate în vigoare la data de
(...), se aplică până la data de 31 decembrie 2010, fiind deci, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din L. nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții temporare, păstrându-se astfel justulechilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Art. 53 din Constituție prevede că exercițiul unor drepturi sau al unorlibertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. R. poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Art.1 din Protocolul adițional la C. prevede că orice persoană fizică saujuridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Pentru aceste motive, se reține că, în speță, restrângerea exercițiului dreptului reclamanților s-a efectuat cu respectarea cerințelor art. 53 din
Constituție și nu încalcă prevederile art.1 din Protocolul adițional la C. E. a D. O.
De altfel, potrivit deciziei nr.874/(...) a C. C., Guvernul a opinat că măsurile dispuse prin L. nr.118/2010 sunt legale și conforme jurisprudenței CEDO, tocmai având în vedere faptul că acestea reprezintă doar restrângeri ale exercițiului unor drepturi, nefiind afectată substanța acestora și că au fost luate pe o perioadă determinată, iar Curtea Constituțională a reținut că măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat.
Curtea Constituțională a mai reținut, prin aceeași decizie, că este evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată, aceasta fiind de esența art.53 din Constituție.
În acest sens, Curtea Constituțională a constatat că măsura criticată are o durată limitată în timp, și anume până la data de 31 decembrie 2010.
S-a reținut că aceasta: "Este o obligație de rezultat pe care și-o impune legiuitorul, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exercițiului drepturilor."; Or, tocmai acest caracter temporar al restrângerii exercițiului drepturilor este de esența textului art.53 din Constituție.
De asemenea, prin D. nr. 1., Curtea Constituțională a reținut, analizând dispozițiile art. 10 cap. III din L. nr. 329/2009, următoarele: „Se impune subliniat însă faptul că de esența legitimității constituționale a restrângerii exercițiului unui drept sau al unei libertăți este caracterul excepțional și temporar al acesteia. Într-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor și libertăților fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ce excepție, dacă nu există altă soluție pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol. Este sarcina statului să găsească soluții pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică și socială adecvată. Diminuarea veniturilor personalului din autoritățile și instituțiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporțională cu situația invocată de inițiatorul proiectului de lege";.
Ca o confirmare a caracterului temporar al Legii nr.118/2010 este și faptul că și faptul că, începând cu data de (...), a intrat în vigoare L. nr.
285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, prin care s-a stabilit că pentru anul 2011, cuantumul brut al salariilorde bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Pe cale de consecință, pentru aceste considerente, Curtea apreciază că soluția primei instanțe, dată cererii reclamanților, având ca obiect plata diferențelor salariale, dintre sumele cuvenite potrivit contractului individual de muncă, și cele achitate efectiv (respectiv, restituirea diferenței de 25% din salariu, reținută în 2010, în temeiul Legii nr. 118/2010), începând cu luna iulie
2010 este legală, impunându-se a fi menținută ca atare.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 3041, art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C. proc. civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. "PRO AS" S. împotriva sentinței civile numărul 1984 din (...) a T.ui S. pronunțate în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
P.
JUDECĂTORI G REFIER L . D.
D. G.
I. T. C. M.
Red.DG/dact.MS ;
2 ex./(...);
Jud.fond: R.M. P.
| ← Decizia civilă nr. 3036/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 730/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
