Decizia civilă nr. 4077/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 4077/R/2011
Ședința publică din data de 27 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘED.TE :ANA I. JUDECĂTOR : A. A. C. JUDECĂTOR: A. C. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții recurenți H. V., A. E., G. M., B. N., S. T., P. C., L. E., O. E., F. I., S. R., G. E., E. E., V. K., D. S., G. A. - S., K. R., G. M., C. V., K. M., O. A., B. C. prin L. S. D. Î. S., precum și recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. S. împotriva sentinței civile nr. 3209 din (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosar nr. (...), privind și pe pârâții-intimați P. C. S., C.
LOCAL AL C. S., I. Ș. AL J. S., Ș. G. N. S., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamanților recurenți, avocat I. D. A., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
R.ul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 21 octombrie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat I. Ș. J. S., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 al. 2 Cod procedură civilă.
Reprezentanta reclamantei recurente depune la dosar nota de cheltuieli și arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursurilor.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței primei instanțe și pe cale de consecință, admiterea în întregime a acțiunii reclamanților, respectiv obligarea intimaților la calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-
2010, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de L. nr. 1., în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare, anume cu 10 zile anterior plecării în concediu, plata diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, obligarea pârâților la asigurarea finanțării pentru plata sumelor solicitate, precum și la plata cheltuielilor de judecată, susținând pe larg motivele invocate în memoriul de recurs depus la dosar, cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice
- prin D. G. a F. P. S. solicită respingerea acestuia ca nefondat, atât pe fond cât și pe excepția lipsei calității procesuale pasive, apreciind că fiecare dintre pârâți au calitate procesuală, fiind ordonatori de credite principali sau secundari.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3209 din (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosar nr. (...) a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a M.ui F. P., excepție invocata de acest parat.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a I.ui Ș. J. S., excepție invocata de acest parat.
A fost admisă în parte cererea formulată de: H. V., A. E., G. M., B. N.,
S. T., P. C., L. E., O. E., F. I., S. R., G. E., E. E., V. K., D. S., G. A.-S., K.
R., G. M., C. V., K. M., O. A., B. C., prin reprezentant L. S. din I. S., în contradictoriu cu pârâții Ș. G. N. S., C. local S., primarul S. și Ministerul
Finanțelor Publice.
A fost obligat pârâtul de rândul 1 să calculeze și să achite reclamanților diferențele dintre indemnizația de concediu cuvenită pentru anul școlar 2009 - 2010 fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de art. 1 alin. 1 din L. nr. 1. și indemnizația de concediu efectiv încasată pentru zilele de concediu de odihnă efectuate înaintea datei de 03 iulie 2010.
A fost respinsă ca nefondată cererea reclamanților de acordare a acelorași drepturi pentru zilele de concediu de odihnă efectuate după data de 03 iulie 2010, inclusiv.
Au fost obligați pârâții de rândul 2, 3 și 4 sa asigure fondurile necesare efectuării acestor plăti.
Au fost obligați pârâtii la plata către reclamant a sumei de 186 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a M.ui F. P. a fost apreciată ca fiind nefondată și a fost respinsă întrucât potrivit art.19 din L. nr.500/2002, privind finanțele publice, M. E. și F. coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție iar potrivit art.3 alin.l pct.2 din HG nr.208/2005 privind organizarea și funcționarea M.ui E. și F. și a Agenției Naționale de A. F., în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: „... elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
M. E. și F. este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea M.ui E. și F. pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de P., precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Pe cale de consecință, M. E. și F. are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
M. E. și F. este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Justiției, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din L. nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă M. E. și F. este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar), ceea ce îi conferă legitimare procesuală pasivă în prezenta cauză.
Obiectul litigiului constituindu-l sume datorate pe un an calendaristic și bugetar finalizat, respectiv pe anii 2009 - 2010 este evident că nu se pot include în bugetul de cheltuieli pe anul 2011, sume datorate pe anii bugetari încheiați, fără chemarea în judecată a M.ui E. și F..
Proiectul de buget pe un an include cheltuielile previzibile și determinabile pe care ordonatorul de credite le poate anticipa, or pentru a include în bugetul pe anul 2011 sume aferente anilor 2009 - 2010, care la momentul respectiv nu puteau fi anticipate, este evident că se impunea chemarea în judecată a M.ui F. P. baza prevederilor Legii nr. 388/2007.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a I.ui Ș. J. S. s-a observat că, în baza dispozițiilor din H.G. nr.5. de aprobare a N. pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, începând cu anul
2001, finanțarea instituțiilor din învățământul preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea. Acest pârât nu are nici o atribuție legală sub aspectul plății drepturilor salariale ale reclamanților iar între reclamanți și acest pârât nu există raporturi juridice de muncă. Față de cele reținute instanța va admite excepția lipsei calității procesual pasive a I.ui Ș. J. S.
În ceea ce privește fondul cauzei instanța a reținut următoarele :
Reclamanții sunt salariații pârâtei Ș. G. N. S. județul S. în calitate de personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic, așa cum reiese din adeverințele și contractele individuale de muncă eliberate de această unitate de învățământ și depuse la dosarul cauzei.
Reclamanții și-au efectuat concediul de odihnă aferent anului 2010 în lunile iunie, iulie și august, astfel cum rezultă din tabelele depuse la dosarul cauzei. Cuantumul indemnizației a fost redus cu 25% în temeiul Legii 1. privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Potrivit dispozițiilor art.145 alin.l din Codul Muncii pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.
Conform alin.2 indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. D. alin. 3 sunt în sensul că indemnizația de concediu deodihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.
Potrivit dispozițiilor art.103 lit.a din L. nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data pentru care se solicită plata diferenței de indemnizație "C. didactice beneficiază de dreptul la concediu astfel: a) concediul anual cu plată, în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin
62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale; în cazuri bine justificate, conducerea instituției de învățământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă; normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de M. învățământului împreună cu sindicatele recunoscute pe plan național; (...)".
Conform dispozițiilor art.146 din L. nr.128/1997, în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică celelalte dispoziții din legislația muncii.
Potrivit dispozițiilor art.147 alin.3 din L. nr. 128/1997, în termen de 6 luni de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al R., M. învățământului va elabora normele metodologice, regulamentele și instrucțiunile ce decurg din aplicarea legii, care, de asemenea, se vor publica în Monitorul Oficial al R..
Potrivit dispozițiilor art.7 alin.l din HG nr.250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, pe durata concediului de odihnă, salariații au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime și, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă."
Prin O. nr.3. din (...) au fost aprobate Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art.103 din L. nr.128/1997 și a Hotărârii G. nr.
250/1992, republicată.
Prin dispozițiile art.1 din L. nr.1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, s-au prevăzut următoarele: cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii- cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
D. interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că acest temei de drept este incident inclusiv în cazul indemnizației pentru concediu de odihnă cuvenită reclamanților, salariați din învățământ, pentru perioada efectuării concediului de odihnă efectuat după data intrării în vigoare a Legii nr.1..
Pentru a reține astfel, T. a avut în vedere natura juridică a indemnizației pentru concediu de odihnă și faptul că aceasta reprezintă echivalentul salariului pentru perioada în care se efectuează concediul de odihnă.
Întrucât, potrivit dispozițiilor art.7 alin.l din HG 250/1992 indemnizația de concediu se raportează la media zilnică a salariului de bază,sporului de vechime și, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă, întrucât pentru perioada ulterioară datei de intrare în vigoare a Legii 1., salariul (în raport de care se determină și indemnizația pentru concediu de odihnă) a fost redus cu 25%, înseamnă că la rândul ei inclusiv indemnizația de concediu se reduce cu 25%.
Conform alin.2 al art.7 din HG nr.250/1992, media zilnică a veniturilor prevăzute la alin. (1) se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu.
Așa cum anterior s-a mai menționat, prin O. nr.3. din (...) au fost aprobate Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr.
128/1997 și a Hotărârii G. nr. 250/1992, republicată.
Conform pct.21 din Normele metodologice, pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Conform pct. 22 media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din flecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
În sistemul bugetar, legiuitorul a reglementat în mod particular, prin dispoziții legale speciale față de cele din Codul Muncii,modul de calcul și plată al concediilor de odihnă, iar aceste prevederi legale speciale sunt menținute, după cum rezultă din interpretarea art. 48 alin.2 din L. nr.33/2009.
Dreptul la încasarea indemnizației de concediu de odihnă într-un anumit cuantum se desființează dacă salariatul nu desfășoară activitate pe durata pentru care a efectuat zilele de concediu și dacă intervin modificări ale cuantumului salariului în perioada în care este efectuat concediul de odihnă, în sensul că acesta fie se majorează, ceea ce atrage implicit majorarea și a indemnizației corespunzătoare fie, în măsura în care pentru lunile în care se efectuează concediul drepturile salariale sunt diminuate la rândul ei indemnizația se diminuează.
Ca atare, împrejurarea că L. 1. nu era în vigoare la data la care ar fi trebuit să se calculeze și să se plătească indemnizația de concediu nu poate conduce la concluzia că ea nu se aplică indemnizației aferente perioadei de concediu efectuat după data intrării în vigoare a actului normativ menționat, ci, dimpotrivă, incidența acestuia este determinată de singurul criteriu care explică aplicarea în timp a legii, respectiv de momentul efectuării concediului de odihnă, pentru că incidența unui act normativ asupra situației de fapt analizate se raportează la momentul când acea situație intră în derulare și nu la un moment anterior.
Prin urmare, aplicarea prevederilor Legii nr. 1. pentru perioada de concediu de odihnă din intervalul (...)-(...) este legală și nu încalcă principiul neretroactivității.
Faptul că plata, indemnizației pentru concediu de odihnă se efectuează de regulă cu cel puțin 10 zile (conform Codului Muncii) lucrătoare înainte de plecarea in concediu nu are relevanță, deoarece șidacă aceste drepturi ar fi fost achitate în proporție de 1., plătitorul ar fi avut la îndemână acțiune civilă pentru recuperarea sumelor achitate necuvenit.
Or, în prezenta cauză, indiferent de faptul că drepturile reprezentând indemnizația de concediu de odihnă ar trebui să fie plătite anterior, aceasta ar fi reprezentat o plată în avans, o plată anticipată, ceea ce înseamnă că în privința conținutului dreptului cuvenit, mai exact în privința valorii indemnizației, se poate proceda la regularizarea ulterioară, în funcție de mai multe aspecte: nr. de zile cuvenit, în măsura în care i s-a acordat concediu și indemnizația aferentă pentru un număr de zile mai mare decât cele efectiv cuvenite în raport de zilele lucrate; cuantumul stabilit, în măsura în care în perioada de efectuare a concediului de odihnă au intervenit modificări ale cuantumului acestuia(fie în sensul majorării, fie în sensul diminuării).
Instanța a respins ca nefondată cererea reclamanților de acordare a acelorași drepturi pentru zilele de concediu de odihnă efectuate după data de 03 iulie 2010, inclusiv și a obligat pârâții C. local, P. și Ministerul
Finanțelor Publice, în virtutea atribuțiilor conferite de lege, să asigure fondurile necesare efectuării acestor plăți.
În baza art.274 Cod procedură civilă, pârâții Ș. G. N. S., C. local S. primarul S. și Ministerul Finanțelor Publice au fost obligați la 186 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal reclamanții prin L. S. din Î. S., solicitând modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii reclamanților și în consecință, obligarea intimaților la calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferent anului
școlar 2009-2010, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de L. nr. 1., plata diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar
2009-2010, obligarea pârâților la asigurarea finanțării pentru plata acestor sume și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că la momentul la care indemnizația pentru concediu de odihnă ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de art. 30 din L. nr. 330/2009, iar după intrarea în vigoare a Legii învățământului nr. 1/2011, forma de reglementare a concediului de odihnă este cea prevăzută de art. 269.
Instanța de fond a aplicat în mod greșit prevederile O.ui nr. 3. și HG nr. 250/1992.
Recurenții au mai invocat în sprijinul recursului lor dispozițiile art. 45 din Codul Muncii și prevederile art. 1 din protocolul nr. 1 al C.E.D.O.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a I.ui J. S., recurenții au arătat că instanța de fond a apreciat greșit această excepție, pentru că, calitatea procesuală pasivă a acestui pârât este justificată de prevederile art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 și art. 142 din L. nr.
84/1995.
Hotărârea a fost atacată cu recurs și de pârâtul Ministerul Finanțelor
Publice, care a solicitat admiterea excepției lipsei calității lu procesuale pasive și în consecință, respingerea cererii de chemare în judecată față de el, pe baaza acestei excepții.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că în mod greșit a fost respinsă această excepție de către prima instanță, prin aceasta ignorându- se nu numai dispoziția constituțională conform căreia legea bugetului de stat se aprobă de către Parlamentul României, unică autoritate ce are această atribuție, ci și de dispozițiile HG nr. 5. privind aprobarea N.metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, în vigoare, până la data de (...), când a intrat în vigoare HG nr. 2192/2004 și ale art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG nr. 34/2009.
Pârâtul a mai invocat în sprijinul recursului său dispozițiile Legii nr.
500/2002, HG nr. 39/2009, L. nr. 215/2001, concluzionând în sensul că
Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia nerevenindu-i decât obligația de aprobare a statelor astfel întocmite de ordonatorii de credite.
Ministerul Finanțelor Publice este autoritate publică centrală, nu este parte în raportul juridic dedus judecății și nici nu-i revine obligația de plată a drepturilor salariale pretinse de reclamanți.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul I. Ș. J. S. s-a opus admiterii recursului reclamanților, cu motivarea că indemnizația de concediu este un drept de natură salarială, căruia îi este aplicabilă L. nr. 1..
Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut excepția lipsei calității lui procesuale pasive și a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Examinând recursul reclamanților, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este întemeiat în parte și în consecință, și în baza art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l admită în parte pentru următoarele considerente:
Reclamanții sunt angajați ai pârâtei S. G. NR. 2 S. în calitate depersonal didactic, didactic auxiliar și nedidactic.
În cursul anului școlar 2009-2010 reclamanții au intrat în concediu de odihnă la data de 14-15 iunie 2010, în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiindu-le diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr. 1..
Reclamanții au contestat, prin acțiune, această măsură, apreciind că pentru lunile iulie și august 2010, în care reclamanții s-au aflat în concediude odihnă, acestora li se cuvenea o indemnizație de concediu nediminuată, întrucât, pe de o parte, L. nr. 1. nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte, plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.
În aprecierea caracterului întemeiat al pretențiilor reclamantilor, curtea va porni de la dispozițiile art. 1 din L. nr. 1., act normativ aplicabil la data de 3 iulie 2010, potrivit căruia, cuantumul brut al salariilor, indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, stabilite în conformitate cu prevederile Legii cadru nr.
330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale OUG nr. 1., se diminuează cu 25%.
Dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, în aplicarea căruia s-a emis O. nr. 3. pentru aprobarea N. metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ. In anexa 1 pct. 21 și 22 din OUG nr. 3. se reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, stabilindu-se că pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu, iar în cazul în care, concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct, pentru fiecare lună în parte.
Această reglementare este în concordanță și cu disp. art. 7 din HG nr. 250/1992 republicată, aplicabilă tuturor salariaților din unitățile bugetare, care prevede la alin. 1 că salariații au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă, iar la alin.
5 că indemnizația de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu.
Susținerea instanței de fond conform căreia „în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială cu caracter derogator de la dispozițiile art. 145 din Codul Muncii, care nu sunt incidente în speță";, este reală, însă se impune a reține și dispozițiile art. 145 din Codul muncii, devenit art. 150 după republicare, conține dispoziții similare cu cele ale art. 7 din HG nr. 250/1992 și cu cele din anexa nr. 1 la O. nr. 3..
În cauză, față de împrejurarea că reclamanta a plecat în concediu legal de odihnă înainte de data de 1 iulie 2010, concluzia care se impune este aceea că plata era datorată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1. (3 iulie
2010), că reclamanta era îndreptățită a-i fi plătită indemnizația de concediu de odihnă cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.
Drept urmare, curtea constată că este întemeiată susținerea reclamanților conform căreia nu i se putea aplica diminuarea cu 25% a indemnizației de concediu de odihnă, prevăzută de L. nr. 1., decât cu încălcarea prevederilor art. 15 alin. 2 din Constituție și art. 1 C. civ. Că este așa, o dovedește cu prisosință Decizia în interesul legii nr. 20/(...), pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 20/2011, în soluționarea unui recurs în interesul legii, decizie prin care instanța supremă a admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S., și în consecință, a stabilit că „dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, raportat la art.150 (fost art. 145) din Codul Muncii, art. 103 lit. a) din L. nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art.7 din Hotărârea G. nr.250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr.1., respectiv 3 iulie 2010.
Obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă";.
Se mai impune a se sublinia faptul că reclamanții al căror drept la acordarea indemnizației de concediu de odihnă s-a născut în patrimoniul său anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1., avea un „bun";, un „drept de proprietate"; în înțelesul Convenției și al art. 1 din Primul Protocol Adițional la C.
Este adevărat că art.53 din Constituție prevede că exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav, dar nueste mai puțin adevărat că restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Art.1 din Protocolul adițional la C. E. a D. O. prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Pentru aceste motive, curtea apreciază că, restrângerea exercițiului dreptului reclamantei în baza Legii nr. 1., chiar dacă s-ar fi făcut cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 53 din Constituție, totuși, raportat la împrejurarea că dreptul reclamanților la acordarea indemnizației de concediu de odihnă s-a născut în patrimoniul său anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1., încalcă prevederile art.1 din Protocolul adițional la C. E. a D. O.
Curtea apreciază ca fiind întemeiat capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâții C. Local al comunei S. și P. comunei S. A., obligația de a plăti indemnizația de concediu de odihnă revine angajatorului, care este unitatea școlară reprezentată prin director. A. drepturi se asigură însă din surse bugetare, așa cum prevede art. 167 alin. 1 din L. învățământului nr. 84/1995, unde se prevede că „unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
Potrivit art. 36 alin. 2 lit. d din L. nr. 215/2001, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform art. 63 alin. 4 lit. a din aceeași lege exercită funcția de ordonator principal de credite.
Având în vedere și dispozițiile art. 157 alin. 2 din Codul Muncii, curtea reține că intimaților le revin atribuții legale în ceea ce privește stabilirea și plata drepturilor salariale ce se cuveneau personalului din învățământ.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor de drept mai sus expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 321 alin. 1 C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul reclamanților, conform dispozitivului prezentei decizii.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I. Ș. al J. S.
D. conținutul art. 142 din L. nr. 84/1995 rezultă că inspectoratelor școlare nu le-au fost atribuite prin lege nici un fel de atribuții în domeniul salarizării cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat.
Susținerea recurenților că inspectoratul școlar ar avea calitate procesuală pasivă în cauză în virtutea calității sale de angajator, calitate conferită de art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 și art. 142 din L. nr.
84/1995, nu poate fi primită de instanță, pentru că în baza dispozițiilor legale în materie în vigoare în perioada obiect al prezentei acțiuni, calitatea de angajator al cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat nu o are inspectoratul școlar, ci directorul unității de învățământ în care respectivul cadru didactic își desfășoară activitatea.
În sprijinul acestei concluzii vin și dispozițiile art. 11 alin. 5 din L. nr.
128/1997, care prevăd că „angajarea pe post de face de directorul unității de învățământ";, cât și cele ale art. 20 și 21 din O. nr. 4295/2005.
I. Ș. J. S. nu justifică o calitate procesuală pasivă în cauză nici din punct de vedere al finanțării unităților de învățământ preuniversitar, dat fiind că, potrivit art. 167 alin. 1 din L. nr. 84/1995, coroborată cu art. XIII din OUG nr. 32/2001, finanțarea instituțiilor din învățământul preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară acestea activitatea.
În ce privește recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Prin declarația de recurs pârâtul invocă lipsa calității procesuale pasive, excepție pe care curtea o apreciază ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 167 alin. 5 din L. nr. 84/1995, fondurile de la bugetul de stat care revin M.ui Î.ui se repartizează distinct pe tipuri, niveluri și forme de învățământ.
Deși art. 3 alin. 3 din HG 1618/2009 face trimitere la repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, această trimitere nu este de natură să conducă la concluzia acreditată de recurent, aceea lipsei calității lui procesuale pasive, motivat pe faptul că, dacă sumele nu au fost aprobate prin legea bugetului de stat pe anul 201, atunci recurentul nu poate fi obligat la plata lor, dat fiind că, potrivit art. 5 alin. 4 lit. a din L. nr. 11. privind bugetul de stat pe anul 2010 „. defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art. 4 lit. b sunt destinate finanțării cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Or, drepturile pretinse de reclamanți sunt drepturi salariale, prevăzute prin lege, respectiv prin art. 103 lit. a din L. nr. 128/1997, astfel încât, în virtutea art. 5 alin. 4 din L. nr. 11., recurentul este ținut la virarea sumelor necesare plății acestor drepturi salariale.
În sprijinul acestei concluzii vin și dispozițiile art. 5 alin. 6 din L. nr.
11., cât și dispozițiile art. 40 din HG nr. 2192/2004.
Urmare admiterii recursului reclamanților, pârâții fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod proc.civ., vor fi obligați să plătească către fiecare reclamant suma de 124 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorar avocat, conform chitanței de la fila 21.
PENTRU A. MOTIVE, ÎN N. L E G I I,
D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de reclamanții L. S. D. Î. S. în numele și pentru membrii de sindicat H. V., A. E., G. M., B. N., S. T., P. C., L. E., O. E., F. I., S. R., G. E., E. E., V. K., D. S., G. A. - S., K. R., G. M., C. V., K. M., O. A., B. C. împotriva sentinței civile nr.3209 din (...) a T.ui S., pronunțată în dosar nr.(...), pe care o modifică în sensul că admite în totalitate acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâților S. G. NR. 2
S., C. LOCAL AL C. S., P. C. S. ȘI MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și în consecință:
Obligă pârâta de rândul Ș. G. NR. 2 S. să calculeze indemnizația de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25%, prevăzută prin L. nr. 1. și să plătească reclamanților diferența dintre indemnizația integral calculată și cea efectiv încasată.
Obligă pârâții C. LOCAL S., P. C. S. și MINISTERUL FINANȚELOR
PUBLICE să aloce fonduri pentru plata diferenței menționate.
Menține dispozițiile sentinței referitoare la respingerea acțiunii față de
I. Ș. AL J. S.
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași sentințe.
Obligă pârâții să plătească suma de 124 lei cheltuieli de judecată în recurs către fiecare reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 octombrie 2011.
PREȘED.TE J UDECĂTORI G REFIER A NA I. A. A. C.
A. C. C. B.
Red. CAA dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: P. R.M.
| ← Decizia civilă nr. 4554/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4214/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
