Decizia civilă nr. 4388/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4388/R/2011
Ședința din 31 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții A. I., C. E., G. M. C., H. A., M. I., M. D. A., S. D. M. împotriva sentinței civile nr. 3388 din 11 iulie
2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, M. J., M. F. P. - D. G. A
F. P. C., având ca obiect calcul drepturi salariale spor de confidențialitate.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 10 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată C. de A. C. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținere soluției instanței de fond, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 13 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat ministerul J. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică legală a hotărârii instanței de fond.
Totodată, se constată că la data de 27 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. a județului C. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca fiind neîntemeiat și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Se mai constată că prin motivele de recurs reclamanții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242
C.pr.civ.
C. constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin acțiunea formulată de reclamanții A. I., C. E., G. M. C., H. A., M. I., M. D. A., S. D. M. împotriva pârâților C. de A. C., T. C.-N. Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, s-a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâților de rândul 1, 2 și 3 să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, începând cu data de 21 martie 2008 șipână la data de (...), sume actualizate la data plății efective, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
S-a mai solicitat obligarea pârâților Ministerul Finanțelor Publice și
Ministerul Justiției să aloce fondurile necesare pentru plata acestor sume.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că îndeplinesc funcția de consilier de probațiune în cadrul Serviciului de P. de pe lângă Tribunalul Cluj și că în scopul asigurării eficiente a confidențialității informațiilor, au fost emise mai multe acte normative, menite să ofere categoriilor de persoane ce gestionează astfel de informații, sporuri salariale corespunzătoare.
Potrivit prevederilor art.66, alin. 1 din L. nr. 1., prevede că personalul de probațiune are obligația de a păstra confidențialitatea datelor deținute în exercitarea funcției.
Au mai fost invocate prevederile OG 1., reclamanții arătând că au fost discriminați prin neaplicarea prevederilor legale privind acordarea sporului de confidențialitate.
În susținerea poziției procesuale, reclamanții au mai învederat că atâta timp cât legiuitorul a instituit obligația sinalagmatică de confidențialitate, a instituit implicit și de drept o contraprestație salarială.
Pârâta C. de A. C. a formulat întâmpinare (f.29) prin care a solicitatrespingerea cererii de chemare în judecată întrucât ne există prevederi legale care să instituie posibilitatea acordării acestui spor.
Cu privire la discriminarea invocată, pârâtul a arătat că dispozițiile OG 1. au fost declarate neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele de judecată au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice (f.30) a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea poziției procesuale, pârâtul a arătat că Ministerul Finanțelor Publice are atribuții numai în analizarea propunerilor de buget în etapele de elaborare a bugetelor și nu în plata sumelor reprezentând drepturile bănești ale angajaților instituțiilor publice.
Ministerul Justiției a formulat întâmpinare (f.32) solicitând respingereaacțiunii învederând că instanța de judecată nu poate dispune acordarea unor drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege.
De asemenea s-au mai invocat D. C. Constituționale, obligatorii, privind neconstituționalitatea art. 1,2 alin.3 și 27 din OG 1..
La data de (...), prin sentința civilă nr. 3., pronunțată de Tribunalul Cluj îndosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de M INISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
S-a respins acțiunea formulată de către reclamanții A. I., C. E., G. M. C., H. A., M. I., M. D. A. Și S. D. M., în contradictoriu cu pârâții C. de A. C., Tribunalul Cluj, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect un conflict de drepturi.
Pentru a pronunța soluția menționată T. a avut în vedere următoarele:
Potrivit Legii nr. 500/2002, a H.G nr. 208/2005 și a H.G nr. 386/2007, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul M.ui F. P. este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a M.ui F. P. se justifică și prin dispozițiile art. 1 din O.G nr. 22/2002, aprobată prin L. nr. 2., potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Pentru aceste motive, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de C. muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării, instanța a reținut că prin D. nr. 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008 ale C. Constituționale a României - referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1), (3) și (11) și art. 27 din O. G. nr. 1. privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției în D. nr. 5.(...) al C. de A. C. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal și în D. nr. (...) al T. Iași - Secția civilă și constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O. G. nr. 1. privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Având în vedere D. nr. 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008 ale C. Constituționale a României, iar obiectul dedus judecății îl reprezintă pretenții legate de existența unei discriminări, instanța a respins acțiunea formulată de reclamanți.
În termen legal, au declarat recurs reclamanții A. I., C. E., G. M. C., H. A., M.
I., M. A. D. și S. D. M., consilieri de probațiune în cadrul Serviciului de P. de pelângă Tribunalul Cluj.
Recurenții precizează că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra solicitărilor formulate prin prisma tuturor motivelor de drept și de fapt evocate, reținând doar că aceștia și-au formulat acțiunea pe dispozițiile art. 1, art. 2 alin.
3 și art. 27 alin. 1 din OG 1.. Practic, aceasta a scos din context referirea făcută prin aceste dispoziții, prin care au arătat politica greșită a salarizării făcută în domeniul bugetar, ceea ce contravine legii fundamentale, C.ui Muncii, dar și OG nr. 1..
Hotărârea nu este motivată, aceasta fundamentându-se exclusiv pe prevederile D. nr. 819, 820 și 821 din (...) ale C. Constituționale. Instanța s-a rezumat doar la a arăta că obiectul acțiunii este legat de existenta unei discriminări, menționând însă că art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OUG
1. sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii.
Făcând trimitere la contextul în care au fost emise aceste decizii ale C. Constituționale, menționează recurenții că nu au solicitat „a nu se aplica un anumit act normativ, a se anula și a-l înlocui cu norme create pe cale judiciară";,astfel că deciziile C. Constituționale menționate în sentință sunt lipsite de incidentă în această cauză. Arată că au solicitat doar aplicarea unor texte de lege.
De asemenea, recurenții au reiterat considerentele pentru care apreciază că acțiunea promovată este întemeiată:
- conform art. 13 din OUG nr. 57/2000, art. 30 alin. 3 din O.G nr. 1., art. 3 din O. G nr. 38/2003, art. 13 alin. 1 din OUG nr. 123/2003, art. 3 din O. G nr. 19/2006, art.15 alin. 1 din O. G nr. 6/2007, art. 20 alin. 3 din L. nr.
656/2002, art. 15 din OG nr. 64/2006, art. 13 din O.G nr. 10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
- legiuitorul a instituit obligația sinalagmatică profesională (de muncă) de confidențialitate în sarcina recurenților, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii. În caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (potrivit art. 16 alin. 1 și art. 41 alin. 2 din C., prevederi dezvoltate de art. 5, art. 6 și art. 154 din C. muncii).
Recurenții sunt parte a unui raport de muncă, îndeplinind în urma executării acestui raport, o obligație de confidențialitate, fără a li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
- existența discriminării directe a recurenților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin D. nr. 2. (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv P. nr. 12 la această C. (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin L. nr. 7.) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din L. nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din C. (care garantează aplicarea principiului ne discriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii) .
- potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege; acest aspect atrage incidența dispozițiilor art. 269 C. muncii.
Apreciază că, au fost încălcate prevederilor C.i României, ce reglementează egalitatea în drepturi, egalitatea de tratament si nediscriminarea, precum și prevederile Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L303 din 2 decembrie 2000.
Concluzionează recurenții că în cazul lor nu a fost aplicată legea, astfel că invocă discriminarea și implicit dispozițiile art. 21 al. 1 din O. 1.. De asemenea, fac trimitere la sentința civilă 2. pronunțată în dosarul (...), rămasă irevocabilăprin decizia civilă 9. a C. de A. C. prin care a fost acordat sporul de confidențialitate conducătorilor auto din cadrul T. C.
Pârâții intimați Ministerul Justiției, C. de A. C. și Ministerul Finanțelor
Publice s-au opus admiterii recursului pentru motivele arătate prin întâmpinările depuse la dosar(f. 16,21 și 22).
Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este nefondat.
C. constată că prin prezentul demers, reclamanții recurenți solicită acordarea unor drepturi care însă nu sunt stabilite prin lege. Or, în lipsa unui temei legal de acordare a sporului de confidențialitate în procent de 15%, acțiunea acestora nu se justifică a fi admisă, în caz contrar ajungându-se la o încălcare a principiului fundamental al separației puterilor în stat, sens în care s-a pronunțat, de altfel, și Curtea Constituțională prin decizia nr. 838 din data de 27 mai 2009.
Este adevărat că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe situația discriminatorie în raport cu alte categorii profesionale, în sensul O. nr. 137/31 august 2000 republicată privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, însă nici din această perspectivă solicitarea acestora nu apare ca justificată.
Astfel, se reține că prin decizia nr. 821/(...) referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin.(1), (3) și (11) și art. 27 din O. nr. 1. privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, pronunțată de Curtea Constituțională și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 537/(...) s-a statuat că " Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin.4 din C. cât și prevederile art. 61 alin. 1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tării".
În același sens, C. a statuat că "În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din C.,
Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin.(1) din L. fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, Î. și exercitarea drepturilor lor subiective".
De asemenea, prin decizia 1. decembrie 2008 Curtea Constituțională a statuat că " .... dispozițiile Ordonanței G. nr. 1. privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme creata pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse În alte acte normative.
Totodată, reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin O. G. nr.1. privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare. Din examinarea cuprinsului O. nr. 1. rezultă că legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori alte acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt: "exercitarea următoarelor drepturi" .: art.1 alin. (2); "exercitarea drepturilor enunțate" - art.1 alin. (3), restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertățilorfundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege" - art. 2 alin.(1), comportament discriminatoriu, persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei" etc ..
În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor. În afara legii, nu putem vorbi de discriminare, în sensul OG nr.1. cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale îÎn mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin O. nr. 1..
De altfel, în măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art. 16 din C., există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești, cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Referitor la fondul cauzei, așa cum a reținut și prima instanță, C. noteazăcă în cazul neacordării sporului de confidențialitate consilierilor de probațiune nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor OG 1., a dispozițiilor C.i și C. pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor, pentru că nu suntem în prezența unui drept la sporul de confidențialitate, ca drept recunoscut și protejat de lege pentru consilierii de probațiune.
Nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate consilierilor de probațiune.
De asemenea, art. 14 al C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale protocoalele adiționale la această convenție, ratificată de R. prin L. 3. statuează că "E. drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație." Iar art. 16 din C. prevede la alin 1 că "C. sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Însă, pentru a intra în discuție discriminarea, respectiv încălcarea dreptului la tratament egal, inclusiv cum acesta a fost stabilit prin prevederile Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, trebuie să fim în prezența recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
Or, dreptul la sporul de confidențialitate pentru consilierii de probațiune nu este un drept recunoscut de lege, întrucât nu este reglementat prin nici un act normativ în vigoare și nici nu face obiectul art.14 al C. pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât P. 12 la C., ratificat de R. prin L. 1. consacră expres la art. 1 că "E. oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație". Astfel că, nu poate fi aplicat în cauză, câtă vreme nu există nici un text legal care să le recunoască dreptul la spor de confidențialitate.
"Prevederile art. 14 din C., așa cum CEDO a statuat în jurisprudența sa
(cazul Thlmmenos contra Greciei), "nu are o existentă", independentă, întrucâtare efect doar în relație cu drepturile si libertățile protejate de prevederile C. și P. sale. Or, dreptul la diverse sporuri nu este, în mod evident un drept fundamental apărat și garantat de C., nu face obiectul reglementării constituționale din art. 16 "C. sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", întrucât Curtea Constituțională a statuat în numeroase decizii de speță, printre care și Decizia 108/2006 " că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și apărate de C.".
Prin urmare, nu există temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate pentru consilierii de probațiune.
Mai mult, actele normative la care se referă reclamanții recurenți în cererea de chemare în judecată reglementează salarizarea unor anumite categorii de personal din sectorul bugetar (funcționari publici, personal militar etc.) și nu există niciun temei legal pentru aplicarea acestor prevederi consilierilor de probațiune.
Nu există discriminare în raport cu prevederile art. 1 alin. 3 din O. nr. 1. care prevede că "E. drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile".
Astfel, consilierii de probațiune din cadrul serviciilor de probațiune reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de L. 1., cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin act normativ special, respectiv L. 3..
Situația acestora nu poate fi considerată comparabilă cu cea a personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrucât statutul acestora, drepturile și îndatoririle sunt diferite. Instituțiile din care fac parte organele autorității judecătorești nu fac parte din categoria instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, ele constituind o categorie distinctă de autorități publice.
Categoriile de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate la care se referă O. nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională și anume informațiile clasificate este diferit de cele la care se referă L. nr. 1. privind
Statutul personalului auxiliar de specialitate. I. clasificate au regim special reglementat de L. 1. și sunt definite ca "informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importantă consecințelor care nu s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate".
Situația recurenților reclamanți nu poate fi considerată comparabilă nici cu cea a funcționarilor publici, prin prisma faptului că statutul acestora din urmă, drepturile si obligațiile sunt diferite și reglementate prin acte normative diferite (L. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, OG 6/2007 privind măsuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale funcționarilor publici).
Prin OG 6/2007 s-a instituit sporul de confidențialitate pentru anumite categorii de funcționari publici și anume "funcționarilor publici din aparatul de lucru al G. în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale a Consiliului
Național pentru Studierea Arhivelor Securității, M.ui Afacerilor Externe, M.ui
Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul M.ui E. și Comerțului, Consiliului Legislativ." A fortiori, acest act nuse refera la alte categorii de salariați din sistemul public, precum magistrații, personalul auxiliar asistenții judiciari.
De remarcat este faptul că situația recurenților reclamanți nu poate fi considerată comparabilă nici cu cea a personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării ca urmare a faptului că statutul acestora din urma, drepturile si obligațiile sunt diferite si reglementate prin acte normative diferite (OG 1. privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare și OG 2. privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici și OUG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar)
Din punct de vedere al cuantumului, în anumite situații sporul are o valoare de 15% din salariu, indemnizație etc., în altele procentul de 15% este valoarea maximă avută în vedere de legiuitor ("în cuantum de până la 15%", conform art. 15 alin.1 din O. nr.6/2007. În același sens este și art.3 alin.1 din O. nr.19/2006).
Prin urmare, nu pot fi primite alegațiile reclamanților recurenți privitoare la existența discriminării în raport cu alte categorii profesionale.
De altfel, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în cauze având același obiect, a statuat prin H. nr. 232 din (...) și nr. 318 din (...) că nu există un tratament diferențiat, discriminatoriu potrivit art. 2 din O. nr. 1. privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
Mai mult, prin decizia nr. 46/(...) pronunțată de S. U. ale Înaltei Curți de C. și Justiție a fost admis recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la acordarea sporului de confidențialitate reținându-se că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Așadar, acordarea acestui spor a fost recunoscută de instanța supremă doar categoriilor profesionale enumerate în mod limitativ în decizia pronunțată, fără a se recunoaște acest drept și categoriei profesionale a consilierilor de probațiune.
În ceea ce privește sporul de confidențialitate recunoscut conducătorilor auto din cadrul T. C., C. observă că temeiul acordării în favoarea acestei categorii îl constituie decizia nr. 46/(...) pronunțată de S. U. ale Înaltei Curți de C. și
Justiție, prin prima faptului că aceștia intră în categoria personalul auxiliar de specialitate al instanței, categorie expres enumerată prin decizia menționată.
Dincolo de aspectele evocate, C. notează că nu pot fi primite nici criticile recurenților privitoare la nemotivarea hotărârii, în contextul în care din cuprinsul sentinței atacate rezultă că, în mod corect, instanța de fond a analizat și s-a pronunțat asupra cererii de chemare în judecată prin raportare la temeiul juridic invocat de către aceștia, respectiv O.G nr. 1., privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Ținând seama de considerentele expuse, C. apreciază că sentința primei instanțe este legală, iar pretențiile reclamanților sunt în mod vădit neîntemeiate, astfel că în baza art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă va respinge ca nefondat recursul reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E R espinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții A. I., C. E., G. M. C., H. A., M. I., M. D. A., S. D. M. împotriva sentinței civile numărul 3388 din (...) a T. C. pronunțate în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI G REFIER L . D. D. G.
S. D.
C. M.
Red. /dact./ DG
2 ex./(...) Jud.fond: P.U.
| ← Decizia civilă nr. 5110/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4711/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
