Decizia civilă nr. 5111/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ nr. 5111/R/2011
Ședința publică din data de 7 decembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M.
JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de către reclamantul M. T. împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr.(...) precum și recursul declarat împotriva aceleiași hotărâri de pârâta S. C. E. C. SA, având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierile ședințelor din data de 29 noiembrie 2011 respectiv 6 decembrie
2011, când s-a amânat pronunțarea, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A,
Asupra recursurilor civile de față.
Prin cererea înregistrată sub nr. (...) pe rolul T. C., reclamantul S. L.
Căi F. C., în contradictoriu cu pârâta S. C. E. C. SA, a solicitat obligarea pârâtei la plata către membrii de sindicat reprezentați de către reclamantă a unui salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv neacordat în anii 2007-2008 si 2009, contravaloarea tichetelor de masă neacordată pe lunile februarie-decembrie
2009 si ianuarie-septembrie 2010, un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare pentru sărbătoarea de P. din anul 2009, un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare pentru ziua S. E. C. S., respectiv diferența neacordată în anul 2007 si suma aferentă anului 2008, să calculeze si să plătească sumele cuvenite fiecăruia cu titlu de despăgubiri.
In drept, s-au invocat prevederile art. 281-198 din Codul Muncii, art. 32 alin.1 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2005-2006 si 2009-2010, art. 64 alin. l din Contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010, art. 65 alin. l din contractul colectiv de muncă pe anii 2005-2006, art. 75 din contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010, art. 75 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2010-2011 si art. 161 alin.4 din Codul Muncii.
Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepțiile prescripției dreptului la acțiune, excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată, excepții respinse de către instanța de judecată, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că nu sunt precizate sumele cuvenite fiecărui salariat si deși prevederile contractuale invocate au fost negociate de ambele părți, nu au putut fi materializate din cauza situației economice dificile pe care o are societatea pârâtă.
Prin sentința civilă nr. 697/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului cu privire la petitul 5 din acțiunea introductivă.
S-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul S. L. Căi
F. C., în numele și pentru membrii de sindicat B. M. S., M. L., M. E., M. A., M. S., O. V. N., P. E. A., S. G., C. M. V., D. A., E. Ana-M., E. C., F. E., M. C. A., M. L., M. A. R. Și P. A. în contradictoriu cu pârâta S. C. E. C. S. și în consecință:
A fost obligată pârâta să acorde membrilor de sindicat B. M. S., M. L.,
M. E., M. A., M. S., O. V. N., P. E. A., S. G., C. M. V., D. A., E. Ana-M., E. C., F. E., M. C. A., M. L. și M. A. R. pentru anii 2007, 2008 și 2009, iar pentru membrul de sindicat P. A. pentru anii 2007 și 2008, câte un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
A fost obligată pârâta să plătească tuturor membrilor de sindicat reprezentați de reclamant prima de P. pentru anul 2009 echivalentă cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, precum și premiul pentru Z. SC E. C. SA pentru anul 2008 și diferența neîncasată pentru anul 2007, la nivelul valorii clasei I de salarizare.
S-au respins celelalte capete de cerere.
S-a dispus disjungerea cererii formulate de reclamantul S. „. CĂI F. în numele și pentru membrul de sindicat D. M. cu domiciliul în raza T. Alba în contradictoriu cu pârâta S. C. E. C. S.
S-a admis excepția necompetenței teritoriale a T. C. cu privire la cererea reclamantului cu domiciliul în raza T. Alba si s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe acest reclamant în favoarea T.
Alba.
S-a dispus disjungerea cererii formulate de reclamantul S. „. CĂI F. în numele și pentru membrul de sindicat M. T. cu domiciliul în raza T. B. N. în contradictoriu cu pârâta S. C. E. C. S.
S-a admis excepția necompetenței teritoriale a T. C. cu privire la cererea reclamantului cu domiciliul în raza T. B. -N. și s-a declinat competența de soluționare a cauzelor privind pe acest reclamant în favoarea T. B. - N..
Cererea disjunsă privind reclamantul M. T. a fost înregistrată pe rolul
T. C. sub nr.(...), fiind pronunțată sentința civilă nr.703/(...), prin care s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea T. B. - N..
Cauza a fost reînregistrată pe rolul T. B.-N. sub nr.2096/(...), fiind pronunțată sentința civilă nr.1./(...), prin care s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul S. L. Căi F. C., în numele și pentru membrul de sindicat M. T. și în consecință, pârâtele: S. C. E. C. S. și S. E. C. au fost obligate să plătească reclamantului un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, ajutorul material pentru sărbătoarea de P. pentru anul 2009 echivalentă cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, precum și premiul pentru Z. SC E. C. SA pentru anul 2008 și diferența neîncasată pentru anul 2007, la nivelul valorii clasei I de salarizare, daune interese constând în dobânda legală de la data scadenței drepturilor cuvenite și până la plata efectivă a acestora. S-a respins ca fiind neîntemeiată cererea privind acordarea contravalorii tichetelor de masă neacordate pentru perioadele februarie
2009-decembrie 2009 și ianuarie 2010-sepetmbrie 2010.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Excepția prescripției dreptului la acțiune este nefondată, în cauză nefiind aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.e) din codul muncii.
Potrivit art. 32 alin.1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul pârâtei și aplicabil acesteia „pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
Potrivit art. 243 alin. l din Codul Muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform art. 243 alin.2 din Codul Muncii, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care sunt vinovate de aceasta.
Din notele de ședință depuse la dosar de pârâta S. E. C. rezultă fără echivoc că reclamantul nu a absentat nemotivat de la srviciu, nu a fost sancționat pentru consum de băuturi alcoolice și nu s-a aflat în conmcediu fără salariu pentru o perioadă de un an.
Salariul suplimentar constituie un drept salarial, fondul necesar pentru acordarea acestuia constituindu-se din fondul de salarii.
Conform art.19 alin.1 din Statutul S. N. de T. F. de C. C. C. S. B., aprobat prin H. nr.584/1998, drepturile și obligațiile salariaților se stabilesc prin contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 64 teza I din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul pârâtei, cu ocazia sărbătorilor de P., de C. si de Z. S. E. C. S., se va acorda salariaților un ajutor material a cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, iar de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care în cursul anului respectiv au absentat nemotivat de la serviciu, au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau la data acordării ajutorului se aflau în concediu fără plată pentru o perioadă de l an.
Pârâta nu a făcut dovada că reclamantul s-ar fi aflat în situațiile de excludere de la plata ajutorului de P. și a ajutorului de Z. S. E. C. S., potrivit art.287 din Codul Muncii.
Prin urmare, pârâta a fost obligată în temeiul art. 65 din Contractul colectiv de muncă si al art. 243 din Codul Muncii la plata către membrii de sindicat reprezentați de către reclamant a primei de P. pentru anul 2009 și a premiului pentru ziua S. E. C. S. pentru anul 2008 și diferența neîncasată pentru anul 2007.
T. a mai reținut că cererea privind plata valorii tichetelor de masă este neîntemeiată, acordarea acestora nefiind un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care sunt prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă. S-a mai reținut că, în anul 2009 nu s-a aprobat prin hotărâre de guvern bugetul de venituri și cheltuieli al pârâtei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât pârâta S. C. E. C. S., cât și reclamantul S. L. Căi F. C.
Prin recursul declarat, pârâta S. „. C. S. a solicitat modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii capetelor de cerere admise prin sentința atacată.
În motivarea recursului recurenta pârâtă a arătat următoarele:
- Referitor la primul capăt de cerere recurenta a arătat că SC "E. C."
SA este societate comercială pe acțiuni cu capital social integral vărsat de C. N. de Căi F. în calitate de acționar unic care își exercită drepturile și obligațiile prin M. T.
Potrivit prevederilor HG nr. 1283 din 2004 privind înființarea S. Comerciale E. C. SA prin reorganizarea S. N. a C. F., societatea își stabilește bugetul propriu de venituri și cheltuieli care se aprobă de către G., la propunerea M. T. cu avizul M. Muncii și Protecției Sociale și al M. Finanțelor, excepție fiind anii 2006, 2007 când în conformitate cu art. l alin (1) - (2) și art. 2 din OG nr. 1/2007 bugetul de venituri și cheltuieli al societății, care este cuprins în bugetul general consolidat al M. T.urilor, se aprobă prin ordin comun al ministrului transporturilor care este coordonator principal de credite, al ministrului finanțelor publice si al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei și se publică în Monitorul Oficial, Partea 1.
Recurenta a invocat prevederile art. 29 alin. (3) și alin. (4), ale art. 47 alin. (3), art. 48 alin.(2) lit. b) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, precizând că bugetul de venituri și cheltuieli al societății aprobat conform prevederilor menționate mai sus, pentru anul 2007, nu a permis constituirea fondurilor necesare pentru acordarea acestor salarii suplimentare.
Învederează recurenta că art. 32 din Contractele C.e de M. menționate precizează că din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.
Solicită a se avea în vedere și faptul că tot pe fondul unei crize economice, în anul 1997, G.ul a emis OUG nr. 81/1997 pentru reglementarea plății premiilor anuale, a celui de-al 13 salariu sau a altor sume de această natură suportate din fondul de salarii, care de regulă, se acordă la finele anului, prin care se prevede ca regiile autonome și societățile comerciale, cu capital majoritar de stat și care potrivit balanțelor de verificare și declarațiilor pentru impozitul pe profit au înregistrat pierderi sau plăți restante fată de bugetul de stat bugetul asigurărilor sociale de stat, bugete locale sau bugetele fondurilor speciale, nu au dreptul de a plăti, la finele anului premiu anul al 13-lea salariu sau orice alte sume de această natură suportate din fondul de salarii.
Din interpretarea art. 32 alin.3 reiese clar faptul că, constituirea fondului necesar plătii salariului suplimentar depinde de veniturile realizate, deci este o condiționare a acordării acestui drept de veniturile realizate.
În concluzie, față de aceste aspecte invocate, solicită respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere privind plata salariului suplimentar aferent anilor 2007, 2008 și 2009.
- Referitor la al doilea și al treilea capăt de cerere consideră că instanța de fond a motivat eronat sentința si nu a analizat faptul ca acest drept pretins nu este de natură salarială, el având caracterul unui ajutor material, fiind prevăzut în mod expres în Contractul C. de M. încheiat între administrația societății și organizațiile sindicale semnatare. Reclamantul face referire în acțiune la prevederile art. 65 din Contractul C. de M. pe anii
2005-2006, înregistrat la D. a M. B. sub nr. 6682/(...) și prelungit cu acte adiționale: 2090/(...); 5888/(...); 1628/(...); 4150/(...); 5237/(...); 607/(...); și
1860/(...), făcând confuzie între drepturile salariale ale salariaților societății
și ajutorul material aferent sărbătorii de P., Z. S. E. C. S.
Învederează că acele prevederi contractuale, prevăzute în art. 65 din
Contractul C. de M. au fost negociate de ambele părți, ele nu au putut fi materializate în fapt datorită situației economice dificile pe care a avut-o și o are societatea.
Astfel, datorită acestei situații economice, în cazul contractelor care presupun o derulare în timp, cum este Contractul C. de M., cu executaresuccesivă survenirea acestor evenimente ulterior încheierii contractelor, au dus la un dezechilibru în defavoarea uneia dintre părțile contractului.
Angajatorul nu și-a putut executa obligațiile prevăzute în contract, însă nu datorită faptului că acestea au fost imposibil de onerat, ci datorită faptului că executarea obligațiilor va pune societatea într-o postura economică foarte dificilă.
Așadar, neexecutarea obligațiilor asumate prin încheierea C. C. de M. - în art. 65 - este un eveniment ce nu putea fi prevăzut și nici împiedicat de către societatea recurentă.
Menționează că în anul 2009 s-a încheiat Act Adițional nr. 1/2009 între SC E. C. SA și Reprezentanți Organizațiilor Sindicale și a fost înregistrat la M.-D. a M. B. sub nr. 1410/(...), prin care s-a convenit suspendarea ajutorului material care se acordă cu ocazia Sărbătorii de P., de C. si de Z. SC E. C. SA.
Totodată recurenta precizează că își menține punctul de vedere potrivit căruia termenul de prescripție aplicabil acțiunii de față este de șase luni.
Invocând prevederile art. 39 alin. 1 lit. "a" din Codul muncii potrivit cărora salariatul are, in principal, dreptul la salarizare pentru munca depusă, consideră că ajutoarele materiale acordate cu ocazia Z. se E. C. SA și Sărbătorii de P. nu au regimul juridic aplicabil salariului, întrucât ajutoarele respective se acordă o singură dată pe an și nu reprezintă o contraprestație a angajatorului pentru munca prestată de salariat (conform art. 154 Codul Muncii alin. 1 și 2), ci este o liberalitate a angajatorului fată de proprii angajați.
Având în vedere această situație, suma de bani cuvenită fiecărui angajat este acordată fiecărei persoane care este angajat al S. "E. C.", și nu reprezintă plata muncii salariatului. Există o diferență fundamentală între salariu, care este o contraprestație a muncii depuse de salariat și ajutorul material care este o liberalitate a angajatorului, acordat doar datorită simplei calități de salariat.
În drept, recurenta pârâtă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 299-316 C.pr.civ.
Prin propriul recurs, reclamantul S. L. "Căi ferate" C. a solicitat modificarea sentinței recurate și obligarea pârâtei la eliberarea tichetelor de masă solicitate.
În motivarea recursului a arătat că instanța de fond a considerat ca netemeinic capătul de cerere de la punctul 2 din cererea de chemare în judecată prin care s-a solicitat plata de către angajator a contravalorii în lei a tichetelor de masă neacordate, pe motiv că reclamanții nu au posibilitatea de a alege între tichetele de masă și valoarea exprimată în lei a acestora.
Consideră ca greșită această interpretare deoarece cererea reclamanților echivala în bani aceste tichete, pe motiv că în perioada la care se referă cererea, valoarea tichetelor de masă a crescut periodic, conform dispozițiilor O.M.M.P.S. arătate în dosar. Acest lucru nu înseamnă că reclamanții refuză primirea de tichete de masă cu valoarea actuală sau echivalentă, în număr egal cu numărul de zile lucrate efectiv de fiecare membru de sindicat, rezultat din tabelul de calcul al bonurilor de masă.
Susține recurentul că aceste drepturi solicitate constituie drepturi salariale în înțelesul dispozițiilor art. 155 C. muncii, respectiv "alte adaosuri" și solicită modificarea sentinței recurate și obligarea pârâtei la eliberarea tichetelor de masă solicitate.
În drept, art. 969 C.civ., art. 80 din Legea nr. 168/1999 cu modificările ulterioare, art. 299, 304 pct. 8 și 312 cod proc.civ. și art. 155 și
156 din Codul muncii.
Prin întâmpinarea formulată, S. L. Căi F. C. a solicitat respingerea, canefondat, a recursului declarat de către pârâta SC E. C. SA.
Prin întâmpinarea formulată, S. "E. C."-S. a solicitat respingerearecursului formulat de reclamant ca neîntemeiat și menținerea sentinței atacate, în ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită plata de către angajator a contravalorii în lei a tichetelor de masă neacordate.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea reține următoarele:
1. Recursul pârâtei SC E. C. S. este nefondat.
- Criticile formulate de către această recurentă referitoare la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, sunt nefondate.
Astfel, Curtea reține că pretențiile solicitate prin acțiune constituie drepturi salariale negociate, care își au izvorul în Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Potrivit disp.art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Prin drept salarial nu se înțelege doar salariul de bază, ci, așa cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 154 și urm. din Codul muncii, acesta semnifică și indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri care sunt exprimate în bani și reprezintă o contraprestație a muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, natura salarială nefiind dată doar strict de denumirea convenită de părți, ci de natura drepturilor, care în final guvernează regimul juridic aplicabil.
Dincolo de denumirea dată de părți prin contractul colectiv de muncă, drepturilor respective, un ajutor bănesc sau un premiu acordat în considerarea calității de angajat nu poate reprezenta decât un drept salarial, deci o contravaloare a activității profesionale prestate, fiind de la sine înțeles că angajatorul nu procedează la stipularea unui atare drept decât în considerarea acestei activități pe care angajatul o prestează în beneficiul său, deci ca o bonificație prin care să sporească pachetul salarial.
Art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c)în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
De asemenea, conform disp.art.166 din Codul muncii, dreptul la acțiune privind drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Curtea mai reține că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilorunilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)-d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Astfel, se reține că art. 283 al. 1 lit. e) din Codul muncii nu este aplicabil în cauză, întrucât prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit disp.art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale ce pot fi solicitate, conform art. 166 și 283 alin.1 lit.c) din Codul muncii în termenul de prescripție de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Având în vedere că acțiunea reclamantului a fost înregistrată la data de (...), Curtea constată că, în raport de data nașterii dreptului la acțiune pentru fiecare dintre drepturile solicitate, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției invocată de recurentă.
În ce privește fondul cauzei Curtea reține că în mod temeinic și legal a considerat prima instanță că cererile reclamantului privind acordarea ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P. 2009 și pentru Z. E. 2007,
2008 și a salariului suplimentar pentru anii 2007, 2008 și 2009 sunt întemeiate.
Astfel, potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea salariului suplimentar constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Potrivit art. 32 alin.1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul pârâtei și aplicabil acesteia „pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
Art. 32 alin. 3 precizează că :„ Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 65 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul pârâtei, „cu ocazia sărbătorilor de P., de C. si de Z.
S. E. C. S., se va acorda salariaților un ajutor material a cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, iar de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care în cursul anului respectiv au absentat nemotivat de la serviciu, au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau la data acordării ajutorului se aflau în concediu fără plată pentru o perioadă de l an";.
Potrivit dispozițiilor art.7 alin.2 din Legea 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Aspectele invocate de recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
În cauză nu se poate reține incidența prevederilor OUG nr. 81/1997 pentru reglementarea plății premiilor anuale, a celui de-al 13-lea salariu sau a altor sume de aceasta natura, suportate din fondul de salarii, care, de regula, se acorda la finele anului, întrucât acest act normativ viza doar drepturile aferente anului 1997.
În ce privește actul adițional nr. 1/(...) la contractul colectiv de muncă
2. invocat de recurentă, Curtea constată că acest act adițional a fost înregistrat la data de (...), iar potrivit prevederilor art. 25 alin. 3 din Legea nr.
130/1996 acest act adițional se aplică de la data înregistrării.
În consecință, acest act adițional nu produce nici un efect asupra dreptului la ajutorul material cuvenit reclamanților pentru sărbătorile de P.
2009, care au fost la data de 19 aprilie 2009, întrucât în caz contrar s-ar încălca principiului neretroactivității, acest drept fiind exigibil la momentul încheierii actului adițional.
Este irelevant că actul adițional a fost semnat de organizațiile sindicale la care sunt afiliați reclamanții, deoarece mandatul acordat nu îngăduie renunțarea la un drept, fiind de esența activității sindicale apărarea drepturilor membrilor de sindicat inconciliabilă cu acte de renunțare care nu sunt permise nici la nivel personal (art. 38 Codul muncii).
2. În ce privește recursul declarat de reclamantul S. L. "Căi ferate" C., Curtea reține că hotărârea instanței de fond de respingere a cererii formulate de reclamant privind plata contravalorii tichetelor de masă pe perioada menționată este corectă, având în vedere însă următoarele considerente:
Conform prevederilor art. 75 din Contractele colective de muncă pe anii 2009-2010 și 2010-2011 „. „. C. SA beneficiază de un tichet de masă/salariat/zi lucrătoare conform prevederilor legale";.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator".
Art. 1 alin. (2) din Legea 142/1998 prevede însă că „tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori";.
În consecință, acordarea tichetelor de masă de către angajator este o posibilitate determinată de resursele financiare proprii, în același sens statuând și Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr.14 din (...), pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, în care s-a menționat expres că tichetele de masă „nu reprezintă un drept, ci o vocație ce se poaterealiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație.";
Așadar, chiar dacă acordarea tichetelor de masă a fost prevăzută prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul pârâtei, Curtea reține că, în condițiile în care angajatorul nu avut capacitatea financiară de a suporta costurile tichetelor de masă pretinse, cererea formulată de S., în numele salariaților menționați în sentință, de acordare a contravalorii acestor tichete nu poate fi primită.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile formulate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul S. „. CĂI F. C. și de către pârâta SC E. C. S. B. împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) a T. B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 7 decembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. I. T. D. C. G.
N. N.
GREFIER,
Red.: C.M.;
Tehnored.: C.M./M.S.;
2 ex.: (...);
Jud.fond: T. B.-N.: C. Născuțiu.
| ← Decizia civilă nr. 5361/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5356/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
