Decizia civilă nr. 4606/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 4606/R/2011
Ședința publică din data de 9 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. R. împotriva sentinței civile nr. 1408 din 21 iunie 2011, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați Ș. G. „. I. B., C. LOCAL AL M. B., P. M. B., și pe chemații în garanție intimați M. E., C. T. ȘI S. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. B.-N. având ca obiect drepturi bănești - diminuare indemnizație concediu de odihnă cu 25%.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 8 noiembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței s-a depus la dosarul cauzei din partea UJSLI B., delegație de reprezentare prin care deleagă pe numita P. M. B., consilier juridic, să reprezinte interesele instituției, în numele și pentru membrul de sindicat B. R.
Având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 1408 din 21 iunie 2011, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), a fost respinse excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. M. B. și C. Local al M. B.
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul
B. R., reprezentat de U. J. a S. L. din Î. împotriva pârâților Ș. G. „. I. B., C.
Local al M. B. și P. M. B.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâții P. M. B. și C. Local al M. B. împotriva Ministerul Finanțelor Publice prin D. generale a F. P. B.-N. și a M. E., C., T. și S. B.. Fără cheltuieli de judecată.
Excepțiile invocate de pârâți și de chemații în garanție au fost unite cufondul.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local al municipiului B. și P. municipiului B. a fost apreciată ca fiind neîntemeiată în raport de prevederile art.167 alin.1 din L. nr. 84/1995, lege în vigoare pentruperioada la care se referă acțiunea formulată, și ale art. 36 din L. nr.
215/2001.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele.
Reclamantul este angajata unității școlare chemată în judecată, pe postul de profesor, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar.
În cursul anului școlar 2009-2010 reclamantul a intrat în concediu de odihnă la data de 18 iunie 2010, în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr.
1..
O asemenea măsură a fost contestată în prezentul cadru procesual, apreciindu-se că pentru lunile iulie și august 2010 în care reclamantul s-a aflat în concediu de odihnă acestuia i se cuvenea o indemnizație de concediu nediminuată, întrucât pe de o parte, L. nr. 1. nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte, plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.
Conform dispozițiilor art. 1 din L. nr. 1., aplicabilă din data de 3 iulie
2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii- cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
Dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr. 1..
În aplicarea prevederilor art. 103 s-a emis Ordinul nr. 3. pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, care în anexa 1 pct. 21 și 22 reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, statuând că pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 250/1992, republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.
Ca atare, în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 145 din Codul muncii, care nu sunt astfel incidente.
Practic, în baza reglementărilor speciale derogatorii, indemnizația de concediu cuvenită reclamantei coincide cu salariul acesteia pe luna iulie, respectiv luna august. În aceste condiții, indiferent de data la care s-au achitat, suma rămâne aceeași, salariul lunar diminuat cu 25%.
Aceasta întrucât diminuarea drepturilor salariale a operat începând din data de 3 iulie 2010.
Prin urmare, pentru luna iulie 2010, în care reclamantul s-a aflat în concediu de odihnă indemnizația de concediu este egală cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime corespunzătoare lunii iulie (adică în cuantum diminuat cu 25%) înmulțită cu numărul zilelor de concediu. A. modalitate de calcul se aplică și pentru luna august.
Dat fiind faptul că diminuarea salarială cu 25% este prevăzută începând cu veniturile lunii iulie 2010, este evident că indemnizația de concediu pentru lunile iulie și august 2010, care se calculează în raport de salariul aferent lunilor iulie și august trebuia diminuată cu 25% în baza Legii nr. 1..
O asemenea diminuare opera și în ipoteza în care indemnizația de concediu se achita cu cel puțin 5 zile înainte de ziua plecării în concediu, conform art. 7 alin. 5 din HG nr. 250/1992, republicată.
Aceasta întrucât, chiar dacă la data la care se achita, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1., se plătea indemnizația în cuantum nediminuat, ulterior, angajatorul era obligat la regularizare plăților în raport de media zilnică a salariului de bază și a sporului de vechime stabilită ținând seama de diminuarea prevăzută de lege, urmând a proceda ulterior la recuperarea sumelor achitate în plus.
Nu a putut fi reținută nici susținerea potrivit căreia dispozițiile Legii nr.
1. nu sunt incidente în privința indemnizației de concediu de odihnă.
Așa cum lesne se poate constata, dispozițiile art. 1 ale legii fac referire nu numai la salarii, ci și la alte drepturi salariale. Or, atâta timp cât indemnizația de concediu se stabilește în raport cu salariul de bază este evident că aceasta reprezintă un drept salarial.
Acțiunea a fost considerată ca fiind neîntemeiată și din perspectiva reglementărilor europene invocate de reclamantă.
Față de soluția respingerii acțiunii formulate ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanție formulată de pârâții P. M. B. și C. local al M. B. împotriva M. F. P., reprezentat prin D. G. a F. P. B.-N., și împotriva chematului în garanție M. E., C., T. și S., temeiul art. 60 Cod procedură civilă, a fost respinsă ca nefondată, pentru că pârâții nu au căzut în pretenții, caz în care în mod evident nu poate fi admisă chemarea în garanție.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs U. J. A S. L. DIN Î. în numele și pentru membrul de sindicat B. R. solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic acordarea concediului de odihnă este reglementată atât ele prevederile Codului Muncii și ale C. C. de M. U. la N. N., C. C. de M. U. la N. de R. Î., cât și de cele ale Hotărârii de G. nr. 2.
Reclamantul a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 441/(...), respectiv in data de (...). În fapt însă, indemnizația de concediu cuvenită cadrelor didactice a fost diminuată cu un procent de 25%, aplicându-se în mod abuziv prevederile Legii. 1..
Potrivit principiului consacrat în art.15 alin. 2 din Constituția României, republicata, „. dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile";.
În același sens sunt si dispozițiile art. 1 din Codul civil, „. dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactiva";.
În acest sens consideră ca nelegal faptul ca indemnizația, indiferent care ar fi fost modul de calcul a fost diminuata cu 25%.
În consecință, ca urmare a nerespectării termenului imperativ de plată a indemnizației de concediu și prin interpretarea greșită a legii, pârâții au diminuat cu 25% cuantumul indemnizației, aplicând în mod nejustificat prevederile art. 1 din L. nr. 1.. Învederează instanței că, potrivit art. 78 din Constituție, L. nr. 1. a intrat în vigoare la data de 3 iulie 2010, prin urmare, diminuarea cu 25 % indemnizației a încălcat principiul neretroactivității legii civile.
La momentul la care această indemnizație ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, sau cel puțin cu 5 zile potrivit actelor normative în vigoare, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din L. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind „. la nivelul lunii decembrie
2009.
Mai mult, la data la care ar fi trebuit plătită indemnizația de concediu, respectiv înainte de plecarea în concediu, L. nr. 1. nici măcar nu exista din punct de vedere tehnic, ea fiind publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 441 abia în data de (...) și intrând în vigoare abia de la data de (...).
Reclamantul mai învederează instanței și faptul că art. 1 din L. nr. 1. dispune diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1..
Or, aceste două acte normative nu cuprind prevederi referitoare la indemnizațiile de concediu de odihnă sau la cuantumul acestora. În acest sens art. 48 alin. 2 din L. nr. 330/2009 stabilește expres că „prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare";.
Mai apreciază că sunt încălcate și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noțiunea de „. îmbracă, în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv „. interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică"; (cauza Buchen contra Cehiei). Dreptul la indemnizație pentru concediul de odihnă al salariaților este afectat în mod gravele măsura eliminării cu 25% a veniturilor.
În drept, invocă dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, ale art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, ale art. 67 din L. nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, ale art. 28 din L. sindicatelor nr. 5412003, ale art. 103 din L. nr. 128/1997, ale art. 145 din L. nr. 53/2003 - Codul Muncii, ale cu modificările și completările ulterioare, ale HG nr. 250/1992, ale art. 29 din Contractul C. de M. U. la N. de R. Î. si ale Contractul C. de M. U. la N. N. aplicabil pentru anii 2007-2010.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat, având învedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Potrivit dispozițiilor art. 103 lit. a din L. nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, cadrele didactice au dreptul la un concediu anual cu plată în perioadele vacanțelor școlare, respectiv universitare cu o durată de cel puțin 62 zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale.
Prin Ordinul M. E. N.e nr. 3251 din 12 februarie 1998 pentru aprobarea
Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă alpersonalului didactic din învățământ, s-a stabilit la pct. 21-26 faptul că pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
Față de prevederile O. 3., dispozițiile cuprinse la art. 145 alin. 2
C.Muncii, reglementează o metodologie distinctă în ceea ce privește modalitatea de calcul a indemnizației de concediu, cu trimitere la media veniturilor din ultimele trei luni anterioare în care este efectuat concediul.
Potrivit prevederilor art. 1 din L. nr. 1. „…cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%";.
Relevantă în cauza dedusă judecății este stabilirea momentului nașterii dreptului la indemnizația de concediu iar din actele dosarului reiese că acesta este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1..
Astfel, din Adeverința eliberată de Ș. G. A. I. B., rezultă că reclamantul a intrat în concediu de odihnă anterior datei de (...), data intrării în vigoare a Legii nr. 1..
Prin urmare, reclamantul are dreptul la o indemnizație de concediu în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de art. 1 din L. nr.1., diminuarea indemnizațiilor de concediu aplicându-se numai acelor situații în care dreptul la primirea acestei indemnizații s-a născut ulterior intrării în vigoare a Legii nr.1., iar nu și situațiilor în care acest drept s-a născut sub imperiul legii anterioare, fiind irelevant momentul executării obligației de plată.
Faptul că indemnizația de concediu s-a plătit la data la care intrase în vigoare L. nr. 1. nu are nicio relevanță, întrucât situația ivită în favoarea reclamantului este cea raportată la data nașterii dreptului, și nu la data valorificării lui.
O interpretare contrară ar echivala cu încălcarea principiului neretroactivității legii, principiu consacrat atât prin dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție, conform căruia, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, cât și prin cele cuprinse la art.1 din Codul civil.
Prin urmare, măsura luată de către pârâți, de a calcula indemnizația de concediu acordată reclamantei prin diminuarea acesteia cu 25% este nelegală.
Față de aceste considerente se impunea a fi admisă acțiunea formulată de reclamant.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C.
Local al M. B. și P. M. B., Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 167 alin. 17 din L. nr. 84/1995, republicată, lege în vigoare pentru perioada la care se referă acțiunea formulată, de la bugetul de stat, prin bugetul M. E., C. T. și S. se asigură doar cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământul special expres enumerate la literele a - h, printre care nu sunt prevăzute și cheltuieli cu salariile cadrelor didactice sau al personalului didactic auxiliar. Având învedere că acest minister nu finanțează învățământul preuniversitar, acesta nu justifică legitimare procesuală pasivă.
Referitor la chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, prin D. nr. 1. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a statuat în sensul că „în aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța G. nr.
22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1 și 3 c.pr.civ., Curtea va admite recursul declarat cu consecința modificării sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de U. J. A S. L. DIN Î. B.-N. pentru reclamantul B. R. împotriva Sentinței civile nr. 1408 din 21 iunie 2011, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții Ș.
G. A. I. B., C. Local al M. B. și P. M. B.
Obligă pârâta Ș. G. A. I. B. să calculeze îndemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării de 25 % prevăzută de L. nr. 1., și să plătească reclamantei diferența dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată.
Obligă pârâții C. Local al M. B. și P. M. B. să aloce fondurile necesare pentru plata diferenței menționate.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din data de 9 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI G .-L. T. S.-C. B. I.-R. M.
GREFIER G. C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: I. C.
| ← Decizia civilă nr. 3898/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 504/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
