Decizia civilă nr. 4579/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ N.4579/R/2011
Ședința publică din data de 8 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE: C. M.
JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. G. G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. precum și recursul declarat de pârâtul M. S. M. PRIN P. împotriva sentinței civile nr. 1287 pronunțate de Tribunalul Maramureș la data de 28 iunie 2011 în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., precum și pe pârâții intimați Ș. CU C. I - V. (...)HETU M., Ș. CU C. I - V. G. C. S. M., C. LOCAL S. M. și P. O. S. M., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că reclamantul intimat a înregistrat la dosar întâmpinare la data de 3 noiembrie 2011.
Având în vedere că atât recurenții, prin memoriile de recurs, cât și reclamantul, prin întâmpinarea formulată, au solicitat judecata în lipsă,
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A Asupra recursului civil de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul T. M. sub nr.5239/100/(...), reclamantul S. L. D. Î. M., în numele membrilor săi de sindicat, a solicitat obligarea pârâților: Ș. CU C. I - V. (...)HETU M., Ș. CU C. I - V. „. C. S. M., C. LOCAL S. M., P. O. S. M. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE la plata drepturilor salariale neacordate, reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare care se acordă la 30,35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ, cuvenite pentru perioada (...)-(...) și în continuare, până la data de (...), actualizate cu indicele de inflație.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că , potrivit art.50 alin.1 și 2 din L. nr.128/1997, salariații din învățământ-personal didactic-trebuiau să beneficieze de tranșele suplimentare de vechime ce se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ, iar pentru fiecare dintre aceste tranșe erau îndreptățiți la o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1. din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Reclamantul mai arată că, deși art.5 alin.2 din O.G. nr.15/2008 prevede că aceste drepturi suplimentare se includ în coeficienții de multiplicare din anexa 2, salariile cadrelor didactice ce îndeplineau condițiile de vechime prevăzute la art.50 alin.1 din L. nr.128/1997 nu au fost stabilite prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare majorați prin includerea acestor tranșe de vechime.
Se mai susține că, începând cu data de (...), conform prevederilor art.10 din A. II a L. nr.330/2009 și a prevederilor punctului 6 din Nota la A. II a L. nr.330/2009 se acordă în continuare tranșele de vechime prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din L. nr.128/1997.
Mai mult, Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prin adresa nr.757/BO/(...) a comunicat că, în baza prevederilor din L. nr.330/2009, tranșele de vechime recunoscute în învățământ se acordă în anul 2010 în conformitate cu prevederile L. nr.128/1997.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinările formulate, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Prin sentința civilă nr. 1287 din (...) a T. M., s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Finanțelor Publice, s-a admis acțiunea formulată de S. L. D. Î. M., în numele membrilor săi de sindicat, pârâții: Ș. CU C. I - V. (...)HETU M., Ș. CU C. I - V. „. C. S. M., C. LOCAL S. M., P. O. S. M. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE fiind obligați să acorde reclamanților drepturile salariale rezultate prin aplicarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din L. nr.
128/1997, cu modificările și completările ulterioare și să plătească membrilor de sindicat reprezentați de sindicat drepturile bănești reprezentând tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 alin. 1 și
2 din L. nr. 128/1997, începând cu data de (...)-(...) și în continuare, de la data de (...), până la data de (...), actualizată cu indicele de inflație.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
În temeiul disp.art.19 din L. nr.500/2002, s-a reținut ca fiind nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză de M.
F. P.
Prin art. 50 alin. 1 și 2 din L. nr. 128/1997, legiuitorul a reglementat două categorii distincte de tranșe de vechime acordate personalului didactic din învățământul preuniversitar, respectiv „. de vechime la salarizare stabilite de lege"; și „. tranșe suplimentare";, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. Chiar denumirea acestora, de tranșe „., sugerează o adăugare, o suprapunere a acestora peste tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege.
Începând cu data de (...), conform prevederilor art.10 din A. II a L. nr.330/2009 și a prevederilor punctului 6 din Nota la A. II a L. nr.330/2009 se acordă în continuare tranșele de vechime prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din L. nr.128/1997.
Prima instanță a reținut astfel că, din adeverința eliberată de către unitatea de învățământ pârâtă și carnetele de muncă ale reclamanților, depuse la dosar, rezultă că aceștia îndeplinesc condițiile legale de vechime, fiind îndreptățiți la plata tranșelor suplimentare de vechime, însă, începând cu data de (...), această tranșă nu le-a fost acordată, fapt probat cu înscrierile din cărțile de muncă, ce dovedesc că salariile lor nu au fost majorate.
De asemenea, începând din (...), conform art.10 din A. II a legii nr.330/2009 și a prevederilor punctului 6 din nota la această anexă, se acordă în continuare tranșele de vechime prevăzute de art.50 alin.1 din L. nr.128/1997, până la data de (...), respectiv apariția L. cadru nr.284/2010.
S-a mai reținut că, potrivit disp.art.287 Codul muncii, sarcina probei acordării acestor drepturi suplimentare revenea angajatorului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul MINISTERUL F INANȚELOR PUBLICE, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Soluția pronunțată de către instanța de fond este nelegală, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor legale incidente în materie, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ.
Astfel, raportat la prevederile legale în vigoare, recurentul consideră că nu are legitimare procesuală pasivă în cauză.
În conformitate cu dispozițiile L. nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula și achita drepturile salariale ale acestora.
Potrivit dispozițiilor art.167 din L. nr.84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar sunt finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul local și din alte surse, urmând ca finanțarea de bază să se asigure prin bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Ministerul Finanțelor Publice a arătat că, deși reclamanții nu au raporturi de muncă cu acesta și cu toate că dispozițiile H.G. nr.2192/2004 prevăd că finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, în mod eronat prima instanță a obligat acest minister la plata drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
Se mai arată că, astfel cum rezultă din disp.art.16 alin.1 lit.a), 21, 28,
29 alin.4 din legea nr.500/2002, Ministerul Finanțelor Publice are rolul de administrator al bugetului statului, iar, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute prin buget.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs și M. S. M., invocând următoarele motive de recurs:
Cheltuielile de personal pentru învățământ sunt finanțate din TVA alocat de Ministerul Finanțelor Publice, sumele tranzitând bugetul local și neputând fi achitate din veniturile realizate din impozite și taxe locale.
Se mai arată că din bugetul local se suportă doar cheltuielile materiale, nu și cele salariale, astfel încât P. și C. local al municipiului S. M. nu au calitate procesuală pasivă în cauză.
Prin întâmpinarea formulată, intimații, prin reprezentant, au solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Analizând recursurile formulate de către pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin D. G. A F. P. M. și M. S. M., se reține că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Obligația de a plăti salariul revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară reprezentată prin director.
Aceste drepturi se asigură însă din surse bugetare, așa cum o indică suficient de clar art. 167 alin (1) din L. învățământului nr. 84/1995, republicată, unde se prevede că: „unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
Potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din legea nr.215/2001 privindadministrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.
Conform art.4 alin.1 din H.G. nr.1618/2009, consiliile localerăspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică.
Conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților deînvățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Potrivit art.40 din aceeași hotărâre, după aprobarea legii bugetuluide stat, consiliul județean și C. General al M. B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Conform art.3 alin.3 din H.G. nr.1618/2009, repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B. se face prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare.
Se mai reține că răspunderea M. F. P. în ceea ce privește acordareaintegrală a drepturilor bănești cuvenite personalului didactic prin L. nr.128/1997 și legea nr.330/2009, decurge și din art.8 alin.1 al L. nr.24/2000, întrucât legiuitorul a avut, pentru adoptarea acestei legi, avizul tuturor autorităților interesate în aplicarea acestora, deci și a M. F. P., astfel încât, în cauză, recurentul nu-și poate invoca propria culpă privind neacordarea efectivă a unor drepturi prevăzute expres prin acte normative ce au avut avizul său.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, conform disp.art. 23 și 30 alin.1din L. nr.24/2000, Statul, la elaborarea acestor legi a luat desigur înconsiderare "diferitele ipoteze ce se pot ivi în activitatea de aplicare a actului normativ"; și "efectele avute în vedere"; prin această reglementare, în urma evaluării impactului financiar asupra bugetului consolidat atât pe termen scurt, cât și pe termen lung ( 5 ani), inclusiv informații cu privire la cheltuieli și venituri.
Astfel, nu se poate reține că, deși Statul a prevăzut imperativprin lege plata acestui drepturi din fonduri bugetare, ulterior, încursul aplicării acestor prevederi legale, acordarea efectivă a acestor drepturi bănești, a rămas doar o problemă pe care trebuie să și-o pună și să o rezolve unitățile școlare, întrucât dispozițiile legale pe care își întemeiază acțiunea reclamanții nu prevăd acordarea drepturilor din venituriproprii, cu atât mai mult cu cât marea majoritate a școlilor nici nu realizeazăasemenea venituri.
Se reține astfel că, M. F. P., P.u i ș i C.u i loc al al mun ic ip iulu i S. M. lerevin atribuții î n semnate în ceea ce privește chi ar alocarea și f undamentarea fondurilor necesare unităților de învățământ , în baza l eg ilor în v igo are ș i a pre veder il or con tr ac telor colec tive de munc ă ce r egle men te az ă drep tur i ale person alulu i d id ac tic , astfel încât în mod corect prima instanță a obligat acești pârâți la acordarea drepturilor bănești solicitate de către reclamanți prin acțiune.
Curtea mai reține că, deși în anul 2011 a fost pronunțat un recurs în interesul legii privind cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3., efectele acestei decizii pronunțate în interesul legii nu poate fi extins și situațiilor în care M. F. P. are calitatea de pârât în cadrul acțiunilor ce au ca obiect obligarea acestuia la alocarea de fonduri sau asigurarea finanțării necesare plății drepturilor salariale pentru personalul din sectorul bugetar.
Astfel, prin decizia nr.10/2011 a Î. C. de C. și Justiție, s-au admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S., stabilindu-se că:
În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la art. 19 din L. { H. "lnk:L(...)%20500%2.%200" o "L. nr. 500/2002 - Parlamentul României" | 500/2002} privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța Guvernului { H. "lnk:O(...)%2022%2.%200" o "Ordonanță nr. 22/2002 - Guvernul României" | 22/2002} privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.
De asemenea, la punctul 2 al deciziei, denumit „. jurisprudențial ";, s-au reținut următoarele: „Prin recursurile în interesul legii se ara tă că în practica
judiciară nu există un punct de vede re unitar cu privir e la cererile de c hemare în garanție a M. F. P. formulate de instituțiile publice angajatoaresau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar.";
La punctul 3 din decizie, denumit: „. pronunțate de instanțele j udecătorești";, s-au reținut următoarele:
În ceea ce privește „Problema de drept care a generat practica neunitară"; s-a arătat, la pct.1 din decizie, că: „Recursurile în interesul legii
vizează aceeași problemă de drept referitoare la interpretare a și aplicarea d ispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportate la art. 19 din L.
nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările u lterioare, și art. 1 -4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind e xecutarea obligații lor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri e xecutorii, cu modificările și completările ulterioare, cu priv ire la chemarea î n garanție a M. F. P. în litigiile vizând acordarea unor drepturi de natură s alarială personalului bugetar sau a ajutorului financiar prevăzut de L. nr.
3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe s uport electronic, necesare îmbunătățirii calității activită ții didactice, în î nvățământul preuniversitar.";
Curtea reține astfel că, doar analizând cele reținute prin decizie cu privire la problemele de drept asupra cărora instanțele au pronunțat soluții diferite, se reține că acest recurs în interesul legii nu putea soluționa decât c ererea cu care a fost investită legal, respectiv doar chestiunea cererii de c hemare în garanție a M. F. P. formulate în litigiile vizând acordarea unor d repturi de natură salarială sau a ajutoarelor financiare acordate personalului bugetar .
De altfel, conform art.3305 din Codul de procedură civilă , recursulîn interesul legii este admisibil do ar d ac ă se f ace dov ad a că problemele de d rept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit pr in ho tăr âr i irevoc ab ile.
În al doilea rând, Curtea reține faptul că asemenea litigii vizândacordarea unor dre p tur i de n atur ă s al ar ial ă person alulu i buge tar, respec tiv personal didactic, personal din sistemul sanitar, personal din sistemul j us tiț ie i, f uncțion ar i publ ic i , se ju decă într -un cadru procesual în care M inisterul Finanțelor Publice are ca litatea de pârât, solicitându-se de c ătre recl aman ț i ob l ig are a aces tu ia l a aloc are a f ondurilor neces are pl ăț i i d rep tur ilor s al ar iale sol ic itate pr in aces te acț iu n i, s au l a as ig ur are a f in anț ăr ii necesare, de aproximativ 7 ani de zile, invocându-se în principalprevederile L. nr. 500/2002 pr iv ind f in anțele publ ice , cu modificările și
completările ulterioare, dar și cele ale Ordon anțe i Guvernul u i nr. 22/2002,
mai ales pr in e xcepț iile l ipse i c al ităț ii proc esu ale p as ive invoc ate de c ătre aces t minister.
Au fost pronunțate în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de pârât, în acest cadru procesual, mii de soluții irevocabile de către instanțele judecătorești specializate în conflicte de muncă și încontencios administrativ din întreaga țară, parte dintre aceste hotărâri judecătorești fiind deja executate, iar unele eșalonate la plată.
Se reț ine c ă, în toa tă această perioadă , probabil în urma practicii c ons tan te a ins tanțel or judec ătoreș ti de o bl ig are a aces tu i min is ter l a aloc are a de fonduri, niciunul dintre cei pe care legea i-a investit cu legitimare p rocesuală de a ex ercita recursul în i nteresul legii , respectiv procurorul g eneral al Parchet ului de pe lângă Î nalta Curte de Cas ație și Justiție
și colegiile de co nducere ale curțil or de apel nu a u constatat că a ceastă problemă de drept ar fi f ost soluționată diferit de către i nstanțele judecătorești, nefiind promovat un recurs î n interesul legii în acest sens.
Potrivit art.329 alin.1 din Codul de procedur ă c iv il ă, as tf el cu m a f os t modificat prin L. nr.219/2005, P. general al P arche tulu i de pe l âng ă În al ta C ur te de C as aț ie ș i Jus tiț ie, d in of ic iu s au l a cerere a min is trulu i jus tiț ie i ș i c oleg iile de conducere ale curț ilor de apel, au drep tul, pe n tru a as igur a i n terpre tare a ș i apl ic are a un itar ă a leg ii p e în treg ter itor iul R. s ă ce ar ă Î. C. de C . ș i Jus tiț ie s ă s e pronunțe asupr a ches tiun ilor de drep t c are au f ost s oluț ion ate d if erit de c ătre ins tanțele jude c ătoreș ti.
Astfel cum s-a statuat în doctrina de drept procesual civil, rațiunea recursului în interesul legii rezidă în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, ori nu se poate ajunge la atingerea acestui scop în condițiile în care o problemă de drept cum este cea din speță, în ipoteza în care ar fi fost soluționată diferit de către instanțe prin hotărâri irevocabile, ar fi dezlegată printr-un astfel de recurs după trecerea a peste 7 ani de zile și după pronunțarea a mii de soluții de către curțile de apel din întreaga țară în acest sens.
Însăși denumirea acestei instituții este în acest sens relevantă, astfel încât recursul trebuie exercitat în interesul legii, ori acest interes nu poate fi decât în sensul ca o asemenea cale de atac, în care se acționează doar pentru respectarea legii, „numai pentru frumusețea principiilor";, cum se precizează în doctrină, să nu poate fi exercitată după un timp foarte îndelungat, în care justițiabilii unei țări au perceput o practică constantă a instanțelor judecătorești în problema de drept incidentă în speță, întemeindu-și acțiunile în justiție având în vedere și această jurisprudență.
În al treilea rând, se reține că începând cu anul 2005, P. general a l Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, ulterior, colegiile d e conducere ale curților de apel au sesizat Înalta C ur te de C as aț ie ș i J us tiț ie cu pronunțarea unor decizii în interesul legii p rivind drepturi de natură salarială ale personalului bugetar, respectivpersonal didactic, personal din sistemul sanitar, personal din sistemul j us tiț ie i, f uncțion ar i publ ic i, în care au fost ataș ate ș i exa minate hotărâri j udec ătoreș ti d in în tr e ag a ț ar ă în c are, în calitate de pârât în cererile de a locare a fondurilor necesare plății drepturilor salariale figura M inisterul Finanțelor Publice, invocându -se prevederile L. nr. 500/2002 și cele ale Ordon anțe i Guvernulu i nr. 22/2 002, fără a se constata vreodată
soluționarea diferită a unor asemenea cereri de către instanțele j udecătorești, deci nici necesitatea sesizării instanței supreme cu p ronunțarea unui recur s în interesul legii în acest sens.
Se mai reț ine în ace s t sens c ă Înalta C urte de Casație și Justiție a p ronunțat, în ur ma unor ase mene a ses iz ăr i pr iv ind dre p tur i de n atur ă s al ar ial ă ale person alulu i buge tar, resp ec tiv person al d id ac tic, person al d in siste mul s an itar, person al d in s is te mu l jus tiț ie i, f uncț ion ar i publ ic i ,
următoarele decizii: nr.23/(...) (dosar nr.31/2005), nr.12/(...) (dosar nr.30/2006), nr.36/(...)( dosar nr.4/2007),nr.21/(...)(dosar nr.5/2008),nr.23/(...)(dosar nr.6/2008),nr.24/(...)(dosar nr.7/2007), nr.46/(...)(dosarnr.27/2008), nr.41/(...),nr.33/(...)(dosar nr.20/2009), nr.28/(...)(dosar n r.5/2009) și nr.3 7/(...)(dosar nr.23/2009), având în fiecare dintre aceste d os are ataș ate ho tăr âr i judec ătoreș ti pr in c are se cere a ș i c h iar er a ob ligat M in is terul F in anțelor Publ ice l a aloc are d e f onduri, f ăr ă a se cons tata în toț i a ceș ti an i o pr ac tic ă neun itar ă a ins tanț elor judec ătoreș ti în aces t sens, cee a ce nu permite în prezent extinderea efectului recursului în interesul legii s oluț ion at pr in dec iz ia nr.11/2010 ș i asupr a unor ase me ne a cerer i de c he mare în judec ată.
În al patrulea rând, în acț iun ile pr iv ind dr ep tur i de n atur ă s al ar ial ă ale personalului d in s is te mul jus tiț ie i , începând cu anul 2005,
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casa ție și Justiție , prin p rocurorul general și C.le de A. au figurat în calitate de pârâți,
alături de Ministerul Finanțelor Publice , ul timu l f iind che mat s ă aloc e f ondurile neces are pl ăț ii drep tur ilor b ăneș ti s ol ic itate, formulându-se chiar a p ăr ăr i f aț ă de excepț ia l ipse i c al ităț ii p rocesu ale p as ive inv oc ată în aces te cauze de c ătre M in is terul F in anțelor Publ ice , în temeiul L. nr. 500/2002, astfel î nc ât es te cer t c ă aceș tia au cunoscu t pr ac tic a ins tanțelor judec ătoreș ti d in
ț ar ă în cee a ce pr iveș te ace as tă probl e mă de drep t ș i n u au cons ider at n eces ar, în to ată ac e as tă per io ad ă, s ă ses izeze În al ta Cur te de C as aț ie ș i J us tiț ie cu pronunț are a unu i recurs în in teresul leg ii în ace as tă ches tiune, astfel încât nu se poate pune problema extinderii efectelor deciziei nr.10/2011a Î. C. de C. ș i Jus tiț ie asupra acesteia.
În consecință, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod.proc.civilă, se vor respinge recursurile declarate de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin D. G. A F. P. M. și și M. S. M., prin P. și se va menține sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge recursurile declarate de pârâții: MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin D. G. A F. P. M. și M. S. M., prin P., împotriva sentinței civile nr.1287 din 28 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), pe care o menține.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 8 noiembrie 2011.
PREȘED.TE JUDECĂTORI C . M. I. T. D. G.
Cu opinie separată G .
N. N.
Red./Tehnored.: C.M.;
2 ex.- (...);
Jud.fond.:- Tribunalul Maramureș:-C. M..
Opinie separată A preciez că în cauza dedusă judecății, în baza art. 312 al. 1,3 coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă se justifica admiterea recursurilor pârâților Ministerul Finanțelor Publice prin D. MM și a M. S. M. prin P. cu consecința modificării în parte a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâții Ministerul
Finanțelor Publice prin D. MM, M. S. M. prin P. și C. Local S. M., pentru lipsa calității procesuale pasive în raport de obiectul acțiunii.
Astfel, referitor la recursul formulat de către pârâtul Ministerul
Finanțelor Publice prin D. MM , se reține că acest pârât este cel care, potrivit art. 19 din L. nr. 500/2002, privind finanțele publice, „coordoneazăacțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție";, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționarea M. F. P., „elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare";.
Totodată, legea instituie răspunderea M. F. P. pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de P., precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Însă toate aceste aspecte sunt de natură să justifice calitatea procesuală pasivă a acestui pârât numai în măsura în care acesta a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcțiile specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Or, în cauza dedusă judecății, rezultă fără nici un dubiu că reclamantul nu a avut în vedere acest rol, în contextul în care a solicitat prin acțiune obligarea tuturor pârâților, inclusiv a M. F. P. la plata tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art.50 alin. (1) și (2) din L. 128/1997.
Solicitarea de plată a drepturilor salariale menționate se întemeiază pe existența unui raport de muncă, însă un astfel de raport nu se identifică între pârâtul recurent și membrii de sindicat reprezentați în cauză. Drepturile pretinse derivă dintr-un raport juridic de muncă străin de recurent.
Cu alte cuvinte, admiterea acțiunii așa cum aceasta a fost formulată, respectiv în sensul instituirii obligației de plată și în sarcina pârâtului recurent, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu sunt angajații M. F. P., încălcându-se astfel prevederile art.14 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice.
Într-adevăr prin întâmpinarea depusă în recurs, reclamantul a susținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului din perspectiva obligației acestuia de a aloca fondurile necesare, însă această cerere nouă nu poate fi formulată pentru prima dată în recurs, conform dispozițiilor art. 316 coroborate cu cele ale art. 294 Cod de procedură civilă.
În consecință, constat că față de modul în care a fost formulat obiectul acțiunii, recurentul-pârât nu are calitate procesuală pasivă în cauză, neexistând identitate între persoanele care trebuiau să fie obligate înraportul juridic dedus judecății, respectiv unitatea de învățământ angajatoare a personalului didactic și recurent.
În ceea ce privește recursul formulat de către pârâtul M. S. M. prin P., recurs prin care invocă inclusiv lipsa calității procesuale pasive proprie și a pârâtului C. Local S. M., opinez că este întemeiat pentru următoarele argumente:
Obiectul acțiunii deduse judecății constă în obligarea, printre alții, și a pârâților C. Local al O. S. M. și P. O. S. M. la plata în favoarea membrilor de sindicat reprezentați de reclamant a drepturilor salariale reprezentând tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 al. 1 și 2 din L.
128/1997, începând cu data de (...) până la (...), respectiv prevăzută de art. 50 al. 1 din L. 128/1997 cu modificările la zi, începând din data de (...) și până la data de (...), la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății.
În raport de pretențiile formulate de reclamant, se reține că cererea de obligare a pârâților C. Local al O. S. M. și P. O. S. M. la plata unor sume pretinse cu titlu de drepturi salariale este lipsită de temei legal.
O asemenea cerere este legată indisolubil de existența unor raporturi juridice de muncă din care ar izvorî obligația angajatorului de a achita drepturile salariale angajatului corespunzător muncii prestate conform contractului individual de muncă.
Or, în absența oricărui raport juridic de muncă între părți, pârâții C. Local al O. S. M. și P. O. S. M. nu pot fi obligați la plata unor drepturi salariale către persoane care nu sunt salariații lor.
Conform art.167 alin. din L. nr.84/1995 finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. (1) lit. b) din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale „veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal membrilor de sindicat reprezentați de reclamant rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ.
Conform art.36 alin. (4) lit. a) din L. nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...) privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
P. O. S. M. este ordonator principal de credite al bugetului O. S. M. conform art. 63 alin. (4) lit. a) din L. 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv S. M., art. 62 alin. (1) din L. administrației publice locale prevăzând expres că „primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
În consecință, se constată că reclamantul face o confuzie între calitatea de angajator și cea de ordonator de credite (finanțator), doaraceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală a pârâților în cadrul unui eventual litigiu al cărui obiect l-ar reprezenta obligarea acestora la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale datorate de angajator.
Așa cum s-a arătat deja, prin întâmpinarea depusă în recurs, reclamantul a susținut calitatea procesuală pasivă a pârâților din perspectiva obligației acestora de a aloca fondurile necesare, însă această cerere nouă nu poate fi formulată pentru prima dată în recurs, conform dispozițiilor art. 316 coroborate cu cele ale art. 294 Cod de procedură civilă.
De precizat este faptul că principiul rolului activ, instituit de către legiuitor prin dispozițiile art. 129 al. 5 Cod de procedură civilă, precum și principiul disponibilității sunt două principii fundamentale care guvernează procesul civil. În situația concurenței dintre cele două principii, opinez că exercitarea rolului activ al instanței trebuie să se circumscrie principiului disponibilității. Cu alte cuvinte, instanța este ținută să exercite rolul activ numai în limitele cadrului procesual stabilit de către părți. P., interpretarea dată de instanță se impune a fi efectuată în conformitate cu intenția părților așa cum aceasta rezultă expres din cauza dedusă judecății, respectiv potrivit
ob iec tulu i acț iun ii , iar nu într-o manieră în care solicitarea părții reclamante să aibă ca efect, în mod obligatoriu, valorificarea integrală a pretențiilor.
Potrivit raționamentului expus, opinez că menținerea soluției instanței de fond de admitere a acțiunii formulate cu consecința instituirii în sarcina pârâților a unor obligații care nu au fost indicate în acțiunea introductivă, apreciindu-se c ă in te nț ia re al ă p ărț ilor, n e mater ial iz ată îns ă pr in tr -o precizare
a acț iun ii în aces t sens, a f ost în sen sul d ispoz iț iilor f in ale ale ins tanțe i ,încalcă principiul disponibilității.
În baza principiului disponibilității instanța trebuie să se raporteze la
obiectul acțiunii, în speță, acesta constând în instituirea „obligației de plată"; a drepturilor salariale solicitate în raport de toți pârâții, și din această perspectivă să analizeze legitimarea procesuală pasivă a acestora.
După cum se poate remarca, la fondul cauzei instanța a fost învestită cu o cerere privind „obligarea la plată"; și a pârâților C. Local S. M., P. O. S. M. și Ministerul Finanțelor Publice, iar prin hotărârea pronunțată la fond s-a dispus obligarea acestora la „. drepturilor";, fiind modificat obiectul acțiunii, deși nu s-a formulat nici o solicitare în acest. P., prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a înlocuit o obligație de a face cu alta, respectiv a instituit în sarcina pârâților menționați o obligație care nu a fost solicitată de către titularul acțiunii.
Că este o modificare a obiectului acțiunii, reiese fără nici un dubiu, în contextul în care obligația de a plăti, presupune efectuarea plății drepturilor solicitate din fondurile proprii, ceea ce apare justificat numai în condițiile existenței unui raport de muncă între salariații reprezentați în cauză și cei trei pârâți, ceea ce însă nu este cazul în speță.
Raportul de muncă subzistă doar în privința pârâtei de rândul 1- Ș. cu clasele I-V. nr. 10 S. M. și de rândul 2- Ș. cu clasele I-V. G. C. S. M., ai cărui angajați sunt salariații reprezentați în cauză, iar nu și în raport cu pârâții C. Local S. M., P. O. S. M. și Ministerul Finanțelor Publice.
Simpla susținere că intenția reclamantului a fost în sensul obligării pârâților C. Local S. M., P. O. S. M. și Ministerul Finanțelor Publice „la asigurarea"; fondurilor necesare achitării drepturilor salariale pretinse, fără ca aceasta să rezulte în mod expres dintr-o precizare a acțiunii, nu poate fi acceptată, întrucât așa cum s-a arătat deja aceasta echivalează cumodificarea obiectului acțiunii. De altfel nici din motivarea acțiunii la fondul cauzei nu rezidă existența unei intenții exprese în sensul arătat.
Judecător G. D.
| ← Decizia civilă nr. 2359/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1057/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
