Decizia civilă nr. 4775/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4775/R/2011
Ședința din 21 noiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : S. D.
GREFIER : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele S. N. DE T. F. DE C. "C. C." SA, S. N. DE T. F. DE C. "C. C." SA - R. DE T. F. DE C. A. împotriva sentinței civile nr. 1497 din 04 august 2011, pronunțată de
Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. R. V. R. C. C. în numele membrilor de sindicat C. L., H. H. D., I. A., M. V., M. O., M. A., N. I. II, N. V., P. V., R. N., R. T., S. V., U. A., C. A., D. P., T. M., B. S., B. I., C. V., M. S., M. G., P. L., T. V., R. I., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită, întrucât la fila 33 din dosarul tribunalului reclamantul intimat în numele membrilor de sindicat și ales domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la avocat M. D., în B., str. Baba Novac, nr. 13, jud.B..
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 09 noiembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat
S. L. R. V. R. C. C. în numele membrilor de sindicat a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, și acordarea cheltuielilor de judecată, conform chitanței anexate la întâmpinare, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că prin motivele de recurs pârâtele recurente au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1497 din (...) a T.ui B. N. pronunțate în dosar numărul (...), au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârâtele S. N. de T. F. de C. „. C. S. B. și R. de T. F. de C. A.
A fost admis acțiunea civilă formulată de reclamanții C. L., H. H. D., I. A.,
M. V., M. O., M. A., N. I. II, N. V., P. V., R. N., R. T., S. V., U. A., C. A., D. P., T.
M., B. S., B. I., C. V., M. S., M. G., P. L., T. V. și R. I. prin S. L. R. V. R. C.C.împotriva pârâtelor S. N. DE T. F. DE C. "C. C." SA B. și S. N. DE T. F. DE C.
"C. C." SA - R. DE T. F. DE C. A. și, în consecință:
- au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective, după cum urmează:
- reclamanților C. A., C. L., D. P., M. O., N. I. II , N. V., P. V., R. T., S.
V., T. M. și U. A. pentru anii 2007, 2008 și 2009;
- reclamanților B. S. și M. G. pentru anii 2008 și 2009;
- reclamanților B. I., C. V., H. H. D. , I. A. , M. S. , M. V. , M. A., P. L., R. I., R. N. și T. V. pentru anul 2009. Fără cheltuieli de judecată.
Excepțiile invocate au fost unite cu fondul cauzei la termenul de judecată din data de 4 august 2011.
Examinând prioritar, în condițiile art. 137 C.proc.civ, excepția nulității cererii de chemare în judecată invocată de pârâta S. N. de T. F. de C. „. C. S. B. pe considerentul nesemnării tabelului anexă la cererea de chemare în judecată de către reclamanți a fost respinsă ca neîntemeiată întrucât uniunea sindicală a promovat acțiunea în baza dispozițiilor art. 28 din L. nr. 54/2003, respectiv în calitate de reprezentant al salariaților indicați în tabelul nominal depus la dosar f.8-9, anexat cererii de chemare în judecată.
Tabelul nominal anexă cuprinde numele și prenumele pentru o parte din salariații reclamanți care sunt de acord cu promovarea acțiunii, codul numeric personal, funcția, locul de muncă și semnătura persoanei.
Așa cum rezultă din fotocopia cererii de chemare în judecată (f. 2 dosar inițial) acțiunea este semnată la final de președintele organizației sindicale, semnătura fiind materializată în dreptul rubricii „președinte";, aspect necontestat în cauză, iar la f.37,38 din dosarul T.ui B.-N. au fost depuse listele cu toți reclamanții care sunt de acord cu acționarea în instanță a pârâtei S. N. de T. F. de C. „. C. S. B. , în cadrul cărora figurează și reclamanții din prezenta cauză cu semnătura fiecăruia dintre ei.
Acțiunea având ca obiect un conflict de muncă, promovată de o organizație sindicală pentru un membru al său nu va putea fi introdusă atunci când membrul de sindicat direct interesat în realizarea dreptului său se opune potrivit art.28 alin.2 din L. 54/2003.
Întrucât pârâta S. N. de T. F. de C. „. C. S. B. nu a probat opoziția salariaților reclamanți la introducerea acțiunii sau că semnătura nu le-ar aparține, se prezumă că aceștia și-au dat acordul pentru ca uniunea sindicală să acționeze în numele lor, astfel că nulitatea cererii de chemare în judecată promovată de reclamanții reprezentați de uniunea sindicală nu poate fi reținută.
Excepția lipsei calității de reprezentant a fost respinsă întrucât toți reclamanții din prezenta cauză au calitatea de membrii de sindicat, iar numiții M. C., N. T., T. V. și U. I., pentru care a fost invocată de altfel excepția lipsei calității de reprezentant nu au calitatea de reclamanți.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Societății Naționale de T. F. de C. „. C. S. B., invocată de aceasta, a fost apreciată ca neîntemeiată, întrucât chiar dacă între pârâta . N. de T. F. de C. „. C. S. cu sediul in B. și reclamanți nu există un raport direct de muncă, aceasta neavând calitatea de angajator ci pârâta regionala, din actele depuse la dosar și din L. 31/1990 rezultă că bugetul de venituri și cheltuieli este aprobat de S. N. de T. F. de C. „. C. S., astfel că susținerea pârâtei că în conformitate cu prevederile art.41 alin.2
C.pr.civ. numai R. C. C. ar avea calitate procesuală pasivă în cauză, nu poate fi reținută.
În aceste condiții, având în vedere și faptul că pârâta S. N. de T. F. de C.
„. C. S. este semnatara contractelor colective de muncă invocate de reclamanți în susținerea dreptului pretins, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. N. de T. F. de C. „. C. S. B.
Și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. de T. F. de C. C. a fost neîntemeiată deoarece prevederile legale cuprinse în textul art.41 alin.2
.civ. nu fac distincție între diferite unități componente ale societăților comerciale. S-a reținut astfel că în cazul societăților care nu au personalitate juridică, termenul trebuie privit în sensul său generic, ca unitate ce poate funcționa fără personalitate juridica dar care are organe proprii de conducere numite de societatea mamă, în caz contrar această prevedere legală nu și-ar mai găsi rostul cuprinderii într-un text legal, drept pentru care instanța de judecată a respins această excepție.
Așa cum s-a relevat mai sus, calitatea de angajator o are pârâta R. de T.
F. de C. C., calitate pe care pârâta regională nu o contestă.
Excepția prescripției dreptului la acțiune privind cererea de acordare a salariului suplimentar aferent anilor 2007, 2008 și 2009, invocată de ambele pârâte a fost respinsă deoarece din termenii utilizați în cuprinsul contractului colectiv de munca la art.3o alin.1 - de salariu suplimentar - și observând că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie din cadrul fondului de salarii (art.30 alin.3), se deduce că sumele cerute prin acțiune au fost calificate de contractanți ca având caracter salarial și nicidecum cel prevăzut de art.283 alin.1 lit. e din Codul muncii, astfel că în speță primesc aplicare prevederile art.283 alin.1 lit. c , din Codul muncii și termenul în care se poate solicita astfel de drepturi este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. În cauză, acest termen a fost respectat întrucât în același contract colectiv de muncă se prevede că salariul suplimentar se primește după expirarea anului calendaristic în care a fost prestată munca de salariat.
Prin urmare, pentru anul 2007 primul termen se situează la începutul anului 2008 și se sfârșește la începutul anului 2009, pentru anul 2008 primul termen se situează la începutul anului 2009 și se sfârșește la începutul anului
2010 iar pentru anul 2009 primul termen se situează la începutul anului 2010, și se sfârșește la începutul anului 2011. Or, acțiunea de față s-a formulat la
Tribunalul Cluj la data de 1 aprilie 2010, deci in termenul de prescripție legal.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, tribunalul apreciază că în speță drepturile solicitate se încadrează în categoria „drepturilor salariale"; iar termenul de prescripție aplicabil este cel de 3 ani, prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.
Analizând pe fond acțiunea formulată de reclamanții C. L., H. H. D., I. A.,
M. V., M. O., M. A., N. I. II, N. V., P. V., R. N., R. T., S. V., U. A., C. A., D. P., T. M., B. S., B. I., C. V., M. S., M. G., P. L., T. V. și R. I., prin S. L. R. V. R. C. C. , în contradictoriu cu pârâtele S. N. de T. F. de C. C. C. S. și S. N. de T. F. de C. C. C. S.- R. de T. F. de C. A., având în vedere actele depuse la dosar, precum și actele din dosarul nr.(...), respectiv contractul colectiv de muncă pentru anii
2007 - 2008 și cel pentru anii 2009-2010, actele adiționale la contractul colectiv de muncă, tribunalul retine următoarele:
Reclamanții mai sus arătați au fost salariați ai pârâtei S. N. de T. F. de C. C. C. S.- R. de T. F. de C. A. în perioada pentru care se solicită plata drepturilor indicate în acțiune, 2007-2009. De precizat, că reclamanții B. S.- angajat la data de (...), M. G. - angajat la data de 15 martie 2007, B. I. - angajat la data de (...), C. V. - angajat la data de 1 martie 2008, H. H. D. -angajat la data de 1 mai 2008, I. A. - angajat la data de 1 dec.2008, M. S. - angajat la data de 15 sept.2008, M. V. - angajat la 1 dec.2008, M. A. - angajat la 1 iunie 2008, P. L. - angajat la 1 nov.2008, R. I. - angajat la 1 iunie 2008, R. N. - angajat la 1 dec.2008 și T. V. angajat la data de 15 iulie 2008, așa cum s-a arătat și de către sindicat prin scriptele depuse la dosar f.37 și 38, astfel că pentru aceștia s-a solicitat acordarea drepturilor restante doar pentru anul
2008, respectiv pentru anii 2007-2008.
Conform art. 24 alin. 4 din Statutul pârâtei S., aprobat prin HG nr. 5., drepturile și obligațiile salariaților se stabilesc prin contractul colectiv de muncă, iar potrivit art. 236 alin. 4 Codul muncii contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 30 alin. 1 din L. nr. 130/1996, republicată, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, conform art. 11 alin. 1 din L. nr. 130/1996 republicată.
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul C. C. pentru anii
2007- 2008 înregistrat sub nr. 1625 din data de 29 martie 2007 (f. 39) și, prelungit prin actul adițional nr.437/30 ianuarie 2009 până la data de 28 februarie 2009 și cel pe anii 2009-2010, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. 3 din L. nr. 130/1996, republicată și în lipsa stipulării vreunui alt moment, se aplică de la data înregistrării contractului - 29 martie 2007.
Din coroborarea art.32 alin.1 și 33 din acest contract colectiv de muncă rezultă că pentru munca ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate beneficia de un ajutor material bănesc al cărui cuantum este echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, la nivelul clasei I de salarizare, cu condiția să nu fi fost sancționați disciplinar prin aplicarea repetată sau cumulată a sancțiunilor prevăzute la pct.2 lit.a și b, respectiv, retragerea uneia sau a mai multor clasa de salarizare pe o perioadă de 1-3 luni sau celor încadrați cu salariul la nivelul minim al funcției sau meseriei, diminuarea acestuia cu 5-10 și reducerea salariului de bază și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%.
Prin articolul 32 alin.1 și 3 se creează între contractanți drepturi și obligații corelative prin norme cu caracter imperativ de la care părțile nu pot abzice, iar pârâta este ținută cu obligativitate să-și îndeplinească obligația, cu atât mai mult cu cât aceste categorii de drepturi se încadrează în categoria de adaosuri la salariul de bază, ce intră în componența noțiunii de salariu conform art.160 Codul muncii și art.7 din contractul colectiv de munca.
Este adevărat că, așa cum rezultă din actele adiționale încheiate, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2008 s-a prelungit până la data de 28 februarie 2009, iar contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 s-a aplicat doar din data de 4 iunie 2009, data înregistrării sale, astfel că la nivel de unitate nu a existat contract colectiv de muncă în intervalul 1 martie 2009 - 3 iunie 2009 f.39-46.
Însă, în tot acest interval de timp, începând din data de 28 decembrie
2006 și până la data de 20 iunie 2010, a fost în vigoare și s-a aplicat contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii
2006-2008 nr. 2., care la art. 30 prevedea dreptul salariaților la plata salariului suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv f.47-50.
Potrivit art. 3 alin. 1 al contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, clauzele acestui contract produc efecte față de toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare
(pârâta fiind menționată la pct. 2 din anexa 4 la contractul colectiv la nivel de grup de unități) și pentru perioada în care din diverse motive nu există contract colectiv de muncă la nivel de unitate, indiferent de structura capitalului acesteia. Părților le revine obligația respectării prevederilor cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul grupurilor de unități din transportul feroviar.
Apărarea în sensul că nu s-au constituit fondurile respective nu constituie impediment în obligarea pârâtelor la plata salariului suplimentar. D. s-a instituit obligația de constituire a fondului în procentul arătat, pârâtele trebuiau să o îndeplinească și să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil, așa cum prevede și art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, astfel că nu poate fi reținută nici apărarea pârâtei din cuprinsul întâmpinărilor întemeiată pe dispozițiile OUG nr. 7. coroborate cu art.15 alin.1 din OUG nr.37/2008, potrivit cărora, fiind o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea M.ui T.urilor și Infrastructurii a fost monitorizată, nu o exonerează de obligațiile pe care și le-a asumat prin contractele colective de muncă, aceasta putând ține cont de prevederile acestui act normativ la momentul negocierii contractului colectiv de muncă.
Reclamanții îndeplinesc condițiile impuse de prevederile A. 6, în sensul că nu au fost sancționați disciplinar, astfel că sunt îndreptățiți să beneficieze de prevederea contractuală evocată la art.3o alin.1 f.91-92.
Așa fiind, în raport de dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, respectiv a celui superior, la nivel de grup de unități, incidente pentru perioada anilor 2007-2009, tribunalul a reținut că aceste pretenții formulate de reclamanți sunt întemeiate, astfel că a admis așa cum au fost arătate în scriptele de la f.35-36, și a obligat pârâtele să le plătească acestora salariul suplimentar pentru anii 2007, 2008 și 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Dată fiind neplata la timp a sumelor cuvenite în baza art.32 din contractele colective de munca, potrivit art.166 alin.4 din Codul muncii, sumele ce urmează a fi achitate vor fi actualizate cu indicele inflației la data plății efective, pentru perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei sume și data plății efective.
În baza acestor considerente și făcând aplicarea dispozițiilor art. 23, 25 alin.3, 33 alin. 1 lit. a din L. nr. 130/1996, republicată, art.7, art.32 din contractul colectiv de munca încheiat pe anii (...)/2010 cu modificările ulterioare, art. 37, art.166 alin.4, art. 229 alin.4 din Codul muncii, tribunalul a admis acțiunea civilă formulată de reclamanți prin S. L. R. V. R. C. C. împotriva pârâtelor S. N. de T. F. de C. „. C. S. B. și S. N. de T. F. M. „. C. - R. de T. F. de C. A. potrivit dispozitivului prezentei hotărâri. Cheltuieli de judecată nu au mai fost solicitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtele S. N. de T. F. de C. „.
C. S. B. și S. N. de T. F. M. „. C. - R. de T. F. de C. A.
Prin recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE C. SA B. - S. DE T. F. DE C. A. s-a solicitat modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensuladmiterii excepțiilor invocate și a respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamanții intimați.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a arătat că instanța de fond a reținut greșit faptul că S. R. de T. F. de C. A., are calitate procesuală pasivă în cadrul acțiunilor izvorâte din contractele de muncă asupra unor drepturi salariale obținute ca urmare a negocierii între reprezentanții legali ai Societății Naționale de T. F. de C. S. B. și reprezentanții salariaților.
S-a mai invocat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune cu privire la solicitarea reclamanților de a li se acorda salariul suplimentar aferent anilor 2007, 2008 și 2009 pentru reclamanți întrucât solicitările reclamanților își au izvorul în Contractul colectiv de muncă, nefiind un drept prevăzut în contractul individual de muncă al salariatului reclamant. A. reprezintă o recompensă acordată de angajator salariaților, drept urmare a îndeplinirii de către aceștia, iresponsabil, a obligațiilor de serviciu. D. de a acord o recompensă aparține exclusiv angajatorului, fiind o disponibilitate a acestuia și nu o obligație.
Prin recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE C. C. C. SA B. s-a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În motivare pârâta a arătat că sentința atacată este nelegală în ceea ce privește soluția de respingere a excepției prescrierii dreptului material la acțiune pentru acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2008-2009, drept căruia în opinia recurentei îi este aplicabil termenul de prescripție prevăzut de art. 283 alin. (1) lit.e) din Codul muncii, dispoziție legală pe care instanța de fond a aplicat-o greșit.
Referitor la fondul cauzei s-a invocat că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât salariul suplimentar s-a prevăzut în CCM sub condiția ca societatea să fi avut pentru anii 2007-2009 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu. Or, având în vedere dispozițiile OUG 7. recurentei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut de bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor
2007-2009, aprobate prin acte normative, iar fundamentarea fondului de salariu s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut, care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.
S-a mai precizat că pentru anul 2009 nu i s-a aprobat bugetul, iar în execuția BVC în anul 2009 au fost înregistrate depășiri la cheltuielile materiale cu combustibilul și la cheltuielile cu energia electrică de tracțiune față de prevederile din BVC 2009, cheltuieli strict necesare pentru funcționarea transportului feroviar public de călători.
Astfel, societatea a înregistrat în anul 2009 o pierdere în valoare de
210.377,85 mii lei și o pierdere cumulată din anii precedenți în valoare de
535.423,74 mii lei (pct.79 cap.V din bilanț).
În concluzie, solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 9 noiembrie 2011 (f. 27-31) recurenta-reclamantă S. N. de T. F. de C. „. C. - S., B., a solicitat respingerea recursului declarat de R. A., în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia și să se mențină ca legală și temeinică sentința atacată, referitoare la soluționarea acestei excepții, precum și admiterea recursului declarat de R. A., în ceea ce privește excepția prescrierii dreptului material la acțiune, iar pe fond, admiterea recursului și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii formulată de intimatul-reclamant.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A. reține următoarele:
Referitor la recursul declarat de S. N. DE T. F. DE C. SA B. - S. DE T. F. DE C. A. se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. c Codul muncii (în forma care guvernează raporturile juridice dintre părți, respectiv cea anterioară abrogării prin L. 4.) „clauzelor contractuale colective de muncă produc efecte ……pentru toți salariații angajatorului, în cazul contractelorcolective de muncă încheiate la acest nivel";, cum este situația în cauza dedusă judecății.
Astfel, obligația de plată a dreptului recunoscut de acordul colectiv încheiat la nivelul S. S.A B. în favoarea tuturor salariaților săi, revine angajatorului direct, care este S. R. de T. F. de C. A. C. dacă recurenta nu a semnat contractul colectiv de muncă, constituie o structură din cadrul S. S.A B. și este obligată, conform art.40 alin.2 lit. c din Codul muncii să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Or, în speță, tocmai acest contract colectiv de muncă este aplicabil membrilor de sindicat reprezentați de reclamant, în considerarea calității lor de salariați în cadrul S. S.A B.
Delegarea de competență dată directorului Regionalei pentru încheierea contractelor individuale de muncă nu are semnificația aplicării unui regim salarial diferit angajaților Regionalei decât cel al celorlalți salariați din cadrul S. S.A B., deoarece acordul colectiv se aplică în mod nediferențiat de organizarea și structura regională a societății.
Drept urmare, excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei a fost corect respinsă de instanța de fond.
În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune privind acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2007 - 2009, se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 283 alin.(1) din Codul muncii (în forma aplicabilă în cauză) prevede că „Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din L. 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, așa cum judicios a apreciat și instanța de fond, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)-d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile menționate anterior este cel de 3 ani prevăzut de art. 283alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a art. 304 pct. 9 și 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. N. de T. F. M. „. C. - R. de T. F. de C. A.
Referitor la recursul declarat de pârâta S. N. de T. F. de C. „. C. S. B. seconstată că primul motiv de recurs este similar cu al doilea motiv de recurs invocat de pârâta S. N. de T. F. M. „. C. - R. de T. F. de C. A. și pentru considerentele expuse anterior este apreciat ca fiind nefondat.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, art. 32 alin. 3 precizează că :„ Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de
10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile invocate de către recurentă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
Se mai reține că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate.
În ceea ce privește OUG 79/2001 și OUG 7., deși invocată în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art.7 alin.2 din L. 130/1996 (care deși în prezent este abrogată guvernează raporturile juridice dintre părți) și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Curtea mai reține că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale
(adaosurile făcând parte din salariu, conform disp. art.155 din Codul muncii), nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligațiicontractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
De altfel, se reține că recurenta nu a probat în cauză că ar fi solicitat aprobarea fondurilor pentru plata primelor solicitate prin acțiune, deși, potrivit art.21 din Contractele colective de muncă invocate în cauză, și-a asumat această îndatorire,de a constitui fondurile necesare plății drepturilor negociate.
Angajatorul avea obligația să respecte contractele colective de muncă aplicabile și nu poate să își invoce propria culpă pentru a se exonera de obligațiile care îi incumbă din executarea acestora. Recurenta avea posibilitatea să negocieze și să încheie acte adiționale ale contractului colectiv de muncă în scopul de a înlătura obligația de plată a unor drepturi de natură salarială, dacă constata că se află în imposibilitate obiectivă de a le achita.
De altfel, chiar condiționarea pe care o invocă cu privire la încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli pe anii 2007-2009 este de natură a evidenția culpa angajatorului, deoarece acesta putea anticipa necesitățile pe care le avea în raport de toate drepturile salariale negociate și trebuia să își stabilească bugetul de venituri și cheltuieli, astfel încât să își execute toate obligațiile.
În consecință, întrucât niciunul dintre motivele de recurs invocate nu este întemeiat, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. N. de T. F. de C.
„. C. S. B.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă se vor obliga recurentele, aflate în culpă procesuală, să plătească intimatului S. L. R. V. R. C.C. suma de
1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat (fila 32).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele S. N. de T. F. de C. „. C. S. B. și S. N. de T. F. M. „. C. - R. de T. F. de C. A. împotriva sentinței civile numărul 1497 din (...) a T.ui B. N. pronunțate în dosar numărul (...), pe care o menține.
Obligă pe recurentele să plătească intimatului S. L. R. V. R. C.C. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. D. D. G. S. D.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...) Jud.fond: I. C.
| ← Decizia civilă nr. 4037/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2345/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
