Decizia civilă nr. 4876/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4876/R/2011
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. M. împotriva sentinței civile nr. 1500 din 18 august 2011, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată SC I. SA B., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtei intimat, av. Ș. P., lipsă fiind reclamanta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că din eroare la fila 20 din dosar a fost cusută o dovadă de îndeplinite a procedurii de citare dintr-un alt dosar, care se va desprinde și se va proceda la renumerotarea dosarului.
Se mai constată că la data de 14 noiembrie 2011 prin fax și 15 noiembrie
2011 prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare din partea pârâtei intimate.
La data de 21 noiembrie 2011 reclamanta recurentă a depus la dosar note de ședință, la care a anexat în copie foaia colectivă de prezență, o filă din carnetul de muncă, citația emisă de I. de P. B.-N., H. nr. 6/(...) a Consiliului de A. al pârâtei intimate, solicitând obligarea pârâtei să depună la dosarul cauzei, dosarul personal al salariatului întocmit în baza art. 7 din H.G. nr. 161/2006, din care se va constata lipsa totală a informării reclamantei recurente privind desființarea locului de muncă.
Reprezentantul pârâtei intimate invocă faptul că prin notele de ședință se completează motivele de recurs, astfel că invocă tardivitatea acestor motive și solicită respingerea lor. Cu privire la celelalte solicitări consideră că documentele invocate nu sunt utile cauzei, cu atât mai mult cu cât la ultimul termen la instanța de fond a solicitat judecarea cauzei în baza actelor aflate la dosar.
Curtea, după deliberare, constată tardivitatea depunerii precizărilor din scriptul intitulat „Note de ședință";, în temeiul art. 303 alin. 1 C.pr.civ., precizări care exced motivelor de recurs, iar cererea în probațiune nu este utilă cauzei.
Reprezentantul pârâtei intimate depune la dosar extras de pe portalul C. de
A. C., privitor la dosarul nr. (...)*, având ca obiect pretenții, în care reclamanta este parte și prin care a obținut despăgubiri suplimentare față de cele acordate deja, solicită atât anularea actelor cât și a despăgubirilor suplimentare și invocă excepția imoralității interesului în susținerea prezentei acțiuni.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei intimate, cu privire la excepția imoralității interesului în susținerea prezentei acțiuni, solicită admiterea acesteia, motivat pe faptul că din toată procedura administrată în cauză rezultă că reclamanta recurentă a achiesat la concediere încasând compensațiile bănești acordate, astfel că nu poate solicita într-un alt cadru procesual alte despăgubiri. Cu privire la recurs solicită respingerea acestuia și menținerea sentinței instanței de fond așa cum a fost pronunțată pentru considerente invocate pe larg în întâmpinarea formulată, pe care le susține și oral, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Curtea, după deliberare, califică excepția invocată de reprezentantul pârâtei intimate, ca fiind o excepție a lipsei de interes a reclamantei.
Reprezentantul pârâtei intimată lasă la aprecierea instanței. Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 1500 din 18 august 2011 a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă excepția tardivității contestării deciziei de concediere individuală invocată de pârâta S. S. B.
Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte excepții invocate de pârâta S. S.
B.
A fost respinsă ca tardiv formulată cererea reclamantei C. M., de anulare/constatare a nulității absolute a deciziei de concediere individuală nr.
269/(...) emisă de pârâta S. S. B., formulată în contradictoriu cu pârâta S. S. B.
A fost respinsă ca neîntemeiate celelalte cereri formulate de reclamanta C. M. împotriva pârâtei S. S. B.
A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta S. S. B. împotriva reclamantei C. M. ca fiind întemeiată și în consecință a fost obligată reclamanta să restituie pârâtei suma de 1.126 lei cu titlu de plată nedatorată, actualizată cu dobânda legală calculată de la data de 18 mai 2011 și până la data efectivă a plății.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Analizând cu prioritate excepțiile invocate, conform art. 137 C.proc.civ., tribunalul a reținut că este întemeiată numai excepția tardivității contestării deciziei de concediere individuală, celelalte excepții invocate fiind neîntemeiate pentru considerentele care urmează a fi relevate punctual.
În ceea ce privește tardivitatea contestării deciziei de concediere colectivă, în lipsa unei reglementări speciale, instanța a apreciat că devin incidente prevederile art. 283 alin. 2 din C., în forma în vigoare la momentul promovării acțiunii, care reglementează termenul de 3 ani.
Întrucât decizia de concediere colectivă s-a adoptat la data de 10 iunie
2009, iar cererea de anulare/constatare a nulității absolute a deciziei de concediere colectivă s-a formulat la data de (...) (f. 11), înlăuntrul termenului de 3 ani, tardivitatea contestării acestei decizii nu poate fi reținută de tribunal.
Referitor la tardivitatea contestării deciziei de concediere individuală, s-a reținut că decizia de concediere individuală nr. 269/(...) a fost comunicată reclamantei sub semnătură la data de (...), astfel că termenul de 30 de zile prevăzut la art. 283 alin. 1 lit. a C. a început să curgă de la această dată și prin urmare, cererea de anulare/constatare a nulității absolute a deciziei de concediere individuală formulată de reclamantă la data de (...), depășește termenul de 30 de zile prevăzut de lege.
Nu a putut fi reținută apărarea reclamantei în sensul imprescriptibilității acțiunii, pe considerentul că este vorba de o acțiune în constatarea nulității absolute a unui act, acțiune imprescriptibilă extinctiv.
Instanța a apreciat totodată ca fiind neîntemeiată excepția privind lipsacalității procesuale active a reclamantei.
Cu privire la legalitatea concedierii colective tribunalul a reținut faptul că pârâta a respectat dispozițiile art. 68, 69, 70, 71 și 73 din Codul muncii, în forma în vigoare la momentul promovării acțiunii, inițiind consultări cu sindicatul,furnizând sindicatului toate informațiile prevăzute de art. 69 alin. 2 din Codul muncii, notificând inspectoratul teritorial de muncă și agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă, răspunzând propunerii formulate de sindicat, acordând un termen de preaviz de 20 de zile calendaristice.
Chiar dacă art. 69 din Codul muncii, în forma în vigoare la momentul promovării acțiunii, se referă la obligația angajatorului de a iniția consultări cu sindicatul, în final, măsura concedierii colective este expresia opțiunii libere a angajatorului, desigur după ce în prealabil s-a consultat cu sindicatul sau cu reprezentanții salariaților. Încercarea de a ajunge la o înțelegere constituie pentru angajatori o obligație de diligență și nu de rezultat.
Prin urmare, atât timp cât s-a respectat întreaga procedură anterioară concedierii colective, cât timp s-a asigurat preavizul legal, s-au acordat plățile compensatorii prevăzute în programul de concediere colectivă, cât timp entitățile competente au aprobat reducerea perioadei anterioare concedierii individuale de la 30 de zile la 11 zile, nu se poate reține nelegalitatea concedierii colective, nulitatea acesteia și a deciziei nr. 97/2009 de aprobare a concedierii colective, cu consecința restabilirii situației anterioare conform art. 78 alin. 1 și 2 din Codul muncii, în forma în vigoare la momentul promovării acțiunii.
Concedierea colectivă s-a dispus la data de 10 iunie 2009, moment la care reclamanta nu se afla în concediu de odihnă sau medical, ci era la serviciu.
Pe de altă parte, se poate constata faptul că reclamanta a acceptat concedierea colectivă indirect prin aceea că nu a contestat în termen decizia de concediere individuală emisă în baza deciziei de concediere colectivă, astfel că aceasta s-a definitivat, o eventuală soluție de restabilire a situației anterioare cu tot ceea ce implică aceasta fiind imposibil de adoptat. T., reclamanta a încasat și acceptat plata de sume compensatorii, contestând nu faptul acordării lor, ci faptul reținerii contribuțiilor datorate bugetului de stat.
În privința nelegalității, nulității concedierii colective și a deciziei nr.
97/2009 nu se poate reține apărarea reclamantei legală de concedierea acesteia pe perioada concediului său medical sau de odihnă.
Astfel, conform poziției reclamantei exprimată în cuprinsul cererii de extindere a acțiunii (f. 11), rezultă că reclamanta invocă în sprijinul pretențiilor sale concediul medical din perioada (...) - (...).
Concedierea colectivă s-a dispus la data de (...), data emiterii deciziei nr.
97/2009, dată la care reclamanta nu era nici în concediu medical, nici în concediu de odihnă, ci era la serviciu, așa cum rezultă din fișa de pontaj și din certificatele de concediu medical depuse la dosar (f. 69, 73-82).
Decizia de concediere individuală a fost tardiv contestată, astfel că ea nu mai poate fi examinată sub aspectul legalității sale, definitivându-se prin expirarea termenului de 30 de zile calculat din momentul comunicării, (...).
T., nu poate fi reținută nici apărarea reclamantei în sensul că era obligatorie respectarea dispozițiilor OUG nr. 98/1999 (pct. I.3a - f. 91).
Această ordonanță de urgență este anterioară intrării în vigoare a Codului muncii, astfel că unele norme ale sale, contrare Codului muncii, au fost abrogate sau modificate implicit prin reglementările cuprinse în Codul muncii.
Prin urmare, după intrarea în vigoare a Codului muncii, OUG nr. 98/1999 se aplică doar în situațiile care nu au reglementare în Codul muncii.
Nici faptul că selectarea persoanelor care urmează a fi concediate s-a realizat în baza punctajului obținut la aprecierea activității nu duce la nulitatea concedierii colective, atât timp cât contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, prioritar în aplicare, conține reglementări privitoare la criteriile luate în considerare la concedierea în situația desființării postului ocupat de salariat.
Întrucât a fost vorba de o concediere din motive neimputabile salariatei, realizată în baza criteriilor de concediere prevăzute la art. 103 și 104 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, nu se pune problema efectuării cercetării prealabile, așa cum greșit susține reclamanta (pct. I.3 - f. 91, f. 217).
H. nr. 6/2009 este un act ce provine de la consiliul de administrație al pârâtei, emis în cadrul competențelor acestui organ atribuite prin delegare de adunarea generală a acționarilor (prin H. nr. 9/(...) - f. 156) prin care s-au aprobat măsuri de restructurare și disponibilizare.
Cum astfel de măsuri sunt expresia opțiunii libere a angajatorului, au fost adoptate de un organ competent, în unanimitate, hotărârea este legală, neexistând niciun motiv care să atragă nulitatea acesteia.
În privința drepturilor bănești solicitate tribunalul a reținut faptul că potrivitcontractului colectiv de muncă la nivel de unitate un salariat putea primi în caz de concediere maxim 5 salarii medii nete pe societate dacă vechimea sa în muncă era mai mare de 20 de ani, astfel că reclamanta nu putea primi drept plați compensatorii echivalentul a 6 salarii medii nete pe societate.
Ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 103 pct. 5 din contractul colectiv de muncă, tribunalul a reținut că reclamanta a beneficiat cu titlu de plăți compensatorii de suma de 5630 lei, echivalentul a 5 salarii medii nete pe societate (5 salarii x 1.126 lei).
Suma de 1.126 lei inclusă pe statul de plată la rubrica „. nu reprezintă plată compensatorie acordată ca efect al concedierii colective.
Reținerea și virarea contribuțiilor și impozitelor datorate de salariați, în condițiile legii, prin reținere la sursă, în speță în sumă de 331 lei, este o operațiune pe care angajatorul o efectuează în calitate de mandatar al bugetului de stat, distinct de raportul juridic de muncă în virtutea căruia angajatorul face plata salariului către angajat, astfel că în această situație angajatorul nu acționează în nume propriu, ci în calitate de mandatar.
Cum angajatorul are doar calitatea de mandatar și nu de titular în cadrul raportului juridic de drept fiscal, atunci când se solicită restituirea de sume cu titlu de contribuții și impozite datorate de salariați, în condițiile legii, reținute la sursă și virate bugetelor autorităților fiscale, conflictul în legătură cu modalitatea de impunere, reținere și virament nu se angajează direct cu angajatorul, ci cu autoritatea fiscală, prin utilizarea procedurii prealabile a contestației prevăzute de art. 205 C.
În ceea ce privește acordarea de daune morale, față de respingerea pretențiilor reclamantei nu se impune acordarea de daune morale, nefiind probat vreun prejudiciu nepatrimonial.
De altfel, pe tot parcursul judecării cauzei reclamanta nu a indicat vreo sumă de bani cu acest titlu.
Acțiunea reconvențională prin care pârâta solicită obligarea reclamantei larestituirea sumei de 1.126 lei, actualizată cu rata inflației de la data plății (...) la momentul restituirii efective, a fost considerată întemeiată.
Reclamanta a beneficiat pe lângă suma de 5630 lei reprezentând plată compensatorie și de suma de 1.126 lei, inclusă de angajator la rubrica „..
Încasarea acestei sume nu s-a contestat de reclamantă, care însă a susținut că suma ar avea o altă natură decât cea care i s-a dat de angajator, aspect care nu s-a putut reține de tribunal în condițiile în care salariații concediați puteau beneficia de maxim 5 salarii medii nete pe societate.
Potrivit adresei nr. 810/(...) (f. 83) însușită de sindicatul existent în cadrul societății pârâtei, suma de 1.126 lei a fost acordată persoanelor care urmau a fi concediate și care în perioada de preaviz, deși aveau obligația de a presta activitate 4 ore pe zi, nu au fost prezente la muncă.
Așa cum rezultă din fișa de pontaj pe luna septembrie 2009 (f. 72) reclamanta a fost prezentă la serviciu în perioada de preaviz.
Însăși reclamanta recunoaște faptul că nu a absentat de la serviciu în această perioadă (a se vedea notele scrise - f. 133).
Conform adeverinței nr. 1137/13 mai 2011 (f. 87) emisă de angajator, pe perioada de preaviz reclamanta a beneficiat de plata concediului de odihnă de 1 zi, de plăți compensatorii, de plata celor 20 de zile de preaviz în care a prestat activitate, de sporul de vechime pentru perioada de preaviz și de suma de 1.126 lei cu titlu de obligații.
Se poate constata așadar că pentru munca prestată pe perioada de preaviz reclamanta a fost remunerată cu suma totală de 1.535 lei, din care 73 lei concediu de odihnă, 1.170 lei munca prestată în cele 20 de zile, 292 lei sporul de vechime aferent perioadei de 20 de zile de preaviz.
Plata muncii prestate în perioada de preaviz nu s-a contestat de reclamantă.
Întrucât reclamanta s-a aflat la serviciu în perioada de preaviz și i s-au achitat drepturile bănești aferente acestei perioade, tribunalul reține că suma de
1.126 lei reprezintă într-adevăr o plată nedatorată, care se impune a fi restituită în baza dispozițiilor art. 992, 993 alin. 1, 1092 alin. 1 C.civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta C. M. solicitândcasarea sentinței atacate, cu admiterea în întregime a acțiunii așa cum a fostformulată la fond, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În memoriul de recurs s-a arătat că instanța de fond a judecat cauza ignorând faptul că angajatorul nu a respectat dispozițiile legale prevăzute de art. 68-71 C., referitoare la procedura concedierii colective, în sensul că nu s-a respectat perioada de 30 de zile în care se putea face concedierea colectivă, preavizul de concediere a fost emis după expirarea celor 30 de zile, angajatorul nu a făcut dovada inițierii de consultări cu sindicatul, instanța luând în considerare simpla poziție procesuală a acestuia în acest sens.
Consideră recurenta că ar fi trebuit ca instanța să stabilească dacă concedierea sa individuală face parte dintr-o concediere colectivă în condițiile în care la pct. 3 din decizia de concediere se constată că la baza concedierii individuale a stat punctajul obținut în fișele de apreciere individuală ceea ce înseamnă că motivul concedierii a fost unul de necorespundere profesională întemeiat pe dispozițiile art. 61 lit. d C. ceea ce ar fi impus efectuarea cercetării prealabile.
La data primirii programului de concediere colectivă nr. 1571/(...) recurenta a constatat că procedura concedierii colective în cadrul căreia a fost emisă și decizia de concediere individuală s-a făcut în baza procedurii impuse de codul muncii și nu în baza OUG nr. 98/1999, cum rezulta din decizia de concediere individuală, astfel că la baza concedierii colective nu a stat restructurarea societății, aceasta presupunând respectarea procedurii prevăzută de ordonanță.
Măsurile de concediere colective au fost luate de directorul general al societății și nu printr-o hotărâre a Adunării generale a acționarilor, care este de fapt organul de conducere al societății.
Procedura concedierii colective, pentru a fi valabilă, trebuie să respecte nu numai codul muncii ci și legislația privind protecția socială, legea privind contractul colectiv de muncă, legislația societăților comerciale și Statutul SC I. SA.
Consideră recurenta că greșit s-a apreciat de instanță faptul că ar fi acceptat concedierea colectivă, fără a se observa faptul că a fost indusă în eroare prin atitudinea de viclenie a angajatorului care prin fals și cu rea credință a menționat că Decizia nr. 97/(...) aprobă programul nr. 1571/(...), program ce aprobă restructurarea.
Solicită să se constate că nu a fost respectate prevederile art. 79 din CCM la N. N. 2007-2010 care impun angajatorului să depună justificarea tehnico- economică și nici art. 712 C. în ceea ce privește obligațiile AJOFM.
De asemenea art. 80 alin. 1 CCM la N. N. 2007-2010 stabilește în sarcina angajatorului obligația de a comunica salariatului a cărui post este desființat dacă i se oferă un alt loc de muncă sau dacă va fi cuprins într-un program de recalificare profesională pentru a i se oferi un alt loc de muncă în aceeași unitate.
S-a mai invocat că în mod nelegal instanța de fond nu a admis administrarea probei cu martori, apreciind-o ca fiind neconcludentă și că nu s-a pronunțat asupra diferențelor dintre contractul individual de muncă prezentat de pârâtă și contractul înregistrat la ITM în ceea ce privește clauza de la pct.IX lit.d.
În mod greșit instanța de fond a admis excepția tardivității formulării contestației împotriva Deciziei de concediere nr. 269/(...), întrucât în cauză s-a solicitat în principal anularea concedierii colective, urmată de anularea concedierii individuale.
Prin programul de concediere colectivă, angajatorul s-a obligat la plata de salarii compensatorii și a altor drepturi legale, în favoarea persoanelor disponibilizate, drepturile legale fiind reprezentate de plățile compensatorii acordate în baza OUG nr. 98/1999.
Recurenta a înțeles să critice și soluția instanței pronunțată în ceea ce privește cererea reconvențională, arătând faptul că nu există în legislația muncii, protecției sociale sau în contractele colective de muncă o dispoziție care să stabilească dreptul angajatorului de a aproba ca salariatul concediat să stea acasă în timpul preavizului și să fie plătit.
Intimata SC I. SA prin întâmpinare a solicitat respingerea ca nefondată arecursului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedereconsiderentele ce vor fi expuse în continuare:
Cu privire la excepția lipsei de interes, invocată de pârâta intimată, prinreprezentant, Curtea reține că aceasta nu poate fi primită, având în vedere următoarele considerente:
Interesul reprezintă o condiție esențială în inițierea unui demers judiciar și reprezintă folosul practic pe care partea interesată, reclamanta, îl urmărește atunci când prin intermediul cererii deduse judecății se prevalează de existența unui drept în favoarea sa.
Prin urmare, chiar dacă reclamanta recurentă a acceptat plățile compensatorii cu ocazia concedierii, nu se poate susține că acesta nu justifică un interes în condițiile în care prin acțiunea dedusă judecății urmărește reluarea raporturilor de muncă cu intimata, solicitând să se constate nulitatea proceduriide concediere colectivă și, pe cale de consecință, și a deciziei de concediere individuală.
În atare situație, interesul reclamantei este unul legitim, în sensul că nu contravine vreunei dispoziții legale, este unul personal și îndeplinește cerința de a fi născut și actual.
În ceea ce privește motivele de recurs, dezvoltate prin memoriul de recursdepus de reclamantă la dosarul cauzei, Curtea constată că acestea nu pot fi primite, procedura concedierii colective, în privința căreia s-a solicitat constatarea nulității absolute, fiind în concordanță cu dispozițiile legale incidente, hotărârea primei instanțe sub acest aspect fiind legală și temeinică.
Prin H. nr. 6/(...) Consiliul de administrației al SC I. SA a decis restructurarea societății, urmând a fi disponibilizate un număr de 138 de persoane, care vor fi nominalizate de directorul general al societății, împuternicit totodată de consiliul de administrație cu emiterea deciziei de concediere colectivă, a preavizelor și în final a deciziilor de concediere individuală.
S-a întocmit proiectul de concediere colectivă nr. 1541/(...) ce cuprinde mențiuni privind numărul total de salariați din societate, numărul de persoane care urmează a fi concediate cu indicarea categoriei din care fac parte, motivele care justifică măsura concedierii, măsurile pentru atenuarea consecințelor, compensațiile ce urmează a fi acordate, termenul înlăuntrul căruia sindicatul poate formula propuneri pentru evitarea sau diminuarea numărului de concedieri, durata preavizului.
H. nr. 6/2009 este un act ce provine de la consiliul de administrație al pârâtei, emis în cadrul competențelor acestui organ atribuite prin delegare de adunarea generală a acționarilor (prin H. nr. 9/(...)), iar proiectul de concediere colectivă nr. 1541/0(...) a fost semnat de directorul general al societății în baza împuternicirii date de consiliul de administrație prin H. nr. 6/(...), astfel că se constată a fi nefondate motivele de recurs prin care reclamanta invocă nevalabilitatea actelor emise datorită nerespectării dispozițiilor legale aplicabile societăților comerciale pe acțiuni.
Pe de altă parte, astfel cum în mod corect s-a reținut și de către prima instanță, procedura concedierii colective inițiată de pârâta intimată, respectă dispozițiile art. 68-71 C., în forma în vigoare la momentul promovării acțiunii.
Termenul de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 68 alin. 1 C. reprezintă un termen instituit de legiuitor în vederea stabilirii caracterului concedierii, ca fiind individuală sau colectivă, în funcție de numărul de angajați concediați raportat la unitatea de timp, neavând nicidecum semnificația existenței unei obligații în sarcina angajatorului de a emite deciziile de concediere individuală pentru salariații vizați de planul de concediere colectivă în același interval de timp.
Reglementările legale cuprinse la art. 68-71 C., au fost instituite de legiuitor în favoarea salariaților, conținând un set de obligații stabilite în sarcina angajatorului în vederea respectării drepturilor salariaților concediați, și aceasta în condițiile în care o concediere colectivă este mai favorabilă salariatul vizat de o astfel de măsură decât o concediere individuală, datorită măsurilor de protecție socială de care acesta beneficiază.
T. se constată că, societatea pârâtă, în calitate de angajator a respectat obligația inițierii de consultări cu sindicatul, a răspuns solicitărilor acestuia și a notificat inspectoratul teritorial de muncă și agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă, a comunicat faptul că nu deține locuri vacante la nivelul societății și, de asemenea, a respectat termenul de preaviz.
Astfel, după cum reiese din înscrisurile probatorii depuse la dosarul cauzei în fața instanței de fond, P. de concediere colectivă a fost notificat inspectoratuluiteritorial de muncă, sindicatului și agenției județene de ocupare a forței de muncă la data de (...), la propunerile înaintate de sindicat la data de (...) societatea pârâtă a răspuns prin adresa nr. 706/(...), iar la data de 10 iunie
2009 Programul de concediere colectivă s-a comunicat sindicatului, inspectoratului teritorială de muncă și agenției județene pentru ocuparea forței de muncă.
Referitor la obligația pârâtei de a informa salariatul în conformitate cu prevederile art. 80 din CCM la N. N. 2007-2010, se constată că prin preavizul de concediere nr. 1079/(...), pârâta i-a comunicat reclamantei faptul că nu deține locuri de muncă vacante pentru a-i fi oferite iar prin programul de concediere nu au fost stabilite forme de recalificare a salariaților.
Selectarea salariaților concediați în raport de evaluările profesionale a reprezentat unul din criteriile avute în vedere de angajator la luarea măsurii concedierii colective, luarea în considerare a unui astfel de criteriu nu determină schimbarea caracterului concedierii într-o concediere pentru motive ce țin de persoana salariatului, respectiv necorespundere profesională, astfel că nu pot fi primite criticile formulate de recurentă sub acest aspect.
Cum decizia de concediere individuală a fost tardiv contestată, în mod corect instanța a apreciat că ea nu mai poate fi examinată sub aspectul legalității sale, astfel că rămân fără suport criticile recurentei aduse hotărârii în privința dezlegărilor date în această privință.
Referitor la motivele de recurs privind nerespectarea dispozițiilor OUG nr.
98/1999, sunt corecte aprecierile primei instanțe în sensul modificării implicite a dispozițiilor acesteia ca urmare a intrării în vigoare a codului muncii, act normativ ulterior menționatei ordonanțe.
În privința plăților compensatorii datorate, drepturile de care trebuie să beneficieze recurenta sunt cele prevăzute de C. colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, care în art. 103 pct. 5 prevede că în cazul desfacerii contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului salariații primesc o plată compensatorie în cuantum de 5 salarii tarifare, în cazul salariaților cu o vechime în muncă de peste 20 de ani, cum este cazul recurentei.
Pe de altă parte, Contrar celor invocate de recurentă, nu se poate obliga angajatorul la plata plăților compensatorii prevăzute de art. 29 din OUG nr.
98/1999, întrucât conform art. 37 din același act normativ aceste plăți se achită de agențiile pentru ocuparea și formarea forței de muncă. În plus, astfel cum reiese din considerentele anterior menționate intimatei, ca angajator, nu i se aplică dispozițiile OUG nr. 98/1999.
Cu privire la plata sumei de 1126 lei, în condițiile în care, în perioada de preaviz, reclamanta a prestat activitate primind salariul corespunzător pentru această perioadă, ea nu putea beneficia și de plata sumei menționate, care urma a fi achitată doar persoanelor care, în perioada de preaviz, deși aveau obligația de a presta activitate patru ore pe zi, nu au prestat o astfel de activitate, astfel că întemeiat s-a apreciat că acesta reprezintă o plată nedatorată urmând a fi restituită. Intimata nu era obligată să informeze în mod expres salariații cu privire la posibilitatea de a absenta de la locul de muncă în perioada de preaviz, pentru a-și căuta un loc de muncă, o atare posibilitate este prevăzută de dispozițiile art. 74 alin. 3 din CCM la N. N. 2007-2010, constituind un drept al salariatului a cărui exercitare era condiționată de exprimarea unei opțiuni în acest sens.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. va fi obligată recurenta să plătească intimatei S. I. S. suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția lipsei de interes a reclamantei C. M. invocată de pârâta
S. I. S..
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. M. împotriva sentinței civile nr. 1500 din 18 august 2011 a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei S. I. S. suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
GREFIER G . C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: G. C. F.
| ← Decizia civilă nr. 3749/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3506/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
