Decizia civilă nr. 3442/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3442/R/2011
Ședința publică din data de 5 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
G.-L. T.
GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele S. N. DE T. F. DE C. „. C. SA B. și R. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 1794 din
7 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanții intimați F. B., C. V., B. G., W. S. și M. A., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanții intimați B. G. și F. B., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate reclamanților intimați și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că pârâta recurentă S.
C. C. SA B. a formulat și înregistrat prin serviciul de registratură al instanței, la data de 29 iulie 2011, întâmpinare la recursul pârâtei R. C.
Se comunică reclamanților intimați prezenți câte un exemplar din întâmpinarea depusă, aceștia arătând că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul intimat B. G. solicită respingerea recursurilor declarate de pârâtele recurente și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, precizând că a lucrat și după pensionare până în luna mai 2009.
Reclamantul intimat F. B. solicită, de asemenea, respingerea ambelor recursuri și menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță ca fiind legală
și temeinică, cu precizarea că nu le-au fost achitate drepturile solicitate pe perioada lucrată după pensionare.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 1794 din 7 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), s-a admis acțiunea formulată de către reclamanții F. B., B. G., W. S. și M. A. în contradictoriu cu pârâții S. N. DE T. F. DE C. C. C. SA B. și R. DE T. F. DE C. C..
Pârâții au fost obligați în solidar să plătească reclamanților salariile suplimentare pentru anii 2007 - 2009 echivalente cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, astfel: 3072 lei pentru F. B.,
3072 lei pentru Cobarzan V., 3072 lei pentru B. G., 3468 lei pentru W. S. și
3468 lei pentru M. A. și premiul anual acordat cu ocazia Zilei F. pentru anii
2007 și 2008, astfel: 807 lei pentru F. B., 807 lei pentru Cobarzan V., 807 lei pentru B. G., 807 lei pentru W. S. și 807 lei pentru M. A..
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că reclamanții au fost angajații pârâtei, potrivit copiilor carnetelor depuse la dosar, astfel: reclamantul B. G. în perioada 2007 - (...), reclamantul F. B. în perioada 2007 - (...), W. S. în perioada 1998 - (...), Coborzan V. în perioada 2007 - (...), M. A. în perioada 1998 - (...).
Sumele pe care le solicită reclamanții reprezentate de salariul suplimentar pentru anii 2007-2009 și premiul anual acordat de Z. F. pentru anii 2007 - 2008 au caracterul de drepturi salariale, astfel cum sunt acestea definite in art. 155 din Codul Muncii potrivit căruia salariul cuprinde: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri.
Salariul suplimentar și premiul au ca izvor munca prestată de către reclamanți în beneficiul pârâților, trăsătura esențială a dreptului salarial definit de art. 154 si art. 155 din Codul Muncii. In consecință, dreptul de a solicita plata acestor sume de bani este supus prescripției extinctive de 3 ani, iar nu de 6 luni, așa cum au apreciat pârâtele, sens în care de altfel, s-a pronunțat instanța în cursul judecății, atunci când a respins excepțiile prescripției dreptului la acțiune invocate.
Potrivit criteriilor de acordare a salariului suplimentar elaborate de către pârâtă, condiția negativă privind acordarea acestei sume privește lipsa unei sancțiuni disciplinare, iar condiția pozitivă privește existenta raportului de muncă, iar instanța constată că aceste condiții sunt îndeplinite in ceea ce îi privește pe reclamanți, pârâta nefăcând dovada prin actele pe care le-a depus la dosar că reclamanții ar fi fost sancționați disciplinar.
Conform art. 69 lit.b din contractul colectiv de muncă aplicabil în raporturile dintre reclamanți și pârâte, de Z. C. salariatul pârâtei este îndreptățit la plata unui premiu care se stabilește de C. de administrație cu consultarea delegațiilor aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei I de salarizare.
S-a constatat că dreptul reclamanților prevăzut de art. 69 lit. b din contractul colectiv de muncă este un drept pur si simplu, iar nu un drept afectat de modalități, respectiv de vreo condiție suspensivă sau extinctivă. Astfel, se stabilește imperativ prin aceste dispoziții că premiul de Z. C. se stabilește cel puțin la nivelul clasei I de salarizare, însă este de remarcat că acordarea acestuia este obligatorie, nefiind condiționată de vreo altă împrejurare cu excepția lipsei absențelor nemotivate și a existenței unui contract de muncă aflat în executare. Prin urmare, dacă din culpa sa pârâta, prin organele sale (Consiliu de administrație) nu a stabilit o sumă superioară salariului de la nivelul clasei I de salarizare (neprocedând, desigur, nici la vreo consultare a delegaților sindicatelor) se datorează de către pârâtă suma minimă indicată în art. 69 lit. b din contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 32 alin.l din contractul colectiv de muncă (CCM) încheiat la nivelul pârâtei de rd.l si valabil inclusiv în anii 2007-2009, „. munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";. Potrivit art. 33 alin.l din C.C.M., criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din anexa nr. 6, respectiv neaplicarea sancțiunii retrogradării în funcție, desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, trecerii în altă muncă, inexistența unor absente nemotivate mai mult de o zi, respectiv o tură, neaplicarea repetată sau cumulată a sancțiunilor, neaplicarea reducerii salariului de bază si sau a indemnizației de conducere, neaplicarea reducerii salariului de bază pe o durată de 1-3 luni. Pârâtele nu au făcut dovada căreclamanții ar fi exceptați de la plata salariului suplimentar pentru neîndeplinirea criteriilor menționate.
Plata sumelor din contractul colectiv de muncă nu este condiționată de realizarea de către pârâtă a unui profit într-un anumit cuantum, prin urmare, sunt irelevante datele economice invocate în apărare de către pârâtă.
Pentru aceste considerente, în baza art. 236 si urm din Codul Muncii, instanța a admis în parte acțiunea.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele S. N. DE T. F. DE C.
C. C. SA B. și S. SA- R. de T. F. de C. C.
Recurenta S. N. de T. F. de C. C. C. SA B. a solicitat modificarea hotărâriiîn sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului consideră că sentința recurată, în ceea ce privește soluția de respingere a excepției prescrierii dreptului material la acțiune, a fost dată cu aplicarea greșită a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
În ceea ce privește motivarea instanței privind respingerea excepției prescrierii dreptului la acțiune în ceea ce privește acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2007, 2008 și 2009 și a potrivit a primei pentru Z. ceferiștilor pentru anii 2007-2008, potrivit art.283 alin.1 lit.c C.muncii, termenul de prescripție extinctivă al dreptului la acțiune este de 3 ani de la data nașterii dreptului. Reclamantul a solicitat acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2007, 2008 și 2009, precum și acordarea premierii de Z. C. aferent anilor 2007 și 2008 în temeiul prevederilor art.32 și art.69 din Contractele C.e de M. aplicabile la nivel de unitate, pentru anii 2007-2008.
Menționează că atât premierea de Z. C., ajutorul material de P., cât și salariul suplimentar, deși sunt drepturi stabilite în bani, acestea nu sunt de natură salarială, ci drepturi stabilite prin clauzele contractului colectiv de muncă, cu un regim juridic distinct.
Avându-se în vedere că dreptul de a solicita acordarea primei de Z. C. s-a născut la data de (...) și (...), iar cel privind acordarea salariului suplimentar s- a născut la (...), (...), respectiv (...), față de data introducerii acțiunii, respectiv (...), raportat la prevederile art.283 alin.1 lit.e C.muncii, dreptul material la acțiune privind acordarea premierii pentru Z. C. pentru anii 2007 și 2008 și a salariului suplimentar pentru anii 2007, 2008 și 2009 este prescris.
Consideră că sentința recurată, în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii în sensul acordării salariului suplimentar aferent anilor 2007, 2008 și
2009 și a premierii de Z. C. pe anii 2007 și 2008 este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ.
În conformitate cu prevederile art.32 alin.1 și 3 din Contractele colective de muncă aplicabile pe anii 2007 și 2008 la nivelul C. C. „. munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Prin aplicarea prevederilor art.982 din Codul civil, conform cărora toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg"; și art.983 din Codul civil, conform cărora când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă", rezultă indubitabil că art. 32 alin. (1) și (3) din contractele colective de muncă aplicabile pe anii 2007-2009 la nivelul C. C. și prevederile din anexa nr. 6 la aceste contracte sunt interpretare precum și aplicate, astfel salariul suplimentar pentru muncă ireproșabilă se acordă față de criteriile menționate în anexa nr. 6 la contracte, sub condiția ca societatea să fi avut în anii 2007-
2009, venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.
Astfel, potrivit principiului că nimeni nu se poate obliga la ceva ce este imposibil, societatea nu putea să acorde salariul suplimentar pentru că nu avea fonduri pentru acesta, iar chiar dacă și-ar fi luat această obligație, ea se va executa numai dacă există fondurile necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute de CCM, dar câtă vreme societatea lucrează în pierdere, această clauză contractuală este imposibil de executat.
Prin urmare, clauzele din contractul colectiv de munca ce prevedeau aceste drepturi nu pot avea eficiență decât în măsura în care fondul de salarii al angajatorului este suficient pentru plata acestor sume, obligația de plata luând naștere doar în condițiile existentei surselor de venit care se aproba prin actele normative emise pentru aprobarea acestora.
Arată că la data semnării C.ui C. de M. valabil pe anii 2007-2008 societatea nu avea aprobate bugetele de venituri și cheltuieli pe anii respectivi.
Astfel, CCM valabil pe anii 2007-2008 a fost semnat la data de (...), iar bugetul pe anul 2007 a fost aprobat ulterior, la data de (...) prin O. nr.
1349/(...), în timp ce pentru anul 2008. bugetul a fost aprobat prin H. nr.
1712/(...).
În ceea ce privește acordarea salariului suplimentar aferent anului 2009, s-a arătat că salariații nu îndeplinesc condiția muncii prestate în cursul unui an calendaristic, deoarece potrivit anexei nr. 6 salariul suplimentar se acordă numai pentru munca ireproșabilă prestată în cursul unui an calendaristic.
Recurenta R. de T. F. de C. C. prin recursul său a solicitat modificareasentinței și respingerea acțiunii.
În motivarea recursului a arătat că instanța de fond a reținut greșit faptul că R. de T. F. de C. C. are calitate procesuală pasivă în cadrul acțiunilor izvorâte din contractele de muncă asupra unor drepturi salariale obținute ca urmare a negocierii între reprezentanții legali al Societății Naționale de T. F. de
C. SA B. și reprezentanții salariaților.
Intr-adevăr sub aspectul obligației plății drepturilor salariale, este indirect și în subsidiar și obligația Regionalei de T. F. de C. C., dar potrivit doctrinei în materie contractuală, calitatea procesuală activă/pasivă poate avea doar părțile semnatare ale contractului nu și unitățile care fac parte din structura vreunei părți semnatare, pârâta nefiind semnatar al contratului, aceasta nu are calitate procesuală pasivă.
Consideră că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune cu privire la solicitarea reclamanților de a li se acorda salariul suplimentar aferent anilor 2007, 2008 și 2009 pentru membrii de sindicat și a premierii pentru Z. F. pentru anii 2007, 2008 și 2009, obiectul acțiunii nefiind plata unor drepturi salariale, ci obligarea pârâtei la respectarea unei clauze din CCM astfel că suntem în prezența unui conflict de drepturi, caz în care sunt aplicabile prevederile art.283 alin.1 lit.e C.muncii, conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Referitor la solicitarea reclamanților de acordare a premierii aferente Zilei
F. pentru anul 2009, arată că acest premiu nu se acordă în 2009, așa cum rezultă din Actul adițional la C. C. de M. valabil pe anul 2009, înregistrat la D. B. sub nr. 2572/(...).
În ceea ce privește fondul cauzei, arată că s-au acordat reclamanților salarii suplimentare pe anul 2009 în situația în care reclamanții nu au îndeplinit criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar pe anul
2009, respectiv condiția muncii prestate în cursul unui întreg an calendaristic, având în vedere data încetării raporturilor de muncă ale acestora cu unitatea pârâtă.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulateîn cererea de recurs, Curtea constată următoarele:
În ce privește motivul de recurs invocat de recurenta R. de T. F. de C. C. referitor la excepția lipsei calității sale procesuale pasive, Curtea constată că prima instanță a dat o corectă soluționare acesteia, apreciind întemeiat că reclamanții a fost salariați ai pârâtei recurente R. de T. F. de C. C., cu această pârâtă având încheiat contractul individual de muncă, astfel pârâta având calitatea de angajator direct.
Prin urmare, ceea ce interesează în cauza dedusă judecății este calitatea de angajator, și aceasta aparține recurentei R. de T. F. de C. C., raporturile de muncă în baza cărora se revendică drepturile de natură salarială fiind stabilite între aceasta și reclamanți.
Din punct de vedere al raporturilor dintre angajator și salariat nu prezintă relevanță cine este semnatarul contractului colectiv de muncă, drepturile de natură salarială derivând din acesta, în beneficiul salariaților, își găsesc corespondența în obligația corelativă a angajatorului de a le plăti.
Chiar dacă recurenta R. Sucursala de T. F. de C. C. nu este semnatară a contractului colectiv de muncă, constituie o structură din cadrul S. S.A B. și este obligată, conform art. 40 alin. 2 din Codul muncii să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Delegarea de competență dată directorului regionalei pentru încheierea contractelor individuale de muncă nu are semnificația aplicării unui regim salarial diferit angajaților regionalei, decât cel al celorlalți salariați din cadrul S. C. C. SA B., deoarece acordul colectiv se aplică în mod nediferențiat de organizarea și structura regională a societății.
Referitor la prescripția dreptului la acțiune invocată de ambele recurente,
Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 din Codul muncii „cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin. 1 din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin.
1 lit. a - d din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile pretinse de reclamanți este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din C odul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
În concret, cu privire la plata premiului anual acordat cu ocazia Zilei F.
și a salariului suplimentar, aferente anului 2007, Curtea reține că dreptul la acțiune s-a născut la data de (...), și respectiv (...), iar întrucât acțiunea reclamanților a fost înregistrată în (...), se constată că aceste pretenții sunt prescrise ca urmare a împlinirii termenului de prescripție de 3 ani, sub acest aspect criticile recurentelor fiind fondate.
În ceea ce privește plata premiului anual acordat cu ocazia Zilei F. aferent anului 2008 și a salariului suplimentar aferente anilor 2008 și 2009, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției și a reținut că nu s-a împlinit termenul de prescripție aplicabil în cauză de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c C. muncii.
Față de criticile pe fondul cauzei, Curtea reține că în mod temeinic și legal a considerat instanța de fond ca fiind întemeiată cererea reclamanților privind acordarea salariului suplimentar pentru anii 2008 și 2009 și a premiului anual acordat de Z. feroviarului pentru anul 2008.
Astfel, prin art. 71 din C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 aplicabil și la nivelul unității pârâte, invocat în mod expres în cererea de chemare în judecată ca și temei al pretențiilor reclamanților, s-a stabilit dreptul salariaților de a beneficia de o premiere pentru Z. F. al cărei cuantum va fi stabilit de C. de A. la nivelul clasei unu de salarizare.
De asemenea, la art. 30 din același contract colectiv de muncă s-a stabilit că pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Acordul colectiv menționat s-a aplicat conform art. 4 de la data înregistrării, respectiv (...), producând efecte timp de 24 de luni.
Prin actul adițional nr. 370/(...), aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la 48 de luni de la data înregistrării, ceea ce are semnificație că produce efecte de la (...) până la (...), așadar și pentru anii 2008 - 2009.
Prin urmare, temeiul acordării drepturilor pretinse prin acțiune rezidă în contractul colectiv de muncă menționat, căruia nu i se pot opune contractele colective de muncă încheiat la nivelul unității pârâte pentru anii 2007 - 2008 sau 2009-2010.
În consecință, acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, având în vedere că din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții al art. 30 și 71 din C. colectiv la nivel de grup de unități (cu forță juridică superioară celui la nivel de unitate) rezultă caracterul pur și simplu al acestor drepturi. Așadar, o interpretare corectă a acestor texte duce indubitabil la concluzia că acordarea acestor drepturi este un drept al salariatului, sintagma folosită de părți fiind aceea „se va acorda"; și
„vor primi";, ceea ce exclude dreptului angajatorului a analiza oportunitatea acordării acestui drept în funcție de performanțele sale economice.
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
În conformitate cu dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât reclamanții erau îndreptățit la plata drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariumai sus menționate, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Este real că reclamanții și-au încetat raporturile de muncă cu societatea pârâtă înainte de data de (...), însă această împrejurare nu este de natură să înlăture temeinicia pretențiilor lor, care au constat în acordarea salariului suplimentar pentru anul 2009 proporțional cu perioada lucrată din anul respectiv, Curtea reținând că dispozițiile contractuale redate mai sus nu condiționează acordarea salariului suplimentar de prestarea muncii pe întreaga perioadă a unui an.
Aspectele invocate de către recurenta S. N. de T. F. de C. C. C. SA prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot justifica apărarea acesteia în sensul exonerării de răspundere și nici nu atrage netemeinicia pretențiilor reclamanților, deoarece acordarea drepturilor în favoarea salariaților nu a fost condiționată sub acest aspect, fiind stabilite în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
De asemenea, se apreciază ca fiind nefondate motivele din recursul pârâtei S. N. de T. F. de C. C. C. SA ce vizează calitatea acesteia de societate cu capital de stat aflată sub autoritatea M.ui T.urilor și Infrastructurii și de agent economic monitorizat în baza prevederilor OUG nr.79/2008. Faptul monitorizării recurentei nu este de natură a o exonera de obligațiile pe care și le-a asumat prin încheierea unor contracte colective de muncă valabile, neputându-se reține în temeiul actului normativ invocat existența unei situații de exonerare de răspundere contractuală a angajatorului.
În egală măsură, se reține că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 12 din Legea nr. 130/1996, care sunt incidente doar în cazul salariaților instituțiilor bugetare, pârâta recurentă nefiind o atare instituție, ci o societate pe acțiuni, neavând relevanță în raport de forma sa de organizare, persoana acționarului majoritar.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va admite în parte recursurile declarate de pârâte împotriva sentinței tribunalului, pe care o va modifica în parte în sensul că va înlătura dispoziția de obligare a pârâtelor la plata salariului suplimentar și a premiului anual acordat cu ocazia Zilei F., aferente anului 2007, aceste pretenții fiind prescrise.
Vor fi menține restul dispozițiilor din sentință.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte recursurile declarate de pârâții S. N. DE T. F. DE C. „. C. SA și S. SA - R. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 1794 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că înlătură dispoziția de obligare a pârâtelor la plata salariului suplimentar și a premiului anual acordat cu ocazia Zilei F., aferente anului 2007.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 octombrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI S .-C. B. I.-R. M. G.-L. T.
G. C.
GREFIER R ed.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud.fond:P. I.
| ← Decizia civilă nr. 3553/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2321/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
