Decizia civilă nr. 4982/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 4982/R/2011
Ședința publică din data de 30 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. C. G.
JUDECĂTOR : C. M.
JUDECĂTOR : I. T.
GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâtul S. C. J. DE U. C. N. împotriva sentinței civile nr. 1919 din 14 aprilie
2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe reclamantul intimat L. Ș., având ca obiect litigiu de muncă - contestație împotriva deciziei de sancționare.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților s-au consemnat în încheierile
ședințelor publice din data de (...) și (...), când s-a amânat pronunțarea, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1919 din 14 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis excepția tardivității emiterii deciziei de sancționare invocată de către reclamant.
S-a admis contestația formulată de către contestatorul L. S. în contradictoriu cu intimatul S. C. DE U. C., și în consecință a fost anulată D. de sancționare nr. 819/(...) emisă de către pârât.
Intimatul a fost obligat la plata către contestator a cheltuielilor de judecată în cuantum de 250 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin D. nr.819/(...), reclamantului i s-a aplicat sancțiunea disciplinară „avertisment scris";, în conformitate cu prev. art. 264 alin.l lit.a din Codul Muncii, reținându- se că acesta si-a îndeplinit în mod defectuos sarcinile de serviciu. A., acesta nu a respectat indicațiile medicului curant pentru a evita eventuala fugă a pacientului T. A. din incinta clinicii, nu a respectat raportul scris de predare/primire a serviciului un de se recomandă atentă supraveghere a pacientului mia sus amintit si a manifestat neglijență în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Procedând astfel, a încălcat prevederile pct.28 si pct.13 lit.b, c si h din
Regulamentul de ordine interioară .
Prevederile art.263 alin.2 și art.264 din Codul Muncii arată că noțiunea de abatere disciplinară se referă la o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu intenție de salariat,prin care a încălcat normele legale,regulamentul intern,contractul individual de muncă sau pe cel colectiv aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
P. dispozițiilor art.264 alin.1 lit.a din Codul Muncii între sancțiunile disciplinare prevăzute este și aceea a avertismentului scris. Atunci când se aplică această sancțiune nu este necesară efectuarea cercetării disciplinare prealabile așa cum trebuie să se întâmple atunci când se aplică celelalte sancțiuni disciplinare,potrivit dispozițiilor art.267 alin.1 din Codul Muncii.
A. din materialul probator existent la dosarul cauzei rezultă că reclamantul invocă ,ca motiv de nulitate,nerespectarea unor condiții de formă a actului sancționator însă așa cum am arătat mai sus, în cazul sancțiunii ce i-a fost aplicată,nu erau necesare parcurgerea etapelor obligatorii prevăzute de art.267 și art.268 din Codul Muncii.
Conform prevederilor art.268 alin.1 din Codul Muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă în termen de 30 de zile calendaristice de la luarea la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Termenul de decădere de 6 luni curge de la un moment obiectiv,respectiv data săvârșirii faptei.
Instanța în temeiul art. 268 Codul Muncii a pus în discuție excepția tardivității emiterii deciziei de sancționare disciplinară întrucât, așa cum rezultă din conținutul acesteia, managerul S.ui C. J. de U. C. a luat cunoștință despre abaterea disciplinară la data de (...), prin A. nr. 181, însă a emis decizia de sancționare doar la data de (...) cu depășirea termenului prevăzut în mod imperativ de dispozițiile legale anterior menționate.
Față de cele ce preced instanța, în temeiul art. 282 și urm. din Codul
Muncii coroborat cu prevederile art.264 alin.1 lit.a din același act normativ, a admis acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul S. C. J. DE U. C. N. șiintervenienta C. D. C. M.
Pârâtul S. C. J. de U. C.-N. a solicitat admiterea recursului pentru motivele ce urmează.
În primul rând s-a arătat că, deși în considerente se arată că "Termenul de decădere de 6 luni curge de la un moment obiectiv, respectiv data săvârșirii faptei", referindu-se la termenul de emitere a deciziei în forma scrisă, instanța de fond admite excepția tardivității emiterii deciziei de sancționare, raportându-se la termenul de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare.
În cauză nu s-a ținut cont de faptul că disp. art.268 din Codul muncii prevăd că "Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință de săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei."
Termenul de 30 de zile curge de la data luării la cunoștință de săvârșirea abaterii, deci de la data la care conducerea este edificată cu privire la contextul și împrejurările în care s-a produs fapta, dată de la care "fapta" este sau nu este calificată ca "abatere disciplinară" .
Data săvârșirii faptei este (...), de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 din Codul muncii.
În data de (...) a fost convocat și contestatorul să își prezinte punctul de vedere cu privire la incident, fiind Î. de existența sesizării șefului de secție, la aceasta adăugându-se și declarațiile unor medici și asistenți din cadrul Secției Psihiatrie III.
Ulterior, în data de (...) prin adresa nr. 19681, i s-au cerut lămuriri suplimentare domnului dr. C. Horea care a comunicat O. juridic un răspuns în scris în data de (...), acesta fiind ultimul demers întreprins în vederea lămuririi împrejurărilor în care a avut loc incidentul.
Prin urmare, doar din data de (...), "fapta" a putut fi calificată ca "abatere disciplinară", aceasta fiind și data finalizării cercetării disciplinare și data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile în care trebuia emisă decizia de sancționare a contestatorului.
Intervenienta C. D. C. M. a solicitat comunicarea hotărârii pronunțate îndosar, sentința civilă nr.1919/2011 și a încheierii de ședință din (...), având în vedere că tribunalul a respins cererea de intervenție accesorie, soluția dată putând fi atacată doar odată cu fondul în sensul prev. de art.52 alin.2
C.proc.civ. ceea ce determină necesitatea comunicării prev. de art.266 alin.3
C.proc.civ.
Reclamantul L. S. prin întâmpinare (f.11-12) a solicitat respingerea recursului.
În motivarea apărării s-a arătat, în esență că, în ciuda motivării clare a instanței de fond din care rezultă nulitatea deciziei atacate, recurenta insistă să impună instanței o motivare proprie ce contravine legislației în vigoare și jurisprudenței în materie.
Intimata arată că desfășurarea procedurii prealabile este obligatorie în temeiul art. 75 din contractul colectiv de muncă la nivel național 2007-2010 și art. 267 din codul muncii. Pe de altă parte, art. 268 prevede în mod expres care sunt termenele în care se poate dispune aplicarea sancțiunii disciplinare, termene care nu au fost respectate de recurent.
Recurenta interpretează în mod eronat aceste dispoziții, termenul de șase luni la care se referă aceasta fiind unul de decădere, pe considerentul că în acest interval angajatorul trebuie să constate existența unei abateri și să finalizeze o eventuală cercetare disciplinară prin aplicarea unei sancțiuni; așadar legiuitorul a înțeles să limiteze în timp perioada în care salariatul poate fi sancționat, tocmai pentru ca acesta să nu poată fi amenințat în permanență cu aplicarea unei eventuale sancțiuni. Sub nici o formă nu poate fi însă acceptat raționamentul potrivit căruia în termenul de șase luni angajatorul poate dispune oricând cercetarea și sancționarea angajatului, așa cum susține recurenta. Odată ce angajatorul a luat cunoștință de săvârșirea abaterii, acesta este obligat a emite o eventuală decizie în termen de 30 de zile, termen considerat de legiuitor suficient de îndelungat pentru a se edifica asupra necesității sancționării angajatului.
În drept au fost invocate prev. art. 115-118 C., art.3,75 contractul colectiv de muncă unic la nivel național 2007-2010, art. 248,259,260,263-
268,281-291 din Legea 53/2003.
Analizând recursurile formulat, prin prisma motivelor invocate și apărărilor formulate, Curtea, deliberând, constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
1.O primă chestiune ce se impune a fi tranșată vizează stabilirea cadrului procesual, prin soluționarea recursului formulat de intervenienta C.
D. C. M.
În ședința publică din data de 17 februarie 2011 instanța de fond a respins cererea de intervenție formulată în interesul pârâtei, în considerarea faptului că cererea de chemare în judecată privește raporturi contractuale dintre părți și că sancțiunea disciplinară a fost aplicată în urma analizării faptelor de către o comisie de disciplină.
P. art. 49 alin 1 și 3 C., oricine are interes poate interveni într-o pricină ce urmează între alte persoane; intervenția este în interesul uneia dintre părți când sprijină doar apărările acestora. Curtea notează așadar că terțul intervine în proces pentru a susține drepturile uneia dintre părți, înconsonanță cu propriul său interes și nu pentru a obține o soluție în cauză în propriul său profit.
Ca atare, dreptul la intervenție nefiind limitat la anumite materii sau instanțe de judecată, rezultă că intervenția terțului este admisibilă in orice materie și înaintea oricărei instanțe de judecată. Nu există așadar nici un impediment de ordin legal pentru a considera cererea de intervenție accesorie admisibilă în cadrul raporturilor de muncă ( chiar dacă acestea se stabilesc prin raporturi contractuale între două părți), cu singura condiție a dovedirii unui interes.
Cererea privind anularea unei sancțiuni disciplinare nu poate fi calificată ca o acțiune exclusiv personală, în condițiile în care disciplina muncii și activitatea în cadrul unei întreprinderi sunt aspecte de interes general, ce afectează nu doar salariatul sancționat și societatea ca entitate distinctă, ci și restul salariaților.
Sub acest aspect, apare așadar ca legitim interesul invocat de intervenienta, de a sprijini apărările pârâtei recurente, cu atât mai mult cu cât aceasta îndeplinește funcția de medic șef Secție Psihiatrie III din cadrul S.ui C. J. de U. C., fiind așadar direct interesată de bunul mers al activității în unitate și de sprijinirea poziției angajatorului ce tinde a păstra o sancțiune aplicată unui salariat ce își desfășoară activitatea în subordinea sa.
În consecință, Curtea reține că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de intervenție accesorie, motiv pentru care, în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 C., va admite recursul declarat de de intervenienta C. D. C. M. împotriva sentinței civile nr. 1919 din (...) și a încheierii civile din data de 17 februarie 2011 a T.ui C. pe care o va modifica în sensul că încuviințează în principiu cererea de intervenție în interesul pârâtului.
2. În ceea ce privește chestiunile de fond, se impune a fi soluționată cu prioritate cea referitoare la prescripția dreptului de aplica sancțiunea disciplinară, Curtea concluzionând, în urma deliberării, că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente.
Art. 268 alin. 1 Codul muncii prevede că angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de șase luni de la data săvârșirii faptei.
Textul citat instituie așadar două repere temporale, după expirarea cărora devine incidentă prescrierea dreptului angajatorului de a aplica sancțiunea disciplinară : un termen obiectiv, de șase luni de la data săvârșirii faptei, și un termen subiectiv, de 30 de zile de la data la care angajatorul a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare.
O primă analiză gramaticală a textului relevă folosirea de către legiuitor a două noțiuni distincte: faptă și abatere disciplinară. Nuanța nu este întâmplătoare, cei doi termeni nu se suprapun din punct de vedere al noțiunii pe care o definesc. Fapta reprezintă doar elementul material al abaterii disciplinare, acțiunea sau omisiunea angajatului în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. A. disciplinară are un conținut mult mai complex: fapta în sine, identificarea angajatului căruia îi este imputabilă, caracterul ilicit al acesteia și săvârșirea sa cu vinovăție. Îndeplinirea tuturor acestor condiții nu rezultă în mod necesar din simpla săvârșire a faptei; ca atare simplul împrejurare că angajatorul a luat cunoștință de săvârșirea faptei, fără a-i fi conturate și elementele abaterii disciplinare nu este suficient pentru a considera că de la acest moment începe să curgă termenul de 30 de zile.
O interpretare sistematică a normelor juridice incidente în materia răspunderii disciplinare conduce și ea la aceeași concluzie. A., este important de reținut că art. 268 succede definirii abaterii disciplinare ( art. 263), indicării criteriilor de stabilire a acțiunii disciplinare (art. 266) și reglementării cercetării disciplinare prealabile. Rezultă din coroborarea acestor texte că până a se ajunge la momentul aplicării sancțiunii trebuie parcurse mai multe etape: angajatorul ia cunoștință despre săvârșirea faptei, dispune numirea unei comisii de disciplină, angajatul este convocat în scris pentru efectuarea cercetării prealabile, efectuarea cercetării și finalizarea sa, în urma căreia fie se constată existența unei abateri disciplinare, fie inexistența acesteia sau caracterul minor al abaterii ce nu impune aplicarea unei acțiuni.
Ca atare, abia în acest moment angajatorul are toate elementele care îi configurează elementele abaterii disciplinare și poate dispune aplicarea sancțiunii. A statua altfel înseamnă a goli de conținut rolul cercetării prealabile, care nu este unul formal ce acordă o protecție formală dreptului la apărare a salariatului. Altfel, dacă am echivala momentul aflării de către angajator al săvârșirii faptei cu cel al săvârșirii unei abateri, ar însemna să acceptăm că rolul cercetării disciplinare este acela de a mima un cadru ce conferă un drept iluzoriu la apărare al angajatului, în condițiile în care, anterior finalizării cercetării, angajatorul ar considera deja fapta ca fiind abatere și ar fi în măsură să dispună aplicarea unei sancțiuni.
O astfel de interpretare este însă în mod evident contrară intenție legiuitorului, ce a înțeles reglementarea cercetării prealabile în scopul de a stabili, în contradictoriu cu salariatul, săvârșirea faptei, împrejurările comiterii ei, caracterul său ilicit, normele încălcate, gradul de vinovăție al acestuia, in final, toate elementele necesare calificării faptei ca abatere în sensul art. 258
Codul muncii și a configurării criteriilor necesare stabilirii sancțiunii. descris mai sus.
Subsecvent celor expuse mai sus, un argument în plus se degajă din aplicarea principiilor generale în materie de prescripție. P. art. 7 alin. 1 din Decretul 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. Cu alte cuvinte, prescripția nu curge împotriva celui care nu poate acționa, o regulă perfect justă ce conturează caracterul sancționator al prescripției. Revenind la argumentele de mai sus, prescripția nu poate curge împotriva angajatorului decât de la data la care acesta putea aplica sancțiunea, adică de la data la care a fost finalizată cercetarea disciplinară, ce a conturat atât necesitatea aplicării unei sancțiuni disciplinare, cât și elementele necesare individualizării acesteia.
În consecință, având în vedere că data săvârșirii faptei este cea de (...), că cercetarea disciplinară a fost finalizată la data de (...) ( data ultimului act întocmit în cursul acestuia), Curtea constată că aplicarea sancțiunii s-a făcut cu respectarea atât a termenului de șase luni de la data săvârșirii faptei, cât și a termenului de 30 de zile de la data la care pârâta a luat cunoștință de săvârșirea abaterii disciplinare, hotărârea instanței de fond fiind așadar nelegală și netemeinică, rezultat al unei greșite aplicări a legii.
3. Curtea nu va dispune însă trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, astfel cum a solicitat recurenta, din următoarele considerente.
În primul rând, nelegalitatea sentinței atacate se impune prin prisma prevederilor art. 304 pct. 9 C., hotărârea atacată fiind dată cu greșita aplicare a legii, fiind așadar incident un motiv de modificare și nu de casare a hotărârii, în sensul art.312 alin. 3 C..
Pe de altă parte, art. 312 alin. 5 stabilește, pe cale de excepție, că instanța de recurs va retrimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată atunci când instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului. Or, cercetarea fondului este o etapă a procesului civil, care nu se confundă cu pronunțarea hotărârii. Etapa cercetării fondului include prezentarea de fiecare parte a susținerilor și argumentelor ce vizează fondul, propunerea de probe, administrarea acestora și, în final, dezbaterea pe fond a acestora.
Sentința atacată a fost pronunțată în urma administrării unui vast probatoriu ce a vizat fondul cauzei, ce a fost lămurită în totalitate, inclusiv sub aspectul fondului. De altfel, cu ocazia cuvântului pe fond, reclamantul și-a susținut în întregime acțiunea astfel cum a fost pronunțată, nefiind limitat doar la excepția prescrierii aplicării sancțiunii, ce constituie practic doar un motiv în susținerea contestației sale.
Mai mult, instanța de fond, după ce a analizat motivele de nulitate vis a vis de cuprinsul deciziei, a apreciat ca fiind suficient motivul referitor la prescripția aplicării sancțiunii, pentru a dispune cu privire la nulitatea deciziei, apreciind analizarea celorlalte motive de fond invocate de reclamant ca superfluă.
Această situație nu echivalează cu nesoluționarea fondului, dimpotrivă, câtă vreme instanța a admis în întregime pretențiile reclamantului, litigiului a fost soluționat în fond și nu este rezultatul admiterii unei excepții procesuale ce precede acestuia. În acest context, curtea notează că atât legalitatea - a cărei încălcarea atrage nulitatea - cât și netemeinicia deciziei de sancționare sunt chestiuni ce privesc fondul cauzei, invocarea ambelor situații tinzând la același efect : admiterea contestației și anularea deciziei de sancționare. În consecință, excepția prescrierii dreptului de aplicare a sancțiunii disciplinare nu este o excepție procesuală propriu zisă ( ce au ca efect fie amânarea judecării, fie respingerea cererii de chemare în judecată, din motive ce nu țin de fondul pretențiilor), ci constituie un mijloc de apărare al reclamantului, ce tinde la admiterea pe fond a pretențiilor sale.
Nu se confundă prescripția dreptului la acțiune în instanță cu prescripția dreptului angajatorului de a aplica sancțiunea disciplinară: prima are ca efect respingerea acțiunii ca prescrisă, fără a pune în discuție fondul cauzei, iar a doua are ca efect admiterea acțiunii, cu consecința anulării actului juridic litigios - rezultat ce nu poate fi atras de admiterea unei excepții procesuale.
Întrucât art. 312 alin. 5 C. stabilește o excepție de la regulă, Curtea concluzionează că este inadmisibilă aplicarea extinsă a acestui caz pentru situații ce nu se pliază perfect pe ipoteza stabilită de legiuitor, așa cum este cazul în recursul dedus judecății. Ca atare, Curtea va analiza în continuare fondul pretențiilor deduse judecății, subliniind o dată în plus că nu se impune casarea hotărârii atacate, ci modificarea ei.
3. În ceea ce privește motivul de nulitate al deciziei referitoare la neindicarea în cuprinsul deciziei a normelor încălcate, acesta nu poate fi reținut față de indicarea expresă a prevederilor încălcate: punctul 28 din fișa postului și cele prevăzute de art. 13 lit. b, c și h din Regulamentul intern. Indicarea art. 28 din fișa postului reprezintă o eroare materială evidentă, în condițiile în care punctul imediat subsecvent prevede exact obligația a cărui nerespectare este imputată contestatorului și descrisă ca atare în cuprinsul deciziei: respectarea raporturilor ierarhice și funcționale( pct.29 fișa postului, fila 73 dosar fond).
Curtea reține ca nefondată și susținerea potrivit căreia pârâta recurentă nu a indicat în cuprinsul deciziei motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului. Prevederea codului privind obligativitatea acestora nu trebuie interpretată în mod formal și rigid, art. 268 lit. c Codul muncii neimpunând o formulă sacramentală, fiind suficient ca din cuprinsul acesteia să rezulte motivul înlăturării apărărilor salariatului. Or, din conținutul deciziei rezultă în mod evident că susținerile acestuia au fost înlăturate „ date fiind declarațiile depuse pe parcursul cercetării disciplinare de către doamna doctor Minodora M. -medic specialist psihiatru, d-na Dumitru Voichița - psiholog - și doamna conf. dr. C. Horia"; ( par. 4 din decizie, fila 5 dosar fond).
4. În ceea ce privește temeinicia aplicării sancțiunii, probatoriul administrat în fața instanței de fond confirmă atât săvârșirea faptei de către salariat, cât și îndeplinirea condițiilor existenței unei abateri disciplinare.
A., din raportul scris de predare primire a serviciului (depus la fila 24 dosar fond) rezultă că intimatul contestator a fost avertizat în mod expres asupra îndatoririi sale, „ Atenție la pac. T., să nu fugă";, contrar celor susținute de contestator. O. de a-i supraveghea pe bolnavi rezultă și din declarațiile martorei E. A., audiată în fața instanței de fond, care a arătat că printre atribuțiile unui asistent se numără și cele de administrare tratament și supraveghere ( fila 116 dosar fond).
Ca atare, intimatul contestator avea obligația supravegherii bolnavilor, obligație pe care și-a îndeplinit-o în mod neglijent, cu consecința fugii pacientului respectiv din spital, neîndeplinit astfel dispozițiile date de superiorul ierarhic.
Motivele invocate de contestator referitoare la faptul că avea mai mulți bolnavi în îngrijire, că se aflau în curtea clinicii care nu permitea o supraveghere strictă sunt elemente ce nu conduc la exonerarea de răspundere a contestatorului, ci conturează elementele de care angajatorul trebuia să țină seama la individualizarea sancțiunii. Or, recurenta a avut în vedere acest fapt, în condițiile în care a aplicat contestatorului cea mai ușoară sancțiune, cea a avertismentului scris.
În consecință, față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, constatând că în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a admis contestația reclamantului, Curtea, față de dispozițiile art. 312 alin. 1 C., raportat la art. 304 ind.1 și art. 304 pct.9 C., va admite recursurile declarate de S. C. DE U. C. N. și respectiv de intervenienta C. D. C. M. împotriva sentinței civile nr. 1919 din (...) și a încheierii civile din data de 17 februarie
2011 a T.ui C. pronunțate în dosar nr. (...) și în consecință va modifica în parte încheierea civilă din data de (...) și în totalitate sentința civilă recurată în sensul dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Admite recursurile declarate de S. C. DE U. C. N. și respectiv de intervenienta C. D. C. M. împotriva sentinței civile nr. 1919 din (...) și a încheierii civile din data de 17 februarie 2011 a T.ui C. pronunțate în dosar nr.
(...) și în consecință:
Modifică în parte încheierea civilă din data de (...) în sensul că încuviințează în principiu cererea de intervenție în interesul pârâtului, formulată de intervenienta C. D.
Modifică în totalitate sentința civilă recurată în sensul că respinge contestația formulată de reclamantul LS în contradictoriu cu pârâtul S. C. de U. C. N.
Admite cererea de intervenție accesorie. D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, (...). Pronunțată în ședință publică, azi, 30 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI D . C. G. C. M. I. T.
GREFIER N . N.
Red.DCG Dact.SzM/3ex.
| ← Decizia civilă nr. 1628/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1555/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
