Decizia civilă nr. 5096/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5096/R/2011
Ședința publică din data de 6 decembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE: I. T. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: C. M. G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin D. G. a F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1582 din 16 septembrie 2011 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), precum și recursurile declarate împotriva aceleiași hotărâri de P. M. B. M., C. LOCAL B. M., P. C. R. și C. LOCAL R., privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., precum și pe pârâții intimați P. C. S., C. LOCAL S., P. C. G., C. LOCAL G., Ș. CU C. I - V. „. G. B. M., Ș. CU C. I - V. R., Ș. CU C. I - V. S. și Ș. CU C. I
- V. G., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că la data de 22 noiembrie 2011 reclamantul intimat a înregistrat la dosar întâmpinare.
Curtea văzând că atât recurentul prin recurs cât și intimatul prin întâmpinare, au solicitat judecata în lipsă, apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1582 din (...) a T.ui MM pronunțate în dosar nr. (...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. municipiului B. M., C. Local B. M., P. comunei R., C. Local R., invocată de aceștia prin întâmpinare.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Învățământ
M. în contradictoriu cu pârâții Ș. cu clasele I-V. R., Școala cu clasele I-V. S., Ș. cu clasele I-V. G., Ș. cu clasele I-V. „O. G. „B. M., C. Local R., P. comunei R., P. comunei S., C. Local S., P. comunei G., C. Local G., C. Local B. M., P. municipiului B. M., Ministerul Finanțelor Publice B.
Au fost obligați pârâții Ș. cu clasele I-V. R., Ș. cu clasele I-V. S., Ș. cu clasele I-V. G., Ș. cu clasele I-V. „O. G. B. M. să calculeze și să plătească indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, pentru membrii de sindicat reprezentați de reclamant: C. A., D. O. M., M. I. în cuan- tum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de L. nr. 1. 2010, actualizată în funcție de indicele de inflație la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local R., P. comunei R., P. comunei S., C. Local S., P. comunei G., C. Local G., C. Local B. M., P. municipiului B. M. să asigure unităților de învățământ sumele necesare pentru plata diferențelor menționate.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să asigure fondurile necesare ordonatorilor de credite în scopul îndeplinirii obligației de plată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Raportat la excepția lipsei calității procesuale a pârâtului M. F. P., potrivit art. 19 din L. nr. 500/2002, privind finanțele publice, pe care se fundamentează pretențiile reclamantului împotriva acestui pârât, M. F. P. coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Având în vedere că, așa cum s-a arătat anterior, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, instanța apreciază că legitimarea procesuală pasivă a M.ui F. P. este conferită de prevederile legale evocate.
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților P. și a C. L., instanța a reținut următoarele: potrivit art. 1 din HG nr. 538/2001
„începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de în- vățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților ad- ministrativ-teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu ex- cepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Art. 167 al. 3 din L. nr. 84/1995 prevede că „Finanțarea de bază a u- nităților de învățământ preuniversitar de stat care cuprinde și cheltuielile de personal în categoria cărora se înscriu și primele de vacanță se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ";.
Apoi, potrivit art. 36 al. 4 din L. nr. 215/2001, consiliul local aprobă la propunerea primarului bugetul local, iar potrivit art. 23 al. 1 din aceeași lege autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și muni- cipale, ca autorități deliberative și primarii, ca autorități deliberative.
Consiliile L. au fost chemate în judecată ca pârât datorită calității de finanțator ai instituției de învățământ, iar P.i în calitate de ordonatori principali de credite.
Legitimarea procesuală a acestora nu trebuie analizată strict din pers- pectiva raporturilor juridice de muncă, ci trebuie raportată și la dispozițiile le- gale menționate care stabilesc în sarcina consiliului local obligația de a suporta toate cheltuielile de personal, iar în persoana primarului calitatea de ordonator de credite.
Față de aceste considerente, instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate.
Trecând la soluționarea fondului cauzei, examinând actele de la dosar tribunalul a constatat următoarele:
Membrii de sindicat reprezentați de reclamant sunt cadre didactice la u- nitățile școlare pârâte în cauză. Pentru anul 2009-2010 aceștia au beneficiat de concediu de odihnă.
Potrivit art. 103 lit. a din L. nr. 128/1997, personalul didactic benefi- ciază de „. anual cu plată, în perioada vacanțelor școlare, respectiv u- niversitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbători- le legale";.
Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă u- nic la nivelul I. Ș. al județului M. 2008-2009, în vigoare și pentru anul 2010, se prevede că pe durata concediului de odihnă salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. I. nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă. I. de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 145 alin. 3 din Codul muncii, indemnizația de concediu se plătește cu cel puțin 5 zile anterior plecării în concediul de odihnă.
Pentru membrii de sindicat reprezentați în prezenta cauză, indemnizația de concediu de odihnă trebuia plătită cu cel puțin 5 zile anterior datei de (...).
D. actele depuse la dosar și din adeverința eliberată de unitatea școlară, s-a constatat că indemnizațiile de concediu au fost plătite în (...).
Față de cuantumul indemnizației la care membrii de sindicat sunt în- dreptățiți, raportat la modalitatea de calculare a acesteia, așa cum este preciza- tă în art. 28 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. școlar al județului M. 2008-2009, indemnizația plătită efectiv a fost diminuată cu 25%.
Potrivit art. 1 din L. nr. 1., „cuantumul brut al salariilor/ sol- delor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în con- formitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de U. a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%";.
L. nr. 1. a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 441/(...), data intrării în vigoare a acesteia fiind (...).
În condițiile în care plata indemnizației de concediu pentru membrii de sindicat reprezentați de reclamant trebuia să se facă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1., după modalitatea de calcul a acesteia așa cum deja s-a arătat, diminuarea cuantumului acesteia cu 25% este greșită. Chiar dacă plata efec- tivă a indemnizației s-a făcut după intrarea în vigoare a Legii nr. 1., cuantumul acesteia trebuia să rămână cel rezultat din calculul anterior, fără aplicarea diminuării de 25%.
Față de aceste considerente, instanța a admis acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C. Local B. M.solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamantul S. L. din Î. M..
În motivare, pârâtul a arătat că în mod nelegal instanța de fond a respins excepțiile lipsei capacității și calității procesuale pasive a acestuia.
Conform art.41 coroborate cu art. 26 alin. 1 din Decretul 31/1954 și art. 21 din L. 215/2001, republicată, C. Local nu are personalitate juridică și nici buget propriu, situație în care nu poate sta în judecată în nume propriu, într- un litigiu având ca obiect plata unor drepturi bănești. Sunt citate prevederile art. 20 și 21 din L. 215/2001, republicată.
C. Local este, potrivit art.23 din L. 215/2001, autoritatea administrației publice locale, în speță a M. B. M., o autoritate cu caracter deliberativ
(hotărăște, avizează, aprobă etc., conform art. 36 din L. nr. 215/2001) în problemele de interes local.
Pornind de la obiectul procesual spre calitatea procesuală se constată că procesul se poate purta doar între cei care există sau poate exista raportul de drept substanțial, în orice alt caz lipsind calitatea procesuală pasivă.
C. Local B. M. nu este angajatorul reclamantei și între părți nu există raporturi juridice de muncă, iar calitatea de ordonator de credite o are primarul.
Prin recursul declarat de P. municipiului B. M. s-a solicitat modificareasentinței atacate în sensul respingerii acțiunii față de acesta.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul a reiterat excepțiile lipsei capacității și calității procesuale pasive, cu argumentele dezvoltate și în recursul pârâtului C. local al mun. B. M., cu referire la dispozițiile art. 77 și 21 din L. nr. 215/2001.
S-a mai formulat recurs de către pârâții C. local și P. comunei R., cuaceleași considerente, iar în plus, cu invocarea faptului că nu sunt semnatari ai contractului colectiv de muncă unic la nivelul I. Ș. J. M., neavând nici calitatea de angajatori ai personalului din instituțiile de învățământ.
Prin Ordinul MECTS nr. 3753/(...) s-a stipulat faptul că până la elaborarea metodologiilor pentru punerea în aplicare a Legii nr. 1/2011, în învățământul preuniversitar se aplică dispozițiile Legii 128/1997, unde la art. 11 al. (5) se prevede că angajarea cadrelor didactice se face de directorul unității de învățământ pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul școlar general.
Fondurile necesare salarizării personalului didactic provin de la bugetul de stat, din sume defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor iar în bugetul local nu au fost prevăzute asemenea sume privind plata indemnizației de concediu, prin urmare nu se pot suporta aceste cheltuieli.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B. prin D. G. a F. P. M. solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii obligării la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamant.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul arată că nu are raporturi juridice cu reclamanții, sens în care invocă lipsa calității procesuale pasive. Arată că drepturile pretinse de reclamanți s-au născut în baza contractele colective de muncă la nivelul I. Ș. J. M., la care recurentul nu este parte.
Potrivit art.8 din L. nr.69/2010 a responsabilității fiscale-bugetare Guvernul și fiecare ordonator de credite, precum și orice entitate responsabilă de elaborarea politicilor și acordurilor salariale din sectorul public trebuie să se asigure că toate aceste politici și acorduri salariale sunt în concordanță cu principiile responsabilității fiscale, regulile fiscale, precum și cu obiectivele și limitele din strategia fiscală-bugetară.
Același acte normative prevede că totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar, cu ocazia rectificării bugetare.
În rectificările bugetare se are în vedere la alocarea sumelor către bugetul
și scăderea veniturilor și creșterea deficitului bugetar.
Orice rectificare a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și a bugetelor fondurilor speciale, precum și utilizarea sumelor reținute în conformitate cu prevederile art.21 alin.4 din L. nr.500/2002, cu modificările și completările ulterioare, trebuie să aibă în vedere concluziile raportuluisemestrial privind situația economică și bugetară publicat, precum și opinia C. fiscal cu privire la acesta.
Cheltuielile totale ale bugetului general consolidat, excluzând asistența financiară din partea U. Europene și a altor donatori, pot fi suplimentate cu ocazia rectificărilor bugetare numai pentru plata serviciului datoriei publice și pentru plata contribuției României la bugetul U. E.
Rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casa bugetara revine G. respectiv P., potrivit art.17 alin.1 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul fiind acela care adopta legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul G. la art. 18 din aceeași lege, stabilește ca acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare P., precum și supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara și a contului general anual de execuție.
În asemenea condiții, admiterea cererii formulată împotriva M.ui F. P., în nume propriu, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu (și nu din bugetul statului) a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se număra printre angajații M.ui F. P. încălcându-se astfel regulile prevăzute la art.14 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, respectiv:
„(1) Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitata și suntdeterminate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale.
(2) Nici o cheltuiala nu poate fi înscrise în bugetele prevăzute la art. 1 alin.
(2) si nici angajata și efectuata din aceste bugete, daca nu exista baza legalapentru respectiva cheltuiala.
(3) Nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonanțata șiplătită daca nu este aprobata potrivit legii și nu are prevederi bugetare";.
Obligarea M.ui F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsită de suport legal și în același timp imposibilă deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art.34 alin.1 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, iar Ministerul Finanțelor Publice să fie autorizat în acest sens de către legiuitor.
Prin Decizia nr.10/(...), Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție stabilind că:
„în aplicarea dispozițiilor art.60 din C.pr.civ., raportat la art.19 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare și art.1-4 din O.G. nr. nr.2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulari și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. nr.3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 noiembrie 2011 reclamantul S . L. din Î. M. a solicitat respingerea recursurilor.
În motivare, reclamantul a citat prevederile art. 19 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, ce enumeră atribuțiile M.ui F. P. în domeniul finanțelor publice.
Cu privire la recursul C. local invocă dispozițiile art. 167 din L. nr.84/1995, art. 41 alin. 1 și art. 42 C.proc.civ., art. 36 alin. 4 lit. a) din L. nr.
215/2001 iar în ce-l privește pe primarul municipiului B. M. face trimitere la calitatea sa de ordonator principal de credite și la dispozițiile art. 63 alin. 4 lit. b), art. 4 din O.G. nr. 2..
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate șia apărărilor invocate, Curtea, cu majoritate de opinii, reține următoarele:
Nu poate fi reținută excepția lipsei calității procesuale pasive a recurenților.
Nu poate fi vorba nici despre lipsa capacității procesuale pasive, având în vedere următoarele considerente:
Așa cum a reținut și prima instanță, argumentele pârâților C. local și P. mun. B. M. și al comunei R. vizează modul de alimentare a bugetului local pentru asigurarea sumelor necesare plății drepturilor salariale ale cadrelor didactice și situația creată prin obligarea acestora la alocarea fondurilor în lipsa unor repartizări specifice de la bugetul de stat.
Raportat la aceasta, Curtea constată că în mod corect a reținut prima instanță incidența în cauză a dispozițiilor art. 167 din L. nr. 84/1995, potrivit cărora unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse
Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din L. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. 4 din L. nr. 215/2001 C. Local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din L. nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...)
„consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ";.
De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din L. nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din L. administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
În mod evident, nu s-a dispus prin sentința atacată plata reclamanților de către recurenți în calitate de angajați ai acestora, ci prin obligarea la „. drepturilor s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Ministerul Finanțelor Publice elaborează în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea M.ui F. P., proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportulasupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 28 din L. nr. 500/2002, legea finanțelor publice, Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectului legii bugetului și a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite.
Ministerul Finanțelor Publice are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite acele sume care au fost prevăzute de legea bugetului de stat revenindu-i obligația de a elabora proiectul legii bugetului și a bugetului de stat în conformitate cu dispozițiile legale, ținând seama de sumele corespunzătoare drepturilor salariale acordate prin dispoziții legale speciale, în cazul de față L. nr. 3..
Ministerul Finanțelor Publice are atribuții însemnate în ceea ce privește fundamentarea și asigurarea fondurilor necesare plății drepturilor cuvenite salariaților unităților din învățământ, care rezultă din H.G. 2192/2004, H.G. nr.1618/2009.
Conform art.40 din H.G. 2192/2004, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. B. aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități.
După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv.
Art.45 din aceeași hotărâre prevede că ordonatorii terțiari de credite întocmesc trimestrial și anual situații financiare privind execuția bugetară, în conformitate cu normele metodologice ale M.ui F. P.
Inspectoratele școlare județene, respectiv al municipiului B., prin compartimentele de contabilitate și informatizare, centralizează situațiile privind execuția bugetară pe unități de învățământ prevăzute în anexele nr. 3 și 4 și le transmit C. Național pentru Finanțarea Î.ului Preuniversitar și comisiilor județene de finanțare a învățământului preuniversitar.
De asemenea, potrivit art.46 din hotărâre, C. Național pentru Finanțarea
Î.ului Preuniversitar, pe baza datelor transmise de inspectoratele școlare județene, respectiv al municipiului B., analizează modul în care se respectă prevederile legii bugetului de stat și criteriile și principiile finanțării învățământului preuniversitar de stat, precum și eventualele fenomene perturbatoare care se manifestă în acest domeniu și cauzele care le determină. Pe baza acestor analize se întocmesc rapoarte trimestriale/anuale care se înaintează conducerii M.ui Educației și Cercetării, însoțite de propuneri de îmbunătățire a sistemului de finanțare și execuție bugetară în sistemul de învățământ preuniversitar de stat.
Conform art.3 alin.3 din H.G. nr.1618/2009, repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B. se face prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publicejudețene, respectiv a municipiului B., cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare.
Prin urmare, rolul Ministerul Finanțelor Publice este acela de administrator al bugetului statului și, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.
Executarea plății drepturilor salariale este posibilă, printre altele, și în raport de măsura în care recurentul își îndeplinește obligația de a cuprinde în proiectul legii bugetului sumele corespunzătoare cu această destinație, desigur în baza propunerilor ordonatorului principal de credite.
Deși este axiomatic imperativul încadrării în limitele bugetare a tuturor cheltuielilor de la buget, se constată că obligația de a asigura încadrarea în limitele bugetare a acestor cheltuieli revine chiar recurenților, care trebuie să asigure prevederea în buget a acestor sume datorate în baza unei legi în vigoare la momentul pentru care se solicită drepturile.
În plus, un alt aspect este cel dat de specificul raporturilor de muncă în cadrul unităților bugetare, în care deși încheierea formală a contractului individual de muncă se face între unitate și angajat, în fond, raportul este unul între stat și angajat, întrucât sursa financiară din care se achită drepturile salariale este bugetul de stat, reglementarea raporturilor de muncă, a drepturilor și obligațiilor angajaților, a cauzelor răspunderii disciplinare, se face prin legi specifice, negocierea salarială este limitată, neputând fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, cu alte cuvinte, statul se comportă ca un angajator în cazul acestor angajați. Ca atare, chemarea în judecată a recurenților se face în considerarea acestui raport juridic suis generic, ca reprezentând angajatorul sub aspect financiar în cadrul raportului de muncă.
Raportat la motivul de recurs prin care se trimite la decizia în interesul legii nr. 10/2001, trebuie observat că în speță nu a fost formulată cerere de chemare în garanție împotriva recurentului Ministerul Finanțelor Publice, astfel încât nu este aplicabilă această decizie în interesul legii, ce indică modul corect de soluționare a cererii de chemare în garanție în litigiile de genul celui prezent.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea, cu majoritate de opinii, va respinge ca nefondate recursurile declarate cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Finanțelor
Publice prin D. G. a F. P. M., P. M. B. M., C. Local B. M., P. și C. comunei R. împotriva sentinței civile nr. 1582 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosar nr. (...) pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 6 decembrie 2011.
PREȘED.TE, JUDECATORI,
I. T. L. D. C. M.cu opinia separată N . N.
G.,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond. C. V.
Cu opinia separată a doamnei judecător L. D. în sensul admiterii recursurilor declarate de Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M., P. M. B. M., C. Local B. M., P. și C. comunei R., modificarea parțială a sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate împotriva acestor pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive.
1.Recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice .
Prin decizia nr. 10/(...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că:
„În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la
19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M.ui F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.
În acest sens, instanța supremă a reținut că:
„În mod constant în doctrină și jurisprudență, în interpretarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă, s-a afirmat că instituția cererii de chemare în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.
Totodată, pretențiile reclamantului împotriva pârâtului și ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanție generează două procese distincte, iar avantajul instituției chemării în garanție este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanța rezolvă atât cererea principală, cât și cererea de chemare în garanție printr-o singură hotărâre - cu excepția reglementată de art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, situație în care instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate în mod separat.
Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, în considerarea celor ce succedă.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul F inanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 3..
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de 19 lit. a), g), h) și i) din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În consecință, dispozițiile analizate ale 19 din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine M.ui F. P. în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar.
În concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată, și chematul în garanție, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, nu există o obligație de garanție sau dedespăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă.";
Deși obiectul recursului în interesul legii l-a constituit cererea de chemare în garanție formulată împotriva M.ui F. P., având ca obiect alocarea de fonduri sau rectificări bugetare, iar în prezenta cauză Ministerul Finanțelor Publice are calitate de pârât, constat că în considerentele deciziei menționate anterior instanța supremă a statuat, contrar opiniei majoritare, că nu se poate formula cerere de chemare în garanție tocmai pentru că pretențiile menționate anterior nu pot forma obiectul „unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță";, așa cum s-a formulat în prezenta cauză..
De asemenea, reclamantul a solicitat prin acțiune obligarea tuturor pârâților, inclusiv a M.ui F. P. la plata indemnizației de concediu aferent anului
2009-2010, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de L. 1..
Solicitarea de plată a drepturilor salariale menționate se întemeiază pe existența unui raport de muncă, însă un astfel de raport nu se identifică între pârâtul recurent și membrii de sindicat reprezentați în cauză. Drepturile pretinse derivă dintr-un raport juridic de muncă străin de recurent.
Cu alte cuvinte, admiterea acțiunii așa cum aceasta a fost formulată, respectiv în sensul instituirii obligației de plată și în sarcina pârâtului recurent, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu sunt angajații M.ui F. P., încălcându-se astfel prevederile art.14 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice.
În consecință, față de modul în care a fost formulat obiectul acțiunii, recurentul-pârât nu are calitate procesuală pasivă în cauză, neexistând identitate între persoanele care trebuiau să fie obligate în raportul juridic dedus judecății, respectiv unitatea de învățământ angajatoare a personalului didactic și recurent.
Având în vedere atât acest aspect, cât și caracterul obligatoriu al dezlegării date de instanță supremă acestei probleme de drept conform art.3307 alin.3 C.pr.civ. apreciez că în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9
C.pr.civ. recursul trebuia admis, iar sentința modificată în parte în sensul respingerii acțiunii formulate împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.
2. Recursurile P.ui M. B. M., C. Local al M. B. M. și P. și C. comunei R.
Obiectul acțiunii deduse judecății este de obligare, printre alții, și a pârâților P. M. B. M., C. Local al M. B. M., P. și C. comunei R. la plata în favoarea membrilor de sindicat reprezentați de reclamant a indemnizației de concediu aferent anului 2009-2010, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de L. 1..
În raport de pretențiile formulate de reclamant, în măsura în care au fost soluționate prin hotărârea atacată, aspect care însă nu mai poate fi examinat în recursul pârâților, Curtea reține că cererea de obligare a pârâților P. M. B. M., C. Local al M. B. M., P. și C. comunei R. la plata unor sume pretinse cu titlu de drepturi salariale este lipsită de temei legal.
O asemenea cerere este legată indisolubil de existența unor raporturi juridice de muncă din care ar izvorî obligația angajatorului de a achita drepturile salariale angajatului corespunzător muncii prestate conform contractului individual de muncă.
Or, în absența oricărui raport juridic de muncă între părți, recurenții P. M. B. M., C. Local al M. B. M., P. și C. comunei R. nu pot fi obligați la plata unor drepturi salariale către persoane care nu sunt angajații săi.
Conform art.167 alin. din L. nr.84/1995 finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. (1) lit.b) din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale „veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal membrilor de sindicat reprezentați de reclamant rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ.
Conform art.36 alin. (4) lit. a) din L. nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...) privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
În consecință, constat că reclamantul face o confuzie între calitatea de angajator și cea de ordonator de credite (finanțator), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală a recurenților în cadrul unui eventual litigiu al cărui obiect l-ar reprezenta obligarea acestora la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale datorate de angajator.
Drept urmare, consider că, în speță, raportat la pretenția concretă dedusă judecății, este incidentă cu prioritate, excepția lipsei calității procesuale pasive a recurenților, care va fi soluționată în sensul admiterii sale, conform considerentelor expuse anterior.
În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate și ale art. 312 al.
1 și 3 Cod de procedură civilă coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, apreciez că recursurile declarate de pârâții P. M. B. M., C. Local al M. B. M., P. și C. Local al comunei R. trebuiau admise, iar sentința modificată parțial în sensul respingerii acțiunii formulate împotriva pârâților pentru lipsa calității procesuale pasive.
JUDECĂTOR L . D.
Red.DL
2 ex./(...)
| ← Decizia civilă nr. 3568/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 51/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
