Decizia civilă nr. 3523/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3523/R/2011
Ședința din 11 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. „. M. SA. împotriva sentinței civile nr. 1010 din (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind reclamanta F. N. F. M. C. - F., G. R., T. D., C. V., O. Z. D., P. S., P. G. C., S. F., T. S., T. S., M. I., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că reclamanta intimată prin înscrisul depus la dosar, fila 50, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nefiind formulate alte cereri ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1010 din (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), s-a luat act de renunțare la judecată formulată de reclamantul S. A.
S-a respins excepția perimării, excepția lipsei calității de reprezentant a
F. N. de T. F. de M. C. M. SA, inadmisibilității, și excepția prescripției, invocate de această pârâtă.
S-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanții T. D., C. V., O. Z.
D., P. G. C., T. S., G. R., P. S., S. F., M. I. în contradictoriu cu pârâta F. N. de T. F. de M. C. M. SA, și a fost obligată pârâta la plata în favoarea fiecăruia dintre reclamanți a primelor ocazionate de Z. F. pentru anii 2006, 2007 și
2008.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru anii 2006 - 2007 că dreptul suplimentar acordat cu ocazia Zilei F. este un drept salarial.
Dispozițiile art.283 lit.e din Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora există reglementarea de la lit.c din același articol.
De aceea, dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, conform prev.art.166 alin.1 din Codul Muncii.
În legătură cu calitatea procesuală activă a reclamantei s-a reținut că din tabelul de la dosar rezultă că salariații, membri de sindicat, sunt de acord să promoveze acțiunea cu privire la acordarea drepturilor salariale aferente Zilei F..
Referitor la excepția inadmisibilității cererii, pentru lipsa procedurii prealabile instanța a constatat că, în baza prev.art.281 din Codul Muncii instanța este competentă să soluționeze conflictele de muncă cu privire la executarea contractelor colective de muncă.
Acest drept este asigurat și de prev.art.6 din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului.
Acțiunea a fost suspendată la data de 23 noiembrie 2009, dar în data de
22 noiembrie 2010 reclamanta a solicitat repunerea pe rol a cauzei, astfel că potrivit prev.art.248 din Codul civil, acțiunea nu este perimată, urmând a fi respinsă și această excepție.
Pe fond, s-a reținut că reclamanta și-a precizat acțiunea în data de 14 februarie 2011, solicitând acordarea drepturilor salariale menționate pe anii
2006, 2008 și diferența pe anul 2007, actualizate cu rata inflației.
În privința actualizării acestor drepturi cu rata inflației, tribunalul a reținut că acestea nu au fost stabilite de instanță, urmând ca scadența plății să fie la data pronunțării acestei hotărâri, astfel că nu se acordă retroactiv. S- a reținut și faptul că reclamanții au stat în pasivitate anul 2006, nesolicitând plata drepturilor salariale. De aceea, aceste drepturi nu vor fi actualizate cu rata inflației.
Conform art.67 din Contractul colectiv de muncă încheiat de părți pentru anii 2006, 2007 și 2008, în afara ajutoarelor la care au dreptul conform legii, salariații vor mai beneficia din fondurile pârâtei, pentru Z. F., de o premiere a cărui cuantum va fi stabilit de C. de A., cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor, cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Or, pârâta nu a respectat aceste clauze contractuale, cu care a fost de acord la data încheierii contractelor colective de muncă.
Z. F. are loc la 23 aprilie, în fiecare an conform art.27 din Contractul
Colectiv de M..
S-a mai reținut și faptul că potrivit prev. art. 236 din Codul Muncii, Contractul Colectiv de M. este convenția încheiată de angajator și salariați, reprezentați prin sindicate, prin care stabilesc clauze privind salarizarea și alte drepturi și obligații care decurs din raporturile de muncă.
Aceste clauze produc efecte pentru toți angajații, conform art.241 lit.e din același cod.
În baza art.246 din Codul de procedură civilă, s-a luat act de renunțarea la judecată, formulată de reclamantul S. A., conform cererii din 14 februarie
2011.
Pentru aceste considerente, în baza disp.art.284 din Codul Muncii, s-a admis acțiunea formulată de reclamanți.
Împotriva acestei sentințe a declara recurs pârâta S. N. de T. F. de M. "C. - M." S. solicitând admiterea recursului, în sensul respingerii cererii formulate defederația N. F. M. C. (F.) în numele membrilor de sindicat, ca nefondată.
În motivarea recursului a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre fără respectarea dreptului la apărare al societății și fără respectarea principiului contradictorialității. S. a fost împiedicată în a-și pregăti apărarea, nu a putut depune înscrisuri și nici a combate susținerile și probele reclamantei.
2
Apreciază că necomunicarea cererii de chemare în judecată ce a format obiectul cauzei și a înscrisurilor anexate acesteia, constituie încălcarea prevederilor art.85, 86, 107 C.proc.civ. sancțiunea fiind nulitatea hotărârii pronunțate.
Arată că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut având în vedere că reclamanții au solicitat obligarea societății la plata primei ocazionate de Z. C. pe anii 2006-2008 și diferența pentru 2007, instanța de fond a obligat societatea pârâtă la plata ajutorului aferent Zilei F. pentru anii 2006, 2007 și 2008.
În mod greșit instanța de fond a considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 283 alin. l lit. c din Codul Muncii, asimilând plata unor ajutoare bănești - respectiv S. S., ca fiind de natură salarială.
Cererea este întemeiată pe neexecutarea unor clauze contractuale cuprinse în CCM aplicabile în perioada 2006 - 2008 (art. 67 din CCM), ori, în acest caz, este clar că sunt incidente dispozițiile art. 283 alin. l lit. « e » din Codul Muncii, care prevăd că : cererile privind soluționarea unui conflict de muncă, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Arată că premierea de Z. F. este de ajutor financiar și are caracter de plată aleatorie, fiind inclus în capitolul din CCM referitor la protecția salariatului și nu la salarizare.
S., ca element esențial al contractului individual de muncă, reprezintă un raport între efortul depus și câștigul obținut ca determinare a utilității muncii, iar dacă aceste sume s-ar asimila veniturilor salariale, în conformitate cu art. 154 alin. 1 din Codul muncii, ele ar trebuie să reprezinte contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă (bazat pe principiul reciprocității și echivalenței prestațiilor), or, acestea nu fac obiectul contractelor individuale de muncă.
A. în vedere cele mai sus arătate, este evident că cererea reclamanților este o cerere întemeiată pe neexecutarea unei clauze din contractul colectiv de muncă, iar instanța de fond interpretând greșit, a asimilat plata unor ajutoare bănești ca fiind de natură salarială.
Din economia textelor de lege raportat la obiectul cererii, respectiv obligația de a respecta clauzele contractelor CCM, este indubitabil că prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile art.283 (1) lit. e Codul Muncii.
A., arată că dispoziția cuprinsă în textul art. 283 alin.1 lit. e, din Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora legiuitorul a dat o reglementare distinctă în art. 283 alin 1 lit. c din Codul muncii.
Mai mult, este necesar să facem distincția între contractul colectiv de muncă și cel individual sub aspectul caracterelor distincte ale acestora. Contractul colectiv de muncă este un contact cu caracter general, permanent și obligatoriu pe perioada sa de valabilitate, perioadă determinată, care în cazul particular tratat este de un an. A., orice conflict colectiv în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă, ca și conflict de drepturi, este în strânsă legătură cu perioada de valabilitate, termenul legal de prescripție al dreptului la acțiune fiind determinat și prin prisma acestui aspect. Termenul de 6 luni prevăzut de art. 283 (1) lit. e are în vedere faptul că orice conflict colectiv trebuie să-și găsească soluționarea într-un termen rezonabil, îndeplinindu-se astfel un principiu constituțional statuat de art. 21 din Constituție.
3
A interpreta altfel ar însemna că prevederile art. 283 alin. 1 lit. e sunt golite de conținut și inaplicabile dacă se admite că termenul de 3 ani ar fi aplicabil în toate situațiile când se promovează acțiuni ce au ca obiect plata unor drepturi bănești.
În acest sens, raportând la teza finala a prevederilor art. 283 alin.1 lit. e
Codul Muncii, apreciază că dreptul la acțiune al reclamanților este stins prin prescripție.
Un alt motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304. pct. 9 C.pr.civ.: modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Instanța de fond a respins excepția inadmisibilității cererii, pentru lipsa procedurii prealabile motivând că aceasta este neîntemeiată față de prevederile art. 281 din Codul muncii.
Este criticabilă soluția instanței de fond, având în vedere că potrivit art. 236 alin. 4 din Codul Muncii, dar și art. 7 alin.2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
A., la nivelul S. C. M. SA și al sucursalelor sale, sunt constituite în conformitate cu prevederile CCM aplicabile pe anii 2007-2008 cap. X,
«Comisiile mixte patronat-sindicate», comisii compuse din reprezentanți pentru fiecare parte. Comisiile astfel constituite au atribuții de a analiza sesizările sindicatelor în legătură cu executarea contractului colectiv de munca și a contractelor individuale de muncă.
Ca o procedură prealabilă în soluționarea conflictelor de muncă, ca urmare a încălcării prevederilor sau a neîndeplinirii obligațiilor stabilite prin contractul colectiv de muncă, va fi sesizată comisia mixtă patronat - sindicate, care va constata cele sesizate de salariați sau organizațiile sindicale și își va exercita atribuțiile pentru rezolvarea diferendelor ori a problemelor ridicate, la nivelul întregii societăți.
Obligația sesizării inițiale a acestor comisii este prevăzută și de art. 117 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar 2006/2008, valabil până în anul 2010, care prevede că "în situațiile în care apar divergente in legătură cu executarea prevederilor contractelor colective, unitățile și organizațiile sindicale vor încerca soluționarea acestora mai întâi în comisiile mixte patronat-sindicate la nivel de unitate, iar pentru rezolvarea problemelor rămase in divergență, partea interesată va avea dreptul de a se adresa comisiei mixte patronat-sindicate la nivel de grup de unități feroviare sau comisiei paritare la nivel de ramură".
A. în vedere cele precizate, solicite să se constate că reclamanții, prin reprezentantul lor, nu au uzat de procedura prealabilă stabilită de CCM-urile aplicabile, nu a sesizat comisia patronat-sindicate în niciunul din anii pentru care reclamă neîndeplinirea obligațiilor stabilite de CCM, situație față de care consideră că cererea de chemare în judecată a fost prematur introdusă.
Instanța de fond a admis cererea și a obligat pârâta la plata către reclamantul P. G. C. a primelor ocazionate de Z. F. pentru anii 2006, 2007 și
2008, deși acesta a fost angajatul C. M. începând cu data de (...).
Mai arată că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepția privind lipsa calității de reprezentant a organizației sindicale.
Conform art.28 din Legea nr.54/2003 organizația sindicală acționează în numele membrilor săi apărând drepturile acestora ce decurg din legislația muncii.
4
Prin Deciziile nr. 194/2004 și nr. 351/2006 pronunțate de Curtea Constituțională s-a statuat că "atunci când obiectul recursului îl constituie o hotărâre care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, art. 3041 din același cod lasă instanței de recurs posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, altfel spus și dincolo de limitele amintite. Recursul constituie, în această ipoteză, o cale de atac cu caracter devolutiv, în care, ca și în cazul apelului, instanța de recurs judecă însăși cauza atât sub aspectul legalității, cât și sub aspectul temeiniciei, nelimitându-se să judece doar hotărârea. pronunțată de prima instanță, exclusiv pentru motivele de casare prevăzute în art. 304 din Codul de procedură civilă."
A. că, solicită instanței de recurs analizarea legalității și temeiniciei pentru toate aspectele fondului cauzei și respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru cele arătate mai sus, completate de următoarele considerente:
Părțile au stabilit, prin C. C. de M. drepturi și obligații condiționate sau necondiționate de alte dispoziții. Ajutoarele materiale prevăzute de art.64 alin.2 din CCM potrivit căruia pentru Z. F. se va acorda o premiere a cărei cuantum va fi stabilit de C. de administrație, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, sunt condiționate de conduita reclamanților, dar și de existența unei hotărâri a C.ui de A., care este necesară și obligatorie pentru acordarea acestora.
Pentru anul 2007, salariații au beneficiat de un ajutor material acordat cu ocazia Zilei feroviarului, în cuantum de 100 lei brut/salariat, prima aprobată în C. de administrație al C. M. SA prin H. nr.4/(...).
Acordarea acestor ajutoare materiale nu este obligatorie, dovada fiind neincluderea lor ca obligație a societății în clauzele contractului individual de muncă.
Cât privește anul 2008, arată că datorită situației financiare dificile pe care a traversat-o C. M. SA, aceasta nu a hotărât acordarea premierii în C. de A., fiind interesată de susținerea salariilor angajaților și evitarea concedierilor colective.
Învederează că veniturile societății sunt constituite exclusiv din venituri proprii și nu din alocații bugetare, iar pentru C. M. începând cu anul 2008 veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, astfel încât anul fiscal a fost încheiat în pierdere.
Trecând la soluționarea recursurilor, Curtea reține următoarele:
1. Referitor la primul motiv de recurs se reține că pentru termenul din
(...) reclamanta a depus la dosar un înscris denumit „. (fila 154 dosar fond) și o copie a filei 21 dintr-un contract colectiv de muncă, care poartă ștampila C. M..
Prin primul înscris, depus la solicitarea instanței, s-a indicat obiectul acțiunii, reiterându-se cele menționate prin cererea de repunere pe rol depusă în (...) (filele 38-40), s-a arătat că reclamanții (care nu au fost nominalizați) își au domiciliul în județul S., astfel încât instanța este competentă teritorial să judece acțiunea. De asemenea, s-a precizat că F. nu deține dosarele de personal ale membrilor de sindicat. A. în vedere conținutul acestui înscris, Curtea apreciază că acesta nu reprezintă o modificare a acțiunii în sensul art. 132 Cod procedură civilă, astfel încât, în condițiile în care oricum nu cuprindea mențiuni care să fie relevante pentru soluționarea cauzei, necomunicarea acestuia recurentei pârâte nu este de natură a-i încălca dreptul la apărare, respectiv principiul contradictorialității.
În mod similar, necomunicarea copiei filei 21 dintr-un contract colectiv de muncă, care poartă ștampila C. M. nu este de natură a încălca principiului contradictorialității și al dreptului la apărare, întrucât acest contract a fost încheiat chiar de către recurentă.
5
În același sens este și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care analizează situația necomunicării unei piese a dosarului uneia dintre părți, în timp ce cealaltă parte a cunoscut-o, prin prisma principiului egalității armelor, care impune tratarea egală a părților cu privire la luarea la cunoștință a tuturor pieselor unui dosar, de natură a conduce la soluția pe care o pronunță instanța (de exemplu, H. din 22 februarie
1996 Bulut contra Austria, H. din 22 iunie 2000 Coeme și alții contra Belgiei). Or, așa cum s-a menționat anterior, cele două înscrisuri nu erau de natură a determina soluția pronunțată în cauză.
2. Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă este întemeiat. A., deși prin cererea de repunere pe rol înregistrată în (...) s-a precizat că membrii de sindicat reprezentați de reclamantă au primit 100 de lei din cei 407 lei cât li s-ar fi cuvenit în anul
2007 pentru Z. F., în mod greșit instanța de fond, acordând mai multe decât s- a cerut, a dispus obligarea pârâtei la plata în întregime a premiul menționat anterior pentru anul 2007.
3. Referitor la motivul de recurs ce privește lipsa calității de reprezentant al organizației, Curtea reține contrar celor învederate de recurentă, că dispozițiile art. 28 din Legea 54/2003 (care deși abrogată expres prin art. 224 lit. a) din Legea 62/2011 a dialogului social guvernează raporturile juridice dintre părți) sunt incidente în cauză. A., conform art. 41 alin. 2 din Legea 54/2003 două sau mai multe organizații sindicale constituite la nivelul unor unități diferite din aceeași ramură de activitate sau profesiune se pot asocia în vederea constituirii unei federații sindicale. A. în vedere modul de constituire a federației sindicale, Curtea apreciază că aceasta poate introduce acțiuni în numele membrilor din sindicatele care s-au asociat în vederea constituirii federației, art. 28 din Legea 54/2003 fiind aplicabil în mod corespunzător.
Art. 14 din Legea 130/1996 (care deși abrogată expres prin art. 224 lit. d) din Legea 62/2011 a dialogului social guvernează raporturile juridice dintre părți) se referă la părțile contractului colectiv de muncă și nu exclude dreptul federației de a formula acțiuni în numele membrilor de sindicat. De altfel, Legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă nu putea să conțină decât atribuțiile organizațiilor sindicale cu privire la domeniul pe care îl reglementa.
De asemenea, deși conform acestei reglementări nu era necesar un mandat expres din partea membrilor de sindicat acordat federației pentru a introduce o acțiune în instanță, Curtea constată că există un astfel de mandat depus la dosarul de fond, așa cum corect a reținut și T.. Drept urmare, se apreciază că deși instanța de fond a motivat necorespunzător excepția lipsei calității de reprezentant (calificând-o ca fiind excepția lipsei calității procesuale active), soluția pronunțată cu privire la această excepție este corectă.
4. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 283 alin.(1) din Codul muncii „Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca,
6 salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)-d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art. 155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
5) În mod corect a soluționat instanța de fond excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile în fața comisiilor mixte patronat-sindicat. Și în opinia instanței de recurs această procedură nu este obligatorie, neexistând o dispoziție legală care să prevadă obligativitatea unei asemenea proceduri, așa cum prevede art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă.
6) Aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale. Pârâta avea obligația să respecte contractele colective de muncă și nu poate să își invoce propria culpă pentru a se exonera de obligațiile care îi incumbă din executarea acestui contract. Recurenta avea posibilitatea să negocieze și să încheie acte adiționale ale contractului colectiv de muncă în scopul de a înlătura obligația de plată a unor drepturi de natură salarială, dacă constata că se află în imposibilitate obiectivă de a le achita.
De altfel, chiar condiționarea pe care o invocă cu privire la încadrarea în bugetele de venituri și cheltuieli este de natură a evidenția culpa recurentei, deoarece acesta putea anticipa necesitățile pe care le avea în raport de toate drepturile salariale negociate și trebuia să își stabilească bugetul de venituri și cheltuieli, astfel încât să își execute toate obligațiile.
A. cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art.7 alin.2 din Legea 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Contrar susținerilor din recurs, premierea de Z. F. nu era condiționată de existența unei decizii a C.ui de A. C. din contractul colectiv de muncă prevede că salariaților li se va acorda premierea din fondurile angajatorului, C. de A. urmând a stabili cuantumul acestei premieri, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor.
A. în vedere aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior a art. 304 pct. 6 și 312 alin. 3 Cod procedură civilă se va
7 admite în parte recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. „. M. S. împotriva sentinței civile nr. 1010 din (...) a T.ui S. pronunțate în dosar nr. (...) pe care o va modifica în parte în sensul dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Admite recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. „. M. SA împotriva sentinței civile nr. 1010 din (...) a T.ui S. pronunțate în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta la plata către reclamanți a primelor ocazionate de Z. F., după cum urmează:
- pentru reclamanții C. V. și P. G. C. pentru anul 2008;
- pentru ceilalți reclamanți pentru perioada 2006-2008, mai puțin suma de 100 lei achitată fiecăruia cu acest titlu pentru anul 2007.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 11 octombrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI D . C. G. C. M. I. T.
N. N.
GREFIER R ed.DCG/(...) Dact.SzM/3ex.
8
| ← Decizia civilă nr. 2368/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2760/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
