Decizia civilă nr. 5143/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5143/R/2011
Ședința publică din data de 7 decembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B. JUDECĂTORI: I.-R. M.
G.-L. T. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul M. E., C., T. ȘI S. împotriva sentinței civile nr. 4213 din 10 octombrie 2011, pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat M. G. și pe pârâta intimată B. C. U. „. B., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat av. G. P. și reprezentantul pârâtei intimate, av. L. N. M., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 29 noiembrie
2011, prin serviciul de registratură al instanței pârâta intimată a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
Reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocațială și concluzii scrise, arătând că nu are alte cereri de formulat.
Reprezentantul pârâtei intimate depune de asemenea împuternicire avocațială, arătând că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, pentru considerentele expuse în întâmpinarea formulată, arătând în esență că B. centrală universitară are personalitate juridică, aflându-se în subordonarea MECTS, care este ordonator principal de credite. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele invocate prin întâmpinarea formulată, fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A A supra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de (...) pe rolul T. C., reclamantul M. G. a chemat în judecată pe pârâții B. C. U. L. B. și M. E., C., T. și S. și a solicitat anularea actului adițional nr.1/2011 la contractul individual de muncă nr.2., obligarea pârâtei de rd.1 la reîncadrarea începând cu data de (...) conform dispozițiilor Legii nr.285/2010, respectiv majorarea salariului cu 15% față decuantumul brut al salariului din luna octombrie 2010, obligarea aceleiași pârâte să calculeze să plătească diferențele de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea dispozițiilor art.1 al.1 și 5 din Legea nr. 285/2010 pe perioada cuprinsă între (...) și până la reîncadrarea conform legii, actualizată în raport de rata inflației, obligarea pârâtei de rd.1 să efectueze mențiunile corespunzătoare în evidențele salariale și obligarea pârâtului de rd.2 să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate.
Prin sentința civilă nr. 4213/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea formulată de către reclamantul M. G., în contradictoriu cu pârâții B. C. U. „. B. și M. E., C., T. și S. și în consecință:
A fost anulat actul adițional nr. 1/2011 la contractul individual de muncă nr. 2..
A fost obligată pârâta de rândul 1 la reîncadrarea reclamantului începând cu data de (...) conform dispozițiilor Legii nr. 285/2010, respectiv majorarea salariului cu 15% față de cuantumul brut al salariului din luna octombrie 2010.
A fost obligată pârâta de rândul 1 să plătească reclamantului diferențele de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea dispozițiilor art. 1, alin. 1 și 5 din Legea nr. 285/2010 pe perioada cuprinsă între (...) și până la reîncadrarea conform legii, actualizată în raport de rata inflației.
A fost obligată pârâta de rândul 1 să efectueze mențiunile corespunzătoare în evidențele salariale ale reclamantului.
A fost obligat pârâtul de rândul 2 să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamantul este angajat a pârâtei de rd.1 în funcția de legător. În această calitate i s-a stabilit un salariu pe luna decembrie 2009 în baza OUG nr.41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009.
În luna ianuarie 2010 ca urmare a apariției Legii nr.330/2009, încadrarea reclamantei a fost modificată în sensul că în salariul de bază au fost incluse sporul de stabilitate și sporul de vechime, iar restul sporurilor, respectiv sporul de condiții deosebite și salariul diferențiat au fost incluse în compensații tranzitorii, așa cum rezultă din actul adițional la contractul individual de muncă.
În luna octombrie 2010, salariul reclamantului avea următoarele componente: salar de încadrare 894 lei, salar de bază 1190 lei în care erau cuprinse sporul de stabilitate și sporul de vechime, 406 lei compensații tranzitorii și un venit brut de 1596 lei. În luna ianuarie 2011, salariul reclamantului avea următoarele componente: 894 lei salariu încadrare, 1276 lei salariu bază în care sunt cuprinse sporurile de stabilitate și de vechime și un venit brut de 1275 lei.
Pârâta de rd.1 a întocmit actul adițional nr.1 la contractul individual de muncă în care se prevede la lit. j salarizarea, totalul salariului brut de 1275 lei.
Potrivit prevederilor art.1 al.1 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, începând cu (...) cuantumul brut al salariilor de bază, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010 se majorează cu 15%.
Potrivit prevederilor al.5 al aceluiași articol, în salariul de bază aferent lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile care potrivit Legii nr.330/2009 făceau parte din salariul de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu acordate, potrivit OUG nr.1/2010.
Analizând statele de plată aferente lunilor octombrie 2010 și ianuarie 2011, instanța a constatat că pârâta de rd.1 a procedat nelegal la stabilirea drepturilorsalariale ale reclamantului, întrucât majorarea cu 15% a avut în vedere doar salariul de bază cu sporurile de stabilitate și de vechime cuprinse în acesta nu și compensațiile tranzitorii, astfel că deși majorat cu 15%, salariul brut din luna ianuarie 2011 este mai mic decât cel din octombrie 2010.
Venitul brut al salariului reclamantului in luna octombrie 2010 era compus din: salar de încadrare, salar de bază în care erau incluse sporul de stabilitate și sporul de vechime și compensațiile tranzitorii.
Acest venit brut se înmulțește cu 15% conform prevederilor art.1 al.1 din Legea nr. 285/2010 și logic, în luna ianuarie 2011 trebuie să rezulte un venit brut mai mare și nu mai mic, așa cum a rezultat din statul de plată pe luna ianuarie 2011, lună în care pârâta de rd.1 nu a avut în vedere și compensațiile tranzitorii alături de salariul de bază în care sunt cuprinse și sporul de stabilitate și de vechime.
Actul adițional nr.1/2011 reprezintă o manifestare unilaterală de voință a pârâtei de rd.1 în calitate de angajator de modificare a contractului individual de muncă, care contravine prevederilor legale arătate anterior, cu privire la modul de stabilire a salariului în baza legii.
În această situație, actul adițional nr.1/2011 la contract individual de muncă al reclamantului a fost anulat, deoarece salariul brut stabilit prin acesta nu este conform cu prevederile art.1 al.1 și 5 din Legea nr. 285/2010.
Pârâtul de rd.2 în calitate de ordonator principal de credite pentru bibliotecile centrale universitare, a fost obligat în temeiul art.18 din Legea nr.
334/2002 să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M. E., C., T. și S. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului recurent.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul critică hotărârea sub aspectul modului de soluționare a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că între reclamantă și M. E., C., T. și S. nu există raporturi juridice, reclamanta nefiind angajata ministerului.
O parte poate fi menținută în proces în situația în care există raporturi juridice care să conducă la obligarea acesteia pentru a îndeplini obiectul dedus judecății.
Prin definiție, raporturile juridice de muncă au caracter intuituu personae, presupun existența numai a două părți contractante, spre deosebire de raporturile juridice civile și cele comerciale.
Calitatea de angajator, așa cum este definită această noțiune la art. 10 și art. 14 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare o are numai conducătorul bibliotecii.
Potrivit prevederilor Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea
Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare,
M. E., C., T. și S. are calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale cu funcții publice specifice care implică exercițiul autorității de stat și funcții de conducere, îndrumare și control.
În niciun caz M. nu are calitate de angajator față de reclamantă întrucât, nu poate, conform principiului specialității capacității de folosință, încheia contracte individuale de muncă cu personalul care lucrează în cadrul bibliotecilor centrale universitare, nu are competența de a recalcula salarii și implicit nici de a plăti salarii.
Potrivit Legii bibliotecilor nr. 334/2002 art. 17, 18, 19 bibliotecile universitare sunt biblioteci de drept public sau de drept privat, care au ca utilizatori principali studenții, cadrele didactice și cercetătorii din instituțiile deînvățământ superior. Din această categorie fac parte și bibliotecile centrale universitare, care sunt biblioteci de drept public, de importanță națională, cu personalitate juridică. Bibliotecile centrale universitare sunt parte integrantă a sistemului național de învățământ și participă la procesul de instruire, formare și educație, precum și la activitatea de cercetare din instituțiile de învățământ superior; acestea pot avea și departamente proprii de cercetare științifică.
Personalul bibliotecilor se compune din personal de specialitate; personal administrativ; personal de întreținere ( conform art. 44 (l) din Legea nr.334/2002). Potrivit art. 45 al.(1) și 46 din același act normativ "Angajarea personalului de specialitate din bibliotecile finanțate din fonduri publice, cu personalitate juridică, se realizează prin concurs organizat de conducerea bibliotecii, potrivit legii", iar "angajarea personalului administrativ și de întreținere stabilit prin organigrama bibliotecii se realizează conformitate cu prevederile legale.
În ceea ce privește considerentul reținut de instanța de fond în sensul că ministerul are calitate de ordonator de credite, recurentul arată că potrivit art. 20 alin. 4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice: "conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz."
Deci, în cauză, calitatea de ordonator de credite aparține directorului
Bibliotecii Centrale Universitare "L. B." C.-N. și nu ministrului.
Totodată, potrivit art. 68 din Legea nr. 334/2002 „Bibliotecile de drept public dispun de autonomie administrativă și profesională în raport cu autoritatea finanțatoare";.
Contractul individual de muncă al reclamantei nu este încheiat cu MECTS, iar actul adițional nr. 1/2011 este încheiat de reclamantă cu B. C. U. "L. B." C. N.
Din acest punct de vedere, atâta timp cât nici contractul individual de muncă, nici actul adițional nu sunt încheiate cu MECTS, nu se poate dispune obligarea MECTS la anularea acestora.
Prin urmare, M. E., C., T. și S. nu are calitate procesuală în cauză, întrucât gestionarea fondurilor alocate de la bugetul de stat se realizează conform autonomiei administrative, iar M. E., C., T. și S. a asigurat plata tuturor drepturilor bănești, biblioteca centrală universitară având sarcina să repartizeze, să gestioneze sumele alocate din bugetul de stat cu această destinație.
În drept: recurentul a invocat Legea învățământului nr. 84/1995, Legea nr.1/2002, Legea nr. 284/2010, Legea nr. 285/2010.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta B. C. U. C.-N. a solicitat respingerearecursului ca nefondat, arătând că excepția invocată de recurentul-pârât este neîntemeiată, raportat la prevederile: art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (l), art. 17, art. 18 lit. a), art. 44 alin. (4), art. 68, art. 70 alin. (l) din Legea nr. 334/2002 republicată, pct. XVI, lit. A din Anexa 4 la H. nr. 5., potrivit cărora B. C. U. "L. B." din C.-N. este instituție publică care funcționează în subordinea M.ui E., C., T. și S. și este finanțată de la bugetul de stat și ale art. 3 alin. (2) din H. nr. 5..
Prin întâmpinarea formulată, intimatul reclamant a solicitat respingerearecursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de A. reține că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat obligarea pârâtului M. E.,
C., T. și S. să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul cauzei, invocând în acest sens calitatea de ordonator de credite a acestui pârât.
Potrivit dispozițiilor art. 18 lit. a din Legea bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, "Din categoria bibliotecilor universitare fac parte: a) bibliotecile centrale universitare, care sunt biblioteci de drept public, de importanță națională, cu personalitate juridică, subordonate M.ui E. și C., finanțate de către acesta (…)";.
În raport de aceste dispoziții legale și de obiectul acțiunii formulate împotriva pârâtului recurent Curtea constată că în mod corect a reținut instanța de fond că în cauză este justificată calitatea procesuală pasivă a pârâtului recurent.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 45 și 46 din Legea nr. 334/2002, calitatea de angajator al reclamantului aparține pârâtei B. C. U. „. B. din C.-N., și prin urmare, acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă în cauză pârâtul recurent nu a fost chemat în judecată în calitate de angajator, iar instanța de fond nu a dispus obligarea acestuia la plata direct către reclamant a drepturilor salariale, ci la alocarea către pârâta angajator a fondurilor necesare plății diferențelor salariale rezultate în urma admiterii acțiunii formulate împotriva angajatorului.
Pe de altă parte, susținerea recurentului în sensul că nu se poate dispune obligarea MECTS la anularea contractului individual de muncă și a actului adițional întrucât acestea nu sunt încheiate cu MECTS, este total lipsită de fundament câtă vreme sentința atacată nu cuprinde o asemenea dispoziție în sarcina pârâtului recurent.
De asemenea, dispozițiile art. 68 din Legea nr. 334/2002 invocate de recurent sunt lipsite de relevanță în cauză, întrucât aceste dispoziții legale reglementează autonomia administrativă și profesională a bibliotecilor de drept public în raport cu autoritatea finanțatoare, însă în cauză este supus analizei aspectul finanțării bibliotecii de drept public pârâte, iar din dispozițiile art. 18 lit. a din Legea nr. 334/2002 rezultă clar că M. E., C., T. și S. este autoritatea finanțatoare pentru pârâta B. C. U. „. B. aflată în subordine, inclusiv în ceea ce privește cheltuielile de personal.
Curtea mai reține că potrivit art. 20 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice: "conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz."
Prin urmare, directorul pârâtei B. C. U., care are personalitate juridica, este ordonator secundar de credite și se află în subordonarea M.ui E., C., T. și S., careeste ordonatorul principal de credite.
De altfel, chiar și recurentul prin memoriul de recurs recunoaște calitatea sa de ordonator principal de credite și implicit calitatea procesuală pasivă în cauză arătând că „gestionarea fondurilor alocate de la bugetul de stat se realizează conform autonomiei administrative, iar MECTS a asigurat plata tuturor drepturilor bănești, biblioteca centrală universitară având sarcina să repartizeze, să gestioneze sumele alocate din bugetul de stat cu această destinație";.
Pentru toate considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă, Curtea de A. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E R espinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. E., C., T. ȘI S. împotriva sentinței civile nr. 4213 din 10 octombrie 2011 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 7 decembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI S .-C. B. I.-R. M. G.-L. T.
GREFIER G . C.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: P.U.
← Decizia civilă nr. 3693/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5325/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|