Decizia civilă nr. 5175/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I C.
Dosar nr. (...)
D. C. N. 5175/R/2011
Ședința din 12 decembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘED.TE : L. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : S. D. G. : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții P. O. B. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1532 din 13 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., și pe pârâții intimați G. CU P. P. (...)ȘA, C. LOCAL B., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
P. de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 08 decembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursurilor și menținerea hotărârii atacate, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că prin motivele de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2 C.pr.civ., invocă drept motive de ordine publică, incidența în cauză a Deciziei nr. 20 din 17 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recursul în interesul legii, conform căreia „dispozițiile art.1 din L. nr.1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, raportat la art.150 (fost art. 145) din C. Muncii, art.103 lit. a) din L. nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art.7 din H. G. nr.250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a L. nr.1., respectiv 3 iulie 2010";.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 1532/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș îndosar nr. (...), s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților M inisterul Finanțelor Publice, C. Local B. și P. O. B.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Învățământ M., în contradictoriu cu pârâții: G. cu P. P. nr. 10 B., C. Local B., P. O. B. și M. F. P., reprezentat prin D. G. a F. P. M. și, în consecință:
A fost obligată pârâta G. cu P. P. nr. 10 B. să le calculeze membrilor de sindicat T. M., A. I., P. E., P. A., D. M., M. E., H. M. indemnizația de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de L. nr. 1. și să le plătească acestora diferența dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul aferent anului școlar 2009-2010, actualizată cu rata inflației la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local B., P. O. B. și M. F. P. să aloce unității de învățământ pârâte sumele necesare plății drepturilor salariale menționate.
H. pronunțată se fundamentează pe următoarele considerente:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul
Finanțelor Publice, instanța a reținut că aceasta este nefondată.
Potrivit art.19 din L. nr. 500/2002, privind finanțele publice, pe care se fundamentează pretențiile reclamantului împotriva acestui pârât, Ministerul
Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție
Având în vedere că, așa cum s-a arătat anterior, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, instanța a apreciat legitimarea procesuală pasivă a M. F. P. este conferită de prevederile legale evocate și, ca urmare, a respins excepția invocată de acesta.
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților C. Local B.
și P. O. B., instanța a reținut următoarele: potrivit art. 1 din H.G. 538/2001
„începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Art. 167 al. 3 din L. 84/1995 Finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat care cuprinde și cheltuielile de personal în categoria cărora se înscriu și primele de vacanță se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ.
Apoi, potrivit art. 36 al. 4 din L. nr. 215/2001, consiliul local aprobă la propunerea primarului bugetul local, iar potrivit art.23 al.1 din aceeași lege autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative și primarii, ca autorități deliberative.
Pârâtul C. local B. a fost chemat în judecată ca pârât datorită calității lui de finanțator al instituției de învățământ, iar P. în calitate de ordonator principal de credite.
Legitimarea procesuală a acestora nu trebuie analizată strict din perspectiva raporturilor juridice de muncă, ci trebuie raportată și la dispozițiile legale menționate care stabilesc în sarcina consiliului local obligația de a suporta toate cheltuielile de personal, iar în persoana primarului calitatea de ordonator de credite.
Față de aspectele evocate, instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții menționați.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut că membrii de sindicat reprezentați de reclamant, cadre didactice angajate ale unității școlare pârâte în anul școlar 2009-2010, au început efectuarea concediului de odihnă din 24, respectiv 26 iunie 2010.
Potrivit art. 103 lit. a din L. 128/1997, personalul didactic beneficiază de
„. anual cu plată, în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale";.
Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. 4 din Contractul Colectiv de M. U. la N. de
I. MM 2008 - 2009, în vigoare și pentru anul 2010, se prevede că pe durata concediului de odihnă salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. I. de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 145 alin. 3 C. muncii, indemnizația de concediu se plătește cu cel puțin 5 zile anterior plecării în concediul de odihnă.
Pentru membrii de sindicat reprezentați de reclamant indemnizația de concediu de odihnă trebuia plătită cu cel puțin 5 zile anterior datelor de 24, respectiv 26 iunie 2010.
D. statele de plată depuse la dosar și din adeverința eliberată de unitatea
școlară (f.13) , se constată că indemnizațiile de concediu au fost plătite la data de (...) și (...).
Față de cuantumul indemnizației la care membrii de sindicat erau îndrep- tățiți raportat la modalitatea de calculare a acesteia, așa cum este precizată în art. 28 alin. 4 din Contractul Colectiv de M. U. la N. de I. MM 2008 - 2009, indemnizația plătită efectiv a fost diminuată cu 25% în conformitate cu L. 1..
Potrivit art. 1 a acestui act normativ „(1) Cuantumul brut al salariilor
/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de U. a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.";
L. 1. a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 441/(...), data intrării în vigoare a acesteia fiind (...).
În condițiile în care plata indemnizației de concediu pentru membrii de sindicat reprezentați de reclamant trebuia să se facă anterior intrării în vigoare a L. 1. după modalitatea de calcul menționată, diminuarea cuantumului acesteia cu 25% este greșită. Chiar dacă plata efectivă a indemnizației s-a făcut după intrarea în vigoare a L. 1. cuantumul acesteia trebuia să rămână cel rezultat din calculul anterior, fără aplicarea diminuării de 25%.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat ca fiind întemeiată cererea reclamantului și a dispus potrivit dispozitivului.Fără cheltuieli de judecată.
În termen legal, au declarat recurs pârâții P. orașului B. și Ministerul F inanțelor Publice prin D. G. a F. P. M..
Prin recursul formulat, P. O. B.a arătat că potrivit prevederilor legii nr.1. privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar si ale OUG nr.1/2000 privind unele masuri in domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, veniturile bugetari lor se diminuează cu 25%, astfel că în bugetul local al orașului B., pe anul 2011 nu sunt incluse sume pentru aceste plați, susținem faptul ca efectuarea acestor plați nu are temei legal.
In conformitate cu prevederile art.145 alin.3 din C. Muncii "indemnizația de concediu de odihna se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile înaintede plecarea in concediu". Așadar nu este culpa paraților ca aceste plați au fost întârziate iar statele de plata au fost întocmite fara a se respecta termenul legal.
In drept, recursul se fundamentează pe dispozițiile art.299 C.pr.civ., legea nr.215/2001 republicata cu modificările și completările ulterioare, legea nr.1. si
O.U.G. nr. 1/2000.
La data de (...), recurentul P. orașului B. a depus la dosarul cauzei
„Precizări"; (f. 15), reiterând motivele formulate în memoriul de recurs.
Pr in recursul decl ar at, p âr âtul M in is terul F in anțelor Publ ice pr in D. G. a F . P.M.a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul înlăturării obligației M. F. P. la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de S. L. din Î. M..
S-a arătat că rolul esențial în procesul bugetar și in execuția de casa bugetară revine G. respectiv P., potrivit art.17 alin 1 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, P. fiind acela care adopta legile bugetare anuale si legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul G. la art. 18 din aceeași lege, stabilește ca acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale si transmiterea acestora spre adoptare P., precum si supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara si a contului general anual de execuție.
In asemenea condiții, admiterea cererii formulate împotriva M. F. P., in nume propriu, echivalează cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu (si nu din bugetul statului) a unor sume reprezentând drepturi bănești acordate unor persoane care nu se număra printre angajații M. F. P., încălcându-se astfel regulile prevăzute la art.l4 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice.
Obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea sumelor solicitate este lipsită de suport legal și în același timp imposibilă, aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art. 34 alin. 1 din L. nr. 500/2002, privind finanțele publice, iar Ministerul Finanțelor Publice să fie autorizat de legiuitor.
De asemenea, recurentul a făcut trimiteri la D. nr. 10/(...), pronunțată de Î nalta Curte de Casație și Justiție.
Potrivit art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar „Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%";.
Măsurile luate conform L. nr. 1. au făcut obiectul controlului de constituționalitate stabilindu-se prin D. nr. 872/(...) a C. Constituționale că dispozițiile art. 1-8 și art. 10-17 din L. nr. 1. sunt constituționale.
Drepturile pretinse de reclamanți s-au născut în baza contractului colectiv de muncă la nivelul I. Ș. J. M. în care Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de parte, iar potrivit art. 167 alin. 3 din L. nr. 84/1995 finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat care cuprinde și cheltuielile de personal se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ.
Efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat și angajator se concretizează în obligații de ambele părți, iar una dintre obligațiile angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestată.
Întrucât dreptul la salariu este un drept constituțional, diminuarea sa se constituie într-o restrângere a exercițiului dreptului la muncă, măsură ce se poate realiza numai în condițiile strict și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție.
Potrivit art. 8 din L. nr. 69/2010 a responsabilității fiscale - bugetare,
„Guvernul și fiecare ordonator de credite, precum și orice entitate responsabilă de elaborarea politicilor și acordurilor salariale din sectorul public trebuie să se asigure că toate aceste politici și acorduri salariale sunt în concordanță cu principiile responsabilității fiscale, regulile fiscale, precum și cu obiectivele și limitele din strategia fiscal-bugetară";.
Același act normativ prevede că totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar, cu ocazia rectificărilor bugetare.
În rectificările bugetare se are în vedere la alocarea sumelor către bugete și scăderea veniturilor și creșterea deficitului bugetar.
Orice rectificare a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și a bugetelor fondurilor speciale. Precum și utilizarea sumelor reținute în conformitate cu prevederile art. 21 alin. 4 din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, trebuie să aibă în vedere concluziile raportului semestrial privind situația economică și bugetară publicată și opinia C.ui fiscal cu privire la aceasta.
Cheltuielile totale ale bugetului general consolidat, excluzând asistența financiară din partea U. Europene și a altor donatori, pot fi suplimentate cu ocazia rectificărilor bugetare numai pentru plata serviciului datoriei publice și plata contribuției R. la bugetul U. E.
Astfel, conform dispozițiilor legii și a controlului de constituționalitate drepturile salariale au fost corect stabilite.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de (...) reclamantul-intimat S. L. din Î. M. a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de primainstanță.
În motivare, reclamantul a arătat că Ministerul Finanțelor Publice a fost chemat în judecată pentru opozabilitatea hotărârii pronunțate de instanță, deși nu există raporturi juridice între Ministerul Finanțelor Publice și membrii de sindicat.
Art. 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, prevede că în domeniul finanțelor publice Ministerul
Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții:
- coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție;
- emite norme metodologice precizări și instrucțiuni prin care se stabilesc practicile și procedurile pentru încasarea veniturilor, angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor, controlul cheltuirii acestora, încheierea exercițiului bugetar anual, contabilizarea și raportarea;
- analizează propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetelor;
- furnizează P., la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale;
- asigura monitorizarea execuției bugetare,
- stabilește conținutul, forma de prezentare și structura programelor elaborate de ordonatorii principali de credite;
- blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite.
Pe fondul cauzei, se arată că nu se contestă aplicabilitatea L. nr. 1. începând cu (...), ci faptul că diminuarea prevăzută de această lege nu se aplică
și persoanelor care au intrat în concediu de odihnă înainte de data intrării în vigoare a legii, iar dreptul la plata indemnizației de concediu se naște 5 zile înainte de intrarea în concediu de odihnă. Membrii de sindicat din tabelul anexat au început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie
2011, data intrării în vigoare a legii.
În fapt, indemnizația de concediu cuvenită salariaților din învățământ a fost diminuată cu 25%, aplicându-se abuziv prevederile L. nr. 1..
Cu toate că dispozițiile L. nr. 1. nu erau incidente în chestiunea calculului
și plății drepturilor privind indemnizația de concediu, totuși pârâții au procedat fără niciun temei legal la mânarea acordării drepturilor corespunzătoare și, ulterior, la calcularea și plata diminuată cu 25% a indemnizației de concediu, plată realizată cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la termenul de plată, cât și la cuantumul indemnizației de concediu.
Trecând la analizarea cauzei prin prisma motivelor de recurs invoc ate ș i a d ispoz iț iilor leg ale în mate r ie, Cur te a reț in e ur măto arele:
Algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din L. nr. 53/2003
- C. muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.
Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a Hotărârii G. nr. 250/1992, republicată, aprobate prin O. ministrului educației naționale nr. (...), indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
D. interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.
Având în vedere modalitatea de calcul a indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin art. 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie
2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.
O altă interpretare juridică ar conduce la încălcarea principiului egalității în drepturi, consacrat în art. 16 alin. (1) din Constituția R., republicată, pentru că indemnizația de concediu înlocuiește salariul (care devine scadent pe măsura prestării activității), motiv pentru care aceasta devine scadentă în aceeași modalitate. În caz contrar, salariatul aflat în activitate, după data de 3 iulie
2010, ar obține venituri salariale inferioare celor obținute de salariatul care se află în concediu de odihnă în aceeași perioadă.
Cu alte cuvinte, chiar dacă art. 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, nu conține o referire expresă la indemnizația de concediu de odihnă a personalului din învățământ, aceasta este strâns legată prin modul de calcul de drepturile salariale cuvenite pentru fiecare lună calendaristică în care se efectuează concediul de odihnă, drepturi salariale pentru care diminuarea de 25% se aplică în mod indiscutabil.
Pe de altă parte, pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a Hotărârii G. nr. 250/1992, republicată, aprobate prin O. ministrului educației naționale nr. (...), prevede faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu.
Această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ.
Ca atare, indemnizația de concediu de odihnă se acordă pentru perioada în care acesta se efectuează, iar nu pentru perioada în care s-a prestat activitate și s-a primit salariu.
În altă ordine de idei, prin aplicarea art. 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O.
Astfel, la data adoptării L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, reclamanții nu erau beneficiarii unui drept de proprietate asupra unui "bun", în sensul instrumentului internațional anterior arătat, adică în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010.
Pe aspectul supus analizei se impune a aminti faptul că art. 1 din
Protocolul nr. 1 adițional la C. reglementează trei reguli de bază, și anume: a) principiul respectării proprietății; b) privarea de proprietate în interes public și condițiile în care aceasta poate fi făcută; și c) controlul folosinței bunurilor.
Cu privire la prima regulă enunțată anterior trebuie analizat dacă la data adoptării L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, reclamanții erau titularii unui drept de proprietate asupra unui bun în sensul C. în ceea ce privește indemnizația cuvenită pentru zilele de concediu efectuate după data de
3 iulie 2010.
În urma analizării jurisprudenței C. Europene a D. Omului nu s-a identificat vreo cauză în care instanța europeană să fi stabilit că "salariul" pentru o perioadă viitoare (prin asimilare, și indemnizația de concediu) reprezintă un "bun".
Pe de altă parte, se reține faptul că L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, are aplicabilitate doar pentru viitor, respectiv doar în privința salariilor la care vor avea dreptul categoriile de salariați vizați de acest act normativ după data de 3 iulie 2010 și care, în mod evident, vor deveni exigibile după această dată, știut fiind faptul că drepturile salariale devin scadente zi cu zi pe măsura prestării muncii în favoarea angajatorului.
De altfel, în jurisprudența instanței de la S. în care a fost analizată problema acordării drepturilor salariale au fost stabilite unele principii, după cum se va preciza în continuare.
În H. din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen contra
Finlandei, Curtea E. a D. Omului a statuat următoarele: "C. nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un anume cuantum [...].
O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială, în sensul articolului
1 din Protocolul nr. 1, dacă are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu dacă este confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor de judecată."
(paragraful 94 din hotărâre).
În H. din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko contra Ucrainei, se precizează faptul că:
"[...] este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să amâne plata lor, atâta vreme cât dispozițiile legale sunt în vigoare." (paragraful
23 din hotărâre).
Totodată, se reține că politica salarială a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natură salarială fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achită, iar statul, prin legislativul său, dispune de o largă latitudine, prin prisma C., de a stabili politica economică și socială a țării (H. din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Marii Britanii).
De asemenea, "speranța legitimă", invocată de reclamanți, a fost reținută de aceeași Curte europeană ca reprezentând un "bun", în sensul primei reguli a art. 1 din Protocolul { H. "lnk:P(...)%201%2.%200" o "Protocol nr. 1/1952 - C. E." |nr. 1} la { H. "lnk:C(...)%201000030%2.%200" o "C. 1950 - C. E." |, în special atunci când în favoarea particularilor a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească dreptul la o creanță suficient de bine determinată împotriva statului pentru a fi exigibilă (H. din 15 iunie 2010, pronunțată în Cauza M.u contra R.) sau atunci când, din cauza frecventelor modificări legislative, în special prin intervenția G. prin ordonanțe succesive, s-a căutat să se contracareze măsurile legislative dispuse de P. cu privire la anumite politici ale statului (în acest sens, a se vedea și: H. nr. 7 din 21 iulie 2005, pronunțată în Cauza Străin și alții împotriva R.; H. din 1 decembrie 2005, pronunțată în Cauza Păduraru împotriva R.; H. din 20 iulie 2006, pronunțată în Cauza R. împotriva R.).
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că reclamanții ar avea un "bun" în sensul C., se apreciază că ingerința statului asupra bunului acestora este conformă celei de-a doua reguli statuate în art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. europeană a drepturilor omului.
În analiza respectării regulii anterior amintite se reține că în astfel de cauze ingerința statului nu este de tipul "privării de proprietate" (a se vedea, spre exemplu, H. din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz și alții împotriva Spaniei). Curtea nu analizează situația reducerii pensiilor sau salariilor ca și cum ingerința ar fi o "privare de proprietate". În consecință, lipsa despăgubirii pentru ingerință nu conduce, ex ipso, la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la C. europeană a drepturilor omului.
În jurisprudența C. Europene a D. Omului se statuează faptul că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea mai constată că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (H. din 8 decembrie
2009, pronunțată în Cauza Wieczorek contra Poloniei, paragraful 59; H. din 19 decembrie 1989, pronunțată în Cauza Mellacher și alții contra Austriei, paragraful 53).
Având în vedere că nu este vorba de o privare de proprietate, testul de proporționalitate nu poate consta, în principal și exclusiv, în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate, ci se va analiza în concret în ce măsură angajatul în sistemul public a fost lipsit în totalitate de salariu (H. din
12 octombrie 2004, pronunțată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, paragraful 39), funcționarul și familia sa au fost lipsiți în totalitate de mijloace de subzistență (H. din 20 iunie 2002, pronunțată în Cauza Azinas contra Ciprului, paragraful 44) sau dacă măsura este discriminatorie (hotărârea pronunțată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, citată mai sus, paragraful 39).
Privită prin prisma acestor principii, se apreciază ca ingerința statului este proporțională în raport cu interesele particulare afectate.
În plus, conform instrumentului european aflat în discuție, ingerința statului asupra "proprietății" reclamanților trebuie să îndeplinească următoarele cerințe principale: a) să fie prevăzută de lege; b) să fie justificată de un interes public; c) să existe o proporționalitate a măsurii cu situația care a determinat-o.
Astfel, art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. cere ca ingerința autorității publice în dreptul de proprietate asupra bunurilor să fie legală.
În acest sens se reține că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei este prevăzută în L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, act normativ care conține prevederi suficient de clare, precise și accesibile pentru a fi considerat "lege" din perspectiva jurisprudenței C. Europene a D. O.
Cu privire la scopul ingerinței, măsura diminuării cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei este justificată de un interes public ("utilitatea publică"), astfel cum rezultă din expunerea de motive a L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, și din deciziile C. Constituționale nr. 872/2010 și nr.
874/2010, respectiv de necesitatea de a reduce cheltuielile bugetare în contextul crizei economice mondiale.
Cu privire la proporționalitatea situației care a determinat restrângerea, se apreciază că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate
(reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
De altfel, preocuparea de a asigura un atare echilibru se reflectă în structura art. 1 din Protocolul nr. 1 în totalitate, așadar și în cea de a doua teză care trebuie coroborată cu principiul consacrat de prima. În special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat de orice măsură care privează o persoană (H. din 20 noiembrie 1955, pronunțată în Cauza Pressos Compania Naviera - S.A. și alții împotriva Belgiei).
Pentru a determina dacă măsura litigioasă respectă justul echilibru necesar și, în special, dacă nu obligă reclamanții să suporte o sarcină disproporționată trebuie să se ia în considerare modalitățile de compensare prevăzute de legislația națională. În această privință, Curtea E. a D. Omului a statuat deja că fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului privarea de proprietate constituie, în mod normal, o atingere excesivă și că lipsa totală a despăgubirilor nu poate fi justificată în domeniul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în împrejurări excepționale (Cauza Sfintele mănăstiri împotriva Greciei din 9 decembrie 1994; Cauza Ex-regele Greciei și alții împotriva Greciei, Cererea nr. (...); H. din 22 iunie 2004, pronunțată în Cauza Broniowski împotriva Poloniei).
În caz contrar, după cum s-a pronunțat deja Curtea E. a D. Omului, dacă o reformă radicală a sistemului politic și economic al unei țări sau situația sa financiară poate justifica, în principiu, limitări drastice ale despăgubirilor, atare circumstanțe nu pot fi formulate în detrimentul principiilor fundamentale care decurg din C., cum ar fi principiul legalității și cel al autorității și efectivității puterii judecătorești (Cauza Broniowski, citată anterior). Cu atât mai mult, absența totală a despăgubirilor nu se poate justifica nici măcar în context excepțional, în prezența unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate prin C. (Cauza Străin și alții împotriva R.).
În altă ordine de idei, se reține faptul că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% este incidentă tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod.
Ca atare, se consideră că prin măsurile dispuse prin art. 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, nu se aduce atingere vreunui principiu fundamental consacrat prin C. (cum sunt nediscriminarea sau preeminența dreptului).
În cauza de față, în raport cu modul de constituire a indemnizației de concediu, nu se poate aprecia că reclamanții dețineau un "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. europeană a drepturilor omului, cu privire la o indemnizație de concediu într-un cuantum nediminuat.
În concluzie, întrucât după intrarea în vigoare a L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (3 iulie 2010) se impune a fi diminuată proporțional, ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul.
Aceste aspecte au fost avute în vedere de către Înalta Curte de Casație și
Justiție prin decizia nr. 20 din (...) pronunțată în dosarul nr. 20/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 822/(...) prin care s-a soluționat recursul în interesul legii formulat de { H. "lnk:C(...)%201000000%2.%20329" o "C. de P. C. 1993 - Parlamentul României" | general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S. în sensul că "}{ H. "lnk:C(...)%201000000%2.%20329" o "C. de P. C. 1993 - Parlamentul României"
| că dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederearestabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare,raportat la art. 150 (fostul art. 145) din C. muncii, art. 103 lit. a) din L. nr.
128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, șiart. 7 din H. G. nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a L. nr. 1., respectiv 3 iulie 2010."; }
{ H. "lnk:H(...)%20250%2.%200" o "Hotărâre nr. 250/1992 - Guvernul R omâniei" |Potrivit art. 3307 alin. 4 din C. de procedură civilă, această decizieeste obligatorie pentru instanțele de judecată. }
Cum instanța a fost învestită cu o cerere al cărei obiect privește diminuarea indemnizației de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-
2010 în raport de prevederile L. nr. 1. și având în vedere considerentele expuse,
Curtea în baza art. 312 al. 1, 3 Cod de procedură civilă va admite recursurile pârâților și va modifica în totalitate sentința atacată , în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. împotriva pârâților G . cu program prelungit numărul 10 B., C. Local B., P. orașului B. și Ministerul
Finanțelor Publice.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘED.TE
JUDECĂTORI
G.
L. D. D. G.
S. D.
C. M.
Red./dact./ DG; 2 ex./(...); Jud.fond: B.G.
| ← Decizia civilă nr. 3513/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5167/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
