Decizia civilă nr. 1512/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1512/R/2011
Ședința publică din data de 3 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR: I. T. G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. I. S. împotriva sentinței civile nr. 1923 din 19 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...), privind și pe reclamantul intimat M. N., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul intimat personal, lipsind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că reclamantul intimat a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 28 aprilie 2011, întâmpinare pe care reclamantul prezent la acest termen de judecată declară că înțelege să o susțină.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea transportului la instanță, sens în care depune la dosar un bilet de călătorie.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la data de (...) reclamantul M. N. a chemat-o în judecată pe pârâta S. I. S. solicitând instanței obligarea acesteia la plata salariului pe perioada (...) - (...), a diurnei, a orelor suplimentare efectuate în I.
și a contravalorii transportului pe ruta I. - R.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că în data de (...) a plecat în I., în delegație pentru o perioadă de 60 de zile, împreună cu Micaș I. și M. Marcel. Li s-a promis un salariu de 800 E. lunar, diurnă zilnică, salariu în România la familie, transport gratuit dus-întors și program de lucru de 8 ore. Însă li s-a acordat efectiv: un salariu de 400 E. lunar; vinerea primeau 33 E. bani de mâncare , erau cazați gratuit, aveau un program de lucru de 9 ore și li s-a asigurat transportul în I..
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării pârâta a arătat că reclamantul și-a încasat toate drepturile salariale și de altă natură pe care societatea i le datora. Potrivit contractului individual de muncă, reclamantul avea un salariu de 600 lei brut, practic 463 lei net. Fiind plecat în I. nu a semnat personal statele de plată, dar a împuternicit-o pe soția sa să ridice sumele de bani aferente. Mai mult, reclamantului i s-au atribuit sume de bani suplimentare, acesta primind efectiv contravaloarea a 150 E., respectiv circa 615 lei.
La data de (...) reclamantul și-a precizat cererea solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 4257 euro, din care 1565 E., drepturi salariale restante aferente lunilor ianuarie - martie, reprezentând diferența dintre suma total datorată de 2015 E. și suma primită în țară de 450 E. 505 E., reprezentând munca suplimentară, 13 ore în ianuarie, 20 ore în februarie și 20 ore în martie; diferență de diurnă în sumă de 2087 E. 100 E. cheltuieli ocazionate cu transportul la revenirea în țară.
În probațiune s-au depus înscrisuri și s-au audiat martori.
Prin sentința civilă nr. 1923 din 19 noiembrie 2010 a T.ui M. pronunțatăîn dosar nr. (...), a fost admisă în parte acțiunea și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 2087 E., reprezentând diferență diurnă pentru perioada delegării reclamantului la muncă în străinătate. Au fost respinse celelalte capete de cerere.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit contractului individual de muncă înregistrat la ITM M. sub nr. 2./(...), reclamantul M. N. a fost angajatul pârâtei începând din data de (...) ca muncitor necalificat, cu un salariu de bază brut lunar inițial de 170 lei, pentru un program de lucru zilnic de 4 ore, majorat de la data de (...) la suma de 250 lei lunar.
La data de (...) între reclamant și pârâtă s-a încheiat actul adițional la contractul individual de muncă menționat, prin care părțile au convenit ca, începând din data de (...), reclamantul să-și desfășoare activitatea în localitatea
Sant Angelo le Fratte din I..
S-a stipulat ca pe perioada de delegare a reclamantului în I., în confor- mitate cu art. 18 din Legea nr. 53/2003 coroborat cu art. 44 din aceeași lege, acesta să beneficieze de: transport tur-retur, cazarea pe toată durata delegării, transport tur-retur de la locul de cazare la punctul de lucru, plata asigurării medicale, plata diurnei zilnice, obligându-se la rândul lui să respecte programul de lucru, să nu consume băuturi alcoolice în timpul programului de lucru, să respecte legile țării și clauzele contractului individual de muncă.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză: Bumb V., Variu Constantin,
Motoc Florin și Micaș Florin a rezultat că anterior încheierii actului adițional, părțile au convenit ca reclamantul să beneficieze pe perioada delegării de un salariu lunar de 400 E., iar nu 800 E., cum susține reclamantul.
Având în vedere că aceste drepturi salariale în cuantum de 400 E. lunar i s-au achitat reclamantului (astfel cum a recunoscut în acțiunea introductivă) instanța a respins ca nefondată, cererea acestuia având ca obiect plata res- tanțelor salariale.
Nefondate au fost aceste pretenții ale reclamantului și din perspectiva motivelor sale conform cărora nu i s-au achitat salariatul cuvenit în România, căci salariatul aflat în delegație primește salariul drept plată a muncii pe care o prestează în delegare, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu. Or, reclamantul a fost remunerat pentru activitatea desfășurată în I. cu un salariu de 400 E. lunar, conform convenției verbale anterioare delegării, salariu care nu se cumulează cu salariul din contractul individual de muncă, ci îl înlocuiește.
În ce privește diurna pretinsă, instanța a reținut că, potrivit art. 44 alin.
2 Codul muncii, persoana delegată are dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și la o indemnizație de delegare (diurnă).
Aceste drepturi au fost inserate și în actul adițional nr. 2/(...) înregistrat la ITM M. nr. 0..
Art. 45 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii
2007-2010 care, potrivit art. 11 alin. 1 lit. d din Legea nr. 130/1996 produce efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, prevede că salariații unităților trimiși în delegație în țară sau în străinătate vor beneficia de diurna de deplasare al cărui nivel minim este cel stabilit prin acte normative ce se aplică la instituțiile publice.
Prin H.G. 518/1995 cu modificările la zi se stabilește cuantumul minim al diurnei pentru salariații trimiși în I. la nivelul sumei de 35 E.
Martorii audiați au confirmat susținerile reclamantului conform cărora la fiecare sfârșit de săptămână i se achita, cu titlu de diurnă, suma de 33 E., aspect care nu a fost contestat nici de pârâtă.
Ca urmare, reținând că pentru cele 70 de zile de delegare a reclamantul era îndreptățit la plata diurnei în sumă totală de 2450 E. (35 E./zi) din care i s- au plătit 363 E. instanța a obligat-o pe pârâtă să-i plătească acestuia diferența neachitată de 2.087 E..
În ce privește cheltuielile de transport retur I. - România, instanța a constatat că reclamantul nu a făcut dovada depunerii la pârâtă a unei cereri de decontare a acestor cheltuieli și nici nu a probat costul acestui transport și, ca urmare, a respins acest capăt de cerere ca nefondat.
Ca nefondat s-a respins și capătul de cerere privind munca suplimentară, aceasta nefiind dovedită.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. I. S. solicitând modificarea în parte a hotărârii în sensul respingerii în totalitate a acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a invocat prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ., solicitând să se analizeze cauza sub toate aspectele, în condițiile art.304 ind. 1 C.pr.civ.
Prima instanță a greșit atunci când a analizat și dat eficiență juridică parțială probelor administrate în fond. Deși din declarațiile de martori și recunoașterea reclamantului a rezultat faptul că înțelegerea anterioară delegării nu a vizat doar salariul ci și suma celorlalte drepturi cuvenite pentru perioada delegării prima instanță nu a reținut ca atare aspectele referitoare la drepturile de diurnă.
Potrivit înțelegerii dintre angajați și reprezentantul societății, drepturile cuvenite pentru perioada delegării se limitau la 400 euro, transportul în I., transportul și cazarea pe perioada delegării precum și cheltuielile cu hrana și celelalte lucruri necesare. Din declarațiile martorilor audiați a rezultat faptul că toate aceste obligații au fost asigurate în mod constant.
În ceea ce privește diurna, aceasta a fost asigurată în mod constant în natură și sume de bani.
Prima instanță a ignorat acordul expres al părților și faptul că reclamantul a înțeles să efectueze deplasarea de bună voie în aceste condiții.
Angajatorul și-a îndeplinit obligația de informare conform art.18 C.muncii.
Prevederile art.44 din Codul muncii vizează plata indemnizației de delegare, cuantumul acesteia putând fi convenit de părți și dovedit cu orice mijloc de probă, fapt realizat în prezenta cauză.
Potrivit art.5 alin.1 pct.A lit.a) din H.G. nr.518/1995 diurna este definită ca fiind o indemnizație zilnică în valută, în vederea acopeririicheltuielilor de hrană, a celor mărunte uzuale, precum și a costului transportului în interiorul localității în care își desfășoară activitatea.
Din probatoriul administrat a rezultat că toate aceste cheltuieli au fost asigurate fie prin punerea la dispoziție în natură a unei locuințe complet utilate fie prin suportarea de către angajator a cheltuielilor de hrană și a acelor mărunte, uzuale, fie prin asigurarea transportului.
Hotărârea omite să analizeze cauza și prin prisma prevederilor art.8 din H.G. nr.518/1995, în sensul reducerii la 50% a cuantumului diurnei, în condițiile în care din probele administrate a rezultat în mod clar faptul că cheltuielile cu hrana au fost suportate de societate.
Pârâta menționează și faptul că nu au fost în prezența unei delegări obișnuite, pentru îndeplinirea unor sarcini specifice de serviciu ci această măsură a fost decisă în acord cu angajatul pentru a-i da posibilitatea de a-și îndrepta greșelile comise în procesul de producție.
Sentința este greșită și sub aspectul neacordării în parte a cheltuielilor de judecată în condițiile admiterii unui singur petit al acțiunii. În acest sens, apreciază că s-a produs o încălcare a prevederilor art.274 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 28 aprilie 2011 reclamantul M.
N. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare reclamantul a arătat că în baza actului adițional la contractul individual de muncă nr.1/(...) angajatorul avea obligația printre altele să facă plata diurnei zilnice conform H.G. nr.518/1995, obligație care a fost respectată doar parțial (4,75 euro/zi față de 35 euro/zi) fapt dovedit de martorii audiați precum și de recunoașterea recurentei și care s-a reținut în mod corect de instanța de fond. Nu împărtășește susținerile recurentei cum că nu ar fi avut dreptul la plata diurnei deoarece a primit salariu pentru munca prestată în străinătate și i s-a asigurat transportul dus spre I. precum și cazarea, deoarece acestea erau alte obligații de natură diferită care au fost asumate de angajator atât prin N. de delegare cât și prin efectul legii, iar plata uneia sau mai multor obligații născute în baza delegării nu înlătură obligația acoperirii și celorlalte, precum și a dreptului de le pretinde.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Practic, acesta poartă asupra modului de soluționare de către prima instanță a petitului privitor la acordarea sumei de 2087 E. cu titlu de diurnă.
Potrivit art. 5 din H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, „(1) personalului trimis în străinătate în condițiile prezentei hotărâri i se acordă:
A. În străinătate: a) o indemnizație zilnică în valută, denumită în continuare diurnă, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană, a celor mărunte uzuale, precum și a costului transportului în interiorul localității în care își desfășoară activitatea; b) o sumă zilnică în valută, denumită în continuare plafon de cazare, în limita căreia personalul trebuie să-și acopere cheltuielile de cazare";.
Art. 8 stipulează că „(1) personalul trimis în străinătate, în condițiile prezentei hotărâri, beneficiază de 50% din diurna stabilită pentru țara în care are loc deplasarea, potrivit categoriei în care se încadrează, în cazul în care cheltuielile pentru masă se suportă de către partenerii externi";, iar art. 17 că
„(1) se recomandă agenților economici, alții decât cei prevăzuți la art. 16 alin.
(1), precum și fundațiilor, asociațiilor și altor asemenea, să aplice în mod corespunzător prevederile prezentei hotărâri";.
În cauză, societatea pârâtă s-a raportat la aceste dispoziții atât prin cererea de recurs, recunoscând implicit că a înțeles să dea curs acestor prevederi de recomandare, cât și raportat la faptul că a stipulat în cuprinsul actului adițional nr. 1/(...) la contractul de muncă nr. 2. că angajatorul se obligă să asigure transportul tur-retur, cazarea pe toată perioada detașării, transportul tur-retur de la locul de cazare la punctul de lucru, plata asigurărilor medicale pe perioada delegării, plata diurnei zilnice și respectarea clauzelor contractuale. În condițiile în care nu este specificat în cuprinsul contractului cuantumul diurnei zilnice, se înțelege că se vor aplica dispozițiile legale în vigoare, anume, cele menționate în cele ce preced. În acest sens sunt prevederile art. 981 Cod civ., ce statuează că în interpretarea contractelor, clauzele obișnuite se subânțeleg.
Ceea ce se susține prin cererea de recurs este că nu s-a luat în considerare faptul că au fost furnizate în natură locuința complet utilată, cheltuielile de hrană și cele mărunte, uzuale și transportul.
Raportat însă la dispozițiile legale sus-citate, se constată că diurna se acordă pentru acoperirea cheltuielilor de hrană, a celor mărunte uzuale, precum și a costului transportului în interiorul localității în care își desfășoară activitatea, cu diminuarea acesteia la jumătate în condițiile în care cheltuielile pentru masă se suportă de către partenerii externi. Nu se includ deci în înțelesul noțiunii de diurnă cheltuielile pentru cazare.
Apoi, în cauză, nu s-a probat că s-ar fi acoperit de către partenerii externi cheltuielile pentru masă, nici că s-ar fi asigurat masa de-a lungul
șederii, ci martorii au atestat (filele 59, 64, 66 fond) că s-a acordat o sumă de
100 euro săptămânal, pentru toți cei trei delegați, pentru ca din acești bani, ei să își asigure masa, gospodărindu-se singuri. Or, în mod evident, textul H.G. nr. 518/1995 permite înjumătățirea sumei datorate ca diurnă doar în ipoteza în care masa se asigură în natură, în mod efectiv, iar nu în ipoteza în care se acordă o sumă mult sub limita legală în acest scop. Dacă nu se asigură masa, diurna se datorează întreagă, în cuantumul legal.
Este adevărat că nu s-a contestat de către reclamant asigurarea transportului tur-retur de la locul de cazare la punctul de lucru, care de asemenea intră în componența diurnei, însă în condițiile în care nu s-a precizat și dovedit de către societatea pârâtă cuantumul acestei cheltuieli, pentru a putea fi dedusă din diurna datorată, nu se poate opera prin asimilare înjumătățirea diurnei ca și pentru situația în care s-ar fi asigurat în natură masa, dispozițiile art. 8 alin. 1 din H.G. nr. 518/1995 fiind de excepție, și astfel de strictă aplicare, conform dictonului „exceptio est strictissimae interpretationis";.
Nu pot fi reținute depozițiile acelor martori care atestă la modul generic asigurare mesei de către angajator, întrucât nici aceștia nu atestă cu precizie că s-ar fi asigurat masa în natură, ci dimpotrivă, se spune că a fost pe seama patronului cheltuiala cu masa (fila 54 fond), că s-a promis suma de 800 euro din care urma să se rețină cheltuielile cu cazarea și mâncarea (fila 55 fond), că li s-a asigurat transportul, cazarea și masa (fila 56 fond), astfel încât, coroborate cu depozițiile martorilor care au specificat modalitatea de asigurare a mesei, anume, prin punerea la dispoziție a unei sume de 100 euro pe săptămână pentru toți cei 3 delegați, pentru a-și asigura ei masa (filele 59, 64,
66 fond) se deduce că aceasta din urmă a fost modalitatea concretă în care s-a procedat.
Motivul pentru care a fost trimis reclamantul în delegație nu este relevant sub aspectul cuantumului diurnei datorate pe durata delegării.
Văzând și prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. I. S. împotriva sentinței civile nr. 1923 din 19 noiembrie 2010 a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului M. N. suma de 12,5 lei cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 3 mai 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, D. C. G. C. M. I. T.
N. N.
G.,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond. V.C./B.G.
| ← Decizia civilă nr. 3221/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2609/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
