Decizia civilă nr. 5189/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I C.
Dosar nr. (...)
DECIZIA C. NR. 5189/R/2011
Ședința decembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘED.TE : L. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. S. D. I. T. în numele membrilor de sindicat, M. N. L., M. I., N. S. E., O. N., P. M. L., P. L., P. V., P. L., P. E. L., R. M. S., R. O., S. A. A., T. M., B. M., P. C., S. M. S. L., F. A. A., A. M., B. I., O. M., P. N., P. O., T. C., T. V., A. A., B. F., B. R., B. A., B. V., B. D., C. L., C. M., D. E., D. V. O., D. M., G. I., I. A., M. I., M. E. împotriva sentinței civile nr. 3083 din 20 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați Ș. CU C. I-V. A. I. T., C. LOCAL AL M. T., P. M. T., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtului intimat C. Local al municipiului T., consilier juridic C. P., lipsă fiind reprezentanta reclamantului recurent și reprezentanții pârâților intimați Ș. cu clasele I-V. A. I. T. și P. municipiului T.
P. de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea pune în discuția reprezentantului pârâtului intimat C. Local al municipiului T. excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în măsura în care acestea sunt incidente și în ceea ce privește indemnizația de concediu de odihnă invocată de reprezentanta reclamantului recurent.
Reprezentantul pârâtului intimat C. Local al municipiului T. solicită respingerea excepției de neconstituționalitate invocată de reprezentanta reclamantului recurent, având în vedere că Curtea Constituțională s-a mai pronunțat anterior prin trei decizii cu privire la dispozițiile art. 1 alin. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în măsura în care acestea sunt incidente și în ceea ce privește indemnizația de concediu de odihnă și întrucât în esență drepturile salariale ale reclamanților nu sunt drepturi salariale și că nu are prerogativă de drepturi de permanență.
În temeiul art. 29 alin. 4 din L. nr. 47/1992 dispune sesizarea Curții
Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în măsura în care acestea sunt incidente și în ceea ce privește indemnizația de concediu de odihnă, depusă la dosar și invocată de reprezentanta reclamantului recurent S. S. din Î. T., apreciind că nu are relevanță că Curtea Constituțională s-a pronunțată anterior pe acest aspect.
Reprezentantul pârâtului intimat C. Local al municipiului T. arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtului intimat solicită respingerea recursului în baza considerentelor reținute. Nu solicită obligarea reclamantului recurent la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă numărul 3083 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar numărul (...), a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamanții membrii de sindicat enumerați în tabelele anexate acțiunii, reprezentați de S. S. D. Î. T. în contradictoriu cu pârâții Ș. CU C. I-V. A. I. T., C. LOCAL AL M. T. și P. M. T. F. cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a formulat prezenta acțiune în numele membrilor de sindicat, așa cum rezultă din tabelul depus la dosarul cauzei (f.11-14).
D. adeverințele depuse la dosar (f.15-53), rezultă faptul membrii de sindicat s-au aflat în concediu de odihnă în perioada (...) - (...) și au beneficiat de o indemnizație de concediu redusă cu 25%.
Începând cu data de (...), în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.
41/2009, aprobate prin L. nr. 3., s-a dispus reîncadrarea personalului în limita coeficienților și valorilor stabilite în aceste acte normative, recalculare care nu a fost contestată de către cei reprezentați de către reclamant.
Conform art. 1 alin. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri în vederea restabiliri echilibrului bugetar „se reduce cu 25% cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, indemnizațiile și alte drepturi salariale, stabilite conform L. nr. 330/2009 și ale O.U.G. nr. 1/2010";.
Personalul din sectorul bugetar a beneficiat, până la intrarea în vigoare a acestor prevederi legale, de o indemnizație de concediu de odihnă stabilită în baza prevederilor art. 7 din H.G. nr. 250/1992 și ale art. 23 din O.G. nr.
10/2008 calculată în raport de numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază si sporurile de care beneficiază conform legii, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Conform prevederilor art. 21, art. 22 si art. 23 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, date în aplicarea prevederilor art. 103 din L. nr. 128/1997, abrogată de art. 361 din L. nr. 1/2011 si a HG nr. 250/1992, pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu. In cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte si acesta se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Prevederile Codului muncii arată că indemnizația concediului de odihnă nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pe perioada respectivă, prevăzute în C. individual de muncă.
Prin L. nr. 1. s-a stabilit, așa cum s-a arătat mai sus, reducerea cu 25% a tuturor cheltuielilor aferente drepturilor de natură salarială în care intră si indemnizații de concediu de odihnă efectuat după intrarea in vigoare a acestuiact normativ. Așadar, această reducere operează și asupra indemnizației de concediu de odihnă ce se cuvine pentru lunile de concediu, respectiv iulie si august 2010.
Apoi, trebuie arătat că potrivit prevederilor art. 103 din L. nr. 128/1997
și ale Normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ, personalul didactic poate beneficia de concediu de odihnă în oricare dintre vacanțele școlare iar nu numai în vacanța de vară.
Potrivit art. 157 alin.2 din Codul muncii sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
În baza acestei prerogative statul, prin instituțiile sale, poate stabili și diferenția indemnizațiile și salariile de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar. În acest sens legiuitorul este în drept să instituie modalități de salarizare în funcție de categoriile de personal și de importanța socială a muncii, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor nereprezentând acordarea unor privilegii ori instituirea unor discriminări.
Curtea Constituțională s-a pronunțat, prin D. nr. 872/(...) nr. 1655/(...)
și nr. 1657/(...), asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor L. nr.1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii exercițiului bugetar, L. privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și asupra dispozițiilor L. bugetului de stat pe anul 2011, acestea două din urmă cuprinzând ample referiri la L. nr.1., excepții care au fost respinse .
Pentru a dispune astfel, instanța de contencios constituțional a reținut că statul are deplină legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, beneficii și alte adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare .
Curtea Constituțională a stabilit că prin această reglementare, respectiv
L. nr. 1., nu s-au încălcat prevederile art. 16, art. 41 alin. 2 și alin. 5, art. 1 alin. 4 și art. 53 din C. R. deoarece, dreptul la muncă fiind un drept complex care include și un drept la salariu, este reglementat de legiuitor acesta stabilind limitele și condițiile în care personalul plătit din fonduri publice poate beneficia de sporuri, prime sau alte stimulente care se adaugă la salariul de bază.
Acest act normativ nu a permanentizat diminuarea temporară a drepturilor salariale avute anterior intrării sale în vigoare și măsurile luate au fost justificate pe temeiul art. 53 din C. R. întrucât, noțiunea de securitate națională nu implică numai securitatea militară ci are și o componentă economică și socială.
Pe de altă parte este prerogativa legiuitorului stabilirea modalității de realizare a procesului de revenire etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul avut anterior diminuării cu 25%,care va decide în funcție de situația economică și financiară a țării. Pentru anul 2011, legiuitorul a reglementat o revenire cu 15% față de reducerea salarială cu 25% aprobată prin L. nr. 1..
S-a reținut de asemenea prin reglementările anterior menționate, că indemnizația pentru concediu de odihnă, alături de alte drepturi salariale nu reprezintă un drept fundamental legiuitorul având libertatea de a decide limitele și condițiile acordării acestui beneficiu, situație în care nu poate fi pusă în discuție restrângerea vreunui drept. Apoi indiferent de natura dreptului prevăzut de lege, este necesar ca acordarea acestuia să se facă cu respectareaegalității cetățenilor în drepturi, respectiv al creării unui tratament identic pentru persoane aflate în situații egale.
Cu toate acestea, chiar dacă Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea unei legi, acest fapt nu împiedică instanța investită să cerceteze dacă aplicarea acestei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare, C.i Europene a D. O.
După cum se cunoaște Curtea Constituțională verifică conformitatea legii cu prevederile Constituției R. , fără a se pronunța asupra interpretării sau aplicării concrete a acesteia. La rândul său Curtea E. a D. O. (C.E.D.O.) nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu C. ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea acesteia la o anumită situație de fapt.
Curtea E. a D. O. (C.E.D.O.), verifică caracterul discriminatoriu al măsurii, gravitatea măsurii și efectele particulare ale acestei măsuri în cazul concret cu care a fost investită.
În practica acestei instanțe au fost pronunțate mai multe hotărâri cu privire stabilirea drepturile salariale ale angajaților,plata acestora și ingerința statului în reglementarea acestor drepturi.
Astfel, prin art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., s-a prevăzut că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și în condiții prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. La alin. 2 din aceeași dispoziție se arată că dispozițiile de la alin.1 nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau amenzilor.
În jurisprudența Curții Europene a D. O.(C.E.D.O.) s-a statuat că noțiunea de „. înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică , astfel încât dreptul la un salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate , iar salariul, unui bun proprietate privată.
Dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O. nu este în orice caz un drept absolut, aceasta însemnând că el poate comporta anumite limitări de către stat, care are, sub acest aspect o largă marjă de apreciere.
Pentru a se verifica dacă reducerea indemnizației pentru concediu cuvenită celei reprezentate de către reclamant corespunde limitărilor prevăzute de C. trebuie avute în vedere următoarele aspecte: ingerința să fie prevăzute de lege, să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de reducere a unor sporuri și indemnizații de natură salarială și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru utilizarea lui.
Astfel, prin H. în cauzele Vilho Eskelinen vs. Finlanda din 19 din
04.2007, Kechko vs. Ucraina din (...) și Lelas vs. Croația din (...) s-a stabilit că există o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.
De asemenea, s-a arătat că, C. nu conferă dreptul să primești un salariu într-un anumit cuantum, o creanță putând fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, doar dacă are o bază suficientă în dreptul intern (ex. prin jurisprudența stabilită de către instanțele de judecată). Apoi, este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat și drept urmare acesta poateintroduce, suspenda sau anula plata unor sporuri făcând modificările legislative necesare.
În acest context reducerea temporară a indemnizației de concediu cuvenită celei reprezentată de reclamant cu 25%, în temeiul art.1 alin.1 din L. nr.1., nu poate fi considerată o încălcare a dreptului de proprietate, iar lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1 deoarece, așa cum am arătat mai sus, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării, mai ales într-o perioadă de criză economică în vederea reducerii deficitului bugetar.
Ca atare în spețele anterior menționate Curtea a reținut că nu este vorba de o privare de proprietate analiza făcându-se doar cu privire la ingerințele statului asupra drepturilor salariale anterior stabilite.
Trebuie amintit că în conformitate cu o jurisprudență constantă, o directivă nu poate, prin ea însăși, să creeze drepturi și obligații în sarcina unui particular și, prin urmare, nu poate fi invocată ca atare împotriva sa. Prin urmare, nu se poate deduce direct din cuprinsul unei directive o obligație pentru angajator de a plăti o anumită indemnizație pentru concediu mai mare, dreptul național trebuind să fie interpretat cât mai conform posibil cu dreptul comunitar, iar faptul că interpretarea dreptului național în conformitate cu dreptul comunitar poate fi în detrimentul unui particular nu este contrar acestuia.
Principiul interpretării conforme impune ca instanțele naționale să facă tot ce este în competența lor, luând în considerare ansamblul dispozițiilor de drept intern si aplicând metodele de interpretare recunoscute de acestea în vederea garantării efectivității depline a directivelor în vederea identificării unor soluții conforme cu finalitatea urmărită de acestea. O. instanței naționale de a se referi la conținutul unei directive atunci când interpretează si aplică normele relevante de drept intern este limitată de principiile generale de drept, in special principiile securității juridice si neretroactivității și aceasta nu poate fi utilizată ca temei pentru o interpretare contra legem a dispozițiilor de drept național.
Pe de altă parte Hotărârea în cauza Mureșanu vs. România din (...) și
Hotărârea în cauza Aurelia P. vs. România din (...) nu pot constitui un precedent în situația actuală întrucât, în aceste cazuri exista un titlu executoriu, o hotărâre judecătorească prin care autoritățile române erau obligate la plata unor creanțe de natură salariale dar au refuzat executarea acesteia. Așadar, nu a fost vorba de a se diminua, prin lege , drepturile salariale stabilite prin C. I. de M. și actele adiționale la acesta, ori prin C. C. de
M..
Față de cele ce preced, instanța în temeiul art. 283 si următoarele Codul Muncii, având în vedere că ingerința statului a fost prevăzută printr-un act normativ cu putere de lege, a existat un scop legitim pentru reducerea indemnizației pentru concediu cuvenită celei reprezentante de către reclamant
- necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare ca urmare a crizei economice și sociale majore - și că măsura luată nu a atins substanța drepturilor salariale cuvenite acesteia s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea întrucât măsura luată conform art.1 alin. l din L. nr. 1. a fost una legală, în conformitate cu prevederile art. 53 din C. R., O.U.G.nr.1/2010 și art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 la C. E. a D. O.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S. S. D. Î. T. solicitând întemeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă admiterea recursului, casareasentinței și rejudecând pe fond cauza, obligarea pârâtelor la calculul și platadrepturilor neacordate, reprezentând diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă cuvenită legal și cea efectiv încasată, aferentă concediului de odihnă efectuat în anul 2010, sume ce urmează a fi actualizate în funcție de coeficientul de inflație, la data plății.
În motivarea recursului s-a arătat că pârâții au ignorat dispozițiile exprese ale art. 145 din Codul muncii și au procedat la diminuarea cu 25% a indemnizației de concediu de odihnă pentru toți membrii noștri de sindicat
(semnatari ai tabelului anexat prezentei cereri) aflați în concediu de odihnă în lunile iulie și august 2010. În motivarea acestei diminuări, au invocat, în principal, dispozițiile L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Însă, în opinia recurentei, actul normativ în cauză nu influențează în minus cuantumul indemnizației de concediu pentru salariații din învățământ aflați în concediu legal de odihnă în luna iulie 2010, iar influența pentru luna august 2010 este mult mai mică decât cea aplicată de pârâți întrucât: art. 1 din L. 1. nu se referă la indemnizația de concediu, legea a intrat în vigoare în 3 iulie 2010, iar indemnizația de concediu de odihnă se calculează ca medie zilnică a drepturilor salariale (salariul de bază + indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul.
S-a mai invocat că un argument suplimentar pentru nereducerea indemnizației de concediu îl reprezintă și momentul plății indemnizației de concediu de odihnă. Astfel, art. 145 alin. (3) din Codul muncii prevede: indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin
5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu." în plus, C. C. de M. U. la N. de R. Î. (înregistrat la M. cu nr. 596/15/(...)) prevede, la art. 29 alin. (4), că: Indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă."
Este evident deci că, pentru personalul care a intrat în concediu în luna iulie, indemnizația de concediu trebuia calculată și plătită încă din luna iunie
2010 (dată la care L. nr. 1. nu era în vigoare), dreptul lor fiind garantat de contractul colectiv de muncă aplicabil și de C. R.
Pentru a justifica diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, pârâții au invocat și acte administrative cu caracter normativ (O.M.E.N. nr.
3251/(...) și Hotărârea G.ului nr. 250/1992), care le susțin punctul de vedere.
Nici acest argument nu poate fi avut în vedere, deoarece Codul muncii este lege, act normativ cu forță juridică superioară oricărei hotărâri de G. sau ordin de ministru, astfel că se aplică cu prioritate.
În aceste condiții, invocarea O.ui ministrului educației naționale nr.
3251/(...) pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr.128/1997 și a Hotărârii G.ului nr. 250/1992, republicată și a Hotărârii G.ului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, este irelevantă și lipsită de suport, cu atât mai mult cu cât Codul muncii este și ULTERIOR celor două acte menționate, pe care le modifică implicit, având în vedere și principiul activității legii în timp.
Instanța de fond, în motivarea sentinței, s-a raportat numai la dispozițiile art. 157 alin. 2 din Codul muncii, care sunt însă irelevante pentru speța dedusă judecății.
Or, așa cum a arătat și în cererea introductivă de instanță, plata corespunzătoare concediului de odihnă din vara anului 2010 aferentă perioadei de activitate școlare 2009-2010, care a început în septembrie 2009.
Rezultă foarte clar faptul că, a impune aplicabilitatea normei unei situații juridice anterioară apariției acesteia, înseamnă a încălca principiul neretroactivității legii consacrat de art. 1 din codul Civil.
Dacă, din orice motive, un salariat care a solicitat și a fost planificat să execute concediul de odihnă în luna martie, beneficiază de indemnizația de concediu prevăzută de lege, lipsirea celor ce au fost planificați în concediul de odihnă după apariția actului normativ care le restrânge drepturile creează, în defavoarea celor din urmă, o stare de discriminare încălcându-se așadar, principiul egalității prevăzut de art. 16 din Constituție, art. 5 alin. (1) din L. nr.
53/2003 - Codul muncii și art. 14 din C..
Stăruind în măsura diminuării indemnizației de concediu, prevalându-se de dispozițiile L. nr. 1., angajatorul încalcă valorile protejate de întregul sistem de drept și a impus cu putere de principiu în dezvoltarea istorică a dreptului național și universal prin norme ce se regăsesc în dreptul pozitiv: principiul neretroactivității legii, principiul forței obligatorii a contractului, principiul disponibilității, principiul egalității în fața legii, principiul nediscriminării, principiul preeminentei dreptului, principiul proporționalității, principiul separației puterilor, principiul subsidiarității.
Mai mult decât atât, adeverințele emise de unitatea de învățământ nu au fost contestate de I. Ș., ceea ce înseamnă că modalitatea de calcul, respectiv cea prevăzută în Codul muncii, a fost recunoscută de pârâtă, chiar dacă prin întâmpinare invocă o altă formulă de calcul, respectiv cea prevăzută de O. nr.
3..
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A. reține următoarele:
Prin decizia nr. 20 din (...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul
Oficial nr. 822/(...), s-a statuat că
Pentru a pronunța această decizie instanța supremă a considerat, contrar practicii anterioare a instanței de recurs, că algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din L. nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.
Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a Hotărârii G.ului nr.
250/1992, republicată, aprobate prin O. ministrului educației naționale nr. (...), indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
D. interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prinraportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.
Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin art. 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată";.
De asemenea, analizându-se jurisprudența Curții Europene a D. O. considerată a fi relevantă, s-a apreciat că prin aplicarea art. 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O.
Cum instanța de recurs a fost învestită cu o cerere al cărei obiect privește diminuarea indemnizației de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-
2010 în raport de prevederile L. nr. 1. și având în vedere considerentele expuse, Curtea constată că prima instanță a interpretat dispozițiile legale incidente în cauză conform statuărilor obligatorii ale instanței supreme, astfel încât în temeiul art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. S. D. Î. T. împotriva sentinței civile numărul 3083 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 decembrie 2011.
PREȘED.TE, JUDECĂTORI,
L. D. D. G. S. D.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...)
Jud.fond:M.F.B.
| ← Decizia civilă nr. 2629/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3919/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
