Decizia civilă nr. 1759/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1759/R/2011
Ședința publică din data de 18 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
G.-L. T.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursurile declarate de pârâții S. N. DE T. F. DE C. „. C. SA B. și S. N. DE T. F. DE C. SA - R. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 4403 din 16 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat Ș. V., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat Ș. V., lipsa fiind pârâtele recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate reclamantului intimat și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 12 mai
2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare din partea reclamantului intimat.
La solicitarea instanței, reclamantul intimat precizează că nu știe dacă a încasat suma de 350 lei reprezentând ajutor de P. pentru anul 2008, la care face referire pârâta recurentă S. C. C. SA B..
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursurilor.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 4403 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul Ș. V. în contradictoriu cu pârâtele S. N. DE T. F. DE C. „. C. SA și R. DE T. F. DE C. C.-N.
Pârâtele au fost obligate în solidar să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anii 2007 și 2008 echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P. pe anii 2008 și 2009 echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare, precum și premiul anual acordat de „. feroviarului"; pentru anii 2008 și 2009, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare.
S-a respins capătul de cerere privind plata contravalorii bonurilor de masă neeliberate pentru perioada aprilie - august 2009.
Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că reclamantul a fost salariatul pârâtei în perioada de referință (2007- august 2009).
Sumele pe care le solicită reclamantul au caracterul de drepturi salariale, astfel cum sunt acestea definite in art. 155 din Codul Muncii și au ca izvor munca prestată de către reclamant în beneficiul pârâtului, trăsătura esențială a dreptului salarial definit de art. 154 si art. 155 din Codul Muncii, în consecință, dreptul de a solicita plata acestor sume de bani este supus prescripției extinctive de 3 ani, iar nu de 6 luni, așa cum a apreciat pârâta.
Potrivit criteriilor de acordare a salariului suplimentar elaborate de către pârâtă, condiția negativă privind acordarea acestei sume privește lipsa unei sancțiuni disciplinare, iar condiția pozitivă privește existenta raportului de muncă, iar instanța a constatat că aceste condiții sunt îndeplinite in ceea ce îl privește pe reclamant, pârâta nefăcând dovada prin actele pe care le-a depus la dosar că acesta ar fi fost sancționat disciplinar.
Conform art. 69 lit.a din contractul colectiv de muncă aplicabil în raporturile dintre reclamant si pârâtă, cu ocazia sărbătorilor de P. și C., salariații primesc un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare, fiind excluși de la acest beneficiu salariații care au absentat nemotivat de la serviciu sau la data acordării ajutorului material se află în concediu fără salariu pe durată de l an.
Conform art. 69 lit.b din contractul colectiv de muncă aplicabil în raporturile dintre reclamant și pârâtă, de Z. C. salariatul pârâtei este îndreptățit la plata unui premiu care se stabilește de C. de administrație cu consultarea delegațiilor aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei I de salarizare.
S-a constatat că dreptul reclamantului prevăzut de art. 69 lit.a si b din contractul colectiv de muncă este un drept pur si simplu, iar nu un drept afectat de modalități, respectiv de vreo condiție suspensivă sau extinctivă.
Pârâta conform art. 287 din Codul Muncii nu a dovedit că acesta a absentat nemotivat sau că la data la care s-a plătit ajutorul material de P. pârâtul se afla în concediu fără plată pe durată de l an, prin urmare, acesta este îndreptățit la plata ajutorului material de P. pentru anul 2008 si 2009 si a premiului acordat de Z. F. pentru anii 2008 și 2009.
S-a reținut că reclamantul nu este îndreptățit la plata ajutorului de C. deoarece acesta a fost concediat în luna august 2009, nemaiavând calitatea de salariat al pârâtei la data nașterii dreptului salariaților de a primi ajutorul material.
Plata sumelor prevăzute în art. 79 lit.a si b din contractul colectiv de muncă nu este condiționată de realizarea de către pârâtă a unui profit într-un anumit cuantum, prin urmare, sunt irelevante datele economice invocate în apărare de către pârâtă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele S. N. DE T. F. DE C.
„. C. SA B. și S. N. DE T. F. DE C. SA - R. DE T. F. DE C. C..
Pârâta S. SA - R. S. de T. F. de C. C. a solicitat modificarea în totalitate asentinței civile.
În motivele de recurs arată că instanța a reținut greșit faptul ca are calitate procesuala pasivă în cadrul acțiunilor izvorâte din contractele de munca asupra unor drepturi salariale obținute ca urmare a negocierii între reprezentanții legali ai S. B. și respectiv reprezentanții salariaților (federațiile reprezentativa menționata în lista semnatarilor C. Colectiv de munca pe anul
2.).
Menționează că directorul general al S. C. C. a delegat directorului Regionalei de T. F. de C. C., competenta de a încheia contracte de munca cu personalul care ocupa funcții de execuție în cadrul unității proprii si asubunităților din structura acesteia în temeiul art. 19 alin. 2 din Statutul S. C. C. SA, iar în temeiul art.40 alin.2 lit.c Codui Muncii îi revine obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Intr-adevăr sub aspectul obligației plații drepturilor salariale este indirect
și în subsidiar și obligația Regionalei de T. F. de C. C., dar potrivit doctrinei în materie contractuală, calitate procesuală pot avea doar părțile semnatare ale contractului nu și unitățile care fac parte din structura vreunei părți semnatare chiar și dacă aceasta are personalitate juridică proprie, personalitate în virtutea căreia poate încheia acte juridice.
In măsura în care R. de T. F. de C. C. prin reprezentant legal ar fi fost semnatar la C. colectiv de muncă cu reprezentanții salariaților, calitatea procesuală pasivă a acesteia ar fi fost indubitabilă, pe cale de consecință consideră că această calitate nu o are.
Pârâta S. N. de T. F. de C. "C. C." SA, a solicitat modificarea hotărâriiprimei instanțe în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, s-a arătat că soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a societății a fost dată cu aplicarea greșită a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
Precizează că, în speța de față, intimatul reclamant a avut încheiat contract individual de muncă cu R. de T. F. de C. C., legal reprezentată de directorul regional.
În ceea ce privește considerentele pe care instanța de fond le-a avut în vedere la respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la acordarea premierii de Z. C. pe anii 2008 și 2009, a ajutorului material pentru P. pe anul 2009, precum și a salariului suplimentar aferent anilor 2007 și 2008, le consideră ca fiind neîntemeiate.
Fiind vorba despre drepturi cu caracter patrimonial ce izvorăsc din clauze ce nu au fost executate întocmai de către angajator, sunt incidente prevederile art. 283 alineatul 1 lit. e din Codul Muncii, în conformitate cu care, cererea de chemare în judecată trebuie introdusă în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
În ceea ce privește acordarea primei ocazionată de Z. C. și a ajutorului material de P. pe anul 2009, din considerentele sentinței nu rezultă cum instanța de fond a înlăturat apărările formulate de recurentă prin întâmpinare fiind incidente prevederile art. 261 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ. potrivit cărora hotărârea trebuie să cuprindă motivele în fapt și în drept pentru care s-au înlăturat apărările părților, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.7 din Codul de procedură civilă.
În perioada (...) - (...) la nivelul societății nu a existat contract colectiv de muncă. În acest sens, a arătat că CCM-ul la nivel de unitate pe anii 2007-2008 și-a produs efecte până la data de (...), conform actului adițional nr. 437/(...), iar în data de (...) s-a înregistrat la D. de M. și I. S. B. CCM-ul pe anii 2009-
2010, acesta intrând în vigoare de la data înregistrării, conform art. 25 alin. (3) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
Prin urmare, având în vedere că dreptul solicitat de către intimatul reclamant s-a născut la data de 23 aprilie 2009, respectiv la data de 19 aprilie
2009, date la care nu exista încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate, reiese indubitabil că cererea intimatului reclamant este neîntemeiată.
Arată că intimatul reclamant a încasat ajutorul material pentru P. pe anul 2008 în cuantum de 350 lei, or, instanța de fond nu a luat în considerare această precizare.
Pe fondul cauzei, arată că potrivit principiului că nimeni nu se poate obliga la ceva ce este imposibil, recurenta nu putea să acorde salariul suplimentar și premierea de ziua ceferistului pentru că nu avea fonduri pentru acestea, iar chiar dacă ne-am luat această obligație, ea se va executa numai dacă există fondurile necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute de CCM, dar câtă vreme societatea lucrează în pierdere, această clauză contractuală este imposibil de executat.
S-a arătat că drepturile solicitate și prevăzute în acordul colectiv nu pot fi acordate în raport de interdicția enunțată de art. 12 din Legea nr. 130/1996, aplicabilă în opinia recurentei și în situația salariaților din unitățile în care statul este acționar majoritar.
Prin O.U.G. nr.79/2008 s-a prevăzut obligativitatea aprobării prin act normativ a bugetului de venituri și cheltuieli al societăților cu capital majoritar de stat, respectiv și pentru subscrisa.
Potrivit art.236 alin.(4) din Codul Muncii, "contractul colectiv de munca încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților."
Din acest text rezulta ca un contract colectiv de munca poate fi izvor de drepturi și obligații numai dacă se înscrie în limitele legii, în caz contrar clauzele negociate neproducând efecte juridice. C. de norma convenționala a contractului colectiv de munca face ca acesta să devină inaplicabil în situația în care vine în contradicție cu un act normativ, ori negocierea de drepturi bănești, așa cum este salariul suplimentar și premierea pentru "Z. Ceferiștilor", fără ca acestea să poată fi susținute din bugetul aprobat la nivel superior societății angajatoare, nu naște obligația de plata.
Apreciază că atâta timp cât instanța a admis contrariu, acest lucru echivalează cu a admite ca părțile unui contract colectiv de munca la nivel de unitate pot negocia drepturi de natura salariala fără nici un fel de limită, ca lege a părților, având eficiență chiar cu încălcarea legii.
Prin urmare, clauzele din contractul colectiv de munca ce prevedeau aceste drepturi nu pot avea eficienta decât în măsura în care fondul de salarii al angajatorului este suficient pentru plata acestor sume, obligația de plata luând naștere doar în condițiile existentei surselor de venit care se aprobă prin actele normative emise pentru aprobarea acestora.
Reclamantul S. V. prin întâmpinare (f.21-22) a solicitat respingerearecursului.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulateîn cererea de recurs, prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea rețineurmătoarele:
În ce privește motivul de recurs invocat de recurenta R. de T. F. de C. C. referitor la excepția lipsei calității sale procesuale pasive, Curtea constată că prima instanță a dat o corectă soluționare acesteia, apreciind întemeiat că reclamantul a fost salariat al pârâtei recurente R. de T. F. de C. C., cu această pârâtă având încheiat contractul individual de muncă, astfel pârâta având calitatea de angajator direct.
Prin urmare, ceea ce interesează în cauza dedusă judecății este calitatea de angajator, și aceasta aparține recurentei R. de T. F. de C. C., raporturile de muncă în baza cărora se revendică drepturile de natură salarială fiind stabilite între aceasta și reclamant.
Din punct de vedere al raporturilor dintre angajator și salariat nu prezintă relevanță cine este semnatarul contractului colectiv de muncă, drepturile de natură salarială derivând din acesta, în beneficiul salariaților, își găsesc corespondența în obligația corelativă a angajatorului de a le plăti.
Astfel, obligația de plată a dreptului recunoscut de acordul colectiv încheiat la nivelul S. SA B. în favoarea tuturor salariaților săi, revineangajatorului direct, care este R. S. de T. F. de C. C. C. dacă recurenta nu este semnatară a contractului colectiv de muncă, constituie o structură din cadrul S. S.A B. și este obligată, conform art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Or, în speță, tocmai acest acord colectiv de muncă a fost invocat de reclamant, în considerarea calității lui de salariat în cadrul S. C. C. SA B..
Delegarea de competență dată directorului regionalei pentru încheierea contractelor individuale de muncă nu are semnificația aplicării unui regim salarial diferit angajaților regionalei, decât cel al celorlalți salariați din cadrul S. C. C. SA B., deoarece acordul colectiv se aplică în mod nediferențiat de organizarea și structura regională a societății.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. N. de T.
F. de C. C. C. SA, Curtea reține că deși aceasta nu are calitate de angajator al membrilor de sindicat reprezentați de reclamant, are calitate de ordonator de credite, față de prevederile art. 22 alin 1 din HG nr. 581/1998 potrivit cărora:
";C. își stabilește bugetul propriu de venituri și cheltuieli care se aproba de către G., la propunerea M. T., cu avizul M. Muncii și Protecției Sociale și al M.
Finanțelor.";
De asemenea, recurenta S. N. de T. F. de C. C. C. SA a semnat contractele colective de muncă în temeiul cărora se solicită drepturile care fac obiectul prezentei cauze, iar R. S. de T. F. de C. C., constituită în temeiul art. 1 alin. 3 din HG 584/1998 are doar statut de sucursală, neavând personalitate juridică conform art. 43 din Legea 31/1990.
În plus, conform art. 6 pct. 10 din același act normativ S. N. de T. F. de C. C. C. SA înființează sucursale, agenții și reprezentanțe în țară și în străinătate și coordonează activitatea acestora.
Așadar, pentru efectuarea de către angajator a plații salariului suplimentar este necesar ca acesta sa fie prevăzut in bugetul de venituri si cheltuieli, a cărui elaborare intra în sarcina paratei amintite, calitatea sa procesuală fiind justificată sub acest aspect.
Referitor la prescripția dreptului la acțiune invocată de recurenta S. N. de T. F. de C. C. C. SA, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 din Codul muncii „cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin. 1 din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin.
1 lit. a - d din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art. 155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile pretinse de reclamant este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
În ce privește fondul cauzei, Curtea reține că în mod temeinic și legal a considerat instanța de fond ca fiind întemeiată cererea reclamantului privind acordarea salariului suplimentar pentru anii 2007 și 2008, a ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P. pe anul 2008, precum și a premiului anual acordat de „. feroviarului"; pentru anul 2008.
Astfel, Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii
2007 - 2008 a fost înregistrat la D. de M., S. S. și F. B. sub nr. 1625/(...) (fila
39 fond), fiind valabil potrivit mențiunii de la art. 2 alin. 2 pe o perioadă de un an de la data înregistrării.
Prin A. adițional înregistrat sub nr. 1753 din (...) valabilitatea contractului s-a prelungit până la data de (...), iar prin A. adițional înregistrat sub nr. 437 din (...) (filele 45 - 48 dosar fond) s-a menționat că prevederile acestui din urmă act adițional se aplică începând cu luna ianuarie 2009 până la data de (...).
Conform dispozițiilor art. 32 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2007 - 2008 „. munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
De asemenea, potrivit art. 69 din același contract colectiv, „în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: a) cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare (…) b) pentru Z. ceferiștilor se va acorda o premiere stabilită de C. de A. cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei unu de salarizare.";
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
În conformitate cu dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât reclamantul era îndreptățit la plata drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu mai sus menționate, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Așadar, o interpretare corectă a acestui text duce indubitabil la concluzia că acordarea acestei primei este un drept al salariatului, sintagma folosită de părți fiind aceea „se va acorda"; și nu „se poate acorda";. Ca atare, formularea fermă a acestui drept exclude dreptului angajatorului a analiza oportunitatea acordării acestui drept în funcție de performanțele sale economice.
Curtea mai reține că aspectele invocate de către recurenta S. N. de T. F. de C. C. C. SA prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot justifica apărarea acestuia în sensul exonerării de răspundere și nici nu atrage netemeinicia pretențiilor reclamantului, deoarece acordarea drepturilor în favoarea salariaților nu a fostcondiționată sub acest aspect, fiind stabilite în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
Curtea apreciază ca fiind nefondate motivele din recursul pârâtei S. N. de
T. F. de C. C. C. SA ce vizează calitatea acesteia de societate cu capital de stat aflată sub autoritatea M. T. și Infrastructurii și de agent economic monitorizat în baza prevederilor OUG nr.79/2008. Faptul monitorizării recurentei nu este de natură a o exonera de obligațiile pe care și le-a asumat prin încheierea unor contracte colective de muncă valabile, neputându-se reține în temeiul actului normativ invocat existența unei situații de exonerare de răspundere contractuală a angajatorului.
De altfel, recurenta S. N. de T. F. de C. C. C. SA nu a probat în cauză că ar fi solicitat aprobarea fondurilor pentru plata primelor solicitate prin acțiune, deși prin C. colective de muncă invocate în cauză, și-a asumat această îndatorire, de a constitui fondurile necesare plății drepturilor negociate.
În egală măsură, se reține că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 12 din Legea nr. 130/1996, care sunt incidente doar în cazul salariaților instituțiilor bugetare, pârâta recurentă nefiind o atare instituție, ci o societate pe acțiuni, neavând relevanță în raport de forma sa de organizare, persoana acționarului majoritar.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Se mai reține că, deși sarcina probei le revine în acest litigiu, potrivit dispozițiilor art. 287 din Codul muncii, recurentele nu au dovedit, conform prevederilor art. 163 alin. 1 din Codul muncii, plata sumelor cuvenite reclamantului cu titlu de salariul suplimentar pentru anii 2007 și 2008, ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P. pe anul 2008, precum și a premiul anual pentru „. feroviarului"; pentru anul 2008, și deși s-a susținut de către S. C. C. SA achitarea sumei de 350 lei pentru ziua de P. la nivelul anului
2008, din fluturașii depuși la dosarul cauzei nu reiese cu certitudine care este natura plăților efectuate către reclamant, urmând ca în momentul executării hotărârii să fie avute în vedere bineînțeles eventualele sume achitate de pârâți cu acest titlu.
Criticile aduse hotărârii instanței de fond prin prisma prevederilor C. colectiv încheiat la nivel de grup de unități, sunt lipsite de relevanță, întrucât reclamantul și-a întemeiat pretențiile doar în baza acordului colectiv la nivel de unitate.
În ceea ce privește soluția adoptată de tribunal cu privire acordarea ajutorului material de P. pentru anul 2009 și a primei de Z. F. pentru anul
2009, se constată că criticile formulate în recurs sub acest aspect sunt fondate.
Astfel, se prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumelor reprezentând aceste drepturi în temeiul Contractelor Colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2007 - 2008, și respectiv 2009 - 2010.
Or, Contractul colectiv de muncă pe anii 2007 - 2008 și-a încetat efectele la data de (...), potrivit mențiunilor din A. adițional înregistrat sub nr. 437 din
(...), iar noul Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 -
2010 înregistrat sub nr. 2572/2009 a intrat în vigoare doar la data de (...)
În condițiile în care la data de 23 aprilie 2009 - Z. feroviarului, respectiv la data de 19 aprilie 2009 - P., nu exista încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate, se constată că hotărârea atacată este nelegală sub acestaspect, impunându-se așadar modificarea sentinței pronunțate de către tribunal.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va admite în parte recursurile declarate de pârâte împotriva sentinței tribunalului, pe care o va modifica în parte în sensul că va respinge cererea reclamantului având ca obiect plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P. 2009 și a premiului anual pentru Z. F. 2009.
Vor fi menține restul dispozițiilor din sentință.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte recursurile declarate de pârâtele S. N. DE T. F. DE C. C. C. SA și S. SA - R. S. de T. F. de C. C. împotriva sentinței civile nr. 4403 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge cererea reclamantului Ș. V. având ca obiect obligarea pârâtelor la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P. 2009 și a premiului anual pentru Z. F. 2009.
Menține restul dispozițiilor din sentință.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 mai 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI S .-C. B. I.-R. M. G.-L. T.
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)Jud.fond:I.P.
G. C.
GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 309/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 412/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
