Decizia civilă nr. 5217/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.5217/R/2011
Ședința 13 decembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 4002 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat R. O. precum și pe pârâtul intimat TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect litigiu de muncă - drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată .
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, C., văzând că părțile au solicitat judecata în lipsă apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4002 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar nr. (...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul R. O. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI L. C. B., CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B. și în consecință:
Au fost obligați pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI L. C., CURTEA DE APEL
CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ să calculeze și să plătească reclamantului sumele de bani reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, începând cu data de (...) și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, sume ce vor fi reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Au fost obligați pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI L. C. să aloce și să vireze fondurile necesare plății drepturilor salariale acordate prin prezenta hotărâre.
1
Au fost obligați pârâții CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ să efectueze modificările corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului. F. cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul îndeplinește funcția de personal de specialitate conex la
Tribunalul Cluj, astfel că instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art. 27 alin.1 din O.G nr.137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. A. în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii.
Instanța a reținut că reclamantul face parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de C. muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin. 2 din acest cod. În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamantului, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamantul în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate, conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare.
În speță, reclamantului i-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art. 99 lit. d din L. nr.
303/2004 și art. 4 alin. 1 din L. nr. 303/2004 raportat la art. 15 din C. deontologic / art.78 alin. 1 din L. nr. 567/2004 și art. 9 din C. deontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea desfășurată de reclamant implică contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal de justițiabililor și colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din L. nr. 6.), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art. 18 lit. c din L. nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală etc.
Reclamantul nu îndeplinește o funcție de demnitate publică (numită sau aleasă), ori nefiind demnitar public, reclamantul se află în aceeași situație ca restul personalului din unitățile bugetare.
Însă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ salarial.
Astfel, conform art. 13 din OUG nr. 57/2000, art. 30 alin. 3 din O.G nr.
137/2000, art. 3 din O.G nr. 38/2003, art. 13 alin. 1 din OUG nr. 123/2003, art. 3 din O.G nr. 19/2006, art. 15 alin. 1 din O.G nr. 6/2007, art. 20 alin. 3 din L. nr. 656/2002, art. 15 din O.G nr. 64/2006, art. 13 din O.G nr. 10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamantul, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de C. muncii, toate prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională (funcția deținută). Într-adevăr, conform art. 26 raportat la art.1 și art. 295 alin. 2 din C. muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană
2 prestează munca îi revine obligația de confidențialitate, aceasta reprezentând o clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie (iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii). Însă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională (de muncă) de confidențialitate în sarcina reclamantului, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii (deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial). În caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată ( potrivit art. 16 alin. 1 și art. 41 alin. 2 din Constituție, prevederi dezvoltate de art. 5, art. 6 și art. 154 din C. muncii).
Reclamantul se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu tot celălalt personal din unitățile bugetare, ba chiar și cu personalul din unitățile private, deoarece și reclamanții sunt parte a unui raport de muncă și îndeplinesc, în urma executării acestui raport, o obligație de confidențialitate., dar nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă cu efectul juridic al executării obligației de confidențialitate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul de confidențialitate. Din moment ce reclamantul este într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamantul nu poate fi tratat diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.
În concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamantul este în mod evident și grav discriminat, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Ca atare, existența discriminării directe a reclamantului rezultă și din dispozițiile: art.7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin
D. nr. 2. (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv P. nr. 12 la această C. (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin L. nr. 7.) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin.1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art.154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din L. nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări,
3 restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege. A. aspect ce atrage incidența dispozițiilor art. 269 C. muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului, instanța va aplica, doar prin analogie, procentul sporului de confidențialitate prevăzut de art. 13 alin. 1 din OUG nr.123/2003, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din
C. civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
În acest sens este și D. civilă nr. 1. a C. de A. C. care a respins recursul formulat de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, în cazul unor colegi ai reclamantului de la T. B.-N.
Reclamantul a mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța a găsit-o admisibilă, ținând cont și de prevederile art. 1082 din C. civil și art. 161 alin. 4 din C. muncii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs C. de A. C., Ministerul Justiției B . și Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. C.
Prin recursul declarat de C. de A. C. s-a solicitat modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.
În motivare s-a arătat că în cauză nu este întrunit „elementul generator al respectivului spor. Reclamantul nu are și nu poate avea acces - în condiții de legalitate - la informații secrete - clasificate sau secrete de serviciu, ci doar la date cu caracter personal, asupra cărora este dator să păstreze discreție. În ceea ce privește datele cu caracter personal ale justițiabililor, sau sesizările adresate organelor statului pe care reclamantul le-ar putea afla în exercitarea cu bună credință a atribuțiilor de serviciu, precum și datele cu caracter personal ale propriilor colegi, reclamantul nu poate primi plata unui spor de confidențialitate ca pe o contraprestație a obligației sale de discreție, câtă vreme acest spor nu a fost prevăzut de lege, pe de o parte, și câtă vreme diseminarea și prelucrarea datelor cu caracter personal este strict reglementată de L. nr. 6. pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, iar nerespectarea obligațiilor impuse astfel constituie contravenții sau infracțiuni, conform art. 31-34 din actul normativ menționat.
În fapt, obligația de confidențialitate a reclamantului nu excede cadrului firesc al relațiilor ce muncă, înăuntrul căruia executarea obligațiilor trebuie să se facă cu bună credință, așa cum prevede art. 39 alin.(2) din C. muncii, respectiv cu fidelitate față de angajator. Or, această obligație de bună-credință care incumbă reclamantului nu se confundă cu îndreptățirea la sporul de confidențialitate instituit în favoarea unor alte categorii de salariați ai instituțiilor publice, care trebuie să păstreze confidențialitate unor date cu caracter secret sau de secret de serviciu de o natură diferită, și calificate ca atare prin lege, iar nu prin interpretări extensive.
În ceea ce privește reținerea referitoare la recunoașterea legală a dreptului la sporuri de confidențialitate în cadrul diverselor instituții publice, se arată că sporul respectiv se acordă ca o contraprestație a obligației de confidențialitate referitoare la informații cu caracter secret sau secrete de serviciu în sensul strict al reglementărilor în vigoare: art. 3 din O. nr. 19/2006, art. 20 alin.(3) din L. nr.
656/2002, art. 13 din O.U.G. nr. 57/2000, art. 13 din O.U.G. nr. 123/2003, art. 15 din O. nr. 6/2007.
4
Interpretarea instanței de fond omite a considera și faptul că în toate actele normative menționate, acordarea sporului de confidențialitate prevăzut prin reglementări se face numai și numai categoriilor de salariați stabilite ca îndreptățite la această contraprestație, și încă printr-un act administrativ subsecvent (regulament, dispoziție a instituției publice respective sau a ordonatorului de credite), iar nu pe baza simplei calități de salariat.
Sunt întrunite premisele situației descrise de Curtea Constituțională în D. nr. 818, 819, 820 și 821 din 2008, din care se desprinde faptul că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu există temei legal pentru acordarea sumelor solicitate, reprezentând spor de confidențialitate, pentru perioada menționată în acțiune, acest drept nefiind prevăzut de O. nr. 8. privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, și pe de altă parte neaducându-se în cauză dovezi că acesta s-ar afla în vreo situație identică cu acelea în care legea a prevăzut acordarea sporului solicitat.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției s-a solicitat casareasentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate.
În motivare s-a invocat art. 304 pct. 4 și 9 C. de procedură civilă.
Dovada depășirii limitelor puterii judecătorești este D. C. C. nr. 838/2009 privind conflictul juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte,
și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
Ca atare, instanțele nu mai pot aplica cele statuate de I. prin decizia 21/(...) întrucât o asemenea conduită nu face decât să ignore dispozițiile imperative ale art. 11 alin 3 din L. 47/1992 și să perpetueze încălcarea Constituției în ciuda celor constatate expres de Curtea Constituțională.
Instanța de fond trebuia să considere art. 47 din L. 50/1996 ABROGAT.
Sunt citate dispozițiile art. 1 din O. nr. 8., art. 3 alin. 1 și 3 din L. nr.
567/2004, modificat prin art. 1 pct. 3 alin. 3 din L. nr. 17/2006, care prevede că
„Sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, funcțiile de agent procedural, aprod și șofer";, art. 7 din L. nr. 17/2006 care prevede că „Prezenta lege intră în vigoare la data intrării în vigoare a legii speciale de salarizare, prevăzute la art. 60 alin. 4, excepția dispozițiilor art. 1 pct. 11 și 35, care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial al României, Partea I";. În ceea ce privește legea specială, respectiv O. nr. 8., aceasta a intrat în vigoare, potrivit art. 31 „la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I";, fiind publicată în Monitorul Oficial al României nr. 72 din data de (...).
A. în vedere textele de lege invocate, până la data intrării în vigoare a O. nr.
8/2006, șoferii nu aveau calitatea de personal conex., ci calitatea de personal contractual, fiind salarizați conform O.U.G. nr. 24/2000.
De asemenea, începând cu anul 2004, când a intrat în vigoare L. nr.
567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, aprozii și agenții procedurali nu au mai fost incluși în categoria personalului auxiliar de specialitate, ci în aceea a personalului conex.
Tot astfel, potrivit art. 60 alin. 1 din L. nr. 567/2004, „Pentru activitatea desfășurată, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la o salarizare stabilită în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în muncă și în specialitate, precum și cu alte criterii prevăzute de lege";.
5
A.. 4 al aceluiași text prevede că „Salarizarea personalului auxiliar de specialitate, a funcționarilor publici și a personalului contractual din cadrul instanței judecătorești, parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul M.
J., Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de G. se stabilește prin lege specială";.
Totodată, O. nr.8. nu prevede pentru personalul conex beneficiul acordării sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
De altfel, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost prevăzut de lege pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate având în vedere condițiile în care aceștia își desfășoară activitatea, riscurile și presiunile psihice la care sunt supuși în cadrul activităților specifice funcției. Însă, nu se poate afirma că șoferii, aprozii și inginerii sunt supuși unor riscuri majore ori presiuni psihice.
Cât privește decizia nr. 21 din data de (...) pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție în dosarul nr. 5/2008, aceasta are în vedere doar categoriile profesionale ale judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate.
În ceea ce privește practica judiciară, instanțele de judecată s-au pronunțat în sensul respingerii acestor cereri prin D. civilă nr. 2. din 30 octombrie 2006 pronunțată de C. de A. C. în dosarul nr. (...) și Sentința civilă nr. 401 din (...) pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 23651/3 LM/2006.
Prin recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. C. s-asolicitat modificarea hotărârii în temeiul art.304 pct. 7, 8 și 9 și 3041 C.proc.civ., în sensul respingerii acțiunii în contradictoriu cu recurentul.
În motivare s-a arătat că prin D. în interesul legii nr. 10/2011 s-a stabilind ca: „în aplicarea dispozițiilor art. 60 din C. de procedura civila raportat la art. 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice și art. 1-4 din OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilire prin titluri executorii ... cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulata de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ... nu îndeplinește condițiile cerute de textul de lege";.
Cererii de chemare în judecata formulata în contradictoriu cu Ministerul
Finanțelor Publice i se aplica regimul juridic stabilit prin D. Î. C. de C. și Justiție mai sus menționată.
Instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocata fără a motiva acest lucru în fapt și în drept.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, C. reține următoarele:
Referitor la recursul declarat de pârâta C. de A. C., ale cărei critici pot fiîncadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se reține că prin D. nr.46/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii s-a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. d) din L. nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la 16 alin. (1) și (2) din C. deontologic al magistraților, și ale art. 78 alin. (1) din L. nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la 9 din C. deontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Deși decizia în interesul legii nu se referă în mod expres la personalul conex personalului auxiliar de specialitate, C. constată că în considerentele deciziei se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 78 alin. (1) din L. nr. 567/2004, cu
6 modificările și completările ulterioare, și art. 9 din C. deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea, în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în executarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul. Întrucât în conformitate cu art. 901 din L. 567/2004 prevederile acestei legi se aplică în mod corespunzător și personalului conex al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu excepția dispozițiilor art. 68, 68^2, 68^3 și 68^4, rezultă că obligațiile prevăzute de art. 78 alin. (1) din acest act normativ și art. 9 din C. deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea sunt aplicabile și personalului conex. În consecință, pentru identitate de rațiune, în raport de decizia în interesul legii, obligatorie conform dispozițiilor art. 3307 alin.(4) Cod procedură civilă, personalul conex personalului auxiliar de specialitate este îndreptățit la acordarea sporul de confidențialitate întrucât are obligațiile care justifică în opinia Î. C. acordarea acestui spor pentru personalul auxiliar de specialitate.
Referitor la al doilea aspect invocat în recurs, se reține că în considerentele
Deciziei nr. 46/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este discriminatorie acordarea sporului de confidențialitate numai unor categorii de funcționari, respectiv cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională; funcționarii publici din aparatul de lucru al G. funcționarii publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, M. Afacerilor Externe, M. I. E., direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul M. E. și Comerțului, Consiliului Legislativ; personalul din aparatul Consiliului Național pentru C.a Discriminării, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care lucrează cu cifru, personalul din aparatul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, personalul Oficiului Național de P. și C. a S. B., personalul contractual din aparatul de lucru al G. și al M. I. E., precum și personalul contractual din instituțiile și autoritățile publice. Constatându-se incidența dispozițiilor art. 1 alin. (2) lit. i) și 2 alin. (3) din Ordonanța G. nr. 137/2000, respectiv 41 alin. (4) din Constituție și 6 alin. (3) din C. muncii s-a apreciat că indiferent de nivelul studiilor, importanta, complexitatea și atribuțiile de serviciu, funcția (postul), meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului (indemnizației) de bază ale unui salariat, acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
De asemenea, în opinia instanței supreme nu există nicio justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ca, în cazul a 2 salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii ș.a., dar care amândoi lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unul dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea să nu-l primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevede acordarea acestui spor.
În consecință, reținând că argumentele instanței de fond referitoare la discriminare sunt conforme cu cele din decizia în interesul legii, C. urmează să înlăture criticile contrare ale pârâtei-recurente.
Pentru aceste considerente, întrucât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă este neîntemeiat, în temeiul dispozițiilor legale
7 menționate anterior și a art. 312 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. de A. C.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției seapreciază referitor la primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.4 Cod procedură civilă că prima instanță în temeiul art.27 alin. (1) din O.G nr.137/2000 instanțele judecătorești nu a adăugat la lege, nu a legiferat și nu și-a depășit atribuțiile, ci a acordat despăgubiri conform art. 269 C. muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă, iar art. 3 din C. civil interzice denegarea de dreptate.
De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.(1) din C. muncii, ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale P.ui nr. 12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de decizia nr. 8. a C. C.), conform art. 11 și art. 20 din Constituție.
Mai mult, art. 6 paragraful 1 al C.i europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile, consacrând astfel dreptul la un tribunal, instanța română trebuind să aibă jurisdicție deplină, respectiv să analizeze toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, așa cum a statuat constant C. Europeană a Drepturilor Omului (de exemplu, Hotărârile Terra Woningen B.V. contra Olandei din 17 decembrie 1966 și
R. contra României din 29 martie 2000).
Referitor la incidența în cauză a Deciziei C. C. nr. 838 din (...) se constată că în considerentele acestei decizii se reține că „sesizarea C. pentru îndeplinirea atribuției referitoare la soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la analiza conduitei părților de către Curte, sub aspectul îndeplinirii competențelor conform prevederilor constituționale, precum și decizia prin care se stabilește existența unui conflict și modul de soluționare a acestuia nu pot constitui elementele exercitării unei căi de atac, ce ar avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătorești. Astfel, asimilarea atribuției prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituție cu efectuarea de către Curtea
Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând C. într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței C. C..
Așa fiind, apare ca evident că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din C. de procedură civilă";.
Așa cum s-a arătat anterior, prin D. nr. 46 din 2008 pronunțată în Dosarul nr. 27/2008 de S. U. ale Î. C. de C. și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din L. nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din L. nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de
8 confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
În consecință, întrucât D. nr. 46 din (...) pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție este anterioară Deciziei C. C. nr. 838 din (...) această din urmă decizie nu poate produce nici un efect cu privire la decizia Î. C. de C. și Justiție menționată anterior.
Drept urmare, se apreciază că tribunalul nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești nici prin raportare la deciziile C. C., motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.4 Cod procedură civilă fiind astfel neîntemeiat.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă face referire la nelegalitatea acordării de către prima instanță a dreptului la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică reclamantului, în contextul în care litigiul poartă asupra sporului de confidențialitate; astfel fiind, urmează a se aprecia lipsite de legătură cu cauza argumentele din cererea de recurs referitoare la sporul de risc, iar criticile pertinente și sub aspectul recunoașterii dreptului la sporul de confidențialitate urmează a fi înlăturate, fiind similare cu cele invocat de C. de A. C., pentru considerentele expuse anterior este apreciat ca fiind nefondat.
În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) și (3) C.proc.civ. se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
În ceea ce privește recursul M. F. P. se reține că practic, singurul motiv de recurs ce îl compune privește aplicabilitatea în cauză a Deciziei în interesul legii nr. 10/2011, care apreciază recurentul că reglementează/clarifică inclusiv situația calității procesuale pasive a acestui minister în litigiile privind drepturi bănești ale personalului bugetar. Or, din cuprinsul dispozitivului se constată că această decizie în interesul legii vizează doar cererea de chemare în garanție formulată în contra M. F. P., nicidecum formularea de acțiuni împotriva acestui minister în calitate de pârât: „în aplicarea dispozițiilor art. 60 din C. de procedura civila raportat la art. 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice și art. 1-4 din OG
22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilire prin titluri executorii ... cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulata de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ... nu îndeplinește condițiile cerute de textul de lege";.
A. în vedere aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat și recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
PENTRU A.E MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. de A. C. Ministerul
Justiției B. și Ministerul Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 4002 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar nr. (...) pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 13 decembrie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, D. C. G. C. M. I. T.
9
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond.E. B.
10
| ← Decizia civilă nr. 5374/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4236/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
