Decizia civilă nr. 572/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 572/R/2011
Ședința publică din data de 15 februarie 2011
PREȘEDINTE: I.A T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent J. I. împotriva sentinței civile nr. 487 din 10 februarie 2010 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată S. T. R. N. S., având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent personal și asistat de avocat C. D. C., lipsind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că intimata, prin cererea înregistrată la dosar la data de 15 februarie 2011, a solicitat acordarea unui nou termen de judecată motivat de faptul că avocatul ales al societății este în imposibilitate de a fi prezent la dezbateri datorită unor cauze medicale.
Reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar precizările dispuse de instanță la termenul de judecată anterior. Arată că societatea trebuia să depună la dosar mai multe acte iar la termenul de judecată din 11 ianuarie 2011 i s-a pus în vedere că este ultimul termen acordat pentru depunerea acelor acte, lucru pe care încă aceasta nu l-a realizat iar prin cererea de amânare formulată azi, din punctul său de vedere, nu se încearcă decât tergiversarea soluționării cauzei. În recurs, la punctele 2 - 5, a solicitat plata sumelor de 373, 86 lei - ore suplimentare prestate în afara orelor de program normal, 3325,76 lei - spor pentru orele lucrate sâmbăta, duminica și în zile de sărbători legale, 1860 lei - al 13-lea salariu și suma de 13800 euro - plata venitului de 40 euro/zi, iar la termenul de judecată din noiembrie (fila 27) a precizat care este natura acestora.
Curtea, în urma deliberării, având în vedere că pentru suplimentarea probațiunii au fost acordate deja 4 termene de judecată, în care societatea avea obligația de a depune înscrisurile solicitate de instanță iar de-a lungul acestora nu s-a conformat, decade partea din probă și nemaifiind formulate alte cereri prealabile, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, cu consecința modificării sentinței pronunțate de prima instanță în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată de reclamant, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosarul cauzei.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin acțiunea înregistrată pe rolul T. C. sub nr. (...), reclamantul J. I. a solicitat obligarea pârâtei .C. T. R. N. S. la plata sumei de 127.000 lei, reprezentând spor de vechime conform contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi; primele de concediu de odihnă conform aceluiași contract; diferența dintre salariul de încadrare și câștigurile realizate în perioada în care își desfășura activitatea.
Printr-o completare de acțiune (prima filă 56 dosar fond, datorită unei greșeli de numerotare) reclamantul a mai solicitat plata orelor suplimentare efectuate, plata orelor efectuate sâmbăta și în sărbătorile legale, al 13-lea salariu, aducând totodată precizări cu privire la ultimul petit din acțiune.
Prin sentința civilă nr. 487 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă acțiunea precizată.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 7140 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între părți a fost încheiat contractul individual de muncă nr. 43/(...), în temeiul căruia reclamantul ocupa postul de șofer, părțile convenind asupra unui salariu lunar în cuantum de 1860 lei. Prin decizia nr. 4489/29 iunie 2009 pârâta a decis desființarea postului de șofer ocupat de reclamant urmare a dificultăților economice pe care le-a întâmpinat societatea. În cauza de față nu se contestă legalitatea sau temeinicia acestei decizii, astfel că instanța nu a insistat asupra acestui aspect.
În privința neplății de către pârâta a sporului de vechime de 25 % cuvenit reclamantului tribunalul a constatat că aceste susțineri sunt nefondate. Aceasta în condițiile în care pârâta a făcut aplicarea prevederilor art. 42 din Contractul colectiv d muncă la nivel de ramura de transporturi nr. 7. conform căruia sporul de vechime care se acorda salariaților cu o vechime de peste 20 de ani este de 25%, spor care se aplică la salariul de bază minim brut. Salariul de baza minim brut la nivel de ramură transporturi este, conform prevederilor art. 41 alin 3 lit. din același CCM, de 700 lei. Or, din cuprinsul statelor de plata rezulta ca pârâta a acordat reclamantului sporul de 25 %, aplicându-l conform prevederilor CCM mai sus citate.
Din înscrisurile depuse în probațiune de către pârâta nu rezultă efectuarea de către reclamant a orelor suplimentare despre care face vorbire în cuprinsul acțiunii completate. Astfel, în cuprinsul statelor de plată, necontestate de către reclamant, a fost evidențiat numărul orelor lucrate, în funcție de acestea fiind calculat și achitat salariul lunar.
Este real că sarcina probei revine angajatorului în litigiile de munca, în conformitate cu prevederilor art. 287 Codul muncii. Însă, odată ce angajatorul a probat modalitatea în care a păstrat evidența orelor de muncă prestate de către reclamant revenea acestuia sarcina de a proba lipsa de veridicitate a evidențelor societății pârâte.
În privința plății drepturilor salariale aferente perioadei în care reclamantul nu a efectuat curse externe, tribunal a reținut că acesta, în virtutea activității pe care o presta pentru pârâtă, aceea de șofer autocamion, beneficia de o diurnă în suma de 40 euro/zi. Tribunalul a reținut că pârâta a achitat reclamantului salariul prevăzut în CIM chiar în perioada în care acesta din urmă nu a efectuat curse. Însă, potrivit prevederilor art. 47 din CCM la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 „salariații unităților trimiși în delegație în țară și străinătate vor beneficia de următoarele drepturi:a) decontarea cheltuielilor de transport și a costului cazării, potrivit condițiilor stabilite prin contractele colective de muncă la celelalte niveluri; b) diurnă de deplasare, al cărei cuantum se stabilește prin negociere la nivel de grupuri de unități sau unitate; nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplică în instituțiile publice.";
Așadar, achitarea diurnei este condiționată de efectuarea deplasării, în interesul serviciului, în țară sau străinătate. În condițiile în care reclamantul nu a efectuat aceste deplasări el nu are dreptul la achitarea sumelor reprezentând diurna.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiata.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, cazând în pretenții, reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei cheltuieli de judecata în cuantum de 7140 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul J. I. solicitândmodificarea în întregime a sentinței; admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata sumelor de 14.859 Ron și 13.800 E. și a cheltuielilor de judecată în recurs.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a arătat că prin acțiunea înregistrată a solicitat instanței obligarea intimatei la plata sumelor arătate, reprezentând:
1. sporul de vechime, conform art. 42 alin. 1 lit. d din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pentru perioada (...) - (...);
2. plata orelor suplimentare, conform art. 42 alin. 1 lit C, art. 16 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură coroborat cu art. 119 și 120 din Codul muncii,
3. plata orelor lucrate sâmbăta și duminica și în zilele de sărbători legale, conform art. 42 alin. 1 lit c din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură coroborat cu art. 132 din Codul muncii;
4. plata celui de-al 13-lea salar în conformitate cu art. 43 alin. 2 din
Contractul colectiv de muncă;
5. plata venitului de 40 euro/zi pe care l-ar fi realizat în cazul în care presta munca în regimul normal de lucru.
1. Cât privește sporul de vechime, instanța de fond înțelege în mod greșit să se raporteze la valoarea salariului minim brut, în cuantum de 700
Ron, întrucât conform art. 42 alin. 1 lit. d sporul se raportează la salariul brut al salariatului, respectiv la cel înscris în contractul individual de muncă - în speță de 1860 R.
Aprecierile instanței de fond, potrivit cărora sporul pentru vechimea în muncă ar fi inclus în salariul de bază brut nu sunt fondate întrucât în contractul individual de muncă, părțile au negociat salariul de bază brut la valoarea de 1860 R.
În consecință, orice spor, indemnizație sau alt beneficiu acordat angajatului se adaugă valorii salariului de baza brut. Mai mult decât atât, suma 1860 Ron a reprezentat salariul de baza brut și al altor angajați ai S. T. R. N. S., astfel cum rezultă din statele de plată prezentate chiar de intimata- pârâtă, or vechimea în muncă a salariaților intimatei variază, fiind vădit faptul că, în ipoteza includerii sporului în salariul de baza brut, cei cu o vechime mai mică nu ar putea beneficia de exact același salariu ca și cei cu o vechime mare precum recurentul-reclamant.
Solicită ca intimata-pârâtă să depună la dosar scriptele care atestă vechimea celorlalți foști angajați ai acesteia și statele de plată lunare.
De altfel, după cum exprimă însăși titulatura suma de 1860 reprezintă salariul de bază brut, conform cap. J alin. 1 din contractul individual de muncă, la care se adaugă potrivit alin. 2 și 3 din contract sporurile, indemnizațiile, alte adaosuri, orele suplimentare.
În consecință reclamantul solicită obligarea intimatei la plata sporului pentru vechime, calculat la salariul de bază brut de 1860 Ron pentru perioada
(...)-(...), într-un cuantum total de 9300 R.
2. Raportat la plata orelor suplimentare, invocă prevederile art. 16, art. 42 alin. 1 lit. c din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramura și art. 119 si 120 Codul Muncii, conform cărora orele suplimentare prestate de către angajat în afara orelor programului normal sunt plătite prin acordarea unui spor de 1. din salariul de baza al angajatului.
Potrivit informațiilor culese din foile de parcurs, a calculat un număr de
350 ore suplimentare pentru lunile noiembrie și decembrie 2007, martie, aprilie și iulie 2008, fiind îndreptățit la suma de 373,86 R.
Recurentul-reclamant, cu ocazia judecării fondului, a indicat instanței că orele suplimentare pe care le-a prestat rezultă neîndoielnic din foile de parcurs pe care intimata le deține. Aceste acte nu au fost prezentate instanței, motiv pentru care reclamantul depune la dosar copia a doua astfel de foi de parcurs, ultimele două ale recurentului, care fac dovada existenței orelor suplimentare.
Instanța de judecată trebuia, în baza rolului activ, să solicite intimatei prezentarea foilor de parcurs, imediat ce recurentul a indicat existența lor și importanța pe care o au în economia cauzei. În materia litigiilor de dreptul muncii angajatorului îi revine sarcina probei, aplicabil fiind și art. 172 Cod proc.civ.
Informațiile cu privire la activitatea pe care desfășurat-o recurentul- reclamant în calitate de angajat al S. T. R. N. S. este stocată în format electronic, întrucât orice activitate/deplasare a recurentului presupunea utilizarea celor doua carduri: unul al angajatorului și celălalt eliberata de ARR C. (card obligatoriu în spațiul Comunității E.pene, fără de care nu se poate circula). La nevoie, informațiile stocate pe suport hârtie pot fi verificate prin prisma informațiilor existente pe aceste carduri.
3. Pentru orele lucrate sâmbăta, duminica, în zilele sărbători legale, potrivit art. 42 alin. 1 lit. c din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, angajatul are dreptul la plata unui spor de 2. din salariul de bază brut, cuantificat de recurent pentru lunile noiembrie și decembrie 2007, martie, aprilie și iulie 2008 la 3325,76 Ron (echivalentul a 152 ore), cu trimitere la considerentele pentru plata orelor suplimentare. Se subliniază că instanța nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere, sentința fiind pronunțată minus petita.
4. Plata celui de al 13-lea salariu este prevăzută de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, prin art. 43 alin. 2 lit. a, ca fiind egal cu salariul de bază brut al angajatului din luna decembrie a anului precedent și care va fi achitat în primul semestru al anului următor.
În acest sens, intimata ar fi trebuit să plătească recurentului suma de l860 Ron, fapt care nu s-a concretizat.
De asemenea, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestui petit.
5. Plata venitului de 40 euro/zi a fost solicitată vis a vis de faptul că nu a mai încasat veniturile pe care le obținea pentru activitatea desfășurată, ca urmare a înființării Sindicatului Liber T. România. Mai exact, înființarea sindicatului din inițiativa recurentului și asigurarea conducerii acestuia de către recurentul nu au plăcut angajatorului, care imediat a început să facă presiuni pentru dizolvarea lui.
Refuzul de a-l dizolva, în ceea ce-l privește pe recurent, a însemnat ca acestuia să nu-i mai fie acordate curse, nici în România și nici în spațiul comunitar, cu toate că acesta a solicitat în mod constant. Drept consecință, venitul pe care îl obținea recurentul pentru fiecare zi de muncă, în valoare de
40 E., nu a mai fost acordat; iar pentru întreaga perioadă în care a persistat aceasta conjunctură recurentul a pierdut o suma de 13.800 E. (40 euro/zi - >
1200 euro/lună x 15 luni).
Venitul în discuție a fost unul dintre puncte importante ale negocierii la momentul angajării, și a cântărit mult în decizia acestuia de a pleca de la fostul angajator.
Totodată, raportat inclusiv la acest venit, recurentul-reclamant a contractat un credit bancar de la P. B. A. pârâtei de a nu-i mai acorda curse recurentului timp de 15 luni și păstrarea acestuia în calitate de angajat, trebuind să se afle la dispoziția angajatorului 24h/24h l-a pus într-o situație financiară precară, care nu-i mai permitea să-și respecte obligațiile față de instituția bancară amintită (conform actelor depuse la dosarul de fond).
Conform contractului colectiv de muncă și prevederilor imperative ale
Codului muncii, desfacerea contractului individual de muncă presupune obligația angajatorului de a plăti toate drepturile salariale la zi (salar de bază, sporuri, indemnizații, salarii compensatorii, etc).
În drept, invocă prevederile art. 16, art. 42 alin. 1 lit. c și d, art. 43 alin.2 lit. a din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură; art. 119-120, art. 132, art. 134 Codul Muncii; art. 299 și urm, art. 3041 din Codul de procedură civilă, art. 15 lit. a din L. 146/1997.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 23 septembrie 2010 pârâta S. T. R. N. S. C.-N. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și obligarea recurentului la cheltuieli de judecată.
În motivare, pârâta arată că salariul lunar brut în sumă de 1860 lei cuprindea toate sporurile impuse imperativ de lege, inclusiv cel de vechime.
Raportat la perioada noiembrie 2007 - august 2008, pârâta, deși nu a înregistrat profit, a plătit angajaților întreg salariul negociat, plus diurne și premii pentru deplasările efectuate.
Începând cu luna august 2008 și până la încetarea contractului individual de muncă, la data de (...), societatea s-a confruntat cu dificultăți economice majore, respectiv lipsa oricăror comenzi de transport. C. și în aceasta situație, recurentul a fost plătit în regim normal, cu normă întreagă, deși nu exista nici o comandă de transport și acesta, practic, nu depunea nici un efort pentru obținerea veniturilor sale.
Pârâta i-a plătit 6 salarii compensatorii la data de 30 aprilie 2009, trimițând notificări în perioada de preaviz, la 4 iunie 2009, către AJOFM C. și către I. T. de M. C., în vederea acordării sprijinului pentru ocuparea unui nou loc de muncă de către recurent, dând dovada unei maxime diligențe pentru rezolvarea în termeni legali a problemei recurentului.
Deși acesta invocă hărțuieli și presiuni psihice exercitate asupra lui datorită înființării Sindicatului Liber T. România, al cărui lider a fost, pârâta nu a manifestat sub nici o formă astfel de atitudini.
Reaua-credința a recurentului este evidentă când deși a primit, chiar și atunci când nu se justifică, salariul integral, plus o sumă compensatorie pe motivul încetării contractului din motive neimputabile salariatului, rămâne nemulțumit și încearcă să se îmbogățească fără just temei.
Acțiunea care face obiectul prezentului dosar este a 3-a promovată de recurent împotriva societății, celelalte doua, ((...) și (...)) fiind soluționate irevocabil în favoarea pârâtei.
În momentul încheierii CIM cu J. I., în vigoare era Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2006-2007 nr. 2837/(...), modificat conform actului adițional la acest contract.
Potrivit art. 40 a1.1, respectiv art. 41 a1.1 lit.d din acest CCM, salariul de baza brut al oricărui angajat din ramură cu vechime mai mare de 20 de ani era de minim 1085 lei.
Aceasta valoare include atât coeficientul de ierarhizare, cât și sporul de vechime, ambele impuse obligatoriu de lege.
Modalitatea de calcul a salariului de baza brut obligatoriu rezultă din înscrisul depus la dosar și numit nota de fundamentare a bazei de negociere a salariului pentru funcția de șofer pentru perioada 2006-2007.
În acest context, salariul negociat cu recurentul, respectiv 1860 lei, depășește valoarea minimă prevăzută de lege a salariului de baza brut, cu indicele de ierarhizare și sporul de vechime adăugate.
După intrarea în vigoare a Contractului Colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 7. salariul reclamantului continua să respecte, mai mult, depășește și de această dată limita minimă.
Potrivit art. 41, al. 1, lit. A, pct. 2 din Contractului colectiv de munca unic la nivel de ramură de transporturi nr. 7., pentru muncitorii calificați, se stabilește coeficientul minim de ierarhizare de 1,5, arătându-se la alin. 2 că acest coeficient minim de ierarhizare se aplică la salariul de bază minim brut la nivel de ramură de transporturi, stabilit prin art. 41, al. 3, lit. a, respectiv de
700 lei. Așadar, va rezulta în favoarea recurentului un salariu de bază brut de cel puțin 1050 R.
Mai departe, potrivit, art. 42 al. 1 lit. d din același contract, sporul minim de vechime ce se acordă la salariul de bază minim br ut al salariaților cu o vechime de peste 20 de ani este de 25%.
Se ajunge la un salariu de bază brut obligatoriu de 1312,5 lei, sub suma reprezentând salariul de baza brut al petentului.
În aceste condiții, este mai mult decât evident că în salariul de baza brut de 1860 RON trecut în contractul individual de muncă al recurentului J. I. au fost deja incluse toate cotele și sporurile prevăzute imperativ de lege, inclusiv sporul de vechime.
Sub acest aspect se face trimitere la răspunsul la întrebarea nr. 3 din interogatoriul luat reclamantului.
Cu privire la salariile acordate celorlalți șoferi angajați ai pârâtei, arată că drepturile salariale au fost negociate cu fiecare șofer în parte, deci nu prezintă nici o relevanță în cauza dacă alți șoferi au avut aceleași drepturi.
2. Cu privire la presupusele ore suplimentare invocate și la plata orelor lucrate sâmbăta, duminica sau în zile de sărbători legale, se arată că au fost compensate cu zile libere primite ulterior.
Acest aspect este certificat prin răspunsul la întrebarea nr. 4 din interogatoriu, dar și din copia după graficul în format electronic depusă în probațiune în fața primei instanțe, care prezintă defalcat pe luni situația exacta a zilelor lucrate și a zilelor libere și din care reiese că recurentul a lucrat suplimentar în zile de sâmbăta, plus 1 mai 2008 și 28 aprilie 2008, fiind plecat în cursă, însă aceste zile lucrătoare s-au compensat cu zilele libere primite în timpul săptămânii, la care se mai adaugă și zilele libere ce au urmat lunii august 2008, când, deși recurentul nu a prestat nici o activitate, a încasat salariul normal.
C. în situația în care nu ar fi beneficiat de zile libere în compensare, potrivit practicii, reclamantul avea obligația de a solicita angajatorului compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite, în următoarele 30 dezile după efectuarea acestora, iar numai în ipoteza în care compensarea prin ore libere plătite nu era posibilă se putea pretinde plata muncii suplimentare prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia stabilit prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau contractului individual și care nu putea fi mai mic de 75% din salariu de bază. În speță, nu s-a făcut dovada ca reclamantul a solicitat angajatorului compensarea muncii suplimentare prin ore libere. Totuși, aceste zile libere s-au acordat de către societatea angajatoare, în compensarea celor lucrate suplimentar.
3. Potrivit art. 43 al.2 lit a din CCM nr. 7., cel de-al 13-lea salariu corespunde secțiunii alte venituri, considerate de lege ca adaosuri la salariul de bază brut negociat al salariatului, nefiind cuprins la secțiunea veniturilor minime obligatorii.
Acordarea celui de-al 13-lea salariu este pur facultativă pentru angajator
și se impune numai atunci când un astfel de venit, calificat de lege ca adaos la salariul de bază brut, este expres prevăzut în contractul individual de muncă. Or, din CIM , lit J, al. 2 al recurentului, rezultă explicit că nu se acordă alte elemente de genul sporuri, indemnizații sau alte adaosuri la salariul de bază lunar brut.
Cu toate că în motivele de recurs invocate, recurentul nu a înțeles să invoce și aspecte cu privire la primele de vacanță solicitate în fața primei instanțe, numite impropriu de către recurent inițial prime de concediu, învederează faptul că acestea sunt prevăzute în art. 61, al. 2 din CCM unic la nivel de ramură de transporturi nr. 7. în mod facultativ - „se poate stabili"; acordarea unei astfel de prime, fără să se impună ca obligație imperativă în sarcina angajatorului.
4. Cu privire la plata venitului de 40 E.
Diferența de venit raportat la perioada în care nu a lucrat (veniturile suplimentare rezultând din diurna și premiile pe care recurentul le solicită) este inadmisibilă, atâta vreme cât reclamantul nu a mai mers în curse, iar pârâta a făcut dovada neechivoca a cauzei care a stat la baza stopării activității de transport, neexistând comenzi de transport.
Recurentul nu a desfășurat, în perioada august 2008-iunie 2009, nici măcar activitatea aferentă salariului cuprins în CIM, cu atât mai mult nu putea desfășura activități suplimentare. Recurentul nu a fost eliminat discreționar, subiectiv, din activitatea pe care o desfășura, ci motive pur obiective.
5. Se mai invocă reaua-credință a recurentului care aduce acuze nefondate la adresa societății,cu reluarea considerentelor deja expuse.
Din situația contabilă a pârâtei rezultă clar că în luna iulie 2008 s-au emis ultimele facturi de transport, veniturile realizate ulterior provenind exclusiv din vânzarea de camioane, folosită ca mijloc de recuperare a pierderilor. Aceste afirmații sunt susținute deopotrivă și de H. asociatului unic al societății comerciale T. R. N. S., respectiv de R. cu privire la modul de administrare al societății, situația economică și perspectivele comerciale, ambele din data de 22 decembrie 2008, unde se arată că, începând cu luna iulie, cifra de afaceri a scăzut semnificativ, pentru ca, de la începutul lui august, aceasta să rămână la 0, fără ca societatea să mai înregistreze venit din servicii prestate către clienți încă din 22 iulie 2008.
Prin precizările depuse la dosar, reclamantul J. I. mai arată că după angajarea sa în cadrul societății intimate, aceasta a depășit numărul de salariați care era prevăzut de L. nr. 1., împrejurare care genera obligativitatea încheierii unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate, fiind de altfel sancționată contravențional de către I. T. de M. pentru neîndeplinirea acesteiobligații (art. 3 din L. nr. 1.).
Reprezentanții intimatei SC T. R. N. S. au făcut presiuni asupra unora dintre membrii sindicatului pentru a demisiona, în scopul de a desființa sindicatul înființat și de a preîntâmpina încheierea contractului colectiv de muncă.
Deși pârâta nu figurează în lista unităților prevăzute în anexa contractului colectiv de munca la nivel de ramură, se circumscrie unităților cărora li se aplică acest contract în baza prevederilor legale mai sus amintite.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este fondat și urmează a fi admis ca atare, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost completată și acordarea drepturilor solicitate.
1. Astfel, raportat la sporul de vechime solicitat, se constată că probarea includerii acestui spor, necontestat ca fiind datorat, în salariul de bază al reclamantului, s-a tins a se face de către pârâta intimată prin două acte interne nedatate (filele 113 și 114 dosar fond), intitulate „nota de fundamentare a bazei de negociere a salariului pentru funcția șofer"; și „nota de calcul cu privire la modalitatea de calcul a sporurilor salariale obligatorii pentru salariații calificați conform contractului colectiv de muncă la nivel de ramura transporturilor nr. 7.";, din care reiese calculul făcut pe baza salariului minim brut la nivel de ramură, a coeficientului de ierarhizare și a sporului de vechime în muncă, toate la nivelurile minime prevăzute în contractele colective de muncă la nivel de ramură.
Curtea apreciază neconvingătoare această probațiune, față de clauzele contractului individual de muncă, în care nu se face nici o referire la această includere, după cum nu s-a depus nici un înscris cu dată certă (cele depuse nu sunt deloc datate) care să probeze în sensul afirmațiilor angajatorului. Nimic nu a împiedicat angajatorul să precizeze includerea acestui spor în salariul de bază, sau să îl acorde separat cu precizarea expresă a acestui lucru, dacă a dorit acordarea lui.
Or, defectuozitatea probațiunii trebuie suportată de angajator, conform dispozițiilor art. 287 Codul muncii, care așează pe umerii acestuia sarcina probei, chiar atunci când are calitatea de pârât în cauză: angajatorul trebuie să probeze respectarea dispozițiilor obligatorii ale legislației muncii, cum este cazul forței obligatorii a contractelor colective de muncă și a opozabilității acestora față de toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă, art. 11 alin. 1 lit. c) și art. 30 din L. nr. 1..
În plus, refuzul angajatorului de a depune, sub cuvânt că sunt nerelevante, situațiile cu salariile celorlalți angajați pe posturi similare cu al reclamantului, în condițiile în care prin această probă reclamantul tindea a demonstra faptul că în realitate, au existat salarii echivalente la angajați cu o vechime mai mică decât a sa, întărește convingerea instanței sub acest aspect.
Faptul că din calculul intimatei rezultă că salariul brut al reclamantului depășea nivelul celui minim la nivel de ramură, raportat la calificarea și vechimea în muncă a reclamantului, adiționat cu sporul de vechime minim stipulat prin același contract nu semnifică faptul că acest spor a fost inclus în salariul reclamantului, practic, intimata solicitând a se face o deducție în acest sens, în defavoarea reclamantului, în condițiile în care dacă există îndoială, interpretarea, în dreptul muncii, se face în favoarea salariatului, ca un corolar al inversării sarcinii probei prin dispozițiile art. 287 Codul muncii și al interdicției renunțării la drepturile recunoscute salariatului prin dispozițiileart. 38 Codul muncii, practic, în această ramură de drept, fiind răsturnate, ca sens în care se impune favorizarea, regula din art. 983 Cod civil.
Apreciind că nu s-a făcut în cauză dovada plății sporului de vechime datorat reclamantului în conformitate cu prevederile art. 42 alin. 1 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nr. 7. și art. 41 alin. 1 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi nr. 357/2006, necontestat a fi aplicabile în cazul reclamantului, va fi admis acest capăt de cerere.
2. Cât privește petitul referitor la orele suplimentare și cele lucrate în zilele de repaus săptămânal și sărbătorile legale, deși instanța de recurs a acordat 3 termene intimatei pârâte pentru a produce probe relevante în acest sens, solicitând cu precizie a se depune la dosar diagrame pentru transporturile efectuate de reclamant și transcrierea informațiilor stocate în format electronic, în scopul de a se verifica dacă au existat astfel de ore suplimentare sau lucrate în zilele de repaus săptămânal și sărbătorile legale, intimata nu s-a conformat și nu a depus nici o probă în acest sens, situație în care, față de considerentele de la punctul anterior privind sarcina probei în litigiile de muncă și consecințele unei probațiuni defectuoase sau inexistente în acest gen de litigii, constatând aplicabile prevederile art. 16, art. 42 alin. 1 lit. c din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi nr. 7. și art. 119, 120, 132-133 Codul Muncii, va modifica sentința atacată și sub acest aspect, prin admiterea pretențiilor ridicate cu acest titlu de reclamant.
Nu poate fi reținută argumentarea primei instanțe, cum că prin necontestarea statelor de plată de către reclamant, acesta ar fi pierdut dreptul de a cere plata acestor sporuri sau angajatorul ar fi scutit de orice probațiune sub acest aspect, în condițiile în care angajatul indică înscrisuri deținute de angajator și care sunt de natură a proba contrariul.
De altfel, prin întâmpinare, intimata recunoaște efectuarea de ore suplimentare și munca în zilele de repaus săptămânal și sărbătorile legale a reclamantului, afirmând, fără a proba însă, compensarea acestora cu ore libere plătite.
3. Cu privire la solicitarea de obligare a pârâtei la plata celui de-al 13 salariu, prima instanță nu s-a pronunțat, situație ce poate fi acoperită prin pronunțarea instanței de recurs, în condițiile în care nu se solicită casarea cu trimitere de către recurent, iar intimata dezvoltă apărări de fond în cadrul întâmpinării din recurs.
Astfel, se constată că intimata neagă dreptul reclamantului recurent la plata acestui drept, considerând că reprezintă doar o facultate pentru angajator, față de împrejurarea enumerării acestui drept la capitolul „. venituri";, iar nu alături de adaosurile la salariul de bază.
Distincția făcută de angajator nu are fundament, dat fiind că textul pe care își întemeiază solicitarea reclamantul este imperativ, iar nu condițional sau facultativ, fiind vorba despre de art. art. 43 alin. 2 lit. a din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nr. 7., unde se statuează: „. venituri sunt: al 13-lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent și va fi achitat în primul semestru al anului următor";. Nu reiese deci că ar fi un drept lăsat la latitudinea angajatorului, prin definiție, contractul colectiv de muncă cuprinzând „clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă"; (art. 1 alin. 1 din L. nr. 1.), iar nu enumerarea unor posibilități pe care angajatorii și le rezervă.
4. Tot în raport de omisiunea intimatei de a s conforma solicitărilor instanțe de recurs de a furniza o serie de probe relevante se va soluționa și capătul de cerere cu privire la plata venitului de 40 euro/zi a solicitată vis a vis de faptul că reclamantul nu a mai încasat veniturile pe care le obținea pentru activitatea desfășurată, ca urmare a înființării Sindicatului Liber T. România. Practic, se invocă discriminarea acestuia în raport de ceilalți angajați, arătându-se că nu a mai primit ca sarcini de serviciu deplasări externe, pentru care primea o diurnă de 40 euro pe zi, sumă considerabilă dacă este cumulată prin raportare la perioada îndelungată în care reclamantul arată că nu a mai primit astfel de curse externe, anume, 13 luni.
Intimata a invocat prin întâmpinare că nu a mai desfășurat activitate în acele luni, neavând comenzi de transport, însă la solicitarea reclamantului de a proba aceste afirmații, nu a depus înscrisurile și datele solicitate de instanța de recurs, anume, organigrama vizând posturile de șoferi existente în unitate în perioada în care susține că a efectuat restrângeri de activitate și acte din care să rezulte cursele externe acordate în general șoferilor unității în perioada în care reclamantul afirmă că a fost neîndreptățit.
Chestiunea urmează a primi aceeași soluționare raportat la considerentele anterioare cu privire la omisiunea angajatorului de a produce probele solicitate de angajat, practic, fiind considerate probate susținerile reclamantului, conform dispozițiilor art. 172 și următoarele C.proc.civ. și ale art. 287 Codul muncii.
Potrivit prevederilor art. 5 Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat bazată pe criterii de apartenență sindicală, inclusiv.
Or, din probele depuse la dosarul de fond, privind activitatea sindicală a reclamantului, coroborate cu omisiunea angajatorului de a furniza probele solicitate de instanța de recurs, reiese tocmai o atare discriminare a reclamantului, sancționabilă tocmai prin acordarea cu titlu de despăgubiri a sumelor pe care reclamantul ar fi trebuit să le realizeze dacă nu ar fi fost supus unui atare tratament nelegal, în baza răspunderii patrimoniale a angajatorului, conform art. 269 Codul muncii.
Sunt, deci ineficiente apărările intimatei, prin care se invocă plata salariului de bază brut pentru o perioadă în care nu a solicitat reclamantului prestarea activității sale principale, aceea de șofer, întrucât practic se invocă de către aceasta propria sa culpă.
Pentru toate aceste considerente, urmează a fi admis recursul, în baza art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ., cu consecința modificării sentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost completată, luând în considerare sumele indicate de reclamant, care nu au fost contestate, ca modalitate de calcul, de către intimată.
În baza art.274 C.proc.civ., va fi obligată intimata la plata sumei de 4000 lei în favoarea recurentului cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial conform chitanței (fila 36 dosar recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamantul J. I. împotriva sentinței civile nr. 487 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în tot în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul J. I. în contradictoriu cu pârâta S. T. R. N. S. și în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 14859 lei cu titlu de spor vechime pentru perioada (...) - (...), plata orelor suplimentare, plata orelor lucrate sâmbăta, duminica și în sărbători legale, al 13-lea salariu precum și suma de 13800 euro în echivalent în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri.
Obligă pe intimata S. T. R. N. S. să plătească recurentului suma de 400 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 15 februarie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I.A T. D. C. G. C. M.
GREFIER, N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond. M.F.B. și E.P.
| ← Decizia civilă nr. 2955/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5374/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
