Decizia civilă nr. 5260/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 5260/R/2011
Ședința publică din data de 14 decembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B.
G.: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1581 din 16 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. și pe pârâții intimați C. T. DE T. A. B. S., Ș. CU C. I-V. „. I. C. B. M., C. T. „. N. B. M., Ș. CU C. I-V. „. D. B. M., C.
LOCAL B. M., P. M. B. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 8 decembrie
2011, prin serviciul de registratură al instanței s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat întâmpinare, prin care se solicită respingerea recursului și judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată, având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă, rămâne în pronunțare.
C U R T E A A supra recursului de față;
D. examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de (...) pe rolul T. M., S. L. din Î. M., în numele membrilor de sindicat reprezentați în cauză, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții C. T. de T. A. B. S., Ș. cu clasele I-V. „A. I. C. B. M., C. T.
„. N."; Baia M., Ș. cu clasele I-V. „P. D. B. M., C. Local Baia S., P. orașului B. S., C.
Local B. M., P. municipiului B. M., Ministerul Finanțelor Publice ca, prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză, să oblige pârâtele unitățile școlare, să acorde membrilor de sindicat reprezentați, indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, în cuantumul integral, fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de L. nr. 1., în conformitate cu prevederile legale în vigoare cu 10 zile anterior plecării în concediu, plata diferenței dintre indemniza- ția astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent a- nului școlar 2009-2010, actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății.
S-a solicitat obligarea celorlalți pârâți la asigurarea sumelor necesare pen- tru plata diferențelor ce vor rezulta din calculul solicitat.
Prin sentința civilă nr. 1581/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș îndosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.
F. P., invocată de acesta prin întâmpinare.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. orașului
B. S. și C. Local B. S. invocată de aceștia prin întâmpinare.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Învățământ M., în contradictoriu cu pârâții C. T. de T. A. B. S., Ș. cu clasele I-V. „A. I. C. B. M., C. T.
„. N."; B. M., Ș. cu clasele I-V. „P. D. Baia M., C. Local B. S., Primarul orașului B.
S., C. Local B. M., P. municipiului B. M., Ministerul Finanțelor Publice.
Au fost obligați pârâții C. T. de T. A. B. S., Ș. cu clasele I-V. „A. I. C. B. M.,
C. T. „. N."; B. M., Ș. cu clasele I-V. „P. D. B. M. să calculeze și să plătească indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, pentru membrii de sindicat reprezentați de reclamant: P. M., B. A., S. Ana, T. E. E., P.
Ana, P. D. C., K. E., G. G., A. S., B. I., C. M., C. G., D. F., E. F., G. A., L. E., L. V. C., L. S., M. C., M. O., M. D. I., M. C., Mos D. G., P. A., P. A., P. D., P. E. O., P. I., P. M., R. V. S., S. I., S. M., U. A., V. A., Mos E., C. maria, Hotea Elvira, P. N., P. Ramona C., B.a G., P. N. D., în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu
25% prevăzută de L. nr. 1., actualizată în funcție de indicele de inflație la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local B. S., P. O. B. S., C. Local B. M. și P. municipiului B. M. să asigure unităților de învățământ sumele necesare pentru plata diferențelor mai sus-menționate.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să asigure fondurile ne- cesare ordonatorilor de credite în scopul îndeplinirii obligației de plată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a pârâtului M. F. P., instanța a reținut că potrivit art. 19 din L. nr. 500/2002, privind finanțele publice, pe care se fundamentează pretențiile reclamantului împotriva acestui pârât, M. F. P. coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Având în vedere că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, instanța apreciază că legitimarea procesuală pasivă a M. F. P. este conferită de prevederile legale evocate.
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului P. orașului
B. S. și a pârâtului C. Local B. S., instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 1 din H.G. 538/2001 „începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Art. 167 al. 3 din L. 84/1995 prevede că „Finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat care cuprinde și cheltuielile de personal în categoria cărora se înscriu și primele de vacanță se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ";.
Apoi, potrivit art. 36 al. 4 din L. nr. 215/2001, consiliul local aprobă la propunerea primarului bugetul local, iar potrivit art. 23 al. 1 din aceeași lege au- toritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în co- mune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și munici- pale, ca autorități deliberative și primarii, ca autorități deliberative.
Pârâtul C. Local B. S. a fost chemat în judecată ca pârât datorită calității de finanțator ai instituției de învățământ, iar P. în calitate de ordonator principal de credite.
Legitimarea procesuală a acestora nu trebuie analizată strict din perspe- ctiva raporturilor juridice de muncă, ci trebuie raportată și la dispozițiile legale menționate care stabilesc în sarcina consiliului local obligația de a suporta toate cheltuielile de personal, iar în persoana primarului calitatea de ordonator de credite.
Față de aceste considerente, instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale active invocate de P. orașului B. S. și C. L. B. S.
Referitor la fondul cauzei, tribunalul a reținut că membrii de sindicat reprezentați de reclamant sunt cadre didactice, la unitățile școlare pârâte în cauză. Pentru anul 2009-2010 aceștia au beneficiat de concediu de odihnă.
Potrivit art. 103 lit. a din L. nr. 128/1997, personalul didactic beneficiază de „. anual cu plată, în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale.";
Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. Ș. al județului M. 2008-2009, în vigoare și pentru anul 2010, se prevede că pe durata concediului de odihnă salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. I. nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă. I. de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 145 alin. 3 din Codul muncii, indemnizația de concediu se plătește cu cel puțin 5 zile anterior plecării în concediul de odihnă.
Pentru membrii de sindicat reprezentați în prezenta cauză, indemnizația de concediu de odihnă trebuia plătită cu cel puțin 5 zile anterior datei de (...).
D. actele depuse la dosar și din adeverința eliberată de unitatea școlară, se constată că indemnizațiile de concediu au fost plătite în (...).
Pentru următorii membrii de sindicat, termenul de 5 zile anterior plecării în concediu se calculează după cum urmează: pentru P. Ramona de la (...), pentru
B.a G. de la (...), iar pentru P. N. de la (...) acestea fiind datele plecării în concediu.
Față de cuantumul indemnizației la care membrii de sindicat sunt îndrep- tățiți, raportat la modalitatea de calculare a acesteia, așa cum este precizată în art. 28 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. școlar al județului M. 2008-2009, indemnizația plătită efectiv a fost diminuată cu 25%.
L. nr. 1. a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 441/(...), data intrării în vigoare a acesteia fiind (...).
În condițiile în care plata indemnizației de concediu pentru membrii de sin- dicat reprezentați de reclamant trebuia să se facă anterior intrării în vigoare a
Legii nr. 1., după modalitatea de calcul a acesteia așa cum deja s-a arătat, diminuarea cuantumului acesteia cu 25% este greșită. Chiar dacă plata efectivă a indemnizației s-a făcut după intrarea în vigoare a Legii nr.1., cuantumul acesteia trebuia să rămână cel rezultat din calculul anterior, fără aplicarea diminuării de
25%.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat întemeiată cererea recla- mantului și a admis-o așa cum a fost formulată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții P. orașului B. S., C. Local B . S. și Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M..
Prin recursul formulat, pârâții P. orașului B. S. și C. Local B. S. au solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii în contradictoriu cu acești pârâți.
În motivarea recursului recurenții au arătat că atât C. Local B. S., cât și I. P.ui orașului B. S., nu au obligația de a asigura din bugetele proprii decât cheltuielile complementare ale unităților de învățământ aflate în raza de activitate administrativ teritorială.
Fondurile necesare asigurării salarizării precum și altor drepturi aferente salariilor, personalului didactic sunt asigurate de către bugetele de stat, sume alocate ulterior Consiliilor Locale, de unde, sunt repartizate instituțiilor de învățământ acestea fiind în final, cele ce justifică, contabilizează și gestionează sumele astfel dobândite, fiecare unitate de învățământ întocmindu-și bugetul propriu.
Consideră că nu pot fi obligați la plata acestor sume, din bugetele proprii, aceste fonduri (privind drepturile de natură salarială) fiind alocate bugetelor locale anual, de la bugetele de stat, repartizarea acestor sume, către reclamant fiind condiționată în totalitate de alocarea sumelor, de la bugetul de stat. Ca urmare hotărârea instanței, de obligare a recurenților la plata sumei la valoarea actualizată, în funcție de rata inflației, nu are temei legal deoarece, obligația de alocare a acestor sume aparținând M. F. P., instituția recurentă fiind responsabilă doar de repartizarea sumelor și nu poate fi considerată ca fiind în culpă procesuală, pentru plata cu întârziere a acestor sume.
Astfel, conform art.167 al 1 din L. Î.ului 84/1995 cu modificările și completările ulterioare finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se face descentralizat, prin bugetele consiliilor județene sau locale, pe baza metodologiei elaborate de Ministerul Educației și Cercetării, aprobate prin hotărâre a guvernului și asistența tehnică a inspectoratelor școlare. Fiecare unitate de învățământ are obligația de a întocmi bugetul propriu, de a fundamenta cheltuielile, pe bază de indicatori fizici și valorici. De asemenea fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat, are obligația de a fundamenta sumele necesare, conform normelor metodologice pentru elaborarea proiectelor de buget, emise de Ministerul Finanțelor Publice, care înaintează la C. N. pentru Finanțarea Î.ului Preuniversitar de S., care propune spre aprobare M. E. și C., criteriile și standardele de finanțare, costurile anuale orientate după consultarea Federațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă și le comunică inspectoratelor școlare, în vederea stabilirii necesarului de fonduri (art.33 H.G. nr. 2192/2004, cu completările și modificările ulterioare).
În limita fondurilor bugetare alocate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, veniturilor extrabugetare și bugetele fondurilor speciale, ordonatorii principali de credite repartizează sumele destinate cheltuielilor salariale în vederea realizării serviciilor programate.
Gestiunea sistemului de salarizare din învățământ se asigură de fiecare ordonator principal de credit, cu încadrarea în resursele financiare alocate anual și în numărul de posturi stabilit prin legile privind bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale precum si in limita posturilor aprobate (L. Salarizării care reglementează drepturile de natura salariala ale personalului din învățământ, art.2)
Recurenții mai invocă faptul că raporturile de drept procesual nu pot lua naștere decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, respectiv, rapoartul de muncă. Având în vedere faptul că pentru membri de sindicat menționați în acțiune, calitatea de angajator aparține respectivei unități de învățământ prin director, acesta instituție este cea care are calitate procesuală în cauza de fața.
Ca urmare, în conformitate cu prevederile art.169 al. 1 din Codul Muncii angajatorul est obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat, în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral, din culpa acestuia, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Recurenții au mai invocat și practica judiciară a C. de A. C., prin care a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive.
In drept, art.167 al. 1 din L. 84/1995 cu modificările și completările ulterioare, art.33 H.G. nr. 2192/2004 cu completările și modificările ulterioare, art.11 alin 5 din L. 128/1997 privind S.utul personalului didactic, art.169 al. 1. din Codul Muncii, art.10 și 14 din Codul Muncii.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P.
M. a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul înlăturării obligației M. F. P.la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de S. L. din Î. M..
S-a arătat că rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casa bugetară revine G. respectiv P., potrivit art.17 alin 1 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul fiind acela care adopta legile bugetare anuale si legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul G., art. 18 din aceeași lege stabilește ca acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale si transmiterea acestora spre adoptare P., precum si supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara si a contului general anual de execuție.
In asemenea condiții, admiterea cererii formulate împotriva M. F. P., în nume propriu, echivalează cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu (si nu din bugetul statului) a unor sume reprezentând drepturi bănești acordate unor persoane care nu se număra printre angajații M. F. P., încălcându-se astfel regulile prevăzute la art.14 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice.
Obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea sumelor solicitate este lipsită de suport legal și în același timp imposibilă, aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art. 34 alin. 1 din L. nr. 500/2002, privind finanțele publice, iar Ministerul Finanțelor Publice să fie autorizat de legiuitor.
Recurentul a mai invocat și D. nr. 10/(...) pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de (...) reclamantul-intimat S. L. din Î. M. a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de primainstanță.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de A. reține următoarele:
Recursul declarat de pârâții P. orașului B. S. și C. Local B. S. este nefondat.
Astfel cum au menționat și recurenții, potrivit dispozițiilor art. 167 din L. nr. 84/1995 (act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile bănești) finanțarea de bază a unităților de învățământ de stat (care include și cheltuielile de personal) este asigurată prin bugetul local al unității administrativ- teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
În același sens sunt și dispozițiile art. 104 din L. nr. 1/2011 a educației naționale care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
În mod corect a reținut instanța de fond că în cauză este justificată calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât C. Local al orașului B. S., având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din L. nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
De asemenea, în ceea privește recurentul P. orașului B. S. Curtea constată că acesta a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului orașului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din L. 215/2001.
În conformitate cu dispozițiile art. 16 din HG nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat „. privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Conform prevederilor art. 33 din H.G. nr. 2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M. E. și C. și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.
Conform lit. c) a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local, iar pe baza propunerilor comisiei locale de finanțare, consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului B. aprobă și comunică unităților de învățământ de pe raza lor teritorială nivelul costurilor pe preșcolar/elev pentru finanțarea acestora și solicită fiecărei unități de învățământ proiectele de buget pentru anul financiar următor.
În raport de prevederile legale menționate mai sus se constată că recurentul are atribuții chiar în procesul de stabilire a fondurilor ce se impun a fi alocate învățământului, astfel că nu se poate reține că nu are calitate procesuală pasivă în cererea reclamantului de obligare la alocarea sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 privind S.utul personalului didactic, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare, acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
Este de menționat că tribunalul nu a obligat pârâții recurenți la plata drepturilor salariale solicitate din veniturile proprii ale unității administrativ teritoriale, ci la alocarea fondurilor necesare din bugetul local, fondurile din care se constituie bugetul local, respectiv destinația acestor fonduri, fiind cea prevăzută de lege.
Pe de altă parte, salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege, fiind obligatoriu ca salariile să fie plătite înaintea oricăror alte obligații ale angajatorului, în raport de prevederile art.156 din Codul muncii.
Faptul că angajatorul nu a solicitat plata sumelor necesare plății drepturilor solicitate prin acțiune, în cadrul demersurilor administrative ce premerg plata drepturilor salariale, nu poate fi imputat cadrelor didactice reprezentate de către sindicat și nici nu se poate constitui într-un motiv temeinic de respingere a acțiunii față de pârâții recurenți, întrucât sursa din care trebuie plătite drepturile salariale acordate prin sentință rămâne tot bugetul local alunității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, fiind în sarcina pârâților să facă demersurile pentru a obține alocarea sumelor necesare de la bugetul de stat.
Contrar susținerilor recurenților, Curtea apreciază că actualizarea sumelor cuvenite reclamanților este justificată prin aceea că neacordarea acestora se analizează conform art. 40 alin. (2) lit. c din Codul Muncii, iar conform art. 161 alin. (4) din Codul muncii „ întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului";. Drept urmare, neacordarea drepturilor cuvenite la timp atrage obligația de a le plăti actualizate cu rata inflației, pentru a acoperi astfel prejudiciul produs reclamanților prin devalorizarea monedei naționale între momentul când dreptul era cuvenit și cel când se plătește efectiv. În caz contrar, nu s-ar produce o reparare totală a prejudiciului suferit.
Nici motivul lipsei de culpă nu poate fi reținut, având în vedere că lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale invocată de recurenți nu poate să justifice o reparare parțială a prejudiciului suferit de reclamanți prin neplata drepturilor stabilite prin hotărâre în favoarea acestora, drepturi necontestate prin motivele de recurs formulate.
Pentru aceste considerente, apreciind că motivele de recurs invocate nu sunt fondate, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și ale art. 312 alin. 1 C.proc.civ., să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâții P. orașului B. S. și C. Local B. S.
Recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice este fondat, având în vedereurmătoarele considerente:
Prin sentința pronunțată instanța de fond a obligat pârâtul Ministerul
Finanțelor Publice să asigure fondurile necesare ordonatorilor de credite în scopul îndeplinirii obligației de plată a drepturilor bănești stabilite în favoarea reclamanților, reținând în acest sens că în virtutea prevederilor art. 19 din L. nr.
500/2002 pârâtul coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Gu- vernului cu privire la sistemul bugetar, și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Raportat la considerentele reținute de instanța de fond în soluționarea acțiunii formulate de reclamant împotriva pârâtului recurent Ministerul
Finanțelor Publice, Curtea de A. reține că prin D. nr. 10 din 19 septembrie 2011, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul
Oficial nr. 786 din 4 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat cu caracter obligatoriu conform art.3307 alin.4 C.pr.civ., următoarele: "În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.";
În considerentele acestei decizii Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că „Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituțiabugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, în considerarea celor ce succedă.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor
Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 3..
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor
Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de 19 lit. a), g), h) și i) din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În consecință, dispozițiile analizate ale 19 din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine M. F. P. în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privindstimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar.
În concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată, și chematul în garanție, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă.";
Deși obiectul recursului în interesul legii l-a constituit cererea de chemare în garanție formulată împotriva M. F. P., având ca obiect alocarea de fonduri sau rectificări bugetare, iar în prezenta cauză Ministerul Finanțelor Publice are calitate de pârât, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor
Publice se urmărește aceeași finalitate ca și prin cererile de chemare în garanție formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, Curtea de A. constată că sunt pe deplin aplicabile statuările obligatorii ale instanței supreme din D. menționată referitoare la rolul M. F. P. în procesul de execuție bugetară și căile de urmat de salariați pentru executarea creanțelor și cu privire la faptul că pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituțiile bugetare pârâte (alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță.
Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea de A. va admite recursul declarat de
Ministerul Finanțelor Publice și va modifica în parte hotărârea, în sensul că va respinge acțiunea formulată împotriva pârâtului recurent, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1581 din 16 septembrie 2011 a T. M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea formulată de S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții P. O. B. S. și C. LOCAL B. S. împotriva aceleiași sentințe.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 decembrie 2011.
PREȘED.TE JUDECĂTORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
G.
G. C.
Red.GLT/dact.MS
3 ex./(...) Jud.fond: V.C.
| ← Decizia civilă nr. 3920/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1502/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
