Decizia civilă nr. 3249/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3249/R/2011
Ședința publică din data de 28 septembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T.-A. N.
JUDECĂTORI:
T. D. - președintele Secției civile
M.-C. V.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta V. L. împotriva sentinței civile nr. 8. din 19 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosar nr. (...), privind și pe pârâții Ș. G. „. C. M. B., P. M. B., C. LOCAL AL M. B., precum și pe chemații în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. B.-N. și M. E. T. ȘI C., având ca obiect drepturi bănești - diminuare salariu cu 25%.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 25 august 2011, pârâții-intimați P. municipiului B. și C. Local al municipiului B. au depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care în principal invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a P.ui M. B. și a C.ui Local al M. B., iar în subsidiar solicită respingerea recursului formulat de reclamantă și admiterea cererii de chemare în garanție a M. F. P. și a M. E. C., precum și judecarea cauzei potrivit prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
La data de 25 august 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, din partea chematului în garanție-intimat Ministerul
Finanțelor Publice - D. B. N., prin care solicită respingerea recursului ca nefondat cu consecințe menținerii ca temeinică și legală a sentinței recurate, precum și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2
Cod procedură civilă.
Se constată de asemenea că prin memoriul de recurs, reclamanta-recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri.
Curtea, din oficiu, în temeiul prevederilor art. 137 Cod procedură civilă, raportat la prevederile art. 316 și ale art. 294 din același cod, invocă excepția schimbării cauzei în recurs pentru acordarea diferențelor salariale aferente concediului de odihnă cuvenit pentru perioada septembrie 2009 - 3 iulie 2010, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 8./(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...), s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local al municipiului B. și P. municipiului B.-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta V. L.,împotriva pârâților Ș. G. „. cel M. B., C. local al municipiului B. și P. M. B.
S-a respins ca neîntemeiată excepția nulității cererii de chemare în garanție, excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție
Ministerul Finanțelor Publice.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E., C., T. și S. B.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. local al municipiului B. și P. municipiului B. împotriva M. E., C., T. și S., ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și ca neîntemeiată împotriva Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. B. N.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut faptul că, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local al municipiului B. și P. municipiului B. este nefondată deoarece potrivit art.167 alin.1 din L. nr.84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte sume potrivit legii.
Finanțarea de bază, include și cheltuielile de personal (inclusiv drepturile salariale) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si alte venituri ale bugetelor locale.
Totodată, conform art. 1 alin. 3 din H.G. nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul
2010, modificată și completată prin HG nr. 3., finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale aleunităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
Consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică, așa cum rezultă din dispozițiile art. 4 alin. 1 din H.G. nr. 1618/2009.
Prin urmare, primarul, care este ordonator de credite și consiliul local sunt obligate să aloce unității de învățământ sumele necesare plății drepturilor salariale cuvenite cadrelor didactice și celuilalt personal al unității de învățământ, deci au calitate procesuală pasivă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E.,
C., T. și S. B. a fost admisă întrucât, potrivit art. 167 alin. 17 din L. nr.
84/1995, republicată,de la bugetul de stat, prin bugetul M. E., C. T. și S. se asigură doar cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământul special expres enumerate la literele a - h, printre care nu sunt prevăzute și cheltuieli cu salariile personalului din învățământ.
Aceleași dispoziții legale se regăsesc și în cuprinsul art. 111 din L. nr.
1/2011, în prezent în vigoare. Ca atare, având în vedere că acest minister nufinanțează învățământul preuniversitar, acesta nu justifică legitimare procesuală pasivă.
În consecință, cererea de chemare în judecată a acestui minister formulată de pârâții P. municipiului B., C. local al municipiului B. a fost respinsă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, admiterea acestei excepții împiedicând analiza fondului cererii de chemare în garanție formulată cu privire la această entitate.
Excepția nulității cererii de chemare în garanție a M. F. P. B. nu poate fireținută, fiind neîntemeiată. Instanța nu a putut reține lipsa motivelor de fapt și de drept ale cererii de chemare în garanție formulată de pârâți. Așa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în garanție, aceasta se întemeiază în drept pe prevederile art. 60 și urm. C.pr.civ., astfel că temeiul de drept a fost expres relevat.
În cuprinsul cererii se relevă faptul că promovarea ei este justificată pe necesitatea alocării fondurilor necesare plății drepturilor ce formează obiectul acțiunii introductive în ipoteza în care pârâții ar cădea în pretenții.
Este real faptul că o chemare în garanție nu poate fi admisă în litigiile de muncă, deoarece nu există raporturi de muncă între persoana încadrată în muncă și terțul chemat în garanție.
Însă, în prezentul cadru procesual, dat fiind faptul că finanțarea de bază a unității de învățământ se face din fonduri alocate prin bugetul local și nu de la bugetul local, fonduri care vin de la bugetul de stat, reducerea salarială provine de la stat, care astfel nu este un terț față de raportul juridic de muncă, nu se poate susține cu deplin temei o eventuală inadmisibilitate a chemării în garanție.
Nu este întemeiată nici excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice B., deoarece finanțarea unităților de învățământ preuniversitar se face din fonduri care vin de la bugetul de stat, în acest sens fiind invocate dispozițiile art. 167 alin. 1 din L. nr. 84/1995, republicată, precum și art.1 alin. 3 din HG nr. 1618/2009 modificată și completată prin HG nr. 3. din care rezultă că finanțarea cheltuielilor cu salariile se asigură prin bugetul local din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată. Repartizarea acestor sume pe unități administrativ-teritoriale se face conform art. 3 alin. 3 din HG nr. 1618/2009 prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B. Or, direcția generală a finanțelor publice nu este altceva decât reprezentantul M. F. P. în teritoriu.
Examinând fondul pretenției deduse judecății, tribunalul a reținut că
reclamanta a derulat cu pârâta Ș. G. „. cel M. B. raporturi de muncă în intervalul de timp iulie-decembrie, potrivit înscrierilor din carnetul de muncă activitatea fiind remunerată conform legii de salarizare a personalului bugetar.
Art. 16 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, are caracter tmporar respectiv în intervalul de timp 3 iulie - 31 decembrie 2010 și prin D. 8. și nr. 8. ale C. C. s-a constatat constituționalitatea actului normativ.
T., raportându-se la cele statuate prin D. C. C. nr. nr. 872 și 874 din
25 iunie 2010 a constatat că, în cauză, toate aceste condiții sunt îndeplinite, după cum urmează:
Astfel, măsura diminuării drepturilor salariale este prevăzută în art. 1 din L. nr. 1., s-a impus pentru apărarea securității naționale, așa cum rezultă din expunerea de motive a G., securitate privită din perspectivacomponentei sale sociale și economice, și nu militare, pentru a nu fi afectată ființa statului.
Măsura restrângerii vizează exercițiul dreptului, iar nu substanța acestuia și este determinată de o situație de criză financiară mondială care ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării, și implicit, securitatea națională. Tocmai pentru a nu fi afectată substanța dreptului s-a instituit caracterul temporar al diminuării salariale.
Măsura restrictivă este temporară (privește perioada 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010), este rezonabilă și proporțională cu situația care a determinat-o, compatibilă cu legea fundamentală.
T. a reținut din perspectiva reglementărilor constituționale și europene, că nu se poate reține o eventuală discriminare a reclamantei, ca salariat în sectorul bugetar față de angajatul din sectorul privat, întrucât pentru a exista o încălcare a principiului nediscriminării consacrat de P. 12 al C. europene și art. 14 din C. europeană, este necesar ca diferența de tratament să aibă loc între persoane aflate în aceeași situație, ori în situație analogă sau comparabilă. Așa cum rezultă din cuprinsul L. nr. 1., dispozițiile sale privesc întreg personalul bugetar și nu numai anumite categorii profesionale.
Angajații din sectorul public nu se află în aceeași situație juridică cu cei din mediul privat. Cei care sunt angajați în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legați, în mod esențial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile, de bugetul public național, de încasările și de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecințe în ceea ce privește diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile reprezintă astfel de cheltuieli - mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat și un angajator, în funcție de veniturile, alți indicatori economici ori domeniul de activitate în care funcționează angajatorul.
În sectorul public angajatorul este, întotdeauna, statul, prin diferitele sale entități de la nivel central sau local. Aceste entități ce au calitatea de angajator trebuie să țină seama de faptul că în sectorul public salariile sunt stabilite în baza legii, legea este cea care oferă o marjă angajatorului public ca eventual să acorde anumite sume de bani, acesta neavând competența de a acorda drepturi salariale numai în baza și în temeiul unei manifestări discreționare de voință. Însă, atunci când legea diminuează cuantumul salariilor, contractul individual de muncă nu trebuie renegociat prin întâlnirea voinței concordante a celor doi cocontractanți pentru a se aplica noile prevederi legale.
Toate aceste considerente demonstrează că angajatorul public prin natura cheltuielilor angajate în legătură cu plata drepturilor salariale, respectiv cheltuieli bugetare, și prin temeiul stabilirii sistemului de salarizare, respectiv legea, nu este în aceeași situație cu cel privat și nici măcar într-o situație analogă și comparabilă, astfel încât unei situații de fapt diferite îi corespunde un tratament juridic diferențiat.
T. a apreciat că dreptul de creanță al reclamantei privind salariul pentru munca prestată și corelativ obligația de plată a salariului de către angajator are la bază legea, care poate suferi modificări în privința cuantumului dreptului și obligației corelative în funcție de politica economică a statului, motiv pentru care nu se poate reține nici faptul căreclamantul are un bun în sensul C. europene sau cel puțin o speranță legitimă în ce privește cuantumul salariului.
Curtea europeană face o distincție esențială între dreptul de a continua să se primească în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru perioada în care munca a fost prestată. Ca atare, existența bunului sau a speranței legitime s-ar fi putut reține numai atunci când fie creanța reclamantului, în cuantumul anterior datei de 3 iulie 2010, ar fi fost stabilită irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, fie diminuarea salarială ar fi intervenit retroactiv, după prestarea muncii de către reclamant, ceea ce nu este cazul, întrucât L. nr. 1. s-a aplicat numai pentru viitor de la momentul intrării sale în vigoare. CEDO a statuat că veniturile viitoare constituie bun numai dacă au fost câștigate sau există un titlu executoriu în privința lor, ceea ce nu este cazul în speță.
O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la C. europeană numai dacă are o bază suficientă în dreptul intern, fiind spre exemplu confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor judecătorești. C. europeană nu garantează dreptul de a continua să se primească un salariu într-un anumit cuantum (C. Vilho Eskelinen împotriva Finlandei), ci este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților din bugetul de stat, astfel că statul poate introduce, suspenda sau anula plata diferitelor sume (C. Kechko împotriva Ucrainei,).
Diminuarea drepturilor salariale nu este analizată de Curtea europeană din perspectiva privării de proprietate, ci a regulii generale privitoare la dreptul la respectarea bunurilor. Lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. S. se bucură de o marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în acest domeniu.
Pentru a fi conformă cu C. europeană măsura diminuării salariale trebuie să fie prevăzută de lege, necesară într-o societate democratică și proporțională cu situația care a justificat-o.
Sub acest aspect, tribunalul a reținut că măsura diminuării drepturilor salariale este prevăzută de L. nr. 1. și a fost justificată de necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare pentru anul 2011, păstrându-i caracterul temporar, pentru a nu afecta substanța bunului Î mpotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitândmodificarea ei, în principal în sensul admiterii integrale a acțiunii, iar însubsidiar în sensul admiterii în parte a acțiunii și în consecință obligarea pârâtului de rândul 1 la plata diferențelor salariale de 25% reținute, aferente concediului de odihnă cuvenit pentru perioada septembrie 2009-3 iulie 2010.
În motivarea recursului, s-a suținut că decizia atacată este nelegală, fiind prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
În mod greșit prima instanță a reținut că reclamanta nu deține un ". sau cel puțin o "speranță legitimă"; în sensul C., dar chiar și în ipoteza în care instanța de recurs ar împărtăși raționamentul și argumentarea primei instanțe, sentința tot este nelegală, deoarece face o aplicare greșită a dispozițiilor legale, dând eficiență aplicării retroactive a dispozițiilor L. nr. 1. asupra drepturilor bănești cuvenite cu titlu de indemnizație de concediu de odihnă pentru perioada anterioară datei de 3 iulie 2010.
L. privind statutul personalului didactic prevede în art. 103 că toate cadrele didactice au dreptul pentru activitatea desfășurată într-un an școlar,la 62 zile lucrătoare; dreptul la concediul de odihnă născându-se zi de zi, deși se execută sub aspectul timpului fizic în cursul vacanțelor școlare.
Chiar dacă a efectuat concediul de odihnă în timpul vacanței de vară: iulie-august 2010, reținerea de 25% din toată indemnizația de concediu este nelegală, pentru 10 luni anterioară acestora.
Numai aplicând retroactiv dispozițiile L. nr. 1., prima instanță a putut să o priveze pe reclamantă de dreptul la indemnizația de concediu de odihnă aferentă celor 10 luni.
Pârâții P. municipiului B. și C. local al municipiului B. prin întâmpinare depusă la dosar, au solicitat respingerea recursului și admiterea cererii de chemare în garanție a M. F. P. și a M. E., C., T. și S..
Chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. a județului B.-N., prin întâmpinare depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs vizează faptul că salariul constituie un bun sau cel puțin o speranță legitimă la bun cu privire la cuantumul lui, din perspectiva C. pentru apărarea D. O. și Libertăților fundamentale.
Acest motiv de recurs este motivat extrem de sumar, făcându-se trimitere la ". arătate în cuprinsul acțiunii introductive, pe care înțelegem să le invocăm din nou, preluându-le din cuprinsul acesteia";.
Obiectul recursului în speță, este sentința primei instanțe, astfel că prin motivele de recurs trebuiau să se formuleze critici împotriva sentinței, iar nu să se facă trimitere la motivele arătate în cuprinsul acțiunii introductive de instanță, care au fost redactate anterior pronunțării hotărârii recurate și reprezintă argumente în favoarea admiterii acțiunii, nu critici aduse sentinței recurate, care nici nu era pronunțată la data intentării acțiunii introductive de instanță.
Diminuările salariale ale personalului bugetar, operate în baza L. nr.
1., sunt în acord cu Constituția României, întrucât prin deciziile nr. 8. și nr.
8. ale C. C., dispozițiile art. 1-8 și cele ale art. 10-17 din L. nr. 1., s-a constatat că sunt constituționale.
Salariile cadrelor didactice sunt suportate de stat, fiind stabilite prin lege de către acesta, iar nu prin negocieri individuale între angajator și angajat, astfel că diminuarea lor poate fi dispusă tot prin lege.
Prin diminuarea salariului pentru o perioadă limitată, nu s-a încălcat nici art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. E. a D. O.
În accepțiunea jurisprudenței CEDO, noțiunea de ". are un înțeles autonom, care nu este limitat la deținerea de bunuri fizice și este independent de clasificările din legislația internă; o creanță nu poate fi considerată ca având o valoare patrimonială, decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern, ca atunci când este confirmată printr-o jurisprudență bine stabilită a instanțelor C. Kopecky contra Slovaciei. Nu există un drept protejat de C. la menținerea în plată a unui salariu într-un anumit cuantum C. Vilho Eskelinen contra Finlandei. Este la latitudinea statului de a aprecia cuantumul drepturilor ce urmează a fi plătite angajaților săi de la bugetul de stat, putând introduce, suspenda sau înceta plata anumitor drepturi, prin edictarea unor modificări legislative adecvate C. Kechko contra Ucrainei.
Dar reclamanta nu a avut nici măcar o "speranță legitimă";, respectiv o valoare patrimonială, din perspectiva aceluiași art. 1 al P. adițional nr. 1 la C ., jurisprudența CEDO statuând că un criteriu decisiv al speranței legitime este reprezentat de existența unei baze suficiente în dreptul intern C. Kopecky contra Slovaciei; ceea ce legitimează speranța legitimă este fie o hotărâre judecătorească chiar nedefinitivă, prin care să fie recunoscut dreptul celui interesat, fie împrejurarea că acesta se fondează de o manieră rezonabilă justificată pe un act juridic având o bază juridică solidă și o incidență asupra drepturilor de proprietate C. S. contra Marii Britanii.
O măsură luată de stat pentru a putea fi calificată ca o ingerință în dreptul de proprietate conform jurisprudenței CEDO, trebuie să fie prevăzută de lege, să fie justificată de o cauză de utilitate publică sau de un scop legitim de interes general și să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului C. Sporrong și Lonnroth contra Suediei; să existe un raport rezonabil de proporționalitate între scopul vizat și mijloacele folosite C. Pressos Compania Naviera SA și alții contra Belgiei.
Având în vedere că diminuarea temporară a salariului reclamantei cu
25 % pentru perioada 3 iulie 2010-31 decembrie 2010 a fost legală atât din perspectiva dreptului intern, cât și a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. E. a D. O., în baza art. 304 pct. 9, coroborat cu art. 312 alin. (1) C.pr.civ., se va respinge recursul împotriva sentinței tribunalului, ca nefondat.
Referitor la solicitările formulate de către pârâții P. mun. B. și C. Local al municipiului B. în cuprinsul întâmpinării constând în invocarea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestora, respectiv admiterea cererii de chemare în garanție a M. F. P. și M. E., C., T. și S., curtea constată că acestea nu constituie simple apărări față de recursul promovat de către reclamant, ci constituie cereri proprii care în lipsa promovării de către pârâți a propriului lor recurs împotriva hotărârii primei instanțe nu pot fi analizate în cadrul recursului declarat de către reclamantă.
În motivul subsidiar de recurs reclamanta solicită admiterea acțiunii introductive și acordarea diferențelor salariale de 25% aferente concediului de odihnă, cuvenit pentru perioada septembrie 2009-03 iulie 2010, întrucât instanța aplicat retroactiv dispozițiile L. nr. 1.. pentru anul școlar 2009-2010 nu a existat nici o dispoziție care să impună reducerea cu 25% a drepturilor bănești, ceea ce face ca dispozițiile L. nr. 1. să retroactiveze.
Dacă în primă instanță reclamanta a invocat neconcordanța L. nr.1. cu dispozițiile C. pentru apărarea D. O. și Libertăților fundamentale, în recurs reclamanta și-a schimbat cauza acțiunii invocând aplicarea retroactivă a dispozițiilor L. nr. 1..
Or, este cunoscut faptul că în căile de atac, nu se poate schimba obiectul, cauza cererii și nu se pot formula cereri noi, potrivit art. 294
C.Pr.Civ. Este real că dispozițiile art. 294 C.Pr.Civ. se regăsesc la judecata în apel, însă dispozițiile privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, dacă nu sunt potrivnice judecării recursului, după cum rezultă din dispozițiile art. 316 C.Pr.Civ.
Întrucât recurenta reclamanta a schimbat cauza acțiunii în recurs invocând, pentru prima dată, în această fază procesuală încălcarea art. 1
Cod Civil care reglementează neretroactivitatea legii civile, curtea va respinge ca inadmisibil acest motiv de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V. L. împotriva sentinței civile nr. 8. din 19 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 septembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
T. A. N. T. D. M. C. V.
GREFIER M. T.
Red. T.A.N. dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: G.C.F.
| ← Decizia civilă nr. 1502/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3025/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
