Decizia civilă nr. 546/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 546/R/2011
Ședința publică din data de 11 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G. L. T.
JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. I. împotriva sentinței civile nr. 1813 din 19 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată SC C. SA, având ca obiect contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 9 februarie 2011, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. (...) pe rolul T. C. reclamantul M. I. a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitate absolută a actului adițional fără număr încheiat la data de (...) la contractul individual de muncă încheiat între reclamant și SC C. SA și înregistrat sub nr. 1563/(...) la ITM B., cu referire la formarea profesională, având în vedere prevederile art. 56 din Legea nr.
223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România.
În subsidiar, reclamantul a solicitat: - a se constata nulitatea absolută parțială a clauzelor prevăzute în contractul individual de muncă menționat, respectiv a clauzei cu privire la durata de 5 ani a obligației reclamantului de a presta muncă în favoarea angajatorului, cuprinsă în art. 4 din Actul adițional din data de (...) și, pe cale de consecință, și a clauzei cuprinse în art. 5 din același act adițional, cu consecința înlocuirii de drept a clauzelor nule cu dispozițiile legale aplicabile, respectiv art. 85 alin. 7 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2006-2007 și art. 84 alin. 1 lit. e din CCM unic la nivel național pe anii 2007-2. - constatarea nulității absolute a clauzelor art. 7, 8, 9 din actul adițional din data de (...) la contractul individual de muncă.
Prin sentința civilă nr. 1813/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei de interes invocată de către pârâta S. C. S.
S-a respins cererea reclamantului M. I., împotriva pârâtei S. C. S., având ca obiect un litigiu de muncă.
A fost obligat reclamantul la plata sumei de 4194 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul și pârâta au încheiat la data de (...), contractul individual de muncă înregistrat la I. B. sub nr.1563/(...), prin care, reclamantul a fost angajat pe o perioadă nedeterminată în meseria de pilot. La data de (...), reclamantul și-a prezentat demisia.
Instanța a mai reținut că părțile au încheiat la data de (...) actul adițional la contractul individual de muncă, al cărui conținut este redat în considerentele hotărârii.
Instanța a mai reținut că art.56 din Legea 223/2007 acordă beneficii gratuite personalului aeronautic civil în ce privește perfecționarea și completarea pregătirii profesionale în instituite sau forme și programe de învățământ.
Actul adițional la CIM din data de (...) se referă la formarea profesională a reclamantului ca urmare a încheierii contractului de prestări servicii încheiat de către pârâtă cu F. S. I. C. de G." - P.
Participarea reclamantului la cursurile de formare profesională a avut loc la inițiativa pârâtei și cu suportarea cheltuielilor aferente pregătirii pentru ca reclamantul să se instruiască teoretic și practic pe o perioadă de aproximativ 3 luni și jumătate pe tipul de aeronavă F. 100 cu scoaterea integrală din activitate.
Ca urmare a perioadei de pregătire de 3 luni și jumătate, reclamantul s-a obligat ca pe timp de 5 ani de la semnarea actului adițional să nu determine, din culpa sau din inițiativa sa încetarea raporturilor de muncă, C. de formare profesională au început la data de (...).
Părțile au stabilit obligația salariatului de a acoperi proporțional cu perioada nelucrată, din totalul perioadei stabilite, a contravalorii cheltuielilor efectuate de angajator cu pregătirea profesională în sumă totală de 20.000 euro, modalitatea de acoperire a acestor cheltuieli în cazul încetării raporturilor de muncă și de constituire a unui fond de garantare în formarea angajatorului.
Instanța de fond a considerat că cererea reclamantului este nefondată, pentru următoarele motive :
1. Actul adițional din data de (...) încheiat de părți s-a făcut cu respectarea prevederilor art.194 alin.3 și 4 și art.195 alin.1 și 5 Codul muncii și nu cu încălcarea prevederilor art.56 din Legea nr. 2233/2007 care așa cum am arătat creează alte beneficii pentru reclamant.
2. Stabilirea cuantumului cheltuielilor ocazionate cu pregătirea profesională are un caracter preventiv și nu unul reparator.
3. Clauza cuprinsă în art.5 din actul adițional nu poate fi înlocuită cu prevederile art.84 alin.1 lit. e din CCM la nivel național deoarece, reclamantul nu se încadrează în excepția prevăzută de acest articol, raporturile de muncă au încetat din inițiativa sa.
4. Modalitățile de recuperare a cheltuielilor ocazionate cu pregătirea profesională și modalitatea de constituire a fondului de garantare în favoarea angajatorului au avut la bază acordul reclamantului în inițiativa în care acoperirea lor s-ar face de bună voie.
Excepția lipsei de interes invocată de către pârâtă a fost respinsă deoarece cererea a fost făcută de către reclamant în perioada în care a avut calitatea de salariat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M. I., solicitând, în principal, casarea în întregime a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, modificarea în totalitate a sentinței și admiterea acțiunii recurentului-reclamant astfel cum a fostformulată, cu obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata în fond și în recurs.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a arătat că în cauză sunt incidente prevederile art. 304 al. 1 pct. 7 C.proc.civ., în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Arată recurentul că hotărârea nu cuprinde argumente proprii ale instanței de judecată rezultate în urma evaluării și interpretării probatoriului administrat în cauză, întreaga motivare a instanței de fond fiind constituită de o preluare cuvânt cu cuvânt a susținerilor SC C. SA, fără a exista o minimă adaptare a conținutului preluat.
În același sens, întreaga motivare a instanței de judecată este minimală, rezumată la fraze afirmative, fără a se indica în concret considerentele care au stat la baza acestor concluzii, probele pe care instanța de fond își fundamentează soluția ori modalitatea de interpretare a prevederilor legale de către instanța de fond, care au determinat adoptarea soluției în discuție.
Instanța de fond se rezumă la a afirma că actul adițional din data de
(...) s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 194 al. 3 și 4 C. muncii și art. 195 alin. 1 și 5 Codul Muncii, iar nu cu nerespectarea art. 56 din Legea nr.
223/2007 care, arată instanța, creează alte beneficii pentru reclamant.
Instanța de fond nu detaliază în niciun mod ceea ce semnifică sintagma "alte beneficii pentru reclamant", drepturile recunoscute în favoarea recurentului-reclamant ce fac parte din această categorie, motivul pentru care aceste drepturi și, implicit, obligațiile corelative ce revin Angajatorului nu fac parte din categoria drepturilor și obligațiilor reglementate de prev. art. 194 și art. 195 Codul Muncii.
Tot astfel instanța se rezumă la a afirma doar că stabilirea cheltuielilor ocazionate cu pregătirea profesională are un caracter preventiv, iar nu unul reparator, fără a arăta în cuprinsul considerentelor cum a ajuns la o asemenea interpretare a clauzelor contractuale, respectiv care a fost raționamentul logico-juridic care conduce instanța de fond la concluzia că instituirea obligației de despăgubire în sarcina angajatului pentru cheltuielile ocazionate de pregătirea profesională ale acestuia are un caracter preventiv, iar nu unul reparator.
Mai arată recurentul că instanța de fond nu analizează în niciun mod criticile concrete formulate de către reclamant în ceea ce privește prevederile actului adițional din (...) ori motivele avute în vedere de către aceasta pentru înlăturarea acestor critici ca neîntemeiate.
Recurentul a mai invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cod proc. civ., arătând că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și, totodată, a fost dată cu încălcarea ori aplicarea greșită a legii.
Sub acest aspect recurentul susține că instanța de fond a încălcat prevederile art. 268 C.proc.civ., întrucât prin încheierea de ședință din data de (...), a admis cererile în probațiune formulate de către recurentul reclamant, sens în care SC C. SA a fost obligată la a depune la dosarul cauzei înscrisurile solicitate de reclamant, însă la următorul termen de judecată, deși niciunul dintre documentele ordonate de către instanța de judecată spre a fi prezentate nu au fost depuse la dosarul cauzei, iar recurentul reclamant a reiterat cererile în probațiune încuviințate de cătreinstanța de judecată la data de (...), instanța de fond, revine asupra propriilor dispoziții și respinge toate cererile în probațiune formulate de către recurentul reclamant declarând închisă faza probatorie și acordând cuvântul în dezbaterea fondului.
Susține recurentul că în acest mod, instanța de fond a încălcat prevederile art. 268 C.proc.civ. și ale art. 129 C.proc.civ.
Subliniază recurentul că prezentarea acestor documente este esențială pentru a se stabili cauza ilicită din partea SC C. SA în considerarea căreia a fost încheiat actul adițional atacat (contractul de prestări servicii încheiat cu F. S. pentru a se putea observa efectuarea efectivă a cheltuielilor cu pregătirea profesională în privința cărora s-a instituit obligația recurentului de restituire precum și dovada efectivă a plății contravalorii serviciilor de pregătire profesională), respectarea prevederilor art. 195 C. Muncii referitoare la durata pregătirii profesionale (decizia privind suspendarea CIM), respectarea prevederilor art. 164 C. Muncii referitoare la reținerile operate cu titlu de garanție (chitanțele de constituire a garanției, contractul de depozit precum și extrasul de cont).
În raport cu dispoziția instanței de fond de a reveni asupra unor probe esențiale pentru speța dedusă judecății ce au fost încuviințate anterior, este evident că recurentul reclamant a fost pus în imposibilitate de a proba aspectele prezentate mai sus, prin intermediul instanței de judecată.
Câtă vreme necesitatea prezentării acestor documente este evidentă pentru cauza dedusă judecății și, totodată, ca efect al dispoziției din partea instanței de judecată de a reveni asupra dispoziției de a le prezenta, nu s-a procedat la analiza în primă instanță a acestor documente, consideră recurentul că este necesară casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare a cauzei având în vedere necesitatea interpretării acestor documente de către instanța de fond pentru a nu priva recurentul reclamant de beneficiul dublului grad de jurisdicție.
Recurentul a reiterat motivele prezentate în cererea introductivă de instanță în argumentarea cererii de constatare a nulității absolute a acestui act adițional.
- Astfel, recurentul susține că prin acest act adițional au fost încălcate prevederile art. 38 Codul Muncii, arătând că îndeplinea toate condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de cursuri/forme de pregătire profesională gratuite făcând parte din categoria personalului aeronautic navigant profesionist.
Din moment ce dreptul de a beneficia de forme/cursuri de pregătire și perfecționare gratuite a fost recunoscut ca atare prin dispoziții legale imperative, recurentul-reclamant, în calitate de angajat, nu poate renunța la beneficiul dispozițiilor legale astfel încât orice act prin care se instituie o obligație de plată (directă sau indirectă) a pregătirii profesionale reprezintă o veritabilă renunțare la beneficiul unui drept recunoscut în favoarea angajatului, renunțare ce este lovită de nulitate absolută.
- Actul adițional din (...) la CIM este fondat pe o cauză ilicită.
Acest act a fost impus recurentului-reclamant și, totodată, prin intermediul acestuia, se instituie în favoarea SC C. SA mijloace de a asigura îmbogățirea fără justă cauză a acesteia în detrimentul recurentului- reclamant.
Consimțământul recurentului-reclamant la încheierea actului adițional a fost exprimat sub imperiul posibilității aplicării sancțiunii desfacerii CIM din partea Angajatorului, sens în care recurentul-reclamant a acceptat efectuarea cursurilor de pregătire profesională.
Deși s-a solicitat în mod constant intimatei-pârâte a prezenta contractul de prestări servicii încheiat de către aceasta cu F. S. I. având ca obiect efectuarea cursurilor de pregătire profesională de către reclamant, iar această solicitare a fost acceptată ca atare în prima fază de către instanța de fond, SC C. SA nu a putut prezenta o asemenea dovadă.
Contractul în limba engleză depus în probațiune la termenul de judecată din (...) este lipsit de orice valoare probatorie atâta vreme cât acest document este prezentat în limba engleză, astfel încât acesta nu poate fi primit în acord cu prevederile art. 112 al. 1 pct. 5 paragraf 4 C.proc.civ., raportat la prevederile art. 141 C.proc.civ. și art. 14 din Legea nr. 304/2004 privind procedura judiciară.
În același sens, acest document nu se referă în niciun moment la cursurile de pregătire profesională urmate de către reclamant, astfel cum acestea sunt descrise în cuprinsul actului adițional atacat, iar contractul nu este încheiat cu F. S. I. astfel cum este indicată în cadrul actului adițional identitatea acestui prestator de servicii.
Intimata-pârâtă nu a putut face dovada faptului că valoarea cursurilor de pregătire profesională urmate de către recurentul reclamant a avut valoarea de 30.000 Euro și, totodată, nu a putut face dovada faptului că societatea intimată pârâtă a achitat în mod efectiv suma de 30.000 Euro în favoarea prestatorului de servicii care a asigurat cursurile de pregătire profesională.
Câtă vreme nu s-a probat suportarea de către SC C. SA a contravalorii cursurilor de pregătire profesională nu se poate institui în sarcina recurentului-reclamant obligația de a achita contravaloarea acestora.
Imposibilitatea pentru SC C. SA de a face proba contravalorii cursurilor de pregătire profesională a recurentului-reclamant, precum și proba privind suportarea acestei contravalori conduce la concluzia că valoarea cursurilor de pregătire profesională a fost stabilită de către intimata-pârâtă în mod unilateral, arbitrar, fără niciun fel de criteriu obiectiv, prevalându-se de elementul coercitiv al posibilității de a proceda la desfacerea CIM al recurentului-reclamant în situația în care acesta nu își exprimă consimțământul de a urma cursurile de pregătire profesională si, implicit de a semna si a agrea actul adițional la C.
Aceste elemente întăresc concluzia potrivit căreia stabilirea contravalorii cursurilor de pregătire profesională precum și instituirea obligației corelative în sarcina recurentului de a achita despăgubiri către SC
C. SA, raportat la valoarea cursurilor de pregătire profesională, se constituie în mijloace prin care societatea intimată își asigură îmbogățirea fără just temei prin prejudicierea intereselor si drepturilor legitime ale reclamantului.
Acest caracter este de asemenea evident prin observarea dispozițiilor art. 5 al. 2 din actul adițional la CIM prin care se reglementează modalitatea de suportare a despăgubirilor, acestea fiind stabilite în sarcina recurentului fără a exista niciun fel de proporționalitate între perioada efectiv lucrată de către reclamant si cuantumul despăgubirilor pe care acesta le achită în situația încetării C.
Lipsa oricărei proporționalități între valoarea despăgubirilor și perioada de timp nelucrată din termenul în care angajatul este obligat a continua relațiile de muncă cu angajatorul contravine în mod flagrant prevederilor art. 195 al. 3 parte finală C. muncii în care se arată că obligația de despăgubire a angajatorului ce revine angajatului, pentru cheltuielile ocazionate cu formarea profesională, se va calcula în mod proporțional cuperioada de timp nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional la contractul individual de muncă.
Ori, ca efect al prevederilor art. 5 din actul adițional la CIM care nu asigură niciun fel de formă de proporționalitate între perioada efectiv nelucrată și cheltuielile ocazionate de pregătirea profesională are ca efect îmbogățirea fără just temei a angajatorului care va beneficia de aceeași indemnizație fără a lua în considerare timpul efectiv nelucrat de către angajat.
Așadar dreptul minimal stabilit de lege în favoarea angajatului, de a beneficia de reducerea proporțională cu timpul efectiv nelucrat a plăților ce vor trebui achitate către angajator pentru cheltuielile ocazionate de pregătirea profesională este încălcat prin dispozițiile art. 5 din actul adițional la CIM, ceea ce reprezintă o veritabilă renunțare la un drept minimal recunoscut de lege, în contradicție cu prevederile art. 38 din Codul muncii.
Caracterul formal al prevederilor actului adițional la CIM referitoare la valoarea cursurilor de pregătire profesională precum și durata acestora este evidentă în considerarea faptului că, deși se pretinde că formarea profesională a recurentului se desfășoară pe o perioadă de cca. 3,5 luni cu scoaterea din activitate a acestuia și suspendarea corelativă a CIM (art. 1 al.
2 și art. 3 din actul adițional), intimata-pârâtă nu a putut prezenta instanței de judecată decizia de suspendare a CIM al recurentului, comunicată si înregistrată la ITM T..
Având în vedere faptul că nu s-a făcut proba suspendării CIM al recurentului de către societatea pârâtă, în conformitate cu prevederile art. 287 C. Muncii se desprinde concluzia că o asemenea suspendare nu a avut loc, iar durata pregătirii profesionale de care a beneficiat recurentul nu este de 3,5 luni, sens în care nu se poate institui în sarcina acestuia obligația de a rămâne în continuare în calitate de angajat al intimatei pârâte pe o durată de 5 ani
De altfel, societatea pârâtă nu a făcut dovada faptului că pregătirea profesională a reclamantului a depășit durata de 60 de zile astfel cum aceasta este reglementată de prevederile art. 195 Codul muncii - situație care să atragă eventuala obligație din partea reclamantului de a continua relațiile de muncă cu angajatorul pe o perioadă de 3 ani de zile de la data absolvirii cursurilor de pregătire profesională, aspect întărit de inexistenta vreunei decizii de suspendare a CIM si scoaterea din activitate a reclamantului.
- Încălcarea prevederilor art. 195 Codul muncii.
Chiar dacă s-ar accepta teza potrivit căreia reclamantul, în calitate de personal aeronautic navigant, nu ar beneficia de gratuitate în ceea ce privește cursurile de formare profesională, prevederile art. 4 din CIM contravin dispozițiilor art. 195 Codul Muncii precum și art. 84 al. 1 lit. e din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național respectiv prevederilor art. 85 și art. 86 al. 7 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel de ramură transporturi, în condițiile în care, prin actul adițional se instituie obligația în sarcina recurentului de a continua relațiile de muncă cu societatea pârâtă pe o perioadă de cel puțin 5 ani, în vreme ce art. 195 Codul muncii prevede că această durată nu poate depăși 3 ani de zile.
Tot astfel, potrivit prevederilor art. 84 al. 1 lit. e din Contractul
Colectiv de M. unic la nivel național respectiv prevederilor art. 85 și art. 86 al. 7 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel de ramură transporturi, durata maximă a termenului în care angajatul este obligat a presta muncaîn favoarea angajatorului în ipoteza urmării de cursuri de pregătire profesională este de 3 ani de la data absolvirii cursurilor.
Este vădit neîntemeiată concluzia preluată de către instanța de fond referitoare la imposibilitatea înlocuirii prevederile art. 5 din actul adițional atacat, cu prevederile art. 84 al. 1 lit. e din CCM, întrucât reclamantul nu se încadrează în excepția prevăzută de acest articol, iar raporturile de muncă au încetat din inițiativa sa.
- Art. 8 din CIM contravine în mod flagrant prevederilor art. 164 al. 1
Codul muncii, întrucât nu există nicio dispoziție legală care să fi permis societății intimate a proceda la reținerea din salariul reclamantului cu titlu de garanție pentru acoperirea unor daune.
Intimata pârâtă nu a putut prezenta vreun contract de depozit încheiat între recurent și unitatea bancară având ca obiect consemnarea la dispoziția angajatorului a sumelor reținute din salariu întrucât recurentul reclamant nu a solicitat în niciun moment vreunei societăți bancare a proceda la deschiderea unui astfel de cont și, totodată nu a efectuat în mod personal și direct nicio depunere a vreunei sume cu titlu de garanție.
Această împrejurare demonstrează caracterul forțat al reținerilor salariale, precum și inexistența vreunui consimțământ din partea recurentului pentru efectuarea acestor rețineri salariale, astfel încât și în prezent aceste sume sunt la dispoziția angajatorului cu consecința evidentă a îmbogățirii fără nici o bază legală a acestuia din urmă.
În drept, recuentul a invocat prevederile art. 304 al. 1 pct. 7 și 9
C.proc.civ., art. 304 ind. 1 C.proc.civ., art. 172 și urm C.proc.civ., art. 38 C
Muncii, art. 11 Codul Muncii, art. 194 și art. 195 Codul Muncii, art. 164
Codul Muncii, art. 241 Codul muncii, art. 84 CCM unic la nivel național, art. 85 și art. 86 din CCM unic la nivel ramură transporturi.
Prin întâmpinarea formulată (f. 17-27), pârâta S. C. S. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu obligarea la plata cheltuielilor dejudecată.
Arată intimata că în cauză nu este nici invocat și nici incident vreunul dintre motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 - 5 C.pr.civ. care ar atrage casarea cu trimitere, în condițiile art. 312 alin. 3 C.pr.civ. De asemenea, nu sunt incidente nici ipoteza soluționării procesului fără a se intra în cercetarea fondului ori cea a imposibilității modificării hotărârii datorită necesității administrării de probe noi.
Referitor la motivele de recurs invocate, intimata arată că din analiza considerentelor hotărârii recurate rezultă faptul că instanța de fond a indicat motivele pentru care a respins cererea de chemare în judecată formulată de recurentul - reclamant, punctual, pe fiecare capăt de cerere.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 C.pr.civ. - intimata arată că potrivit dispozițiilor art. 168 C.pr.civ., încheierea prin care se încuviințează dovezile este preparatorie, pentru că nu lasă să se întrevadă soluția ce va fi dată.
Ca atare, instanța nu este legată de această încheiere, astfel încât, dacă administrarea unei dovezi nu mai este necesară, poate pune în discuția părților posibilitatea renunțării la probe.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 268 alin. 3 C.pr.civ. reglementează încheierile interlocutorii, categorie în care nu se încadrează încheierea privind încuviințarea dovezilor.
Ca atare, în speța dedusă judecății, faptul că instanța de fond, ca urmare a administrării dovezilor, s-a considerat lămurită și a apreciat că numai este necesară administrarea altor dovezi, nu este de natură a antrena nulitatea.
Raportat la reiterarea de către recurent a argumentelor aduse în sprijinul petitelor cererii de chemare în judecată, intimata a arătat că nu pot fi primite susținerile recurentului reclamant aduse în sprijinul solicitării constatării nulității absolute a actului adițional menționat.
Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 38 din Codul muncii intimata arată că din coroborarea dispozițiilor art. 190 și 194 din codul muncii cu cele art. 56 din Legea nr. 223/2007 rezultă că acest din urmă text nu reprezintă decât o preluare, mai elaborată, a textelor din Codul muncii, o forma de aplicare in concret a art. 190 si 194 din Codul muncii, la cazul particular al personalului aeronautic, nefiind așadar de natura sa instituie vreo interdicție de încheiere a unor acte adiționale referitoare la formarea profesionala in sensul art. 195 C. muncii.
Mai mult decât atât, din analiza dispozițiilor art. 56 din Legea nr.
223/2007, rezultă că prin acest text legal - spre deosebire de dispozițiile C. muncii - nu este instituită, în mod expres, obligația angajatorului de a asigura participarea la programe de formare profesională pentru toți salariații, textul nespecificând decât faptul că personalul aeronautic civil navigant beneficiază de perfecționare profesională.
Corelativ faptului că angajatorul suportă cheltuielile de formare profesională a salariaților, legiuitorul a instituit - ca o măsură de protecție a acestuia - obligația salariaților care au beneficiat de un curs sau de un stagiu de formare profesională de a nu avea inițiativa încetării contractului individual de muncă pe o perioadă prestabilită (art. 195 alin. 1 din Codul muncii). Sancțiunea nerespectării acestei obligații ce incumbă salariaților determină obligarea acestora la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională (alin. 3 al aceluiași text legal).
Modalitatea concretă de formare profesională, drepturile și obligațiile părților, durata formării profesionale, precum și orice alte aspecte legate de formarea profesională, inclusiv obligația salariatului de a presta munca în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate cu formarea profesională se stabilesc prin acordul părților și fac obiectul unor acte adiționale la contractele individuale de muncă.
Cu privire la existenta unei cauze ilicite intimata arată că nu se poate face confuzie între încălcarea unei norme imperative prin conținutul unui act juridic si existenta unei cauze a actului juridic de natura sa contravină unei norme imperative.
Or in speța in niciun caz nu se poate retine vreuna dintre acuzațiile relative la "cauza nelicita" a actelor deduse judecații, de vreme ce toate motivele prezentate de recurentul - reclamant nu sunt de natura sa justifice o astfel de aserțiune. P., prin modalitatea de formulare a motivelor cererii de chemare in judecata se neaga însăși esența, scopul dispozițiilor art. 194 si urm. Codul muncii, considerând ca angajatorul este obligat sa suporte costuri ridicate pentru pregătirea profesionala a unui salariat si nu are niciun fel de drept sa beneficieze de "investiția" sa, fiind in mod eronat apreciata drept "îmbogățire fără justa cauza" demersul unității angajatoare ce dorește recuperarea unor sume plătite pentru formarea unui salariat ce nu înțelege sa își folosească cunoștințele dobândite pe costul unui angajator in interesul acelui angajator.
Referitor la susținerile recurentului - reclamant cu privire la caracterul abuziv si nelegal al proporționării despăgubirilor datorate de salariat în funcție de perioada nelucrată arată că nu există nicio normă legală sauconvențională care să instituie o procedură specială de determinare a modalității de calcul a despăgubirilor datorate de salariatul care nu-si respectă obligațiile asumate prin actul adițional de formare profesională, în sensul interzicerii unei determinări a proporționalității prin eșalonări pe perioade.
Prin asumarea actului adițional din 2007 salariatul nu a renunțat la niciunul din drepturile recunoscute prin lege.
Pe de altă parte, se impune subliniat că determinarea concretă a despăgubirilor datorate de salariat are în vedere executarea contractului individual de muncă (așadar, si a actului adițional la acesta) si nicidecum încheierea acestuia.
Prin urmare, aspectele referitoare la această despăgubire nu pot constitui cauze de nulitate ale actelor adiționale deduse judecății.
Instanța de judecată investită cu judecarea unei acțiuni în răspundere patrimonială este singura în măsură să se pronunțe asupra cuantumului despăgubirii datorate de salariat.
În ceea ce privește invocarea de către recurentul - reclamant a încălcării dispozițiilor art. 195 din Codul muncii, intimata arată că, în speța, prin acordul lor de voință, părțile au stabilit și au precizat în cuprinsul actului adițional încheiat in anul 2007 condițiile în care acestea aveau să producă efecte, inclusiv perioada de 5 ani în care salariatul nu putea avea inițiativa încetării contractului individual de muncă, și, în caz contrar, cuantumul despăgubirilor.
Clauza cuprinsă in prevederile Contractului colectiv de munca unic la nivel național si cele ale contractelor colective de munca de la nivel de ramura transporturi in vigoare la momentul semnării actului adițional respectiv, nu este de natură să conducă la concluzia că angajatorul a încălcat vreo dispoziție legală.
Conținutul clauzelor de la art. 4 si 5 din Actul adițional - încheiat in anul 2007 este radical diferit de textele din Contractul colectiv de munca la nivelul ramurii transporturi pe anii 2006 - 2007 (art. 85 alin. 7) si din Contractul colectiv de munca unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 (art.84 alin. 1 lit. e).
Prevederile art. 4 si 5 din Actul adițional menționat au in vedere ipoteza in care contractul individual de munca încetează "din culpa sau inițiativa salariatului, pe când textele a căror nerespectare ar determina - potrivit reclamantului - nulitatea absoluta a clauzelor indicate din contractul individual de munca se refera la ipoteza in care salariații "părăsesc unitatea din motive imputabile."
În speța de fată nu sunt incidente dispozițiile din Contractele colective de muncă la nivel național și de ramura transporturi aplicabile, ci cele cuprinse în Codul muncii, deoarece demisia reclamantului nu reprezintă un motiv imputabil de încetare a contractului individual de muncă, ci o încetare a contractului individual din inițiativa salariatului.
- Cu privire la ultima critică adusă de recurentul-reclamant, referitoare încălcarea art. 164 Codul muncii, intimata arată că, prin stipularea în cuprinsul unui contract individual de muncă a unor clauze referitoare la constituirea de către salariat a unei garanții în folosul angajatorului său, angajatorul nu a încălcate niciuna dintre prevederile legale ce instituie interdicția de a efectua rețineri din drepturile salariale.
Angajatorul nu a realizat nicio îmbogățire fără justă cauză, sumele ce constituiau garanția fiind consemnate într-un cont bancar, pe numele salariatului și nu al angajatorului.
De asemenea, menționează faptul că toate criticile referitoare la acest aspect, care vizează, în fond, presupusa încălcare a dreptului la salariu al intimatului - recurent, au în vedere, în realitate, modalitatea de executare a contractului individual de muncă și a actelor adiționale la acesta și în niciun caz nu se raportează la momentul anterior sau concomitent încheierii Actului adițional din 2007, astfel cum ar trebui să se situeze în timp o cauză de nulitate.
Nu au existat rețineri din salariul recurentului - reclamant, drepturile salariale ale acestuia fiind achitate în întregime; plățile efectuate au avut caracter voluntar, benevol; consimțământul din partea recurentului - reclamant a fost exprimat la momentul semnării Actului adițional la contractul individual de muncă din 11 noiembrie 2007.
În data de (...) recurentul reclamant M. I. a depus la dosarul cauzei
„Răspuns la întâmpinare"; (f. 34-38), prin care și-a exprimat poziția procesuală față de susținerile intimatei din cuprinsul întâmpinării formulate.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și adispozițiilor legale aplicabile Curtea de A. constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
- Curtea nu poate reține incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 cod. proc. civ., întrucât din considerentele sentinței atacate rezultă că instanța a analizat toate capetele de cerere formulate de reclamant și a arătat motivele pentru care a apreciat acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Faptul că instanța de fond nu a răspuns în detaliu tuturor argumentelor invocate de reclamant în susținerea acțiunii sale nu este de natură a atrage nelegalitatea hotărârii, instanța având obligația de a cerceta și de a se pronunța cu privire la toate pretențiile judecății astfel cum au fost indicate în cererea de chemare în judecată.
Împrejurarea că o parte dintre considerentele instanței coincid cu apărările pârâtei formulate prin întâmpinare nu denotă decât faptul că instanța și-a însușit punctul de vedere exprimat de aceasta, iar în condițiile în care aceste considerente vin să susțină soluția pronunțată în cauză, Curtea constată că și din acest punct de vedere criticile recurentului sunt nefondate.
- Nici motivul de recurs vizând încălcarea de către prima instanță a prevederilor art. 268 cod proc. civ. nu este fondat.
Într-adevăr, prin încheierea de ședință din data de (...) instanța a admis cererea de probațiune formulată de reclamant și a dispus ca pârâta să depună la dosar copia contractului de copia contractului de prestări servicii încheiat între SC carpatair SA și F. S. I., copia după dovada plăților efectuate, copii lizibile după chitanțele eliberate de SC C. SA privind sumele reținute în vederea constituirii de garanții, contractul de depozit și extrasul de cont, dovada suspendării contractului individual de muncă, decizia emisă în acest sens înregistrată la ITM și dovada comunicării acesteia către reclamant.
Pârâta a depus la dosar copia contractului încheiat între C. și SIM și adresa 351/(...), emisă de ING B. prin care se atestă că valoarea sumelor existente în subcontul denumit C. SA G. - cont garanție M. I. este de
7.510,76 Euro.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată formulate de reclamant, Curtea apreciază că în mod corect a apreciat instanța că nu se mai impune în cauză administrarea probei cu înscrisurile solicitate dereclamant în ședința publică din data de (...), întrucât prin probele respective se tindea la a se dovedi modul de executare a contractului.
Conform prevederilor art. 268 cod proc. civ. încheierea prin care instanța a încuviințat probele are caracter preparatoriu, astfel că instanța nu era legată de măsurile dispuse printr-o asemenea încheiere și putea reveni asupra probelor încuviințate în momentul în care a apreciat că administrarea lor nu se mai impune.
Art. 268 alin. 3 cod proc. civ. vizează încheierile interlocutorii care, fără a hotărî întru totul pricina, pregătesc dezlegarea ei; aceste încheieri într-adevăr leagă instanța, însă aceste dispoziții legale nu sunt incidente în situația încheierii de încuviințare a probelor ce face obiectul analizei de față.
În ce privesc criticile reclamantului referitoare la fondul cauzei Curtea reține următoarele:
- Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 223/2007
„Personalul aeronautic civil navigant profesionist beneficiază în mod gratuit de toate condițiile și facilitățile pentru perfecționarea și completarea pregătirii profesionale în institute sau forme și programe de învățământ, în țară și în străinătate, în conformitate cu posibilitățile și aptitudinile individuale, pe baza planurilor elaborate în acest scop de instituțiile autorizate sau susținute de către angajator.";
Nu se poate reține însă că acest text de lege instituie un drept în favoarea salariatului, fără ca acesta să nu aibă nici o obligație corelativă acestui drept, în situația în care costurile formării profesionale sunt suportate de angajator.
Corelativ acestui drept este firesc ca reclamantului să-i revină și obligații, iar principala sa obligație este aceea de a presta muncă, o anumită perioadă, în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile de perfecționare și completare a pregătirii profesionale a acestuia.
Pentru nerespectarea acestei obligații, salariatul suportă consecințele prevăzute în actul adițional, cu care a fost de acord înainte de începerea cursului de formare profesională.
Prin clauzele actului adițional nu s-a impus reclamantului obligația de a suporta cheltuielile de perfecționare și completare a pregătirii sale profesionale, ci s-a dat expresie dreptului angajatorului de a beneficia de activitatea prestată de salariat ulterior perfecționării pregătirii profesionale, drept ce rezultă și din dispozițiile art. 195 din codul muncii.
Dacă s-ar accepta punctul de vedere al reclamantului ar însemna că acesta ar avea dreptul de a-și perfecționa și completa pregătirea profesională, pe cheltuiala angajatorului, iar ulterior, chiar după finalizarea cursurilor de perfecționare, acesta ar avea posibilitatea de a provoca încetarea contractului individual de muncă printr-un act unilateral de voință, fără ca angajatorul să poată beneficia de serviciile sale sau să își poată recupera sumele suportate cu pregătirea profesională a salariatului său. Ori, este evident că nu acesta a fost scopul dispozițiilor legale edictate prin art. 56 din Legea nr. 223/2007.
- Recurentul a susținut că actul adițional a cărui anulare se solicită este fondat pe o cauză ilicită, invocând în acest context și faptul că și-ar fi exprimat consimțământul la încheierea acestui act adițional sub imperiul temerii că, în caz de neacceptare, i se va aplica sancțiunea desfacerii contractului individual de muncă de către angajator.
În raport de prevederile art. 188-195 din codul muncii Curtea reține că participarea salariatului la programe de formare profesională constituie un drept și în același timp o obligație a acestuia, având în vedere și faptul căprin potrivit art. 188 din codul muncii formarea profesionala a salariaților are ca obiective printre altele, adaptarea salariatului la cerințele postului sau ale locului de munca și actualizarea cunoștințelor si deprinderilor specifice postului si locului de munca si perfecționarea pregătirii profesionale pentru ocupația de baza; dobândirea unor cunoștințe avansate, a unor metode si procedee moderne, necesare pentru realizarea activităților profesionale.
Clauza prevăzută la art. 1 alin. 1 din actul adițional în cauză, prin care reclamantul și-a asumat obligația de a urma la cererea angajatorului cursurile de pregătire profesională a piloților pe tipul de aeronavă F. - 100, răspunde obiectivelor prevăzute de lege, în actul adițional menționându-se că angajatorul consideră necesară această pregătire în raport cu profilul angajatului și activitatea pe care acesta o desfășoară la nivelul societății.
Obligația prevăzută în sarcina reclamantului la art. 1 alin. 1 din actul adițional viza urmarea cursului de pregătire profesională, iar aliniatul 3 al aceluiași articol se referă la neîndeplinirea acestei obligații.
În ipoteza în care reclamantul nu era de acord cu una din celelalte clauze ale actului adițional (respectiv cu clauzele contestate prin acțiunea de față) acesta avea posibilitatea să refuze acceptarea acestor clauze.
În raport de aceste aspecte, Curtea apreciază că nu se poate reține existența unui viciu de consimțământ al reclamantului la încheierea acestui act adițional.
Curtea apreciază a fi nefondată și susținerea recurentului în sensul că prin acest act adițional se instituie în favoarea SC C. SA mijloace de a asigura îmbogățirea fără justă cauză a acesteia în detrimentul recurentului- reclamant.
Nulitatea actului juridic reprezintă o sancțiune care intervine în cazul în care, la încheierea actului juridic, nu se respectă condițiile de validitate prevăzute de lege.
Susținerea recurentului în sensul că pârâta nu a probat suportarea contravalorii cursurilor de pregătire profesională nu poate constitui o cauză de anulare a actului adițional, fiind o împrejurare ulterioară încheierii acestui act adițional și care vizează executarea acestui contract.
De asemenea, aspectele invocate de recurent în sensul că durata pregătirii profesionale de care a beneficiat nu este de 3,5 luni, respectiv că societatea pârâtă nu a făcut dovada faptului că pregătirea profesională a reclamantului a depășit durata de 60 de zile astfel cum aceasta este reglementată de prevederile art. 195 Codul muncii și nici a nu suspendării contractului individual de muncă al recurentului, în conformitate cu prevederile art. 287 C. Muncii, sunt aspecte ulterioare încheierii actului adițional, care țin de executarea acestei convenții și nicidecum nu pot fi considerate ca fiind cauze de anulare a actului adițional încheiat.
Pe de altă parte, nu se poate reține că prin prevederile art. 5 al. 2 din actul adițional, prin care se reglementează modalitatea de suportare a despăgubirilor, sunt încălcate dispozițiile art. 195 alin. 3 din codul muncii.
Într-adevăr părțile, prin convenția lor, au înțeles să stabilească întinderea despăgubirilor datorate de reclamant prin cuantificarea acestora în raport de trei perioade de timp și chiar dacă nu s-a stabilit o proporționalitate strict matematică în determinarea despăgubirilor, Curtea apreciază că această posibilitate le este conferită părților prin dispozițiile art. 195 alin. 2 din codul muncii, care lasă la latitudinea acestora stabilirea drepturilor și obligațiilor care le revin în legătură cu formarea profesională.
Așadar, Curtea nu poate reține că prin clauza respectivă recurentul ar fi renunțat la vreun drept prevăzut de lege în favoarea sa, care să fi fost de natură a atrage nulitatea acestei clauze contractuale.
- Curtea constată ca fiind nefondate și susținerile recurentului în sensul că prin clauza prevăzută la art. 4 din actul adițional s-ar fi încălcat dispozițiile art. 195 Codul Muncii, precum și ale art. 84 al. 1 lit. e din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național, respectiv ale art. 85 și art. 86 al. 7 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel de ramură transporturi, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 195 alin. 1 din codul muncii „Salariații care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesionala mai mare de 60 de zile in condițiile art. 194 alin. (2) lit. b) si alin. (3) nu pot avea inițiativa încetării contractului individual de munca o perioada de cel puțin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesionala.";
Contrar susținerilor recurentului, Curtea reține că art. 195 alin. 1 din codul muncii prevede o perioadă minimă de trei ani în care salariatul are obligația de a nu iniția încetarea contractului individual de muncă, astfel că, în raport și de prevederile aliniatului 2 din același articol, părțile au posibilitatea ca prin act adițional la contractul individual de munca să stabilească chiar și o durată mai mare a obligației salariatului de a presta munca in favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesionala.
Și din prevederile art. 84 al. 1 lit. e din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național 2007-2010 și ale art. 85 al. 7 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2006-2007, rezultă că perioada de trei ani menționată în aceste texte reprezintă o perioadă minimă, părțile având posibilitatea stabilirii unui termen mai mare prin act adițional la contactul individual de muncă.
Astfel, potrivit art. 84 al. 1 lit. e din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național, salariații care au încheiat acte adiționale la contractul individual de munca si au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesionala mai mare de 60 de zile, cu scoaterea integrala din activitate, daca părăsesc unitatea din motive imputabile lor înainte de împlinirea unui termen de 3 ani de la data absolvirii cursurilor, sunt obligați sa suporte cheltuielile ocazionate de aceasta, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 81, alin. 3, proporțional cu perioada nelucrata din perioada stabilită conform actului adițional la contractul individual de muncă.
Din moment ce codul muncii prevede o durată minimă de trei ani a obligației salariatului de a presta munca în favoarea angajatorului, în același sens se impune a fi interpretată și prevederea din art. 85 alin. 7 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel de ramură transporturi pentru anii
2006-2007, întrucât în caz contrar s-ar ajunge la eliminarea oricărei posibilități a părților de negociere prin contractul individual de muncă cu privire la acest aspect, ori dispozițiile 195 alin. 2 din codul muncii prevăd această posibilitate.
- Curtea nu poate reține că prin clauzele prevăzute la art. 7, 8, și 9 din actul adițional s-ar fi încălcat prevederile art. 11, 38 și 164 din codul muncii, întrucât reclamantul și-a exprimat consimțământul în sensul constituirii unui fond de garantare în vederea garantării obligației de a rămâne salariatul SC C. SA pe o perioadă de 5 ani de la semnarea actului adițional.
De asemenea, reclamantul și-a exprimat acordul ca, în scopul constituirii acestei garanții să-i fie reținută lunar suma de 500 euro din misiile de zbor realizate prin munca prestată la SC C. SA.
Așadar, nu se poate vorbi despre o reținere în sensul celei prevăzute de art. 164 alin. 1 din codul muncii, care presupune lipsa acordului salariatului.
Este real faptul că o asemenea obligație a constituirii unei garanții nu este prevăzută printr-o dispoziție legală, însă părțile au posibilitatea ca prin acordul lor de voință să convină în sensul constituirii unei asemenea garanții, fără a se putea considera că prin această convenție angajatul ar renunța la vreun drept recunoscut de lege în favoarea sa.
Pe de altă parte, prin clauza de la art. 9 alin. 1 din actul adițional părțile au convenit ca sumele constituite drept garanție să fie reținute de angajator cu titlu de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului produs angajatorului prin nerespectarea de către salariat a obligațiilor din actul adițional, în cazul în care salariatul determină în orice mod încetarea contractului individual de muncă sau în cazul în care contractul de muncă încetează din motive imputabile salariatului.
Este evident că această reținere nu poate avea loc decât în urma stabilirii obligației salariatului de a despăgubi angajatorul și a cuantumului eventualei despăgubiri prin hotărâre judecătorească, astfel că nu se poate reține că prin clauza menționată s-au încălcat prevederile art. 164 alin. 2 din codul muncii.
În raport de toate aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate sunt nefondate, în baza disp. art. 312 alin. 1 teza a II a cod proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C. SA.
În baza disp. art. 274 cod proc. civ. recurentul va fi obligat să plătească intimatei S. C. S. suma de 2556 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. I. împotriva sentinței civile nr. 1813 din (...) a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei S. C. S. suma de
2556 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G . L. T. S.-C. B. I.-R. M.
Red.GLT/dact.MS/2 ex./(...) Jud.fond: P.U./E.B.
GREFIER G . C.
| ← Decizia civilă nr. 4334/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4296/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
