Decizia civilă nr. 594/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 594/R/2011
Ședința publică din data de 15 februarie 2011
PREȘEDINTE : I. T.
JUDECĂTOR : D. C. G.
JUDECĂTOR : C. M.
GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul C. L. împotriva sentinței civile nr. 2808 din 10 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) precum și recursul declarat împotriva aceleiași hotărâri de pârâta S. OMV P. SA, având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul pârâtei recurente - avocat M. Pop din cadrul Baroului C., lipsind reclamantul.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că reclamantul a înregistrat la data de 7 februarie 2011 întâmpinare la recursul declarat de pârâtă, comunicându-i-se un exemplar al acesteia reprezentantului pârâtei.
Reprezentantul pârâtei recurente declară că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, în principal cu consecința respingerii acțiunii reclamantului ca prescrisă, iar în subsidiar respingerea acestei acțiuni ca nefondată, fără cheltuieli de judecată. Susține motivele de recurs expuse în scris, solicitând respingerea recursului declarat de reclamant.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.2808 din 10 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de către reclamantul C. L. G. în contradictoriu cu pârâta SC P. SA - M. OMV G. și în consecință a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă pentru anul 2005, actualizată cu rata inflației la data plății.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei reprezentând valoarea cotei de gaze naturale pentru anul 2005, actualizată cu rata inflației la data plății și au fost respinse celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că reclamantul a fost salariatul pârâtei până la data de (...), așa cum rezultă din înscrierile din Carnetul de muncă si a îndeplinit funcția de lucrător comercial la S. P. din cadrul Complexului Luncani.
Prin Decizia nr. 142/(...), reclamantului i s-a desfăcut C. individual de muncă în temeiul art. 65-67 si art. 73-75 din Codul Muncii.
Pretențiile reclamantului decurg din încetarea C.ui individual de muncă, nefiind drepturi salariale ci drepturi bănești rezultate ca urmare a concedierii. În această situație, acțiunea trebuia promovată în termen de 30 de zile de la disponibilizare conform art. 283 lit. a Codul Muncii.
În situația în care se interpretează că pretențiile reclamantului decurg din aplicarea dispozițiilor C.ui C. de M. termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 283 lit. e din Codul Muncii , respectiv de 6 luni de la data nașterii dreptului material la acțiune care înseamnă data concedierii. Și în acest caz termenul de prescripție era împlinit la data promovării acțiunii.
Aceste aspecte rezultă și din dispozițiile art. 42 din C. C. de M. la nivel național care le definește ca „ alte venituri „ pentru a se face distincție între drepturile salariale și acestea.
Pe fondul cauzei s-a arătat că prin aplicarea P. S. negociat cu
F.S.L.I., prin acordarea indemnizațiilor de concediere, calculate ca drepturi bănești ce exclud aplicarea celorlalte dispoziții din C., reclamantului nu i se mai cuvin alte drepturi bănești decât cele acordate cu ocazia concedierii . P. S. exclude aplicarea dispozițiilor comune din C.C.M . astfel încât sumele pretinse de reclamant prin prezenta acțiune nu mai sunt datorate.
Termenele pentru depunerea unei acțiuni în justiție în domeniul raporturilor de muncă sunt reglementate de dispozițiile art. 283 Codul
Muncii.
Potrivit art. 283 lit. a Codul Muncii termenul este de 30 de zile de la data când a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului privind încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.
Așa cum se poate observa din conținutul acțiunii introductive a reclamantului, atât capetele de cerere cât și motivarea acțiunii vizează plata unor sume de bani, fără nici o referire la disponibilizarea reclamantului, sau la modalitatea de executare sau încetare a contractului individual de muncă al acestuia. Apreciem că acest text de lege nu este incident în cauză și excepția invocată de pârâtă sub acest aspect nu este fondată.
Potrivit art. 283 lit. „e"; Codul Muncii termenul pentru promovarea unei acțiunii în justiție este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării C.C.M . ori a unor clauze din acesta.
Reclamantul a solicitat plata sumelor de bani cu titlu aprovizionare toamnă - iarnă, drepturi definite în art. 170 alin 1 din CCM la nivel de ramură ca o „ suplimentare a drepturilor salariale „ .
Sumele de bani pretinse de reclamant reprezintă drepturi salariale, aspect ce rezultă din definirea acestora în contractul colectiv de muncă, modul de calcul și de acordare și prin faptul că acestea sunt supuse tuturor reținerilor aplicabile drepturilor salariale. În acest sens s-a pronunțat și M. E. și F. prin adresa de răspuns la solicitarea pârâtei din (...) prin care a stabilit natura sumelor ca drepturi salariale și faptul că acestea sunt supuse impozitării.
Art. 283 lit. „e „ Codul Muncii vizează dreptul la acțiune în cazul neexecutării C. sau a unor clauze din acesta, fără a face referire la plata unor sume de bani ce au natura drepturilor salariale întrucât acestea sunt enumerate, indiferent de unde ar proveni în dispozițiile art. 283 lit. c Codul Muncii la rubrica „ drepturi salariale sau despăgubiri „.
Potrivit art. 155 Codul Muncii salariul cuprinde: salariul de bază , indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri . Aceste alte adaosuri se regăsesc fie în legislație fie în C. colective de muncă încheiate de părți și vizează acele sume de bani datorate de angajator , angajatului ca urmare a desfășurării activității și stimulării acestuia și care urmează același regim de plată ca al salariului, în final totalizând ceea ce se numește drepturi salariale.
Dreptul la acțiune se prescrise în termen de 3 ani de la data de la care drepturile salariale erau datorate conform art. 166 Codul Muncii .Prin urmare sumele de bani pretinse de reclamant reprezintă drepturi salariale, conform definiției însușită de părți ce rezultă din acest C.C.M .
In această situație în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 283 lit.
„e";, ci dispozițiile art. 283 lit. „c"; Codul Muncii, iar reclamantul are posibilitatea de a promova acțiunea în justiție în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul în care solicită drepturi salariale sau despăgubiri, conform acestui ultim text de lege invocat .
Prin urmare excepția invocată de pârâtă privind incidența dispozițiilor art. 283 lit. e Codul Muncii, urmează a fi respinsă ca nefondată .
Dreptul material la acțiune al reclamantului s-a născut în luna noiembrie a anului 2005, respectiv 2006, iar față de data înregistrării acțiunii aceasta se încadrează în termenul prevăzut de art. 283 lit. „c"; Codul Muncii Reclamantul a fost salariatul pârâtei până în data de (...), contractul său individual de muncă încetând ca urmare a desființării postului ocupat și a disponibilizărilor colective efectuate de pârâtă.
Prin decizia de disponibilizare reclamantului i s-au calculat salariile compensatorii prevăzute în art. 50 din C.C.M . completate cu prevederile planului social. Din conținutul acestei decizii nu rezultă că reclamantului i s- au acordat și alte sume ce ar reprezenta plăți restante .
Potrivit art.170 din C. la nivelul de ramură, cu ocazia unor evenimente anuale: Paști, Z. Petrolistului, Crăciun și în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă, salariații vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum minim de un salariu minim pe agent economic, calculat la data evenimentului .
Din adresa nr. 313/(...) și adresa nr.713/(...) rezultă că salariul minim pe
S. P. SA a fost de 5.500.000 ROL/persoană pentru anul 2005 și 650 lei/persoană pentru anul 2006
Pârâta nu a făcut dovada că începând cu luna noiembrie 2005 sau în cursul anului 2006 a plătit această sumă de bani reclamantului. De altfel nu a făcut această dovadă nici pe parcursul soluționării acestei cauze.
În lipsa acestor dovezi instanța a apreciat ca întemeiată acțiunea reclamantului.
Aceste sume reprezintă drepturi salariale și sunt supuse impozitării și celorlalte rețineri aplicabile drepturilor salariale, aspect confirmat și de răspunsul M. E. și F. adresat pârâtei la data de (...). Prin urmare sumele datorate au fost supuse tuturor reținerilor legale întocmai ca și drepturile salariale.
Este nefondată susținerea pârâtei privind faptul că aplicarea P. S. negociat cu F.S.L.I. pentru acordarea indemnizațiilor pentru concediere ar exclude aplicarea celorlalte dispoziții din C. Calcularea indemnizației de concediere este ulterioară nașterii dreptului reclamantului de a beneficia de suplimentele salariale acordate în baza C. pentru anii anteriori încetării contractului său individual de muncă . Sumele datorate în baza art. 170 din C. la nivel de ramură nu au legătură cu drepturile negociate și cuprinse în P. S. și nici cu indemnizațiile de concediere ce decurg din acesta.
Potrivit art. 238 alin 1 Codul Muncii și art. 8 alin 2 din Legea nr.
130/1996 contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, aspect confirmat de Curtea
Constituțională prin D. nr. 5. și 294 /. .
Aceste drepturi erau datorate de angajator angajatului său începând cu luna următoare datei scadenței, inclusiv la data scadenței și a lunii următoare acesteia, contractului individual de muncă era înființă și nu se punea problema disponibilizării salariatului și nici a calculării indemnizației de disponibilizare.
Reclamantul nu a beneficiat de suma datorată la data scadenței sale, ceea ce i-a creat acestuia un prejudiciu rezultat din rata de inflație pentru perioada trecută de la data scadenței până la data plății efective. Acest prejudiciu este cert și dovedit prin indicii de inflație publicați de instituțiile de specialitate, motiv pentru care pârâta a fost obligată să plătească reclamantului și diferența de bani rezultată ca urmare a creșterii indicelui de inflație pe perioada de la data scadenței plății și până la plata efectivă .
Reactualizarea sumei se va realiza doar cu privire la suma netă datorată reclamantului, respectiv la suma ce rezultă după aplicarea reținerilor pe salarii.
Cu privire la al doilea capăt de cerere, prin C. C. de M. la nivel de ramură, s-a stabilit acordarea în favoarea angajaților societății, suplimentar, a contravalorii unei cote de 2.500 - 4.000 mc. gaze naturale anual sau prin includerea în salariul de bază al angajatului a sumei convenite. Cantitatea de gaze naturale urma să se stabilească de fiecare agent economic, prin negociere cu salariații.
Aceste prevederi sunt aplicabile salariaților S. P. conform prev. art. 238 alin. 1 Codul Muncii, art. 8 alin. 2 și art. 11 din Legea nr. 130/1996, precum și prevederile C. la nivel de ramură.
În aplicarea acestei prevederi, pârâta S. P. a emis adresa nr. 3834/(...) către toate Sucursalele din țară prin care a arătat că începând cu (...) se va proceda la renegocierea salariului individual de muncă al angajaților, salariu ce va cuprinde și sumele prevăzute de art. 178 din C., dar și sumele compensatorii prevăzute de H. 8..
Sumele astfel stabilite și negociate nu au fost efectiv acordate, aspect ce rezultă din înscrierile efectuate în carnetul de muncă al reclamantului -pozițiile
29 - 36.
După anul 1997 pârâta a declarat că nu a mai acordat separat aceste drepturi, dar a menținut suma odată acordată în salariul de bază al angajatului și, ori de câte ori salariul a fost majorat prin efectul legii sau prin negociere, suma acordată în 1997 a fost supusă aceleiași majorări. Cu toate acestea nu a dovedit în nici un fel modul de calcul a salariului de bază și cuantumul sumelor suplimentare, cu titlu de contravaloare cotă gaz, incluse în acest salariu,cu atât mai mult cu cât această sumă se acorda o dată pe an,în luna octombrie.
Instanța a considerat că s-au încălcat clauzele contractului colectiv la nivel de ramură și cel la nivel de unitate cu privire la salarizare și alte drepturi ce decurg din raporturile de muncă, dispozițiile art.154 și următoarele din Codul Muncii referitoare la salariu care arată că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri . Procedând astfel s-au încălcat și prevederile art.159 din Codul Muncii cu privire la salariul de bază minim brut pe țară, modul în care salariul de bază trebuie să se raporteze laacesta și obligația angajatorului de a aduce la cunoștința salariaților cuantumul acestuia.
Tocmai pentru acest motiv, doar odată cu negocierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate în perioada 2005 - 2006, a fost stipulat expres, în art. 176 , că „ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin C. 1.
C. colective de muncă încheiate de către societatea pârâtă cu reprezentanții salariaților au fost valabile un an, fiind prelungite succesiv prin acte adiționale. Potrivit dispozițiilor art.243 din Codul Muncii executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părților ce se fac vinovate de aceasta.
Coroborând aceste date, rezultă că reclamantul nu a beneficiat de contravaloarea unei cantități de gaze naturale aferentă anului 2005, negociată în anul 1997, prin includerea sa în salariul de bază, așa cum a declarat angajatorul, iar această cantitate deși a rămas neschimbată sub aspectul limitei minime și maxime privind volumul și-a modificat prețul de mai multe ori, modificare care nu se regăsește în mod distinct în salariul stabilit și înscris în carnetul de muncă al acestuia ori în statul de plată aferent lunii octombrie sau noiembrie 2005.
Pentru motivele invocate instanța a apreciat că cererea reclamantului este fondată, dreptul pretins nefiind acordat și ca atare, în temeiul art.283 și urm. din Codul Muncii, a admis în parte acțiunea acestuia.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta OMV P. SA și reclamantul C. L.
Pârâta OMV P. SA a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței cu respingerea cererii reclamantului ca prescrisă și ca nefondată.
În motivarea recursului a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului. A., obiectul cauzei îl reprezintă obligarea pârâtei la plata unei sume reprezentând ajutorul de aprovizionare toamnă - iarnă aferent anului 2005 și cota de gaze naturale aferentă anilor 2005 - 2006 drepturi actualizate până la data plății efective cu indicele de inflație.
Apreciază ca prescrisă acțiunea reclamantului, în temeiul art. 283 lit.e
Codul muncii, ajutorul privind aprovizionarea de toamnă - iarnă și cota de gaze naturale fiind inclus în salariul de bază al angajaților, fiind plătit lună de lună din anul 1998 , ca parte integrantă din salariu.
Conform CCM P. SA din 1998 - 2002 , includerea aprovizionării de toamnă-iarnă în salariul de bază s-a făcut, ca urmare a aplicării efectivei rezoluții dintre angajați și angajator , conform Adresei nr. 2328/(...) .
Rezultă că este aplicabil în cauză termenul de prescripție de 6 luni , iar față de data încetării raporturilor de muncă și față de cea a introducerii acțiunii reclamantului , aceasta este prescrisă .
Cât privește fondul cauzei, arată că acțiunea reclamantului este nefondată iar sentința instanței de fond nelegală, întrucât confundă natura drepturilor deduse judecății , ca fiind drepturi de natură salarială, aceste drepturi fiind de fapt venituri reglementate ca protecție socială.
Acest fapt rezultă din art. 176 CCM Ramură, fiind plasat în C. V. "P. socială a salariaților" , apărare susținută și cu ocazia fondului.
Alin.6 ( pct.4 ) din art. 176 CCM Ramură, instituie excepția de la negocierea , materializarea și acordarea îÎn mod distinct a venitului anual în luna octombrie pentru "aprovizionare toamnă-iarnă" , prevăzut în alin.1. din art. 176 CCM Ramură.
Susținerea de către instanța de fond a nedovedirii plății efective a acestor sume nu poate fi primită , tocmai față de cele mai sus arătate, apărări care nu au fost nici măcar amintite de instanța fondului.
Admițând în parte acțiunea reclamantului, instanța a pronunțat o sentință al cărei dispozitiv nu poate fi pus în executare, întrucât nu se specifică în mod distinct care este cuantumul acestor sume, cu titlu de aprovizionare toamnă - iarnă și respectiv cotă gaz.
Reclamantul C. L. a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și rejudecând cauza pe fond, obligarea pârâtei la plata sumelor cuvenite cu titlul de contra valoarea unei cote de 4.000 mc gaze naturale pentru anul 2006, sumă ce solicită a fi reactualizată cu indicele de inflație aplicabil de la data nașterii dreptului subiectiv și până la data plății efective; obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând diferența dintre plățile compensatorii cuvenite conform planului social P. și a art. 50 din CCM P. și sumele efectiv acordate prin decizia/acordul de încetare a contractului individual de muncă, sumă ce solicită a fi reactualizată cu indicele de inflație aplicabil de la data nașterii dreptului subiectiv și până la data plății efective; obliga rea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, pentru ambele faze procesuale; menținerea în rest a dispozițiilor sentinței atacate.
În motivarea recursului a arătat în ceea ce privește capătul de cerere referitor la diferența dintre plata compensatorie cuvenită și cea efectiv achitată de către intimată cu ocazia disponibilizării, instanța în mod netemeinic și nelegal a respins acest capăt de cerere, făcând aplicarea greșită a normelor legale incidente în cauză.
În temeiul art.50 CCM P. pârâta acordă salariatului salariile compensatorii, iar potrivit P. social angajații disponibilizați sunt îndreptățiți să beneficieze, în funcție de vechimea în muncă în cadrul societății, de indemnizații de concediere, în funcție de vechimea în muncă în cadrul societății, de indemnizații de concediere, calculate conform pct.4 din acest acord, sume ce vin în completarea celor prevăzute de art.50 din CCM P.
Cu privire la modul de calcul al indemnizației de concediere arată că în art.6 din decizia de concediere este stabilită valoarea netă a indemnizației de concediere, calculată în baza art.50 și a P. social. Baza de calcul pentru indemnizația de disponibilizare o constituie salariul mediu brut din anul anterior disponibilizării majorat cu procentul de majorare salarială stabilit în contractul colectiv de muncă în anul disponibilizării.
Baza de calcul pentru persoanele disponibilizate în anul 2005 a constituit salariul mediu brut de 1.400 lei, acest lucru reieșind din adresa nr.
313/(...), care prevede că începând cu (...) salariul mediu brut este de 1400 lei.
Dacă modul de calcul corect ar fi fost acela reținut de instanța de fond, atunci baza de calcul pentru anul 2005 trebuia să fie d e980 lei, existând astfel o neconcordanță între susținerile instanței și starea de fapt dovedită.
Prin urmare, ca mod de calcul al indemnizației de concediere trebuie avut în vedere pct.4 din P. social versiune finală din (...).
Concluzionând, se impune modificare sentinței recurate în sensul, obligării intimatei la plata unei sume reprezentând diferența dintre plățile compensatorii acordate și cele efectiv cuvenite pe de-o parte din aplicarea art.50 CCM P., iar pe de altă parte din calcularea corectă a salariilor compensatorii prevăzute de P. S. din (...).
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la contravaloarea cotei anuale de 4.000 mc gaze naturale pe anul 2006, apreciază că instanța de fonda respins acest capăt de cerere în mod netemeinic și nelegal, interpretând totodată greșit actul juridic dedus judecății.
Art.187 din C. C. de M. la nivelul ramurii energie electrică, termică petrol
și gaze pe anii 2005, 2006 prevede în mod expres, dreptul salariaților de a li se acorda, anual, un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de 4.000 mc de gaze naturale.
Mai mult, pârâta - intimată avea obligația de a achita sumele reprezentând contravaloarea cotei de 4000 mc gaze naturale/an și potrivit dispozițiilor art. 178 din CCM la nivel de G. de U. din Industria Petrolieră, care prevede: " Salariații agenților economici nominalizați în anexa 1 vor primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea a 2500-4000 mc gaze naturale". Cota de gaze a cărei contravaloare urma să fie acordată, a fost stabilită prin CCM la nivel de unitate din 1997 la 4000 mc, nerevenindu-se ulterior asupra sa.
A vând în vedere faptul că reclamantul a deținut calitatea de salariat a societății pârâte în cursul anului 2006, apreciază că se impune acordarea acestui drept salarial și pentru anul 2006.
Faptul că reclamantul a fost disponibilizat în cursul anului 2006, mai exact în data de (...), nu poate constitui un motiv pentru privarea acestuia de acest drept. Condiția pentru acordarea acestui drept salarial este deținerea calității de salariat al societății pârâte, ori reclamantul fiind angajatul societății în anul 2006, îndeplinește condițiile legale pentru acordarea sumei reprezentând contravaloarea de gaze naturale pentru anul 2006.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, consideră că instanța de fond a respins acest capăt de cerere în mod netemeinic si nelegal.
Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate, Curteadeliberând reține următoarele:
1. Recursul declarat de pârâta SC OMV P. SA privește modul desoluționare a capătului de cerere având ca obiect contravaloarea ajutorului pentru aprovizionarea toamna iarnă.
În dezlegarea acestui petit, chestiunea esențială se conturează a fi stabilirea dacă aceste suplimentări au fost incluse în salariul de bază în anul
1998, dat fiind că este necontestat între părți, așa cum s-a reținut și de către prima instanță, că atât în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate din anii următori lui 1997 s-a reiterat constant acordarea acestei suplimentări, cu specificarea că această suplimentare salarială va fi introdusă în salariul de bază începând cu (...) după un mod de calcul ce va face obiectul unui ACT ADIȚIONAL la contract.
Raportat la art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, ce prevede că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă și la art. 241 alin. 1 din Codul muncii și art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, potrivit cărora clauzele contractelor colective produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul, apare indubitabilă obligația respectării unor prevederi contractuale din cuprinsul contractului colectiv de muncă, dacă interpretarea acestora va fi în sensul neincluderii suplimentării în salariul de bază.
Pârâta recurentă nu a contestat existența dreptului solicitat, ci chiar îl recunoaște, însă susține că ar fi fost inclus în salariul de bază în anul 1997, conform art.168 alin.3 din C. colectiv de muncă încheiat la nivelul unității "P.";.
Dacă în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul S. P. S. în anul
1998 se stipulează, la art. 168 alin. 2, că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază conform adresei
2412/1998, se constată că aceasta nu cuprinde nici o referire la sucursala din județul Sălaj a acestui angajator. Pe de altă parte, telexul în sine nu probează includerea efectivă a acestui adaos în salariile angajaților de la acea vreme, proba pertinentă putând fi făcută doar printr-o expertiză care să ateste creșterea efectivă a salariilor prin includerea adaosului în salariul de bază.
A., Curtea constată că nu a fost făcută proba celor afirmate de recurenta pârâtă, deși art. 287 Codul muncii așează sarcina probei pe umerii săi.
Ca atare, nefiind probată includerea adaosului în salariul de bază, chiar în ipoteza în care contractele colective de muncă ulterioare anului 1997, încheiate la nivel de unitate, nu au mai prevăzut acordarea acestei suplimentări, obligativitatea acordării ei a subzistat față de dispozițiile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură. Nu poate fi agreată interpretarea dată de intimata pârâtă acestor dispoziții ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, ca instituind doar o invitație la negociere în cadrul demersurilor pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel inferior, iar nu un drept în sine. Textul art. 176 alin. 1 din contract colectiv de muncă la nivelul ramurii prevede imperativ că „salariații vor beneficia de (…) o suplimentare a drepturilor salariale";, la alin. 3 stipulându-se nu o condiție de care să depindă nașterea dreptului, cum consideră recurenta, ci o contextualizare a modalității în care se va pune în executare obligația.
Se au în vedere prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin C. colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură (în speță).
Cât privește adresa comună din 2008 la contractul colectiv de muncă, aceasta nu poate produce efecte pentru o perioadă anterioară încheierii sale, decât cu încălcarea principiului neretroactivității care este aplicabil și în privința clauzelor interpretative din contractul colectiv de muncă, după cum stipulează art. 31 din Legea nr. 130/1996.
Din actele depuse în probațiune în dosarul de fond, rezultă că în fapt, aceste indexări și majorări au fost înregistrate anual de mai multe ori, neexistând vreun motiv de a considera că acea creștere salarială din anul 1997 ar corespunde includerii în salariul de bază a suplimentării în discuție. Atâta timp cât înscrierile din carnetele de muncă ale reclamanților nu constată cu precizie creșteri salariale ca urmare a includerii suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, deci cât timp explicitarea acestor creșteri salariale nu este indubitabil formulată pentru a face nefondată cererea, Curtea consideră că nu a fost făcută proba de către angajator a susținerilor pe care își fundamentează apărarea.
Un număr de sporuri și adaosuri la salariul de bază al angajaților acestei unități au fost prevăzute în contractele colective de muncă, P. formulând constant apărări prin care invocă includerea acestor drepturi în salariul de bază, instanțele fiind confruntate cu un mare număr de diverse astfel de litigii, astfel încât, dată fiind deja notorietatea acestei apărări a pârâtei, nu se poate accepta fără o mai clară verificare simpla sa afirmație că a inclus în salariul de bază dreptul solicitat prin primul capăt de cerere din prezenta acțiune. Aceasta, cu atât mai mult cu cât reclamanții recurenți invocă faptul că aceste creșteri salariale au corespuns unor majorări, indexări făcute conform indicelui de inflație în baza unor acte normative cu aplicabilitate generală. Față de inflația ce a caracterizat economia în acea perioadă și de constantele creșterisalariale prin care s-a încercat menținerea semnificației economice a salariului, susținerile recurenților apar ca pertinente, fiind deci în sarcina angajatorului să probeze dincolo de orice dubiu că invocatele creșteri salariale au fost efectuate în executarea stipulației art. 168 alin. 2 din contractul colectiv de muncă, și aceasta nu doar printr-o adresă internă, a cărei punere în practică nu a fost dovedită, ci prin evidențierea prin mijloace specifice (expertiza, înscrieri neechivoce în carnetul de muncă, acte adiționale la contractul colectiv de muncă) a efectuării acestei includeri în salariul de bază.
În consecință, față de cele de mai sus, în mod corect instanța de fond a admis acest capăt de cerere, motivele de recurs apărând ca nefondate.
2. Recursul declarat de reclamantul C. L.
În ceea ce privește critica privind modul de soluționare a capătului ce cerere privind cota de gaz, Curtea reține că aceasta este fondată.
Curtea constată că sunt valabile aceleași considerente ca în cazul primului petit, situația fiind similară: dreptul la acordarea contravalorii unei cote de gaz este prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel atât de ramură, cât și de unitate, fiind stipulat în anul 1997 că începând cu (...) ajutorul material reprezentând c/valoarea a 4.000 mc de gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat, va fi inclus în salariul de bază, urmând ca modalitatea concretă de calcul să facă obiectul unui act adițional.
În mod corespunzător ca în cazul suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, nu s-a făcut proba acestei includeri; ea a fost doar afirmată, însă de la dosar lipsesc probele specifice cu care intimatul ar fi putut, dacă această includere ar fi avut loc efectiv, să o dovedească.
Curtea apreciază că nu se poate suplini sarcina probatorie a angajatorului prin stipulații ulterioare în contractele colective de muncă prin care să se ateste achitarea drepturilor salariale în litigiu în modalitatea includerii în salariul de bază, față de prevederile art. 38 și 165 Codul muncii, care stipulează interzicerea renunțării la drepturi și cu precizarea distinctă a celor salariale, din partea salariaților. Ca atare, chiar o recunoaștere ulterioară din partea sindicatului că s-au achitat anumite drepturi salariale nu este de natură a înlătura obligația angajatorului de a-și proba concret îndeplinirea obligațiilor ce îi incumbă în cadrul raporturilor juridice de muncă, sub aspectul plății drepturilor salariale.
În ceea ce privește modul de calcul al plăților compensatorii, Curtea reține însă că criticile aduse sentinței atacate sunt nefondate.
Potrivit dispozițiilor art. 67 din Codul muncii, salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil.
A. cum rezultă din deciziile depuse la instanța de fond, contractele individuale de muncă al recurentei au încetat în temeiul dispozițiilor art. 65 din Codul muncii, aceștia primind conform dispozițiilor art. 50 din C. colectiv de muncă, completate cu prevederile P. S., câte o indemnizație de concediere în sumă netă de 22.630 lei.
Conform art. 50 alin. 1 din C. colectiv de muncă al SC P. SA pe anul
2007, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere, după cum urmează: de la 0 la 3 ani - 1,5 salarii medii nete; de la 3-10 ani - 3 salarii medii nete, peste 10 ani - 5 salarii medii nete.
Potrivit alin. 2 din același articol, în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă, valorile acordate efectiv urmând a fi stabilite prin negociere cu F. P.
Conform ultimului alineat, prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile P. social însușit de părți.
Analizând aceste prevederi contractuale, Curtea reține că acestea nu ridică probleme deosebite de interpretare, părțile stabilind cu claritate că salariații SC P. SA sunt îndreptățiți la acordarea unei indemnizații/compensații în caz de concediere pentru care doar limita minimă este prevăzută în acest articol, cuantumul ce va fi acordat efectiv urmând a fi stabilit prin negociere cu F. P.
În acest sens, la pct. 4 din P. S.-anexă a contratului colectiv de muncă cu valabilitate până la data de (...), punct intitulat „Pachete financiare";, partenerii sociali au stabilit că, în funcție de vechimea în P., angajații vor primi următoarele pachete: 0,5-5 ani - 8 salarii; 5-15 ani - 12 salarii; peste 15 ani -
15 salarii.
S-a mai prevăzut la același articol că pentru anul 2005 salariul ce va fi luat în calcul va fi salariul mediu brut din P. pe baza celui din 2004 (majorat în anii următori direct proporțional, cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă).
În ceea ce privește ultimul alineat al art.50 din C. colectiv de muncă, Curtea reține că prevederile acestui articol au fost într-adevăr completate cu cele ale P. social însușit de părți, chiar în sensul precizat de către recurenți prin cererea de recurs formulată, fiind adăugate dispozițiilor privind limita minimă a indemnizației de concediere, cele privind cuantumul efectiv al compensațiilor ce vor fi primite de către salariații ce vor fi concediați.
Se reține astfel că prevederile C.ui colectiv de muncă pe anul 2007, astfel cum au fost stabilite de către părți, exclud orice posibilitate de interpretare în sensul acordării cumulate a celor „două indemnizații de concediere"; pretinse de către reclamantă prin acțiunea formulată.
De altfel, pe lângă faptul că o cumulare a compensației prevăzute la art.50 din C. colectiv de muncă al P. cu cea prevăzută la pct. 4 din P. S. excede oricărei logici de interpretare a prevederilor contractuale și cu siguranță nu corespunde voinței partenerilor sociali ce au stabilit aceste dispoziții, o asemenea solicitare ar aduce atingere și principiului consensualității și bunei- credințe ce trebuie să guverneze relațiile de muncă, conform dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Codul muncii. Aceasta pentru că nu se pot acorda două compensații, de aceeași natură, pentru aceeași concediere.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că recurenta puteau beneficia doar de indemnizația de concediere stabilită conform pct. 4 din P. S., ce a completat dispozițiile de protecție minimală ale art. 50 din C. colectiv de muncă.
În ceea ce privește cuantumul indemnizației stabilite conform pct. 4 din P. S., ce constituie o anexă la contractul colectiv de muncă, fiind înregistrat la D., Curtea reține că acesta în mod corect a fost stabilit și plătit de către angajator.
Susținerile recurentei referitoare la faptul că P. social și amendamentele din (...) și (...) nu au fost înregistrate la D. G. de M. și P. S. B. și astfel nu sunt în aplicabile în cauză conform art. 25 alin. (2) din Legea 130/1996 sunt întemeiate, intimata nefăcând dovada contrară. Soluția instanței de fond este însă corectă întrucât la pct. 4 din P. social-anexă la contractul colectiv de muncă (înregistrat sub nr. 2643/(...)) s-a prevăzut modul de stabilire a bazei de calcul în raport cu care se calculează indemnizația de concediere, în sensul că, pentru anul 2005, salariul ce va fi luat în calcul va fi salariul mediu brut din P. pe baza celui din 2004 (majorat în anii următori direct proporțional, cu acelașiprocentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă).
A., angajatorul în mod corect a calculat indemnizația recurentei concediată în anul 2007, conform pct. 4 din P. S., luând în calcul baza de calcul a indemnizațiilor stabilite pentru anul 2006 (calculată prin adăugarea la salariul mediu brut pe anul 2005 în cuantum de 14.000 ROL a procentului de majorare a salariului pe anul 2005), majorată cu procentajul cu care s-au majorat salariile în anul 2006, respectiv 13,50, întrucât din prevederile enunțate anterior rezultă că voința părților a fost ca la stabilirea acestor compensații să fie luate în considerare veniturile salariale medii brute pe anul anterior acordării compensației pentru concediere.
De altfel, acest mod de calcul a compensației rezultă și din proiectul de concediere colectivă înregistrate sub nr.1027/(...) la societatea intimată, înregistrate la A. B., I. B. și sindicatului prin care angajatorul, respectând dispozițiile art.69 din Codul muncii, a prevăzut și compensațiile ce urmează să fie acordate salariaților concediați, ce vor consta în 8 până la 15 salarii medii brute la nivelul P. aferente anului anterior celui în care are loc disponibilizarea, pentru fiecare dintre salariații concediați în funcție de vechimea acestora în P., după cum urmează: 0,5-5 ani vechime - 8 salarii medii brute; 5-15 ani vechime- 12 salarii medii brute; peste 15 ani vechime-15 salarii medii brute pe P.
Nu a fost dovedit în cauză faptul că sindicatul, primind notificarea acestor proiecte de concediere colectivă ar fi făcut alte propuneri privind modul de baza de calcul al compensațiilor pentru protecția salariaților afectați de concediere.
Intimata a respectat dispozițiilor art.7 și 8 din Legea nr.130/1996 și ale art. 243 din Codul muncii, întrucât intimata a executat prevederile contractuale privind indemnizațiile cuvenite salariaților concediați, astfel cum acestea au fost negociate de către partenerii sociali.
Se mai reține și faptul că indemnizațiile compensatorii acordate în caz de concediere au doar rolul de protecție a salariatului, de compensare a lipsirii acestuia de drepturi salariale pe o anumită perioadă de timp, până la obținerea unui nou loc de muncă, nu de despăgubire a acestuia. A., atât timp cât salariatul a fost de acord cu măsura concedierii, necontestând-o în termenele legale, fiind exclusă culpa ambelor părți în ceea ce privește desființarea locului de muncă, care să presupună repararea integrală a prejudiciului suferit, respectiv plata salariilor de care ar fi beneficiat angajatul în situația în care nu s-ar fi dispus încetarea contractului său de muncă, partenerii sociali nu pot fi obligați să ia ca bază de calcul a compensațiilor salariile pe care acesta le realiza la momentul concedierii.
În consecință, Curtea apreciază că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale incidente în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă fiind neîntemeiat.
Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, în temeiul art. 304 ind. 1 C.pr.civilă, art. 304 pct.9 și art. 312, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de SC OMV P. SA și va admite recursul declarat de reclamantul C. L. împotriva sentinței civile nr. 2808 din 10 septembrie 2010 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va modifica în parte, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de SC OMV P. SA.
Admite recursul declarat de reclamantul C. L. împotriva sentinței civile nr. 2808 din 10 septembrie 2010 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pe pârâta SC OMV P. SA la plata în favoarea reclamantului a c/val. cotei de gaze naturale pe anul 2006, proporțional cu perioada efectiv lucrata.
Compensează cheltuielile de judecată aferente fondului.
Menține restul dispozițiilor care nu contravin prezentei decizii.
Obligă SC OMV P. SA să plătească recurentului C. L. suma de 250 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 15 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I . T. D. C. G. C. M.cu opinie separată N . N.
GREFIER R ed.D.C.G./(...) Dact.Sz.M./3 ex.
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Analizând recursul formulat de S. „. S., prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale și a prevederilor contractuale aplicabile în cauză, consider că acesta este în parte fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
A. cum s-a reținut și prin opinia majoritară motivată în cauză, art. 283 al. 1 lit. e) din Codul muncii nu este aplicabil în speță, întrucât prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit disp.art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale ce pot fi solicitate, conform art. 166 și 283 alin.1 lit.c) din Codul muncii, în termenul de prescripție de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Opinez însă că în cauză sunt incidente motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 3041 Cod. Proc. civilă.
A., prima instanță a reținut ca temei juridic al acțiunii reclamantului dispozițiile art. 176 alin. 1 și 2 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură.
Alin. 1 al art. 176 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură, invocat de reclamant, prevede că de P., Z. meseriei, Crăciun, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos.
Alin. 2 al aceluiași articol prevede că acest adaos va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
Instanța de fond nu a avut însă în vedere la pronunțarea soluției și dispozițiile alin. 6 al art. 176 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură, potrivit cărora adaosurile se acordă „în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază";. De asemenea, potrivit alin.3 al aceluiași articol, „condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare";.
Ori, în cazul societății pârâte, prin C. colectiv de muncă la nivel de unitate din anul 1997 s-a prevăzut, la art. 168 alin. 3, că, începând cu (...), suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.
Prin adresa nr. 2328/(...), P. R.A. B. a adus la cunoștința sucursalelor că salariații R. A. a P. „., aflați la data de (...) în evidențele unității, vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de 441.000 lei/persoană brut pentru aprovizionare de toamnă - iarnă, în conformitate cu prevederile art. 168 alin. 1 din C. în vigoare.
Ulterior, în C. colectiv de muncă încheiat la nivelul S. „. în anul 1998, s-a precizat la alin.2 al art. 168, că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază (conform telexului 2412/1998).
Acest telex arată că, pentru aplicarea prevederilor art. 168 alin. 3 din C. colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 1997 (menționat mai sus), începând cu data de 1 martie 1998, salariile de bază brute ale personalului parte în acest contract, valabile la 28 februarie 1998, se vor majora astfel: cu
10 % salariile de bază în cuantum de până la 1.000.000 lei, cu 7 % salariile brute de bază cuprinse între 1.000.001 lei - 2.000.000 lei și cu 5 % salariile brute de bază în cuantum de peste 2.000.000 lei.
Prin O.U.G. 49/(...) a luat ființă Societatea Națională a P. „. S. B., prin reorganizarea R. A. a P. „. B., care s-a desființat .
La data intrării în vigoare a O.U.G. 49/1997, societățile comerciale din domeniul rafinării și distribuției petrolului și produselor petroliere (prevăzute în anexa 2) au fuzionat cu S. P. S., fiind absorbite de aceasta.
În art. 7 alin. 2 din O.U.G. 49/1997 se prevede că toate drepturile și obligațiile R. A. a P. „. B., precum și cele ale societăților comerciale care au fuzionat, prevăzute în anexa 2, sunt preluate de către S. P. S..
Reclamantul din prezenta cauză a fost salariat al S. P. S. Mureș, societate prevăzută în anexa 2 a O.U.G. 49/1997 și care a fuzionat cu S. P. S.A, devenind Sucursală P..
Urmare a fuzionării, acest salariat a fost transferat în interesul serviciului la S. P. S..
În atare condiții, la data când a fost trimis telexul 2412/(...) și a fost încheiat C. colectiv de muncă la nivelul S. P. S. pentru anul 1998 (în care se menționează la art. 168 alin. 2 faptul că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază conform telexului 2412/1998), reclamantul devenise salariat al S. P. S..
Ca urmare, intimatului-reclamant îi devenise aplicabil C. colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 1998, care prevedea includerea suplimentărilor salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă în salariul de bază, astfel încât, fiind incidente dispozițiile art. 176 alin. 3 și 6 din C. colectivde muncă la nivel de ramură, acesta nu mai poate beneficia de drepturile prevăzute de art. 176 alin. 1 și 2 din acest contract, așa cum greșit a reținut prima instanță.
De asemenea, consider că în mod eronat prima instanță a reținut ca fiind întemeiată cererea formulată de către reclamantă privind obligarea S. P. S. la plata contravalorii unei cote de gaz de 4000 mc/an pe anii 2006 -2008, sume actualizate cu rata inflației la zi și cu dobânda legală de la data pronunțării hotărârii până la executarea efectivă.
A., alin. 1 al art. 187 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură prevede dreptul salariaților agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1 de a beneficia de un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.
Alin. 2 al aceluiași articol prevede însă că salariații beneficiază de acest drept în condițiile în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Se mai prevede că în ceea ce privește cuantumul ajutorului și condițiile de acordare, acestea vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivele inferioare.
Ori, în cazul societății pârâte, prin C. colectiv de muncă la nivel de unitate din anul 1997 s-a prevăzut la art. 176 că, începând cu (...), ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc. de gaze naturale , ce se acordă fiecărui salariat, va fi inclus în salariul de bază. Modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la prezentul contract.
Având în vedere faptul că alin. 2 al art. 187 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură face trimitere, în ceea ce privește condițiile de acordare a ajutorului material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, la prevederile contractelor colective de muncă la nivele inferioare, iar art. 176 din C. colectiv de muncă la nivel de unitate a prevăzut că acest ajutor va fi inclus în salariul de bază, opinez în sensul că cererea formulată de către reclamant este nefondată.
Raportat tuturor considerentelor expuse, consider că se impunea admiterea recursului formulat de S. „. S. și modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, precum și respingerea recursului reclamantului.
Judecător ,
C. M.
Red./Tehnored.: C.M..
| ← Decizia civilă nr. 2255/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4437/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
