Decizia civilă nr. 146/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 146/R/2011
Ședința publică din data de 18 ianuarie2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta recurentă S. U. S. B. M. împotriva Încheierii pronunțate în ședința publică din 18 iunie 2010 de Tribunalul Maramureș în dosarul cu nr. (...) privind și pe intimații P. L. M., G. S., H. O., C. F., S. V. și B. V., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul recurentei - consilier juridic C. M. C., intimatul G. S. personal și asistat de avocat M. F. I. și reprezentanta intimatei H. O. - avocat O. M. S., ambele din cadrul Baroului S. M.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în urma repunerii pe rol a cauzei în vederea atașării dosarului cu nr. (...) a T. S. M., acest dosar a fost transmis la Curte la data de 13 ianuarie 2011.
Curtea, nemaifiind alte cereri, acordă cuvântul asupra recursului. Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris. S. aceleași concluzii de la termenul din
14 decembrie 2010 solicitând a fi considerate notele de ședință depuse la dosar la data de 14 ianuarie 2011, concluzii scrise.
Reprezentanta intimatului G. S. solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Arată în esență că intimatul G. S. pentru funcția de director general nu a semnat un contract individual de muncă și nici o fișă a postului, natura litigiului fiind determinată de L. nr.
3..
Reprezentanta intimatei H. O. solicită respingerea recursului ca inadmisibil, prin notele de ședință formulate de recurentă aceasta arătând că nu a declarat recurs împotriva încheierii de disjungere. S. excepția nulității recursului nefăcându-se mențiunea hotărârii care se atacă
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A A supra recursului de față.
Prin cererea înregistrată sub nr. 4097/100/(...) pe rolul T. M., reclamanta S. U. S. B. M. a chemat în judecată pe pârâții: G. S.- director general, H. O.- director economic, P. L. M.- contabil, C. F.- contabil, S. V. G.-
șef birou contabilitatea materialelor și B. V.-șef serviciu depozite, solicitând instanței ca , pe baza probelor ce se vor administra în cauză, să oblige pârâții, în solidar, la plata despăgubirilor bănești în sumă de 5.,66 lei, reprezentând echivalentul prejudiciului pe care aceștia l-au cauzat prin faptele lor culpabile, în perioada 2003-2008.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp.art.270 alin.1
Codul muncii și art.998-999 Cod civil.
Prin precizările formulate la data de (...), reclamanta a solicitat introducerea în cauză a pârâților: K. R.-D., T. O.-C. și M. D., inspectori al
D.F.P. M., urmând ca aceștia să răspundă, în solidar cu ceilalți pârâți, pentru prejudiciul cauzat societății, în sumă de 5.,66 lei, potrivit disp. art.998-999 Cod civil.
La data de (...), reclamanta solicită obligarea în solidar, a tuturor pârâților la plata sumei de 6.,21 lei și distinct, obligarea pârâților G. S. și H. O., la plata, în solidar, a sumei de 1971849 lei, în temeiul disp.art.270, 284 alin.2 Codul muncii, precum și a art.1375, art.152 2 din L. nr.3..
La data de (...), pârâtul G. S. invocă excepția necompetenței de soluționare a cauzei și a inadmisibilității acțiunii, având în vedere faptul că în cauză sunt aplicabile disp.art.1371, art.152 alin.1 și 2, art.155 și art.1551 din L. nr.3..
Prin încheierea de ședință din data de (...), Tribunalul Maramureș disjunge judecata acțiunii formulată de către reclamantă în contradictoriu cu pârâții K. R.-D., T. O.-C. și M. D. și transpune cauza disjunsă la Secția de contencios administrativ și fiscal a aceleiași instanțe.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2010,
Tribunalul Maramureș, în baza disp.art.165 Cod. proc. civilă, a reținut că, în cauză, se impune disjungerea acțiunii formulate de reclamanta S. U. S. B. M. în contradictoriu cu pârâții: G. S. și H. O. și în baza disp.art.158 coroborat cu art.2 pct.1 lit.a) Cod. proc. civilă, declinarea dosarului nou format în favoarea T. S.-M.-Secția comercială.
Prin sentința civilă nr.1070/(...) a T. M. pronunțată în speță, dar în urma formării unui nou dosar, ce a primit numărul (...), s-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta S. U. S. B. M. în contradictoriu cu pârâții: G. S. și H. O., în favoarea T. S.-M. - Secția comercială.
Atât prin încheierea pronunțată la data de 18 iunie 2010, cât și prin sentința civilă nr.1070/(...), Tribunalul Maramureș a reținut următoarele:
Art. V din O. nr. 82/ 2007, prevede că, prin derogare de la prevederile
56 din L. nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, contractele de munca ale administratorilor/directorilor, incheiate pentru indeplinirea mandatului de administrator/director inainte de intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, inceteaza de drept la data intrarii in vigoare a ordonantei de urgenta sau, in cazul in care mandatul a fost acceptat ulterior intrarii in vigoare a prezentei ordonante, de la data acceptarii mandatului.
Conform disp.art. 1371 alin.3 din L. nr.3. republicată, pe durata indeplinirii mandatului, administratorii nu pot incheia cu societatea uncontract de munca. In cazul in care administratorii au fost desemnati dintre salariatii societatii, contractul individual de munca este suspendat pe perioada mandatului.
Potrivit art. 152 alin.1 din L. nr.3. republicată, directorii sunt raspunzatori pentru neindeplinirea indatoririlor lor. Prevederile art. 137^1 alin. (3), ale art. 144^1, 144^3, 144^4, 150 si ale art. 153^12 alin. (4) se aplica directorilor in aceleasi conditii ca si administratorilor.
Prin urmare, prima instanță a reținut că raporturile dintre pârâții: G.
S. și H. O. și societatea reclamantă S. U. S. B. M. sunt raporturi de mandat și nu de dreptul muncii. Raportat la faptul că una dintre părți este o societate comercială, mandatul este unul comercial și nu civil.
În ceea ce privește competența teritorială, s-a reținut că, potrivit disp.art.10 pct.1 Cod. proc. civilă, atât locul executării obligațiilor rezultând din contractul de mandat încheiat între părți, cât și locul săvârșirii faptelor imputate este sediul sucursalei societății reclamante din localitatea S. M., astfel încât Tribunalul Satu Mare este instanța competentă în cauză.
Împotriva încheierii pronunțate în ședința publică din 18 iunie 2010 și a sentinței civile nr.1070 din aceeași dată a T. M. a formulat recurs reclamanta S. U. S. B. M., invocând că în mod greșit a fost au fost admise excepțiile necompetenței materiale și teritoriale invocate de către pârâți, pentru următoarele motive:
În mod greșit prima instanță a apreciat încadrarea juridică a răspunderii angajaților cu funcții de directori în cadrul societății recurente, având în vedere faptul că, la momentul numirii lor în funcția de director ambii aveau încheiate contracte individuale de muncă, nefiind încheiat niciodată un alt contract cu aceștia de mandat, management, administrare, deoarece nu le-au fost delegate atribuții depline în vederea conducerii societății.
Se mai a arată că, doar în cadrul membrilor directoratului, în sistemul dualist de organizare și a directorilor numiți dintre membrii consiliului de administrație, în cadrul sistemului unitar de organizare, este obligatorie suspendarea contractului de muncă și încheierea contractului de mandat cu directorii.
Recurentul mai susține că numirea celor doi pârâți în funcțiile de director a operat anterior intrării în vigoare a O. nr. 8., iar prerogativele conducerii și gestionării societății aparțin în cazul societății recurente în exclusivitate consiliului de administrație, directorii nefiind înregistrați la O..
De asemenea, recurentul mai susține că prejudiciul a fost cauzat de către pârâți în anul 2007, anterior intrării în vigoare a O. nr. 8., astfel încât atragerea răspunderii acestor pârâți se va face în temeiul dispozițiilor Codului muncii.
În ceea ce privește competența teritorială, se arată că în cauză sunt aplicabile disp.art.9 din Cod. proc. civilă, cererea putând fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre cei nouă pârâți.
Recurenta mai arată că, având în vedere calificarea dată de către instanța de fond litigiului, competența ar aparține instanței unde obligația a luat naștere, în temeiul disp.art.10 alin.4 din Cod. proc. civilă.
Se mai invocă și disp.art.12 Cod. proc. civilă.
Prin întâmpinările formulate în cauză, intimații solicită respingerea recursului formulat.
Analizând recursul formulat de reclamanta S. U. S. B. M., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce îl privește pe intimatul-pârât G. S., Curtea reține că, astfel cum rezultă din contractul individual de muncă depus la fila nr. 24 dosar de fond, acesta a avut încheiat contractul individual de muncă nr.1. din (...) cu societatea recurentă doar pentru funcția de șef serviciu.
Acesta a fost nu mit î ns ă de c ătre C. de ad min is tr aț ie al S. U. S. B. M., în
f uncția de d irec tor general, începând cu data de (...), prin decizia nr.38/(...)( fila nr.25 dosar de fond), fără a mai fi încheiat un act adițional la contractul individual de muncă în acest sens.
Cur te a mai reț ine c ă, po tr iv it pc t. 3 d in ace as tă dec iz ie, cons il iul de a d min is tr aț ie a încr ed inț at intimatului-p âr ât G. S. conducere a ș i ges tion are a s oc ie tăț ii pe b az a ob iec tivelor ș i cr iter iilor de perf or manț ă ce î i vor f i s tab il ite , astfel încât vor fi înlăturate susținerile recurentei, formulate prin cererea de recurs, în sensul că acestuia nu i s-a încredințat pe deplin conducerea societății, respectiv că prerogativa conducerii și gestionării societății a aparținut în exclusivitate C.ui de administrație.
Față de dispozițiile acestei decizii a C.ui de administrație al S. U. S. B.
M. se reține ca fiind lipsit de relevanță faptul că intimatul figurează sau nu înscris la O., în calitate de director general.
Se mai reține că intimatul G. S. a ocupat această funcție până la data de (...), când a fost numit , prin decizia nr.144 a consiliului de administrație( fila nr.223 dosar de fond) în funcția de director comercial al societății.
În ceea ce o privește pe intimata H. O., Curtea reține că, astfel cum rezultă din contractul individual de muncă depus la fila nr. 26 dosar de fond, aceasta a avut încheiat contractul individual de muncă nr.1. din (...) cu societatea recurentă doar pentru funcția de contabil șef.
Aceasta a fost nu mită îns ă de c ătre C. de ad min is tr aț ie al S. U . S. B. M.,
în f uncția de d irec tor econo mic, începând cu d ata de (. ..), pr in dec iz ia nr.44/(...)( fila nr.27 dosar de fond), fără a mai fi încheiat un act adițional la contractul individual de muncă în acest sens. Potrivit fișei postului depusă la fila nr.40 dosar, aceasta asigură conducerea activității economice a societății și conform pct.3.1 d in acel aș i ac t, es te nu mită ș i revoc ată de cons il iul de a d min is tr aț ie al soc ie tăț ii.
Cur te a cons tată c ă î n mod corec t pr ima ins tanț ă a reț inu t c ă acț iune a în r ăspundere f or mul ată de c ătre recuren tă în con tr ad ic tor iu cu in timaț ii c are au îndeplinit funcțiile de d irec tor gener al ș i d irec tor econo mic în p er io ad a în c are s e pre tinde c ă a f ost c auz at pre jud ic iul es te o acț iune co me rc ial ă ș i nu un c onf lic t de drep tur i, obl ig aț ia de rep ar are a p agube i av ându -ș i izvorul în contractul de mandat comercial, potr iv it d isp. ar t.152 al in.1 ș i 2, 155 al in.1,
143 ș i 137 1 d in L. nr.3. ș i nu în con tr ac tul de mu nc ă, po tr iv it d isp. ar t.270 d in C odul muncii.
Astfel, se reține că în mod corect prima instanță a reținut ca fiind aplicabile în cauză dispozițiile art. 1371 alin.3 din L. nr.3., ce prevăd că, pe durata indeplinirii mandatului, administratorii nu pot incheia cu societatea un contract de muncă; în cazul in care administratorii au fost desemnati dintre salariatii societatii, contractul individual de munca este suspendat pe perioada mandatului, dispoziții ce trebuie coroborate cu disp.art. 152 alin.1 din aceeași lege, conform cărora directorii sunt raspunzatori pentru neindeplinirea indatoririlor lor. Prevederile art. 137^1 alin. (3), ale art.
144^1, 144^3, 144^4, 150 si ale art. 153^12 alin. (4) se aplica directorilor in aceleasi conditii ca si administratorilor.
De asemenea, art.152 alin.2 din aceeași lege stabilește cu certitudine faptul că directorii societății își îndeplinesc funcțiile in temeiul contractului de mandat, acesta fiind de altfel și izvorul obligației de reparare a daunelor cauzate de către aceștia societății în exercitarea atribuțiilor de conducere ce le-au fost delegate conform disp.art.143 alin.1 din L. nr.3..
De altfel, în literatura de specialitate de drept comercial, cât și în practica judiciară în domeniu, s-a admis, chiar și anterior modificării și completării Legii nr.3., prin L. nr.441/2006 și, ulterior, prin O. nr. 8., fie existența unei incompatibilități nu numai între calitatea de administrator și cea de salariat, ci și între cea de director și salariat, având în vedere "caracterul antitetic al raporturilor juridice pe care le implică cele două entități";, absența raportului subordonare specific relațiilor de muncă, fie că directorii societății răspund pentru daunele cauzate societății potrivit disp.art.147 alin.2 din L. nr.3., fiind asimilați cu administratorii, chiar și atunci când sunt salariații acesteia (decizia nr.5795/(...) a Î.C.C.J.).
Curtea mai reține că susținerile recurentului în sensul că doar în cadrul membrilor directoratului, în sistemul dualist de organizare și a directorilor numiți dintre membrii consiliului de administrație, în cadrul sistemului unitar de organizare, este obligatorie suspendarea contractului de muncă și încheierea contractului de mandat cu directorii nu-și găsesc fundamentul în textele de lege anterior menționate.
De asemenea, Curtea mai reține că temeiul juridic invocat de către recurenta-reclamantă nu leagă instanța, care, în exercițiul rolului său activ, va califica natura litigiului și va încadra corect în drept acțiunea.
În speță, în ceea ce privește pe intimații G. S. și H. O., es te cer t c ă
r ăspundere a ce rev ine aces tor a pen tru e ven tu ale pre jud ic ii c auz ate soc ie tăț ii nu poate fi decât una contractual ă și nu una delictuală, întemeiată pedisp.art.998-999 Cod civil, astfel încât în mod eronat recurenta și-a întemeiat acțiunea pe aceste dispoziții.
Astfel, răspunderea civilă delictuală reprezintă dreptul comun al răspunderii civile, care intervine atunci când fapta ilicită comisivă sau omisivă nu constă în încălcarea unei obligații concrete, stabilite printr-un contract preexistent (de muncă, de mandat comercial sau de altă natură) sau în cazul în care această faptă este urmarea săvârșirii unei infracțiuni.
În c auz ă, as tf el cum s -a argu men tat an ter ior, izvorul r ăspunder ii i n timaț ilor G. S. ș i H. O. îl cons titu ie con tr ac tul de mand at co merc ial, invocându-se de c ătre recuren tă înc ălc are a unor atr ibuț ii de conducere d eleg ate de c ătre soc ie tate ș i nu s ăv ârș ire a unor al te f ap te c e nu au leg ătur ă cu îndeplinirea mandatului lor de director general, respectiv director economic.
Pr in ur mare, în speț ă, obl ig aț ia de rep ar ar e a p agube i îș i are iz vorul în tr -
un ac t jur id ic ș i nu în tr -un fapt juridic.
Cur te a mai reț ine , cu major itate d e op in ii, c ă în c auz ă nu s -a doved it c ă r ecuren ta ar f i uz at de pos ib il itate a de a al ătur a acț iune a s a în recuper are a p re jud ic iulu i cele i pe n ale, po tr iv it d isp. ar t.14 al in.2 Cod. proc. pen al ă, s itu aț ie în care, în cazul în care în procesul penal s-ar f i doved it c ă aceș tia ar f i s ăv ârș it f ap te ce cons titu ie inf racț iun i ș i del ic te c iv ile, ce i d o i in timaț i ar f i r ăspuns c iv il del ic tu al.
Se mai reține în acest sens că, ori de câte ori se invocă producerea unui prejudiciu ca urmare a nerespectării unor obligații contractuale concrete, natura și calificarea litigiului de stabilire a răspunderiicontractuale (patrimoniale, sau izvorâte din mandatul comercial) nu poate fi schimbată în acțiune întemeiată pe răspundere civilă delictuală, prin simpla depunere a unei dovezi în cauză privind formularea unei plângeri penale împotriva persoanelor vinovate de producerea prejudiciului.
Prin urmare, doar formularea unei plângeri penale într-o asemenea cauză nu poate atrage modificarea competenței de soluționare a acțiunii civile introduse separat de acțiunea penală, sau modificarea compunerii completului de soluționare a unei asemenea acțiuni.
În această situație, în temeiul disp.art.19 alin.2 Cod. proc. penală, se va suspenda judecata acțiunii în răspundere contractuală, până la soluționarea cauzei penale, potrivit principiului penalul ține în loc civilul ș i
as tf el, în procesul pen al, în s itu aț ia în c are se va cons tata c ă f ap ta s ăv ârș ită î n truneș te ele men tel e une i inf racț iun i ș i ale unu i del ic t c iv il , v a f i s ta b il ită r ăspundere a c iv il ă d el ic tu al ă a celor che maț i l a rep ar are a pre jud ic iulu i.
Potrivit disp.art.22 alin.1 Cod. proc. penală, hotarirea definitiva a instantei penale va avea în această situație autoritate de lucru judecat in fata instantei civile care judecă acțiunea civilă.
În speță însă, cu atât mai mult, nici nu s-au administrat asemeneadovezi din care să rezulte că împotriva celor doi pârâți G. S. și H. O. ar fi fost formulată plângere penală.
Se mai reține că art.270 din Codul muncii invocat de către reclamantă, nu poate fi reținut ca temei al acțiunii în răspundere civilă contractuală a intimaților G. S. și H. O., întrucât, potrivit considerentelor anterioare, aceștia nu au avut calitatea de salariați ai societății, condiție principală pentru atragerea răspunderii patrimoniale.
În ceea ce privește însă chiar temeiurile de drept invocate de cătrereclamantă, se reține că, prin precizările formulate la data de (...), aceasta a invocat și disp. art.1375, art.152 2 din L. nr.3..
Cur te a mai reț ine, în op in ie major itar ă, c ă nu po ate f i ex tins ă/prorog ată c o mpe tenț a de soluț ion are a acț iun ii f ormu l ate de c ătre recu ren ta -recl aman tă î mpo tr iv a p âr âț ilor P . L. M., C. F., S. V. G. ș i B. V., asupr a acț iun ii f or mul ate î mpo tr iv a p âr âț ilor G. S. și H. O., av ând î n v edere, pe de o par te, f ap tul c ă în c auz ă, co mpe tenț a se soluț ion are r ev ine unor jur isd icț ii d if erite, iar c o mpunere a co mple telor de judec ată es te d if erită ș i, pe de al tă p ar te, deș i r ecl aman tul a sol ic itat atr agere a r ăsp un der ii sol id are a tu tur or aces to r p âr âț i p en tru pre jud ic iul de 6.,21 lei, în c auz ă sun te m în prezenț a une i r ăspunder i c on tr ac tu ale con junc te, pen tru f ap tele s ăv ârș ite de c ătre f iec are p âr ât pr in î nc ălc are a atr ibuț iil or con tr ac tu ale, de drep tul munc ii s au de mand at comercial.
La stabilirea u ne i r ăspunder i sol id are s -ar fi putut ajunge doar într-uneventual proces penal început împotriva acestora, stabilindu-se r ăspundere a l or c iv il ă del ic tu al ă ș i do ar în c azul în c ar e ar f i deven it apl ic ab il ar t.1003 d in C odul c iv il, po tr iv it c ăru ia în c az ul în care delictul sau cvasidelictul este i mp u tab il mai mul to r perso ane, aces te perso ane sun t ț inu te sol id ar pen tr u d esp ăgub ire.
Astfel, în practică s-a decis că acest text devine eficient numai când se stabilește că paguba rezultă din unul și același fapt prejudiciabil, săvârșit de mai multe persoane care au acționat în baza unei înțelegeri comune. În caz contrar, deci dacă paguba rezultă din fapte deosebite, iar între făptuitori nu a existat o asemenea înțelegere, responsabilitatea se împarte.
În speță însă, acțiunea penală a fost pornită în dosarul nr.46/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție doar împotrivapârâților K. R.-D., T. O.-C. și M. D., în privința cărora s-a disjuns judecata acțiunii la un termen anterior, la data de (...), având în vedere faptul că nu aveau calitatea de salariați ai societății, astfel încât aceștia oricum nu ar mai putea fi obligați în cauză, în solidar cu intimații G. S. și H. O., la repararea prejudiciului sumă de 1971849 lei, precizat de către recurentă la data de (...).
Curtea reține astfel, că în mod corect prima instanță a stabilit că în cauză competența materială de soluționare a cererii în stabilirea răspunderii intimaților G. S. și H. O. revine T. S.-M., în jurisdicție comercială.
Curtea mai reține că și în cazul aplicării regulilor de competență teritorială alternativă prevăzute de disp.art.10 pct.1 și 4 Cod. proc. civilă, competența de soluționare a cauzei, în jurisdicție comercială, nu putea reveni T. M., având în vedere că atât domiciliul celor doi pârâți, cât și locul unde obligațiile comerciale au luat naștere, precum și locul prevăzut pentru executarea obligației se află în S.-M., ceea ce exclude și aplicarea în cauză a art.12 din același cod.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod. proc. civilă, se va respinge recursul formulat de S. U. S. B. M.
În temeiul disp.art.274 Cod.proc.civilă, recurenta, aflată în culpă procesuală, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul recurs de către intimatul G. S.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC U. SA B. M. împotriva sentinței civile nr. 1070 din 18 iunie 2010 a T. M. pronunțată în dosar nr. (...) și a încheierii pronunțate în ședința publică din data de 18 iunie 2010 în dosar nr. (...) al T. M., pe care le menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului G. S. suma de
500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 18 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. M. I. T. D. C. G.cu opinie separată G REFIER, N. N.
Red./ Tehnored.:C.M.;
2 ex.- (...).
MOT.EA OPINIEI SEPARATE
Apreciez că soluția ce se impune în cauză este admiterea recursului, cu consecința casării sentinței de declinare a competenței și a trimiterii cauzei spre soluționare T. M..
Se observă, în primul rând, că disputa se poartă asupra calificării răspunderii civile ce stă la baza promovării acțiunii, anume, dacă aceasta este una contractuală sau delictuală.
În acest sens, trebuie subliniat că în motivarea acțiunii sale în răspundere patrimonială împotriva angajatului său, reclamanta invocă fapte prin care angajații săi, afirmă, ar fi păgubit cu bună știință, deci cu intenție directă, patrimoniul societății, prin manopere multiple, posibil a fi derulate datorită funcției deținute de fiecare dintre aceștia în cadrul societății reclamante, în general, prejudiciul fiind urmarea achiziționării de marfă de la diferite societăți, care nu a intrat în societatea reclamantă dar a fost plătită de aceasta, ca și a unor servicii de transport, în condițiile în care reclamanta are un întreg parc auto deservit de un atelier auto, cu autovehicule pentru coate categoriile de transport marfă sau persoane. Urmare a cercetărilor dispuse de consiliul de administrație, au fost urmăriți în instanță directorul general și directorul economic al firmei, contabila casier, contabila și contabilul coordonator al compartimentului de contabilitatea materialelor.
Din modul de descriere a faptei prejudiciabile, din indicarea ca temei de drept a dispozițiilor art. 998-999 Cod civ., ca și din cererea de a fi trași la răspundere în solidar pârâții, reiese trimiterea la răspunderea delictuală, aceasta reprezentând dreptul comun în materia răspunderii civile.
Se remarcă, în acest punct, distincția ce a fost făcută în literatura de specialitate între cele două forme de răspundere civilă, cea delictuală și cea contractuală, raportat la natura obligației încălcate și care atrage activarea uneia dintre cele două tipuri de răspundere: în cazul răspunderii delictuale, obligația încălcată este una legală, cu caracter general, care revine tuturor, anume, obligația de a nu vătăma drepturile altuia prin fapte ilicite, pe când în cazul răspunderii contractuale, obligația încălcată este una concretă, stabilită prin contractul preexistent.
Or, așa cum s-a arătat, prin modul de descriere a faptei, reclamanta indică spre răspunderea delictuală, afirmând că pârâții au încălcat o obligație legală, generală, aceea de a nu diminua în mod intenționat patrimoniul unei alte persoane prin fapte efectuate cu acest scop.
Prin întemeierea în drept, reclamanta indică art. 270 Codul muncii, care reglementează răspunderea salariaților ca pe o răspundere civilă contractuală pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu muncă precum și art. 998-999 Cod civ., care reprezintă temeiul juridic pentru răspunderea civilă delictuală.
Apare contradicția dintre cele două temeiuri de drept, subliniată de prin întâmpinări de pârâții S. V. G. (fila 81 dosar fond), P. L. M. (fila 98-99 dosar fond), H. O. (fila 102 dosar fond), C. F., care cu toții subliniazăspecificul răspunderii civile delictuale în cauzele în care se solicită răspunderea solidară a pârâților.
În aceste circumstanțe, reclamanta depune la dosar precizare de acțiune și răspuns la întâmpinare (fila 134 și urm. dosar fond) prin care insistă în solicitarea de a fi trași la răspundere pârâții în solidar, și în care, pe fond, se indică în fapt înregistrarea în evidența contabilă a societății a unor facturi fictive în baza unor procese verbale de recepție fictive, eliberarea contravalorii acestor facturi pentru mărfuri care nu au intrat în patrimoniul societății, subliniindu-se că nu se poate stabili o răspundere individuală a părților pentru acest prejudiciu.
În al doilea rând, se mai arată în precizarea de acțiune că prejudiciul este și urmarea înregistrării unui număr de peste 100 facturi cu scopul evident de a diminua impozitul de profit.
Tot acolo se arată că în legătură cu speța, a fost începută urmărirea penală pentru fapte de corupție împotriva a trei inspectori din cadrul Direcției Finanțelor P.e M., care au fost introduși în cauză printr-o precizare de acțiune și care au adus în firmă facturile fictive și au pretins să li se dea în numerar banii pe aceste facturi (fila 60 dosar fond).
Se remarcă, în lumina acestor precizări, faptul că în mod evident, reclamanta impută săvârșirea unor fapte care încalcă obligația generală de a nu prejudicia patrimoniul nimănui cu intenție directă. Se trimite direct la răspunderea civilă delictuală, solicitându-se motivat tragerea la răspundere în solidar a pârâților, deoarece nu se poate stabili în mod individual cu cât a contribuit fiecare la prejudiciu, având în vedere că practic se invocă existența unui lanț de acțiuni prin care au fost posibile aceste fraude, la care pârâții au participat fiecare conform atribuțiilor funcției sale, pe care însă se invocă faptul că nu au exercitat-o în sensul ei, ci în contrasens, adică în răspăr, pentru acoperirea unor fraude, iar nu pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Toate acestea mi-au format convingerea că încadrarea corectă juridic a acțiunii este, așa cum am arătat, în categoria celor pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, singura care asigură răspunderea solidară a debitorilor.
Raportat la situația de fapt invocată, apreciez că inclusiv pentru o bună administrare a justiției, din considerente de deplasare la una sau mai multe instanțe cu aceeași afacere judiciară, de administrare a probațiunii într-o singură cauză sau în mai multe, inclusiv pentru a se evita pronunțarea unor soluții contradictorii raportat la aceeași stare de fapt
(evident, nu în funcție de dovedirea participării sau nu a diferiților pârâți la conivența frauduloasă care se invocă, ci raportat la diferite considerente de ordin general care pot fi apreciate diferit de mai multe instanțe), precum și pentru asigurarea dreptului la un proces echitabil sub aspectul celerității soluționării cauzei, din perspectiva art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se impune desființarea sentinței de declinare a competenței și trimiterea cauzei spre soluționare T. M., cu îndrumarea de conexa cele două cauze, în prezent disjunse și de a pune în discuția părților competența de soluționare a cauzei raportat la caracterul delictual al răspunderii care societatea solicită a fi antrenată, pentru a nu se discuta mai apoi competența de soluționare a cauzei în recurs, în urma dezbaterii fondului.
În plus, doctrina a fost constantă în a reține că reclamantul are alegerea între acțiunea delictuală și cea contractuală, având în vedereprincipiul disponibilității ce guvernează litigiul civil și faptul că profilul juridic al celor două acțiuni este distinct.
Așa fiind, raportat la dispozițiile art. 312 alin.1 și art. 304 pct. 9
C.proc.civ., apreciez întemeiat recursul formulat, conform celor ce preced.
JUDECĂTOR,
I. T.
Red., dact. I.T., (...)
| ← Decizia civilă nr. 2849/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4322/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
