Decizia civilă nr. 669/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. C. Nr. 669/R/2011
Ședința publică din data de 22 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. C. G.
JUDECĂTORI: C. M.
: I. T.
GREFIER : N. N.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta S. N. DE T. F. DE C. CFR C. SA și S. CFR C. - R. T. F. C. B. împotriva sentinței civile nr. 3371 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat U. S.
L. M. C. I. B., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care, față de cererea recurentelor de a fi judecată cauza în lipsa reprezentanților de la dezbateri, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3371 din 12 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea formulată de reclamanta U. S. L. M. C. I. B. în contradictoriu cu pârâtele S. N. DE T. F. DE C. CFR C. S. B. și R. DE T. F. DE C. CFR- C. S. B.
Pârâtele au fost obligate în solidar să plătească membrilor de sindicat pe anii 2007, 2008 și 2009 câte un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a respectivului an, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective, astfel: 884 lei/227, 1061 lei /2008 și
1120lei /2009 pentru IOHASTIC V., 958 lei/2007, 1149 lei /2008 și 1213 lei/2009 pentru MOISIN A. EMANUELA și 832 lei/2007, 1026 lei/2008 și 1083 lei/2009 pentru NEAMȚ CORINA SONIA.
Pârâtele au fost obligate în solidar la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată pentru reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că din tabelul existent la dosar, rezultă că salariații IOHASTIC V., MORISIN A., NEAMT CORINA sunt angajați ai pârâtei de rd. 2 și sunt de acord cu introducerea și continuarea acțiunii reclamantului în ce privește obținerea drepturilor bănești.
Potrivit prevederilor art. 32 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2008 prelungit și în anul 2009, pentru munca desfășurată în cursul uni an calendaristic, după expirarea acestuia personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv conform criteriilor de la art. 33 din același contract.
Pârâtele în calitate de angajator nu au respectat prevederile acestui contract, motiv pentru care au fost obligate să plătească fiecărui salariat din cei 3 în numele cărora s-a formulat cererea, sumele de 884 lei/227, 1061 lei
/2008 și 1120 lei /2009 pentru IOHASTIC V., 958 lei/2007, 1149 lei /2008 și
1213 lei/2009 pentru MOISIN A. EMANUELA și 832 lei/2007, 1026 lei/2008 și
1083 lei/2009 pentru NEAMȚ CORINA SONIA, reprezentând salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie pentru anii (...), actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs S. N. DE T. F. DE C. CFR C.
SA și S. CFR C. - R. T. F. C. B.
Pârâta S. N. de T. F. de C. "C. C."-S., a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârea primei instanțe în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului invocă excepția lipsei calității procesuale pasive în speța de față fiind incidente prevederile art.5 coroborat cu art. 67 lit.b) din Legea nr.l68/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că ne aflăm în prezența unui conflict de drepturi, unde părțile sunt angajatorul, pe de o parte, și pe de altă parte salariatul.
Salariații, în numele cărora intimatul a promovat acțiunea, au încheiate contracte individuale de muncă cu R. de T. F. de C. B., legal reprezentată de director regional.
Prin urmare, raportat la prevederile art.41 alin.2 Cod procedură civilă, numai R. de T. F. de C. B., în calitate de angajator, are calitate procesual pasivă în dosar, motivat și de faptul că are organe de conducere proprii și autonomie în activitatea sa comercială în folosirea fondurilor ce i-au fost puse la dispoziție și în executarea obligațiilor asumate, astfel că solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a S. "C. C." -S.
Instanța de fond nu a reținut și faptul că pârâta S. "C. C." - S. a invocat
și excepția prescrierii dreptului material la acțiune în ceea ce privește acordarea salariului suplimentar aferent anului 2007 și 2008, omițând astfel sa se pronunțe pe această excepție.
Reclamantul solicită acordarea salariului suplimentar aferent anilor
2007 și 2008 în conformitate cu prevederile art. 32 alin, (1) din Contractele
Colective de M. aplicabile pe anii 2006-2008 la nivelul CFR C. S. reclamantului își au izvorul în contractul colectiv de muncă, nefiind un drept prevăzut în contractul individual de muncă al salariaților reclamanți. De asemenea, acesta reprezintă o recompensă acordată de angajator salariaților, drept urmare a îndeplinirii de către aceștia, ireproșabil, a obligațiilor de serviciu. D. de a acorda o recompensă aparține exclusiv angajatorului, fiind o disponibilitate a acestuia și nu o obligație.
Deși, contractul colectiv de muncă folosește noțiunea de salariu suplimentar, în mod evident acest drept nu poate fi asimilat salariului, deoarece nu se acordă lunar și nu este prevăzut în contractul individual de muncă.
Având în vedere natura juridică diferită a drepturilor salariale pe de o parte, și cea a "salariului suplimentar" pe de altă parte, obiectul acțiunii nu constă în plata unor drepturi salariale, ci în obligarea pârâtei la respectarea unei clauze din CCM, pe cale de consecință suntem în prezența unui conflict de drepturi, caz în care sunt aplicabile prevederile art. 283 alin. (1) lit. E) din Codul Muncii, conform cărora: "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".
Reiterează că dreptul la acțiune în cazul nerespectării prevederilor art. 32 alin. (1) din contract s-a născut la data (...), respectiv (...), iar față de dataintroducerii acțiunii, respectiv data de (...) și raportat la prevederile art. 283 alin. (1) lit e) din Codul Muncii, se impune admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantului privind acordarea salariului suplimentar pentru anii 2007și 2008.
Pe fondul cauzei, consideră că sentința recurată, în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii în sensul acordării salariului suplimentar aferent anilor (...), este data cu aplicarea greșită a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
Instanța de fond reținând pentru speța dedusa judecații numai aplicarea prevederilor art. 32, considera ca aceasta a pronunțat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 982 cod civil conform cărora: "toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg ", precum și a prevederilor art.983 din Codul civil conform cărora "când exista îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui care se obligă". Astfel ca interpretând clauzele contractuale in temeiul acestor prevederi legale, rezultă indubitabil ca art. 32 alin. (1) și (3) din contractele colective de muncă aplicabile pe anii 2007-2009 la nivelul C. C. și prevederile din anexa nr. 6 la aceste contracte se aplica astfel: salariul suplimentar pentru muncă ireproșabilă se acordă fată de criteriile menționate în anexa nr. 6 la contracte, sub condiția ca societatea să fi avut pentru anii 2007- 2009, venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.
Această condiție, respectiv constituirea fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate, nu a putut fi îndeplinită de pârâta, deoarece, fiind o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea M.ui T.urilor și Infrastructurii și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor O.U.G. nr. 7. și prevederilor O.U.G. nr.
79/2008, avea obligația respectării prevederilor din aceste acte normative.
Prin urmare, raportat la aceste prevederi legale, i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2007-2009, aprobate prin acte normative, iar fundamentarea fondului de salariu s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut și care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.
În ceea ce privește cererea privind acordarea salariului suplimentar aferent anului 2009, învederează ca pentru anul 2009, pârâtei nu i s-a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli, fapt ce a condus la neconstituirea fondului necesar acordării salariului suplimentar.
Mai arată că instanța de fond la acordarea salariului suplimentar nu a avut în vedere și Anexa nr. 6 la contractul colectiv de muncă, la care dispozițiile art. 33 alin. (1) din contractul colectiv de muncă fac directă trimitere, astfel ca trebuia să se respecte principiul aflării adevărului și să administreze probe în urma cărora să rezulte că următorii salariați nu puteau beneficia de salariu suplimentar.
În conformitate cu dispozițiile art.33 coroborate cu cele ale Anexei nr. 6 la contractul colectiv de muncă, criteriile cumulative care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt ca salariații să desfășoare în mod neîntrerupt munca în cursul anului calendaristic pentru care solicită acest drept și să nu fi fost sancționați disciplinar.
Reiterează faptul că 2 membrii de sindicat au fost sancționați disciplinar, deci nu îndeplinesc criteriile prevăzute contractul colectiv de munca pentru a beneficia de salariu suplimentar, după cum urmează: în anul 2008: Iohastic V.; în anul 2009: Iohastic V. și Neamt Corina.
Având în vedere sumele de bani reprezentând acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2007,2008 și 2009, pe care instanța de fond aobligat să o achite intimatei consideră ca, cheltuielile de judecată în cuantum de 1000 lei apar nejustificat de mari față de valoarea litigiului.
Pârâta S. CFR - C. SA - R. T. F. C. B., prin recursul său a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate și trimiterea spre rejudecare.
Consideră că prin sentința pronunțată și atacată cu prezentul recurs s-a adus o atingere gravă noțiunii de proces echitabil, fiind încălcate principii fundamentale ale procesului civil, respectiv principiul contradictorialității și dreptul la apărare, judecătorul având îndatorirea să facă respectate și să respecte el însuși principiul contradictorialității și celelalte principii ale procesului civil.
În considerentele sentinței atacate instanța de fond nu a făcut nici măcar o referire la apărările formulate de către cele 2 pârâte ori aceasta avea obligația nu numai să respingă sau să admită motivat apărările formulate ci și să pună în discuția părților excepțiile invocate de către cele 2 pârâte dar așa cum rezultă din cuprinsul sentinței instanța de fond a ignorat total faptul că dosarul a avut cel puțin 2 părți cu interese potrivnice reținând în soluția dată doar susținerile uneia dintre părți (a reclamantei). Practic contradictorialitatea și dreptul la apărare au lipsit cu desăvârșire.
Instanța de fond avea obligația să pună în discuția părților toate apărările și excepțiile invocate în cauză așa cum impun principiile care guvernează procesul civil (dreptul la apărare, contradictorialitatea, moralitatea)
și apoi să se pronunțe asupra acestora dar făcând abstracție de aceste principii instanța s-a pronunțat asupra cererii de chemare în judecată luând în considerare doar susținerile reclamantei.
Prin apărările formulate de către sucursala au fost invocate o serie de excepții pe care instanța de fond le-a ignorat cu desăvârșire astfel: la dosarul inițial nr. (...) de pe rolul T. B., cel din care s-a disjuns dosarul nr. 5862/62/20 l O de pe rolul T. C. prin întâmpinarea depusă sucursala noastră a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Regionalei de T. F. de C. B. excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția lipsei calității de reprezentant a reclamantei.
Mai mult decât atât la termenul din (...) sucursala a invocat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei reiterând totodată și celelalte 2 excepții, respectiv lipsa calității procesualei pasive a sucursalei precum și prescripția dreptului material la acțiune.
Principiul contradictorialității, căruia și instanța de judecată este obligată a i se supune, presupune că părțile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune iar pentru asigurarea contradictorialității în procesul civil, instanța are obligația de a pune în discuția părților toate aspectele de fapt și de drept pe baza cărora va soluționa litigiul.
În sensul admiterii recursului și a casării sentinței atacate pentru încălcarea acestor principii depune și practică judiciară: D. nr. 2508/(...) a
Înaltei Curți de C. și Justiție - Secția C. și de P. I., D. nr. 1852/(...) a Curții
Supreme de Justiție - Secția C..
De asemenea instanța avea obligația să examineze probele și să răspundă la toate apărările și excepțiile formulate de părți deoarece în lipsa acestora nu se poate analiza legalitatea și temeinicia sentinței atacate.
În acest sens s-a pronunțat și Î. Curte de C. si Justiție - Secția C. și de P.
I. prin D. nr. 6814/(...).
Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate, Curtea,deliberând, reține următoarele:
1.Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor -recurente C. N.
DE CĂI F. ";. S. B. și S. CFR C. SA - R. DE T. F. DE C. B. - este nefondată întrucât natura juridică a sumelor pretinse prin acțiune este cea a unor drepturi salariale, fiind un adaos anual la salariul de bază, conform contractului colectiv de muncă, așadar un element al salariului, ce face parte din conceptul de pachet de drepturi salariale, reprezentând un avantaj pecuniar acordat pe parcursul și ca efect al derulării raporturilor de muncă.
Având în vedere că potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, este evident că raportul juridic dedus judecății este legat între acest pârât, ca angajator și reclamanți, ca angajați. Ca urmare, în mod corect instanța de fond a respins această excepție.
2. Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune Curtea reține că potrivit 283 alin.(1) din Codul muncii „Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)- d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, Curtea apreciază că în mod eronat prima instanță nu a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen diferit față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
În fine, natura juridică a sumelor pretinse prin acțiune este cea a unor drepturi salariale, fiind un salariu suplimentar, conform art. 32 alin 1din CCM, reprezentând un avantaj pecuniar acordat pe parcursul și ca efect al derulării raporturilor de muncă.
În consecință, întrucât acțiunea reclamantei a fost înregistrată în 14 iunie 2010 și se referă la obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente anilor 2007 și
2008, Curtea reține că excepția prescripției extinctive nu este incidentă în cauză.
3. Excepția lipsei calității procesuale active invocată de S. CFR C. SA - R. DE T. F. DE C. B. . Critica privind nelegala reprezentare a salariaților de către sindicat este infirmată juridic de dispozițiile art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003, conform cărora:
„….Organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celui în cauză. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată";.
Prin urmare, norma citată prezumă acordul membrilor de sindicat la formularea acțiunii, nefiind necesară exprimarea acordului expres decât pentru renunțarea sau opoziția la judecată.
4. În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, art. 32 alin. 3 precizează că :„ Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri, așa cum în mod corect a remarcat și instanța de fond.
Față de cele de mai sus, și acest motiv de recurs apare ca nefondat.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de
10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că disp.art.22 alin.1 din H. nr.581/1998 și cele ale art.29 alin.3 și 4 și art.47alin.3, 48 alin.2 din
Legea nr.500/2002 invocate de către recurentă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
Se mai reține că aspectele invocate de către recurente prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate.
Având în vedere disp.art.1 din O.U.G. nr.81/1997, se reține că prevederile acesteia nu sunt aplicabile în cauză.
În ceea ce privește H. nr. 142/2005, se reține că dispozițiile acesteia nu sunt aplicabile în cauză, întrucât reglementează doar măsuri salariale ce urmau să fie respectate în anul 2005 de către operatorii economici monitorizați, ori în cauză nu s-au solicitat drepturi salariale pentru anul 2005.
De asemenea, H. nr.5., deși cuprinde măsuri ce se impun a fi luate cu privire la drepturile salariale cuvenite salariaților în anul 2006, nu este aplicabilă în cauză întrucât salariile suplimentare aferente anului 2006 seplătesc salariaților în anul următor, conform art. 32 din Contractul Colectiv de
M. încheiat la nivelul C. N. DE CĂI F. B. pe anii 2., înregistrat la D. B. sub nr.
6113/(...), ce prevede că pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
În ceea ce privește O.U.G. nr.7., deși invocată în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
În privința salariaților Iohastic V. și Neamț Corina, curtea reține că, potrivit art. 2 din anexa nr. 6 nu beneficiază de salariul suplimentar salariații cărora, în cursul anului calendaristic respectiv li s-au aplicat repetat sau cumulat sancțiunile prevăzute de art. 264 alin. 1 lit.d și e din codul muncii, situație însă ce nu se regăsește în speța de față. Ca atare, și acest motiv de recurs apare ca nefondat.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, urmează să se respingă ca fiind nefondate recursurile declarate de S. N. DE T. F. DE C. C. C. S. și S. CFR C. SA - R. DE T. F. DE C. B. împotriva sentinței civile nr. 3371 din 12 octombrie 2010 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondate recursurile declarate de S. N. DE T. F. DE C. C. C. S. și S. CFR C. SA - R. DE T. F. DE C. B. împotriva sentinței civile nr. 3371 din
12 octombrie 2010 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 22 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI D . C. G. C. M. I. T.cu opinie separată în sensul admiterii recursurilor cu consecința respingerii acțiunii G REFIER N. N.
Red.DCG Dact.SzM/2ex.
MOT.EA OPINIEI SEPARATE A preciez oportună soluția admiterii recursurilor, cu consecința respingerii acțiunii.
În esență, considerentele ce stau la baza opiniei mele sunt legate de obligativitatea ca un contract colectiv de muncă să respecte imperativele legii, pentru a putea deveni la rândul său legea părților, conform art. 969 Cod civil și art. 30 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
În acest sens, constat că în cazul special al societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, atât resursele financiare obținute prin derularea activității comerciale cât și cele necesare acoperirii costurilor, deci implicit cele necesare plății drepturilor salariale constituie fonduri publice, așa cum de altfel se arată în recurs.
În acest sens, rețin intervenția legiuitorului, care prin H. nr. 7. privind
întărirea disciplinei economico -financiare și alte dispoziții cu caracter financiara luat măsuri în scopul rentabilizării activității economice și întăririi disciplinei economico-financiare, încasării creanțelor și plății obligațiilor restante - arieratelor -, precum și al evitării sau, după caz, reducerii pierderilor în economie, statuând la art. 3 alin. 1 că indicele câștigului salarial mediu nu poate fi mai mare decât indicele productivității muncii .
Pe de altă parte, prin H. nr. 5. privind aprobarea obiectivelor salariale trimestriale, pe anul 2006, pentru operatorii economici monitorizați potrivit
Ordonanței de urgență a G. nr. 7. privind întărirea disciplinei economico- financiare și alte dispoziții cu caracter financiar se statuează, la art. 1 alin.1 coroborat cu alin. 2 că fondul de salarii și numărul mediu de personal prevăzute în bugetele de venituri și cheltuieli pentru operatorii economici monitorizați aprobate pentru anul 2006 potrivit legii (...) reprezintă limita
maximă în anul 2006 și constituie baza de calcul a drepturilor salariale ceurmează a fi negociate prin contractele colective de muncă, cu sublinierea, la art.2, că plafoanele trimestriale cuprinse în anexa nr. 1, referitoare la fondul de salarii și la numărul mediu de personal, reprezintă limite maxime, iar valorile referitoare la reducerea efectivă de personal, prevăzute în anexa nr. 2, reprezintă limite minime.
La art.3 se face referire expresă la situația primelor și adaosurilor de genul celui solicitate prin prezenta acțiune (salariu suplimentar pentru muncă în cursul unui an calendaristic), în sensul că acestea nu vor putea depăși fondul de salarii aprobat: „drepturile salariale ocazionale prevăzute în contractele colective de muncă sau, după caz, în contractele individuale de muncă, încheiate la nivelul operatorilor economici prevăzuți la art. 1, reprezentând prima de vacanță, prima acordată cu ocazia sărbătorilor de P.,
prima acordată cu ocazia zilei festive a unităților și altele de această natură,denumite bonusuri, se vor plăti astfel încât, cumulat de la începutul anului, să reprezinte, pe prime le 3 trimestre ale an ului 2006, cel mult 65% și, respectiv, cel mult 35% în trimestrul I V, din suma anuală corespunzătoare bonusurilor cuprinse în fondul de salarii aprobat";.
Situația este menținută și în anul 2007, în care se adoptă H. nr.
1/2007, articolul său unic statuând că „anexa nr. 1 la G. nr. 5. privind aprobarea obiectivelor salariale trimestriale, pe anul 2006, pentru operatorii economici monitorizați potrivit Ordonanței de urgență a G. nr. 7. privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 23 ianuarie 2006, cu modificările ulterioare, se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre";, fiind deci evident că se mențin dispozițiile imperative valabile pentru anul 2006, raportat la sumele indicate în noua anexă.
Prevederi similare sunt cuprinse și în H. nr. 1712/2008 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2008.
Față de aceste dispoziții cu caracter imperativ, consider că nu se poate opune angajatorului obligativitatea contractului colectiv de muncă, în măsura în care acesta încalcă dispoziții imperative ale legii.
D. pentru angajatorii care nu au o componentă publică, nu se pune problema cenzurării resurselor pe care, prin contracte colective de muncă, aceștia promit a le pune la dispoziția angajaților sub forma diferitelor premii, existând libertatea de decizie asupra propriilor resurse financiare, în cazul societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, intervine o componentă de interes național în gestionarea resurselor financiare, drept dovadă faptul că aprobarea bugetelor acestor entități revine executivului: art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 1/2007 privind aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale unităților din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și a autorităților publice centrale statuează că „ bugetele de venituri și cheltui eli ale unităților care primesc sume de la bugetul de stat și cele ale unităților monitorizate în baza prevederilor art. 11 din Ordonanța de urgenta a G. nr. 7. privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, aprobată cu modificări prin nr. 5., cu completările ulterioare, se
aproba prin ordin comun al ministru lui de resort, mini strului finanțelor p ublice și al ministrului muncii, solidarității sociale și f amiliei, cu respectareaprevederilor legale în vigoare";.
Drept urmare, limitările impuse prin hotărâri de guvern, în sensul celor arătate mai sus, prin condiționarea de a se încadra în suma anuală corespunzătoare bonusurilor cuprinse în fondul de salarii aprobat, apar ca imperative, deci opozabile nu doar angajatorului, ci și angajaților, cu putere de lege.
Nu se poate vorbi deci despre o obligativitate a contractului colectiv de muncă care să depășească puterea obligatorie a legii, fiind de la sine înțeles, în cazul acestor angajatori și deci a angajaților lor, o condiționare a îndeplinirii obligațiilor contractuale de încadrarea în veniturile aprobate prin buget. T. pentru că statul este, în cazul acestui angajator, acționar majoritar, fiind implicate deci în derularea raporturilor de drept dintre angajator și angajat, finanțele publice, este implicită obligativitatea respectării normelor financiare și mai ales, a principiului proporționalității dintre câștigul salarial și productivitatea muncii, statuat de altfel explicit în dispozițiile legale mai sus enunțate.
În acest sens, mă raportez la dispozițiile art. 981 Cod civil, conform cărora clauzele obișnuite într-un contract se subînțeleg, deși nu sunt exprese într-însul.
De altfel, acest principiu, al proporționalității dintre câștigul salarial și productivitatea muncii dintre este strâns legat, în aprecierea mea, de principiul bunei credințe în derularea raporturilor de muncă, fiind greu de acceptat admisibilitatea cererii de acordare a unor sume care nu au corespondent în rezultatele muncii, sens în care sunt dispozițiile art. 10 și 154 Codul muncii, unde se arată: „contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoana fizică, denumită salariat, se obligă să presteze muncă pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu";. „Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani";.
În mod evident, în cazul unui angajator care să nu implice, ca acționar majoritar, statul, această proporționalitate se poate asigura în mod mult mai simplu, prin măsuri mai operative și mai puțin restricționate decât în cazul unui angajator de anvergura celui în litigiu, care este ținut să își limiteze eventualele măsuri de reducere a cheltuielilor salariale din considerente ce țin totodată de politica statului în materie de protecție socială.
În speță, s-a probat, prin depunerea bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate aferente anilor 2007 și 2008, faptul că acestea nu au permis acordarea acestor salarii suplimentare.
Cât despre anul 2009, se arată în recurs că situația a fost aceeași, fiind înregistrată pierdere iar bugetul nefiind aprobat.
Acestea sunt considerentele pentru care apreciez întemeiat recursul formulat, cu consecința modificării sentinței în sensul respingerii acțiunii, în baza art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
JUDECĂTOR,
I. T.
Red., dact. I.T. (...)
| ← Decizia civilă nr. 948/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 75/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
