Decizia civilă nr. 182/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 182/R/2011
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. L. T. JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC OMV P. SA împotriva sentinței civile nr. 2280 din 24 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanții intimați S. A., D. M., N. I., N. M., M. P., S. A., P. V., T. R., V. V., A. V., H. M., H. I., A. I., O. A., H. A., G. D., L. A., V. A., H. M., M. L., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente, av. F. Ana-M., lipsă fiind reclamanții recurenți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamanților recurenți și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 10 ianuarie
2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosarul cauzei din partea reclamanților intimați, prin reprezentant, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, iar la data de 18 ianuarie 2011, tot prin serviciul de registratură al instanței a depus o cerere prin care solicită judecarea în lipsă.
Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantei pârâtei recurente, care precizează instanței că nu mai susține cerere privind suspendarea executării și că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii pentru motivele invocate prin memoriul de recurs. F. cheltuieli de judecată.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 2280 din 24 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții S. A., D. M., N. I., N. M., M. P., S. A., P. V., T. R., V. V., A. V., O. I., A. I., O. A., H. A., G. D.,
L. A., V. A. și M. L. în contradictoriu cu pârâta SC P. SA membră OMV GRUP.
S-a constatat renunțarea la judecată a reclamantului H. M.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul H. M., ca neîntemeiată. Pârâta a fost obligată să plătească în favoarea reclamanților S. A., D. M., N.
I., N. M., M. P., S. A., P. V., T. R., V. V., A. V., O. I., A. I., O. A., H. A., G. D., L. A.,
V. A. și M. L. suma reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă pe anul 2006, sumă care se va actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanții S. A., D. M., N. I., N. M., M. P., S. A., P. V., T. R., V. V., A. V., O. I., A. I., O. A., H. A., G. D., L. A., V. A., M. L. au fost angajați ai pârâtei, contractele individuale de muncă ale acestora încetând în luna aprilie 2007, ca urmare concedierii colective efectuate de pârâtă.
P. art. 170 din C.C.M. la nivelul de ramură aplicabil pârâtei, cu ocazia unor evenimente anuale: Paști, Ziua Petrolistului, Crăciun și în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă- iarnă, salariații vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum minim de un salariu pe agent economic, calculat la data evenimentului.
Pârâta nu a făcut dovada că începând cu luna noiembrie 2006 până în prezent a plătit ajutorul de toamnă - iarnă reclamanților. P. art. 287 Codul muncii, în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului.
Nu s-au reținute susținerile pârâtei potrivit cărora aceste drepturi au fost incluse în salariul de bază, având în vedere că pârâta nu a făcut dovada aplicării efective a dispoziției din art. 168 al. 3 din CCM P. SA, potrivit căreia începând cu data de (...), suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă va fi introdusă în salariul de bază. În lipsa dovezii punerii în executare de către pârâtă a acestor dispoziții contractuale, pârâta este în continuare ținută la executarea obligațiilor sale.
P. art. 238 alin 1 din Codul muncii și art.8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar potrivit art. 243 al. 1 din C. muncii, executarea contractului colectiv de muncă, indiferent de nivelul acestuia, este obligatorie.
Reclamanții nu au beneficiat de adaosul la salariu reprezentat de sumele aferente aprovizionării de toamnă - iarnă pentru anul 2006, iar în ceea ce privește anul 2007, reclamanții nu au dreptul la plata acestei sume deoarece, așa cum s-a reținut mai sus, raportul de muncă al acestora a încetat în luna aprilie 2007.
Reclamantul H. M. nu a făcut dovada că a fost salariat al pârâtei până în toamna anului 2006, ultima mențiune din carnetul său de muncă datând din
(...), astfel că acesta nu este îndreptățit la acordarea adaosurilor salariale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC OMV P. SA solicitând, modificarea sentinței în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, s-a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor procesuale și de drept material, deoarece acțiunea reclamanților este prescrisă, motiv pentru care solicită aplicarea prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Art. 176 din CCM R. este plasat în C. V. intitulat "Protecția socială a salariaților", capitol ce cuprinde reglementări distincte de cele referitoare la salarizare, și care sunt incluse în cadrul unui alt capitol, C. VI, intitulat "Salarizarea" .
Sumele acordate cu acest titlu sunt determinate de nevoia specială în care se găsește persoana căreia i se acordă și nu reprezintă contraprestația efectivă a muncii, așa cum o reprezintă de fapt salariul. Dispozițiile art. 154 din Codul Muncii arată că "salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă", iar acest ajutor nu reprezintă o contraprestație a muncii salariatului.
Prin urmare, ajutorul care face obiectul cererii reclamantei nu este un salariu și nu este un drept salarial din categoria celor prevăzute în C. VI. EI este un drept distinct, de o altă natură juridică, reglementat în alt capitol, în C. V. - la categoria măsurilor ce vizează protecția socială a salariaților.
Acțiunea reclamanților intimați este o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale, venituri cerute în temeiul unui Contract Colectiv de M. la nivel de R. (CCM R.) - ceea ce este evident, reclamanții nu invocă decât art. 176 din CCM R., nu contractul individual de muncă.
Față de cele de mai sus, consideră că acțiunea reclamanților este prescrisă, fiind incidente prevederile art. 283 lit. e) C. muncii, adică termenul de prescripție este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Raportat la termenul de prescripție aplicabil în speță - 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, cererea reclamanților este prescrisă pentru că termenul de prescripție extinctivă s-a împlinit în luna aprilie 2006.
Cu privire la lipsa calității procesuale active a reclamanților arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor procesuale
și de drept material, deoarece reclamanții, neavând un drept subiectiv, nu au calitate procesuală activă, motiv pentru care solicită aplicarea prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimații nu au calitate procesuală activă, deoarece protecția unui drept subiectiv se poate realiza doar în măsura în care acest drept nu a fost respectat sau a fost nesocotit.
În speță, reclamanții își precizează creanța pretinsă prin invocarea art. 176
CCM R. - limitat însă la alin. 1, 2 și 3. Această limitare este nelegală, întrucât art. 176 CCM R. instituie o reglementare unitară a adaosurilor la salariu - ca măsură de protecție socială.
În continuarea alin. 1 și 2, art. 176 CCM R. prevede următoarele:
3) Condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare.
(4) Cu minimum 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă oricare din adaosuri vor începe negocierile cu organizațiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă.
(5) În contractele colective de muncă încheiate la nivel inferioare pot fi stabilite, cu ocazia altor evenimente, și alte facilități sub forma de adausuri, stimulente, etc.
(6) Fiecare din adausurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază ".
A.. 1 și 2, invocate de intimați nu pot fi disociate de alin. 3 și următoarele din art. 176 CCM R., alineat pe care deși îl citează instanța în cuprinsul sentinței, aceasta nu o ia în considerare la soluționarea fondului pricinii.
Negocieri nu au mai existat începând cu anul 1999. Sindicatul nu a mai solicitat patronatului inițierea unor negocieri pe tema acordării distincte (conform alin. 1 și 2 din art. 176 CCM R.) a venitului anual în luna octombrie pentru "aprovizionare de toamnă-iarnă", datorită faptului că acest venit a fost introdus, din martie 1998, în salariul de bază al fiecărui salariat P. - majorat ori de câte ori salariul de bază a fost majorat - și în acest mod dreptul pe care îl invocă intimații s-a stins prin executarea de către recurentă a obligației corelative dreptului invocat.
Cu privire la netemeinicia acțiunii reclamanților arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material, deoarece reclamanții primesc sume de bani care i-au fost deja achitate, validând prin conținutul hotărârii o îmbogățire fără justă cauză, și obligând recurenta la o plată nedatorată, motiv pentru care solicită a se aplică prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Reclamanții au primit drepturile care fac obiectul prezentului litigiu și deci nu numai că nu justifică interes în promovarea prezentei cauze, dar acesta nu a suferit niciun prejudiciu.
Înscrisurile depuse în probațiune la dosarul primei instanțe demonstrează că această suplimentare salarială a fost inclusă în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1998 și a fost plătită până în prezent.
În acest context, este mai mult decât evident că dreptul pe care îl invocă reclamanții s-a stins prin executarea obligației corelative de către recurenta, prin modalitatea agreată de către părți (și anume introducerea suplimentării bănești în salariul de bază al fiecărui salariat). Neevidențierea ei distinctă nu înseamnă că ea nu a fost acordată, iar promovarea de către reclamanți a acțiunii având un astfel de obiect este o dovadă de abuz de drept și de rea credință.
Reclamanții prin întâmpinare (f.35-36) au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate cu obligarea recurentei la cheltuieli de judecată.
Analizând actele dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, Curteareține următoarele:
În privința motivului de recurs referitor la excepția prescripției drepturilor reprezentând suplimentarea toamnă-iarnă, Curtea constată că potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 din C.muncii „cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
P. alineatului 2 al aceluiași articol „în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. 1, termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.";
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin. 1 din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. 1 lit. a) - d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e) din Codul muncii.
În consecință, întrucât acțiunea reclamanților a fost înregistrată la data de (...) și se referă la obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente anului 2006, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești și a apreciat ca fiind formulată în termen cererea de chemare în judecată.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la lipsa calității procesuale active a reclamanților, Curtea constată ca fiind legală soluția pronunțată de prima instanță în sensul respingerii acestei excepții. Astfel criticile aduse de recurentă în acest sens se impun a fi respinse, deoarece pretențiile reclamantei au ca fundament contractul individual de muncă încheiat între părți, astfel încâtnu se poate face abstracție de raporturile de muncă existente, raporturi care conferă calitate procesuală reclamanților.
În privința criticilor aduse pe fondul cauzei, Curtea reține că art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii prevede că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă.
Prin Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2000 înregistrat la M. sub nr.
53346/06/(...), prelungit prin acte adiționale succesive, actul adițional nr.
430/(...) și Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2006, înregistrat la M. sub nr.
288/02/(...), s-a prevăzut la art. 176 alin. 1 „că în luna octombrie (pentruaprovizionarea de toamnă - iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă";.
P. art. 241 alin. 1 din Codul muncii și art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind Contractul colectiv de muncă, clauzele contractelor colective produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul.
Chiar dacă la nivel de P. există un contract colectiv de muncă, legal încheiat între partenerii sociali P. SA și FSLI P., aplicabil, care nu cuprinde clauzele de natura celor solicitate de reclamanți, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 176 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, deoarece potrivit articolului 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură.
Recurenta nu a contestat existența drepturilor solicitate, ci chiar îl recunoaște, însă susține că au fost inclus în salariul de bază în anul 1998.
Pârâta nu a probat nici faptul că începând cu data de 1998 suplimentările toamnă - iarnă solicitate ar fi fost incluse în salariile de bază, conform art. 168 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității P., întrucât nu a depus la dosar un act adițional în acest sens, așa cum prevedea chiar textul art. 168 alin. 3, din Contractului colectiv de muncă la nivel P. pentru anul 1997.
Pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor cuvenite pentru anul 2006
Atâta timp cât înscrierile din carnetul de muncă al reclamanților nu constată cu certitudine creșteri salariale ca urmare a includerii suplimentării salariale toamna - iarnă, deci cât timp explicitarea acestor creșteri salariale nu este indubitabil formulată pentru a face neîntemeiată cererea, Curtea consideră că nu a fost făcută proba de către angajator a susținerilor pe care își fundamentează apărarea.
Ca atare, nefiind probată includerea beneficiilor în salariul de bază, chiar în ipoteza în care contractele colective de muncă ulterioare anului 1997, încheiate la nivel de unitate, nu au mai prevăzut acordarea acestuia, obligativitatea acordării lui a subzistat față de dispozițiile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură. Dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, nu instituie doar o invitație la negociere în cadrul demersurilor pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel inferior, ci un drept în sine.
Textul art. 176 alin. 3 din contract colectiv de muncă la nivelul ramurii nu stipulează o condiție de care să depindă nașterea dreptului, ci o contextualizare a modalității în care se va pune în executare obligația.
Având în vedere dispozițiile art. 287 din Codul Muncii, care prevăd că, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale solicitate de reclamanți, în calitate deangajați, Curtea constată că reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de drepturile suplimentare salariale solicitate.
Întrucât drepturile obținute de reclamanți sunt consecința unui act juridic
- contractul colectiv de muncă aplicabil ambelor părți, nu poate fi vorba de o îmbogățire fără just temei, criticile recurentei fiind nefondate și sub acest aspect, deoarece îmbogățirea fără justă cauză presupune mărirea patrimoniul unei persoane în detrimentul patrimoniului altei persoane în absența oricărui raport juridic. De asemenea, nu suntem nici în prezența unei plăți nedatorate, deoarece obligarea pârâtei la plata suplimentarii toamnă - iarna nu s-a făcut din eroare sau în lipsa unei cauze, astfel încât nici aceste critici nu sunt de natură să conducă la modificarea soluției adoptate de prima instanță.
Față de considerentele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 al. 1
C.proc.civ. va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantă și de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de SC OMV P. SA împotriva sentinței civile nr. 2280 din 24 iunie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G . L. T. S.-C. B. I.-R. M.
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud.fond:P. I.; E.,B.
G. C.
GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 75/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2761/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
