Decizia civilă nr. 75/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 75/R/2011
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M. JUDECĂTORI: G. L. T.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 4233 din 27 mai 2010, pronunțată de T. B.-N., în dosar nr.
(...), privind și pe reclamanta intimată Ș. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtului recurent, av. Moroșan N. și reprezentantul reclamantei intimate, av.
M. A., lipsă fiind reclamanta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reprezentanții părților depun la dosarul cauzei facturi reprezentând plata onorariilor avocațiale și arată că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii, în principal ca fiind prescrisă, iar în subsidiar ca nefondată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs, conform chitanțelor de la dosar. În susținerea recursului arată că termenul de prescripție este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă și a unor clauze ale acestuia, astfel că se impune admiterea excepției prescripției acțiunii. Și pe fond hotărârea este nelegală și netemeinică, suplimentările salariale fiind incluse în salariul de bază astfel cum rezultă din prevederile art. 168 alin. 3 din CCM pe anul 1997.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, motivat pe faptul că termenul de prescripție este de 3 ani potrivit art. 166 și art. 283 alin.
1 lit. c Codul muncii, fiind vorba despre un drept de care reclamanta ar fi trebuie să beneficieze în anul 2007. Nu s-a făcut nici o dovadă în sensul majorărilor salariale prin introducerea în salariul de bază a primelor solicitate, majorarea generală a salariilor prevăzută de art. 128 alin. 6 din CCM 2005-
2007, neputând echivala cu includerea suplimentărilor salariale în salariul de bază, fiind vorba de două aspecte distincte. Solicită cheltuieli de judecată conform chitanțelor de la dosar. D. practică judiciară.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 4233 din 27 mai 2010 pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...) s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC O. P. SA B.
S-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanta Ș. M. împotriva pârâtei SC O. P. SA B. și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2000 lei, cu titlu de drepturi bănești reprezentând suplimentările salariale pentru sărbătoarea de C. din anul 2007 și dobânda legală aferentă acestei sume calculată începând cu data promovării acțiunii și până la data plății efective, suma de 238 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
S-a respins cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale începând cu data scadenței și data promovării acțiunii.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că excepția prescrierii dreptului la acțiune este nefondată în considerarea dispozițiilor art.283 alin.1 lit.";c"; din Legea 53/2003, potrivit cărora cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. A. în vedere calificarea prezentului litigiu ca și un conflict de drepturi care are ca obiect neplata drepturilor salariale stabilite prin contracte colective de muncă la nivel de unitate și văzând și disp. art.166 alin.1 din L.53/2003, tribunalul a apreciat că obiectul acțiunii formulate de reclamantă nu îl constituie un interes colectiv al salariaților astfel că dreptul său material la acțiune nu este susceptibil de a fi prescris în termen de 6 luni de la neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. Obiectul acțiunii se circumscrie dispozițiilor legale care instituie un termen de prescripție de trei ani pentru acțiunile prin care se solicită plata drepturilor salariale și cum acțiunea a fost înregistrată înlăuntrul acestui termen, excepția invocată este nefondată, motiv pentru care va fi respinsă.
Pe fondul cauzei, având în vedere actele depuse la dosar, respectiv contractele colective de muncă pentru anii 2003 - 2007, actele adiționale la contractul colectiv de muncă, adresa nr. 504/2007 emisă de P. SA, s-a stabilit că aceasta este fondată, astfel că a fost admisă în parte, cu consecința obligării pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentările salariale pentru sărbătoarea de C., în cuantum de 2000 lei și dobânda legală aferentă acestei sume calculată începând cu data promovării acțiunii și până la data plății efective.
În acest sens, s-a reținut că prin CCM nr. 8080 din (...), modificat succesiv la începutul fiecărui an, în favoarea angajaților pârâtei s-au prevăzut, în art. 168, drepturi salariale suplimentare pentru sărbătorile de P. și C., în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP P. SA
Prin actul adițional din 25 februarie 2003 s-a prevăzut că „. anul 2003"; aceste suplimentări salariale vor fi incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Această mențiune a fost reiterată și în contractul colectiv de muncă valabil pe anul 2004.
În actele adiționale din 2005, conținutul aliniatului 2 al art.168 a fost din nou modificat în sensul că în loc de expresia „. anul 2003"; suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază, s-a folosit expresia „în anul 2003"; suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază.
Această expresie se regăsește și în C. colectiv de muncă valabil pentru anii 2006 și 2007.
În acest context, pârâta susține că în anul 2003 suplimentările salariale pentru P. și C. au fost incluse în salariul de bază și au fost încasate, invocândîn apărare și Decizia Comisiei Paritare, de interpretare a clauzelor art.168 alin.2 din CCM, interpretare survenită abia după ce angajații pârâtei au solicitat plata acestor drepturi.
Potrivit aceluiași CCM, salariații SNP P. SA beneficiază anual de o creștere procentuală a salariilor de bază, creștere prevăzută în art.128.
Prevederile art.31 din Legea nr.130/1996 dispun că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică,în scris,organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară, potrivit convenției părților. În acest sens, contractul colectiv de muncă poate fi modificat de părți doar pe parcursul executării lui, interpretarea conținutului unei clauze urmând să își producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
În cauză, astfel cum rezultă din situația de fapt, înscrisurile depuse au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art.168 alin.1 și 2 din C. C. de M. la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și în totală contradicție cu textul legii. S-a reținut astfel că interpretarea clauzei peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art.31 din Legea nr.130/1996- prin acte neînregistrate la D. T. de M. - nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al clauzei invocate.
Cum pârâta nu a probat faptul că în anul 2003 s-au executat efectiv dispozițiile art.168 alin.2 din CCM, respectiv că într-adevăr suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază ,susținerile pârâtei în sensul că în anii (...) și 2007 nu se mai impunea acordarea separată a acestor suplimentări ( cu ocazia fiecărui eveniment) nu sunt întemeiate.
A. în vedere dispozițiile art.287 din Codul Muncii care prevede că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale suplimentare solicitate de reclamantă
,instanța a constatat că reclamanta, în calitate de fostă angajată a pârâtei, este îndreptățită să beneficieze de drepturile suplimentare salariale solicitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC O. P. SA solicitândmodificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii promovate de reclamanta.
În motivarea recursului s-a arătat că statuările instanței de fond în sensul că excepția prescripției dreptului la acțiune este nefondată, dată cu interpretarea greșită a legii.
Astfel, prin art.176 din C. colectiv de munca pe ramura s-a prevăzut că "salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă". Prin acest articol, părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă au definit c/valoarea aprovizionării acordate salariatului ca un adaos, excluzând orice posibilă interpretare că ar fi asimilată unui drept salarial.
In condițiile în care s-ar fi dorit ca aprovizionarea de toamna - iarna să fie reglementată ca drept salarial atunci ar fi fost cuprinsă la capitolul din C. C. de M. referitor la salarizare, ori părțile contractante au definit aprovizionarea la un capitol separat care privește protecția salariatului.
Pe cale de consecința, din modalitatea de redactare a acestui articol rezultă, fără echivoc, că aprovizionarea de toamnă - iarnă pretinsă de reclamant (a) nu este un drept de natura salarială în sensul dispozițiilor art.154 și urm. din Codul Muncii și fiind introdus printr-o clauză a contractului colectiv de muncă, face aplicabile dispozițiile art.283 alin.l lit."e"din Codul muncii potrivit cărora "termenul de prescripție este de 6 luni dela data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă și a unor clauze ale acestuia ".
In aceste condiții apreciază că se impune admiterea excepției și pe cale de consecință respingerea acțiunii reclamantei ca fiind prescrisă.
Arată că și pe fond hotărârea recurată este nelegală și netemeinică. Statuările instanței fondului în sensul că suplimentările salariale privind aprovizionarea de toamnă nu ar fi fost incluse în salariul de bază sunt consecința unei interpretări greșite a probelor administrate în cauză.
Așa cum rezultă din art.168 alin.3 din C. C. de M. pe anul 1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract. Potrivit acestui text, indiferent de conținutul actului adițional, părțile au convenit ca această suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă să fie inclusă în salariul de bază. Ulterior, prin actele adiționale a fost stabilit doar cuantumul despăgubirii acordate și nu modul în care s-a acordat. In acest sens sunt dispozițiile art.176 din CCM din anul 2008, potrivit cărora, ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin C.. Prin urmare începând cu anul 1997 prezentul articol a rămas fără obiect având în vedere faptul că acest ajutor nu se mai acorda salariaților fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când P. si FSLI vor conveni altfel.
In aceste condiții reclamanta nu poate solicita plata acestei suplimentări salariale atâta vreme cât ea a fost introdusă în salariul de bază și încasată.
Statuările instanței în sensul că prin C. C. de M. la nivel de ramură și prin A. adițional depuse la dosarul cauzei s-ar fi stabilit plata separată a suplimentarilor salariale pentru aprovizionarea de toamnă -iarnă sunt nefondate.
Arată că prin C. C. de M. pe anul 1997 încheiat între P. și salariați această suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă a fost introdusă în salariul de bază. In acest sens sunt dispozițiile art.168 alin.3 din
CCM.
Statuările instanței fondului în sensul că modificarea clauzelor contractului de muncă s-ar fi făcut peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art.31 din Legea nr.130/1996, sunt consecința unei interpretări greșite a probelor administrate în cauză.
In primul rând precizează ca, actele adiționale la CCM la nivel de ramură nu au modificat conținutul art.176 și nu puteau modifica CCM încheiat între
P. și salariații săi. Prin aceste acte adiționale au fost interpretate dispozițiile art.168 alin.l și 2 din CCM la nivel de unitate. In acest sens sunt și dispoz.art.168 din CCM, potrivit cărora, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract.
O altă critică pe care o aduce hotărârii instanței fondului este și aceea că, deși a invocat dispozițiile art.176 din CCM și în special dispozițiile cuprinse în alin.6 din acest articol potrivit cărora aceste suplimentări salariale sunt incluse în salariul de bază, instanța omite să le aibă în vedere la pronunțarea hotărârii.
Statuările instanței fondului în sensul că pârâta nu a făcut dovada că în anul 2003 s-au executat efectiv dispozițiile art.168 alin.2 din CCM, sunt consecința unei interpretări greșite a probelor administrate în cauză.
Prin adresa nr.2142/1998 se confirmă executarea acordului de voință alpărților menționat în art.168 din CCM P. SA pentru anul 1997, acord prin care se stabilește că începând cu anul 1998, pentru viitor, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi inclusă în salariul de baza.
Reclamanta S. M. prin întâmpinare(f.26-31) a solicitat respingerearecursului ca netemeinic și nelegal.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A.constată următoarele:
Referitor la prescrierea acțiunii, respectiv termenul în care trebuia formulată acțiunea, Curtea reține că potrivit art. 283 alin.(1) din Codul muncii
„Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin. 1 C. muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin.
1 lit. a) - d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) C. muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) C. muncii.
În consecință, întrucât acțiunea reclamantei a fost înregistrată în (...) și se referă la obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente anului 2007, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției invocată de recurentă.
Referitor la motivele de recurs care privesc fondul cauzei, se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 168 alin. 1 din Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2003 - 2007 salariații SNP P. SA vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe SNP P. SA, stabilirea valorii concrete, modalitățile de acordare, condițiile și criteriile și beneficiarii urmând să fie stabilite prin negociere între FSLI P. și patronat.
În contractul colectiv de muncă pe anul 2004, la art. 168 alin. 2 s-a prevăzut că „. anul 2003, suplimentările de la alin. (1) vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat";, iar în contractele colective de muncă valabile pentru anii (...), la art. 168 alin. 2 s-a menționat că „în anul 2003 suplimentările salariale de la aliniatul 1 al prezentului articol au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat";.
În raport de prevederile acestui aliniat Curtea reține că aceasta a reprezentat o modalitate concretă de acordare a suplimentărilor salariale valabilă pentru anul 2003.
Așa cum în mod judicios a reținut și prima instanță, includerea acestei de C., în salariul de bază în anul 2003 nu înseamnă că pârâta ar fi făcut plata acestor drepturi și în anii 2004-2007. În caz contrar, dispozițiile alin. 1 din art. 168 menționat anterior ar fi inutile, întrucât ar prevedea o obligație care a fost executată încă din anul 2003.
În ceea ce privește criticile din cererea de recurs privitoare la greșita acordare a drepturilor reprezentând aprovizionarea toamnă - iarnă, Curtea constată că nu au legătură cu obiectul cauzei și drept urmare vor fi înlăturate.
A. în vedere aceste considerente și reținând că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., invocat de recurentă, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
În temeiul art. 274 C.proc.civ. va obliga pe recurentă să plătească intimatei S. M. suma de 868 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 4233 din (...) a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei S. M. suma de 868 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
G. C.
GREFIER R ed.S.C.B. Dact.Sz.M./2 ex. (...)
Jud.fond.C. I./I. S.
← Decizia civilă nr. 669/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 182/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|