Decizia civilă nr. 686/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 686/R/2011
Ședința publică din data de 22 februarie 2011
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M.
JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER: N. N.
Pe rol fiind recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. B. - N. împotriva sentinței civile nr.
4. din(...) pronunțată în dosar nr. (...) al Tribunalului B. - N., privind și pe reclamanta M. I. precum și pe pârâții C. N. „. M. B., C. LOCAL AL M. B. și P. M. B., având ca obiect calcul drepturi salariale - L. 2..
La apelul nominal făcută în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 21 februarie 2011 doamna judecător I. T., membru al completului de judecată 2R, a formulat cerere de abținere de la soluționarea prezentei cauze, cerere care a fost respinsă la aceeași dată în ședința camerei de consiliu.
Constatându-se că prin întâmpinarea înregistrată la (...), reclamanta intimată prin U. J. a S. L. din Î. B. a solicitat judecata în temeiul art. 242 alin.2
C.proc.civ., Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la doar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4. din (...) a Tribunalului B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local al municipiului B. și P. municipiului B.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul/a M. I., prin U. J. A S. L. DIN Î. B.-N. împotriva pârâților C. N. „. M. B., C. LOCAL AL M. B. și P. M. B., ca fiind întemeiată și în consecință a fost obligat pârâtul C. N. „. M. B. să calculeze și să plătească reclamantului/ei drepturile salariale restante din aplicarea dispozițiilor L. nr.2., reprezentând diferența dintre salariul efectiv încasat și cel datorat în conformitate cu prevederile L. nr.2., cu începere din data de 1 octombrie 2008 și până la 31 decembrie 2009, sume actualizate cu indicele inflației la data plății efective; a fost obligat C. LOCAL AL M. B. și P. M.
B. să aloce pârâtului C. N. „. M. B. fondurile necesare plății sumelor restante datorate; a fost obligat pârâtul C. N. „. M. B. să plătească reclamantului/ei 30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E., C., T. și S. și în consecință s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. local al municipiului B. și P. municipiului B.împotriva M. E., C., T. și S., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. local al municipiului B. și P. municipiului B. împotriva M. F. P., reprezentat prin D. G. a F. P. B.-N. și în consecință a fost obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să vireze pârâților P. municipiului B. și C. local al municipiului B. sumele necesare plății drepturilor bănești ale reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul/a face parte din rândul personalului didactic din învățământul preuniversitar și, în perioada 1 octombrie 2008 - 31 decembrie 2009, a funcționat în cadrul pârâtei de rând 1, unitate școlară de învățământ, cu personalitate juridică, salarizarea sa fiind reglementată de dispozițiile L. nr. 1., modificate și completate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8., act normativ care a stabilit că salariul de bază se determină pe baza următoarelor elemente: 1. valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, care se stabilește anual prin hotărâre de G. și 2. coeficientul de multiplicare specific în raport de funcție, de nivelul studiilor și de vechimea în învățământ, prevăzut în anexele, parte integrantă a ordonanței.
Anexele au cunoscut modificări succesive, urmare a creșterii anuale a valorii coeficientului de multiplicare 1,000 și a modificării coeficienților de multiplicare pentru funcțiile didactice, modificări realizate printre alte acte normative și în baza Ordonanței G. nr. 15/2008. Această ordonanță a fost aprobată cu modificări prin L. nr. 2., act normativ conform căruia începând cu
1 octombrie 2008 salariile personalului didactic din învățământul preuniversitar, a personalului cu funcții didactice auxiliare din învățământ au cunoscut o creștere semnificativă, urmare a majorării valorii coeficientului de multiplicare.
Astfel, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ valoarea coeficientului de multiplicare pe perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 a crescut la valoarea de 400 lei față de 291,678 lei, creșterea fiind de 37%, așa cum rezultă din preambulul Ordonanței de urgență a G. nr. 1..
Motivat de faptul că asemenea majorări salariale au un puternic impact negativ asupra economiei românești, prin acte normative succesive s-a încercat contracararea măsurilor de politică legislativă adoptate prin L. nr. 2., inițial prin OUG nr.1., ce prevedea o scădere a valorii coeficientului de multiplicare la
299,933 lei personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ, abrogându-se expres valoarea acordată prin L. nr. 2., ordonanță declarată neconstituțională, prin decizia C. C. nr. 1., fiind ulterior și respinsă prin L. nr. 5. .
În luna noiembrie 2008 se adoptă și intră în vigoare OUG nr. 1., aplicabilă până la 31 decembrie 2008, apoi OUG nr.1/2009 cu aplicabilitate începând cu 1 ianuarie 2009, apoi OUG nr. 3. și OUG nr.4..
Având în vedere faptul că toate actele normative de după adoptarea L. nr.
2. și până la apariția OUG nr. 3. au fost declarate neconstituționale prin D. C. C. nr. 1., nr. 8., nr. 9. și nr. 9., dispozițiile L. nr. 2. sunt aplicabile fără nici un dubiu pe perioada 1 octombrie 2008 - 1 aprilie 2009.
La data de 1 aprilie 2009 a fost adoptată și a intrat în vigoare OUG nr. 3., privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, prevăzându-se la art. 2 al acestui act normativ modificarea și completarea art. 11 lit. a din OG nr. 15/2008 în sensul că, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ, pe perioada 1 - 30 aprilie 2009 valoarea coeficientului de multiplicare este de 299,933 lei, iar pe perioada 1 mai - 31 august 2009 s-aprevăzut o creștere a salariilor de bază cu o treime din creșterea salariilor de bază obținute prin aplicarea coeficienților de multiplicare și a valorii coeficientului de multiplicare 1,000 de 299,933 lei.
Ulterior, la data de 30 aprilie 2009 s-a publicat OUG nr. 4. care, în art. 2, prevedea că valoarea coeficientului de multiplicare, pentru perioada 1 mai - 31 decembrie 2009, este de 299,933 lei pentru funcțiile didactice din învățământul preuniversitar și pentru cele didactice auxiliare și, începând cu data de 1 mai 2009 s-au aplicat prevederile acestei ordonanțe, act normativ care, prin art. 3, a abrogat prevederile art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3..
Este real faptul că prin decizia nr. 1. pronunțată la data de 4 februarie
2010 Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a OUG nr. 3. și nr. 4., însă instanța constituțională a reținut inadmisibilitatea excepției pe considerentul că la data pronunțării deciziei actele normative a căror neconstituționalitate s-a invocat nu mai erau în vigoare, fiind abrogate prin L. nr. 3..
Prin urmare, judecătorul constituțional nu s-a pronunțat pe fondul excepției, nu a reținut, așa cum rezultă din motivarea deciziei, că ordonanțele mai sus menționate sunt conforme cu Constituția, ci dimpotrivă, nu a examinat constituționalitatea în baza dispozițiilor art. 29 alin. 1 din L. nr.
47/1992 de organizare și funcționare a C. C., text conform căruia Curtea
Constituțională se pronunță asupra neconstituționalității legilor și ordonanțelor în vigoare.
În aceste condiții, instanța de judecată învestită cu soluționarea prezentului litigiu este chemată să analizeze în ce măsură dispozițiile celor două ordonanțe de urgență pot fi sau nu aplicate în condițiile declarării neconstituționalității prevederilor art. I pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1..
În această examinare instanța reține că art. 11 alin. 1 lit. a, b, c din OG nr. 15/2008 a fost introdus prin art. I pct. 3 din OUG nr. 1. articol care a fost
„modificat și completat";, prin OUG nr. 3. iar prin OUG nr. 4., s-a abrogat art. 11 alin. 1 lit. b și c din O. G. nr. 15/2008 și anexele 1.1b, 1.2b, 2b, 3b și s-a modificat art. 11 alin. 1 lit. a1.
Or, prin deciziile C. C. nr. 842/(...) și nr. 9. s-a constatat tocmai neconstituționalitatea art. I pct. 3 din OUG nr. 1., adică dispoziția legală prin care se prevedea introducerea în cuprinsul Ordonanței G. nr. 15/2008 a noului articol 11 alin. 1.
Dat fiind faptul că art. 11 a fost introdus prin art. I pct. 3 din OUG nr. 1., constatată ca fiind neconstituțională, practic acest articol nu mai există, astfel că nu mai poate produce efecte.
Prin urmare, OUG nr. 3. și nr. 4. prin care se modifică art. I pct. 3 din
OUG nr. 1. declarat neconstituțional, nu pot produce efecte odată ce textul pe care îl modifică nu mai există.
Ca atare, nemaiexistând art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1., text ce reglementa cuantumul valorii coeficientului de multiplicare pentru tot anul
2009, dispozițiile art. 2 din OUG nr. 3. și nr. 4. ce prevăd modificarea unui articol ce nu mai este în ființă nu mai pot fi aplicate, cât timp textul legal de bază, pe care îl modifică sau îl completează nu mai există.
În aceste condiții, singurul act care, legal, poate sta la baza calculului drepturilor salariale ale personalului din învățământ este L. nr. 2., în forma în vigoare la data publicării sale.
Așa fiind, în baza considerentelor exprimate și a textelor legale anterior arătate, tribunalul a admis acțiunea și în consecință a obligat unitatea de învățământ să calculeze și să plătească reclamantului/ei drepturile salariale restante, rezultate din aplicarea dispozițiilor L. nr. 2., reprezentând diferențadintre salariul efectiv încasat și cel datorat în conformitate cu prevederile L. nr.
2., cu începere din data de 1 octombrie 2008 și până la 31 decembrie 2009.
Dată fiind neplata la timp a sumelor cuvenite în baza L. nr. 2., potrivit art.161 alin.4 din codul muncii, s-a dispus ca sumele să fie actualizate cu indicele inflației la data plății efective, pentru perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei sume și data plății efective.
Potrivit art.167 din L. nr.84/1995 și art. 1 alin. 3 din HG nr. 1618/2009, privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul
2010, finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
În consecință chiar dacă între reclamantă și pârâții C. LOCAL AL M. B. și
P. M. B. nu există raporturi de muncă, având în vedere că reclamanta a chemat în judecată pe acești pârâți pe calea acțiunii oblice, solicitând să aloce fonduri către unitatea de învățământ angajatoare, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acești pârâți a fost respinsă.
Cum C. LOCAL AL M. B. este entitatea din bugetul căreia se asigură finanțarea unității pârâte, iar P. M. B. este ordonatorul de credite, conform art. 63 alin. 4 lit. a din L. nr. 215/2001, republicată, aceștia au fost obligați să aloce fondurile necesare plății sumelor datorate reclamantei.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E.,
C., T. și S. a fost admisă.
Potrivit art. 167 alin. 17 din L. nr. 84/1995, republicată, de la bugetul de stat, prin bugetul M. E., C. T. și S. se asigură doar cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământul special expres enumerate la literele a - h, printre care nu sunt prevăzute și cheltuieli cu salariile cadrelor didactice sau al personalului didactic auxiliar. Având în vedere că acest minister nu finanțează învățământul preuniversitar, acesta nu justifică legitimare procesuală pasivă.
În consecință, cererea de chemare în judecată a acestui minister formulată de pârâții P. municipiului B. și C. local al municipiului B. a fost respinsă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, admiterea acestei excepții împiedicând analiza fondului cererii de chemare în garanție formulată.
Cererea de chemare în garanție formulată de pârâții P. municipiului B. și C. local al municipiului B. împotriva M. F. P., reprezentat prin D. G. a F. P. B.- N. a fost admisă, impunându-se obligarea chematului în garanție Ministerul
Finanțelor Publice să vireze pârâților P. municipiului B., C. local al municipiului B., sumele necesare plății drepturilor bănești ale reclamantului având în vedere că potrivit art. 167 alin. 1 din L. nr. 84/1995, republicată, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde potrivit alin. 2 al art. 167 finanțarea de bază și finanțarea complementară.
Finanțarea de bază, în care se includ și cheltuielile de personal (art. 167 alin. lit. a), se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Din cuprinsul textului art. 167 din L. nr. 84/1995, republicată rezultă doar că finanțarea unității de învățământ preuniversitar se face din fonduri alocate prin bugetul local și nu de la bugetul local.
Aceste fonduri necesare finanțării de bază a învățământului preuniversitar vin de la bugetul de stat.
Conform art. 1 alin. 3 din HG nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțarea cheltuielilor cu salariile se asigură prin bugetul local din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată. Repartizarea acestor sume pe unități administrativ-teritoriale se face conform art. 3 alin. 3 din HG nr. 1618/2009 prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B. Or, direcția generală a finanțelor publice nu este altceva decât reprezentantul M. F. P. în teritoriu.
În baza art.274 C.pr.civ. unitatea de învățământ a fost obligată să plătească reclamantului suma de 30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, conform chitanței și împuternicirii avocațiale aflate în dosar.
În baza art. 55 alin. 2 din L. nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F. P. B.-N. înnumele Ministerul Finanțelor Publice în baza mandatului nr.143348/(...), solicitând modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii intimatei - reclamante față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta invocă încălcarea și aplicarea greșită a legii, hotărârea necuprinzând motivele pe care se sprijină, respectiv cele prin care au fost înlăturate apărările acesteia, solicitând să se facă aplicațiunea art.304 și 3041 C.proc.civ.
Instanța de fond, în analiza cererii de chemare în garanție a M. F. P., a încălcat dispozițiile art.261 alin.(1), pct.5 C.pr.civ., întrucât sentința nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate apărările pârâtei.
Consideră că în mod greșit instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție formulată de către C. local și P. municipiului B. împotriva M. F. P., întrucât pe de o parte cererea ce chemare în garanție nu întrunește cerințele dispozițiile art.60-63 C.pr.civ., iar pe de altă parte, între chematul în garanție
Ministerul Finanțelor Publice și titularii cererii nu exista nici o obligație de dezdăunare.
Faptul că drepturile salariale pretinse de către reclamanta-intimată nu au fost acordate de către pârâții de rând 1-3 nu conferă nici uneia dintre părți vreo garanție din partea M. F. P. pentru sumele de bani ce ar trebui plătite reclamantei de către pârâții-intimați, sume ce își au suportul de drept izvorât dintr-un raport juridic de muncă.
Atât în doctrina juridică cât și în practica judiciara s-a statuat că cererea de chemare în garanție nu poate fi admisa în cadrul acțiunilor personale patrimoniale și nici în litigiile de muncă, întrucât raporturile de muncă există între instituția angajatoare (alta decât Ministerul Finanțelor Publice) și angajații acesteia (reclamanta din litigiu).
Mai mult, cererea de chemare în garanție nu are nici un suport juridic, titularii cererii de chemare în garanție neindicând temeiul de drept în baza căruia Ministerul Finanțelor Publice ar fi răspunzătoare pentru alocarea sumelor solicitate de către reclamantă.
Arată de asemenea că aceștia, C. local și P. municipiului B., în situația admiterii acțiunii reclamantului-intimat, au la îndemână pârghiile privind punerea în executare a hotărârii, în acest sens existând prevederile art.2 din O G nr.22 cu modificările și completările ulterioare care reglementează procedura de executare a obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul unui titlu executoriu, având obligația legală să dispună măsurile ce se impun pentru asigurarea în bugetele proprii (rectificări bugetare cu respectarea dispozițiilor legale) a sumelor de bani necesari plății drepturilor solicitate de către reclamantă.
Intimata reclamantă, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Apreciază intimata că sentința atacată este temeinică și legală, nefiind dat nici unul din motivele de casare sau de modificare a acesteia, prevăzute de art. 304 c.pr.civ. sau urmare a examinării cauzei sub toate aspectele în conformitate cu dispozițiile art. 3041 c.pr.civ..
S-a arătat în motivare că, potrivit art. 1 alin. 3 din H.G. nr. 1618/2009, finanțarea cheltuielilor cu salariile se asigură prin bugetul local din sumele defalcate din TVA, repartizarea acestor sume făcându-se prin decizie a directorului D. județene.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și aapărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 60 alin. 1 C. proc. civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire, art. 61 C. proc. civ. prevăzând că cererea trebuie făcută în condițiile de formă pentru cererea de chemare în judecată, de către pârât odată cu întâmpinarea, sau când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare, urmând ca, potrivit art. 63 alin. 1 C. proc. civ., cererea principală și cererea de chemare în garanție să se judece deodată.
Verificându-se în speță îndeplinirea acestor condiții de formă, Curtea constată că cererea de chemare în garanție a fost depusă în termen procedural, odată cu întâmpinarea și mai înainte de prima zi de înfățișare, cuprinzând toate elementele pe care trebuie să le îndeplinească cererea de chemare în judecată, conform art. 82-84 și art. 112 C. proc. civ..
Este știut faptul că cererea de chemare în garanție este justificată pe rațiunea că cel care transmite altuia un drept este obligat să-i garanteze folosul, sub toate formele, potrivit cu natura acelui drept, garanția putând să reiasă din lege sau dintr-un contract încheiat între părți. T., cererea de chemare în garanție este admisibilă și în cazul în care partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri. Or, obligația recurentului de garanție față de pârâții C. Local al M. B. și P. M. B., derivă din lege.
Din această perspectivă, coroborată cu faptul că prin sentința fondului recurentul nu a fost obligat direct către reclamant, Curtea constată că sunt vădit nefondate susținerile recurentului, conform cărora nu are nici o obligație de garanție în cauză.
Drept urmare, Curtea constată că este nefondată susținerea recurentului, în sensul că cererea de chemare în garanție nu îndeplinește condițiile art. 60-63 C. proc. civ. .
În ceea ce privește criticile din recurs, prin care se invocă practic lipsa calității procesuale pasive a recurentului, acestea sunt de asemenea nefondate.
Potrivit prevederilor art. 167 din L. nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
Ministerul Finanțelor Publice elaborează în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea M. F. P., proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 28 din L. nr. 500/2002, legea finanțelor publice, Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectului legii bugetului și a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite.
Prin urmare, rolul Ministerul Finanțelor Publice este acela de administrator al bugetului statului și, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.
Executarea plății drepturilor salariale este posibilă, printre altele, și de măsura în care recurentul își îndeplinește obligația de a cuprinde în proiectul legii bugetului sumele corespunzătoare cu această destinație, desigur în baza propunerilor ordonatorului principal de credite.
Ministerul Finanțelor Publice are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite acele sume care au fost prevăzute de legea bugetului de stat revenindu-i obligația de a elabora proiectul legii bugetului și a bugetului de stat în conformitate cu dispozițiile legale, ținând seama de sumele corespunzătoare drepturilor salariale acordate prin dispoziții legale speciale, în cazul de față L. nr. 2.
Atribuțiile direcției generale a finanțelor publice județene sunt reglementate de prevederile art. 40 din H.G. nr. (...), potrivit cărora „(1) după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. București, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, vor repartiza unităților administrativ- teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora. (2) Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. B. aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități. (3) După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv";, iar acestea nu sunt altceva decât reprezentantul M. F. P. în teritoriu.
Invocarea de către recurent a prevederilor O.G. nr. 22/2002 și a dispozițiilor OUG nr. 71/2009, excede obiectului cauzei și limitelor investirii instanței, astfel încât, prin prisma art. 129 alin. final C. proc. civ., Curtea va înlătura acest motiv de recurs, dat fiind că, în prezentul cadru procesual instanța nu a fost investită, de către pârâții care au formulat cererea de chemare în garanție, cu executarea silită a sentinței fondului. În faza de judecată a recursului nu pot fi invocate niciun fel de critici care vizează executarea silită propriu zisă a hotărârii și care eventual ar putea fi valorificate într-o etapă ulterioară pronunțării prezentei hotărâri.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței atacate.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. recurentul Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. B.-N., va fi obligat să plătească intimatei reclamante suma de 15 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 4. din (...) a Tribunalului B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei M. I. suma de 15 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 22 februarie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. C. G. C. M. I. T.
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond.C.N. și M.L.B.
N. N.
GREFIER,
| ← Decizia civilă nr. 1269/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3860/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
