Decizia civilă nr. 700/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 700/R/2011
Ședința publică din data de 23 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G. L. T.
S.-C. B.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. C. DE R. L. C. S. B. SA împotriva sentinței civile nr. 1448 din 24 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. ȘI I. AL M. F. D. R. DE L. S. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 15 februarie 2011, s-a depus la dosar, întâmpinare și împuternicire avocațială din partea reclamantei intimate, din care rezultă că s-a încheiat contractul de asistență juridică pentru reprezentare, motiv pentru care instanța lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea reprezentantului reclamantei intimate să se prezinte.
Constatând că întâmpinarea a fost depusă în termenul procedural,
Curtea apreciază că nu se impune comunicarea acesteia cu pârâta recurentă.
La a doua strigare a cauzei făcută la ora 14,19 la apelul nominal se constată lipsa părților.
Având în vedere că prin recursul formulat s-a solicitat judecarea în lipsă, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării.
C U R T E A P rin sentința civilă n. 1448 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș îndosarul nr. (...) s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune,invocată de pârâta S. C. de R. L. C. - S. B. SA.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul S. L. ȘI I. AL M. F. D. R.
DE L. S. M. în contradictoriu cu pârâta S. C. DE R. L. C. - S. B. SA.
Pârâta a fost obligată să acorde membrilor de sindicat A. Ion, B. I., C. I. D., F. I., I. V., M. Ș., P. I., P. D., P. I. I., P. I., P. V., Ș. V. A., T. Ion, T. V., pentru anii 2007, 2008 și 2009, câte un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat în raport de indicele de inflație la data plății efective.
Pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut în ceea ce privește excepția prescripției, ca cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de (...), iar drepturile salariale au fost solicitate pe anii
2007, 2008 și 2009, în interiorul termenului de prescripție de 3 ani.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2007-2008, încheiat la nivelul pârâtei, pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv și nu s-a făcut dovada că membrilor de sindicat reprezentați în cauză li s-ar fi aplicat vreuna dintre sancțiunile disciplinare sau că aceștia ar fi absentat nemotivat de la serviciu mai mult de o zi, respectiv o tură.
Acordarea salariului suplimentar este reglementată ca o obligație în sarcina angajatorului, iar nu ca o facultate a acestuia.
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c) din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Fiind un drept al salariaților reglementat prin contractul colectiv de muncă, exercițiul acestuia nu poate fi îngrădit de dificultățile financiare ale societății, care și-a asumat obligația de acordare a salariului suplimentar prin negocierea și semnarea contractului colectiv de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. C. DE R. L. C. S. B. SA solicitând desființarea sentinței atacată și pe fond respingerea acțiunii reclamantului ca fiind prescrisă, netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, s-a arătat că dreptul la acțiune al reclamantului este prescris raportat la prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii.
Mai arată că în conformitate cu prevederile art.30 alin. 1 și 3 din C. C. de M. aplicabile pe anii (...) la nivelul SC C. - S. B. SA: ". munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
D. veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar. "
Avându-se în vedere principiul prevăzut de dispozițiile art. 982 Cod Civil, consideră că prevederile art. 30 , alin. l si 3 din contractele C. de M. și prevederile din Anexa 6 la aceste contracte, ar trebui interpretate, precum și aplicate astfel: salariul suplimentar pentru munca ireproșabilă să se acorde față de criteriile menționate în Anexa 6 la contracte, sub condiția că societatea sa fi avut în anii (...) venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.
Precizează că aceasta condiție, respectiv constituire fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate, nu a putut fi îndeplinita motivat de faptul ca S. N. de T. F. de C. "C. C." SA este acționar unic la SC C. - S. B. SA, fiind o societate cu capital de stat aflata sub autoritatea M.ui T.urilor și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor O.U.G. nr.7912001 privind întărirea disciplinei economico - financiare și alte dispoziții cu caracter financiar (act normativ aplicabil perioadei 2005-2007 ) aprobată prin L. nr. 5. existând obligația respectării prevederilor art.3 din acest act normativ.
În conformitate cu aceste prevederi, recurentei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor (...), aprobate prin hotărâri de guvern.
În bugetele de venituri și cheltuieli din această perioadă nu au putut fi prevăzute fondurile necesare acordării salariului suplimentar, întrucât conform prevederilor legale mai sus menționate, fundamentarea fondului de salarii s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului salariul mediu brut și care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.
Intimatul S. L. ȘI I. AL M. F. D. R. DE L. S. M. prin întâmpinare (f.7-10) asolicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulateîn cererea de recurs, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din C.proc.civ., îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Cum potrivit prevederilor art. 137 C.proc.civ., excepțiile procesuale se soluționează prioritar față de aspectele relative la fondul cauzei, se va analiza în primul rând motivul de recurs referitor la excepția prescripției, astfel că, Curtea constată că potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 din C.muncii „cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
Potrivit alineatului 2 al aceluiași articol „în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. 1, termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.";
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 din L. nr. 130/1996, prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin. 1 din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin.
1 lit. a) - d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e) din Codul muncii.
În consecință, întrucât acțiunea reclamantului a fost înregistrată la data de (...) și se referă la obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente anilor 2007, 2008 și 2009, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
În privința criticilor aduse pe fondul cauzei, Curtea reține că art. 40 alin.
2 lit. c din Codul muncii prevede că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă.
Astfel, cum corect a reținut și prima instanță, prin C. C. de muncă la nivel de unitate pe anii 2. și 2., s-a prevăzut la articolul 30 alin. 1 că: „Pentrumunca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
În conformitate cu dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. a din Codul muncii și ale art. 11 alin. 1 lit. a din L. nr. 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații angajatorului, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel.
Potrivit prevederilor art. 243 alin. 1 din C. „executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform alin. 2
„neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta";, principiul forței obligatorii al contractului colectiv fiind prevăzut și de dispozițiile art. 30 din L. nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă.
Aceste prevederi se întemeiază pe natura juridică a contractului colectiv de muncă, și anume aceea de izvor de drept, precum și pe împrejurarea că, un asemenea contract reprezintă o excepție de la principiul relativității efectelor contractelor, așa cum rezultă din ansamblul dispozițiilor legale în materia contractelor colective de muncă.
Prin urmare, în mod corect, instanța de fond a reținut că reclamanții reprezentați de sindicat în litigiul pendinte, sunt îndreptățiți la plata drepturilor speciale prevăzute de art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, fiind angajați a respectivei unități.
Este real că la alin. 3 al aceluiași text legal s-a prevăzut că „din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până 10% din fondul de salarii realizat lunar";, însă prin aceste dispoziții nu s-a instituit o facultate a angajatorului în acordarea salariului suplimentar, ci o obligație în constituirea fondului necesar plății acestor drepturi.
În ceea ce privește susținerea recurentului cu privire la faptul că sumele pretinse nu au fost prevăzute în bugetul aprobat, nu poate justifica apărarea acestuia și nici nu atrage netemeinicia pretențiilor reclamanților, deoarece acordarea drepturilor în favoarea salariaților nu a fost condiționată sub acest aspect prin clauzele contractuale.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta.
În temeiul art. 274 C.proc.civ. va obliga pe recurentă să plătească intimatului suma de 1.500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu avocat justificat cu chitanța depusă la dosar - fila 11.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. C. DE R. L. C. S. B. SA împotriva sentinței civile nr. 1448 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului S. L. ȘI I. AL M. F.
D. R. DE L. S. M. suma de 1.500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2011.
PREȘED.TE JUDECĂTORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
G. G. C.
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud.fond: H. D.M; C. M.
| ← Decizia civilă nr. 917/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4527/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
