Decizia civilă nr. 1444/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1444/R/2011
Ședința publică din data de 20 aprilie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
G.-L. T.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta D. ANA M. R. împotriva sentinței civile nr. 2916 din 8 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată SC R. R. SA, având ca obiect contestație deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Pentru a da posibilitatea părților să se prezinte în fața instanței, lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantei recurente, av. U. D.-Lavinia, lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Reprezentanta reclamantei recurente depune la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de pârâta intimată și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii contestației astfel cum a fost formulată și anularea deciziei de sancționare și desfacere a contractului de muncă, pentru considerentele expuse în memoriul de recurs. cu cheltuieli de judecată la fond și în recurs, conform chitanței de la dosar.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 2916 din 8 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins ca nefondată contestația formulată de reclamanta D. ANA M. R. împotriva Deciziei nr. 29/(...) emisă de intimata SC R. R. SA B.
Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că între intimata SC R. R. SA (cu denumirea anterioară SC Hiparion Distribution SA) în calitate de angajator și reclamanta D. Ana M. R. în calitate de angajat s-au stabilit raporturi de dreptul muncii pentru funcția de ambalator manual pe durată nedeterminată, fiind încheiat în acest sens contractul individual de muncă nr.
63113/(...).
Prin Decizia nr. 29 emisă de intimată la data de (...) s-a aplicat reclamantei sancțiunea disciplinară a desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă în temeiul art. 61 lit. a din Codul muncii, începând cu data de (...), pentru nerespectarea dispozițiilor art. 4.26 coroborat cu art. 23 din Regulamentul intern aplicabil la nivel de societate.
Pentru aplicarea acestei sancțiuni, s-a reținut că în data de (...) reclamanta a fost surprinsă de J. R. având asupra sa marfă aparținând societății reprezentând publicații, reviste și ziare în valoare totală de 850 lei; angajata a sustras marfă din depozitul societății fără permisiunea șefului direct și fără documente de însoțire împreună cu alți 3 salariați.
Cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. 5 din
Codul muncii, salariata sancționată a formulat contestație, solicitând anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă.
În ceea ce privește nelegalitatea deciziei, cele invocate de reclamanta vizează nemotivarea corespunzătoare a sancțiunii și menționarea eronată a atitudinii acesteia din cursul cercetării disciplinare.
Referitor la primul aspect, tribunalul a apreciat că fapta a fost corespunzător descrisă în cuprinsul deciziei de sancționare contestate, fiind respectate dispozițiile art. 268 alin. 2 din Codul muncii.
În acest sens, reclamanta D. Ana M. R. a fost sancționată pentru nerespectarea obligației de loialitate față de angajator, prevăzută de art. 4.26 din Regulamentul intern, respectiv pentru aceea că a fost surprinsă având asupra sa marfă aparținând societății intimate. C. dacă s-a menționat și faptul că reclamanta ar fi sustras marfa din depozitul societății, această faptă nu a fost, în realitate, reținută drept abatere disciplinară, în condițiile în care sustragerea de materiale sau bunuri ale societății reprezintă o abatere disciplinară distinct prevăzută de regulamentului intern prin dispozițiile art. 21 raportat la art. 4.34, la care nu s-a făcut nicio referire prin decizia contestată.
De asemenea, prin răspunsurile formulate în cursul cercetării disciplinare, consemnate în cuprinsul notei explicative, reclamanta a recunoscut că a fost de față la incidentul produs și a adăugat că regretă cele întâmplate; reclamanta nu a formulat nicio apărare și în mod corect s-a menționat acest aspect în cuprinsul deciziei de concediere.
Examinând legalitatea Deciziei nr. 29/(...) și prin prisma cerințelor stabilite sub sancțiunea nulității absolute, instanța a constatat că la emiterea deciziei contestate au fost respectate aceste dispoziții legale, neexistând vreo cauză de nulitate absolută.
Sub aspectul temeiniciei deciziei, reclamanta a susținut că nu se face vinovată de comiterea abaterii disciplinare; se observă, însă, că nu fapta care a atras sancțiunea disciplinară este cea negată, ci fapta de sustragere a mărfii.
Prin Ordonanța din data de (...), Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-
Napoca a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților C. M. C., P. A. C. și S. A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii de câte 500 lei pentru fiecare.
Or, și din declarația de martor dată de reclamanta D. Ana M. R. în cursul urmăririi penale (declanșate împotriva persoanelor menționate) reiese că se afla de față atunci când făptuitorii au descărcat cutiile din autoturismul proprietatea unuia dintre ei și se pregăteau să le încarce în taxiul chemat în acest sens; nici prin prezenta cerere de chemare în judecată nu s-a negat acest aspect.
Din modalitatea de desfășurare a evenimentelor - reclamanta a fost rugată de fratele său S. A. să aștepte taximetrul în acea seară și a asistat la descărcarea cutiilor din portbagajul autoturismului unui coleg de serviciu - reiese că reclamanta ar fi trebuit să aibă dacă nu o certitudine măcar un dubiucu privire la faptele care se petreceau. Or, asistarea pasivă la transportarea mărfii sustrase reprezintă o atingere adusă obligației de loialitate față de societatea angajatoare.
Sub aspectul individualizării sancțiunii disciplinare, intimata a ținut cont de criteriile stabilite prin dispozițiile art. 266 din Codul muncii și a apreciat conform art. 263 din același act normativ că fapta reținută reprezintă o încălcare gravă a art. 4.26 din Regulamentul intern, devenind astfel incident art. 23 din regulament. Având în vedere aceste dispoziții, sancțiunea aplicată contestatoarei apare ca fiind proporțională cu gravitatea faptei comise.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 268 alin. ultim din Codul muncii, instanța a apreciat că decizia privind aplicarea sancțiunii disciplinare a desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă a fost în mod legal și temeinic emisă, astfel că a respins ca nefondată contestația.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta D. ANA M. R.solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii contestației formulate împotriva deciziei nr. 29/(...) emisă de intimată.
În motivarea recursului, s-a arătat că, considerentele care au stat la baza soluției pronunțate de prima instanță sunt rezultatul aplicării greșite a prevederilor legale incidente în speță, respectiv art. 268 alin. 2 și a necoroborării probelor existente la dosarul cauzei și pe cale de consecință acestea nu pot reprezenta argumente pentru constatarea legalității deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă în discuție.
Astfel, în ce privește descrierea faptei pentru care a fost sancționată contestatoarea, într-adevăr, s-ar putea reține că aceasta fost descrisă suficient de clar, însă nu este în concordanță cu sancțiunea aplicată și cu temeiul acestei sancțiuni.
Mai mult, arată că, chiar dacă în cuprinsul deciziei contestate s-a menționat că reclamanta ar fi sustras marfă din depozitul societății, această faptă, nu a fost, în realitate, reținută drept abatere disciplinară.
Or, dacă fapta ar fi fost descrisă cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, atunci angajatorul ar fi trebuit să emită decizia de desfacere a contractului individual de muncă în urma constatării încălcării de către angajat a prevederilor art. 21 raportat la 4.34 din Regulamentul intern, care se sancționează cu diminuarea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de la 1 la
3 luni. In cazul în care angajatorul ar fi constatat că totuși dispozițiile art. 4.26 din Regulamentul intern ar fi fost încălcate de către contestatoarea recurentă, atunci fapta pentru s-a dispus sancționarea disciplinară a acesteia trebuia descrisă corespunzător.
Pe de altă parte, în niciun script emanând de la intimată nu se arată în ce constă "conduita loială" la care se face referire în art. 4.26 din Regulamentul Intern, pentru a cunoaște, per a contrario, care anume fapte pot constitui o conduită neloială a angajatorului. Astfel, prima instanță reține cu destul de multă ușurință, că fapta descrisă în decizia contestată ar reprezenta o conduită neloială a recurentei angajate în raport de prevederile mai sus invocate.
Mai mult, intimata nu a dovedit faptul că Regulamentul Intern depus la instanța de fond este cel în vigoare la data producerii incidentului care a dus la sancționarea contestatoarei, precum nici faptul că aceasta a luat vreodată la cunoștință de conținutul acestui înscris.
Instanța reține că s-a menționat în mod corect în cuprinsul deciziei de concediere faptul că angajata a recunoscut că a fost de față la incidentul produs și că regretă cele întâmplate, fără a-și face vreo apărare. Această concluzie a instanței nu ține seama de un aspect esențial și anume faptul că în cuprinsul deciziei atacate se arată în mod expres faptul că angajata "nu aformulat nicio apărare, recunoscându-și vinovăția". Or, acest fapt nu poate fi dedus din conținutul notei explicative întocmite de angajată la data de (...).
Astfel, ceea ce angajata a recunoscut nu este încălcarea obligației de a avea o conduită loială față de societate, ci doar incidentul produs la data de (...). Angajata nu a recunoscut vinovăția sa în producerea acestui incident, ci doar faptul că a fost de față la producerea lui.
Faptul că aceasta a menționat că nu are cum să justifice incidentul se explică prin aceea că recurenta nu are ce să explice, neavând cunoștință de rezoluția infracțională a făptuitorilor.
În ce privește temeinicia emiterii deciziei de concediere, prima instanță reține că recurenta a contestat doar fapta de sustragere a mărfii din depozitul intimatei, iar nu fapta pentru care a fost sancționată.
Instanța de fond a tras alte concluzii referitoare, pe de o parte, la vinovăția recurentei privitoare la faptele săvârșite în data de (...) și pe de altă parte, la gradul de implicare sau de cunoaștere a acestora de către recurenta decât cele reținute prin ordonanța din data de (...) dată de P. de pe lângă
Judecătoria Cluj-Napoca.
Nu rezultă din actele depuse la dosarul cauzei și nici nu corespunde adevărului faptul că recurenta cunoștea aspectul că bunuri urmau să fie transportate cu taximetru comandat de ea, cu atât mai puțin în ce constau aceste bunuri ori proveniența lor. Pe cale de consecință, este departe de realitate argumentul că recurenta trebuia să aibă un dubiu asupra mărfii în discuție.
Pârâta SC R. R. SA prin întâmpinare (f.13-15) a solicitat admiterearecursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de instanța de fond.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulateîn cererea de recurs, prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea constată că recursul este fondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din C.proc.civ., îl va admite ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
În conformitate cu dispozițiile art. 268 alin. 2 din Codul Muncii, decizia de desfacere a contractului individual de muncă trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute, următoarele elemente: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. 3, nu a fost efectuată cercetarea; temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Așadar, pentru a fi legală decizia, trebuie să cuprindă în mod necesar și obligatoriu toate mențiunile din textul art. 268 alin. 2 din Codul muncii, lipsa uneia dintre ele ducând la nulitatea absolută a măsurii dispuse.
În consecință, prima condiție pentru valabilitatea unei decizii de concediere, ca act unilateral al angajatorului prin care se materializează sancțiunea disciplinară, este inserarea tuturor condițiilor cerute de lege, acestea formând un tot unitar, în același timp fiind imperios necesar ca pentru realizarea formalismului cerut de legiuitor să existe legătură între toate elementele deciziei, astfel încât o eventuală neconcordanță echivalează cu lipsa acestor condiții de formă.
În speță, susținerea recurentei, potrivit căreia nu există o concordanță între fapta reținută în sarcina sa și prevederile din regulamentul intern indicate ca fiind încălcate, se constată a fi fondată.
Este real că în cuprinsul deciziei fapta ce constituie abatere disciplinară a fost descrisă, intimata arătând că salariata „a fost surprinsă de J. R. având asupra sa marfă aparținând societății, reprezentând publicații, reviste și ziare în valoare totală de 850 lei. Menționăm că angajata a sustras marfa din depozitul societății, fără permisiunea șefului direct și fără documente de însoțire, împreună cu alți 3 salariați".
Cu toate acestea, în cuprinsul deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă s-a menționat că „fapta săvârșită de salariată constituie abatere disciplinară gravă (…) salariatul încălcând totodată prevederile art. 4.26 coroborat cu art. 23 din Regulamentul intern aplicabil la nivel de societate";, dispoziții care însă instituie obligația de loialitate față de angajator.
Astfel, potrivit art. 4.26 din Regulamentul intern "personalul salariat din cadrul SC Hiparion Ditribution SRL, indiferent de funcția pe care o deține, este obligat să manifeste o conduită loială față de societate, în executarea atribuțiilor de serviciu", pentru încălcarea cărora a fost prevăzută la art. 23 sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă. Ori, fapta de a sustrage sau de a permite sustragerea de bunuri și materiale aparținând societății este reglementată în mod distinct la art. 4.34 din Regulamentul intern, sancțiunea aplicabilă fiind diminuarea salariului potrivit art. 21.
În cauza de față, se constată că dispozițiile art. 268 alin. 2 din C.muncii nu sunt respectate în condițiile în care, între fapta descrisă și dispoziția legală reținută ca fiind încălcată în baza căreia s-a aplicat sancțiunea nu există concordanță, ceea ce constituie un impediment în a verifica legalitatea sancțiunii aplicate salariatei.
Dispozițiile legale în materia sancționării disciplinare a salariaților sunt imperative, iar nerespectarea acestora atrage sancțiunea nulității măsurii luate de către angajator, în cauză nefiind vorba de aplicarea unui formalism exagerat, în contextul în care, aplicarea sancțiunilor disciplinare și, în mod special încetarea raportului de muncă din voința unilaterală a angajatorului, sunt permise cu respectarea condițiilor de formă riguros reglementate de legislația muncii, tocmai în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive din partea angajatorului, având și rolul de a a-l informa corect pe angajat cu privire la faptele, motivele și temeiurile de drept pentru care i se aplică sancțiunea, dar și de a permite controlul instanței de judecată asupra legalității și temeiniciei actelor de sancționare.
Cum în cauză condițiile de formă impuse de către legiuitor nu au fost respectate, întrucât motivarea în fapt a deciziei nu concorda cu motivarea în drept se impune a se constata nulitatea măsurii de sancționare disciplinară a recurentei.
Numai după ce decizia a fost emisă corect se verifică celelalte apărări, referitoare la temeinicia concedierii, or, cum decizia analizată nu a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, nu se mai impune analizarea celorlalte critici din recurs care privesc aspectele de temeinicie a măsurii aplicate.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului a fost dată cu aplicarea greșită a legii, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. urmează să admită recursul declarat de recurentă, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. și să modifice în parte sentința tribunalului în sensul că va admite în parte contestația formulată, și în consecință în temeiul art. 78 alin. 1 și 2 din C .muncii va dispune anularea Deciziei nr. 29/2010 emisă de intimată, reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere și obligarea intimatei la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate, cu privire la soluția de respingere a cererii de obligare a pârâtei la plata de daune morale.
Astfel, despăgubirile solicitate de recurentă, în cadrul raporturilor de muncă, își găsesc temeiul în dispozițiile art. 269 alin. 1 și 2 Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat, în baza normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Însă, ca orice pretenție dedusă judecății, prejudiciul moral trebuie dovedit, instanța având obligația de a-l aprecia în raport de gravitatea și importanța lui.
Or, deși prin acțiune s-a invocat că măsura concedierii s-a repercutat asupra stării psihice a reclamantei, creându-i probleme familiale, precum și existența unor impedimente la o nouă angajare, în cauză nu s-a dovedit un prejudiciu de natură morală în dauna reclamantei și la a cărei obligare să fie obligată pârâta, respectiv nu s-a probat că actul de concediere a fost generator de prejudicii de natură morală.
Cum împrejurarea de a fi emisă decizia de concediere fără respectarea tuturor condițiilor de formă, nu este de natură a forma prin ea însăși convingerea că au fost create prejudicii morale salariatei, curtea apreciază că recurentei nu se justifică acordarea altor despăgubiri cu excepția celor pentru acoperirea prejudiciului de natură materială.
În temeiul art. 274 C.proc.civ. și văzând culpa procesuală a intimatei o va obliga să plătească recurentei suma de 2.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial justificat prin chitanța de la fila 45 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de reclamanta D. ANA-M.-R. împotriva sentinței civile nr. 2916 din 8 septembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte contestația formulată de reclamanta D. ANA-M. R. în contradictoriu cu intimata SC R. SA și, în consecință:
Dispune anularea Deciziei de sancționare cu desfacerea contractului de muncă nr. 29/(...) emisă de intimată.
Dispune reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere.
Obligă intimata la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Obligă intimata SC R. SA să plătească recurentei suma de 2.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 aprilie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI S .-C. B. I.-R. M. G.-L. T.
Red.SCB Dact.SzM/3ex. (...)
Jud.fond:B. MF; C. A G . C.
GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 2521/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1820/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
