Decizia civilă nr. 990/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 990/R/2011
Ședința publică din data de 15 martie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: C. M.
JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanții C. C. L. și alții, intervenienții F. D. R. și alții, precum și recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL CLUJ și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva Sentinței civile nr. 3457 din 18 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe intimatul TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect litigiu de muncă - drepturi salariale ale personalului din justiție - valoare sectorială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursuriile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate părților în cauză și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă și C. apreciind că prezenta cauză se află în stare de judecată, o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3457 din 18 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis excepția prescripției extinctive a acțiunii pentru pretențiile aferente perioadei (...) - (...).
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții I. C. G., ș.a. și intervenienții în nume propriu F. D. R. ș.a. împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI L. C., CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ și
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B. și în consecință:
Pârâtele MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI L. C. și TRIBUNALUL CLUJ au fost obligați la plata către reclamanți și intervenienți a diferențelor salariale rezultate din aplicarea majorărilor de 5% începând cu data de (...) în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de (...) în raport cu din luna martie 2007 și de 11% începând cu data de (...) în raport cu din luna septembrie 2007, sumelor reactualizate potrivit indicelui de inflație începând cu data de (...) și până la data plății efective.
Pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B. a fost obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că reclamanții au calitatea de judecători respectiv personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei D. făcând parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă fiind guvernate de C. muncii, conform dispozițiilor art. l și art. 295 alin.2 din acest cod.
Reclamanții și intervenienții în nume propriu și-au fondat acțiunea pe dispozițiile O. nr. 1. întrucât s-a încălcat principiul aplicării valorii de referință sectorială egal pentru funcțiile de demnitate publică alese sau numite din organele legislative, executive și judecătorești.
Instanța specializată în litigii de muncă este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art. 27 alin. 1 din O.G nr. 1., în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun.
Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii, în acest sens pronunțându-se în mod unanim doctrina juridică și practica judiciară.
În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.1 din C. muncii, care instituie aplicabilitatea C.ui muncii și raporturilor de muncă ale reclamanților, precum și ale art. 5 din C. muncii, care interzice discriminarea în raporturile de muncă.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea majorărilor salariale anuale, instanța a cercetat situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio- profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de C. muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din L. nr. 53/2003.
Deci, reclamanții se află în aceeași situație, sub acest aspect, ca și restul personalului din sistemul bugetar.
Însă, printr-o o serie de acte normative (de exemplu: O.G nr.
10/2007, O.G nr. 11/2007, O.G nr. 16/2007, O.G nr. 27/2007, L. nr.
232/2007, O.G nr. 8/2007, O.G nr. 20/2007, O.G nr. 23/2007, personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio - profesionale. Expunerile de motive ale acestor acte normative au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
S-a subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilorsocio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de C. și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților.
Cu toate acestea, reclamanților ( personal salarizat prin O. nr. 2.) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe perioada solicitată, omisiune care s-a repercutat mai pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Instanța a constatat că este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării, instanța reține că prin D. nr. 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008 ale Curții
Constituționale a României s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției în D. nr. 5.(...) al Curții de A. C. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal și în D. nr. 7.(...) al T.ui Iași
- Secția civilă și s-a constatat că prevederile art. l, art. 2 alin. (3) și art. 27alin. (1) din O. G. nr. 1. privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Instanța a reținut că în cauză nu se pune problema substituirii unui act normativ cu un alte norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Reclamanții și intervenienții solicită acordarea unor drepturi salariale restante care li se cuvin de drept și care a fost acordat colegilor magistrați de la alte instanțe și chiar din aceeași instanță, aspect care poate fi supus controlului judecătoresc.
Având în vedere prevederile art. 283 alin. 1 lit. c din C. muncii, raportat la data introducerii acțiunii, respectiv (...), instanța a admi s excepția prescripției extinctive a acțiunii pentru pretențiile aferente perioadei (...) - (...).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții și intervenienții precum și pârâții Ministerul Finanțelor Publice, C. de A. C. și M inisterul Justiției.
Reclamanții și intervenienții au solicitat modificarea sentinței , iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului au arătat că instanța a admis acțiunea însă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.
Astfel, în calitate de reclamanți au solicitat obligarea pârâților la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, astfel:pentru perioada (...)-(...), la valoarea de referință sectorială de 238 lei, conform OUG 123/2003; pentru perioada (...)-(...), de 264,7 lei, conform OG 9/2005; pentru perioada (...)-(...), la 297,4 lei, conform OG nr.9/2005; pentru perioada (...)-(...), la 312,3 lei, conform OG 3/2006; pentru perioada (...)-(...), la 331 lei conform OG 3/2006; pentru perioada (...)-(...), la 358 lei, conform OG 10/2007; pentru perioada (...)-(...), la 365 lei, conform OG 10/2007; pentru perioada (...)- (...), la 405 lei, conform OG 10/2007 în raport cu valoarea de referință sectorială pentru care au fost calculate salariile în perioadele de mai sus și în continuare, cu actualizarea sumelor restante în raport de indicele de inflație, la data plății efective, în funcție de perioada lucrată de fiecare reclamant în parte; obligarea pârâților de rândul 2-3 să efectueze mențiunile corespunzătoare în cărțile de muncă, relativ la cuantumul indemnizației, obligarea M.ui E. și F. să aloce fonduri necesare plății sumelor de încasat cu acest titlu.
Cu toate acestea, instanța, admițând acțiunea, a acordat ceea ce nu s-a cerut, respectiv obligarea pârâților de rd.2 și 3 la plata către reclamanți și intervenienți a diferențelor salariale rezultate din aplicarea majorărilor de 5%,
2% și 11% , în raport cu luna septembrie 2007, sume reactualizate cu indicele de inflație corespunzător, începând cu data de (...) și până la data plății efective.
După cum se poate observa, instanța s-a pronunțat asupra unor creșteri salariale procentuale pe care nu le-a solicitat, fără să se pronunțe în fapt asupra pretențiilor legate de plata diferențelor salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectați periodic în raport de evoluția prețurilor de consum, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, potrivit perioadelor lucrate de fiecare reclamant și intervenient.
Așa fiind, în speță devin incidente dispozițiile art.304 pct.6 teza a II -a
Cod procedură civilă, coroborat cu art.312 alin.l și 3 din același Cod, care atrag modificarea hotărârii recurate pe motiv că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut.
Pe de altă parte, la soluționarea acțiunii trebuie avute în vedere toate perioadele solicitate la plată, deci inclusiv intervalul (...) - 0(...), ce este cuprins în dispozitivul sentinței recurate.
De asemenea, solicită ca pârâții de rândul 2-3 să efectueze mențiunile corespunzătoare în cărțile de muncă ale reclamanților relativ la cuantumul indemnizației.
Pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a solicitat admiterearecursului, modificarea sentinței cu respingerea acțiunii față de acest pârât.
În motivarea recursului invocă excepția lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii având în vedere faptul ca această instituție nu a avut nici un fel de raporturi juridice cu reclamanții respectiv cu intervenienții, astfel încât aceștia să fie îndreptățiți sa se îndrepte direct împotriva acestuia pe calea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar.
Calitatea de parat aparține numai persoanei despre care se afirma ca a încălcat sau nu a recunoscut acel drept.
Cererea de chemare în judecată formulată direct împotriva M.ui F. P. este inadmisibilă.
In soluționarea recursului, solicită a se avea în vedere și următoarele aspecte:
Prin D. Curții Constituționale nr.838/(...), C. a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României pe de altă parte,reținând că „în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.3 din Constituție, I.C.C.J. are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.4 din Constituția României. I.C.C.J. nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora";.
Pârâta CURTEA DE APEL CLUJ a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În motivarea recursului a arătat că în cauză există autoritate de lucru judecat, cu privire la reclamanții menționați.
Pretențiile sunt evident aceleași, referitoare la perioade de timp suprapuse. Cât privește temeiul de drept, în considerentele sentinței în prezent atacate, T. își întemeiază soluția pe constatarea unei stări de discriminare a reclamanților față de alte categorii de bugetari și aplică "doar prin analogie procentele de majorări prevăzute de art. 1 din O. nr. 10/2007, adică tocmai cele solicitare de reclamanți, chiar dacă cu temeiuri legale întrucâtva diferite. Or, prin D. nr. 4., C. de A. a examinat cauza tot prin raportare la constatarea unei stări de discriminare a reclamanților constatând că " în raport de caracterul obligatoriu al Deciziei nr.1325 din (...) a Curții Constituționale, ( ... ) obligatorie conform art.31 alin.l din L. nr.47/1992, [prin care] s-a statuat că dispozițiile Ordonanței G. nr.1. privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Prin urmare, instanța de recurs, constatând că în mod evident dispozițiile OUG nr.6/2007, OUG nr.10/2007 și OUG nr.1l/2007, sunt aplicabile numai funcționarilor publici, salariați conform OUG nr.24/2000 neincluzându-i pe reclamanți, beneficiari ai unui act normativ special în materie de salarizare, nu poate extinde dispozițiile legale invocată la alte categorii profesionale decât cele prevăzute în ipoteza normei juridice ca efect al unei pretinse fapte de discriminare."
În măsura în care nu se vor găsi întemeiate susținerile referitoare la puterea lucrului judecat, precum și la problema ieșirii din sistem a unora dintre reclamanți, arată următoarele:
Nu există temei legal pentru obligarea noastră la plata sumelor solicitate, întrucât nu există prevederi legale exprese care să instituie acordarea acestor majorări pentru categoria de personal din care fac parte reclamanții.
Pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului a arătat că instanța de fond ar fi trebuit să constate că, asemenea altor categorii profesionale, reclamanții-intimați sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care acestea beneficiază, neputând acorda alte drepturi decât cele prevăzute expres în favoarea lor, astfel cum nici alte categorii profesionale nu pot beneficia de drepturile prevăzute de legea specială pentru salarizarea magistraților.
Or, în cazul de față, obligarea M.ui J. la plata creșteri lor salariale solicitate prin cererea de chemare în judecată constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești. Invoca în acest sens mai multe decizii ale Curții Constituționale, aceasta pronunțându-se prinmai multe decizii (nr. 818/819/820/(...) fost publicate în Monitorul Oficial al
României, partea 1, din (...)).
De asemenea, învederăm faptul că prin D. nr. 1. decembrie 2008 Curtea
Constituțională a statuat că: " ... dispozițiile Ordonanței G. nr. 1. privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
D. Curții Constituționale sunt definitive si general obligatorii.
Totodată, consideră că hotărârea este pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut la pct. 9 al art. 304 din C. de procedură civilă, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, salarizat potrivit anexei 2 la L.
5. au beneficiind de majorarea valorii de referință sectorială prevăzute de OG nr. 2..
De altfel, L. nr. 154/1998 cât și celelalte acte normative care au reglementat ulterior drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcții publice alese și numite în cadrul autorităților legislative și executive, invocate de reclamanți ca temei al susținerii pretențiilor formulate, nu prevăd pentru aceștia și alte drepturi salariale în afară de indemnizația stabilită în cuantum fix.
Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin O. G. nr.1..
După cum a statuat constant instanța europeană, orice diferență de tratament nu semnifică, în mod automat, încălcarea art.14 din Convenție.
Pentru ca o asemenea încălcare să se producă este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
În cazul de față, este cert că nu poate fi vorba despre existența vreunei
"comparabilități" sau, cu atât mai puțin, a unei "analogii" între situația judecătorilor și procurorilor și, celelalte categorii de personal din sectorul bugetar care, în temeiul O. nr.10/2007 beneficiază de majorări salariale.
Magistrații au un statut aparte din punct de vedere al atribuțiilor, competențelor, condițiilor sau modalităților de numire ari de eliberare din funcție, incompatibilităților și interdicțiilor și corespunzător din punct de vedere al salarizării față de alte categorii din sectorul bugetar, fiind cunoscut că drepturile salariale sunt stabilite astfel încât să garanteze independența puterii judecătorești. O situație obiectivă și care nu poate fi ignorată pentru a stabili că din punct de vedere al salarizării, al măsurilor de protecție socială, magistrații și celelalte categorii de personal din sectorul bugetar nu se află într- o situație similară sau comparabilă constă în faptul că, în anul 2007, veniturile salariale s-au majorat deja substanțial prin efectul L. nr. 4. de aprobare cu modificări a O.. nr. 2. privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, prin mărirea coeficienților de salarizare, sporului de fidelitate, prin introducerea unor noi drepturi salariale.
Fiind singurele categorii profesionale care au beneficiat de creșteri salariale substanțiale atât în anul 2006, cât și în anul 2007, decizia luată la nivelul G. de a nu mai acorda și alte majorări în cursul anilor 2006 și 2007, decât celorlalte categorii din sectorul bugetar care nu au beneficiat de alte creșteri, nu reprezintă o situație care să fi avut drept rezultat plasarea magistraților într-o stare de discriminare prin nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate, C.,deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă atacată, a cărei legalitate și temeinicie face obiectul prezentului recurs, tribunalul a obligat pârâtele MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI L.
C. și TRIBUNALUL CLUJ la plata către reclamanți și intervenienți a diferențelor salariale rezultate din aplicarea majorărilor de 5% începând cu data de (...) în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de (...) în raport cu din luna martie 2007 și de 11% începând cu data de (...) în raport cu din luna septembrie 2007, sumelor reactualizate potrivit indicelui de inflație începând cu data de (...) și până la data plății efective.
Analizând petitul cererii de chemare în judecată deduse judecății, C. reține însă că acesta are un obiect pretenții diferite de cele acordate prin dispozitivul mai sus amintit.
Astfel, atât reclamanții, cât și intervenienții în interes propriu, au solicitat instanței obligarea pârâților la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, astfel: pentru perioada (...)-(...), la valoarea de referință sectorială de 238 lei, conform OUG 123/2003; pentru perioada (...)-(...), de 264,7 lei, conform OG 9/2005; pentru perioada (...)-(...), la
297,4 lei, conform OG nr.9/2005; pentru perioada (...)-(...), la 312,3 lei, conform OG 3/2006; pentru perioada (...)-(...), la 331 lei conform OG 3/2006; pentru perioada (...)-(...), la 358 lei, conform OG 10/2007; pentru perioada (...)- (...), la 365 lei, conform OG 10/2007; pentru perioada (...)-(...), la 405 lei, conform OG 10/2007 în raport cu valoarea de referință sectorială pentru care au fost calculate salariile în perioadele de mai sus și în continuare, cu actualizarea sumelor restante în raport de indicele de inflație, la data plății efective, în funcție de perioada lucrată de fiecare reclamant în parte.
Or, atât în considerente, cât și în dispozitiv, lipsește orice referire la petitul dedus judecății, analiza făcută de instanța de fond subsumămu-se altui petit, fără a se verifica sau analiza eventuala identitate între cele două obligații pretinse. Această analiză se impunea cu atât mai mult cu cât, cel puțin o parte din reclamanți și pârâți, au deja hotărâri irevocabile în materia drepturilor acordate prin dispozitivul sentinței ce face obiectul prezentului recurs.
Așa fiind, C. constată că devin incidente prevederile art. 312 alin. 1, 3 și
5 Cod proc.civ., anume, teza privitoare la soluționarea procesului fără a intra în cercetarea fondului, considerând că prin omiterea de a se analiza obiectul dedus judecății practic a rămas necercetat fondul, părțile fiind lipsite de primul grad de jurisdicție care să fi dezlegat problema litigioasă prin raportare la această probă centrală. Ca urmare, recursul va fi admis, cu consecința casării sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Față de aceasta soluție, C. reține că este superfluă analizarea recursurilor formulate de pârâți, apărările făcute de aceștia urmând a fi analiza cu ocazia rejudecării cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite recursurile declarate de reclamanții I. C. G., C. C. L., M. C. I., R. S., B. O. M., B. C., L. L. M., R. C. M., B. D. D., L. M. , S. A. C., C. F. V., I. M. L., T. D. L., H. ANA M., M. L. S., D. V., S. A. M., D. V. A., C. E. M., G. C., C. E. , S. L., P. M. V., P. C. D., P. C. S., C. D., S. E. A., S. M., M. M., M. ANA și intervenienții în nume propriu F. D. R., C.U M. L., S. A. precum și recursurile declarate de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL CLUJ și
MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 3457 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează în tot.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 martie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI,
D. C. G. C. M. I. T.
N. N.
GREFIER R ed.DCG/07aprile 2011
Dact.SzM/3ex.
| ← Decizia civilă nr. 3366/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3527/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
