Încheierea civilă nr. 4857/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 4857/R/2011
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul L. L. V. împotriva sentinței civile nr. 4155 din 27 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată B. C. R. SA, având ca obiect contestație decizie suspendare contract de muncă.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei intimate, consilier juridic T. E., lipsă fiind reclamantul recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 3 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul recurent a depus la dosar un înscris prin care arată că renunță la judecarea recursului, motivat de faptul că începând cu data de 11 august 2011 a încetat suspendarea contractului de muncă, fiind reîncadrat conform deciziei nr. 932 din 11 august 2011 pe care o anexează.
Reprezentanta pârâtei intimatei depune la dosar delegație de reprezentare și solicită a se lua act de renunțarea la judecata recursului formulată de reclamantul recurent.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 4155 din 27 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul L. L. V. în contradictoriu cu pârâta B. C. R. SA având ca obiect anularea deciziei de suspendare a contractului individual de muncă nr.1444 din (...) emisă de pârâtă și repunerea în situația anterioară suspendării, cu consecința reluării activității și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri reprezentând drepturile salariale neacordate pe perioada suspendării.
S-a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Reclamantul a fost obligat la plata sumei de 319,20 către pârâtă, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul a fost angajatul pârâtei, iar prin decizia nr.1444/(...) i-a fost suspendat contractul individual de muncă în temeiul art. 52 alin. 1 lit. c din Codul muncii, respectiv pentru existența unei plângeri prealabile și incompatibilitatea faptei reclamate prin plângere cu funcția ocupată de angajat. S-a reținut existența unei plângeri penale, precum și că angajatorul avea posibilitatea de a dispune suspendarea contractului individual de muncă Î mpotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul L. L. V. solicitând instanței modificarea hotărârii în sensul admiterii contestației așa cum a fostformulată.
In motivarea recursului a arătat că instanța de fond nu a ținut cont de rechizitoriul DIICOT depus la dosarul cauzei, de unde rezultă în mod cert nevinovăția reclamantului în sensul că împotriva acestuia nu a fost începută urmărirea penală, în cauză acesta având calitatea de martor.
În aceste condiții instanța trebuie să dispună ca reclamantul să-și reia activitatea și să dispună obligarea pârâtei la plata retroactivă a drepturilor salariale începând cu data suspendării activității și până la reluarea efectivă a activității.
La data de 3 octombrie 2011 reclamantul a formulat cerere de renunțare lajudecata recursului, arătând că decizia de suspendare i-a încetat și a fostreîncadrat în muncă conform deciziei nr. 932/(...).
Potrivit art. 246 alin.1 C.pr.civ., partea poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
Având în vedere cererea scrisă prin care recurentul a învederat instanței că înțelege să renunțe la judecarea recursului, Curtea în temeiul art. 316
C.pr.civ., coroborat cu art. 246 alin. 1 C.proc.civ., va constata că reclamantul a renunțat la judecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 4155 din (...) a T.ui S..
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D I S P U N E :
Ia act de renunțarea reclamantului L. V. L. la judecata recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 4155 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
G. C.
GREFIER R ed.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud.fond:P. A.R.
← Decizia civilă nr. 4512/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5270/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|