Decizia nr. 1079/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 1079/R/2012
Ședința publică din 02 martie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-D. C. JUDECĂTORI: A.-A. P.
C.-M. CONȚ
GREFIER: A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele C. N. DE C. F. C. S. B., R. DE S. C. CF C. și C. C. S. B. - S. C. CF C., împotriva sentinței civile nr. 1. (...), pronunțată de T. B.-N. în dosar civil nr. (...), privind și pe reclamantul intimat T. R. M., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 285 din Codul muncii.
Curtea constată că prin memoriul de recurs recurentele au solicitat judecarea în lipsă a cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2
C.pr.civ. (f. 4).
S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea constată că la data de (...), S. Libertatea „C. ferate"; C., în numele membrului de sindicat T. R. M. a înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică, iar în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ., solicită judecarea cauzei în lipsă.
Având în vedere că toate părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit prevederilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ., în baza actelor de la dosar, Curtea constată cauza în stare de judecată.
Din oficiu, Curtea invocă excepția lipsei de interes a pârâtelor recurente în a critica soluția instanței de fond cu privire la acordarea contravalorii ajutorului material pentru sărbătoarea C.ului din anul 2009, având în vedere că la fond nu a fost admisă această pretenție a reclamantului.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1. (...), pronunțată de T. B.-N. în dosar civil nr. (...) s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul T. R. M., prin S. „. C. F. C., împotriva pârâtelor C. N. de C. F. „. S. B., prin - S. C. R. de E., Î. și R. CF C. și R. C. C. - S. C. R. de E., Î. și R. CF C. și în consecință a obligat pârâtele să plătească reclamantului următoarele drepturi bănești, sume indexate cu rata inflației de la data scadenței fiecărei obligații și până la data plății efective: salariul suplimentar pentru anii (...), echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de „. feroviarilor"; și P. pentru anul 2009, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare.
S-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata următoarelor drepturi bănești: contravaloarea ajutorului material pentru sărbătoarea C.ului din anul 2009 pentru lipsa mandatării sindicatului de a promova acțiunea judecătorească și contravaloarea bonurilor de masă neeliberate începând din februarie 2009, echivalentul zilelor lucrătoare prestate de fiecare salariat x 8,72 lei valoarea nominală a unui tichet de masă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamantul T. R. M. este salariatul pârâtelor în intervalul de timp pentru care reclamă achitarea drepturilor salariale enumerate în acțiune (salariul suplimentar pentru anii (...) prevăzut de art. 32 din contractul colectiv de muncă; ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P., C., Z. feroviarului pe anul 2. contravaloarea tichetelor de masă neacordate din luna februarie
2009, prevăzute de art. 1 din L. nr. (...)-2009, conform contractului individual de muncă depus în copie la dosar, împrejurare necontestată de pârâte prin apărările formulate.
La dosarul cauzei pârâtele, nu au depus la dosar vreo dovadă din care să rezultă că reclamantul nu s-ar încadra în criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar, prevăzute de anexa nr. 6 la contractul colectiv de muncă.
Pe fondul dreptului, tribunalul a reținut referitor la salariul suplimentar pentru anii (...) că potrivit art. 32 alin. 1 din CCM pe anii 2007-
2008 și din CCM pe anii 2009-2010, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, angajații vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv (f. 224-dosar (...)).
Salariul suplimentar constituie un drept salarial, fondul necesar pentru acordarea acestuia constituindu-se din fondul de salarii.
Potrivit art. 24 alin. 2 din Statutul pârâtei, aprobat prin HG nr. 5., drepturile de salarizare și celelalte drepturi de personal se stabilesc prin contractul colectiv de muncă pentru personalul de execuție.
Potrivit art. 236 alin. 4 Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 30 alin. 1 din L. nr. 130/1996, republicată, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, conform art. 11 alin. 1 din L. nr. 130/1996 republicată.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din L. nr. 130/1996, republicată, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Ca atare, față de dispozițiile legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului, precum și caracterele și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, tribunalul a constatat că reclamantul, în calitate de salariat al pârâtelor este îndreptățit să primească salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se recunoaște dreptul având calitatea de salariat, condiție impusă de prevederea contractuală de care se prevalează, inclusiv la data de 31.12 a fiecărui an.
Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței obligației.
Nu a fost reținută apărarea pârâtei, conform căreia plata salariului suplimentar constituie o facultate și nu o obligație, aceasta fiind condiționată de existența fondurilor bănești cu această destinație.
Prevederea cuprinsă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate
și a celui la nivel de grup de unități din transportul feroviar privitoare la plata salariului suplimentar menționează faptul că salariații vor primi un salariu suplimentar, ceea ce înseamnă că s-a instituit în fapt obligația angajatorului și nu facultatea acestuia de a plăti acest salariu.
Dacă se dorea ca plata să constituie o simplă facultate, lăsată la aprecierea angajatorului în funcție de fondurile de care dispune, s-ar fi menționat că salariații vor putea primi un astfel de salariu.
Or, în condițiile în care norma este una imperativă, condiționarea recunoașterii dreptului și acordării acestuia de existența de fonduri, nu poate fi acceptată.
Atâta timp cât prin contractul colectiv de muncă s-a prevăzut obligația constituirii fondului, pârâta trebuia să îndeplinească această obligație, respectiv să constituie lunar fondul din care să acorde salariaților drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Nu a fost reținută nici aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor OUG nr.
81/1997, act normativ invocat de pârâtă ca temei de drept al apărărilor formulate în privința plății salariului suplimentar pe anii (...) și a ajutorului material solicitat de reclamanți, deoarece această ordonanță, în forma sa modificată prin legea de aprobare, L. nr. 1., așa cum rezultă chiar din titlul său, se referă la reglementarea plății premiilor anuale pe anul 1997 sau a altor sume de această natură suportate din fondul de salarii, care de regulă se acordă la finele anului.
Ca atare, această reglementare se referă expres și limitativ la interdicția plății salariului al 13-lea și a altor sume de aceeași natură doar pentru anul 1997, astfel că dispozițiile sale, de limitată aplicare, nu pot fi extinse.
Este adevărat că, așa cum rezultă din actele adiționale încheiate (nr.
(...)/(...), (...)/2008 și 436/2009), contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2008, cu nr. 1631/(...) s-a prelungit până la data de 31 martie 2009, iar contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii
2009-2010, cu nr. 2591/(...) s-a aplicat doar din data de 6 iunie 2009, data înregistrării sale, astfel că la nivel de unitate nu a existat contract colectiv de muncă în intervalul 1 aprilie 2009 - 5 iunie 2009.
Însă în tot acest interval de timp, și începând din data de 28 decembrie 2006 și până la data de 31 ianuarie 2011, a fost în vigoare și s-a aplicat contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 nr. 2. care la art. 30 prevedea dreptul salariaților la plata salariului suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv , fără a cuprinde vreo clauză de neacordare a acestuia pe anul 2009.
Potrivit art. 3 alin. 1 al contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, clauzele acestui contract produc efecte față de toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare (pârâta fiind menționată la pct. 1 din anexa 4 la contractul colectiv la nivel de grup de unități) și pentru perioada în care din diverse motive nuexistă contract colectiv de muncă la nivel de unitate, indiferent de structura capitalului acesteia. Părților le revine obligația respectării prevederilor cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul grupurilor de unități din transportul feroviar.
Ca atare, în raport de dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, respectiv a celui superior, la nivel de grup de unități, incidente pentru perioada anilor 2007-2009, salariații reclamanți sunt îndreptățiți să primească salariul suplimentar pentru perioada în care au prestat activitate în anii (...).
Referitor la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de C., P., Z. feroviarului pe anul 2009.
Conform art. 65 din contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010, cu ocazia sărbătorilor de P., C., Z. feroviarului se acordă salariaților un ajutor material al cărui cuantum va fi cel puțin egal cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, condiția fiind aceea ca salariatul să nu fi absentat nemotivat în cursul anului mai mult de o zi, să nu fi fost sancționat pentru consum de băuturi alcoolice sau să nu fi fost în concediu fără plată pentru o perioadă de 1 an (f. 224-dosar (...)).
În lipsa unei prevederi cu privire la data aplicării sale, în baza art. 25 alin. 3 din L. nr. 130/1996, republicată, contractul colectiv de muncă pe anii 2007-2008 s-a aplicat în intervalul de timp cuprins între data înregistrării sale la D. de M., S. S. și F. a municipiului B. - 29 martie 2007 (f.
224-dosar (...)) și data încetării sale - (...) (f.236-dosar (...)), conform actelor adiționale depuse la dosar (f. 230-243-dosar (...)).
Contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 s-a aplicat începând cu data înregistrării sale - 6 iunie 2009 (f.520-dosar (...)). Prin actul adițional nr. 1718/2010 art. 65 a fost modificat, în sensul menționării faptului că ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de P., C., Z. F. nu se acordă pentru anul 2009 și 2010.
În anul 2009, sărbătoarea pascală a avut loc în data de 19 aprilie, Z. F. a fost declarată data de 23 aprilie, iar C.ul s-a sărbătorit la data de 24 decembrie 2009.
Deși, pe de o parte, se poate constata faptul că în intervalul de timp cuprins între data expirării contractului colectiv de muncă pe anii 2007-
2008 și momentul aplicării noului contract colectiv de muncă pe anii 2009-
2010, 1 aprilie 2009 - 5 iunie 2009, nu a existat vreun contract colectiv de muncă la nivelul unității pârâte (astfel că raportat la acest contract colectiv de muncă sărbătoarea pascală și ziua feroviarului s-au situat în afara perioadei de aplicabilitate a contractului), iar pe de altă parte, pe perioada de aplicabilitate a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii
2009-2010, s-a prevăzut neacordarea ajutorului material solicitat pe anul
2009, tribunalul reține faptul că în anul 2009, pe tot parcursul său, a fost în vigoare și s-a aplicat contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 nr. 2., care la art. 71 prevedea dreptul salariaților la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P., C., Z. F., cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Dat fiind faptul că are prioritate în aplicare contractul colectiv de muncă la nivel superior, ce cuprinde dispoziții mai favorabile pentru salariat, tribunalul a constatat că reclamantul, care satisface toate cerințele impuse de prevederea contractuală citată, condiția muncii ireproșabile prestate nefiind negată de angajator prin apărările formulate, este îndreptățitîn baza contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități la plata ajutorului solicitat.
Însă obligarea pârâtelor la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorii C.ului nu poate fi satisfăcută în actualul cadru procesual întrucât așa cum rezultă din înscrisul atașat la dosar f. 570 (dosar (...)) reclamantul nu a mandatat organizația sindicală să promoveze o atare acțiune, în limitele mandatului încadrându-se celelalte drepturi bănești pretinse. Pe parcursul soluționării cauzei s-a pretins organizației sindicale să probeze împuternicirea reclamantului de a acționa în judecată, din cuprinsul înscrisului justificativ comunicat instanței rezultând concluzia arătată. O atare solicitare poate fi însă adresată instanței oricând până la expirarea termenului legal de prescripție.
Nu a fost reținută apărarea pârâtei în sensul că estimarea cuantumului primei de Z. feroviarului se determină de către consiliul de administrație în funcție de posibilitățile financiare ale acesteia. Plata acestei prime nu este condiționată de desfășurarea ori finalizarea vreunei negocieri, nefiind o obligație stipulată sub condiție suspensivă, fiind o obligație pură și simplă, neafectată de modalități. A., suma care trebuie acordată, fiind deci stabilită imperativ, se situează cel puțin la nivelul clasei I de salarizare. Prin urmare, în lipsa negocierii, suma se acordă în cuantumul său minim deoarece printr-o eventuală negociere nu s-a reușit creșterea cuantumului acestei sume peste nivelul minim stabilit de către părți. P. financiare sunt irelevante pentru existența și executarea obligațiilor. Dacă s-a instituit obligația de acordare a drepturilor solicitate, pârâtele trebuia să le îndeplinească și să acorde reclamantului toate drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Așa fiind pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anii (...), echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă; ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de „. feroviarilor"; și P. pentru anul
2009, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare.
Sumele datorate de pârâte suportă riscul devalorizării, astfel că pentru repararea în totalitate a prejudiciului în acord cu prevederile Codului muncii, se impune actualizarea cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței fiecărei obligații și până la data plății efective.
Referitor la plata contravalorii tichetelor de masă s-a reținut că potrivit art. 1 alin. (1) din L. nr. 1. privind acordarea tichetelor de masă, "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator".
Acordarea tichetelor de masă nu constituie deci o obligație legală pentru angajator. Pe baza criteriilor stabilite de L. nr. 1. se stabilesc clauze concrete privind tichetele de masă, în funcție de resursele financiare, prin contractele colective de muncă.
Conform deciziei nr. 14/2008 dată în interesul legii de I., alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masa se acordă, în toate cazurile, numai dacă:
- există un contract individual de muncă (persoana are calitatea de angajat);
- angajatorul are capacitatea financiară de a suporta costurile tichetelor de masă;
- există clauze stabilite pentru contracte colective de muncă referitoare la acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă.
Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate pe norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă.
Aceasta categorie de personal are dreptul de a primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, beneficii ce nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care sunt prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
L. nr. 1. condiționează acordarea tichetelor de masă de alocarea de fonduri de la bugetul de stat, iar în legea bugetului de stat pe anul 2009 (L. nr. 18/2009) nu există nicio dispoziție legală pentru sume cu această destinație, așa cum rezultă din anexa 1 a legii, privitoare la sinteza bugetului de stat, nu există nicio referire la tichetele de masă.
De asemenea, în anul 2009 nu s-a aprobat prin hotărâre de guvern bugetul de venituri și cheltuieli al pârâtei.
Reținând caracterul facultativ al acordării tichetelor de masă, condiționarea beneficiului acestora de existența de sume aprobate în buget cu această destinație și având în vedere faptul că pe anul 2009 nu s-a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al pârâtei, tribunalul constată că cererea reclamanților de acordare a tichetelor de masă echivalentul zilelor lucrătoare prestate de fiecare salariat x 8,72 lei valoarea nominală a unui tichet de masă nu este întemeiată.
În baza considerentelor reliefate și ținând cont de prevederile art. 40
Codul muncii conform cărora angajatorul are obligația de a plăti salariatului drepturile prevăzute de lege și de contractele colective de muncă, de dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, de prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, tribunalul a admis în parte acțiunea civilă formulată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C. N. DE C. F. C. S.
B., R. DE S. C. CF C. și C. C. S. B. - S. C. CF C., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii și a capetelor de cerere privind plata pentru anii 2007, 2008 și 2009 a câte un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv cât și plata pentru anul 2009 a ajutorului material acordat cuocazia sărbătorilor de Z. F. și P.
În motivarea recursului a arătat că prin acordarea salariului suplimentar s-ar fi depășit fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al C. C. SA. R.ele de cale ferată nu pot acorda ajutoare materiale din propria inițiativă întrucât nu au resurse financiare, acestea fiind stabilite prin H. de G.
Invederează ca C. C. SA a fost si este agent economic monitorizat în sensul prevederilor art.1 din OUG nr. 79/2001 fiind companie naționala la care statul este acționar majoritar.
In conformitate cu prevederile art.11 alin, (3) din OUG 79/2001 au fost emise mai multe hotărâri de guvern care cuprindeau listele agenților economici monitorizați, C. C. SA, (inclusiv sucursalele sale) fiindmonitorizata încă de la început si este in continuare in lista cu operatorii economici care se încadrează in prevederile art. 11 alin.(3) din OUG
79/2001.
Chiar si OUG nr. 79/2008 care a abrogat OUG 79/2001, stabilește la art.6 ca "M., Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, organele administrației publice centrale sau ale administrației publice locale după caz, prezintă spre consultare sindicatelor de ramura bugetele de venituri si cheltuieli ale operatorilor economici „ iar la art.7 (1) prevede ca "fundamentarea fondului de salarii anual, prevăzut in bugetul de venituri si cheltuieli al operatorilor economici, se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 6. indicele de creștere a productivității muncii, calculat in unități valorice comparabile sau in unități fizice, după caz.";
Prin H. nr. 142/2005 si H. 50/2006 s-a prevăzut pentru agenții economici monitorizați fondul de salarii si numărul mediu de personal, precum si reducerile efective de personal, defalcate pe trimestre, la nivelul fiecărui minister si autoritate publica centrala, plafoanele trimestriale referitoare la fondul de salarii si la numărul mediu de personal reprezintă limite maxime, iar valorile referitoare la reducerea efectiva de personal reprezintă limite minime.
În același scop s-a prevăzut că drepturile salariale ocazionale prevăzute în contractele colective de muncă sau, după caz în contractele individuale de muncă, încheiate la nivelul agenților economici monitorizați, reprezentând prima de vacanță, prima acordată cu ocazia sărbătorilor de P., prima acordată cu ocazia zilei festive a unităților și altele de această natură, denumite bonusuri, se vor plăti astfel încât, cumulat de la începutul fiecărui an să reprezinte pe primele trimestre ale anilor respectivi cel mult 65% și, respectiv, cel mult 35 %, în trimestrul IV, din suma anuală corespunzătoare bonusurilor cuprinse în fondul de salarii aprobate.
De asemenea, reiterează că obligația contractuala asumata de angajator nu mai este susceptibila de executare, întrucât împrejurările in care trebuia executata o fac radical diferita de cea asumata de angajator la data semnării contractului, când circumstanțele economico-financiare erau diferite.
Obligația angajatorului de a achita contravaloare sumelor pretinse de reclamant apare ca o obligație imposibil de executat.
Pe aceste aspecte invoca teoria impreviziunii, apreciind ca aceasta este incidenta in prezenta cauza, având in vedere împrejurarea ca obligația contractuală asumata de angajator nu mai este susceptibilă de executare, întrucât împrejurările în care trebuia executată o fac radical diferită de cea asumată de angajator la data semnării contractului, când circumstanțele economico-financiare erau diferite. Angajatorul este practic in imposibilitate fortuita de executare a obligațiilor de natura celor pretinse de către reclamant.
Arată ca aceasta cauza a impreviziunii nu este imputabila recurenților fiind, în exoneratoare de răspundere, deoarece evenimentul economico- financiar care determina neîndeplinirea obligației nu se datorează societății modificarea împrejurărilor care a generat dezechilibrul contractual neputând fi anticipată la data asumării obligațiilor de către societatea pârâtă.
Face precizarea ca fondul de salarii a companiei este limitat și din aceasta cauza este în imposibilitatea de a acorda pentru anii 2007, 2008 si
2009 salariu suplimentar salariaților. Obligația angajatorului de a achita drepturile pretinse de reclamant era și este condiționata de încadrarea înbugetul de venituri și cheltuieli aprobat, fondul alocat drepturilor salariale fiind limitat.
Referitor la pretențiile contestatorului privind plata ajutorului material aferent sărbătorilor de P. si Z. F. pentru anul 2009 sunt total neîntemeiate și nejustificate.
Pentru anul 2009 obligația C. C. SA de a plăti ajutorul material aferent sărbătorilor de P. si Z. F. nu exista.
In susținerea argumentelor precizează ca in conformitate cu prevederile art.65 ultimul aliniat din CCM nr.(...) pe anul 2009-2010 , "in anul 2009 nu se acorda ajutoare materiale cu ocazia sărbătorilor de P., C. si Z. F. ". Nu exista temei legal pentru acordarea in anul 2009 a ajutoarelor materiale aferente sărbătorilor de P. si Z. F. .
Luând in considerare situația economica prin care trece compania, organizațiile sindicale reprezentative au semnat împreuna cu C. C. SA Contractul Colectiv de M. pe anul 2009-2010 cu prevederea ca pe anul 2009 nu se acorda ajutoarele materiale de P., C. si Z. F.
Considera ca acest motiv este de ordine publica astfel ca instanța nu poate trece peste voința părților decât prin încălcarea principiului forței obligatorii a convenției , principiu statuat prin dispozițiile art.1270 C.civ.
S. LIBERTATEA „C. F. C. prin întâmpinare (f.9-10) a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica din recursul pârâtelor referitor la greșita acordare de către prima instanță a salariului suplimentar pentru anii 2007,
2008 și 2009, pe motiv că, prin aceasta s-ar depăși fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al C. C. S., și că oricum, obligația pârâtelor nu poate fi executată întrucât nu există surse în buget care să poată fi alocate în acest sens, Curtea reține că, potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. 2 din Statutul pârâtelor, aprobat prin H. nr. 5., drepturile de salarizare și celelalte drepturi de personal se stabilesc prin contractul colectiv de muncă, pentru personalul de execuție.
Potrivit art. 236 alin. 4 C. muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, executarea contractelor colective de muncă fiind obligatorie pentru părți, conform art. 30 alin. 1 din L. nr. 130/1996, republicată, iar prevederile acestor contracte producând efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, potrivit art. 11 alin. 1 din aceeași lege.
Tot L. nr. 130/1996, republicată, stabilește, în art. 8 alin. 3, că nu este posibil ca un contract colectiv de muncă să conțină clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
A., art. 32 alin. 3 precizează că „Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de
10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile invocate de către recurente pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
Îndreptățirea reclamantului la a beneficia de acordarea salariului suplimentar pentru anii (...) rezultă și din prevederile art. 30 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii
2006 - 2008, înregistrat sub nr. 2., contract ale cărui clauze, prin prisma art. 3 alin. 1, produc efecte față de toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare, pârâta fiind menționată la punctul
1 din A. nr. 4 la acest contract.
Curtea constată că aspectele invocate de către recurente prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, pe motiv că, pe de o parte, nu sunt prevăzute în buget, iar pe de altă parte, că ar fi intervenit atât teoria impreviziunii, cât și adoptarea unor acte normative, precum O.U.G. nr. 79/2001, O.U.G. nr. 79/2008, H. nr.
142/2005 și H. nr. 50/2006, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate.
În ceea ce privește O.U.G. nr. 79/2001 și O.U.G. nr. 79/2008, deși invocată în general în recurs, se reține că recurentele nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
A. cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 2 din L. nr. 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât, salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Curtea mai reține că aspectele invocate de către recurente prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale (adaosurile făcând parte din salariu, conform dispozițiilor art.155 din Codul muncii), nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
De altfel, se reține că recurentele nu au probat în cauză că ar fi solicitat aprobarea fondurilor pentru plata primelor solicitate prin acțiune, deși, potrivit art. 21 din Contractele colective de muncă invocate în cauză, și-au asumat această îndatorire, de a constitui fondurile necesare plății drepturilor negociate.
Drept urmare, Curtea constată că în mod legal prima instanță a admis cererea reclamantului, având ca obiect acordarea salariului suplimentar, pentru anii 2007, 2008 și 2009, mai ales că, nu s-a făcut dovada în speță decătre recurente că reclamantul s-ar fi încadrat în vreuna din ipotezele în care acordarea salariului suplimentar este condiționată, prevăzute de A. nr. 6 la contractul colectiv de muncă.
Așa fiind, acest motiv din recursul pârâtelor urmează să fie respins ca nefondat.
Referitor la motivul de recurs, din recursul pârâtelor, prin care se solicită neacordarea ajutorului material acordat pentru Z. F. și pentru P., pentru anul 2009.
Motivul de recurs referitor la neacordarea premierii pentru Z. F. și a ajutorului material de P. ((...), (...)), ambele aferente anului 2009, este neîntemeiat, pentru motivele ce urmează a fi expuse:
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2008 a fost înregistrat la D. de M., S. S. și F. a M. B. sub nr. 1625/(...), fiind valabil conform art. 2 alin. (2) pe o perioadă de un an de la data înregistrării. Prin A. adițional înregistrat sub nr. 1753 din (...) valabilitatea contractului s-a prelungit până la data de (...), iar prin A. adițional înregistrat sub nr. 437 din (...) valabilitatea contractului s-a prelungit până la data de (...).
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 a fost înregistrat la D. de M., S. S. și F. a M. B. sub nr. 2572/(...), fiind valabil conform art. 2 alin. (2) pe o perioadă de un an de la data înregistrării.
Susținerile recurentelor, în sensul că pentru anul 2009 nu există un temei legal pentru acordarea ajutoarelor materiale aferente sărbătorilor de paște și de Z. F., întrucât, potrivit art. 65 alin. ultim din contractul colectiv de muncă nr. (...), pe anul 2009-2010, „în anul 2009 nu se acordă ajutoare materiale cu ocazia sărbătorilor de P., C. și Z. F., este doar parțial fondată, respectiv, Curtea constată că reclamantul era îndreptățit la a beneficia de acordarea acestui ajutor material, însă nu în temeiul art. 65 alin. ultim din Contractul colectiv de muncă nr. (...), ci în temeiul art. 71 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități în transportul feroviar, coroborat cu art. 247 C. muncii.
A., în perioada (...)-(...) nu a existat contract colectiv de muncă la nivelul societății, însă, Curtea constată că în speță acordarea acestor prime se cuvine a fi dispusă nu în temeiul art. 65 alin. ultim din Contractul colectiv de muncă nr. (...), ci în temeiul art. 71 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, înregistrat sub nr. 2..
Prin cererea introductivă de instanță, înregistrată inițial pe rolul T. C. sub nr. (...), și care ca urmare a disjungerii și a declinării de competență, formează obiectul prezentului dosar, reclamantul a solicitat acordarea acestor prime, de P., de C. și pentru „. F., aferente anului 2009, în temeiul art. 65 alin. final din Contractul colectiv de muncă în vigoare în anul 2009, însă în motivarea cererii sale, reclamantul a invocat toate prevederile Contractelor colective de muncă la nivel de unitate, la nivel de ramură transporturi, la nivel de grup de unități, etc..
Cu alte cuvinte, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile tuturor contractelor colective de muncă aplicabile perioadelor pentru care s- au solicitat despăgubirile în echivalentul drepturilor salariale neachitate.
În conformitate cu prevederile art. 247 C. muncii, în cazul în care, la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură, nu există Contract colectiv de muncă se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Prin prisma art. 247 C. muncii, ca urmare a suspendării prevederilor
Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, pentru perioada (...) -
(...), în cauză au devenit aplicabile prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, înregistrat sub nr.
2..
Potrivit art. 71 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități în transportul feroviar, înregistrat sub nr. 2., „în afara ajutoarelor la care au dreptul, potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei unu de salarizare; pentru „. F."; se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de C. de A. la nivelul clasei unu de salarizare";.
Drept urmare, prin prisma art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, coroborat cu art. 247 C. muncii, Curtea constată că se impune a fi respins recursul pârâtelor în ceea ce privește criticile referitoare la respingerea petitelor reclamantului având ca obiect acordarea ajutorului material de Z. F. și de P. pentru anul 2009.
În ceea ce privește motivul de recurs prin care se critică acordarea ajutorului material de C. pentru anul 2009, Curtea constată că acesta intră sub incidența excepției lipsei de interes a recurentelor, în a critica soluția primei instanțe sub acest aspect, câtă vreme, prin hotărârea fondului a fost respins acest petit din cererea reclamantului, pe motiv că reclamantul nu i-a acordat S.ui mandat expres pentru a promova o acțiune cu acest obiect.
În temeiul prevederilor art. 312 alin . 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304
Cod procedură civilă.
Reclamantul intimat nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. C. S. B. - S. C. C.
C. și C. C. S. B. prin S. C. C. C., împotriva sentinței civile nr. 1. noiembrie
2011, pronunțată de T. B.-N. în dosar civil nr. (...), pe care o menține în tot.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 02 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. D. C. A. A. P. C. M. CONȚ
GREFIER A. A. M.
Redactat de I., dactilografiat de S. În 2 ex., la data de (...)
Judecător fond - N. C. - T. B.-N.
| ← Decizia nr. 3400/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2950/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
