Decizia nr. 1337/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ N. 1337/R/2012
Ședința publică din data de 14 martie 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE: C. M. JUDECĂTORI: D. C. G.
I.-R. M. G.: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL B. M., P. M. B. M., MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1903 din 18 octombrie 2011, pronunțată de T. M. în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. și pe pârâta intimată G. CU P. P. N. 34 B. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererile de recurs și prin întâmpinare s-a solicitat judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 1903 din 18 octombrie 2011 a T. M., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul: Ministerul Finanțelor Publice prin D. F. P. M..
A fost admisă acțiunea formulată de S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâții: G. cu program prelungit nr.34 B. M., C. Local B. M., P. orașului B. M.,
Ministerul Finanțelor Publice B., în consecință:
A fost obligată pârâta G. cu program prelungit nr.34 B. M. să plătească membrilor de sindicat reprezentați de reclamant: I. D., C. V., Uta F., I. F., M. A.,
M. V., Z. A. tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 din L.
128/1997 începând cu (...) până la (...), actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății și tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 din
L. nr. 128/1997 începând cu (...) până la data de (...), actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății.
Au fost obligați pârâții C. Local B. M., P. orașului B. M. și Ministerul
Finanțelor Publice la asigurarea sumelor necesare pentru plata diferențelor bănești.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Examinând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice T. a constatat că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Ministerul Finanțelor Publice în virtutea dispozițiilor art. 19 din L. nr.
500/2002 are atribuții de a pregăti proiectele legilor de rectificare bugetară.
Întrucât sumele alocate unităților de învățământ nu sunt suficiente pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, Ministerul Finanțelor Publice alocă fondurile necesare efectuării plății, astfel încât, deși nu este implicat direct în raporturi juridice se impune chemarea sa în judecată pentru opozabilitatea hotărârii, pentru a se putea executa hotărârea, ceea ce justifică calitatea sa procesuală pasivă.
Pentru aceste considerente excepția a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, T. a constatat că potrivit art. 50 alin. 1 și 2 din L.
128/1997 privind Statutul personalului didactic „Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizarea stabilită de lege și de tranșe suplimentare, care se acordă la 30,35 și la peste 40 ani activitate în învățământ";.
În anexa nr. 2 din OG nr.15/2008 se regăsesc coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar. Aceasta ordonanță se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2008.
Potrivit adresei (fila 9) acesta arată că nu a pus în aplicare D. C.
Constituționale nr. 983/2009 prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile Ordonanței G. nr. 15/2008 privind acordarea tranșelor suplimentare de vechime.
Tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din L.
128/1997 nu se regăsesc în coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru ultimele trei tranșe de vechime (30-35 ani, 35-40 ani și peste 40 de ani), așa cum prevede art. 5 alin. 2 din OUG 15/2008.
Începând din (...), conform art. 10 din A. II a L. nr. 3. și a prevederilor punctului 6 din Notă la A. II a L. nr. 3. se acordă în continuare tranșele de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 din L. 128/1997, până la data de (...), respectiv apariția L. cadru 284/(...).
Cu privire la perioada (...)-(...), M.E.C.T.S. prin adresa nr.757/BO/(...) comunică faptul că și în anul 2010 se aplică prevederile art.50 din L. nr.128/1997 și nu cele din L. nr.3..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor
Publice B. solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingii obligării
Ministerul Finanțelor Publice la alocarea sumelor necesare plății drepturilor băneștisolicitate de reclamant..
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul consideră sentința atacată ca netemeinică și invocă lipsa calității procesuale pasive, întrucât instituția pârâtă nu are raporturi juridice cu reclamanții.
Rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casa bugetara revine G. respectiv P., potrivit art.17 alin.1 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, P. fiind acela care adopta legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul G. la art. 18 din aceeași lege, stabilește ca acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare P., precum și supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara și a contului general anual de execuție.
În asemenea condiții, admiterea cererii formulată împotriva M. F. P., în nume propriu, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu (și nu din bugetul statului) a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se număra printre angajații M. F. P. încălcându-se astfel regulile prevăzute la art.14 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice.
Obligarea M. F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsită de suport legal și în același timp imposibilă deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art.34 alin.1 din L.nr.500/2002 privind finanțele publice, iar Ministerul Finanțelor Publice să fie autorizat în acest sens de către legiuitor.
Prin D. nr.10/(...), Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție stabilind că: „în aplicarea dispozițiilor art.60 din C.pr.civ., raportat la art.19 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare și art.1-4 din O.G. nr. nr.2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulari și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de
L. nr.3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.
Astfel, pârâtul solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamanților, ca neîntemeiată.
Împotriva aceleiași hotărâri au declarat recurs și pârâții P. M. B. M. și C. local B. M., solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestora, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, respectiv raporturile de muncă.
Pornind de la obiectul procesual spre calitatea procesuală, se poate constata că procesul se poate purta doar între cei care există sau poate exista raportul de drept substanțial, în orice alt caz existând lipsa calității procesuale pasive.
P. sau C. local al municipiului B. M. nu sunt angajatorii reclamantei și între părți nu există raporturi juridice de muncă.
În consecință nu există absolut nici o prevedere legală care să menționeze imperativ faptul că aceste sume se asigură de către P. municipiului B. M. și de către C. Local B. M.
P. municipiului B. M. nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu are calitate de angajator - în sensul prevederilor art.14 alin.1 din Codul Muncii. În situația de față, contractele individuale de muncă sunt încheiate între unitățile școlare în calitate de angajator și personalul didactic în calitate de angajator.
C. local este, potrivit art.23 din L. nr.215/2001, republicată, autoritatea administrației publice locale, în speță Municipiul B. M., o autoritate cu caracter deliberativ (hotărăște, avizează, aprobă, conform art.36 din L. nr. 215/2001) în problemele de interes local.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 9 februarie 2012, S. L. al Î.ului
Preuniversitar C.ean a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea reține, cu opinie majoritară, că recursurile sunt fondate,având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin acțiunea dedusă judecății în fața primei instanțe, membrii de sindicat au solicitat obligarea pârâților C. Local B. M., P. M. B. M. și Ministerul Finanțelor Publice, alături de unitatea școlară, la plata tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din L. nr. 128/1997, actualizate cu indicele deinflație la data plății efective, ulterior față de Ministerul Finanțelor Publice precizându-și acțiunea în sensul chemării lui în judecată pentru opozabilitatea hotărârii.
Cum însă recurenții nu au calitatea de angajatori ai membrilor de sindicat, acestora nu le revine obligația prevăzută de art. 161 alin. 1 din C.Muncii privitoare la plata directă a salariilor prevăzute de contractul individual de muncă.
Potrivit prevederilor art. 167 din L. nr. 84/1995, în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor de natură salarială, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
Prin urmare bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, reprezintă doar sursa de finanțare a acesteia, unitatea școlară fiind cea căreia îi revine obligația de plată directă în raport cu salariații săi membrii de sindicat.
Atribuțiile C. Local al M. B.-M. reies din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din L. nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
P. M. B.-M. are calitatea de ordonator principal de credite al bugetului municipiului conform art. 63 alin. 4 lit. a din L. 215/2001 și calitatea de reprezentant al unității administrativ teritoriale, potrivit art. 62 alin. 1 din același act normativ.
În condițiile în care membrii de sindicat reprezentați în cauză de către reclamantul sindicat sunt angajați ai pârâtei G. cu program prelungit nr. 34 B. M., se constată că aceștia nu au raporturi de muncă cu pârâții recurenți.
Pe de altă parte, raportat la conținutul cererii deduse judecății în fața instanței de fond, Curtea apreciază că cererea de chemare în judecată a pârâtului
Ministerul Finanțelor Publice are un caracter accesoriu în raport de petitul principal formulat în contradictoriu cu angajatorul prin care se solicită plata drepturilor de natură salarială.
Prin atragerea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice în proces se urmărește obligarea acestuia la alocarea către pârâtul din cererea principală a fondurilor necesare pentru plata drepturilor de natură salarială solicitate. Prin urmare, reclamantul nu a invocat existența unui raport obligațional direct cu pârâtul recurent, ci a avut în vedere raporturile care subzistă între pârâta - unitatea de învățământ, ca instituție bugetară și Ministerul Finanțelor Publice, ca ordonator principal de credite.
Însă calitatea de ordonator principal de credite a M. F. P., în lipsa unei dispoziții legale exprese, nu generează o obligație implicită de alocare a fondurilor necesare către instituțiile bugetare, în sarcina cărora s-au instituit obligații de plată, sau după caz, de alocare, a unor drepturi salariale. Cu alte cuvinte, atribuțiile M. F. P. în domeniul finanțelor publice nu conțin o obligație de garanție sau de despăgubire, astfel că între acest pârât și instituțiile bugetare pârâte nu există un raport juridic obligațional.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituțiepublică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie înbaza dispozițiilor L. nr. 3..
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor
Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a, g, h și i din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. 1 pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ, obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, prin D. nr.
10 din 19 septembrie 2011, în soluționarea unui recurs în interesul legii, stabilind că: „În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.
Potrivit dispozițiilor art. 3307 alin. 4 din C.pr.civ. decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțele de judecată. Chiar dacă decizia în interesul legii privește cererea de chemare în garanție îndreptată împotriva M. F. P., care are un caracter incidental, Curtea apreciazăcă efectele acesteia se impun a fi extinse și în cazul cererilor accesorii, respectiv în situațiile în care Ministerul Finanțelor Publice este chemat în judecată ca pârât, tocmai datorită finalității identice a celor două tipuri de cereri. Așa fiind, având în vedere considerente expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ., urmează a fi admise, cu opinie majoritară, recursurile declarate de pârâți cu consecința modificării în parte a sentinței potrivit dispozitivului prezentei decizii. Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Admite, cu opinie majoritară, recursurile declarate de pârâții P. M. B. M. și C. LOCAL B. M., MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. a F. P. M. împotriva Sentinței civile nr. 1903 din 18 octombrie 2011 a T. M., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. M. B. M. și C. Local B. M., Ministerul Finanțelor Publice și în consecință respinge acțiunea formulată de S. L. din Î. M. împotriva acestor pârâți, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 14 martie 2012. PREȘED.TE JUDECATORI C. M. D. C. G. I.-R. M.cu opinie parțial separatăîn sensul respingerii recursului MFP G. G. C. Red.I.R.M/Dact.S.M 2 ex./(...) Jud. fond: C. M. Motivarea opiniei parțial separate a judecător ului C. M. Consider că recursul formulat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE estenefondat, pentru următoarele considerente: Obligația de a plăti salariul revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară intimată în cauză. Aceste drepturi se asigură însă din surse bugetare, așa cum o indică art. 167 alin (1) din L. învățământului nr. 84/1995, republicată, unde se prevedecă: „unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";. Potrivit art.40 din H.G. nr.2192/2004, după aprobarea legii bugetului destat, consiliul județean și C. General al M. B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetuluide stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispozițiaacestora. Conform art.3 alin.3 din H.G. nr.1618/2009, repartizarea sumelordefalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B. se face prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare. Se mai reține că răspunderea M. F. P. în ceea ce privește acordarea integrală a drepturilor bănești cuvenite personalului didactic prin lege, decurge și din art.8alin.1 al L. nr.24/2000, întrucât legiuitorul a avut, pentru adoptarea actelor normative de salarizare, avizul tuturor autorităților interesate în aplicarea acestora, deci și a M. F. P., astfel încât, în cauză, recurentul nu-și poate invoca propria culpă privind neacordarea efectivă a unor drepturi prevăzute expres în legi ce au avut avizul său. Aceasta cu atât mai mult cu cât, conform disp.art. 23 și 30 alin.1 din L.nr.24/2000, Statul, la elaborarea acestor legi a luat desigur în considerare "diferitele ipoteze ce se pot ivi în activitatea de aplicare a actului normativ"; și "efectele avute în vedere"; prin această reglementare, în urma evaluării impactului financiar asupra bugetului consolidat atât pe termen scurt, cât și pe termen lung ( 5 ani), inclusiv informații cu privire la cheltuieli și venituri. Astfel, nu se poate reține că, deși Statul a prevăzut imperativ prinlege plata acestui drepturi din fonduri bugetare, ulterior, în cursulaplicării acestor prevederi legale, acordarea efectivă a acestor drepturibănești, a rămas doar o problemă pe care trebuie să și-o pună și să o rezolve unitățile școlare, întrucât dispozițiile legale pe care își întemeiază acțiunea reclamanții nu prevăd acordarea drepturilor din venituri proprii, cu atât mai mult cu cât marea majoritate a școlilor nici nu realizează asemenea venituri. Se reține astfel că, M. F. P. îi revin atribu ții însemnate în ceea ce privește chiar alocarea și fundamentarea fondurilor necesare unităților de învățământ, în baz a leg ilor în v igo are ce regle men te az ă dre p tur i ale person alulu i didactic, astfel încât în mod corect prima instanță a obligat acest pârât la asigurarea finanțării necesare plății drepturilor bănești solicitate de către reclamanți prin acțiune. Curtea mai reține că, deși în anul 2011 a fost pronunțat un recurs îninteresul legii privind cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de cătreinstituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3., efectele acestei decizii pronunțate în interesul legii nu poate fi extins și situațiilor în care M. F. P. are calitatea de pârât în cadrul acțiunilor ce au ca obiect obligarea acestuia la alocarea de fonduri sau asigurarea finanțării necesare plății drepturilor salariale pentru personalul din sectorul bugetar. Astfel, prin decizia nr.10/2011 a Î. C. de C. și Justiție, s-au admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S., stabilindu-se că: În aplicarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportat la art. 19 din L. { H. "lnk:L(...)%20500%2.%200" o "L. nr. 500/2002 - Parlamentul României" | 500/2002} privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. { H. "lnk:O(...)%2022%2.%200" o "O. nr. 2. - Guvernul României" | 2.} privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilorpublice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege. În primul rând, se reține că, astfel cum rezultă din considerentele acesteidecizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - completul competent să judece recursul în interesul legii- a luat în examinare recursurile în interesul legii formulate de C. de conducere al C. de A. S. și de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind „…interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportate la art. 19 din L. { H. "lnk:L(...)%20500%2.%200" o "L. nr. 500/2002 - Parlamentul României" | 500/2002} privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. { H. "lnk:O(...)%2022%2.%200" o "O. nr. 2. - Guvernul României" | 2.} privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, referitor la chemarea în garanție a M. F. P. în litigiile vizând acordarea unor drepturi de natură salarială personalului bugetar."; De asemenea, la punctul 2 al deciziei, denumit „. jurisprudențial";, s-au reținut următoarele: „Prin recursurile în interesul legii se arată că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la cererile de chemare în garanție a M. F. P. formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar."; La punctul 3 din decizie, denumit: „. pronunțate de instanțele judecătorești";, s-au reținut următoarele: „ 3.1. Unele instanțe de judecată au admis cererile de chemare în garanție formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, reținând că, în temeiul dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă, poate fi chemată în garanție persoana împotriva căreia se poate îndrepta cel căzut în pretenții, iar potrivit dispozițiilor art. 19 din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 3 alin. (1) pct. 6 din Hotărârea G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea M. F. P., cu modificările și completările ulterioare, acest minister coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar prin elaborarea proiectului legii bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, a proiectelor legilor de rectificare a acestor bugete, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. 3.2. Alte instanțe au respins cererile de chemare în garanție a M. F. P. formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, reținând că între instituția publică chemată în garanție și instituțiile publice pârâte nu există un raport juridic obligațional."; În ceea ce privește „Problema de drept care a generat practica neunitară"; s-a arătat, la pct.1 din decizie, că: „ Rec ursurile în interesul legii vizează aceeași problemă de drept r eferitoare la interpretarea și aplicarea di spoziții lor art. 60 din Codul de procedur ă civilă raportate l a art. 19 din L. n r. 500/2002 privin d finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1 -4 din O. G. nr. 2. privind execut area obligațiilor de p lată ale instituțiilor publice, stabi lite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la chemarea în garanție a M. F . P. în litigiile vizâ nd acordarea unor drepturi de natură salarială personalului bugetar sau a ajutorului financiar prevăzut de L. nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe ed ucaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar."; Curtea reține astfel că, doar analizând cele reținute prin decizie cu priv ire la problemele de drept asupra cărora instanțele au pronunțat soluții diferite, se reține că acest recurs în interesul legii nu putea soluționa decât cererea cu care a fost investită leg al, respectiv doar chestiunea cererii de chemare în garanție a M. F. P. f ormulate în litigiile v izând acordarea uno r drepturi de natură salarială sau a ajutoarelor financiare acordate personalului bugetar . De altfel, conform art.3305 din Codul de procedură civi lă , recursul în interesul legii este admisibil do ar d ac ă se face dovada că p roblemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin ho tăr âr i irevoc ab ile. În al doilea rând, Curtea reține faptul că asemenea litigii vizând acord are a unor drep tur i de n atur ă s al ar ial ă person alul ui bugetar, respectiv person al d id ac tic, p erson al d in s is te mul s an itar, person al d in s is te mul jus tiț ie i, f uncțion ar i publ ic i, se judecă într -un cadru procesual în care Ministerul Finanțelor Publice are calitatea de pârât , solicitându-s e de către recl aman ț i obl ig are a ac es tu ia l a aloc are a f ondurilor neces are pl ăț ii drep tur ilor s al ar iale sol ic itate pr in ace s te acț iun i, s au l a as igur are a f in anț ăr ii neces are, de aproximativ 7 ani de zile, invocându-se în principal prevederile L. nr. 500/2002 pr iv ind f in anțele pu blice, cu modificările și compl etările ulterioare, da r și cele ale Ordon anț e i G. nr. 2., mai ale s pr in excepț iile l ips e i c al ităț ii procesu al e p as ive invoc ate de c ătre aces t min is ter. Au fost pronunțate în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de pârât, în acest cadru procesual, mii de soluții irevocabile de către instanțele judecătorești specializate în conflicte de muncă și în contenciosadministrativ din întreaga țară, parte dintre aceste hotărâri judecătorești fiinddeja executate, iar unele eșalonate la plată. Se reț ine c ă, în to ată această perioadă , probabil în urma practicii cons tan te a ins tanțe lor judec ătoreș ti de obl ig are a aces tu i min is ter l a aloc are a d e fonduri, niciunul dintre cei pe care legea i-a investit cu legitimare procesuală de a exercita recursul în interesul legii , respectiv procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și colegiile de conducere ale curților de apel nu au constatat că această problemă de drept ar fi fost soluți onată diferit de către instanțele judecătorești, nefiind promovat un recurs în interesul legii în acest sens. Po tr iv it ar t.329 al in .1 d in Codul de pr ocedur ă c iv il ă, as tf el cu m a f ost mo d if ic at pr in L. nr.2 19/2005, P. gener al al P arche tulu i de pe l âng ă În al ta Curte de C as aț ie ș i Jus tiț ie, d in of ic iu s au l a ce rere a min is trulu i ju s tiț ie i ș i coleg iile de conducere ale curț il or de apel, au dre p tul, pen tru a as ig ur a in terpre tare a ș i apl ic are a un itar ă a l eg ii pe în treg ter itor iul R. s ă ce ar ă Î. C. de C. ș i Jus tiț ie s ă s e pronunțe asupr a ch es tiun ilor de drep t c are au f ost soluț io n ate d if erit de c ătr e ins tanțele judec ătore ș ti. Astfel cum s-a statuat în doctrina de drept procesual civil, rațiunea recursului în interesul legii rezidă în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, ori nu se poate ajunge la atingerea acestui scop în condițiile în care o problemă de drept cum este cea din speță, în ipoteza în care ar fi fost soluționată diferit de către instanțe prin hotărâri irevocabile, ar fi dezlegată printr-un astfel de recurs după trecerea a peste 7 ani de zile și după pronunțarea a mii de soluții de către curțile de apel din întreaga țară în acest sens. Însăși denumirea acestei instituții este în acest sens relevantă, astfel încât recursul trebuie exercitat în interesul legii, ori acest interes nu poate fi decât în sensul ca o asemenea cale de atac, în care se acționează doar pentru respectarea legii, „numai pentru frumusețea principiilor";, cum se precizează în doctrină, să nu poate fi exercitată după un timp foarte îndelungat, în care justițiabilii unei țări au perceput o practică constantă a instanțelor judecătorești în problema de drept incidentă în speță, întemeindu-și acțiunile în justiție având în vedere și această jurisprudență. În al treilea rând, se reține că începând cu anul 2005, P. general al Parchetului de pe lângă Înalta Cur te de Casație și Justiție ș i, ul ter ior, colegiile de conduc ere ale curților de apel au sesizat În al ta Cur te de C as aț ie ș i Jus tiț ie cu pronu nțarea unor decizii în interesul legii privind drepturi de natură salarială ale personalului bugetar, respectiv personal didactic, personal d in s is te mul s an itar, person al d in s is te mul jus tiț ie i, f uncțion ar i publ ic i , în care au fost ataș ate ș i examinate hotărâri ju dec ătoreș ti d in în tre ag a ț ar ă în c are, în calitate de pârât în cererile de a locare a fondurilor necesare plății drepturilor salariale figura Ministerul Finanțelor Publice, invocându -se prevederile L. nr. 500/2002 și cele ale Ordon anțe i G. nr. 2. , fără a se constata vreodată soluționarea diferită a uno r asemenea cereri de către instanțele judecătorești, deci nici necesitatea sesizării instanței supreme cu pronunțarea unui recurs în interesul legii în acest sens. Se mai reț ine în ac es t sens c ă Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat, în ur ma unor ase mene a ses iz ăr i pr iv ind drep tur i de n atur ă s al ar ial ă ale personalului bugetar, respectiv personal didactic, personal din sistemul sanitar, person al d in s is te mu l jus tiț ie i, f uncțion ar i publ ic i, următoarel e decizii: nr.23/(...) (dosar nr.31/2005), nr.12/(...) (dosar nr.30/2006), nr.36/(...)(dosar nr.4/2007),nr.21/(...)(dosar nr.5/2008), nr.23/(...)(dosar nr.6/2008),nr.24/(...)(dosar nr.7/2007), nr.46/(...)(dosar27/2008),nr.41/(...),nr.33/(...)(dosar nr.20/2009), nr.28/(...)(dosar nr.5/2009) și nr.37/(...)(dosar nr.23/2009), având în fiecare dintre aceste dos are ataș ate ho tăr âr i jud ec ătoreș ti pr in c are se cere a ș i ch iar er a obligat M in is terul F in anțelor Publ ice l a al oc are de f onduri, f ăr ă a se cons tat a în toț i aceș ti an i o pr ac tic ă neun itar ă a ins tanțel or judec ătoreș ti în ac es t sens, cee a ce nu per mite în prezen t e x tindere a ef ectulu i r ecursulu i în in teresu l leg ii soluț ion at pr in dec iz ia nr.11/2010 ș i asupr a unor ase me ne a cerer i de che mar e în judec ată. În al patrulea rând, în acț iun ile pr iv in d drep tur i de n atur ă s al ar ial ă ale person alulu i d in s is te mul jus tiț ie i, încep ând cu anul 2005, Pa rchetul de pe lângă Înalta Curte de Ca sație și Justiție, pr in procurorul gene ral și C.le de A. a u figurat în calitate de pârâți, alături de Ministerul Finanțelor Publice, ul timu l f iind che mat s ă aloce f ondurile ne ces are pl ăț ii drep tur ilor b ăneș ti sol ic itate, formulându-se ch iar ap ăr ăr i f aț ă de excepț ia l ipse i c al ităț ii proce su ale p as ive invoc ată în aces te c auze de c ăt re M in is terul F in anțelor Publ ice, în te me iul L. nr. 500/2002, as tf el înc ât es te cer t c ă aceș tia au cunoscut pr ac tic a ins tanțel or judec ătoreș ti d in ț ar ă în cee a ce pr iveș te ace as tă proble mă de drep t ș i nu au cons ider at neces ar, î n to ată ace as tă per io ad ă, s ă ses izeze În al ta Cur te de C as aț ie ș i Jus tiț ie cu pronun ț are a unu i recurs în in teresul leg ii în ace as tă c hes tiu ne, as tf el încât nu se poate pune problema extinderii efectelor deciziei nr.10/2011 a Î. C. de C. ș i Jus tiț ie asupr a aces te ia. Pentru aceste consideren te, op inez c ă în c auz ă se imp un e a resp ingere a recursulu i f or mul at d e c ătre p âr âtul M in is terul F in anțelor Publ ic e. C. M. Judecător, Red./Tehnored.: C.M.; 3 ex.-(...).
| ← Decizia nr. 1978/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1907/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
