Decizia nr. 4189/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4189/R/2012

Ședința din 08 octombrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă P. M. B. împotriva sentinței civile nr. 4. din 21 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat M. A., având ca obiect drepturi bănești diminuare salariu cu 25%.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prezenta cauză a fost suspendată în temeiul prevederilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civ., din lipsa părților, la data de 12 septembrie 2011, rămânând în nelucrare mai mult de un an din vina părților, situație în care curtea, din oficiu, a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru a se constata în speță incidența perimării.

Raportat la această situație, curtea, în temeiul dispozițiilor art. 248, art. 252 pct. 1 și 2 Cod proc. civilă, invocă excepția perimării prezentului recurs și reține cauza în pronunțare asupra excepției.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 498 din (...) a T.ui B. N., pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. municipiului B. invocată de pârâtă.

A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul M. A. împotriva pârâtei P. municipiului B.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. M. B., înregistrat la data de

13 aprilie 2011.

În ședința de judecată din data de 12 septembrie 2011 s-a dispus suspendarea judecării recursului în sensul dispozițiilor art.242 alin.1 pct.2

C.pr.civ., constatându-se că părțile, deși legal citate, nu s-au înfățișat în instanță și nici nu au solicitat judecarea recursului în lipsa lor de la dezbateri.

Cum de la data acestei suspendări și până în prezent a trecut mai mult de

1 an, pricina rămânând în nelucrare din motive imputabile părților, în temeiul art.248 și 252 C.pr.civ. se va constata perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Constată perimat recursul declarat de pârâta P. M. B. împotriva sentinței civile nr. 498 din (...) a T.ui B. N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 08 octombrie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

L. D. S. D. D. G.

GREFIER, C. M.

Red.L.D./Dact.S.M.

2 ex./ (...) Jud.fond: G. C. F.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 4189/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă