Decizia nr. 3580/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3580/R/2012
Ședința publică din data de 11 septembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.A T.
JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T.
GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. B. împotriva sentinței civile nr. 3411 din 2 aprilie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe pârâtul intimat T. I., având ca obiect calcul acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta recurentei - avocat A. D. F. , lipsind pârâtul.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta recurentei solicită lăsarea cauzei la o strigare ulterioară față de lipsa pârâtului la dezbateri și datorită faptului că la tribunal s-a creat o situație tensionată în raport de luarea cauzei în lipsa acestuia.
Curtea încuviințează cererea iar cauza este reluată la a doua strigare, la orele 11,15.
Reprezentanta recurentei arată că nu are alte cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri în probațiune, Curtea acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului formulat, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată la
Judecătoria Turda întrucât hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3411/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune invocată dinoficiu de instanță.
S-a respins ca prescrisă acțiunea formulată de către reclamanta C. B. prin
C. LOCAL B., în contradictoriu cu pârâtul T. I..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că începând cu luna 6 martie 2000 intre părți s-au derulat raporturi specifice de dreptul muncii, în temeiul unui contract individual de muncă (f.6-9), paratul ocupând funcția de paznic pășune împădurită. Reclamantul avea ca si atribuții de serviciuasigurarea pazei trupului de pădure împădurită (TP) „M. B.";, executarea lucrărilor de gospodărire a pășunii și exploatarea materialului lemnos.
Urmare a controalelor efectuate in perimetrul pășunii împădurite M. B. a fost întocmit raportul nr. 3599/(...) in cuprinsul căruia s-a făcut vorbire despre existenta unui prejudiciu in cuantum de 241.655,802 lei produs prin tăieri de arbori nemarcați ca urmare a neîndeplinirii corespunzătoare a sarcinilor de serviciu de către pârât. In cuprinsul aceluiași raport s-a stabilit existenta si întinderea unor pagube produse din culpa altor persoane.
In temeiul raportului mai sus menționat paratul a fost trimis in judecata pentru săvârșirea infracțiunii de neglijenta in serviciu prevăzuta de art. 249 alin
2 Cod penal. Părțile civile P. B. si C. M. B. nu s-au constituit parte civila in cauza.
Prin sentința penala nr. 71/(...) pronunțata de Judecătoria Turda in dosarul nr. (...) paratul a fost condamnat la o pedeapsa de 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 249 alin 2 Cod penal instanța reținând ca in perioada (...)-august 2005 nu a asigurat paza pășunii împădurite avute in gestiune astfel încât s-au sustras arbori in valoare de 231.296,664 lei.
Conform prevederilor art. 164 alin 2 din Codul muncii (varianta in vigoare la data promovării acțiunii) reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât daca datoria salariatului este scadenta, lichida si exigibila si a fost constatata ca atare printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila. Aceasta garanție a fost asumata de statul roman încă din anul 1999, odată cu ratificarea Cartei sociale europene revizuite de la S., document ce obliga statele semnatare sa nu autorizeze rețineri din salariu decât in condițiile stabilite prin legislația naționala, convenții colective de munca sau sentințe de arbitraj.
In condițiile art. 283 lit. c din Codul muncii termenul de prescripție in care angajatorul poate introduce acțiunea in vederea stabilirii răspunderii patrimoniale a angajaților este de 3 ani de la data nașterii dreptului acțiune. Momentul nașterii dreptului la acțiune in acest caz rezulta din conținutul art 8 din Decretul nr. 167/1958 care stabilește ca prescripție dreptului la acțiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască atât paguba cât si pe cel care răspunde de ea.
Conform probelor de la dosar reclamanta a cunoscut atât cuantumul prejudiciului cat si persoana vinovata de producerea acestui prejudiciu la data de (...). Apare ca irelevanta in cauza, sub aspectul termenului de prescripție, sentința penala nr. 71/(...) pronunțata de Judecătoria Turda in dosarul nr. (...) atât timp cât in fața instanței penale nu s-a luat in discuție si latura civila a pricinii.
Raportat la considerentele mai sus expuse si văzând ca acțiunea in răspundere patrimoniala a fost înregistrata pe rolul J. T. la data de 25 martie
2011 instanța a admis excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune cu consecința respingerii acțiunii ca fiind prescrisa.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta C. B., solicitând, în principal, casarea ei în totalitate si trimiterea dosarului spre o nouă judecată în fond, iar în subsidiar, admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Judecătorul fondului invocă din oficiu excepția prescripției dreptului de la acțiune și admite această excepție făcând referire strict la raportul nr. 3. decembrie 2005 considerând "irelevantă" sentința penală nr. 71/27 februarie
2008 pronunțată de Judecătoria Turda în dosar nr. (...) "atâta timp cât în fața instanței penale nu s-a luat În discuție și latura civilă a pricinii".
Prin cele arătate în aliniatul precedent judecătorul fondului admite excepția
și constată acțiunea ca fiind prescrisă încălcând mai multe norme de drept și comițând mai multe erori pe cale le vom analiza În cele ce urmează.
Așa cum se poate reține extrem de pe scurt debitorul a fost condamnat pentru infracțiunea de neglijență în serviciu, deoarece în perioada anilor 2000-
2005 a adus un prejudiciu reclamantei, și nu doar acesteia așa cum se arată în raportul nr. 3. decembrie 2005.
1. În primul rând se pune problema determinării răspunderii în speța de față, si anume, dacă aceasta este o răspundere contractuală sau una delictuală.
Practica judiciară și literatura de specialitate admit existența unui drept de opțiune al creditorului contractual, cu alte cuvinte posibilitatea creditorului de a introduce o acțiune în reparație pe temei delictual chiar și atunci când dreptul la acțiune pe temei contractual s-a stins.
Opțiunea creditorului este admisă în acele situații când neexecutarea contractului este o infracțiune, cum este și speța de față și anume neexecutarea contractului de către debitor a constituit infracțiunea de neglijență în serviciu astfel cum a fost hotărât irevocabil de către Judecătoria Turda.
A., dacă neexecutarea unui contract este o faptă penală, despăgubirea cuvenită creditorului poate fi cerută fie instanței penale, fie instanței civile. D. de opțiune este rezultat al dispozițiilor art. 14 și 19 Cod Procedură Penală. Creditorul are această posibilitate fără a deosebi după cum infracțiunea este intenționată sau neintenționată.
Prin urmare, creditorul poate să-și exercite acțiunea în despăgubire în cadrul procesului penal sau să o intenteze separat, înaintea instanței civile.
Așadar în mod eronat judecătorul fondului nu a ținut cont de momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești motivând pe faptul că reclamanta nu s-a constituit parte civilă.
2. Judecătorul fondului comite o altă eroare când consideră că această răspundere este una contractuală, când în realitate este una delictuală, așa cum vom arăta mai jos.
În literatura de specialitate si în practica judiciară se apreciază că În dreptul nostru există o situație când neexecutarea contractului fiind, În același timp infracțiune, creditorul prejudiciat nu are drept de opțiune. trebuind să se folosească în exclusivitate de acțiunea pe temei delictual.
Existența acestei situații a fost dedusă din interpretarea prevederilor art. 17 Cod proc. penală, potrivit cărora, când persoana vătămată este o unitate din cele prevăzute la art. 145 Cod penal (în vigoare la vremea pronunțării hotărârii penale mai sus amintite), procurorul este obligat să susțină interesele civile ale părții păgubite chiar dacă nu s-a constituit parte civilă.
Tot literatura de specialitate arată că nu se pune problema de restrângere a dreptului la acțiune a părții păgubite în cazul în care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, având posibilitate de a-și recupera prejudiciul pe calea civilă pe tărâm delictual.
În fine, trebuie să se țină cont și de prevederile art. 346 Cod procedură penală prin care se soluționează latura civilă. Or dacă în procesul penal, răspunderea pârâtului este considerată ca fiind una delictuală, nu poate ca în procesul civil să fie considerată una contractuală.
Față de cele arătate mai sus, consideră recurenta că se află pe tărâm delictual, de aici descurcând 2 consecințe:
A) termenul de prescripție curge de la data când autorul a fost cunoscut, iar prejudiciu determinat, și anume data la care sentința penală a rămasirevocabilă și anume 03 aprilie 2008, deoarece fapta pârâtului constituie și infracțiune, iar nu data raportului care a fost doar o probă în dosar.
B) competența de soluționare aparține J. fiind o răspundere delictuală, iar valoarea prejudiciului fiind de 118.591,19 lei.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate si a aparărilorformulate, Curtea, deliberând, constata următoarele:
Recurenta invoca ca motiv principal de recurs, căruia ii subsumează o serie de argumente, faptul ca instanța de fond a ignorat dreptul sau de opțiune intre răspunderea delictuala si cea contractuală, fapt ce, in opinia sa, ar fi avut consecințe adat in ceea ce privește soluționarea excepției prescripției, cat si a competentei materiale a instanței de fond in soluționarea cauzei.
Curtea retine insa ca, in cauza de fapta, chiar daca ar fi real, dreptul de opțiune al reclamantei ar fi lipsi de eficienta juridica, din considerentele ce urmează a fi expuse.
1. In ceea ce privește prescrierea dreptului la acțiune in cazul in care recurenta ar fi optat pentru angajarea răspunderii civile delictuale a paratului intimat.
Prin art. 14 alin. 2 din C.p.p. legea conferă persoanei vătămate prin comiterea unei infracțiuni dreptul de a se constitui parte civilă în procesul penal, alăturând astfel acțiunii penale o acțiune civilă. Conform art. 19 C.p.p., persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite prin infracțiune, iar judecata în fața instanței civile se suspendă până la soluționarea definitivă a cauzei penale.
Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că dreptul reclamantului de a solicita repararea prejudiciului cauzat prin comiterea infracțiunii se naște odată cu exercitarea acțiunii penale - când pretențiile materiale pot fi fructificate pe calea acțiunii civile accesorie celei penale sau, pe cale separată printr-o cerere de chemare în judecată adresată instanțelor civile (caz în care prescripția dreptului la acțiune este supusă prevederilor Decretului nr. 167/1958 atât în ceea ce privește începutul prescripției extinctive cât și incidența cauzelor de întrerupere, suspendare, etc.) care s-ar fi suspendat până la rezolvarea definitivă a cauzei penale.
Curtea retine ca reclamanta nu s-a constituit parte civila in procesul penal, alegând așadar calea separata a reparării prejudiciului. Or, in aceasta situație, a valorificării pretențiilor civile în afara procesului penal, sunt aplicabile prevederile art. 1, art. 2 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958 care reglementează prescripția extinctivă, așa cum in mod corect a reținut instanța de fond. A., dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, termenul prescripției fiind de 3 ani.
Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
În speță, data de la care curge termenul de prescripție este de (...) - data la care a fost întocmită expertiza din care reiese atât paguba suferita de reclamanta, cat si persoana vinovata - astfel că dreptul material la acțiune pentru recuperarea prejudiciului provocat de pârât s-a stins la (...). De altfel, acest raport a constituit si motivul începerii cercetării penale si trimiterii in judecata a paratului pentru săvârșirea infracțiunii de neglijenta in serviciu.
Este adevărat că termenul de prescripție al exercitării acțiunii civile nu curge pe perioada suspendării cauzei civile, iar începerea acțiunii penale implică suspendarea cauzei civile până la soluționarea cauzei penale, însă în speță acțiunea civilă nu a fost exercitată pe cale separată, sub forma introducerii cererii de chemare în judecată la instanța civilă anterior începerii urmăririi penale sau în timpul desfășurării procesului penal. Rămânerea in pasivitate a recurentei in ceea ce privește recuperarea pagubei este, fără îndoială, imputabila acesteia, in condițiile in care dreptul sau la acțiune a devenit efectiv din momentul cunoașterii prejudiciului și a persoanei vinovate de săvârșirea ei. Cu alte cuvinte, nu a existat nici un impediment pentru ca reclamanta recurenta sa alăture acțiunea civila celei penale, caz in care cele doua acțiuni fie s-ar fi soluționat concomitent, fie cauza civila ar fi fost suspendata. Este adevărat ca prin hotărârea data in procesul penal s-a stabilit existenta faptei si persoana vinovata de săvârșirea ei, fapt ce nu este insa de natura sa conducă la întreruperea termenului de prescripție, câtă vreme reclamanta avea deschisa calea la acțiune descrisa mai sus, de care nu a înțeles insa sa uzeze. Mai mult, in interiorul termenului de presc ripție recurenta avea deschisa calea separata a acțiunii civile, introducerea acțiunii întrerupând termenul de prescripție, chiar daca acțiunea ar fi fost suspendata pana la soluționarea cauzei penale.
Dacă legiuitorul ar fi intenționat ca dreptul material la acțiune pentru recuperarea prejudiciului produs prin fapta ilicită să poată fi exercitat oricând după soluționarea irevocabila a cauzei penale, prevederea legală prin care se recunoaște dreptul de a exercita acțiunea civilă separat de procesul penal și suspendarea cauzei civile până la soluționarea cauzei penale nu ar mai fi avut nici o rațiune.
Este evident că la data efectuării raportului de expertiza reclamanta recurenta a cunoscut atât existenta faptei, cat si paguba pricinuita si persoana răspunzătoare de producerea ei.
Cum cele două condiții pentru începerea curgerii termenului de exercitare a dreptului material la acțiune au fost îndeplinite, așa cum rezultă de mai sus, la data de (...), iar neexercitarea acestuia s-a datorat culpei reclamantei, acesta nefăcând dovada intervenirii vreunui caz de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție, Curtea constată că în mod legal și temeinic instanța de fond a admis excepția invocată și a respins acțiunea în consecință reclamantei.
2.In ceea ce privește competenta primei instanțe in soluționarea cauzei, Curtea retine ca, potrivit art. 159 ind.1 C.pr.civila, ". materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului";.
Excepția necompetentei materiale a primei instanțe se poate invoca așadar doar in limine litis, si anume înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului,motiv pentru care este inadmisibilă invocarea sa ca motiv de recurs, dacă nu a fost invocată și în fața primei instanțe.
În consecință, pentru ansamblul considerentelor de fapt și de drept expuse mai sus, Curtea, în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civilă, va respinge ca nefondat recurs formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. B. prin C. LOCAL B. împotriva sentinței civile nr. 3411 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 septembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.A T. D. C. G. G.-L. T.
N. N.
GREFIER
Red.D.C.G. Dact.Sz.M /2 ex.
Jud.fond: M.F.Bujor
| ← Decizia nr. 1907/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1307/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
